Iași – Colocviul internațional „Relațiile românilor cu Muntele Athos și cu alte Locuri Sfinte (sec. XIV–XX)”, 15 – 17 septembrie 2016
Colocviul internațional „Relațiile românilor cu Muntele Athos și cu alte Locuri Sfinte (sec. XIV–XX)”, 15 – 17 septembrie 2016, Facultatea de Istorie Iași, UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” din IAŞI .
Participă reprezentanți ai școlii de istorie de la Iași, mulți dintre ei autori de cărți sau articole publicate de Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași: Ștefan S. Gorovei, Petronel Zahariuc, Bogdan-Petru Maleon, Maria Magdalena Székely , Daniel Niță-Danielescu, Marius Chelcu, Cătălina Chelcu, Mihai-Bogdan Atanasiu sau Ioan-Augustin Guriţă, precum și profesori și cercetători din alte centre universitare, cum sunt Ștefan Andreescu (București), Radu Păun (Paris) sau Gheorghe Lazăr (București).
Detalii despre programul colocviului, aici: http://romaniathos.uaic.ro/download/Relatiile-romanilor-cu-Muntele-Athos_RomaniAthos-2016_Program.pdf
Detalii despre cărțile recomandate, aici: http://www.editura.uaic.ro/index.php
Interviu cu Prof. Dr. Iosif Țon despre identitatea baptistă, istoria familiei sale și viața de credință
În cadrul acestui interviu Iosif Țon vorbește și despre modul în care a cunoscut-o pe Elisabeta, cea care avea să-i fie soție atunci și continuă să-i fie soție credincioasă și devotată. Un ajutor potrivit în viața de familie și în lucrarea de propovăduire a Evangheliei.
La mulți ani familiei Țon pentru cei 57 de ani de căsnicie !
Emisiunea Esențe – Marius Silveșan despre cartea Bisericile Creștine Baptiste din România
Emisiunea Esențe, moderată de Cătălin Dupu, l-a avut ca invitat pe istoricul Marius Silveșan pentru a discuta despre cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).

La mulți ani, Gheorghe Modoran !
Gheorghe Modoran este istoric, calitate în care este autor al mai multor articole de specialitate privind istoria evanghelicilor din România în perioada comunistă.

pustiulrosu.com
De asemenea, Lect. univ. dr. Gheorghe Modoran este și autorul volumului Biserica prin pustiul roșu. Rezistență și compromis în adventismul din România în perioada comunistă (1948-1965)

Domnia sa a fost și participant la Conferința științifică: Bisericile Evanghelice din România în secolul XX: aspecte istorice și identitare pe care am inițiat-o în data de 31 martie 2015 la Institutul Teologic Baptist din București. Din nefericire nu am mai găsit pozele realizate cu acel prilej.
Gheorghe Modoran, Metodele de lucru ale Securităţii
Securitatea a constituit brațul înarmat al Partidului Comunist. Comunismul, ca sistem ideologic ateu, afirma deschis că religia este o ideologie obscurantistă care trebuie eliminată cu orice chip. Lenin învăța că orice idee despre Dumnezeu, despre credință „este o mârșăvie periculoasă. Milioane de păcate, fapte reprobabile, acte de violență și agresiune fizică sunt mult mai puțin primejdioase decât noțiunea subtilă, religioasă, de divinitate”. Astfel, se afirma în modul cel mai cinic că „un popă moral este mai primejdios decât un violator”. De aceea, idealul comunismului era crearea unei societăți fără Dumnezeu și fără religie.
Îndepărtându-L pe Dumnezeu din conștiința oamenilor, comunismul dorea să devină el însuși o religie cu propriile

foto: romaniacurata.ro
dogme şi ritualuri, care să ia locul creștinismului. Comunismul s-a dovedit însă o religie intolerantă și fanatică, o religie a urii și a luptei de clasă care, în România, începând cu 23 august 1944, s-a luptat să instaureze dictatura proletariatului și cultul materialismului ateu, făcând uz de teroare, de persecuții sângeroase, de temnițe și lagăre de exterminare.
Direcția Generală a Securității Poporului (DGSP) a fost înființată prin Decretul-lege nr. 221/28 august 1948 şi era sinteza eforturilor făcute de PCR în perioada 1945-1948 pentru edificarea unui aparat de supraveghere şi represiune cât mai redutabil. Securitatea a devenit instrumentul de bază pentru consolidarea regimului comunist din România
Securitatea fusese de la început proiectată de liderii comunişti ca o organizaţie care „să stârpească, prin intermediul forţei fizice şi al presiunii psihologice, prin intermediul dosarului şi al delaţiunilor, orice manifestare contrară regimului comunist”. Gabriel Liiceanu a denumit acest program „Marele Proiect represiv”. Acest proiect se folosea de o vastă armată de informatori.
Rețeaua informativă, ca principal mijloc de culegere de informații, era alcătuită din informatori, colaboratori, rezidenți și gazde ale caselor de întâlniri. Informatorii constituiau cea mai importantă sursă de informare din această rețea. În consecință, Securitatea punea accent pe recrutarea unor persoane capabile să intre în intimitatea elementelor supravegheate, pentru a le cunoaște planurile și intențiile ilicite, în vederea contracarării acestora cu maximum de operativitate și eficiență.
Securitatea a încercat să impună delațiunea ca o obligație legală, chiar și atunci când era vorba de membri din propria familie. Părinți care nu și-au trădat copiii, soți care nu și-au trădat soțiile, membrii care nu și-au trădat frații de credință au avut de suferit și au fost chiar arestați pentru omisiune de denunț.
Articolul integral poate fi citit în Revista Curierul Adventist
Agerpres: Dovezi ale unui potop mitic, identificate de o echipă de cercetători chinezi
Agerpres prezintă prin intermediul acestui articol descoperile unei echipe de cercetători chinezi care vorbesc de un potop mitologic. Personal consider că aceste dovezi arată încă o dată, dacă mai era nevoie, veridicitatea Scripturii.
Un potop de proporții mitologice a acoperit sub ape o mare parte din China în urmă cu aproximativ 4.000 de ani, descoperire care susține vechea și controversata teorie cu privire la apariția Dinastiei Xia ca primul stat unitar chinez, conform descoperirilor realizate de o echipă de cercetători coordonați de Wu Qianlong, un fost specialist în seismologie de la Universitatea din Beijing, se precizează într-un studiu publicat în ultimul număr al revistei Science, transmite ABC News.
Romanialibera.ro: Drumul spre Siberia. Detalii incredibile despre drama românilor bucovineni

Deportarea românilor din Bucovina de Nord sau din alte zone ale României (mari) sunt evenimente care au marcat existența a mii de oameni și a dus la reconfigurarea etnică și chiar religioasă a unor teritorii.
Salut pe această cale decizia Ziarului „România liberă“ care a decis să publice memoriile reale ale unei țărănci românce din Bucovina de Nord, care a fost deportată, fără să aibă vreo vină, 20 de ani în Siberia. Povestea Aniței Nandriș-Cudla a fost așternută pe hârtie, în graiul bucovinean, după ce femeia s-a întors din exilul siberian, în satul ei natal, Mahala, de lângă Cernăuți. Caietele cu memorii au fost trecute clandestin peste graniță de fratele său, Gheorghe Nandriș, și au văzut lumina tiparului după căderea comunismului. Ele descriu drama românilor deportați de ruși. Pentru a supraviețui în apropierea Cercului Polar, Anița Nandriș-Cudla, care a fost trimisă în Siberia împreună cu cei trei copii ai săi, a trebuit să muncească din greu în condiții inumane, să învețe să tundă câinii pentru a țese din blana lor mănuși și bluze pentru copii și a deprins de la eschimoși secretul culegerii unor fructe pipernicite din tundră, pentru a putea supraviețui. Amintirile acestei eroine au fost publicate la Editura Humanitas. Am ales trei fragmente, care sunt publicate în serial la rubrica Aldine. Primul episod, difuzat în ediția de vineri, 3 iunie, a „României libere“, descria comportamentul de brută al rușilor din Primul Război Mondial. Aceștia au bătut-o cu bestialitate pe mama Aniței Nandriș-Cudla, care a rămas infirmă până la finalul vieții sale.
Europalibera.org: Din vremurile războiului rece. Ivan Deneş vs. Richard Wurmbrand

Articolul de față folosește mai multe documente din Arhiva CNSAS si SIE care fac referire la Richard Wurmbrand. Unul din aceste documente este un raport către Direcția I -a a Securității în care apare și numele pastorului Richard Wurmbrand.
Într-un raport pentru Securitate, din aprilie 1972, Ivan Deneş îl etichetează pe pastorul Richard Wurmbrand drept „un element odios”. În acelaşi raport, agentul extern comunică poliţiei politice detalii despre acţiunea de influenţare a lui Gerhard Möckel (1924–2004), pastor evanghelic luteran originar din România, stabilit în Berlinul occidental, asemenea lui Deneş. Tot acolo se precizează că Möckel a înregistrat discuţia cu Deneş pentru a folosi informaţiile furnizate în vederea „demascării” şi „compromiterii” lui Wurmbrand.
După ce am citit articolul, unul interesant de altfel, mi-am dat seama care sunt aspectele tratate în cadrul acestui material.
- Personajul principal este pastorul luteran Richard Wurmbrand, închis de comuniști timp de 14 ani, care a ajuns ulterior în Occident unde prin intermediul mărturiei, discursurilor și literaturii memorialistice a relatat într-un mod mai mult sau mai puțin obiectiv ceea ce a îndurat în țară.
În acțiunile sale publice, Wurmbrand s-a dedat deseori la exagerări, la deraieri teologice şi legende inventate pentru a da afirmațiilor sale o credibilitate mai mare.
- Datorită acțiunilor sale, Securitatea a căutat diferite mijloace prin care să-l combată. De la acțiuni în presă la persoane cu funcții de conducere în cadrul cultelor religioase din România și chiar încercarea de angajare a lui Ivan Deneș, care a participat la reeducarea deținuților, ca și redactor la Radio Europa Liberă vorbim de modalități și mijloace de denigrare a lui Wurmbrand și influențarea pozitivă a diferitelor personalități și entități din Occident cu privire la imaginea României. De remarcat și faptul că crearea unor legende despre Wurmbarnd au continuat și după Revoluția din Decembrie 1989 prin intermediul presei sau a literaturii memorialistice.
În jurul lui Wurmbrand s-au ţesut o sumedenie de legende, care, odată cu descătuşarea presei, au fost răspîndite mai ales în perioada post-comunistă prin intermediul unei literaturi memorialistice îndoielnice sau prin articole publicate în ziare care ignorau toate regulile deontologiei jurnalistice. De o largă răspîndire se bucură legenda potrivit căreia Wurmbrand ar fi fost salvat în puşcărie de către muribundul Valeriu Gafencu. În loc s-o folosească el însuşi, Gafencu i-ar fi oferit lui Wurmbrand streptomicina, salvîndu-i astfel viaţa (cf. Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă. Cuvânt înainte de Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Editura Christiana, Bucureşti, 2006, pp. 154-178).
- Se amintește și de episodul controversat al salvării de la moarte al lui Wurmbrand cu ajutorul Streptomicinei primită de Gafencu, dar și de cea referitoare la convertirea lui la ortodoxie, ambele respinse de către Mihai Wurmbrand, fiul lui Richard Wurmbrand, fapt care în lipsa unor documente care să dovedească altceva sunt pure speculații și aserțiuni false.
Într-un volum intitulat, Sfântul închisorilor. Mărturii despre Valeriu Gafencu adunate şi adnotate de monahul Moise. Cuvânt înainte de arhiepiscopul Andrei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, p. 171, se susţine că Wurmbrand s-ar fi convertit în detenţie la religia ortodoxă. O aserţiune similară, tot falsă pe care o respinge cu vehemenţă fiul pastorului în 2009, a fost răspîndită şi într-o revistă şi apoi pe internet. Acolo se susţine că ultima dorinţă a pastorului ar fi fost să devină ortodox (cf. Ioana Maria, opinii, în: Formula AS, nr. 730, 2006).
Articolul scris de cei de la Radio Europa Liberă se poate citi la adresa http://www.europalibera.org













