Cristi Țepeș și Dorin Dobrincu despre momentul Aprilie 1977
Un material cu mai multe detalii despre contextul realizării și difuzării memoriului de protest la postul de Radio Europa Liberă. Materialul publicat de Alin Cristea aici vine ca o completare la ceea ce am publicat cu putin timp înainte despre Scrisoare deschisă a reprezentanților cultelor neoprotestante din România difuzată în data de 3 aprilie 1977.
“În Congresul Uniunii Baptiste, desfășurat între 4-6 februarie 1977, după amânări îndelungate, s-au auzit voci critice față de raporturile dintre cult și stat, îndeosebi Departamentul Cultelor. Numărul mare al incidentelor dintre credincioși și autorități au a determinat noul Consiliu al Uniunii Baptiste să ceară statului să-și redefinească atitudinea față de baptiști. Însă relația cu Departamentul Cultelor era în continuare dificilă.
În urma unor discuții, Iosif Țon, Pavel Nicolescu (pastori) și Aurelian Popescu (inginer) au decis alcătuirea unei lucrări în care să arate că persecuțiile contraveneau tratatelor internaționale semnate de România. Rod al colaborării celor trei și fundamentat pe textele tratatelor internaționale și, mai ales, pe numeroase date referitoare la cazuri de persecuție, adunate din toată țara, studiul a fost intitulat Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. În același timp, a fost realizat un alt material, sugestiv denumit Chemarea la adevăr, care se dorea o introducere la precedentul…
Vezi articolul original 546 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Tablete pentru familie. 01 Până când moartea ne va despărți – Mariana Caraman în dialog cu Richard Wurmbrand
În cadrul acestei emisiuni din seria Tablete pentru familie, invitatul Marianei Caraman este pastorul Richard Wurmbrand. Acesta a fost rugat să vorbească despre familia sa precum și de viziunea lui Dumnezeu asupra familiei.
Materialul este prezentat pe site-ul istorieevanghelica.ro cu acordul realizatorului emisiunii Tablete pentru familie, Mariana Caraman.
Partajează asta:
Revista Creștinul Azi Nr.1/2013
La paginile 17-18 puteți citi un scurt articol intitulat Educația religioasă în „lumina” Constituției R.P.R. din 1952. Articolul face o scurtă incursiune în educația religioasă prin prisma unor legi și reglementări oficiale, în cazul de față Constituția R.P.R. din 1952, cea de a doua Constituție a „regimului democrat popular” după cea din 1948. Dat fiind spațiul restrâns al articolului m-am oprit doar asupra semnalării unor diferențe majore între discursul oficial așa cum se regăsește el în cadrul Constituției și realitate, care în cazul de față poate fi înțeleasă prin analiza aceluiași document la care am făcut referire. O dezvoltare mai amplă a acestui subiect se regăsește în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) prin abordarea educației religioase pe trei paliere distincte care care se intersectează între ele.
Primul palier este cel al legislației analizată în cadrul capitolului I
Al doilea palier este cel al educației teologice tratată în capitolul IV
Palierul al treilea este cel al diferenței dintre discursul oficial și realitatea vieții religioase, analiză care se regăsește în partea finală a capitolului VII al cărții.
Partajează asta:
Interviu cu Pavel Nicolescu, inițiatorul ALRC
Pavel Nicolescu – centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com
Pavel Nicolescu, personalitate marcantă a vieții evanghelice românești a acordat un interviu în anul 2007 cu prilejul unei vizite în România. În cadrul acestui interviu Pavel Nicolescu vorbește pe scurt despre acțiunile Comitetului Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC) dar și despre persecuțiile religioase și formele acesteia în perioada comunistă și cea postcomunistă.
Recomand acest interviu tuturor celor care vor să cunoască mai multe despre istoria evanghelicilor sub comunism.
Veți regăsi și puncte de vedere proprii referitoare la situația evanghelicilor și relațiile acestora cu statul comunist.
Pavel Nicolescu consideră că moartea unor pastori precum pastorii Radu Cruceru sau Gherman s-a datorat Securității.
Despre Pavel Nicolescu, inițiatorul ALRC am scris în 2011 următoarele:
Pavel Nicolescu, este una dintre personalitățile de marcă ale evanghelicilor români. Lui i se datorează inițierea ALRC-ului (Comitetul Român Pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință), comitet care milita pentru respectarea drepturilor religioase garantate cetățenilor de către Constituția RSR (1965) precum și de alte legi în vigoare la momentul respectiv printre care și Legea pentru Regimul General al Cultelor Religioase din 1948 care a suferit schimbări minore pe parcursul perioadei comuniste. În cadrul tezei mele de doctorat am dedicat un subcapitol problematicii legislative punând în paralel documentele legislative ale perioadei comuniste. În final am considerat oportun să prezint și diferența dintre realitate și discurs legislativ. Din această perspectivă, documentul ALRC-ului pe care îl găsiți la adresa de mai sus prezintă situația reală a respectării libertății religioase în România la sfârșitul anilor 70 ai secolului XX. Aici intră în discuție încă un element, anume faptul că România a semnat în 1975 Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare internațională de la Helsinki. printre cele zece principii cunoscute sub numele de Decalogul de la Helsinki remarcăm la punctul 7 următoarele: „respectarea dreptului omului și a libertăților fundamentale, inclusiv a libertății de gândire, conștiință, religie sau de convingere.” (PGA, Helsinki, p. 32). Așadar, România s-a angajat în mod explicit să respecte aceste drepturi pe care în fapt a continuat să le încalce. În final dorim să precizăm faptul că din punct de vedere al libertății și securității personale lucrurile arătau cu totul diferit în anii 70-80 fată de anii 50 ai secolului XX.
Dănuț Mănăstireanu, care l-a cunoscut pe Pavel Nicolescu în anii 70 ai secolului XX în contextul „mișcărilor revendicative ale baptiștilor legate de libertatea religioasă”, realizează un scurt portret al acestui lider în cadrul primului articol din seria de articole despre ALRC.
L-am cunoscut pe Pavel Nicolescu în contextul mișcărilor revendicative ale baptiștilor legate de libertatea religioasă la mijlocul anilor 1970. Mi-a plăcut enorm de mult mintea lui strălucită, pasiunea lui pentru Cristos și de ce să nu spun, radicalismul lui politic, foarte diferit de angajarea foarte calculată a lui Iosif Ţon, pe care cu toții inclusiv Pavel, îl consideram atunci mentorul nostru. De asemenea, veneam amândoi din mediul creștin după Evanghelie.
Mulțumesc lui Emanuel Răduț pentru semnalarea acestui interviu.
Dacă sunteți interesați de acest subiect mai puteți citi și:
PAVEL NICOLESCU – INITIATORUL ALRC (FOTO)
ALRC-UL S-A ÎNFIINŢAT CA SĂ ÎL APERE PE IOSIF ŢON?
Dosar SSJ nr. 03 – Documente, Marturii, Memorii (ALRC)
Seria de articole ale lui Dănuț Mănăstireanu despre ALRC
Comitetul ALRC – 1 – Depre Pavel Nicolescu
Comitetul ALRC – 2 – Adresa catre Consiliul de Stat
Comitetul ALRC – 2 – Adresa catre Consiliul de Stat
Comitetul ALRC – 3 – Declaratie de constituire
Comitetul ALRC – 4 – Incetati prigoana
Dobrincu – Locul ALRC in opozitia anticomunista din Romania
Comitetul ALRC – 5 – Scrisoare Aurel Popescu si Iosif Ton
Pozitia fata de constituirea Comitetului ALRC adoptata in iulie 1978 de catre pastorul Iosif Ton si de Aurel Popescu, cunoscuti lideri progresisti ai credinciosilor baptisti din România. (…)
Subsemnatii Popescu Aurel, domiciliat in Bucuresti, si Ton Iosif, domiciliat in Cluj, credem ca este necesar sa definim si sa ne facem cunoscuta pozitia fata de Comitetul pentru Apararea Libertatii Religioase si de Constiinta (ALRC), afiliat la organizatia „Solidaritatea Crestina Internationala“, cu sediul in Elvetia.
1. Consideram ca motivatia pentru aparitia unui asemenea comitet exista, adica in România persecutia religioasa este o realitate simtita de toti cei ce practica in mod deschis si dinamic o credinta religioasa. (…)
Noi, Popescu Aurel si Ton Iosif, am fost chemati de Dumnezeu la predicarea Evangheliei si, cu toate ca impartasim durerea si obiectivele fratilor nostri din Comitetul pentru Apararea Libertatilor Religioase si de Constiinta, consideram ca nu suntem chemati la a ne inrola in acest comitet si de aceea raminem la chemarea noastra de predicatori ai Cuvantului lui Dumnezeu. Aceasta nu inseamna ca noi nu vom mai vorbi si scrie despre suferintele fratilor nostri, ci doar ca noi nu ne simtim chemati la a ne include intr-un comitet a carui preocupare principala este aceasta activitate in apararea fratilor.
Am reprodus acest pasaj deoarece îl consider exemplificator pentru poziția adoptată de cei doi lideri față de ALRC. De asemenea, am vrut să mă edific eu însumi asupra apartenenței sau ne apartenenței lui Aurel Popescu la ALRC fiindcă aveam un material în care se vorbea de faptul că el ar fi făcut la un moment dat parte din ALRC. Emy Răduț mi-a spus că informația apare la Alexa Popovici în cartea Istoria baptiștilor din România 1856-1989 iar eu eram oarecum contrariat de faptul că Aurel Popescu a făcut parte din ALRC dar nu l-am regăsit printre cei 9 credincioși care au format în primăvara anului 1978 (mai 1978) ALRC-ul.
Documentându-mă pentru acest articol am găsit o informație interesantă la Mircea Rusnac care aruncă o lumină nouă, cel puțin din punctul meu de vedere, asupra acestei situații.
Pastorii Ţon şi Pavel Nicolescu (în unele variante Niculescu), ca și inginerul Aurelian Popescu, au hotărât să alcătuiască o lucrare în care să descrie persecuțiile la care erau supuși neoprotestanții de către regimul comunist din România. Studiul s-a intitulat Cultele neoprotestante și drepturile omului în România, având o introducere numită Chemarea la adevăr. Printre autori se aflau şi penticostali şi creștini după Evanghelie. Textul lor a fost difuzat de către Radio Europa Liberă la 3 aprilie 1977. Erau menționate numele baptiștilor Ţon, Nicolescu, învățător Radu Dumitrescu, inginer Aurelian Popescu, ca şi predicatorul penticostal Constantin Caraman şi dr. Silviu Cioată, creștin după Evanghelie. A doua zi, toți aceștia au fost arestați Tot atunci fuseseră reţinuţi şi disidenţii Paul Goma şi Vlad Georgescu. Cei sase autori au fost anchetați şi bătuţi timp de 6 săptămâni, apoi eliberați. Vor fi rearestați în toamnă. Temporar, de teama reacțiilor externe, au fost încetate persecuțiile, în special cele împotriva copiilor.
Comitetul ALRC – 6 – Marionetele din Conducerea Cultului Baptist
Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 5 Comitetul ALRC (interviu cu Dănuț Mănăstireanu realizat de Ligia Dobrincu)
Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 6 Navigatorii
„În toate mişcările astea erau oameni care doreau să facă zgomot pentru a pleca. Chiar unii dintre tinerii cu care eu am fost implicat au dorit, măcar într-o oarecare măsură, să plece din ţară. (…) Însă pentru mulţi dintre cei care au aderat la ALRC, convingerea mea este că n-au făcut-o pentru a pleca, spre deosebire de mişcarea Goma, în care , cred eu, cea mai mare parte a semnatarilor au văzut în asta un mijloc de a pleca din ţară. (…) După părerea mea, folosul ALRC a fost în radicalismul contestării ideologiei comuniste pe care Pavel şi cei din grup au realizat-o dar, din păcate, impactul pe termen lung a fost destul de redus pentru că ei au fost cu toţii împinşi în afară din ţară.” În această perioadă, mai ales anii 80 -81 şi DM a fost foarte atent supravegheat.
(Interviu realizat de Ligia Dobrincu.)
Veți găsi aici și informații despre organizația Navigatorii
Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 7 Surprizele dosarului de Securitate
Un alt fragment din interviul realizat de Ligia Dobrincu, fragment în cadrul căruia Dănuț povestește despre reținerea sa de către Securitate, anchetări, presiuni și alte șicane. Veți regăsi amintit aici și cazul lui Constantin Sfatcu de la Iași care făcea colportaj de Biblii și a fost acuzat că a încercat să omoare un polițist. Îmi este cunoscut cazul pentru că l-am întâlnit în cadrul unor documente din Fondul Gabany. De asemnea, Dănuț amintește și de cazul lui Vasile Răscol de la Penticostali.
În iarna 1986/1987, un fost coleg de liceu şi prieten foarte bun, Constantin Sfatcu a fost condamnat pentru colportaj de Biblii la 10 ani de închisoare, fiind acuzat că a încercat să omoare poliţistul care l-a oprit. „Bineînţeles că era o acuzaţie fabricată. Niciun om care transportă Biblii nu omoară poliţişti”. Cu ceva timp în urmă, în 1976, un penticostal din Bucureşti, Vasile Rascol fusese condamnat pentru colportaj de Biblii la doi ani. Dar „la sfârşitul anilor ’80 nu mai îndrăznea nimeni să lanseze asemenea acuzaţii”, de aceea încercarea de a ucide un poliţist era o acuzaţie mai eficientă.
Partajează asta:
Tratativele cu postul Nasul TV sunt mai vechi insa acum vad ca se si materializeaza. Observ ca si orele de difuzare sunt accesibile asa ca nu ramane decat ca mesajul crestin sa aiba un imapact cat mai mare in societatea romaneasca.
Odată cu închiderea postului de televiziune OTV, producătorii emisiunii „Păstorul cel bun” s-au văzut nevoiţi să găsească o altă platformă pentru transmiterea emisiunii. Cu ajutorul lui Dumnezeu, începând de mâine, 02 februarie 2013, emisiunea va fi transmisă de postul Naşul TV.
Timpul de difuzare va fi următorul:
Sâmbătă, de la ora 10.00-10.30
Duminică, de la 14.00-15.00
Cei care nu recepţionează încă postul Naşul TV, respectiv cei de pe RDS, sunt invitaţi să vizioneze emisiunea „Păstorul cel bun” pe internet la adresa http://www.nasul.tv
Partajează asta:
Documentar: Un secol pentru România
Românii nu au motive să se rușineze de istoria lor.
Adrian Cioroianu
Acesta e mesajul-cheie al documentarului “Un secol pentru România”
„Drumul pe care România l-a parcurs în ultima sută de ani, până când a devenit parte integrantă a Europei, n-a fost nici simplu și nici ușor. România a avut mereu priorități uneori ele au fost expresia dorinței cetățenilor, alteori – cum vom vedea – au fost impuse din afară, uneori și cu forța”, spune Adrian Cioroianu, Decanul Facultății de Istorie a Universității București.
Scenariul este semnat de istoricul Adrian Cioroianu, cel care ne invită să descoperim împreună drumul pe care l-a parcurs România în ultimul secol.
Pe parcursul a 50 de minute, istoricul Adrian Cioroianu ne călăuzește în parcurgerea ultimilor 100 de ani de istorie a României, drum marcat prin 10 priorități naționale ale secolului, printre care succesiunea de evenimente premergătoare formării României Mari, tensiunile politice de la mijlocul secolului XX, desfășurarea celui de-al doilea Război Mondial, consolidarea comunismului, precum şi contextul international care a influențat situația României.
În cadrul unui interviu pentru Ziarul Adevărul, istoricul Adrian Cioroianu vorbește despre ideea acestui documentar, modul său de realizare și accentuează ideea că români nu au o istorie superioară altor popoare.
Cum s-a născut acest documentar?
Adrian Cioroianu: Din colaborarea constantă cu televiziunea publică. Iar anul trecut am decis să facem ceva mai aparte pentru a marca sărbătoarea naţională. Ceea ce a ieşit ne-a depăşit aşteptările, semn că românul iubeşte istoria chiar dacă nu răsfoieşte constant cărţi de specialitate. O asemenea informaţie, profesionist realizată de echipa din televiziunea publică cu care am colaborat, se bucură aşadar de un public numeros şi demn de luat în seamă.Cât aţi lucrat la scenariul documentarului?
Adrian Cioroianu: Trebuie spus că nu am avut prea mult timp la dispoziţie. La mijlocul lunii octombrie am început să conturez scenariul documentarului, adică cele zece priorităţi care au stat, în opinia mea, în faţa românilor în ultimul secol. Puteam să aleg 15 sau poate 20 de direcţii principale, dar mi s-a părut că diluez mesajul transmis dacă aleg varianta mai stufoasă. Apoi, la începutul lui noiembrie au început filmările efective.De ce aţi ales doar cadre interioare?
Adrian Cioroianu: Iniţial se planificaseră filmări şi în exterior. Le-am eliminat doar după ce colegii din TVR au decis că e mult mai bine să alegem exclusiv cadre interioare. Aşa se face că, cu excepţia imaginilor de arhivă, unele nemaicunoscute până azi cum ar fi o paradă regală din 10 mai 1925, scenele în care parcurg firul documentarului au fost turnate fie la Academia România sau la noua Bibliotecă Naţională, fie în platourile TVR sau la Biblioteca Centrală Universitară. De remarcat că în toate aceste instituţii publice, cu excepţia TVR, nu am filmat decât sâmbetele şi duminicile, pentru a nu deranja prin filmările noastre programul de lectură. Iar o zi de muncă la documentar, deşi de weekend,a inclus de la şapte la zece sau chiar mai multe ore de filmare.Avem noi, românii, o istorie mai specială decât a altora?
Adrian Cioroianu: Nici pomeneală! Trebuie s-o cunoaştem însă, ca s-o acceptăm. Şi în nicun caz nu are de ce să ne fie ruşine cu ea! În ultimii 100 de ani au existat perioade mult mai grele decât cea pe care o traversăm astăzi cu toţii şi lumea noastră nu s-a sfârşit atunci. Ea continuă. Desigur, popor latin şi levantin deopotrivă, am preferat să consumăm excesiv de multă energie în polemicile interne, uitând să ne mai uităm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ne plângem şi în prezent de acest lucru! Una peste alta, acest film ne arată drumul pe care România l-a parcurs după războaiele balcanice, adică în preajma declanşării primei conflagraţii mondiale, în tentativa sa de a deveni pe deplin parte a Europei. Nimic n-a fost uşor, mai ales atunci când anumite lucruri, cum ar fi stalinizarea, ne-a fost impus cu forţa, din exterior.Vreţi să mai remarcaţi ceva anume?
Adrian Cioroianu: Da, muzica celor de la “K1” şi melodia lor, “Pentru România”, pe care am folosit-o în documentar şi care te ţine permanent în priză.
Partajează asta:
The Sunday Times și denaturarea adevărului istoric de Ziua Holocaustului
De Ziua Comemorării Holocaustului (27 ianuarie), ziarul londonez Sunday Times a publicat un poster de mari dimensiuni (o așa-zisă caricatură) înfățișându-l pe Benjamin Netanyahu pe post de zidar înălțând un perete cu mortar amestecat cu rămășițe omenești clar musulmane-palestiniene.
Iată și o analiză sumară a afișului publicat de Sunday Times despre care ni se spune că este cel mai bine vândut ziar britanic de calitate.
Tom Gross writes:
Today is International Holocaust Memorial Day. This date was chosen because it marks the anniversary of the liberation of Auschwitz. It is supposed to be a day to help educate a younger generation about the Holocaust.
But instead, some Western media are increasingly attempting to libel the state of Israel with grotesque imagery.
Below is the cartoon that the (London) Sunday Times chose to run today, to mark Holocaust Memorial Day.
In the print edition of the paper, this cartoon was so big that it went from the top of page 21 all the way to under the fold of the page. (i.e. it stretched about 60 percent of the way down the page) The Sunday Times is a large broadsheet, with each page the same size as a page on, for example, The International Herald Tribune. The cartoon was in full color.
The Sunday Times is Britain’s biggest selling quality newspaper.
The anti-Israel cartoon the Sunday Times used to mark Holocaust Memorial Day, http://www.tomgrossmedia.com/mideastdispatches/archives/001332.html
O analiză interesantă legată de modul în care se face propagandă împotriva evreilor este publicată și pe site-ul inliniedreapta.net. Temele propagandistice care se regăsesc în cadrul articolului din Sunday Times nu sunt noi. Unele dintre ele pot fi regăsite sub diferite forme încă din Evul Mediu.
Un articol de Daniel Francesco pentru http://inliniedreapta.net
„Nici Tamisa n-ar putea spăla jegul mental și moral al unor imbecili care de Ziua Comemorării Holocaustului au produs și au publicat în săptămânalul londonez Sunday Times o așa-zisă caricatură înfățișându-l pe Benjamin Netanyahu pe post de zidar înalțând un perete cu mortar amestecat cu rămășițe omenești clar musulmane-palestinene. De pe mistrie se scurg picături de sânge iar nasul primului-ministru israelian este și el roșu, o aluzie directă cât se poate de transparentă la o altă calomnie idioată: că evreii beau sânge omenesc.
Această caricatură a fost publicată pe 27 ianuarie, chiar de Ziua Holocaustului, prilej de aducere aminte a martiriului poporului evreu, ceea ce face ca ofensa să nu fie o calomnie oarecare, una dintre multele pe care le condamnăm ca pe niște acte care nu țin seama de istorie și de faptele curente.
Ridicarea zidului de securitate israelian a fost necesară pentru a opri infiltrările de teroriști islamiști din teritoriile palestiene care au atacat ani de-a rândul populația civilă din orașele evreiești, în special prin aruncarea în aer a autobuzelor. Acest zid de securitate este răspunsul unui guvern responsabil în fața provocărilor pe care le are de înfruntat în relație cu “partenerii” săi din Autoritatea Palestiniană, care una spun și alta fac. E de amintit aici și organizația teroristă Hamas din Gaza, al cărui obiectiv este distrugerea statului Israel și eliminarea fizică a tuturor evreilor.
Cu câteva zile în urmă în Israel au avut loc alegeri generale, iar singura democrație din Orientul Apropiat – asta nu înțelege Hussein Barack O. – a demonstrat încă o data că o dezbatere politică aprinsă înseamnă respect pentru viața și libertatea concetățenilor pe care partidele îi reprezintă.
Un săptămânal idiot trebuia să publice o caricatură idioată sub semnătura unuia care poartă aceeași marca de idiot. El se numește Gerald Scarfe și nu este singurul din această tagmă. Lui i se alătură un purtător de cuvânt al saptămânalului, care a spus că opera lui Scarfe este “una din caricaturile robuste” îndreptată împotriva lui Netanyahu ca personaj politic și că nu trebuie interpretată altfel. Aiurea! De parcă lumea este compusă numai din idioți care nu înțeleg decât ce le spune Sunday Times și Gerald Scarfe.
Nu este o noutate această explozie de anti-semitism pe față din viața politică britanică. Cotidianul israelian Jerusalem Post a republicat o declarație a lui David Ward, un parlamentar Liberal-Democrat care a spus că “evreii cauzează suferințe zi de zi palestinienilor” și că el nu înțelege cum de pot face asta așa de repede de când au fost ei înșiși de curând “eliberați din lagărele de exterminare”. Întrucât partidul l-a criticat, David Ward și-a cerut scuze deoarece cuvintele sale au afectat sensibilitatea multora chiar înainte de Ziua Holocaustului, dar că rămâne un critic al statului Israel.
Înțelegem asta ca pe un subterfugiu în sensul că “îmi cer scuze, dar rămân cu aceleași idei”. Un individ la fel ca și Gerald Scarfe și Sunday Times…”
Partajează asta:
Propaganda împotriva bisericii
Deși acest articol se referă la Biserica Ortodoxă Română îl consider a fi un semnal de alarmă asupra modului cum este prezentată biserica în mass media. Doresc să menționez și faptul că în cadrul acestui articol veți găsi și o definiție interesantă a propagandei care face referire la amestecarea adevărului cu minciuna.
Propaganda împotriva bisericii nu este o invenție a mass mediei românești și nici una care s-a manifestat doar în România secolului XXI. Autoritățile sovietice au folosit din plin această tehnică de luptă împotriva bisericii după preluarea puterii de către comuniști. Biserica din Rusia a fost denigrată atât în perioada interbelică cât și în perioada de după cel de-al doilea război mondial. Îmi aduc aminte de coperțile diverselor reviste prezentate în periodicul Religion in Communsit Land editat de către Keston Center.
În România comunistă activiștii de partid au beneficiat de experiența și logistica rusească. Nu am studiat modul cum au acționat împotriva BOR dar știu că evanghelicii erau considerați ca unii care sunt de partea dușmanului fiind trădători de țară, oameni care luptă împotriva neamului românesc. Interesant este faptul că în perioada comunistă exista o structură specializată în cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist Român care coordona astfel de acțiuni. Instituția a purtat numele de Secția de Propagandă și Agitație fiind responsabilă de propunerea unor măsuri propagandistice atât din punct de vedere politic cât și religios.
Începând cu anii 50 un rol propagandistic important îi va revenii Societății pentru Răspândirea Științei și Culturii cunoscută sub numele de SRSC, societate despre care am mai scris pe site și căreia i-am dedicat un subcapitol în cartea mea despre istoria bisericilor baptiste sub comunism (1948-1965). SRSC își propunea să lumineze oamenii prin intermediul științei și să-i facă pe aceștia să înțeleagă că schimbările meteorologice, apariția omului precum și alte fenomene pot fi explicate de către știință care spun propagandiștii demonstrează faptul că nu avem de-a face cu Dumnezeu. Succesul lor a fost unul parțial și cu toate că au avut anumite succese de moment totuși această instituție a dispărut la fel ca sistemul care o crease însă Dumnezeu a rămas statornic în dorința de a se releva pe sine omenirii.
Un articol de Pr. dr. Ioan Armași preluat din Ziarul Lumina
Parca din ce in ce mai des, televiziunile comerciale aleg subiecte care au in centru discreditarea notiunilor de biserica, credinciosi, preoti, monahi, ierarhi. Faptul ca in media sunt oglindite preponderent evenimente negative nu ne mai mira, caci exista convingerea de nestramutat a jurnalistilor ca lucrurile pozitive nu aduc audienta. Dar, daca analizam stirile recente referitoare la Biserica Ortodoxa Romana, observam ca multe dintre acestea nu se refera la evenimente sau fapte, ci sunt constructii edificate pe nimic sau pe jumatati de stire conexe mediului clerical, prezentate ca disfunctii general valabile.De ce a devenit Biserica easy-target-ul (tinta predilecta) presei, cui foloseste acest lucru si ce fel de metode se folosesc pentru a induce consumatorului de media ideea ca Ortodoxia si tot ce tine de ea este corupt, retrograd, absurd, impovarator pentru buget etc.? Sunt intrebari pe care avem datoria de le formula pentru a cunoaste si arata minciuna si pe promotorii acesteia, precum si motivele sau interesele lor.Trebuie precizat ca amestecul minciunii cu adevarul este de esenta propagandei, caci o minciuna pura este usor de combatut, iar adevarul pur… nu serveste intereselor emitentului. Atunci cand se pleaca de la un adevar, cat de mic, broderia tesuta pe marginea lui (care, de obicei, denatureaza total mesajul) este foarte greu de risipit, in primul rand pentru ca situatia de a te dezvinovati este, prin ea insasi, ingrata, iar primul mesaj are intotdeauna un impact mai mare.Biserica Ortodoxa Romana este un simbol pozitiv, una dintre putinele axe verticale ale societatii romanesti, este un filon identitar al poporului roman, iar daca vrei sa conduci si sa manipulezi un popor, ii subminezi identitatea, ii negi miturile si valorile nationale, pentru ca apoi sa ii oferi alte pseudovalori convenabile interesului urmarit. Pentru ca fortele raului urasc tot ce este bun si ispitesc oamenii sa adere la actiunile de maculare a binelui.Cui prodest scellus is fecit – cel caruia ii foloseste nelegiuirea este autorul. Alegerea unui subiect de presa poate sa fie justificata de interesul superior al comuntatii pentru care media este un cerber al respectarii legilor. Dar cand prezentarea este tendentioasa, sub un titlu senzational, exagerat, cand un caz particular este pretins a fi reprezentativ, cand stirea este prezentata din ora in ora, la fel, in pofida dezmintirilor sau precizarilor celor vizati… este probabil sa fie si alte interese. De exemplu, clasicul rating, tradus in sume direct proportionale, percepute pentru minutul de publicitate. Sau poate dorinta de afirmare a unora (reporteri, realizatori/producatori de emisiuni, proprietari de televiziuni, publicatii, trusturi de presa) sa fie atat de mare, incat sa incerce obtinerea prim-planului, indiferent de pret si de victimele cola-terale? Dar daca victima (cel prejudiciat de propaganda) este aleasa intentionat? Daca Biserica este, la interval de cateva zile, intentionat prezentata intr-o lumina defavorabila? Cand presa vaneaza momentele in care credinciosii sarmani se inghesuie pentru un pachet de alimente sau pentru agheasma, cand orice caz de suicid se transforma intr-un rechizitoriu la adresa Bisericii nemiloase, care nu „vrea” sa faca slujba, cand oricine are un discurs anti-Biserica primeste imediat timpi de antena… e intamplator? O simpla cautare pe internet ne edifica asupra mijloacelor propagandistice si ne dovedeste, fara echivoc, ca elementul intentie este prezent in multe din relatarile mediatice ostile Bisericii. Personal, am identificat generalizarea fortata, etichetarea tendentioasa, trunchierea adevarului, impunerea unui ideal nerealist, selectarea stirilor, selectia imaginilor.Lupta impotriva propagandei este foarte dificila, iar tentatia de a face contra-propaganda (adica de a folosi aceleasi mijloace) este mare. Din perspectiva crestin-ortodoxa, avem totusi si noi niste „mijloace”: postul, rugaciunea, intoarcerea si a celuilalt obraz si oferirea, de catre fiecare dintre noi, a unui model cat mai convingator despre ceea ce este cu adevarat Ortodoxia.
(Editorial aparut sub semnatura Pr. dr. Ion Armasi si publicat in saptamanalul „Lumina de Duminica” din data de 20 ianuarie 2013, Nr. 3 (373) Anul IX, p. 2)
Articole pe aceeași temă
Impunerea modelului politic sovietic în România după cel de-al doilea război mondial va avea ca și consecințe inițierea unei campanii antireligioase și ateiste cu scopul de a lupta împotriva religiei și a formei sale instituționalizate, Biserica. Vorbim în acest caz de o redefinire a raporturilor dintre Stat și Biserică, în contextul în care marxismul, ca […]
Partajează asta:
David Kim, coreeanul care EVANGHELIZEAZĂ STUDENȚII din Regie
Ziarul Evenimentul Zilei prezintă prin intermediul acestui articol o parte din activitatea pastorului David Kim și a Bisericii Baptiste Agape din București.
„Biserica Baptista Agape este membra a Comunității Baptiste București si este autorizata să funcționeze de către Uniunea Baptista din Romania. În prezent biserica misionează în complexul studențesc Regie și în Complexul de la Agronomie. Precizam ca in articolul prezentat de jurnaliști este vorba despre Biserica Creștină Baptista Agape si nu de Biserica Baptista Maranata cum este numita în articolul citat.”
http://revistacrestinulazi.ro/2013/01/despre-baptisti-in-presa-centrala/
Studenții care învață în București sunt atrași la baptism de un pastor coreean și de soția lui. Biserica a fost înființată în campusul Politehnicii imediat după Revoluție și are în jur de 30 de membri „stabili”.
să-și vadă „frații” și „surorile”. Foști atei sau oameni care au avut nevoie de ajutor în momente de răscruce, spun simplu că asta îi ajută vadă „calea” și să ducă o viață împlinită. Biserica lor este într-o casă modestă, în capătul unei străduțe nemarcate din complexul studențesc Regie, într-o zonă împânzită de restaurante.Pe plăcuța de la intrare scrie într-o limbă asiatică greu de descifrat: „misiuni studențești internaționale”, iar în loc de icoane, pe pereți stau panouri cu versete și poze din facultăți. Videoproiectorul ține loc de altar, iar de la orgă răsună muzică bisericească. Două tinere fac ultimele aranjamente pentru slujbă: una din ele este inginer, cealaltă- doctorand la Politehnică. Poate și datorită zonei în care este situată Bierica Maranata, majoritatea enoriașilor sunt fie absolvenți, fie studenți la Universitatea Politehnica, mai rar câte un student la Medicină sau Limbi Străine.
„Am venit să-i conving că Dumnezeu nu există”
Simona, 29 de ani, a absolvit Facultatea de Energetică de la UPB și spune că viața ei s-a schimbat acum nouă ani, când la ușa căminului din Regie în care locuia în care locuia a bătut Rebeca, o coreeancă ce a întrebat-o dacă vrea să studieze Biblia. A zis „da”, deși era sceptică și „răzvrătită”. Colegele au râs de ea și chiar au certat-o că nu i-a fost frică „să se încurce cu niște sectanți”. „Am început să-mi pun și eu mai serios problema și am realizat că eu chiar m-am dus cu toată inima acolo”, își amintește Simona, care „s-a botezat” acum trei ani. Asta înseamnă s-a convertit oficial la baptism.
„Mama chiar s-a speriat un pic, dar până la urmă părinții, care sunt ortodocși, au acceptat. Asta mă ajută pe mine să trăiesc o viață mai bună”. Fiecare are câte un rol în Maranata, iar Simona este contabila. „Și aici, ca în orice biserică baptistă, se practică zeciuiala. A zecea parte din salariu se donează Bisericii, așa că trebuie ținută evidența banilor. Cotizația nu e însă obligatorie, dă cine își permite”, ține să precizeze Simona.
Dan Batalu a intrat în Maranata acum 20 de ani și este unul dintre cei mai vechi membri. Era în curtea Politehnicii, în drum spre orele de Aikido, când un coreean l-a întrebat dacă e interesat de studiu biblic. „Eram ateu, dar deschis la cunoaștere. Am acceptat mai mult din dorința de a-l convinge că Dumnezeu nu există, dar până la urmă se vede cine pe cine a convins”, zâmbește inginerul. „M-am convins de frumusețea și logica creației, am fost mișcat de cunoașterea lui Dumnezeu. Colegii mei au fost mirați de schimbare și a intervenit până la urmă o ruptură între noi”.
A continuat să vină la slujbe după serviciu și, ca un făcut, tot aici a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină soție. E fericit când citește versete de pe tabletă în fața celor care îi sunt ca o a doua familie. La o slujbă obișnuită, enoriașii fac karaoke după colinde sau alte cântece bisericești și țin cuvântări de mulțumire. După predica pastorului, fiecare își binecuvântează colegul de bancă, iar la final se mănâncă mere, după modelul „pâinii sfințite” de la ortodocși.
Românii i-au furat sacul de orez în gară
Cel care i-a atras în „purgatoriu” este David Kim, pastorul coreean venit acum 22 de ani în România. Era imediat după Revoluție, când românii erau fascinați de Dumnezeul interzis în comunism. „Lumea era deschisă, curioasă. Astăzi, 80% dintre studenții pe care îi abordez prin cămine îmi spun că nu au timp, sunt indiferenți sau chiar mă acuză că sunt sectant. Restul de 20% par interesați, dar din ei, doar 1% chiar vin la biserică”, spune pastorul de 49 de ani într-o română puțin stâlcită. Intenționează să extindă programul și la Universitatea de Agronomie.
David s-a născut în Coreea de Sud într-o familie săracă. Mergea la biserică din copilărie, dar nu L-a cunoscut niciodată pe Isus „ca pe Mântuitorul care s-a jertfit pentru păcatele mele”. „De aceea, am rătăcit și am umblat după pofta cărnii și a ochilor mult timp. Dar în timpul facultății, prin studiul Bibliei m-am pocăit și m-am născut iar. După câțiva ani, am primit chemare ca împreună cu soția mea Rebeca să venim în România ca misionari printre studenții români”.
Inițial voia să ajungă în Ungaria, dar problemele cu viza l-au îndreptat până la urmă spre țara noastră, pe care a ajuns să o cunoască și s-o iubească ca pe cea natală. Și asta în ciuda faptului că i-a cunoscut partea mai puțin frumoasă încă din primii ani ai șederii. „Nu am găsit orez în România și am fost în Ungaria să luăm 200 de kg. Iar în gară, pe peron, ne-a fost furat un sac. Cine știe ce or fi crezut oamenii că se află acolo”, se amuză David.
Credința care pune accentul pe botezul adulților
America a fost leagănul baptismului, iar de acolo credința s-a răspândit în toată lumea. Prima biserică baptistă a fost înființată de Roger Williams, în orașul Providence, statul Rhode Island, în 1639. Coreea de Sud, fiind sub influența SUA, a deschis larg porțile pentru misionarii creștini, iar până în 1950 se înființaseră deja 15 biserici.
În România, baptismul a pătruns în secolul al 19-lea, prin sfera de influență germană și ungară. În Vechiul Regat, cultul religios a început să fie promovat, spre sfârșitul secolului, de un dulgher german sosit din Germania. Confesiunea baptistă pune accentul pe botezul adulților, ce trebuie să aibă loc prin scufundare completă după mărturisirea credinței în Isus. În 2002, erau mai mult de 100 milioane de baptiști pe întreg globul și mai mult de 33 de milioane în America de Nord.
Articol preluat din EVZ.ro
Te-ar putea interesa și:
ÎNCEPUTURILE BAPTISMULUI MODERN ÎN ROMÂNIA (I)
ÎNCEPUTURILE BAPTISMULUI MODERN ÎN ROMÂNIA (II)
ÎNCEPUTURILE BAPTISMULUI MODERN ÎN ROMANIA (III). CONSTANTIN ADORIAN – EVANGHELIA TRECE LA ROMÂNI
Istorie Evanghelica 