22 septembrie în istoria universală
Pe 22 septembrie 1857 s-a scufundat nava rusească „Lefort”, găsită după un secol și jumătate de la tragedie. Cinci ani mai târziu, președintele american Abraham Lincoln a emis Proclamația de emancipare, prin care a decretat eliberarea sclavilor negri. 22 septembrie este și ziua în care s-au născut fizicianul Michael Faraday, scrimera Ana Pascu și cântărețul de operă Andrea Bocelli. (…)
22 septembrie 1857: scufundarea navei rusești „Lefort”, cu peste 800 de oameni la bord
22 septembrie 1862: președintele american Abraham Lincoln a emis Proclamația de Emancipare prin care a eliberat sclavii
22 septembrie 1791: s-a născut Michael Faraday, fizician și chimist britanic
22 septembrie 1929: s-a născut regizorul Dinu Cocea
22 septembrie 1944: s-a născut scrimera Ana Pascu
22 septembrie 1958: s-a născut tenorul cântărețul de operă Andrea Bocelli
22 septembrie 1968: s-a născut politicianul Mihai Răzvan Ungureanu
22 septembrie 2013: atac sângeros la o biserică din Peshawar, Pakistan
22 septembrie 2023: a murit fostul președinte italian Giorgio Napolitano
https://adevarul.ro/istoria-zilei/22-septembrie-ziua-in-care-presedintele-abraham-2472503.html
Iosif Țon – Viața în imagini
Cele mai semnificative momente din viața pastorului Iosif Țon surprinse în imagini
Lansare volumului Omul evanghelic, încotro? – Otniel Bunaciu
Prelegerea Prof. univ. Otniel Ioan Bunaciu despre identitatea evanghelică este unul care merită ascultat și înțeles
Evocare pastor Iosif Țon | Dumitru Lungu
Dumitru Lungu, născut în anul 1928 (97 de ani în 2025 septembrie) a fost implicat în perioada comunistă în acțiuni de colportaj de literatură religioasă. În acest context l-a cunoscut personal pe pastorul Iosif Țon pe vremea tinereții acestuia.
În cadrul acestei evocări îl menționează pe Iosif Țon în anii ‘70 ca pastor la Biserica Baptistă din strada Mihai Bravu, București, clădire dărâmată de autorități în anii ‘80 când s-a lărgit strada.
Dumitru Lungu menționează că a primit clandestin din străinătate Biblii, cărți religioase și pixuri. Despre pixuri se menționează că era ceva nou în perioada respectivă. Acesta continuă mărturia menționând că a luat câteva pixuri, una, două Biblii și o carte care avea o perspectivă creștină despre teoria lui Darwin, precum și un răspuns la teoria marxist – leninistă. A așteptat încheierea serviciului religios și s-a dus la Taloș și Țon cărora le-a dat câte un pix, iar lui Țon i-a dat și cartea care combătea teoria darwinistă și oferea un răspuns marxism – leninismului. Țon a mai cerut câteva exemplare din această carte menționând că are de lucru cu ea.
Ca urmare a acestei cereri, Dumitru Lungu revine la Biserica Baptistă din Mihai Bravu și i-a mai dat lui Țon cărțile cerute.
Despre Țon se menționează faptul că era tânăr și proaspăt căsătorit, cu sensul că era tânăr și căsătorit (lămuriri ulterioare
Observații:
- Iosif Țon a predicat de mai multe ori la Biserica Baptistă din Mihai Bravu, dar nu a fost păstor al acelei biserici. El venea și predica frecvent acolo
- Iosif Țon se căsătorește cu Elisabeta prin anul 1959, așadar în anii ‘70 avea peste zece ani de căsnicie, dar Dumitru Lungu a dorit să evidențieze tinerețea lui Țon, nu faptul că era căsătorit de curând
Sorin Bădrăgan, președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România (UBCBR), omagiu la moartea fratelui Iosif Țon
După o slujire bogată și îndelungată, Domnul l-a chemat acasă pe fratele Iosif Țon.
Fratele Iosif a avut un dar special de învățător: prin predicile sale transmise în diferite moduri și prin nenumăratele cărți scrise, fratele Iosif a însoțit multe generații de ucenici în călătoria descoperirii lui Dumnezeu și a tainelor Cuvântului Său. De asemenea, prin implicarea directă în fondarea Institutului Biblic Est-European și a Institutului Biblic din Oradea (astăzi Universitatea Emanuel din Oradea), fratele Țon a ajutat la formarea multor generații de slujitori.

Prin stilul predicării și al studiilor sale, fratele Țon ne-a arătat tuturor predicatorilor cum lucrurile profunde și complexe ale Scripturii pot și trebuie spuse într-un mod simplu și accesibil.
A slujit ca păstor al mai multor biserici baptiste din România: în Ploiesti, ‘Speranta’, Arad, Nr. 2 din Oradea și în Brașov.
Fratele Iosif Țon a fost un lider vizionar, care a investit în generația tânără și a inițiat sau a fost implicat activ în proiecte inter-denominaționale semnificative: Alianța Evanghelică din România, Radio Vocea Evangheliei, Societatea Misionară Româna, Editura Cartea Creștină.
Aceste slujiri, precum și neobosita sa implicare în biserici din întreg spectrul evanghelic, fac din fratele Țon un reprezentant de seamă al evanghelicilor români și un lucrător care a avut o înțelegere profundă a Împărăției lui Dumnezeu în slujba căreia s-a pus.
Fiind o personalitate complexă și publică, activând de-a lungul multor decenii, unele dintre acestea în vremuri complicate, fratele Iosif Țon nu a fost ocolit de controverse. Faptul că Dumnezeu l-a folosit cu putere în pofida acestora, ar trebui să constituie un argument în plus să lăsăm judecata în seama Celui care are dreptul și care a anunțat că o va face pentru fiecare dintre noi în ‘ziua aceea’.
Lângă un om mare, întodeauna găsești o femeie (cel puțin la fel de) mare. Sora Elisabeth a fost un model de ajutor potrivit. Lângă fratele Iosif în zilele senine ale vieții lor, dar și în furtună, sora Elisabeth a fost o prezență discretă, dar esențială în slujirea încununată cu multe realizări a fratelui Iosif. Nelipsită din călătoriile ‘misionare’ ale fratelui Iosif, sora Elisabeth a manifestat mereu credincioșie față de Domnul și râvnă pentru lucrarea Lui, totodată îmbinând modestia și înțelepciunea cu eleganța.
Suntem recunoscători Domnului pentru slujirea fratelui Iosif Țon și ne rugăm ca El să mângâie și să întărească pe sora Elisabeth și familia lărgită.
Sorin Bădrăgan
https://www.facebook.com/share/p/1YGdSfVG5M/?mibextid=wwXIfr
Legile își pierd duritatea prin înmulțirea lor

Legile își pierd duritatea prin înmulțirea lor și prin caracterul lor partinic, prin corupția legislatorilor, prin îmbunătățirea mijloacelor de eludare și de ascundere și prin dificultatea aplicării lor în rândul [populației].
Will Durant, Eroi ai istoriei : o scurtă istorie a civilizației din vremurile străvechi până în zorii epocii moderne, Editura Litera, București, 2022, p. 19
Sistemul nostru educațional este descurajat de lupta de clasă și de rasă

Sistemul nostru educațional este descurajat de lupta de clasă și de rasă, de minorități înarmate care se prezintă cu „cereri nenegociabile”, de revolta contribuabililor copleșiți, de colapsul punților dintre generații, dintre experiment și experiență.
Will Durant, Eroi ai istoriei : o scurtă istorie a civilizației din vremurile străvechi până în zorii epocii moderne, Editura Litera, București, 2022, p. 19
Religia a fost slăbită de creșterea bogăției și a orașelor

Religia a fost slăbită de creșterea bogăției și a orașelor, de evoluția captivantă a științei și a istoriografiei; de trecerea de la câmpuri care proclamă viața umanitaristă la fabrici care ridică în slăvi fizica, chimia și gloria mașinilor; și de înlocuirea speranțelor cerești cu statele pământești.
Will Durant, Eroi ai istoriei : o scurtă istorie a civilizației din vremurile străvechi până în zorii epocii moderne, Editura Litera, București, 2022, p. 19
Iosif Dragomir – Înțelegerea harului și a alegerii
Textul de mai jos prezintă un punct de vedere privitor la alegerea oamenilor pentru mântuire de către Dumnezeu, un subiect care stârnește dezbateri și controverse. La un moment dat, Iosif Dragomir spune că problema mântuirii și a alegerii nu ar trebui pusă în termenii „De ce nu-i mântuieşte Dumnezeu pe toţi?”, ci „De ce mântuiește Dumnezeu pe cineva?” Cu siguranţă că nu este obligat să arate milă. Acesta este ceea ce face harul.
Iată și textul
Care este primul lucru care îţi vine în minte când cineva aduce în discuţie subiectul harului mântuitor al lui Dumnezeu? Pentru cei mai mulţi credincioşi – sincer, pentru majoritatea oamenilor – este crucea lui Hristos. Acest lucru are sens – reprezintă punctul culminant al lucrării de răscumpărare a lui Dumnezeu şi cea mai deplină descriere a iubirii Lui pentru păcătoşii pierduţi.
Dar, în timp ce harul lui Dumnezeu se manifestă cel mai clar şi pe deplin în jertfa Fiului Său şi în mântuirea Lui a păcătoşilor, expresia lui nu este izolată de Persoana şi lucrarea lui Hristos. Harul lui Dumnezeu este mai vechi decât istoria, ajungând înainte de crearea timpului însuşi. Nu se revarsă doar în momentul mântuirii; este evident în tot planul Său etern de mântuire. La urma urmei, El i-a ales pe cei pe care îi va mântui înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1:4).
Harul şi Alegerea
Teologii se referă la acest adevăr preţios ca la doctrina alegerii şi a fost un punct major de dezbatere şi dezbinare în biserică. Adevărul despre alegere este esenţial pentru a înţelege cine este Dumnezeu, planul Său de mântuire şi planul Său pentru biserică. Dar unii care mărturisesc dragoste pentru Dumnezeu şi credinţa în Biblie, totuşi, sunt supăraţi şi chiar dispreţuiesc această doctrină.
Dar respingerea acestei doctrine are implicaţii negative majore, mai ales în ceea ce priveşte aspectele practice ale evanghelizării şi slujirii creştine. Creştinii care nu cred că Dumnezeu îi atrage în mod suveran pe aleşii Săi la Hristos sunt forţaţi de perspectiva lor teologică să adopte o abordare foarte pragmatică a evanghelizării. Ei devin mai preocupaţi de ceea ce „funcţionează” decât de ceea ce este adevărat – pentru că doctrina lor îi face să creadă că totul depinde de propria lor pricepere, inteligenţă sau abilităţi de persuasiune. Ce povară şi responsabilitate enormă şi-au asumat ei înşişi!
Cu toate acestea, doctrina alegerii nu ar trebui să stingă eforturile de evanghelizare ale bisericii – dacă este ceva, ar trebui să ne stimuleze. În timp ce Domnul ştie pe cine a ales în veşnicia trecută, noi nu avem o perspectivă asupra lucrării Sale de alegere (compară cu Deuteronom 29:29). În schimb, trebuie să urmărim cu ardoare fiecare păcătos cât mai este timp să ne pocăim. Trebuie să proclamăm adevărul binecuvântat din Isaia 59:1-2 cu credincioşie oricărei urechi care va auzi: „Nu, mîna Domnului nu este prea scurtă* ca să mîntuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi‑L împiedecă să v’asculte!”
Noi, cei care Îl cunoaştem şi Îl iubim pe Domnul, purtăm responsabilitatea credinţei: atâta timp cât respirăm, avem datoria să predicăm vestea bună a Domnului Isus Hristos cât mai bine şi mai persuasiv posibil, pentru ca alţii să fie conduşi la cunoaşterea mântuitoare a Lui. „Ca unii cari cunoaştem deci frica* de Domnul, pe oameni, căutăm să‑i încredinţăm” (2 Corinteni 5:11).
Mai mult, trebuie să menţinem doctrina alegerii cu mare umilinţă. Mântuirea noastră nu este un credit pentru noi, ci un dar necâştigat de la un Dumnezeu milostiv. Şi ne-a lăsat deocamdată în această lume pentru a extinde acel dar şi altora prin proclamarea Cuvântului Său.
Înţelegerea harului suveran al lui Dumnezeu este în centrul a ceea ce este biserica şi a modului în care funcţionează. O perspectivă corectă asupra harului lui Dumnezeu informează modul în care ne raportăm la alţi credincioşi. Ea informează cum evanghelizăm pe cei pierduţi. Ea defineşte rolul unui păstor. Ea atinge fiecare aspect al vieţii în Trupul lui Hristos.
Harul şi Dreptatea
Plângerea tipică a celor care sunt sceptici cu privire la doctrina alegerii (sau chiar se opun acesteia) este că ea Îl face pe Dumnezeu să pară nedrept. Şi acesta poate părea într-adevăr că este cazul – dacă măsori ceea ce este „drept” prin judecata umană căzută. De ce nu-i tratează Dumnezeu pe toţi la fel? – credem noi. Asta aş face eu.
Dar Dumnezeu nu gândeşte aşa cum gândim noi sau nu face lucrurile pe care le-am face noi. „Căci* gîndurile Mele nu sînt gîndurile voastre, şi căile voastre nu sînt căile Mele, zice Domnul” (Isaia 55:8). El este mai înţelept şi mai drept decât noi. El nu trebuie măsurat după nici un standard uman. Aminteşte-ţi cuvintele apostolului Pavel, care a spus: „O, adîncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cît* de nepătrunse sînt judecăţile Lui, şi cît de neînţelese** sînt căile Lui!”(Romani 11:33).
În plus, întrebarea pe care ar trebui să o punem atunci când ne gândim la doctrina alegerii nu este „De ce nu-i mântuieşte Dumnezeu pe toţi?”, ci „De ce mântuieşte Dumnezeu pe cineva?” Cu siguranţă că nu este obligat să arate milă. Acesta este ceea ce face harul.
Când luăm în considerare ceea ce este corect în materie de alegeri, toate prezumţiile şi standardele umane trebuie lăsate deoparte. În schimb, natura lui Dumnezeu trebuie să fie punctul central – în mod specific: Ce este dreptatea divină? Simplu spus, este un atribut esenţial al lui Dumnezeu prin care El, la infinit şi în perfectă dreptate, face ceea ce doreşte. Cineva spunea: „Nu trebuie să credem că Dumnezeu face un lucru pentru că este bun şi drept, ci mai degrabă este lucrul bun şi drept pentru că Dumnezeu vrea şi îl face.” Dumnezeu defineşte dreptatea. El Însuşi este prin fire drept şi neprihănit şi orice face El reflectă natura Sa. Deci orice face El este corect. Voinţa Sa liberă (şi nimic altceva) este cea care determină dreptatea, căci orice doreşte El este drept; şi este doar pentru că El vrea, nu invers. Nu există un standard mai înalt al dreptăţii decât Dumnezeu Însuşi.
În Apocalipsa 19:6, ni se spune că „Domnul**, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească.” Atât în cer, cât şi pe pământ, El este controlorul şi dispoziţia tuturor creaturilor. El este Cel Prea Înalt şi „toţi* locuitorii pămîntului sînt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea** cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pămîntului, şi nimeni† nu poate să stea împotriva mîniei Lui, nici să‑I zică: „Ce†† faci?” (Daniel 4:35). El este Atotputernicul care face toate lucrurile după sfatul voii Sale. El este Olarul ceresc care ia pe păcătoşii care sunt buni de nimic şi îi modelează în vase utile. Scriptura înfăţişează rasa umană căzută ca pe un bulgăre de lut – un material murdar, fără formă, care, lăsat în sine, s-ar întări cu siguranţă în ceva cu totul lipsit de valoare şi cu totul neatrăgător. Din acel bulgăr comun de noroi, Olarul divin formează obiecte unice pentru diverse scopuri. Asemenea unui olar pământesc care face atât scrumiere, cât şi vase de mâncare fanteziste, Olarul ceresc modelează vase atât pentru onoare, cât şi pentru dezonoare (Romani 9:21) – unele pentru a-I arăta harul şi gloria; altele pentru a-I servi ca vase ale mâniei Sale. Fiecare expresie a caracterului Său drept – inclusiv ura Sa totală faţă de păcat – este astfel prezentată în acord cu voinţa Sa suverană. Şi mai mult, Scriptura spune că El Îşi îndeplineşte întotdeauna planul perfect cu răbdare şi bunătate, niciodată cu răutate sau cu rea voinţă: „Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să‑Şi arate mînia şi să‑Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase* ale mîniei, făcute** pentru peire; şi să‑Şi arate bogăţia* slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe cari le‑a pregătit** mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?” (Romani 9:22-23).
În cele din urmă, deci, Dumnezeu este Cel care decide şi hotărăşte destinul fiecărui om. În calitate de Creator şi Conducător de drept, El guvernează cu atenţie fiecare detaliu din universul Său – care este un alt mod de a spune că El este Dumnezeu, Domnul suveran şi atotputernic.
Sincer, singurul motiv pentru a crede în alegere este că se găseşte în mod explicit în Cuvântul lui Dumnezeu. Nici un om şi nici un comitet de oameni nu a creat această doctrină. Este ca doctrina pedepsei eterne: este în conflict cu toate înclinaţiile şi preferinţele naturale ale minţii umane carnale. Este respingătoare pentru sentimentele inimii neregenerate. Şi — ca şi doctrina Sfintei Treimi şi a naşterii miraculoase a Mântuitorului nostru — adevărul alegerii, pentru că a fost descoperit de Dumnezeu, trebuie acceptat cu o credinţă simplă, solemnă şi hotărâtă. Dacă ai o Biblie şi crezi ce spune ea, nu ai de ales.
Pe măsură ce ne gândim că dreptatea lui Dumnezeu este reprezentativă pentru caracterul Său şi nu este supusă presupunerilor căzute, începem să înţelegem că Dumnezeu – în natura propriei Sale suveranităţi – defineşte tot ceea ce El face nu numai drept, ci şi perfect. Creatorul nu datorează nimic creaturii, nici măcar ceea ce El are plăcerea să-i dăruiască. Deci Dumnezeu face exact ceea ce Dumnezeu alege să facă. Nimic nu poate să-I zădărnicească voinţa sau să-L învingă. Aceasta este de fapt esenţa a ceea ce mărturisim atunci când Îl recunoaştem ca Dumnezeu Atotputernic.











