România literară: Evanghelicii față cu dialogul interconfesional – Teofil Stanciu
România este țara tuturor posibilităților, inclusiv cea a dialogului interconfesional, subiect despre care discută Teofil Stanciu în cadrul unui articol publicat în România Literară. Autorul pleacă de la referendumul pe tema familiei care a avut loc anul trecut și oferă explicații referitoare la dialogul între confesiunea ortodoxă (majoritară) și alte confesiuni, precum cele evanghelice (baptiști, penticostali, creștinini după Evanghelie).
Iată un fragment din articolul cu pricina:
A surprins pe multă lume apariția publică – prilejuită de referendumul pentru (re)definirea familiei – a majoritarilor ortodocși braț la braț cu minoritari greco-catolici, catolici, penticostali, baptiști, creștini după Evanghelie, adventiști etc. Surprinși erau și cei care nu știau mare lucru despre diferențele dintre aceste confesiuni creștine, dar încercau să înțeleagă câte ceva, și cei care știau mai multe despre relațiile nu tocmai frățești de-a lungul timpului. S-a speculat destul de mult pe seama motivelor care au adus atâtea culte laolaltă, dar fără să se ajungă la concluzii clare și unanim acceptate. Dincolo însă de ipotezele mai mult sau mai puțin fanteziste, oculte sau conspiraționiste, se detașează și două explicații de o banală simplitate: creștinii de diverse confesiuni au descoperit că au niște valori morale comune pe care vor să le apere și, totodată, că au adversari comuni.
Continuarea în România literară nr. 36-37/2019
Partajează asta:
Cărți despre istoria baptiștilor din județul Arad
La mijlocul lunii iulie 2019 am făcut o vizită la Arad pentru a susține o prelegere despre Evoluția legislativă în perioada comunistă. Vizita la Arad mi-a prilejuit oportunitatea de a vorbi despre comunism ca regim politic, despre ideologia acestuia și schimbările legislative cu impact asupra vieții religioase. Mulțumesc pentru această oportunitate Centrului de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad. A fost un timp binecuvântat în care am avut discuții și dezbateri interesante, am schimbat opinii și am legat prietenii.
De asemenea, cu acest prilej am primit mai multe cărți, comori care mă ajută în activitatea didactică, dar și de cercetare în calitate de istoric care a publicat 4 cărți și peste 30 de articole și studii științifice alături de articole cu rol de popularizare a istoriei.
Le sunt îndotorat pentru timpul minunat petrecut acolo lui Jurcoi Emanuel, Bulboaca Sorin Ovidiu și Mirăuțe Ioan. Cei menționați sunt și autorii unora dintre materialele (cărți, articole, studii) prezentate în fotografia de mai jos.
Partajează asta:
Handra Sima – un secol de viață sub providența lui Dumnezeu (video)
Handra Sima s-a născut la mijlocul anilor ’20 ai secolului XX, iar în anii vieții sale, ajunși acum la 93, a trecut prin multe și a a fost contemporan cu trei dintre cei patru regi ai României (Ferdinand, Mihai I, Carol II, Mihai I). De asemenea a cunoscut de mic comunitatea baptistă din România despre care ne-a dezvăluit aspecte inedite.
În cadrul dialogului pe care l-am avut cu domnia sa, ne-a vorbit despre familia sa, convertirea și botezul părinților, dar și al domniei sale, despre viața din trecut și cea prezentă.
De asemenea, așa cum anunțam și AICI, am vorbit despre Ioan Ungureanu, Alexa Popovici, Ioan Socaciu, Jean Staneschi.
Discuțiile s-au purtat între pastorul Handra Sima, pastorul și istoricul Emanuel Jurcoi și istoricul Marius Silveșan.
Partajează asta:
Acasă la pastorul baptist Handra Sima (93 de ani)
Împreună cu Emanuel Jurcoi de la Centrul de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad, sâmbătă 20 iulie 2019, am fost în vizită la fratele Handra Sima, un pionier al credinței baptiste.
Acesta a ajuns la venerabila vârstă de 93 de ani și a fost o bucurie și o onoare să-l putem vizita și să ne împărtășească din trăirile, amintirile și experiențele trăite de-a lungul a aproape un secol de viață.
Am vorbit despre familia sa, despre convertirea și botezul părinților, dar și al domniei sale, despre viața din trecut și cea prezentă.
Handra Sima, Marius Silveșan
*
Handra Sima, Emanuel Jurcoi
De asemenea, așa cum veți vedea și din înregistrările video, am vorbit despre Ioan Ungureanu, Alexa Popovici, Ioan Socaciu, Jean Staneschi.
Partajează asta:
Arad, 19 iulie 2019 – Evoluția legislativă în perioada comunistă
Vineri, 19 iulie 2019, Centrul de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad organizează o ședință de comunicări despre Evoluția legislativă în perioada comunistă. Comunicarea va urmări cu precădere evoluția legislației religioase încadrată în cadrul mai larg al transformărilor aduse de instaurarea și consolidarea comunismului în România.
Partajează asta:
Napoleon I își exprimă asentimentul anexării de către Rusia a Moldovei și Țării Românești
Napoleon I (sursa Wikipedia)
În contextul războiului ruso-turc din 1806-1812, la finalul căruia prin Pacea de la București (1812) Rusia a anexat Basarabia (teritoriul dintre Prut și Nistru), teritoriul Țărilor Române a fost obiectul unor negocieri între țarul Rusiei Alexandru I și împăratul Franței Napoleon I (Napoleon Bonaparte). Dorința Rusiei era aceea de a anexa în întregime Țara Românească și Moldova și stabilirea graniței cu Imperiul Otoman pe Dunăre. Transilvania nu era luată în discuție deoarece aceasta se afla de la sfârșitul secolului XVII sub controlul austriecilor. În contrapartidă față de acordul Franței, Alexandru I „promitea ca trupele ruse să țină în șah Austria, spre a o împiedica să atace Franța sau să se alieze cu Anglia”. Observăm aici o politică europeană care nu ținea cont de principiul naționalităților și nici de originea noastră latină, ca și a Franței de-altfel, ci de una proprie intereselor Marilor Puteri.
Mai mult decât atât „la deschiderea lucrărilor Corpului Electiv din 3 dec 1809, Napoleon își exprima asentimentul anexării de către Rusia a Finlandei, Moldovei, Țării Românești si a unei părți din Galitia”.
Visul Rusiei de a ocupa în întregime și chiar a anexa teritoriul Țării Românești și Moldovei nu s-a putut concretiza datorită campaniei lui Napoleon din Rusia (1812). Astfel, așa cum am menționat mai sus, aceasta s-a mulțumit cu anexarea Basarabiei, care nu era puțin lucru fiindcă îi asigura acesteia accesul la Dunăre și îi lărgea accesul pe care îl avea deja la Marea Neagră.
Această alianță temporară dintre Rusia și Franța mă duce cu gândul la o altă alianță temporară, cea dintre Rusia comunistă din timpul lui Stalin și Germania nazistă din timpul lui Hitler. Interesant că și în acest al doilea caz unul din aspectele negocierilor dintre cele două puteri l-a constituit teritoriul românesc.
Astăzi, 14 Iulie 2019, când Franța își serbează ziua națională (14 Iulie 1789), consider ca este necesar sa cunoastem si aceste evenimente. Ele reprezintă realitatea și subtem nevoiți să le acceptăm fie că ne plac sau nu. Totidată, trebuie menționat aici si faptul că am beneficiat de sprijinul Franței în câteva momente importante din istoria modernă a țării noastre:
1859 – realizarea unirii sub Alexandru Ioan Cuza,
1866 – venirea principelui străin (Carol I),
1916/1917 – rolul misiunii militare franceze în reorganizarea armatei române și
1918/1919 – recunoașterea unirii din 1918.
Partajează asta:
București 12 mai 2019 : lansarea cărții Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947
Duminică, 12 mai 2019 de la ora 18 la Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” din București va avea loc lansarea cărții Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947
Scopul prezentării unui astfel de subiect este acela de a face cunoscute lucrările mărețe ale lui Dumnezeu atât din prezent, cât și din trecut. Totodată suntem mulțumitori pentru jertfa pe care J. H. Rushbrooke a depus-o în vederea obținerii și păstrării libertății religioase pentru credincioșii evanghelici din România în prima jumătate a secolului al XX – lea.
De asemenea, cartea evidențiază implicarea Bisericii în societate, aceasta fiind și în acest fel o mărturie pentru lumea în care trăim.
La acest eveniment vor vorbi:
Bogdan Emanuel Răduț – istoric Biserica Creștină după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România
Cătălin Vasile – Director și fondator Prodocens Media
Ovidiu Rusnac – pastor Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” București
Marius Silveșan – istoric, coautor al cărții
Partajează asta:
Care este Ziua Independenței României : 9 sau 10 mai 1877?
Ziua Independenței României este una care suscită încă dezbateri la trei decade de la căderea comunismului.
Profesorul Adrian Cioroianu demitizează o găselniță rostogolită ieri, 9 mai 2019, prin presă, la 30 de ani de la căderea comunismului, conform căreia data de 9 mai este Ziua Independenței României. Este adevărat că declarația de independență a fost citită în Parlamentul României de către Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe, pe data de 9 mai 1877, dar independența a fost proclamată în mod solemn pe data de 10 mai 1877 de către conducătorul statului, domnitorul Carol I (rege din 1881).
Prin urmare, Ziua Independenței României este 10 mai 1877 și nu 9 mai 1877.
Putem să facem un exercițiu de imaginație: Ministrul de externe citește în Parlament o declarație, poate să fie chiar și una de război, dar asta nu înseamnă ca acea declarație intră în vigoare, își face efectul de la momentul respectiv nefiind promulgată de președintele țării. Cel care are aceste prerogative prin Constituție. La fel s-a întâmplat și în anul 1877.
Inducerea ideii că Ziua Inependenței este 9 mai și nu 10 mai au facut-o comuniștii cu scopul de a-l scoate din memoria publică pe regele Mihai și prin extensie a realiza o separare între independența României și monarhie.
Astfel, 10 mai are o dublă semnificație:
1. Ziua monarhiei
2. Ziua Independenței
Nihil Sine Deo
Partajează asta:
Adrian Sârbu „Corectitudinea politică nu înseamnă să numești minciuna adevăr, sau să taci în fața ororilor, doar pentru că acestea sunt comise împotriva creștinilor”
Dacă mai era vreun dubiu, atacurile recente din Sri Lanka au convins, o dată în plus, că islamul poate fi considerat oricum, mai puțin „religia păcii”, așa cum se străduiește să pozeze. Cu toate acestea, mass-media tace. Corectitudinea politică nu înseamnă să numești minciuna adevăr, sau să taci în fața ororilor, doar pentru că acestea sunt comise împotriva creștinilor (iar a fi creștin pare-se că nu mai e la modă).
www.facebook.com/1184894786/posts/10216778966444897
Partajează asta:
Religii seculare – conferință cu Mihail Neamțu la Facultatea de Teologie Baptistă (15.04.2019)
Luni, 15 aprilie 2019, la Facultatea de Teologie Baptistă din București, strada Berzei 29, Mihail Neamțu, intelectual creștin ortodox de dreapta, scriitor, politolog, va conferenția despre religiile seculare. Moderatorul întâlnirii va fi Conf. Univ. Dr. Emil Bartoș, pastor baptist și cadru didactic al Facultății de Teologie Baptistă, Universitatea din București. Conform anunțului de pe afiș, evenimentul va începe la ora 14.
Sursa: Facebook Emil Bartoș
După o scurtă cercetare, dat fiind faptul că nu-mi era cunoscută expresia religii seculare, am înțeles că avem cel puțin două categorii de religii seculare. Pe de o parte religiile seculare clasice în care intră și comunismul, considerat ca fiind și o religie politică, iar pe de altă parte noile religii seculare.
Astfel, conform istoricului român al religiilor, Mircea Eliade, „o bună parte a lumii moderne, ajunsă la o anumită „maturitate”, uită de Dumnezeu. Ateii și indiferenții religioși fac posibilă o nouă „moarte a lui Dumnezeu” și chiar o uitare a „morții lui Dumnezeu. […] O lume fără Dumnezeu este o lume dominată de religii seculare.” Nicu Gavriluță, Noile religii seculare – corectitudinea politică, tehnologiile viitorului și trans umanismul, pp. 10-11
Dintre noile religiile seculare, profesorul universitar Nicu Gavriluță menționează: corectitudinea politică, noile tehnologii și transumanismul.
Istorie Evanghelica 