Arhive categorie: Istoria Bisericii

Arad, 19 iulie 2019 – Evoluția legislativă în perioada comunistă


Vineri, 19 iulie 2019, Centrul de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad organizează o ședință de comunicări despre Evoluția legislativă în perioada comunistă. Comunicarea va urmări cu precădere evoluția legislației religioase încadrată în cadrul mai larg al transformărilor aduse de instaurarea și consolidarea comunismului în România.

București 12 mai 2019 : lansarea cărții Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947


Duminică, 12 mai 2019 de la ora 18 la Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” din București va avea loc lansarea cărții Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947

Scopul prezentării unui astfel de subiect este acela de a face cunoscute lucrările mărețe ale lui Dumnezeu atât din prezent, cât și din trecut. Totodată suntem mulțumitori pentru jertfa pe care J. H. Rushbrooke a depus-o în vederea obținerii și păstrării libertății religioase pentru credincioșii evanghelici din România în prima jumătate a secolului al XX – lea.

De asemenea, cartea evidențiază implicarea Bisericii în societate, aceasta fiind și în acest fel o mărturie pentru lumea în care trăim.

La acest eveniment vor vorbi:

Bogdan Emanuel Răduț – istoric Biserica Creștină după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România

Cătălin Vasile – Director și fondator Prodocens Media

Ovidiu Rusnac – pastor Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” București

Marius Silveșan – istoric, coautor al cărții

Religii seculare – conferință cu Mihail Neamțu la Facultatea de Teologie Baptistă (15.04.2019)


Luni, 15 aprilie 2019, la Facultatea de Teologie Baptistă din București, strada Berzei 29, Mihail Neamțu, intelectual creștin ortodox de dreapta, scriitor, politolog, va conferenția despre religiile seculare. Moderatorul întâlnirii va fi Conf. Univ. Dr. Emil Bartoș, pastor baptist și cadru didactic al Facultății de Teologie Baptistă, Universitatea din București. Conform anunțului de pe afiș, evenimentul va începe la ora 14.

Sursa: Facebook Emil Bartoș

După o scurtă cercetare, dat fiind faptul că nu-mi era cunoscută expresia religii seculare, am înțeles că avem cel puțin două categorii de religii seculare. Pe de o parte religiile seculare clasice în care intră și comunismul, considerat ca fiind și o religie politică, iar pe de altă parte noile religii seculare.

Astfel, conform istoricului român al religiilor, Mircea Eliade, „o bună parte a lumii moderne, ajunsă la o anumită „maturitate”, uită de Dumnezeu. Ateii și indiferenții religioși fac posibilă o nouă „moarte a lui Dumnezeu” și chiar o uitare a „morții lui Dumnezeu. […] O lume fără Dumnezeu este o lume dominată de religii seculare.” Nicu Gavriluță, Noile religii seculare – corectitudinea politică, tehnologiile viitorului și trans umanismul, pp. 10-11

Dintre noile religiile seculare, profesorul universitar Nicu Gavriluță menționează: corectitudinea politică, noile tehnologii și transumanismul.

Introducere – Rolul lui James Henry Rushbrooke


Pentru cei interesați prezint mai jos introducerea cărții Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.

Introducere

James Henry Rushbrooke (1870-1947), lider baptist englez, a fost cel de-al șaselea președinte al Alianței Mondiale Baptiste, aflându-se la conducerea acestei instituții între anii 1939-1947.

Suportul său s-a îndreptat către baptiștii de pe continentul american, Asia, Africa, Europa și implicit a celor din România pe parcursul primei părți a secolului XX. De aceea, ca și creștini baptiști, dar și ca români, este important să cunoaștem și să apreciem munca asiduă a acestui om al lui Dumnezeu.

Este cunoscut faptul că baptiști din România au beneficiat de prezența lui James Henry Rushbrooke care a fost capabil să înțeleagă corect problemele acestora și nu s-a lăsat intimidat de presiunea și criticile venite pe de-o parte din partea presei românești din acea vreme, iar pe de alta din partea Bisericii

Ortodoxe Române. Prin prezența sa a stârnit multe valuri și agitație pentru că era atât un intelectual de marcă, un poliglot, dar și un temerar, un om care știa să lupte pentru drepturile celor pe care îi reprezenta.

Datorită funcțiilor deținute și a cunoașterii situației politice, sociale și religioase de pe continentul european acesta s-a implicat activ în obținerea și respectarea libertății religioase pentru baptiștii din România. A venit ca reprezentat al baptiștilor din întreaga lume, aproape în fiecare an, uneori chiar și de două ori într-un an ca să stea de vorbă cu frații, să fie alături de suferințele ce le îndurau, să-i încurajeze. De asemenea, acesta a fost în audiență la Rege, prim-ministru și unii miniștrii, parlamentari, ambasadori și oameni de stat pentru a le explica că baptiștii din România sunt loiali statului și că nu vor să dezmoștenească pe nimeni, ci doar să fie credincioși lui Dumnezeu.

Despre J. H. Rushbrooke s-a scris în România, cu precădere în presa vremii, iar la moartea lui, frații au publicat în revista cultului, „Îndrumătorul Creștin Baptist”, cuvinte din cele mai mari. Dintre acestea amintim: „Am pierdut pe cel mai mare frate al nostru!”; „A căzut un cedru din Liban”; „Un mare luptător pentru libertatea religioasă”. Profesorul Ioan Bunaciu, director al Seminarului Teologic Baptist din București între anii 1970-1988, care s-a preocupat și de istoria baptiștilor din România, a evocat la rândul său figura Dr. James HenryRushbrooke evidențiind faptul că acesta a fost conducător al Alianței Baptiste Mondiale, mare diplomat „și a avut un rol important în apărarea drepturilor baptiștilor din România în perioada de dinaintea celui de-al doilea război mondial”.

Plecând de la aspectele menționate, prin intermediul acestei cărți publicăm pentru prima dată o lucrare în limba română despre activitatea lui James Henry Rushbrooke în sprijinul apărării libertății religioase a baptiștilor din țara noastră. Acest demers l-am considerat cu atât mai necesar, cu cât anul acesta (2017) se împlinesc 70 de ani de la moartea omului lui Dumnezeu, James Henry Rushbrooke.

Prin parcurgerea acestei lucrări veți putea aprecia dragostea, curajul, dăruirea de sine, pasiunea Dr. James Henry Rushbrooke pentru Dumnezeu, dar și pentru credincioșii baptiști din întreaga lume. Această carte este una de aducere aminte și are rolul de a face cunoscut ce a realizat J. H. Rushbrooke pentru poporul baptist din România, integrând cuvântări, intervenții și documente identificate în presa românească, străină sau în arhive.

Cartea se deschide cu o prefață semnată de domnul conferențiar universitar Daniel Mariș, rectorul Institutului Teologic Baptist din București în cadrul căreia evocă importanța libertății religioase pentru baptiști. Urmează o introducere în cadrul căreia sunt prezentate informații despre omul și liderul James Henry Rushbrooke, alături de elementele care fac din această lucrare una inedită. Se continuă apoi cu un studiu al profesorului universitar Otniel Ioan Bunaciu, fost președinte al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, secretar general și președinte al Federației Baptiste Europene. Domnia sa scrie despre Alianța Mondială Baptistă și lupta pentruobținerea libertății religioase a baptiștilor din România.

Urmează o biografie a Dr. J. H. Rushbrooke completată de un studiu privind vizitele acestuia în România și necesitatea implicării sale în asigurarea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din țara noastră. În cadrul acestei secțiuni sunt prezentate succint informații privind situația comunității baptiste din România în prima parte a secolului XX, împreună cu motivele care au făcut necesară intervenția Dr. J. H. Rushbrooke. Se regăsesc aici date despre fiecare vizită în parte împreună cu un tabel în care sunt prezentate doar informațiile cronologice ale misiunilor sale în România pe parcursul perioadei menționate. Informațiile enunțate mai sus sunt completate de un tabel cronologic care are rolul de a-l familiariza pe cititor cu cele mai importante evenimente din viața și activitatea lui J. H. Rushbrooke și aspectele legislative care au conturat situația drepturilor și libertăților baptiștilor din România pe parcursul perioadei analizate.

Partea cea mai consistentă a lucrării este reprezentată de secțiunea Documente. În cadrul acesteia prezentăm cronologic acțiuni, luări de poziție, audiențe, legislație, dar și mesaje de încurajare adresate credincioșilor baptiști din România care treceau prin persecuții pe baza informațiilor furnizate de presa românească și străină.

Postfața acestei lucrări, scrisă de Dr. Constantin Ghioancă, se apleacă asupra discuției despre libertatea negativă vs. libertate pozitivă cu scopul de a înțelege mai bine personalitatea lui Rushbrooke, erudiția sa, formarea intelectuală și ideologică într-un climat cât se poate de fertil în ce privește discuțiile despre libertate, în general, și despre libertatea religioasă, în particular.

În finalul acestei introduceri dorim să evidențiem faptul că scopul nostru nu a fost acela de a-l lăuda pe Dr. J. H. Rushbrooke și activitatea sa, ci pe Dumnezeu care ridică oameni cu scopul de a duce la îndeplinire planul Său.

Autorii

Rolul lui J. H. Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947 – carte în curs de apariție


Sunt bucuros să anunț faptul că după o muncă susținută, desfășurată împreună cu pastorul Vasile Bel, urmează să apară la Editura Risoprint din Cluj Napoca lucrarea Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.

Lucrarea are 281 de pagini și prezintă, pentru prima dată în limba română într-o astfel de formă, informații despre rolul pe care J. H. Rushbrooke l-a avut în obținerea și păstrarea libertății religioase pentru credincioșii baptiști într-o perioadă tumultuoasă din acest punct de vedere.

James Henry Rushbrooke (1870‐1947), lider baptist englez, a fost cel de‐al șaselea președinte al Alianței Mondiale Baptiste, aflându‐se la conducerea acestei instituții între anii 1939‐1947.

Susținerea sa s‐a îndreptat către baptiștii de pe continentul american, Asia, Africa, Europa și implicit spre cei din România, pe parcursul primei părți a secolului XX. De aceea, în calitate de creștini baptiști, dar și ca români, este important să cunoaștem și să apreciem munca asiduă a acestui om al lui Dumnezeu.

Cartea beneficiază de prefață din partea Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș, două studii științifice realizate de Prof. Univ. Dr. Otniel Bunaciu și Lect. Univ. Dr. Teodor Colda. Postfața a fost scrisă de Dr. Constantin Ghioancă.

În ceea ce privește grafica și realizarea coperții, suntem mulțumitori sprijinului primit din partea lui Ruben Ologeanu.

Pe parcursul cărții sunt prezentate informații biografice despre J. H. Rushbrooke, vizitele sale în România. De asemenea sunt prezentate și acțiunile desfășurate între 1907 (anul primei vizite în România) și 1947 (anul morții acestuia) în vederea obținerii și păstrării libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România, dar și pentru alte confesiuni religioase minoritare.

Cartea costă 20 lei și poate fi achiziționată de la autori.

Voi reveni și cu alte detalii.

Pastori și lucrători care au slujit Biserica Baptistă Nr. 1 Țigănești (1948-2004)


Știați că … informații despre Biserica Baptistă Betania Țigănești


Apel la contribuții privind constituirea unei baze de date cu memorialistică evanghelică referitoare la România


Este cunoscut faptul că nu numai din punct de vedere politic am intrat într-o nouă etapă odată cu celebrarea celor 100 de ani de la realizarea unirii din 1918 și a 160 de ani de la Unirea Principalelor Române, ci și din punct de vedere religios. Fiecare an nou aduce cu sine noi provocări, încercări și binecuvântări cărora comunitățile evanghelice trebuie să le facă față. Dacă tot am amintit de istoricul constituirii României ca stat modern, este de menționat faptul că unele dintre comunitățile evanghelice, cum este cazul baptiștilor, au o prezenta mai mare de un secol și jumătate în acest spațiu. De aceea, consider că demersul inițiat de Dănuț Mănastireanu, de creare a unei arhive electronice care să cuprindă memorialistica evanghelică, este bine venit.

Iată anunțul său:

„Un mesaj pentru prietenii mei evanghelici de pe această listă, mai ales pentru cei care au preocupări istorice.

Deoarece titlurile din categoria memorialistică evanghelica sunt foarte greu de găsit, multe dintre ala apărând la edituri obscure sau fiind epuizate, am decis sa adun o bază de date digitală cu aceste texte, pentru a le pune, la cerere, la dispoziția cercetătorilor interesați de istoria evanghelica. Prietenul Dorin Dobrincu a adunat o lista în acest sens, pe care o găsiți și în finalul volumului Omul evanghelic, alături de alte câteva categorii de texte. Am creat de acolo o listă separată, doar pentru memorialistica, marcând cu albastru titlurile pe care le am deja în format digital (dacă vreți, o puteți descărca de la linkul de mai jos).

evanghelicii-din-romania-memorialistica-2019.01.24

Am doua rugăminți la voi:

1. dacă știți și alte titluri, sa mi le comunicați în privat, dacă se poate cu datele bibliografice complete, pentru a completa lista;

2. dacă aveți vreuna dintre cartile de pe lista, mai ales cele epuizate, și puteți sa scanați și sa-mi trimiteți, tot în privat, prin Messenger sau email, o copie în PDF, ar fi colosal.”

Dat fiind faptul că acest demers este unul laborios, Dănuț vine cu precizări suplimentare

„O precizare importantă. Nu sugerez nicidecum ca cei care au materiale de memorialistica, din lista, sau suplimentare, sa le scaneze ei înșiși. Nici eu nu fac asta. Este ceva laborios și consumator de timp. Exista însă astăzi peste tot oficii de multiplicări, care de obicei fac și scanări. Sunt gata să acopăr costul scanării, dacă acesta nu este exorbitant și primesc IBAN-ul unui cont bancar în care pot transfera banii.

Mulțumesc!”

Danuț Mănăstireanu

Email – danutm@gmail.com
Blog – danutm.wordpress.com
Twitter – @PersonaDM

Academic – danutmanastireanu.academia.edu

„Ei bine! pe moartea Domnului, fie! dar ucideţi-i pe toţi, să nu mai rămână niciunul ca să nu mi se reproşeze mai târziu“ – Ordinul care a declanșat Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu


Expresia din titlu face referire la Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, 24 august 1572. Un moment teribil din istoria Franței, dar și a Europei cu consecințe incalculabile pe termen lung. Atunci au fost masacrați protestanții din Franța care purtau numele de hughenoți. Nu toți, dar într-un număr considerabil.

Protestantismul a câştigat mult teren, încurajat de nişte circumstanţe culturale şi istorice care organizează lumea nouă a timpurilor moderne: „Abuzurile Bisericii romane, învăţământul mecanic al teologilor trăind rupţi de realitate, inventarea tiparului, eliberarea ideilor, o intoleranţă mutuală, ravagiile provocate de războaie şi de nenumărate invazii, o pace realizată prea în grabă, o criză economică şi o fiscalitate ruinătoare, greşelile şi slăbiciunile unui suveran care îşi încredinţează sceptrul câtorva favoriţi, învrăjbind noile feudalităţi unele împotriva altora, a fost nevoie de toate acestea pentru a ajunge într-o situaţie de neconceput odinioară în regatul cel mai centralizat din Occident“.

„Ei bine! pe moartea Domnului, fie! dar ucideţi-i pe toţi, să nu mai rămână niciunul ca să nu mi se reproşeze mai târziu“ au fost cuvintele regelui Franței, Carol al IX – lea, care la îndemnul mamei sale Caterina de Medici, „Doamna Satan” a dat ordinul care va duce la Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu (24 august 1572). Masacru care s-a declanșat prin asasinarea amiralului Coligny, liderul partidului protestant (hughenot) și a dus în final la moartea a aproape 3000 de protestanți. Din Paris masacrul s-a extins și în alte zone ale Franței acelui an fatidic al confrunatării dintre catolici și protestanți.

Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu

Este de menționat faptul că au fost uciși și cei care nu erau protestanți, dar aveau o state materială care trezea invidii. De asemenea, Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu și zilele următoare a constituit un bun prilej pentru rezolvarea unor probleme personale. Sub acuzația de apartenență la protestantism au căzut multe capete numai din vina că aveau un alt set de valori sau bogății care stârneau invidia celor din jur.

Pe străzi izbucnesc strigăte: „La arme! Ucideţi! Ucideţi!“, „Trăiască Dumnezeu, trăiască regele!“ Brassard umblă cu o banderolă albă pe braţ şi o cruce pe pălărie, partizanii familiei Guise scotocesc Parisul, vânându-l până şi pe cel mai neînsemnat protestant. Crimă, masacru, măcel, toate se vor a fi metodice, „sângele şi moartea străbat străzile“.

Soldaţii se înverşunează asupra femeilor însărcinate. Jaf, tâlhãrii, reglări de conturi, toate se multiplică. Locuinţele negustorilor hughenoţi sunt pustiite de bogăţiile lor. Bijutierii şi şlefuitorii de pietre preţioase de pe Podul Notre-Dame, consideraţi eretici, sunt jefuiţi. Alţi comercianţi şi servitorii lor sunt aruncaţi pe fereastră sau în Sena. Doamna de Popincourt, soţia neguţătorului de pene al regelui, este aruncată în apă şi ucisă cu lovituri de pietre, trupul ei rămânând patru zile cu părul agăţat de pilonul unui pod.

Trecătorii se îngrămădesc pe cheiuri, insultând morţii. Cadavrele sunt dezbrăcate, iar casele prădate. Într-o cavalcadă nebună, o sută de reformaţi reuşesc de bine, de rău să fugă din Paris, urmăriţi zadarnic de partizanii familiei Guise. Dar aproape trei mii de protestanţi vor fi ucişi în acea tragică noapte de 24 august 1572.

Situația de mai sus descrie destul de elocvent ce s-a întâmplat în Franța secolului al XVI -lea la 55 de ani de la decalnșarea Reformei protestante la 31 octombrie 1517 la Wittenberg în Imperiul Romano-German. Jean Calvin reușise să plece din Franța după înrăutățirea situației religioase și declanșarea persecutării și executării protestanților.

Ne dorim ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, dar nu avem nicio certitudine că evenimente similare nu vor avea loc în Europa sau în alt colț al acestei planete numită Pământ.

sursa: https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/12/20/sa-fie-starpita-erezia-protestanta-masacrul-din-noaptea-sfantului-bartolomeu/amp/

Michel Faucheux, O istorie a răului, Bucureşti, Ed. Lider, 2007

Concert de colinde al Corului studenților ITBB și înmânare plachetă aniversară Prof. Univ. Dr. Vasile Talpoș


Concert de colinde al Corului studentilor Institutului Teologic Baptist din București dirijați de Conf. Univ. Dr. Cristian Caraman.

După terminarea concertului a fost un moment special în care i s-a mulțumit Prof. Univ. Dr. Vasile Talpoș pentru activitatea sa în cadrul Institutului Teologic Baptist din București și a Facultatii de Teologie Baptistă, fiindu-i înmânată o placheta aniversară.