Pastorul Pascu Geabou era interogat de Securitate în fiecare sâmbătă dimineața

În cadrul unui document din 29.XII.1972, consultat de mine recent, sursa „Pastorul”, menționa faptul că s-a întâlnit cu Geabou la biroul Uniunii și acesta era „foarte supărat [de faptul] că în fiecare sâmbătă dimineața la orele 8 este chemat la Securitate unde este interogat cu privire la credincioșii din biserică, iar uneori este ținut ore întregi fără să i se pună o singură întrebare, numai pentru a-l zdruncina ca să nu poată să facă serviciul religios în ziua următoare liniștit. Geabou este hotărât să facă un memoriu la Consiliul de Stat, în care să se plângă de această situație.”
Articole relaționate
Necesitatea unei istorii obiective a Bisericii Baptiste
Referitor la întrebările pe care le-am primit legate de inițiativă lui George Modoran de a publica o istorie „sincera” a bisericii Adventiste în perioada comunista, precizez doar ca nu cunosc detalii. Câțiva ani în urma i-am propus lui George o colaborare care sa includă mai multi cercetători adventiști la CNSAS iar rezultatul sa fie inclus într-o carte cu autor multiplu. Nu am primit nici un feedback legat de aceasta propunere, asa ca am considerat proiectul ca neprezentând interes. Ideea era ca puncte de vedere eventual diferite sa apară în paralel în așa fel încât cititorul sa poată avea un spectru larg de informație (și eventual interpretare) și sa poată concluziona singur. Nu pun la îndoiala sinceritatea lui George, însă pentru un istoric profesionist nu exista istorie sincera sau nesincera ci doar cu un grad mai mic sau mai mare de subiectivitate. Nu exista istorie 100% obiectivă. Pentru ca asta ar însemnă sa cunoști intențiile din spatele gesturilor și acțiunilor oamenilor. Cine pretinde ca ar putea reda acest context cu „sinceritate” se așează într-o poziție ingrata, pierzându-și credibilitatea. Ghiocel Fitzai a publicat o variantă de istorie adventistă cu câțiva ani în urma. Apariția anunțatei istorii „sincere” înseamna ca varianta lui Ghiocel Fitzai a fost o istorie nesincera? Ceea ce ma intriga, însă, este solicitarea de păreri cu privire la o astfel de „sinceritate” în contextul solicitării ca lucrarea sa fie tipărita sub auspiciile bisericii la editura Viata și Sănătate. În afara unei dorințe de publicitate, și eventual a unei presiuni asupra comitetului Uniunii pentru a ceda cererii „maselor”, solicitarea mi se pare neavenită. Istoria se scrie. Iar istoricul va fi judecat de istorie. Restul este deșertăciune.
Marius, sa-ți explic de ce un grad mai mare de subiectivitate nu înseamnă automat lipsa de sinceritate. Lipsa documentelor sau acces doar parțial la ele poate duce la subiectivitate, în ciuda intențiilor lăudabile și sincere. Dacă istoria se scrie pe baza declarațiilor martorilor, implicit gradul de subiectivitate este mai mare. Bineînțeles ca nu exclud posibilitatea unor intenții mai putin oneste, dar nu suntem în măsura sa ne pronunțam legat de intențiile oamenilor, pana la proba contrarie. Obiectivul nostru nu sunt procesele de intenție . . .
Bisericile Creștine Baptiste din Romania între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) (eBook)
Am fost anunțat de către editura Cetatea de Scaun că pe 24 iunie 2013 a apărut cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) în format eBook (pdf).
Cartea costă 30 lei fiind disponibilă pe site-ul Elefant.ro. După descărcare cartea poate fi instalată pe șase dispozitive diferite.
Produs publicat în 2013 la Cetatea de Scaun
Data apariției: Iunie 2013
Colecția Istorie
ISBN PDF: 978-606-537-184-2 30,00 lei
Formate: PDF (Adobe DRM)
Drepturi utilizare: 6 dispozitive
Compatibil cu: PC/Mac, iPad/iPhone, Android, Nook, Sony, Trekstor (afla mai multe)
Pascu Geabou (11 aprilie 1938 – 24 iunie 2013)

Pascu Geabou (solideogloriablog.wordpress.com)
Astăzi, 24 iunie 2013, Crsitian Pană anunța pe facebook faptul că „a trecut in glorie cel supranumit Taica, cel de-al doilea tata al meu. Taica a fost un om care l-a iubit sincer pe Stapanul sau si a trecut la cele vesnice pentru a se bucura vesnic de Cel pe care l-a slujit! Acum este timpul ca sa se inchine vazandu-L fata in fata si cred ca este cea mai mare bucurie si cel mai mare premiu de care Taica se poate bucura. Desi dezamagit de biserica pe care a pastorit-o pana la pensie, totusi Stapanul sau nu l-a dezamagit niciodata! In ultimile zile ale sale, Taica spunea: „L-am iubit pe Dumnezeu mai mult ca viata mea!” La revedere Taica” https://www.facebook.com/cristian.pana.
L-am întâlnit pe pastorul Pascu Geabou în primăvara acestui an după ce schimbasem câteva e-mailuri și am avut
ulterior o discuție telefonică. În cadrul întâlnirii față în față, am discutat vreo două ore despre activitatea sa în perioada comunistă, bucuriile dar și necazurile pe care le-a întâmpinat pe parcursul activității pastorale. În contextul discuției noastre am abordat și problema spinoasă a colaborării cu Securitatea. O parte din informațiile obținute în acest fel precum și ca urmare a activității de cercetare desfășurată în arhive, le-am folosit pentru portretul pastorului Pascu Geabou din cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965). Informațiile la care am ajuns ulterior le voi folosi pentru completarea portretului pastorului Geabou precum și în alte activități de cercetare care privesc istoria evanghelicilor sub comunism.
Dat fiind faptul că „Taica a trecut în glorie” prezint acum portretul acestuia așa cum apare în cartea mea.
Pascu Geabou cu sotia (facebook.com -pascu.geabou)
Pastorul Geabou Pascu din Alexandria, județul Teleorman, s-a născut la data de 11 aprilie 1938 în Comuna Segarcea de Vale județul Teleorman. A urmat școala elementară în localitatea natală între anii 1944-1952, iar după absolvirea acesteia, Școala Medie Tehnică de Corporație (1952-1956). După absolvirea școlii medii se îndreaptă către Seminarul Teologic Baptist din București pe care îl va urma în perioada 1957-1961[1]. După absolvirea Seminarului acesta a intrat în slujirea pastorală. Acesta este contextul în care la 12 octombrie 1962 a fost chemat la sediul Miliției raionale Alexandria, unde i s-a făcut un instructaj asupra cărții de imobil pe care o deținea ca responsabil[2]. După realizarea instructajului menționat, Lt. Maj. Ion Nicolae i-a cerut lui Geabou Pascu să mai rămână la sediul miliției pentru a discuta unele „probleme de principiu cu privire la cultul baptist”[3]. Adevăratul motiv era acela de a determina din partea acestuia acceptarea colaborării. Pentru atingerea obiectivului menționat „la început s-au purtat unele discuții cu caracter general privind construcția socialismului în R.P.R.”[4] În acest context este atins un alt subiect de interes pentru organele de securitate, anume modul cum Biserica răspunde la chemările societății, cum reușește un lider, în cazul de față un pastor, să-i implice pe credincioși în acțiunile acesteia. „Candidatul a declarat că a îndemnat pe enoriașii săi din comunitățile (bisericile) baptiste să răspundă la chemările organelor de stat sau organizațiile obștești.”[5] Treptat, menționează documentul, s-a trecut la probleme privind cultul baptist, context în care „candidatul a scos în evidență atitudinea justă a statului democrat popular față de cultul baptist.”[6] În contextul discuției despre faptul că unii cetățeni nu au atitudine morală față de stat și încearcă să facă greutăți acestuia, pastorul Geabou s-a dat pe sine ca exemplu de persoană care a ajutat o femeie care avea domiciliu obligatoriu și al cărei soț era condamnat politic, încălcând prevederile autorităților[7]. Pe parcursul discuțiilor ce aveau ca scop recrutarea sa, pastorului Geabou i se cer informații despre credincioși și atitudinea acestora față de autorități, însă acesta motivează că este „încă tânăr prezbiter și abia a luat legătura cu enoriașii săi.”[8] Având în vedere atitudinea acestuia considerată cinstită, s-a tras concluzia că acesta „este corespunzător pentru a colabora cu organele de Securitate”, și pentru că „în procesul recrutării candidatul a declarat în mai multe rânduri că vrea să colaboreze cu organele de Securitate, s-a trecut la luarea angajamentului, dându-i-se numele conspirativ de «Ionescu Petre».”[9] Pastorul Geabou mărturisește că inițial a refuzat să semneze angajamentul zicând: „«fiindcă nu vreau ca numele meu să fie scris oriunde». Atunci comandantul securității s-a înfuriat m-a înjurat în mod grosolan, zicându-mi: «Pai cine ești tu mă nemernicule …ce contează numele tău,când în fața mea tremură o țară». După aceia a adus o mașină IMS în care m-a pus culcat cu pălăria pe ochi, ca să nu văd unde mă duce…..la tribunal să mă judece..”[10]
După recrutare s-a trecut la instruirea candidatului asupra modului cum trebuie redactate notele informative, context în care acesta „a afirmat că nu mai este de acord cu cele scrise în angajament, deoarece credința sa îl învață să nu facă rău la oameni.”[11] După mai multe discuții purtate cu pastorul Geabou acesta a refuzat să colaboreze, spunând că el „colaborează numai când are ceva de semnalat venind în fața organelor de Securitate să-i demaște pe răufăcători.”[12] Deoarece pe parcursul recrutării candidatul continua să retracteze angajamentul dat i s-a făcut percheziție corporală și s-a găsit asupra lui o chitanță din care rezulta că acesta „a dat suma de 200 de lei din fondurile bisericii drept ajutor unui credincios, lucru interzis de instrucțiunile de funcționare[13] ale acestei biserici elaborate de către Departamentul Cultelor.”[14] Pus în fața acestei situații, amenințat cu închisoarea și încadrarea faptelor sale la Art. 288 Cod Penal, „candidatul a recunoscut vinovăția sa și a cerut reabilitarea față de organele de Securitate, fiind pus în dependență față de organele noastre”[15], nota lucrătorul operativ[16]. Se menționează că în continuare candidatul a redactat fără nici un fel de reținere[17] nota informativă care i-a fost cerută, declarând că va aduce la cunoștința autorităților, în speță a organelor de Securitate, conform angajamentului dat, „orice acțiune dușmănoasă sau nereguli din cadrul sectei «Baptiste».”[18] Pentru a înțelege cum a decurs procesul recrutării, ofițerul menționează că acesta s-a desfășurat de la orele 8.20 până la orele 17.40[19]. De asemenea considerăm util să prezentăm și mărturia pastorului Pascu Geabou datorită faptului că aceasta oferă o altă perspectivă asupra colaborării, presiunilor la care a fost supus, precum și a contextului în care acesta a acceptat să semneze angajamentul de colaborare cu Securitatea.
„După ce m-a chemat cu cartea de imobil a gazdei la miliție, fiindcă n-am vrut cu niciun chip să semnez angajamentul cerut de ei, am fost purtat într-un IMS, culcat multă vreme cu pălăria pe ochi. De la miliție la securitate, mi-au luat cureaua și toate cele de prin buzunare și m-au coborât într-o celulă, și după ce ei s-au dus, eu am stat pe genunchi și am mulțumit Domnului că am avut și eu ocazia să fiu într-un asemenea loc.
Era noaptea târziu, când ei s-au constituit într-un tribunal ad-hoc și au decis să mă judece ca dușman și trădător de țară, deoarece aflaseră că eu m-am dus în Dobrogea într-un sat de deportați, pe nume Răchitoasa – Piua Pietrii, că am dus ajutoare soției preotului reformat Vischi, care era deportată cu șapte copii mărunți într-o casă fără ferestre în mijlocul porumbului.. într-o sărăcie de nedescris, când preotul, soțul sorei era la pușcărie.
În timpul acesta șotia mea pe care o lăsasem în stradă, la poartă, mă aștepta cu copilul cel mai mare care avea doar un an, neștiind nimic prin ce trec eu și ce se întâmpla cu mine…
Forțat de împrejurări, și șantajat cu pușcăria ca trădător de patrie[20], ca să ajung acasă la soție și copil și ca să-mi pun în gardă soția, părinții și socrii am semnat ce ei au zis și pe la două noaptea mi-au dat drumul acasă.
Ziua următoare mi-am luat toate cărțile bătute la mașină și le-am dus lui tata socru care le-a ascuns zidindu-le în peretele din podul casei. Apoi i-am spus și lui și părinților mei prin ce trec și că dacă eu am să ajung în pușcărie să aibă grijă de soție și de copil.”[21]
În privința colaborării cu organele de securitate, documentele menționează că agentul Ionescu Petre a fost menținut în rețea timp de 6 ani, respectiv 1962-1968. Scopul recrutării a fost încadrarea informativă a sectei legale „Baptiste.”[22] Analiza activității și eficienței agentului Ionescu Petre este sintetizată de către Lt. Maj. Bucă Iulia la data de 19 ianuarie 1968 astfel: „De la recrutarea sa și până în prezent, informatorul „IONESCU PETRE” a colaborat cu organele noastre, prezentându-se la majoritatea întâlnirilor planificate, însă informațiile furnizate oglindeau numai activitatea cultică desfășurată de secta Baptistă[23], fără să ne semnaleze activitatea și poziția politică prezentă a vreunui element suspect din sectă, deși i s-a cerut acest lucru. Acest fapt s-a datorat și fanatismului său religios, astfel că de multe ori a venit chiar el cu propuneri de a fi ajutat ca pastor să lărgească această sectă prin atragerea de noi aderenți. Cu toată munca depusă de lucrătorul operativ ce-l avea în legătură, cât și din conducerea raionului, până în prezent nu s-a putut scoate de sub influența fanatismului religios ce-l predomină.”[24] Dat fiind faptul că în ultimul timp agentul s-a dovedit nesincer cu organele de Securitate, făcându-se trimitere și la corespondența purtată cu un pastor francez despre care nu a informat autoritățile[25], „considerăm că nu ne mai poate fi util muncii noastre și propunem scoatere lui din rețeaua informativă și trecerea lui în baza de lucru pe linie de contraspionaj,”[26] nota ofițerul operativ.
Informațiile oferite de documentele Securității le completăm cu cele din cadrul mărturiei pastorului Geabou care menționa următoarele:
„Fratele Alexa Popovici n-a fost de acord cu decizia mea de a mă confrunta cu ei frontal, și m-a asigurat că sunt și alții care trec prin ce trec eu[27]. Decât să mă lupt cu ei, mi-a dat următorul sfat:
«Oamenii aceștia sunt necredincioși și ei nu pot veni la biserică să asculte predici. Ei îți cer informații, tu dă-le predici. Și dă-le până ei o să zică ”Domnule nouă nu ne trebuie predici, dă-ne informații.” Atunci să le spui: „Cizmarul face cizme, cojocarul face cojoace, croitorul haine iar eu nu știu să fac altceva decât predici.”»
Am luat sfatul acesta de bun, și căutând să evit cât se poate de mult întâlnirea cu ei, la toate întâlnirile cu ei le-am dat adevărate schițe de predici, astfel că atunci când am fost arestat la Bragadirul de Teleorman, când eu le-am spus: «Mă bucur ca m-ați luat pe neașteptate și ați găsit caietele mele cu predicile pe care eu le predic fraților mei» Atunci comandantul securității m-a înjurat și mi-a zis că sunt sătui de predicile mele și că eu în loc să-i informez i-am dus în eroare.
După evenimentele petrecute cu această ocazie, ei au renunțat la mine și prin frați informatori au stat tot timpul pe urmele mele.”[28]
Referitor la conținutul notelor informative, pastorul Geabou afirmă că nu a „dat note informative despre frați sau despre vreo altă persoană care să-i facă pe aceștia să sufere.”[29]
Datorită atitudinii sale considerată în unele cazuri ca fiind de fanatism religios, cu precădere în anii ’70 – ’80 ai secolului XX, pastorul Geabou a avut mai multe confruntări cu autoritățile motiv pentru care a fost acuzat prin intermediul unui articol în Revista Pentru Patrie[30] de tentativă de omor. Interesant este faptul că la intervențiile Uniunii Baptiste redacția revistei menționează că articolul a fost redactat ca urmare a unui denunț trimis prin intermediul unei scrisori anonime[31]. Bazându-se pe acest fapt precum și pe sondajul realizat în cadrul cultului, Uniunea Baptistă a intervenit la Departamentul Cultelor considerând că acuzațiile aduse pastorului Geabou sunt false.
„În legătură cu cele sesizate în scrisoare, conducerea centrală a cultului baptist ne informează că a luat legătura cu redacția revistei «Pentru Patrie» și organele de miliție din orașul Alexandria care au afirmat că nu au nici-un fel de dovezi împotriva lui Geabou Pascu, în afară de scrisoarea trimisă revistei de Stănescu Marin, presupusa victimă a lui Geabou Pascu.
Sondajul făcut de conducerea cultului în rândul credincioșilor baptiști din orașul Alexandria a dovedit că lui Geabou Pascu nu i se pot aduce învinuiri de viață imorală.
În această situație, conducerea centrală a cultului baptist l-a absolvit pe Geabou Pascu de orice vină.”[32]
Nu ne vom referi în detaliu la activitatea și acțiunile pastorului Geabou Pascu dincolo de anul 1965 deoarece ele depășesc cadrul temporal al acestei lucrări. Aspectele menționate urmează a fi tratate pe larg în cadrul unei lucrări despre relația Biserică-stat[33] în anii ’70-’80 ai secolului XX. Pe de altă parte cazul pastorului Geabou Pascu necesită o analiză mult mai detaliată privind rolul său în cadrul cultului baptist, dovadă fiind și numărul impresionant de pagini din cadrul Dosarului de Urmărire Informativă[34] care însumează 13 volume.
[1] Geabou Pascu, „Curriculum Vitae” în Geabou Pascu, Ziua de odihnă în lumina Sfintelor Scripturi, teză de licență susținută la Institutul Teologic de Grad Universitar București în sesiunea februarie 1994, p. 66.
[2] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 6. A se vedea și Cazul fratelui Geabou Pascu, http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/26/cazul-fr-geabou-pascu// (26 ianuarie 2012). Mărturia pastorului Geabou Pascu diferă în câteva puncte esențiale referitoare la procesul recrutării față de versiunea oficială consemnată de documente.
[3] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 6.
[4] Ibidem.
[5] Ibidem.
[6] Ibidem.
[7] Remarcăm faptul că unii dintre slujitorii Bisericii aveau o conștiință socială și o atitudine morală care nu-i lăsa indiferenți la greutățile semenilor lor. Această atitudine și menționarea ei va fi folosită de către Securitate împotriva sa. Pastorul Geabău menționează că Securitatea avea această informație la momentul discuției. Vezi Cazul fratelui Geabou Pascu în loc. cit.
[8] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 7.
[9] Ibidem.
[10] Cazul fratelui Geabou Pascu în loc. cit.
[11] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 7.
[12] Ibidem, f. 8.
[13] Considerăm că documentul se referă la Statutul de organizare și funcționare care se încadra în limitele impuse de către Departamentul Cultelor.
[14] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 8.
[15] Ibidem.
[16] Ofițerul de securitate Lt. Maj. Ion Nicolae.
[17] Este vorba de o redactare realizată sub forța împrejurărilor fapt pentru care afirmația conform căreia redactarea s-a făcut „fără nici un fel de reținere” trebuie privită cu circumspecție.
[18] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 8.
[19] Ibidem.
[20] Similitudine cu mărturia pastorului Ioan Bunaciu.
[21] Cazul fratelui Geabou Pascu în loc. cit.
[22] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 18.
[23] După sfatul primit de la Alexa Popovici cf. Cazul fratelui Geabou Pascu, http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/26/cazul-fr-geabou-pascu/ (26 ianuarie 2012).
[24] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, ff. 18-19.
[25] Corespondența acestuia a fost interceptată iar în unele cazuri chiar reținută fiind prezentă în cadrul dosarului personal al agentului Ionescu Petre.
[26] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f.19.
[27] Probabil Alexa Popovici se referea și la situația sa deoarece și el a semnat un acord de colaborare cu Securitatea primind numele conspirativ Zaharia Emilian cf. ACNSAS Fond Rețea dosar 318845. Pentru problematica colaboraționismului a se vedea și teza de doctorat Dinamica raporturilor dintre Stat și Bisericile Creștine Baptiste din România între anii 1948-1965 susținută în cadrul Facultății de Istorie, Universitatea București sub coordonarea Academician Dinu C. Giurescu în sesiunea septembrie 2011. Fiind un document public, teza de doctorat poate fi consultată la biblioteca Facultății de Istorie din cadrul Universității București.
[28] Cazul fratelui Geabou Pascu în loc. cit.
[29] Ibidem. Dosarul său de rețea nu conține note informative, ci dimpotrivă elemente despre activitatea sa date de către alte persoane din biserică, cercul de lucrători sau din conducerea cultului. Unul dintre conducători a fost Popa N. Petre.
[30] Articolul la care facem referire a apărut în Revista Pentru Patrie, Nr. 9/1997 sub titlul „O întâmplare aproape neverosimilă”. În cadrul acestui articol „se relata despre încercarea lui Geabou Pascu de a-l ucide pe cetățeanul Stănescu Marin – fost credincios baptist.” ASSSC, Fond Direcția Relații Culte, Referat 15 decembrie 1977, p. 1. În opinia noastră acuzația este una nefondată.
[31] Ca urmare a articolului din Revista Pentru Patrie au fost trimise mai multe scrisori către Departamentul Cultelor și Radiodifuziunea Română. Una din scrisorile anonime care a ajuns la Comitetul Central al Partidului Comunist Român menționa la rândul său abuzurile pastorului Geabou, abuzuri care nu au putut fi probate, dovedindu-se că scrisoarea a fost trimisă de către Stan Marin din Alexandria.
[32] ASSSC, Fond Direcția Relații Culte, Dosar Fenomenul religios în București, Referat 15 decembrie 1977, pp. 1-2.
[33] Referire la Biserica Baptistă.
[34] DUI
Informații preluate din Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), Edituara Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013, pp. 183-191.
România Liberă „Raportul stat-biserică în Constituție. Cum stau lucrurile în Europa”
În viitoarea Constituţie, parlamentarii din comisia de revizuire au decis să fie recunoscut „rolul istoric, în constituirea şi modernizarea statului român” al Bisericii Ortodoxe şi al Casei Regale. Ce spun, însă, specialiştii în drept constituţional, în condiţiile în care raportul dintre stat-biserică a generat discuţii aprinse şi în alte ţări europene?
Comisia pentru modificarea Constituţiei a introdus, acum două zile, un amendament care prevede recunoaşterea rolului istoric al Bisericii Ortodoxe Române şi al Casei Regale în modernizarea statului român. Formularea amendamentului este următoarea: „Art.1.- (1) România recunoaşte rolul istoric, în constituirea şi modernizarea statului român, al Bisericii Ortodoxe şi al celorlalte culte religioase, al Casei Regale şi al minorităţilor naţionale”.
Prof. dr. Bogdan Murgescu, prof. dr. Simina Tănăsescu, prof. Ioan Stanomir şi prof. dr. Radu Carp au analizat, pentru România liberă, formularea acestui amendament şi dacă este oportun ca acesta să fie introdus în Constituţie.
Istoricul Bogdan Murgescu susţine că formularea este de natură să genereze frustrări şi comparaţii nepotrivite. „Ar fi
bine ca Parlamentul să aibă înţelepciunea să nu-şi însuşească această propunere. Desigur, se cuvine să apreciem spiritul incluziv al formulării propuse, care a încercat să nu lase pe nimeni nemenţionat. Totuşi, chiar şi o asemenea formulare generoasă este de natură să genereze frustrări şi comparaţii nepotrivite. Nu mă voi referi la controversele istoricilor cu privire la rolul Casei Regale, mult mai substanţiale decât transpare în discursul public, ci mai ales la problema minorităţilor şi cultelor religioase. Este extrem de pozitiv faptul că se recunoaşte rolul minorităţilor naţionale, dar ne putem întreba dacă populaţia majoritară nu a contribuit şi ea la „constituirea şi modernizarea statului român”. Pe de altă parte, este bine că sunt recunoscute cultele religioase, dar aceasta înseamnă implicit că se neagă contribuţia ateilor sau a liber-cugetătorilor”, explică Murgescu. Istoricul consideră că deosebirea făcută între Biserica Ortodoxă şi celelalte culte generează „frustrarea” lesne de înteles a Bisericii Greco-Catolice, care are argumente consistente pentru a nu se mulţumi cu menţiunea la „şi alţii”.
Biserica Greco-Catolică a făcut publică o scrisoare în care îşi exprima nemulţumirea că statul român nu i-a recunoscut meritele istorice de neconstestat în formarea statului, alături de Biserica Ortodoxă.
„Nu cred însă că o enumerare politic corectă a tuturor cultelor legal recunoscute ar fi o soluţie care să ne scutească de exacerbarea orgoliilor personale şi instituţionale. Pentru a ne păstra în spiritul valorilor religioase, ar trebui mai multă smerenie în slujirea comunităţii, iar din partea politicienilor mai multă reţinere în includerea în Constituţie a unor prevederi care au potenţialul mai mult de a divide decât de a uni pe cetăţeni în jurul unor valori comun asumate”, conchide Murgescu.
Simina Tănăsescu: „Relaţia dintre stat şi religie poate exista şi fără a fi nominalizată în Constituţie”
Profesorul de drept constituţional, Simina Tănăsescu, susţine că în unele state, tradiţiile în materie de religie ori culte pot fi foarte puternice fără ca acest lucru să fie reflectat în Constituţie, în vreme ce în alte state, deşi legea fundamentală conţine prevederi explicite, la nivelul societăţii practica este destul de diferită. „De exemplu, în Turcia, stat formal laic încă din 1928, dar cu o puternică dominantă a religiei islamice la nivel societal, Preambulul Constituţiei face vorbire despre « sentimentele religioase sacre », dar numai pentru a spune că ele nu trebuie să interfereze nicicum cu politica şi treburile statului. În schimb, în România a trecut aproape neobservată revizuirea din mai 2012 a Constituţiei Norvegiei prin care religia luterană a fost declasată de la nivel de «religie de stat » la rang de «religie a poporului » , aşa cum este cazul şi în Danemarca. Cu toate acestea, în practică, statul norvegian susţine în continuare biserica luterană, iar guvernul o finanţează – la fel, de altfel, ca şi pe alte culte religioase – , deşi declasarea sus-menţionată a avut drept consecinţă faptul că numirea clericilor revine de acum înainte bisericii şi nu statului ca înainte”, explică Simina Tănăsescu.
Profesorul consideră că dreptul comparat ne oferă o paletă destul de largă de referiri la creştinism în constituţiile altor state europene, dar ar fi dificil să ajungem la o concluzie doar prin examinarea dispoziţiilor constituţionale, fără a încerca şi o plasare a lor în contextul istoric, social, antropologic ori politic ce le este propriu.
Mai mult, introducerea unei menţionări explicite a Bisericii Ortodoxe riscă să inducă impresia unui dezechilibru în atitudinea de echidistanţă pe care trebuie să o aibă statul faţă de culte.
„Nu cred să poată fi negat rolul istoric jucat de religie în constituirea statului român aşa cum nu cred să poată fi negat rolul istoric jucat de religie în constituirea majorităţii statelor europene. Personal aş avea unele semne de întrebare în ce priveşte contribuţia cultelor la modernizarea statului, fără a le nega însă rolul în transformarea societăţii. Cred însă că trebuie făcută o clara distincţie între doleanţele – şi capacitatea de lobby eficient – a diferitelor tipuri de structuri societale şi impactul lor real asupra evoluţiei statale. Aşa cum este acum formulat acest amendament, el sugerează mai degrabă o oarecare incapacitate de luare a unei decizii tranşante de către factorii politici: o simplă recunoaştere a unui presupus fapt istoric nu are valoare normativă şi, din acest punct de vedere, nu e prea clară utilitatea şi finalitatea practică a unei astfel de declaraţii; amalgamarea a două fenomene distincte – constituirea şi modernizarea statului român – şi tratarea lor într-o viziune triumfalistă indică o viziune uşor reducţionistă asupra conceptelor istorice; punerea pe picior de egalitate a cultelor, Casei Regale şi minorităţilor naţionale pare să trădeze o oarecare intenţie de împăcare şi a caprei şi a verzei în dulcele stil de compromis bizantin”, a conchis prof. dr. Simina Tănăsescu.
Care este diferenţa dintre preambul şi articol
Totuşi, dacă aruncăm o privire peste constituţiile ţărilor europene, vom putea observa că referirile la creştinism sunt
multe, numai că acestea sunt făcute în preambulul legii fundamentale, nu într-un amendament. „Preambulul unei constituţii este un fel de contract între stat şi cetăţeni, iar pe baza lui se realizează clauzele, adică articolele constituţiei. Preambulul transmite nişte valori, iar în cadrul lui ar fi fost oportună o referire la creştinism”, a declarat prof. dr. Radu Carp. De aceeaşi părere este şi profesorul Ioan Stanomir. „Nu acestea ar trebui să fie temele unei revizuiri de constituţie. Eu nu sunt de acord cu genul acesta de amendament. Pe ce temei pui o biserică deasupra alteia? Preambulul curpinde elementele simbolice şi valorile unei constituţii, referirea la creştinism acolo şi-ar fi avut locul”, consideră Stanomir.
Deşi adoptată în 1991 în urma unei schimbări brutale de regim politic, legea fundamentala română nu a fost însoţită de un preambul. „În măsura în care actualul proces de revizuire constituţională îşi propune să schimbe din temelii sistemul instituţional şi politic din România, recurgerea la un preambul poate fi justificată. În masura în care revizuirea constitutională nu doreşte decât să facă unele ajustări ale textului, redactarea unui preambul nu se justifică decât dacă fraze şi expresii de mai mică anvergură normativă ar fi scoase din textul legii fundamentale şi ar fi trecute în preambul. Un astfel de demers porneşte de la premisa ca preambulul nu are şi nu ar putea avea vreodată valoare normativă”, explică Tănăsescu.
Cum e la alţii: „Noi-naţiunea poloneză..”
Un exemplu de conservatorism european este Constituţia Poloniei, adoptată în anul 1997. În preambulul său prevede: „Noi-naţiunea poloneză- toţi cetăţenii care cred în Dumnezeu ca izvor al adevărului, dreptăţii, bunătăţii şi frumuseţii, dar şi cei care nu sunt credincioşi, dar respectă aceste valori universale..”. Un alt exemplu îl mai putem găsi în Constituţia Ungariei, adoptată în anul 2011, care a stârnit însă numeroase critici la nivel european. Aceasta prevede în preambul : „Noi, membrii Adunării Naţionale, care credem că făuritorul istoriei este Sfântul Dumnezeu”. În constituţiile ţărilor în care cultul ortodox este majoritar, cum ar fi Grecia, Bulgaria şi Rusia, nu există referiri la Biserica Ortodoxă. Constituţia Greciei din anul 1975 prevedea în preambul „religia de stat în Grecia este religia ortodoxă..Capul bisericii este Iisus Hristos”, dar la următoarea revizuire, acest articol a fost eliminat.
Un caz particular îl reprezintă Marea Britanie. Acolo, există o religie de stat consacrată prin acte de natură
constituţională. Monarhul este capul bisericii anglicane şi nu se poate converti la altă religie şi nici căsători cu o persoană de religie catolică, însă această stare de lucruri are explicaţii de natură istorică. De altfel, încercarea iniţiată în 2011 de a moderniza regulile de succesiune la tron, între altele şi prin eliminarea condiţionării accederii la tron de o anumită confesiune, au creat probleme de natură constituţională în fostele colonii. „Curtea Supremă din Canada judecă zilele acestea o plângere a mai multor profesori de drept constiţutional care au afirmat că actul constituţional britanic nu poate fi făcut opozabil pur şi simplu cetăţenilor canadieni, deşi regina Marii Britanii este şi şeful de stat al Canadei, pentru motive ce ţin de suveranitatea statului canadian şi de existenta unei autentice Constituţii canadiene distinctă de cea a Marii Britanii”, a explicat Simina Tănăsescu.
În ultimele decenii, a existat o dispută aprinsă la nivel european, pe tema relaţiei dintre stat şi biserică, între conservatori şi susţinătorii secularismului. În perioada dezbaterilor privitoare la Constituţia Europeană, conservatorii au propus ca în preambul să fie introdusă o referire la „rădăcinile creştine ale Europei”. Doleanţa lor a fost refuzată, iar într-un final s-a ajuns la o formulă de compromis. În preambului Constituţiei, se face o referire timidă la valorile religioase care au fost „ancorate” în viaţa societăţii. „Inspirându-se din moştenirea culturală, religioasă şi umanistă a Europei, ale căror valori, prezente şi astăzi în patrimoniul său, au ancorat în viaţa societăţii rolul central al omului şi drepturile sale inviolabile şi inalienabile, precum şi respectarea dreptului..”, se arată în Constituţia Europei.
La fel s-a întâmplat şi în anul 2000, în timpul elaborării Cărţii drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, când a fost evitată o referinţă precisă la creştinism. „Conştientă de patrimoniul său spiritual şi moral, Uniunea este întemeiată pe valorile indivizibile şi universale ale demnităţii umane, libertăţii, egalităţii şi solidarităţii; aceasta se întemeiază pe principiile democraţiei şi statului de drept. Uniunea situează persoana în centrul acţiunii sale, instituind cetăţenia Uniunii şi creând un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie”, scrie în documentul Uniunii Europene.
În final două comentarii care exprimă puncte de vedere extreme privind rolul religiei în făurirea națiunii române, cu referire specifică în al doilea caz la rolul, considerat nefast al BOR.
Alexandru Filip Popovici, Revolta împotriva neputinței și Evanghelia
Revolta împotriva neputinței se manifestă prin aducerea sinelui înaintea tuturor lucrurilor. Aceasta se întâmplă
deoarece „românii sunt nestatornici, impulsivi, brutali”, „sunt recunoscători pentru binele ce li se face, dar și foarte răzbunători când sunt jigniți” dar mai ales, „ei nu se supun decât propriei nevoi de a reacționa imediat”. Atunci când apare această raportare la sine, atunci omul este cel mai liber și totuși cel mai legat. Atunci este cel mai puternic și totuși cel mai slab. Atunci mândria lui țipă tot mai tare și totuși se aude încet. Istoria are un anumit grad de recurență, prin urmare, nu mai avem nevoie de demonstrații empirice. Ce a fost va mai fi. Faptele observate astăzi în societate își strigă propria demonstrație. Poporul român, cel descris de alții deunăzi, este același astăzi.
Atunci când „celălalt există doar ca sursă pentru hrănirea puterii” asistăm indirect la o relativizare a valorilor tradiționale. Lucrul aceste se întâmplă deoarece omului contemporan nu îi mai place tradiționalismul. Omul contemporan este rupt de trecut. Pentru el semnificația este dată de ceea ce nici nu a ajuns încă să fie – viitorul – potențialitatea. Omul contemporan este mereu omul viitorului, pentru că atunci când „trăiești raportându-te la infinit nu te poți compara cu nimeni”, iar faptul acesta conferă controlul asupra neputinței. Revolta împotriva neputinței naște ironie. Ironie întrucât neputința regăsită în sine este proiectată celorlalți, iar „celălalt există doar ca sursă pentru hrănirea puterii sale”.
Cum integrăm Evanghelia în contextul acesta? În modul cel mai simplu. Cuvântul ne spune că „Fiul omului a
venit să caute și să mântuiască ce era pierdut”. În acest „ce era pierdut” suntem noi. Omul contemporan își poate da cu ușurință seama că s-a pierdut. Că nu vrea s-o recunoască – în aceasta stă revolta împotriva neputinței sale, iar tocmai în această pierzanie a sa intervine Evanghelia. Drama omului modern este drama lui Toma. Pentru câteva momente Toma se pierde – „dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20:25). Pe cât de categoric ne răsună în minte atunci când citim declarația sa, pe atât de liniștit sună invitația Domnului Isus: „adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.” Cuvintele solicită acțiune. Poporul nostru s-a pierdut în declarații; a pierdut acțiunea de a fi creștin. Homo religiosus a căzut în desuetudine. El caută semne în Cel ce stă înaintea sa, dar nu-L vede pe Cel ce stă în fața sa. Când trăiești „după legea firii mai mult decât după religie”, firea devine o religie în sine și nu mai vezi nimic.
După cum spunea Noica, „fiindcă nu s-a interesat de teologie, secolul nouăsprezece nu s-a preocupat de om; fiindcă se preocupă de omul concret, secolul douăzeci revine la teologie”. Locul acesta privilegiat se explică prin faptul că, spre deosebire de alte științe, teologia nu explică pe om de jos în sus sau din afară înlăuntru „ci de sus în jos, de la decăderea dintr-o stare superioară, și dinăuntru în afară”. Această descriere a omului îl explică și îl desfășoară în toată plinătatea lui. Tocmai de aici să plecăm. Noi, în vestirea Evangheliei, nu intrăm în competiție cu celelalte științe și nici cu spiritul vremii. Știința nu și-a găsit încă o metodă validată „dinăuntru – în afară”. Noi, în vestirea Evangheliei, credem că fiecare om are o nevoie… Și care-i nevoia cea mai aprigă? Să văd în mâinile Lui semnul cuielor, să pun degetul meu în semnul cuielor și mâna mea în coasta Lui. Cu alte cuvinte, omul vrea să-L vadă pe Dumnezeu. În fond, toate nevoile se subordonează acesteia. Și pentru că „paradigma” noastră este de sus în jos, noi trebuie să-i învățăm pe oameni că ridicarea din decădere înseamnă apropiere de Dumnezeu. „Apropiați-vă de Dumnezeu și El se va apropia de voi” (Iacov 4:8), iată acțiunea pierdută în timp a omului contemporan. Mereu în istorie, în diferite domenii, s-au propus, atunci când împrejurările o cereau, reîntoarceri la sursele de inspirație originare. Când au văzut că s-a instaurat un oarecare tradiționalism sec, s-au reîntors la trecut, pesemne că l-au găsit valoros. În creștinism atunci când se constată o criză, unii se gândesc înspre viitor. Cum să dispară (criza, bineînțeles) și să nu mai apară? Ce să mai aducem nou? De unde să luăm și să mai adăugăm? Cum să ne integrăm în modernitate?
Revin la pierderea noastră. Noi ne-am pierdut de două ori. Eram pierduți, ce-i drept, și apoi ne-am pierdut de trecut. Integrarea Evangheliei se va face prin reconsiderarea ei. Evanghelia nu este nici tradiție, nici cultură. Ea este trăire. Omul contemporan are nevoie de Cuvânt, chiar dacă nu vrea s-o recunoască. Dar nu orice fel de Cuvânt, ci Cuvântul trăit…apoi Toma își isprăvește necredința…
Autorul precizează următoarele despre acest articol:
L-am redactat urmând câteva descrieri despre români așa cum apar în cartea Firea romanilor de Daniel Barbu. Am renunțat la stilul academic dar am adăugat între ghilimele descrierile respective.
Alexandru Filip Popovici este masterand anul I în Psihodiagnoză,
Psihoterapie Experienţială Unificatoare (PEU) și student al
Facultății de Teologie Baptistă Pastorală din cadrul
Institutului Teologic Baptist din București
Vă recomandăm să citiți și
ALEXANDRU FILIP POPOVICI, IERI DESPRE… ASTĂZI
Atunci când te-ai născut, ai cunoscut pentru prima oară ceea ce se numește timp. Nu, nu chiar așa, dintr-o dată. Pe măsură ce sărbătoreai propria-ți victorie asupra acestuia, an de an, la o dată bine precizată în calendar, ai remarcat, nu știu cum sau în ce fel, că ceea ce sărbătoreai de fapt nu era propria ta […]
ALEXANDRU FILIP POPOVICI, DIALECTICA TRĂIRII
Adesea viața ni se înfățișează sub forma unei scene. Nu știm câți spectatori avem, dar știm că totul începe atunci când se ridică cortina și totul se termină atunci când cortina se lasă. Mai mult, cei care joacă bine au parte de aplauze, și-au cucerit publicul, iar cei care aplaudă vor avea impresia că n-au […]
Bisericile Creștine Baptiste din Romania 1948-1965, recenzie în Analele Universității din Craiova 1/2013

În cadrul Analelor Universității din Craiova, seria Istorie, Bogdan Emanuel Răduț, istoric și autor al unor cărți privind istoria evanghelicilor în comunism, a publicat o recenzie a cărții mele, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență, 1948-1965, recenzie pe care o public și eu mai jos preluată de pe blogul autorului http://emyradut.blogspot.ro/2013/06/marius-silvesan-baptiste-christian.html.
Marius Silveşan, The Baptiste Christian Churches from Romania among persecution, accommodation and resistance (1948-1965), Cetatea de Scaun Publishing Press, Târgovişte, 2012, 410 pages.Bogdan Emanuel Răduţ
Dezbaterile CSIC – Biserica Ortodoxă Română sub comunism

Centrul de Studii în Istorie Contemporană
Care erau opţiunile ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române în gestionarea relaţiei cu statul după 1945?
Cum a colaborat şi cum a rezistat Biserica sub regimul comunist ateu?
La aceste întrebări vor căută să răspundă invitaţii celei de-a doua întâlniri din seria Dezbaterilor CSIC: Adrian Nicolae Petcu (cercetător CNSAS), prof. univ. dr. Radu Carp (Facultatea de Ştiinţe Politice) şi pr. prof. univ. dr. Adrian Gabor (Facultatea de Teologie). Cu participarea extraordinară a pr. prof. Nicolae Bordaşiu, fost deţinut politic. Moderatorul dezbaterii va fi, şi de această dată, filosoful Sorin Lavric.
Scopul principal al Dezbaterilor CSIC îl reprezintă readucerea în discuţia publică a unor subiecte controversate, care modelează societatea contemporană, precum şi prezentarea unor puncte de vedere diferite asupra lor, într-o atmosferă echilibrată, argumentată şi de bun simţ. Întâlnirea va porni de la o prezentare generală a temei supuse dezbaterii, urmând a continua pe câteva direcţii sugerate de către organizatori şi moderator.
Evenimentul va avea loc marţi, 11 iunie, începând cu ora 18.00, la Biblioteca Naţională a României (Bd Unirii nr. 22), sala Mircea Eliade.
Proiectul se desfăşoară cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer România şi al Grupului Filos. Recomandat de Radio Guerrilla.
Intrarea publicului este liberă.
Separation of Church and State: Prager University
„The Separation of Church and State.” Probably no phrase has had more impact on American history in the last fifty years than this one. Where did it come from? Who coined it? And, what does it mean? Distinguished law professor, John Eastman, has some surprising answers.
Într-adevăr, subiectul relației Biserică-Stat este unul important care merită atenția nu numai a specialiștilor, ci a creștinilor practicanți în general. Prin această afirmație am în vedere direcția în care a fost dusă ideea separării bisericii de stat în SUA și consecințele ei. Aceste aspecte le veți descoperii, conștientiza urmărind prelegerea profesorului John Eastman.
Relația biserică-stat în România (comunistă) este un subiect pe care l-am abordat și eu în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965, însă din altă perspectivă, una adaptată mediului politic românesc al acelor vremuri. Totuși, după cum știți această idee a separării bisericii de stat a stârnit vii dezbateri în mediul evanghelic românesc încă din anii comunismului. Personal militez pentru o separare a bisericii de stat (deși la modul concret aceasta există într-o mai mică măsură decât afirmăm unii dintre noi) înțelegând prin aceasta dreptul de a-mi practica religia și de a alege în ce măsură mă voi implica sau nu la nivel instituțional într-o relație cu statul.
Nu îmi propun aici să arăt mijloacele prin care statul controlează legal activitatea bisericii ci am dorit doar să evidențiez că biserica are un rol în societate, acela de a fi sare și lumină.
Cursuri de cinci minute la Universitatea Prager
Un articol de EMIL BORCEAN pentru site-ul http://inliniedreapta.net
Reiau o introdcere mai veche:
Dennis Prager, cunoscut probabil celor mai mulţi cititori ai noştri, este unul dintre cei mai distinşi publicişti conservatori americani contemporani. El găzduieşte o emisiune de radio ce se bucură de o mare audiență, este autorul mai multor cărţi, şi un foarte apreciat comentator şi lector pe teme politice, religioase, sociale, istorice, psihologice.
Universitatea Prager este una dintre iniţiativele lui, având misiunea de a prezenta, într-un format cât mai simplu, în cursuri cu o durată ce nu depăşeşte 5 minute, chestiuni aparent extrem de complicate. El reuşeşte să reducă lucrurile la esenţial şi să facă lumină, spulberând, cu luciditate şi curaj, ceaţa propagandistică pe care ofensiva culturală a stângii nu încetează să o arunce asupra acestor teme.Lecţii morale simple cu Dennis Prager
Între timp oferta de clipuri educative s-a lărgit, iar prezentatorii sunt recrutați din rândurile celor mai buni cercetători, profesori și jurnaliști conservatori americani. Urmează o selecție din materialele recente.
Primele trei cursuri sunt incursiuni în istorie. Primul își propune să lumineze o epocă pe nedrept caracterizată drept “întunecată”: Evul Mediu (sau, cum i se spune în engleză, The Dark Ages).
Al doilea prezintă rolul civilizator al imperiului britanic. Imperiu? Dar ce poate fi bun la un imperiu? Exploatare, spoliere, juguri, etc, etc. Depinde de imperiu. De exemplu, încercați acest mic exercițiu de imaginație: cum s-ar fi prezentat România astăzi dacă, în loc să fi fost timp de șase secole vasal al imperiului otoman și aproape o jumătate de secol o colonie a imperiului sovietic, ar fi fost în schimb colonie britanică timp de un secol?
Al treilea șterge praful de pe o președinție americană din secolul trecut. Calvin Coolidge. Calvin, cine? Primul președinte conservator din secolul 20. Iar principiul lui, culmea culmilor, era de a guverna cât mai reținut posibil. Să facem totul? No way!
Al patrulea răstoarnă un truism larg răspândit. Socialismul generează altruism și spirit comunitar, pe când capitalismul generează egoism și haite hrăpărețe. De fapt, este exact invers.
Ca supliment, încercați și un curs geopolitic: Problema Orientului Mijlociu.
Eu am să prezint doar primul curs. Pentru celelalte accesați link-ul de la începutul articolului.
Aici aveți o prezentare a Prager University realizată de către fondatorul său, Dennis Prager











