Impactul schimbărilor legislative asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România în perioada comunistă
Așa cum am anunțat într-un post anterior în cadrul Simpozionului Internațional „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social” voi avea o comunicare privind Impactul schimbărilor legislative asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România în perioada comunistă. Scopul comunicării este acela de a prezenta impactul pe care schimbările legislative le-au avut asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România pe parcursul perioadei comuniste, cu precădere în perioada 1948-1965.
Am în vedere faptul că stalinizarea ca proces nu s-a limitat doar la aspectele politice și culturale ci a avut un impact și asupra vieții religioase. În acest domeniu s-a urmărit impunerea modelului sovietic al relațiilor Biserică – Stat care avea la bază subordonarea bisericii și transformarea ei într-un aliat al statului. Din punct de vedere legislativ acest obiectiv s-a materializat prin intermediul unei legislații generale, înțelegând prin aceasta reglementările ce au vizat toate cele 14 culte religioase recunoscute, precum Legea Cultelor, Legea de organizare a Ministerului Cultelor, Decretul de organizare al Departamentului Cultelor, dar și o legislație specifică unei anumite biserici. În cazul Bisericii/Bisericilor Baptiste mă refer la necesitatea adaptării statutului de organizare și funcționare la cerințele regimului, la impunerea reglementării serviciilor religioase la începutul anilor ’50, continuate apoi cu măsuri privind arondarea, reglementarea statutului personalului de cult, necesitatea obținerii unei autorizații de funcționare dar și alte aspecte. Studiul urmărește să evidențieze aspecte de ordin legislativ precum și consecințele acestora asupra personalului de cult, credincioșilor dar și a Bisericii ca ansamblu, privită din punct de vedere instituțional, care se relaționa cu statul prin intermediul Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R. iar după 1965 prin intermediul Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din R.S.R.
Transformările politice și religioase s-au sprijinit pe un cadru legislativ, fapt care îi dădea statului dreptul să acționeze legal deși de multe ori această aparentă legalitate a fost încălcată. Pentru înțelegerea aspectelor menționate consider oportun prezentarea unor elementele generale ale cadrului legislativ.
Mai jos prezint o schiță a studiului meu. Pentru cei interesați de aceste aspecte pot menționa că ele se regăsesc abordate în cartea mea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență
Cadrul legislativ și impunerea modelului sovietic în raporturile Stat-biserică.
Schimbările produse la nivel politic şi social ca urmare a instaurării regimului comunist îşi găsesc o continuitate
(Conform ideilor lui Eric Voegelin (1901-1985), unul din filosofii importanți ai secolului XX, ,,transformarea politică […] era de asemenea o schimbare religioasă”) în realizarea unui cadru legislativ pentru funcționarea și supravegherea cultelor religioase. Lecturarea prevederilor noului cadru legislativ construit începând cu anul 1948 poate lăsa aparența existenței unei libertăți religioase, însă aplicarea legilor și acțiunile statului dovedesc o acțiune concertată din partea acestuia de promovare a ateismului. Vorbim în acest caz de o diferență dintre discursul oficial și realitatea vieții religioase. Pentru înțelegerea acestor aspecte prezentăm și analizăm cadrul legislativ general privitor la cultele religioase recunoscute după anul 1948, cadrul constituțional și general legislativ cu referire specifică la domeniul religios, precum și pe cel specific referitor la cultul baptist.
Legea cultelor religioase din 4 august 1948 a conferit Ministerului Cultelor controlul în problemele legate de treburile cultelor legal recunoscute. Deși articolul 1 afirma garantarea „libertății de conștiință și de credință”, această libertate era strict circumscrisă de o prevedere ambiguă potrivit căreia religia practicată era în armonie cu Constituția, securitatea internă, ordinea publică și moralitatea generală (articolele 6 şi 7). Recunoașterea legală a unui cult putea fi revocată oricând se considera justificat (articolul 13). Restricții similare se regăseau implicit în articolul 32, care prevedea că „preoţii care exprimau atitudini antidemocratice puteau fi lipsiţi temporar sau permanent de salariul lor, asigurat de către stat.” Această prevedere a fost invocată cu regularitate în timpul perioadei ceauşiste, în încercarea de a suprima activitatea pastorilor baptişti. Tuturor cultelor li se cerea să supună aprobării Ministerului Cultelor un statut reglementând activitatea lor, în conformitate cu legile statului; în schimb, ministerul avea să plătească salariile clerului cultelor recunoscute.
Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998, pp. 490-496.
Conform Decretului 177/1948: „Cultele religioase pot funcționa liber dacă practicile şi ritualul lor nu sunt contrare Constituţiei, securităţii, ordinii publice şi bunelor moravuri”.
Organizarea instituțiilor prin intermediul cărora statul se relaționa și controla cultele (Ministerul Cultelor, Departamentul Cultelor)
În 1948, concomitent cu adoptarea Legii cultelor, prin Decretul nr. 178 din 3 august, Ministerul Cultelor se reorganiza ca „serviciu public prin care Statul îşi exercită dreptul de supraveghere şi control pentru a garanta folosinţa şi exerciţiul libertăţii conştiinţei şi libertăţii religioase”. Art. 2 prevedea că „recunoaşterea cultelor se face de către Guvern, prin Ministerul Cultelor”.
Departamentul Cultelor (1957)
Reglementarea trecerilor de la un cult la altul
Decretul 324/1957 care făcea referire la actele de vagabondaj
Codul Penal din anul 1960 care prevedea pedepsirea celor care oficiază acte de cult fără aprobările legale.
Statutul de organizare și funcționare al Cultului Creștin Baptist din R.P.R. (1950)
Limitarea deplasărilor personalului de cult (1950, 1954)
Reorganizarea (1948-1965)/Raionarea organizațiilor intermediare ale Cultului Creștin Baptist din R.P.R. (1951) – referire la comunitățile baptiste reduse de la 39 în 1948 la 29 cât prevedea Statutul adoptat în 1950, la 14 până în 1951 și apoi la 5 până în 1965. Raionarea comunităților baptiste din 1951 are loc în contextul reorganizării administrativ-economice a țării, referire la Legea privind raionarea administrativ-economică a teritoriului țării din 1950.
Reglementarea serviciilor divine în Bisericile Creștine Baptiste (1954).
Reglementări în privința dreptului de a predica
Partajează asta:
Programul Simpozionului internaţional de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus, ediţia a VIII-a, „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”, 4-7 iulie 2013
În perioada 4-7 iulie mă aflu la un Simpozion Internațional având ca temă generală „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”. În cadrul acestui eveniment am o comunicare referitoare la impactul schimbărilor legislative în plan religios cu titlul Impactul schimbărilor legislative asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România în perioada comunistă. Comunicarea va fi prezentată sâmbătă, 6 iulie 2013, în cadrul Secțiunii II IMPACTUL STALINIZĂRII ȘI DESTALINIZĂRII ASUPRA BISERICILOR ȘI CREDINCIOȘILOR.
Simpozionului internaţional de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”4-7 iulie 2013
Mai jos găsiți programul simpozionului preluat de pe blogul lui Cosmin Budeancă, unul din organizatorii acestui eveniment.
Partajează asta:
Pastorul Pascu Geabou era interogat de Securitate în fiecare sâmbătă dimineața
În cadrul unui document din 29.XII.1972, consultat de mine recent, sursa „Pastorul”, menționa faptul că s-a întâlnit cu Geabou la biroul Uniunii și acesta era „foarte supărat [de faptul] că în fiecare sâmbătă dimineața la orele 8 este chemat la Securitate unde este interogat cu privire la credincioșii din biserică, iar uneori este ținut ore întregi fără să i se pună o singură întrebare, numai pentru a-l zdruncina ca să nu poată să facă serviciul religios în ziua următoare liniștit. Geabou este hotărât să facă un memoriu la Consiliul de Stat, în care să se plângă de această situație.”
Articole relaționate
PASCU GEABOU (11 APRILIE 1938 – 24 IUNIE 2013)
Partajează asta:
Bisericile Creștine Baptiste din Romania între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) (eBook)
Am fost anunțat de către editura Cetatea de Scaun că pe 24 iunie 2013 a apărut cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) în format eBook (pdf).
Cartea costă 30 lei fiind disponibilă pe site-ul Elefant.ro. După descărcare cartea poate fi instalată pe șase dispozitive diferite.
Produs publicat în 2013 la Cetatea de Scaun
Data apariției: Iunie 2013
Colecția Istorie
ISBN PDF: 978-606-537-184-2 30,00 lei
Formate: PDF (Adobe DRM)
Drepturi utilizare: 6 dispozitive
Compatibil cu: PC/Mac, iPad/iPhone, Android, Nook, Sony, Trekstor (afla mai multe)
Partajează asta:
Petru Cocirteu – Libertate religioasă şi dizidenţă în perioada comunistă
Dragi prieteni,
Vă invităm luni, 27 mai, de la ora 19.00, la o masă rotundă având ca temă Libertate religioasă şi dizidenţă în perioada comunistă. Invitatul special al serii este domnul Petru Cocîrţeu, cunoscut pentru eforturile depuse, în perioada comunistă, pentru apărarea libertăţilor religioase ale credincioşilor din România.
În aprilie 1978, în Bucureşti, împreună cu alţi lideri religioşi, studenţi, intelectuali şi muncitori, pune bazele organizaţiei interconfesionale Comitetul Creştin Român – Apărarea Libertăţilor Religioase şi de Conştiinţă, afiliată la Solidaritatea Creştină Internaţională cu sediul la Zürich, având totodată reprezentanţă în Naţiunile Unite. La 15 octombrie 1978 este arestat şi condamnat la 1 an de închisoare pentru activitate religioasă şi de conştiinţă, iar în ianuarie 1979 devine membru al organizaţiei Solidaritatea Creştină Internaţională. La 8 februarie 1981,împreună cu familia părăseşte ţara, obligat de regimul communist, fiind considerat persona non grata, iar în 1981 devine membru al organizaţiei Amnesty International de la Geneva. Printre poziţiile ocupate de domnul Petru Cocîrţeu a fost şi cea de Chairman al Academiei Româno-Americane de Ştiinţă şi Artă.
Vă aşteptăm cu drag la acest eveniment.
Cu preţuire,
Paulian Petric
Coordonator – Departamentul educaţional
Centrul Areopagus Timişoara
www.areopagus.ro
Partajează asta:
Discursul președintelui PNTCD, Corneliu Coposu la congresul Partidului Conservator din Marea Britanie (11 octb. 1990)
Delegația română condusă de Corneliu Coposu, președintele PNTCD, este primită de Margaret Thatcher la congresul Partidului Conservator din Marea Britanie în 11 octombrie 1990.
Din delegație mai fac parte: Doina Cornea, Mihai Gheorghiu, lider al ligii studenților și Paul Negruț, pastorul bisericii creștine baptista Emanuel din Oradea, cel care l-a și tradus pe Corneliu Coposu.
Discursul lui Corneliu Coposu, în care amintește de impunerea comunismului cu ajutorul Armatei Roșii, de persecuțiile îndurate pe parcursul acelor ani, precum și de momentul decembrie 1989 când România și-a recăpătat libertatea a fost primit cu aplauze. Corneliu Coposu a menționat că „noi am fost distruși de Armata Roșie și am renăscut în decembrie 1989.” În cadrul discursului său acesta a menționat istoria de 140 de ani a PNȚ, lupta partidului împotriva comunismului și mai nou (anii 90) lupta din opoziție (referire la opoziția politică) împotriva neocomunismului și a socialismului. De asemenea, Corneliu Coposu evocă în discursul său Partidul Conservator despre care menționează că este speranța României și speranța Europei și personalitatea liderului Partidului Conservator, Margaret Thatcher afirmând că acesta este „prima personalitate a continentului de la care România și țările din Est așteaptă salvarea spre o nouă democrație.”
De remarcat modul în care a fost primită deligația României, cu referire în special la Doina Cornea și Corneliu Coposu, precum și menționarea situației țării noastre în anii 90.
Dacă din conducerea României ar fi făcut parte Corneliu Coposu, Ioan Rațiu și alții asemenea lor cred că alta ar fi fost astăzi situația economică și politică a României.
Informație preluată prin intermediul http://sldsjd.wordpress.com
Partajează asta:
Iași: Conferința Rolul religiei în prăbușirea comunismului
Vineri, 24 mai 2013, Rev. Canon dr. Michael Bourdeaux va susţine la Iaşi conferinţa
Rolul religiei în prăbușirea comunismului
Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului (CSCP) în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Fundaţia Konrad Adenauer și Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași vă invită la conferinţa Rolul religiei în prăbușirea comunismului, susţinută de Rev. Canon dr. Michael Bourdeaux*.
Evenimentul va avea loc vineri, 24 mai 2013, orele 17.00, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în Corpul H (Casa Catargi), Sala H1, Bd. Carol I, nr. 11, Iaşi.
* Michael Bourdeaux este Canon Emeritus al Bisericii Angliei, specialist în istoria Rusiei și în chestiuni religioase. După ce a studiat în URSS, în anii ’50, și-a dedicat viața cercetării situației creștinilor din țările comuniste. În acest scop a și fondat, în 1969, Centre for the Study of Religion and Communism, devenit apoi cunoscut sub numele de Keston College sau Keston Institute. Stabilindu-și sediul la Oxford, Marea Britanie, așadar într-un binecunoscut loc al excelenței academice, institutul s-a remarcat prin cercetările făcute de o echipă care lucra profesionist, în același timp neascunzându-și empatia cu creștinii persecutați în țările comuniste, în special cu cei din URSS și din estul Europei. Cum s-a spus, cu îndreptățire, Keston Institute a devenit „vocea celor fără voce”. În timp și pentru susținerea activităților specifice, dar și pentru prezervarea surselor, a datelor istorice, a mărturiilor ș.a.m.d. s-a constituit o arhivă impresionantă, o bibliotecă bine dotată, au fost publicate cărți și a fost editată o revistă (Religion in Communist Lands, din 1973; în 1992 si-a schimbat numele inReligion, State and Society), devenite de referință pentru înțelegerea problemelor religioase în țările aflate sub dominația totalitarismului de esență marxist-leninistă. Puțini oameni au
făcut atât de mult pentru informarea opiniei publice occidentale despre viața creștinilor din țări care păreau uitate și pentru susținerea libertății relligioase în acele spații lipsite decenii la rând de libertăți, într-un timp în care nu mulți credeau că regimurile comuniste vor avea un sfârșit.
Rev. Michael Bourdeaux a publicat numeroase cărți și articole. Dintre volumele sale amintim: Opium of the people: the Christian religion in the USSR (1965), Religious Ferment in Russia: Protestant opposition to Soviet policy (Macmillan, 1968), Faith on Trial in Russia (Hodder&Stoughton, 1971), Risen Indeed: Lessons in Faith from the USSR (Darton, Longman and Todd, 1983), Gorbachev, Glasnost & the Gospel (Hodder& Stoughton, 1990), The Gospel’s Triumph over Communism (1991) etc. Pentru activitatea sa, rev. Bourdeaux a primit în 1984 prestigiosul Premiu Templeton.
http://www.studiulcomunismului.ro via http://danutm.wordpress.com
Partajează asta:
Mesajul lui Ion Mihalache la Râmnicu Sărat: Adevărul contează
Închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost diferită de celelalte locuri de detenţie. În alte părţi au fost momente în care comuniunea spirituală a fost vizibilă. Unii s-au rugat împreună. Au fost slujite câteva liturghii. Câţiva s-au botezat. Viaţa intelectuală nu a fost sugrumată cu totul, nu pentru că era acceptată de conducerile închisorilor, ci pentru că foarte mulţi şi-au asumat riscul pedepselor. (Asemănarea pe care o face Ion Cristoiu între dezbaterile intelectuale din închisorile comuniste şi talk-show-urile de azi este o fantezie, dacă nu o bătaie de joc.) La Râmnicu Sărăt însă totul a fost interzis. Nu a fost permisă decât tăcerea şi singurătatea. Şapte ani nu s-au auzit decât vocile torţionarilor. Rapoartele gardienilor se referă punctual la cazuri de nerespectare a regulamentului, la gesturi, nu la idei. Adică brutalitate psihopată şi prostie abisală de o parte şi de celaltă rezistenţă tăcută, spirituală şi morală. (…)
Ion Mihalache a ajuns la Râmnicu Sărat când avea 74 de ani şi a murit acolo la 81. (…) Dacă România a progresat, şi nu regresat, între cele două războaie, este drept să îi atribuim şi lui Ion Mihalache un merit în acest progres (chiar dacă fundamentul teoretic al unora dintre ideile politice ale sale a fost criticat ca fiind prea de stânga). (…)
La Râmnicu Sărat, Ion Mihalache nu a vorbit de diferenţele, uneori subtile, dintre stânga radicală şi cea moderată, ci împotriva tratamentului la care era supus. Erau idei elementare, cereri de bază, necesare supravieţuirii. Aceste fraze simple însă au marcat diferenţa dintre adevăr şi minciună. Când îi informa pe ceilalţi deţinuţi ce măsuri se luaseră împotriva lui, nu critica direct comunismul, pe Dej sau pe Hruşciov. Însă şi ceilalţi deţinuţi şi canalia de Vişinescu ştiau că aceste gesturi arătau clar că îşi menţine poziţia, că a rămas acelaşi şi că are ultimul cuvânt. Nesocotirea regulamentului nu era un gest izolat legat numai de programul unei anumite zile, ci o reafirmare a atitudinii sale faţă de regim. Refuzâd regulamentul ştiau şi el şi opresorii lui că refuza metamorfoza radicală a ţării impusă de cizma sovietică. Considera că un gest nesemnificativ în sine contează dacă este în pus în slujba adevărului. Cu siguranţă a vrut să trăiască pentru că altfel nu ar fi rezistat atât de mult. Dar nu a vrut să trăiască cu orice preţ. A vrut mai mult să afirme adevărul decât să îşi sfârşească zilele înfrânt moral.
La Râmnicu Sărat confruntarea dintre adevăr şi minciună a fost redusă la esenţe şi nu s-au acceptat compromisuri. Aceasta face ca mesajul lui Ion Mihalache să fie simplu şi clar: adevărul contează. După cum spune Michael Novak, în fidelitatea faţă de adevăr stă demnitatea umană. Torturile pot să îţi sucească minţile, chiar să te reducă la o legumă, dar nu pot să te posede atât cât mai ai puterea să spui da sau nu după cum o cere adevărul. (…)
Şi-a petrecut ultimii ani din viaţă singur, în condiţii foarte grele. La vremea când cei de vârsta lui îşi legănau nepoţii pe genunchi, el era bătut, silit să doarmă pe ciment şi nu auzea decât răstelile şi înjurăturile securiştilor. Nici nu s-a gândit să ajungă la consens cu conducerea închisorii. Nu negocia orice. Nu credea că fiecare are adevărul lui. Era creştin şi nu îşi ascundea credinţa. Îşi iubea ţara şi familia. Credea că fiecare gest are rost. Avea curaj. Lupta din greu. Avea duşmani. Avea încredere că jertfele nu se pierd, oricât de ascunse şi tăcute ar fi.
Cei care cred că valorile lui Ion Mihalache sunt actuale şi astăzi, pot să îl înţeleagă şi au dreptul să vorbească despre el. Cei pentru care un compromis în plus sau în minus nu schimbă nimic, care deschid gura ca să îşi dea cu părerea în orice subiect, indiferent dacă îl cunosc sau nu, care cred că adevărul e o chestiune de opţiune personală sau de convenţie socială, că poate fi interpreat şi recontextualizat, trebui să se aplece cu mai multă smerenie asupra vieţii lui Ion Mihalache. O întâlnire cinsitită şi personală cu Ion Mihalache poate să vindece snobismul intelectual, nihilismul şi corupţia morală.
Partajează asta:
Moștenirea unei dileme grele: Dietrich Bonhoeffer
Creștinii și-au pierdut „și capul și Biblia”, avertiza un tânăr teolog german în anii tulburi ai celei de-a Doua Conflagrații Mondiale. Numele tânărului – Dietrich Bonhoeffer. Cuvintele lui – o provocare și pentru generația prezentului.
Articol preluat de pe site-ul http://www.semneletimpului.ro
Scriitorul Eric Metaxas, autor al cărții Dietrich Bonhoeffer, pastor, martir, profet, spion, atrage atenția, într-un editorial publicat în Christian Post, că mesajul lui Bonhoeffer este încă unul actual și că moștenirea spirituală a lui Bonhoeffer rezonează și cu creștinii de azi. Metaxas consideră că o puternică ilustrație a acestei moșteniri o reprezintă spiritul de sacrificiu manifestat anul trecut de trei tineri implicați în masacrul din Colorado, care și-au pierdut viața interpunându-se între arma atacatorului și prietenele lor. „Ce anume i-a determinat să își riște viețile lor pentru tinerele fete?”, se întreabă Metaxas. Convingerea lui este că tinerii care s-au plasat în traiectoria gloanțelor au evidențiat „forța dragostei” în aceeași manieră în care Bonhoeffer a demonstrat-o, în urmă cu 68 de ani.
Ce a făcut Bonhoeffer?
În timpul frământărilor celui de-al Doilea Război Mondial, Bonhoeffer s-a interpus între evrei și naziști, fiind deseori în situația de a se exprima incisiv chiar și împotriva creștinilor care au cedat în fața retoricii antisemite a lui Hitler.
În opinia sa, Europa cea creștină trecea printr-o perioadă dramatică de derivă spirituală, care nu era altceva decât o consecință a adoptării filosofiei harului ieftin.Prin această expresie Bonhoeffer definea atitudinea superficială și duplicitară a creștinilor care doreau să se bucure de binecuvântările divine, fără să manifeste și spiritul (marcat de responsabilitate) al creștinismului. „Har ieftin este harul fără ucenicie, harul fără cruce, harul fără Iisus Hristos,” afirma Bonhoeffer în cartea sa de referință, „Costul uceniciei„.
Acuzând indiferența față de situația evreilor, Bonhoeffer a insistat pentru o intervenție a Bisericii [Evanghelice] în favoarea celor marginalizați: „Trebuie să se termine odată cu reţinerea motivată teologic faţă de acţiunile întreprinse de stat – acest lucru nu exprimă decât frica. «Vorbeşte tu pentru cei muţi» – mai ţine minte oare cineva din Biserică acest lucru care este cerinţa minimă a Bibliei în astfel de timpuri?”, reclama teologul german, așa cum citează revista Sojourners.
Revoltat de atitudinea colaboraționistă a Bisericii Evanghelice, Bonhoeffer a participat, alături de alte persoane cunoscute în spațiul german – precum teologul Karl Barth sau pastorul Martin Niemoller – la constituirea Bisericii Mărturisitoare. În cadrul acestei noi structuri denominaționale, el a avertizat că lupta împotriva nedreptăţilor trebuia desfășurată nu doar în cadrul bisericii, ci şi cu statul. Implicarea sa activă în subminarea guvernării naziste, inclusiv în sferă politică, a atras, drept consecință, arestarea sa, închiderea într-un lagăr de concentrare și, apoi, condamnarea la moarte prin spânzurare, pentru înaltă trădare.
Curajul de a trăi și curajul de a muri
Nu doar viața sa constituie un exemplu și un subiect de reflecție, ci și atitudinea sa în fața morții. Conform Christian Today, unul dintre medicii din lagărul în care a fost închis Bonhoeffer, care a asistat la aplicarea pedepsei capitale, relata că „la locul de execuție [Bonhoeffer, n.r.] a spus din nou o rugăciune și apoi a urcat treptele spre spânzurătoare, curajos și liniștit. În cei aproape 50 de ani am lucrat ca medic, cu greu am văzut un om să moară astfel în întregime supus voinței lui Dumnezeu”.
Remarcând curajul lui Bonhoeffer, manifestat atât în timpul vieții, cât și în pragul morții, pastorul Reinhold Niebuhr, sugera că viața acestuia „poate fi încadrată într-o istorie a apostolilor moderni […] În ciuda tinereţii sale – de abia împlinise treizeci de ani – el a fost unul dintre cei mai influenţi lideri ai rezistenţei bisericeşti din Germania. El a fost cu siguranţă cel mai hotărât dintre aceştia şi cel mai curajos” a afirmat în 1945 pastorul evanghelic american, citat de platforma online d@dalos, parte a serverului internațional UNESCO.
Dilemele etice generate de implicațiile acțiunilor lui Bonhoeffer
Între actele de curaj ale lui Bonhoeffer intră și o intenție dificil de catalogat drept exemplară: Bonhoeffer a planificat să îl ucidă pe Hitler. Pentru mulți creștini aceasta este o manifestare paradoxală. Cum ar putea un creștin autentic să intenționeze să ia viața unui om? Departe de a fi accesibil, răspunsul rămâne dilematic. Într-o întâlnire cu cititorii săi, Metaxas a oferit un exemplu contemporan: „Să presupunem că cineva în foaierul din biserică încearcă să ucidă oameni. Ar trebui un creștin doar să spună: «Mă voi ruga pentru aceasta» și să nu treacă la acțiune? Sau ar trebui ca acel creștin să ia arma pentru a preveni ca omul din foaier să ucidă mai multe persoane?” El a citat, de asemenea, celebra frază a lui Bonhoeffer: „Tăcerea în fața răului este rea”.
Pe Bonhoeffer, atitudinea care și-a pus amprenta supra vieții sale în perioada tulbure a nazismului l-a pus în conflict profund nu doar cu un anumit tip de regim politic, ci și cu o mare parte a tradiției religioase. Dilemele etice generate de deciziile sale continuă să existe și să îi confrunte pe cei care explorează relevanța lui Bonhoeffer pentru astăzi.
Bonhoeffer, o provocare pentru prezent?
Deşi profund ancorată în realităţile sumbre ale Germaniei interbelice, viața teologului german transcende cu mult epoca sa, provocând generația prezentă la momente de reflecție. Dincolo de dilema etică generată de deciziilor sale, este important să identificăm nu doar posibile similitudini cu perioada în care el a trăit, ci și eventualele reacții și atitudini necesare în condițiile rescrierii scenariului. În fața realităților cotidiene nu există spațiu pentru neutralitate. Opțiunile sunt puține, iar harul nu este deloc ieftin. De la distanță, Bonhoeffer ne indică și prețul pe care este posibil să îl plătim.
Te-ar putea interesa și
PROGRAMUL COLOCVIULUI „MARTIRIUL ÎN ANTICHITATEA CREŞTINĂ ŞI ÎN SECOLUL XX”. SÂMBĂTĂ 4 IUNIE 2011
GERMANII DIN EST VOR SĂ TRĂIASCĂ FĂRĂ RELIGIE
DIETRICH BONHOEFFER -TEHNOLOGIA A AJUNS UN SCOP ÎN SINE
VIAŢA ŞI ACTIVITATEA PASTORULUI LUTERAN DIETRICH BONHOEFFER
Partajează asta:
Scrisoare deschisă a reprezentanților cultelor neoprotestante din România (1977) – update
Update: Acest articol este o republicare la care am adăugat informații noi.
Ideea acestui articol mi-a fost sugerată indirect de doi prieteni: Bogdan Emanuel Răduț și Cristi Țepeș. Emanuel Răduț a amintit în cartea Cultele Neoprotestante în statul socialist (1965-1990), pp. 51-53 despre Scrisoarea celor 6 evanghelici citită la Radio Europa Liberă în luna aprilie 1977.
RFE (Radio Free Europe – Radio Europa Liberă) – tismaneanu.wordpress.com
Pornind de la informațiile lui am dorit să aprofundez subiectul și, inevitabil, m-am îndreptat către Iosif Țon, Confruntări, carte pe care am citit-o când mă documentam pentru redactarea tezei de doctorat. Încercând să mă edific asupra ceea ce s-a întâmplat în aprilie 1977 am observat că Țon nu precizează clar diferența dintre documentul Chemarea la adevăr și documentul Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. Dată fiind această situație m-am îndreptat către Dorin Dobrincu care tratează subiectul în cadrul articolului „Libertate religioasă și contestare în România lui Nicolae Ceaușescu: Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC).” Recitind cu atenție articolul lui Dorin Dobrincu am înțeles faptul că în aprilie 1977 evanghelicii români atrăgeau atenția asupra a ceea ce se întâmpla în România prin intermediul a două documente. Este vorba de Cultele neoprotestante și drepturile omului în România și Chemarea la adevăr, care era un preambul al primului. Informații suplimentare am obținut consultând Revista Religion in Communist Lands, editată de către Keston Center care, coroborate cu cele obținute anterior, le-am transpus în scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), pp. 350-351 la secțiunea rezervată formelor specifice de opoziție față de regimul comunist după 1965.
Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977
Imboldul de a scrie despre acțiunea reprezentanților evanghelici din aprilie 1977 a fost dat și de Cristi Țepeș, cu care m-am întâlnit ieri la lansarea cărții mele. În acest context, Cristi a menționat faptul că pe 5 aprilie (în fapt 4 aprilie) se împlinesc 36 de ani de la difuzarea scrisorii și de la arestarea semnatarilor (Iosif Țon, Constantin Caraman, Aurel Popescu, Pavel Nicolescu, Radu Dumitrescu, Silviu Cioată).
Pavel Nicolescu (centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com)
Cristi Țepeș a vorbit despre acest moment și în cadrul unui scurt interviu acordat lui Alin Cristea, redactorul blogului România Evanghelică. Interviul cu Cristi Țepeș și informațiile publicate de Dorin Dobrincu în articolul despre ALRC menționat mai sus au fost publicate de Alin Cristea sub titlul Cristi Țepeș și Dorin Dobrincu despre momentul Aprilie 1977, material preluat și de mine AICI.
După publicarea articolului, Cristi Țepeș mi-a scris următoarele:
Fac o precizare. Documentul a fost difuzat pe 4 aprilie 1977 seara foarte târziu iar Iosif Ton a fost arestat a doua zi dimineața de la familia Mihai Stan din Iași, unde găzduise peste noapte. Era duminica dimineața, când toți l-am așteptat să vina la biserica unde trebuia sa termine o predica pe care o începuse în seara dinainte. Biserica era plina și el n-a mai apărut… Lacrimi, rugăciuni, revolta, …
Eu i-am răspuns
În ceea ce privește evenimentul/evenimentele la care m-am referit în articol, sursele documentare pe care le-am găsit menționează că Scrisoarea a fost difuzată la Radio Europa Liberă în seara zilei de duminică, 3 aprilie 1977 la ora 23, iar arestarea a avut loc luni, 4 aprilie. Sergiu Grossu amintește despre acest eveniment dar încă nu am citit relatarea sa.
Un articol din 1978 apărut în Revista Religion in Communist Lands, deci destul de aproape de eveniment, menționează ca dată de difuzare 3 aprilie iar ca dată a arestării, luni, 4 aprilie 1977.
Dorin Dobrincu menționează la rândul lui tot data de 3 aprilie, dată menționată și de mine în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), pp. 350-351.
Ceea ce spune Dobrincu este preluat de Alin Cristea care a publicat informația sub titlul Cristi Țepeș și Dorin Dobrincu despre momentul Aprilie 1977.
Am verificat pe calendar și 4 aprilie 1977 a fost într-o zi de luni, ceea ce confirmă că menționarea datei de 3 aprilie ca fiind duminică este corectă. În consecință, este posibil ca el să fi predicat duminică seara și să-l fi așteptat să revină luni seara, sau poate este vorba de evenimente diferite?
Mă poate ajuta cineva cu data arestării lui Iosif Țon? A fost arestat pe 4 aprilie sau pe 5 așa cum își amintește Cristi?
Voi reveni cu informații suplimentare despre protestul celor 6 evanghelici și represaliile autorităților.
Istorie Evanghelica 