Ordinul secret al Maresalului Antonescu privind deportarea crestinilor evanghelici in Transnistria
Ion Antonescu
Un aspect mai puțin cunoscut al istoriei recente este intenția Mareșalului Antonescu de a-i deporta pe creștinii evanghelici, considerași sectanți, la Bug, adică în Transnistria (teritoriul dintre Nistru și Bug -vezi harta). Ordinul secret preciza fără echivoc dispoziția ca „toți membrii sectelor religioase să fie trimiși imediat în organizațiile de pe Bug.” Menționăm faptul că baptiștii aveau statutul de asociație religioasă și au reușit în anul 1940, în ciuda opoziției Bisericii Ortodoxe, să obțină statutul de cult religios. Dată fiind evoluția situației internaționale (ne aflăm în timpul celui de-al doilea război mondial -1939-1945-), a opoziției Bisericii Ortodoxe, a deselor schimbări la conducerea Ministerului Cultelor, precum și a faptului că recunoașterea nu s-a realizat prin intermediul unui decret regal, așa cum se va întâmpla în toamna anului 1944, baptiștilor li se va retrage recunoașterea oficială, bisericile lor fiind închise între 1942-1944. Mai mult decât atât, alături de ceilalți creștini evanghelici (penticostali, creștini după Evanghelie, adventiști), precum și de alte denominațiuni religioase încadrate în categoria sectelor, erau pasibili de deportare la Bug.
Unul din documentele pe care le-am identificat privind acest caz menționează următoarele:
Prefectura Jud. Muscel.
Comunicat Nr.10891 din 4 Iunie 1942
Către Primării și Posturile de Jandarmi.
,,Se aduce la cunoștință generală următoarele:
- Domnul Mareșal I. Antonescu, Conducătorul Statului, a hotărât ca toți membrii sectelor religioase să fie trimiși imediat în organizațiile de pe Bug.
- Pentru satisfacerea acestor dispozițiuni, autoritățile polițienești, jandarmerești și administrative vor întocmi de urgență tablouri de toți sectanții și asociațiuni religioase și îl vor înainta Prefecturii, spre a fi trimis Ministerului Afacerilor Interne care va lua măsuri de trimiterea acestora în Transnistria.
- Autoritățile jandarmerești împreună cu notarii vor stabili în comunele rurale după registrele sectanților, data când au fost înscriși fiecare membru, și la ce sectă au făcut declarații de trecere la oficiul de stare civilă.
- După efectuarea acestor operațiuni registrele se vor numerota, sigila și parafa după care se vor depune la preturi.
Pastorii vor certifica exactitatea și numărul filelor; prezentul comunicat va fi aplicat în toate comunele din județ precum și în orașul Câmpul lung.
Prefectul Jud. Muscel,
ss. General Nicolau.

Harta Romaniei in 1942 - Transnistria
Față de această situație, președintele cultului baptist, Constantin Adorian, a inițiat o serie de demersuri printre care și un memoriu către mareșalul Ion Antonescu, conducătorul statului. În cadrul acestui memoriu se menționau următoarele: „respectuos vă rugăm să binevoiți a da ordin să se revină asupra acestei măsuri, dându-se ordine lămurite și precise pentru ca creștinii baptiști să fie lăsați în pace pentru a-și putea vedea liniștiți de gospodăriile și ogoarele lor”.
Nu cunoaștem răspunsul autorităților și nici nu avem documente care să confirme faptul că ordinul de deportare a fost executat.
Guvernul Fiji creste presiunile asupra metodistilor
Conform unor materiale sosite de la membri-abonati din zona New York, USA, Guvernul militar din Fiji exercită din ce în ce mai multe presiuni asupra membrilor Bisericii Metodiste din această ţară, informeaza Agentia de stiri LacasuriOrtodoxe.
În rândul noilor represalii se înscriu interzicerea întâlnirilor în biserici, cu excepţia slujbelor de duminica şi, totodată, interdicţia aplicată preoţilor, de a părăsi ţara.
Purtătorul de cuvânt al regimului militar, locotenent-colonelul Neumi Leweni a fost citat într-un articol Fiji Times, în data de 30 august 2011, afirmând că liderii metodişti vor fi obligaţi, de acum, să “solicite permisiuni” din partea Guvernului, pentru organizarea de întâlniri (cu excepţia slujbelor) sau de călătorii în străinătate.
Circulara nr. 125 din 1930 a episcopului Iosif Traian Badescu pentru combaterea prozelitismului sectar
În anul 1930 episcopul Iosif Traian Bădescu de la Caransebes a emis o circulara pentru clerul din eparhia sa. In aceasta circulara se prezenta felul in care un preot trebuie sa se raporteze la fenomenul sectar dar si o rugăciune pe care preotii trebuiau sa o citeasca in timpul Liturghiei formata din ectenii si rugaciuni speciale. Menționăm faptul că din punct de vedere religios perioada interbelică este una în care s-a manifestat din plin opoziția Bisericii Ortodoxe Române față de celelalte confesiuni religioase în special cele evanghelice pe care le considera sectare.
Textul de mai jos este o reproducere cuvant cu cuvant a circularei nr. 125 din 1930 pastrata la arhiva parohiei ortodoxe Eselnita din judetul Mehedinti, Tom XXI fila 120-121, publicata de catre preotul Cristian Aurel Tomescu din Comlosu Mare – Timis, in cartea „Episcopul Iosif Traian Badescu. Pastoralele, cuvantarile si ordinele circulare”, aparuta la editura Episcopiei Caransebesului, anul 2008, cand parintele Tomescu era paroh la Iecea mica.
Textul integral al circularei:
Onorata Preotime Parohiala!
S-au inmultit si se inmultesc pe zi ce trece vrajmasii Bisericii lui Hristos; s-au inmultit si se inmultesc pe zi ce trece cei ce raspandesc invataturi gresite in poporul nostru dreptcredincios incredintat pastoririi noastre, si pentru care vom avea sa dam seama Mantuitorului Hristos. Care si-a varsat scump sangele Sau pentru rascumpararea noastra; s-au inmultit si se inmultesc necontenit cei ce se silesc sa produca dezbinare in popor si instrainare de Biserica noastra dreptmaritoare, de legea noastra ortodoxa; s-au inmultit si se inmultesc diferitele secte, care cauta sa se inradacineze in parohiile noastre si sa slabeasca legatura poporului nostru cu Sfanta noastra Biserica, cu asezamintele noastre bisericesti, nimicind intr-una legatura lui cu preotii Bisericii, care sunt spini in ochii lor si a caror autoritate se silesc cu toate puterile a o distruge.
Vrajmasii Bisericii noastre lucra neosteniti, cu perseverenta si sistematic. Au mijloace materiale — se vede — din abundenta, pe care le castiga sub diferite titluri, chiar si de la cei cazuti dintre ai nostri in mrejele lor. Sunt neobositi in lucrul, activitatea lor distrugatoare. Vorbesc, ademenesc in tot timpul si in tot locul, in adunarile lor, pe cale, in calatorii, pe strazi, in piete — pe timpul si in zilele de targ — isi furiseaza si imbie cartile, scrierile lor pana si intrand prin casele credinciosilor nostri. Se folosesc de toate neintelegerile si lipsurile ce apar in parohiile noastre, isi fauresc arme din toate greselile si slabiciunile preotilor nostri, arme cu care reusesc mai intotdeauna sa produca dezbinare si instrainare de Biserica, formandu-se adunari sectare in parohiile noastre . Am ajuns pana acolo, incat cu durere vedem, ca pe alocuri au ridicat case impunatoare, pentru adunarile lor sectare.
Faptul ca ademenitorii si propagatorii de erezii au putut afla teren prielnic in mijlocul poporului nostru, incat sa se inradacineze de-a binelea in unele locuri, isi are explicatia sa dureroasa, si deocamdata nu e intentia mea de a ma extinde asupra cauzelor care au facilitat, au usurat activitatea dezastruoasa a strainilor de neam si de lege. Acestia molipsind poporul nostru, au aflat misionari si predicatori zelosi, chiar din poporul nostru, care apoi in urma cunostintelor, legaturilor lor de rudenie si prietenie cu consatenii lor, si in urma atingerilor lor cu acestia, cu mai mare usurinta au continuat munca eretica, la care s-au inhamat.
Zic, nu este intentia mea sa arat acele cauze. Doresc de asta data numai sa atrag atentia Onoratei Preotimi asupra primejdiei ce ne ameninta, ce ameninta intregitatea poporului nostru ortodox si sa-i impun in ceasul actual de primejdie, datoria de a invata si datoria de a ne ruga.
Datoria de a invata decurge de altminteri din porunca Mantuitorului: „mergeti si invatati toate popoarele”, si prin urmare din datoria chemarii preotesti, datorie pe care a luat-o fiecare preot asupra sa deodata cu hirotonia, pe langa infricosatul juramant depus inaintea sfantului altar, cand a primit in mainile sale pe Mantuitorul.
Fiecare preot e un apostol, misionar in parohia sa, si deci e dator sa invete pe credinciosi, atat in sfanta biserica, cat si afara de sfanta biserica la toate ocaziile binevenite. Sa-i invete si sa-i intareasca in credinta noastra ortodoxa, pentru ca astfel intariti, sa poata tine piept cu ratacitii, care s-au apropiat de dansii, spre a-i amagi cu rastalmacirile lor.
Preotii sa nu caute ca ei insisi sa intre in dispute publice cu sectarii, ci, pe credinciosii lor ortodocsi sa-i instruiasca asupra adevaratului inteles al Sfintei Scripturi, in punctele rastalmacite de sectari, si sa le arate adevarul invataturii Bisericii noastre si greselie sectarilor. Daca credinciosii vor fi instruiti si astfel, luminati si tari in credinta, ei vor fi imuni contra otravei sectare, eretice, si sectarii nu se vor putea inmulti, din contra vor slabi, caci vor fi combatuti de semenii lor, carora nu le pot imputa interes de tagma sau material, cum ar putea sa-i acuze pe preoti. Preotii, cand li se da ocazia sa vina in atingere cu vreun sectar, sa fie totdeauna prietenosi, rabdatori, indulgenti si sfatuitori prietenesti si ei insisi model de om cumpanit, cum se cade unui parinte sufletesc, caci numai asa va fi invatator cu cuvantul si cu fapta.
Din cele expuse pe scurt mai sus se intelege clar datoria Onoratei Preotimi de a invata. Aici ramane sa mai adaug necesitatea, ca folosindu-se de diferitele scrieri teologice si de scrierile ce au aparut si apar mai nou, in ceea ce priveste pe sectari, sa nazuiasca a-si imbogati cunostintele in aceasta directie.
Din imprejurarea in care ne aflam, atacati de vrajmasii Bisericii si ai credintei noastre ortodoxe, si din imprejurarea ca suntem datori a ne ingriji pentru mantuirea sufleteasca a credinciosilor nostri, ca nici un suflet incredintat noua sa nu piara, apoi din considerare fata de slabiciunile noastre omenesti, in urma carora ne imbulzesc vrajmasii vazuti si nevazuti, ni se arata datoria de a ne ruga lui Dumnezeu, ca sa nu ne lase lipsiti de ajutorul Sau.
Sa recurgem, in aceste vremuri grele pentru Biserica si pentru poporul nostru, la ajutorul si sprijinul lui Dumnezeu, pe de o parte, pentru ca cei rataciti sa se intoarca la calea adevarului, iar pe de alta parte, cei credinciosi sa fie feriti de ademenirile sectare.
Suntem datori sa ne rugam pentru cei rataciti, caci sufletele lor ne-au fost incredintate spre pastorire si suntem raspunzatori pentru ele. Iar pentru cei credinciosi avem datoria sa ne rugam, ca avand sprijinul lui Dumnezeu sa se intareasca in credinta, iar sufletele lor sa nu se primejduiasca, caci fiindu-ne incredintate spre pastorire, avem raspundere pentru ele.
De aceea am considerat ca este bine a dispune urmatoarele:
Timp de sase saptamani sa se faca rugaciune la toate serviciile dumnezeiesti: Vecernie, Utrenie si la Sfanta Liturgie, precum urmeaza :
1. La ectenia mare a pacii, la Vecernie, Utrenie si Sfanta Liturgie, sa se intercaleze urmatoarele ectenii:
a) Pentru ca iubitorul de oameni Dumnezeul nostru cu milostivire sa caute spre Biserica dreptmaritoare, cea sfanta a Sa, pe care a intemeiat-o pe piatra drepteicredinte, Domnului sa ne rugam.
b) Pentru ca Domnul Dumnezeul nostru ascultand glasul rugaciunii noastre a pacatosilor, ca un Indurar si mult Milostiv sa intareasca in inima credinciosilor rascumparati cu scump Sangele Fiului Sau, dreapta credinta primita de la Dansul si pastrata in sfanta noastra Biserica dreptmaritoare, Domnului sa ne rugam.
c) Pentru ca, ca un Atotputernic si mult Milostiv, sa impiedece lucrarea vrajmasilor vazuti si nevazuti ai Bisericii Sale dreptmaritoare, care cu mestesugirile lor cauta sa tulbure curatenia invataturilor mantuitoare ale iubitului Sau Fiu, Domnului nostru Iisus Hristos, Domnului sa ne rugam.
d) Pentru ca cu Dreapta Sa Atotputernica sa rupa mrejele vrajmasilor, ce le arunca asupra poporului credincios, pentru a-l dezbina de Sfanta Sa Biserica dreptmaritoare si a-l ademeni in staulul necredintei, a relei credinte sau a credintei desarte, in care pandeste moartea sufleteasca, Domnului sa ne rugam.
e) Pentru ca din iubirea Lui de oameni sa reaprinda in inimile celor rataciti si amagiti dragostea fata de Sfanta Biserica dreptmaritoare, in care parintii, stramosii lor si ei insisi s-au nascut, Domnului sa ne rugam.
f) Pentru ca cu Duhul Sau cel Prea Sfant sa lumineze mintea si sa incalzeasca inima celor rataciti si amagiti de falsii invatatori si amagitori si sa-i readuca in sanul Sfintei Sale Biserici dreptmaritoare, Domnului sa ne rugam.
g) Pentru ca sa se sfarame puterea, iscodirile si mestesugirile celor ce falsifica si rastalmacesc cuvantul adevarului, – Domnului sa ne rugam.
Urmeaza apoi : „Pentru ca sa ne mantuim noi de tot necazul, mania, primejdia si nevoia , Domnului sa ne rugam” si cele urmatoare din Liturghier.
2. La Vecernie in ectenia de dupa Prochimen, la Utrenie in ectenia de dupa doxologie, respectiv dupa tropar si la Sfanta Liturghie in ectenia de dupa Sfanta Evanghelie se vor intercala urmatoarele ectenii:
a) Tie Unuia am gresit, Dumnezeule, Mantuitorul nostru, si mai multe pedeapse dupa pacatele noastre, suntem vrednici a primi, ci spre a Ta milostivire cautand cu cainta si cu umilinta, la Tine Mantuitorul nostru, scapam si cu lacrimi strigam : Izbaveste-ne de primejdiile, de necazurile si de intristarile noastre, rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne milueste.
b) Doamne, Iisus Hristoase, Rascumparatorul si Mantuitorul nostru, Cel ce cu scump Sangele Tau varsat pe cruce ai spalat pacatele nostre si ai intarit invataturile Tale dumnezeiesti, cauta spre noi pacatosii si vezi cum s-au napustit asupra noastra cei care necinstesc Sfanta Crucea sfintita cu Scump Sangele Tau, care dispretuiesc Sfintele Taine asezate de Tine pentru mantuirea sufletelor noastre, in Sfanta Ta Biserica dreptmaritoare, vezi si ca un prea Indurat si mult Milostiv, acopera cu Harul Tau pe poporul Tau, – ne rugam Tie auzi-ne si ne miluieste.
c) Cu Patimile Tale pe Cruce si cu Invierea Ta din morti ai zdrobit puterea iadului Mantuitorule, deschizandu-ne portile Cerului, netezind calea spre fericirea cereasca, celor ce cu credinta urmeaza invataturile Tale Doamne. Dar s-au inmultit Doamne cei ce rastalmacind scripturile vaneaza sufletele credinciosilor, ca sa iasa din Biserica Ta dreptmaritoare, inchizandu-li-se astfel portile ceresti. Pazeste si mantuieste sufletele lor Mantuitorule, rugamu-ne Tie auzi-ne si ne milueste.
d) Intinde mana Ta cea Atotputernica Doamne si cu Duhul Tau cel Prea Sfant ajuta slabiciunii noastre omenesti si nimicind sagetile veninoase ale celor ce falsifica adevarul invataturilor Tale, predate de Sfanta noastra Biserica dreptmaritoare, pastreaza nevatamati pe credinciosii Tai, — rugamu-ne Tie auzi-ne si ne milueste.
e) Ca un iubitor de oameni, care nu voiesti moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu, iarta pacatele celor rataciti si iesiti din sanul Bisericei noastre, si cu Harul Tau ajuta-i deschizandu-le calea spre a se intoarce in sanul Sfintei noastre Biserici dreptmaritoare, spre a se putea impartasi de fericirea cereasca, rugamu-ne Tie auzi-ne si ne milueste.
Urmeaza apoi ectenia : „Inca ne rugam pentru cei ce aduc daruri si fac bine…”.
In legatura cu Sfanta Liturghie, la Sfanta Proscomidie sa se scoata particica pe langa urmatoarea rugaciune:
„Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, primeste de la noi, nevrednicii robii Tai jertfa aceasta, si iertandu-ne toate greselile si pacatele noastre, adu-Ti aminte de toti vrajmasii nostri, cei ce ne urasc si ne asupresc pe noi, cei ce falsifica invataturile Tale si dispretuiesc Sfintele Taine asezate de Tine in Sfanta Ta Biserica pentru mantuirea sufletelor noastre, de cei ce ademenesc si atrag la eresul lor pe cei slabi in credinta, si nu le rasplati lor dupa faptele lor, ci dupa mare mila Ta ii intoarce pe dansii: pe cei necredinciosi la dreapta credinta, pe cei rataciti la calea adevarului, la Sfanta Ta Biserica, ca nici unul din transii sa nu piara, ci sa se mantuiasca. Iar pe cei credinciosi fereste-i de toata ispita, ii intareste cu Harul Tau si ii lumineaza, ca sa nu alunece de pe calea dreptei credinte, si Sfanta Ta Biserica, cu taria Ta cea intru tot puternica, de tot raul si imbulzeala cu milostivire o scapa.”
Iar la sfarsitul Sfintei Liturghi, dupa rugaciunea Amvonului, innaintea ecteniei „Domnului se ne rugam” se va rosti rugaciunea urmatoare:
„ Stapane Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Care Te-ai pogorit din Ceruri si ai luat firea omeneasca, pentru ca — luminand cu invataturile Tale ceresti mintea oamenilor si aducandu-Te jertfa de rascumparare pentru pacatul stramosesc — sa reinnoiesti legatura lor cu Parintele ceresc, Ziditorul lor, de Care s-au instrainat in urma pacatului stramosilor ademeniti prin satana, care aratandu-li-se in chipul sarpelui si rastalmacindu-le porunca cea data lor de Parintele ceresc, Ziditorul lor, ca, adica, din pomul cunostintei binelui si raului sa nu manance, caci mancand vor muri, ei calcand aceasta porunca au mancat din pomul oprit. Stapane mult milostive Doamne, Care invataturile Tale cele mantuitoare le-ai pecetluit cu moartea Ta pe cruce, si cu scump Sangele Tau ai spalat pacatul stramosesc si cu moartea Ta ai calcat moartea si inviind a treia zi din morti ne-ai deschis portile imparatiei ceresti, facandu-ne vrednici de fericirea cereasca intrucat, Ca sa pazim poruncile Tale si sa vietuim dupa invataturile Tale si sa le pastram in curatenia in care le-am primit de la Tine prin mijlocirea Sfintilor Tai Apostoli si invatacei si a sfintilor Parinti si care se pastreaza in Sfanta Ta Biserica dreptmaritoare, cea intemeiata de Tine pe piatra credintei, si in sanul careia am intrat prin Sfanta Taina a Botezului.
Doamne Iisuse Hristoase, Rascumparatorul si Mantuitorul nostru, cauta si vezi cum duhul cel rau, se foloseste de slabiciunea si mandria omeneasca si se sileste sa falsifice invataturile si cuvintele Tale, sa intunece dreapta credinta. Si acum in zilele noastre si-au ridicat capul diferite invataturi vrajmase Sfintei Tale Biserici, care otravesc si tulbura izvorul cel limpede si racoritor de suflete, care curge din sanul Sfintei Tale Biserici dreptmaritoare; cauta si vezi, cum cei slabi lasandu-se ademeniti, se instraineaza de Biserica Ta, devin necredinciosi, neascultatori de povetele pastorilor lor sufletesti, dand ascultare, ca oarecand stramosii nostri in Rai, soaptelor celor ademenitori, ale celor instrainati de Tine si Biserica Ta. Stim Doamne, indelung Rabdatorule si mult Milostive, ca pentru multimea pacatelor noastre, suntem imbulziti de vrajmasii nostri vazuti si nevazuti si suntem lasati de Tine, ca sa fim ispititi. Stim si aceea, ca iubirea Ta de oameni, in urma careia ai venit in lume si ai rabdat moartea pe cruce, ca sa mantui lumea, intrece multimea pacatelor noastre. De aceea noi, cunoscandu-ne slabiciunile noastre si stiind ca intre noi nu este taria dreptului Iov, cu inima infranta si smerita Te rugam : pune ca un Atotputernic, capat ispitelor, ce ne vin din partea necredinciosilor si raucredinciosilor, impiedica Atotputernice inmultirea eretecilor, si cu Duhul Tau cel Sfant, pe care de la Tatal l-ai trimis dumnezeiestilor Tai invatacei, intareste si lumineaza poporul Tau, revarsand in inimile lui Harul Tau dumnezeiesc, pentru ca infrangand sagetile vazutilor si nevazutilor vrajmasi, nevatamat sa petreaca si vietuiasca in Sanul Sfintei Tale Biserici dreptmaritoare.
Inca te rugam Mult Milostive Doamne, intinde Mana Ta cea Atotputernica spre cei care din slabiciune omeneasca sedusi si inveninati de cuvintele otravitoare ale razvratitilor si falsilor invatatori, care ataca Sfintele Taine asezate de Tine Dumnezeule, s-au instrainat de Biserica Ta iesind din sanul ei, si iertandu-le pacatele lor ii ridica pe ei din groapa pierzarii, readucandu-i la sanul Sfintei Tale Biserici dreptmaritoare, ca sa nu piara, ci sa se mantuiasca, invrednicindu-se asa de imparatia cereasca. Imblanzeste Mantuitorule si pe cei ce s-au pornit asupra dreptcredinciosului Tau popor, spre a vana sufletele celor slabi, si cu Harul Tau dumnezeiesc lumineaza mintea lor, pentru ca sa vina la cunostinta adevarului, recunoscandu-si ratacirea lor si asa sa se mantuiasca. Primeste Doamne Iisuse Hristoase rugaciunea noastra a pacatosilor caci intru Tine nadajduim si Tie marire iti inaltam impreuna si celui fara de inceput al Tau Parinte si preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor Amin!
Cand dispunem acestea, aflu totodata necesar, ca sa atrag deosebita atentie a onoratei preotimi asupra sectarilor, care sunt, cum s-a amintit la inceput, neobositi in lucrul lor de subminare si amagire, si sa le opuna ca contra lucrare cea mai zeloasa activitate pastorala, supraveghind neincetat si cu incordare activitatea lor. Serviciile dumnezeiesti in si afara de sfanta biserica, precum si serviciile de sfintire, ce se indeplinesc la cererea credinciosilor, sa se plineasca cu toata punctualitatea si evlavia, ca astfel credinciosii sa fie atrasi de evlavioasa savarsire a serviciilor preotesti, evitandu-se pe de alta parte tot ce ar putea jigni simtamintele religioase si de pietate ale credinciosilor.
De incheiere dispunem, ca ordonatiunea prezenta sa se introduca in protocolul circularelor.
Caransebes, in 5 Mai 1930.
Episcopul diecezan:
Dr. Iosif Traian Badescu
50 de ani de la construcția Zidului Berlinului – foto
Cu 50 de ani în urmă, pe 13 august 1961 începea construcția Zidului Berlinului.
Spiegel Online prezintă o serie de materiale multimedia, rapoarte, mărturii, experiențe și fotografii legate de cel mai important simbol al Războiului Rece. Am ales 10 fotografii de arhivă care evocă istoria de la momentul primelor cărămizi la semnarea unificării celor două Germanii.









http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/50-de-ani-de-la-constructia-Zidului-Berlinului-3990.html
Mai multe informații găsiți pe site-ul spiegel online în cadrul unor articole reunite sub genericul 50 Jahre Mauerbau
Zidul Berlinului: 50 de ani de istorie – video
Astăzi se împlinesc 50 de ani de când a fost ridicat Zidul Berlinului, care a împărţit oraşul în două până la căderea sa, noiembrie 1989. Peste 160 de oameni au murit încercând să treacă zidul şi peste 75.000 au fost încarceraţi pentru că au încercat să fugă.
La scurt timp după miezul nopţii, pe 13 august 1961, guvernul est-german a ordonat ca perimetrul de 155 km al Berlinului de Vest să fie închis cu sârmă ghimpată şi păzit de 40.000 de soldaţi est-germani. Primele elemente de beton au fost adăugate pe 15 august 1961. În următoarele luni a fost construită prima variantă a zidului. Un al doilea zid a fost adăugat în iunie 1962. Un zid de beton a fost adăugat în 1965, iar în 1975 a fost construit Grenzmauer75 (Zidul de Frontieră75), versiunea finală şi cea mai sofisticată.
Motivaţia era de a ţine la distanţă „Vestul fascist”. Dar toată lumea ştia că rolul său era să-i împiedice pe est-germani să emigreze. Între sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, şi 1961, circa 3 milioane de oameni au plecat în Vest din Germania de Est. După 1961, nici măcar cei care erau foarte aproape de regim nu puteau călători uşor.
Fâşia morţii
„Fâşia morţii” era un teritoriu neutru între segmentul interior şi cel exterior al Zidului, patrulată de soldaţi cărora li se ordonase să folosească toate mijloacele disponibile pentru a împiedica oamenii să fugă. Estimările privind numărul celor morţi în timp ce încercau să fugă variază. Procurorii din Berlin spun că 169 de oameni au murit astfel între 13 august 1961 şi 9 noiembrie 1989, din care 136 împuşcaţi şi 33 ucişi de mine. Unul dintre grupurile care reprezintă victimele a avansat cifra de 239, care include multe decese ce au ieşit la iveală abia după căderea zidului. Ultimul cetăţean est-german împuşcat în timp ce încerca să treacă zidul este Chris Gueffroy, în februarie 1989. Un alt est-german, Winfried Freudenberg, a murit în încercarea de a trece zidul cu un balon, pe 8 martie 1989.
http://www.adevarul.ro/actualitate/Zidul_Berlinului-_50_de_ani_de_istorie_0_534547061.html
Creștinismul, religia persecutată în cele mai multe țări
Restricțiile cu privire la credințele și practicile religioase au crescut în 23 de țări ale lumii, între jumătatea anului 2006 și jumătatea anului 2009. În aceeași perioadă, libertățile religioase au crescut în doar 12 dintre țările lumii.

The Pew Forum a publicat un nou raport – „Rising Restrictions on Religion” – despre modul în care autoritățile se raportează la libertatea religioasă în țările lumii. Deși numărul țărilor unde restricțiile vizavi de religie au sporit este de 23, autorii studiului notează că acestea sunt țări foarte populate, astfel că restricțiile respective afectează un număr foarte mare de persoane.
Peste 2,2 miliarde de persoane (adică aproape o treime din populația globală) este afectată de aceste restricții și de ostilitățile și repercusiunile pe care le implică. Pe de altă parte, doar 1% din populația lumii trăiește în țări în care restricțiile cu privire la religie au scăzut în perioada amintită.
Studiul arată că religia confruntată cu restricții în cele mai multe țări (130 la număr) este creștinismul, urmat de islam, care se confruntă cu restricții în 117 țări ale lumii. Alte religii confruntate cu restricții și persecuții sunt religia sikh, zoroastrismul, baha’i și mișcarea rastafari, precum și o serie de religii locale, native.
În perioada 2008-2009, în 101 de țări ale lumii, membrii diverselor religii confruntate cu restricții și persecuții au fost omorâți, bătuți, reținuți de forțele de poliție, închiși, alungați din casele și de pe proprietățile lor.
În aproape 3 sferturi dintre țările lumii, indivizi sau grupări au comis acte de violență motivate de ură religioasă și justificate, în unele cazuri, prin legile care restrâng libertățile religioase.
Interesant este că 5 dintre țările în care s-a înregistrat o creștere „semnificativă” a restrângerii libertăților religioase sunt în Europa: Bulgaria, Danemarca, Rusia, Suedia și Marea Britanie. În aceste țări s-au înregistrat tensiuni legate în special de creșterea populației musulmane. În același timp, s-a constatat o creștere a atitudinilor antisemite, precum și atitudini negative față de gruparea Martorilor lui Iehova.
Țări în care s-au constatat creșteri ale restricțiilor religioase sunt China, Egipt, Franța, Nigeria, Rusia, Algeria, Uganda, Malaysia, Yemen, Siria, Somalia, Serbia, Tadjikistan, Hong Kong, Libia, Kîrgîstan, Qatar ș.a.
Studiul realizat de Pew Forum a avut în atenție 198 de țări ale lumii. Au fost analizate legile sau alte măsuri guvernamentale care limitează sau interzic anumite credințe religioase, care impun restricții predicării unei anumite religii, care favorizează unele religii sau care interzic convertirile la alte religii. Au fost investigate cazurile de violență motivată religios, formele de hărțuire și de intimidare care au pornit de la discriminarea religioasă.
Brian Grim, conducătorul studiului Pew Forum, a declarat că organizația intenționează să realizeze un studiu nou cu privire la atitudinile față de religie în contextul evenimentelor recente, precum revoltele din lumea arabă.
(Foto: pewforum.org)
http://www.semneletimpului.ro/
Apostolii închisorilor
Cultele creştine au importanţi mărturisitori ai credinţei, care au plătit din greu fidelitatea lor faţă de Hristos.
Una dintre cele mai frecvente opinii din societatea de azi este aceea că românii au acceptat mult mai pasiv comunismul decât alţi europeni. Într-un soi de „fascism corect politic”, mulţi dintre cei care susţin aceste opinii încearcă să acrediteze faptul că ar exista o „genă a laşităţii” în români. Însă teoria are baze mai mult decât şubrede, pentru că în România a existat una dintre cele mai puternice rezistenţe armate împotriva comunismului.
Unul dintre cele mai impresionante feluri de a rezista împotriva comunismului a fost reprezentat de mărturia creştină. Există mărturisitori care provin din toate cultele creştine. Din păcate, tot mai mulţi dintre ei trec la cele eterne şi, o dată cu ei, dispar multe modele pentru contemporani. Ultimul din această serie de părinţi ai închisorilor este arhimandritul Arsenie Papacioc. El era considerat drept unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române.
Arsenie Papacioc
„Nu există păcat mic”
Arsenie Papacioc a fost o personalitate exemplară. El a pătimit din plin pentru convingerile sale politice, iar în închisoare şi-a întărit credinţa creştină, apoi a devenit un apostol modern pentru miile de credincioşi pe care i-a spovedit şi i-a îndrumat. Viaţa arhimandritului Arsenie Papacioc a cunoscut o turnură de o duritate extremă în anul 1941. Tânărul Anghel (numele de mirean) Papacioc a fost aruncat în închisoare de către autorităţile româneşti, în timpul guvernării generalului, apoi mareşalului Ion Antonescu. Vina lui Anghel Papacioc era una politică era adept al Mişcării Legionare, care promova o ideologie fascistă. Unii dintre adepţii acestei mişcări, apropiate de nazismul german, s-au făcut vinovaţi de crime oribile, precum asasinarea unui număr însemnat de evrei ori a unor personalităţi antilegionare, precum Nicolae Iorga.
Ajunsă la putere în momentul destrămării României Mari, Mişcarea Legionară a încercat să îl înlăture de la putere pe generalul Ion Antonescu. Însă bătălia a fost câştigată de Ion Antonescu, iar mii de fascişti români au ajuns în închisori. Printre ei, Anghel Papacioc. În închisoare, tânărul legionar a avut ocazia să îşi aprofundeze ataşamentul faţă de creştinism. În anul 1946, ca urmare a unui pact între exponenții totalitarismului, adică liderii comunişti şi cei legionari, cei mai mulţi dintre adepţii Mişcării Legionare au fost eliberaţi din închisori. (Multi legionari au fost co-optati in partidul comunist, unii ajungind sa aiba chiar functii importante. Un exemplul clasic este cel al lui Vasile Vilcu, fost legionar si ulterior membru al PCR avind functia de secretar general al Judetului Constanta in anii ’60 si ’70. Un alt exemplu este cel al lui Stefan Voitec. – vezi comentariul 13). Anghel Papacioc a decis să renunţe la politică şi să se călugărească, sub numele de Arsenie. El a intrat în comunitatea monahală de la Mănăstirea Antim din Bucureşti. În perioada 1949- 1950, Arsenie Papacioc a lucrat la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între anii 1954 şi 1958, părintele Arsenie Papacioc a fost numit duhovnic al Mănăstirii Slatina. Preocuparea sa pentru adâncirea credinţei l-a făcut să se alăture grupului „Rugul Aprins”, o mişcare spirituală care promova reflecţia asupra valorilor esenţiale ale creştinismului. Însă, pentru că autori-tăţile comuniste considerau „Rugul Aprins” drept o mişcare politică deghizată, a început prigoana împotriva membrilor grupului. În anul 1958, fără să fi avut vreo vină concretă, părintele Arsenie Papacioc a fost arestat şi aruncat în Zarca Aiudului. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare.
Presiunile internaţionale asupra regimului comunist din România au determinat, în anul 1964, eliberarea celor mai mulţi dintre deţinuţii politici. Printre ei, şi părintele Arsenie Boca (în fapt este vorba de Arsenie Papacioc – vezi comentariul 15). Memorialistica închisorilor arată că marele duhovnic nu a abdicat nici o clipă de la credinţa sa. El a adus alinare, prin ajutorul spiritual şi prin exemplul său viu, celorlalţi deţinuţi din Aiud, printre care se număra marele filosof Mircea Vulcănescu, ucis prin înfometare şi frig în temniţa din inima Transilvaniei şi care a fost îngropat în zona cunoscută sub numele de Râpa Robilor din Aiud. După eliberarea din închisoare, părintele Arsenie Papacioc şi-a reluat apostolatul. Din anul 1974 şi până la moarte a fost duhovnicul mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Cei care l-au cunoscut spun că el era practicantul unui creştinism fără compromisuri. Pentru gândirea sa teologică este ilustrativ fragmentul în care spunea că „Nu există păcat mic! A trebuit să vină Hristos să salveze fiinţa omenească”.

Dumitru Stălinoaie
Academicianul de după gratii
Un destin asemănător cu cel al lui Arsenie Papacioc l-a avut şi profesorul Dumitru Stăniloaie. Este vorba de unul dintre cei mai profunzi teologi ortodocşi ai secolului XX. Dumitru Stăniloaie a absolvit, mai întâi, Facultatea de Litere a Universităţii din Bucu-reşti, apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Cernăuţi. El şi-a obţinut doctoratul în Teologie, la Cernăuţi, în anul 1928. Dumitru Stăniloaie, care a devenit preot de mir şi care a trecut prin suferinţa pierderii unora dintre copiii săi, a studiat, de asemenea, la Atena, München, Berlin, Paris şi Belgrad. A fost profesor la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, iar din anul 1947, a fost transferat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. În perioada 1958 – 1963, şi părintele Dumitru Stăniloaie a fost închis în tem-niţa Aiudului, pentru „vina” de a fi frecventat reuniunile „Rugului Aprins”. După 1990 a devenit membru al Academiei Române.

Nicolae Steinhardt
Convertirea lui Steinhardt
Un alt părinte al închisorilor este Nicolae Steinhardt. El s-a născut lângă Bucureşti, în comuna Pantelimon, într-o familie evreiască. În perioada interbelică, a intrat în mediile literare din Bucureşti, inclusiv în cenaclul „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu. Aici i-a întâlnit pe Mircea Eliade şi pe Constantin Noica. Nicolae Steinhardt s-a orientat, în paralel, către studii juridice. El şi-a luat licenţa în Drept şi în Litere la Universitatea din Bucureşti, iar apoi a obţinut doctoratul în Drept Constituţional. Nicolae Steinhardt a început să lucreze la Revista Fundaţiilor Regale. În timpul celui de-al doilea război mondial, Steinhardt a fost îndepărtat din redacţie din cauza originii sale evreieşti, dar revine după 1944. Nicolae Steinhardt a fost arestat în anul 1958, împreună cu Constantin Noica. Pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva prietenilor săi, a fost condamnat la 13 ani de închisoare. Însă închisoarea va fi, pentru Nicolae Steinhardt, o şcoală mai înaltă decât Universitatea.
La 15 martie 1960, el a decis să se convertească la creştinism şi a fost botezat de marele ieromonah ortodox basarabean Mina Dobzeu, în prezenţa unor preoţi ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici şi protestanţi, pentru că Nicolae Steinhardt a vrut să dea botezului său un caracter ecumenic. A fost eliberat în 1964. În anul 1978 a fost acceptat ca bibliotecar al Mănăstirii Rohia, iar în 1980 a devenit
călugăr al acestei mănăstiri. Nicolae Steinhardt a murit în anul 1989 şi a fost înmormântat lângă mănăstire.
Richard Wurmbrand
Convertirea lui Richard Wurmbrand
O poveste asemănătoare cu cea a lui Nicolae Steinhardt era cea a unui alt apostol al închisorilor. Pastorul Richard Wurmbrand este eroul unei adevărate saga a secolului XX. Născut într-o familie evreiască, în tinereţe, el a aderat la mişcarea comunistă. În timp însă, a descoperit, cu ajutorul Misiunii Anglicane din Bucureşti, religia creştină, la care s-a convertit. Richard Wurmbrand a luptat apoi împotriva fascismului şi a salvat numeroşi tineri evrei de la deportare. Apoi, a început lupta împotriva comunismului, care i-a adus ani grei de temniţă. În cele din urmă, eliberat din închisoare, a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a fondat o organizaţie care îi susţine pe creştinii persecutaţi de pe toată planeta. Richard Wurmbrand a avut satisfacţia să vadă prăbuşirea celor două regimuri dictatoriale, fascismul şi comunismul. Pastorul lutheran a murit în anul 2001. Încă din timpul vieţii, el fusese supranumit „Apostolul de după Cortina de Fier”.

Iuliu Hossu
A preferat temniţa purpurei de cardinal
O altă figură emblematică pentru rezistenţa creştinilor în închisorile comuniste este cea a episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, primul cardinal român din istorie. El era unul dintre artizanii Marii Uniri din 1918 şi a fost unul dintre liderii românilor ardeleni în timpul ocupaţiei horthyste din Transilvania de Nord. Iuliu Hossu a fost aruncat în temniţă după ce autorităţile comuniste au interzis Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Patriarhul Justinian Marina i-a propus demnitatea de mitropolit ortodox al Moldovei, în schimbul renunţării la credinţa catolică. Iuliu Hossu a refuzat. „Credinţa noastră este viaţa noastră!”, a fost principiul care l-a călăuzit, alături de ceilalţi 11 episcopi greco-catolici care au trecut prin temniţele comuniste. În 1969, Papa Paul al VI-lea i-a oferit purpura de cardinal. Autorităţile comuniste erau dispuse să îl elibereze pe Iuliu Hossu ca să îşi ia în primire demnitatea de prinţ al Bisericii Catolice, dar el a refuzat să părăsească ţara. Iuliu Hossu a pierit în temniţă un an mai târziu.
Martiri beatificaţi
Cei mai mulţi dintre apostolii închisorilor au faimă de sfinţenie. Unii dintre ei au fost deja canonizaţi. Este vorba de doi episcopi romano-catolici, Szilard Bogdanffy de Oradea şi de Johann Scheffler de Satu Mare. Practic, primii sfinţi care au trecut prin Purgatoriul închisorilor comuniste din România sunt de origine maghiară şi germană. Însă credincioşii din România se roagă pentru ridicarea la cinstea altarelor a tuturor celor care au fost apostoli ai temniţelor comuniste, închişi pentru credinţa lor în Iisus Hristos.
Un articol de de CLAUDIU PADUREAN
http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/apostolii-inchisorilor-232572.html
http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/apostolii-inchisorilor-232572-pagina1.html#top_articol
Citește și
Credinciosii nu trebuie socotiti oameni buni
Într-unul din documentele Direcțiunii Generale a Securității Poporului Timișoara (DGSP) din noiembrie 1949 am găsit următoarea formulare:
„O greutate de care se izbește munca în acest domeniu (referire la domeniul informativ) constă în faptul că lucrează în acest resort și tov. care ei înșiși nu au lichidat propriile lor prejudecăți religioase. Chiar dacă nu se ajunge la descoperirea tov în cauză / la D.R.S.P. Cluj, tov. de la S.J.S.P. Făgăraș – citat de Slt. Lărăoanu de la D.R.S.P. Brașov – etc. / nu luptă cu destulă hotărâre, (împotriva religiei și a convingerilor religioase), socotind că credincioșii sunt oameni buni”
ACNSAS, fond Documentar 1945-1950
Consider că din punct de vedere al cercetătorului și al celui care caută să înțeleagă regimul comunist, această formulare este relevantă datorită presupoziției de la care se pleacă în document. Aceea că toți credincioșii sunt răi, fapt care explică și modul de relaționare a instituției Securității cu Biserica. Cu toate acestea existau și persoane, după cum se amintește și în text care aveau o altă gândire decât cea a regimul ateist, gândire care se urmărea a fi impusă cadrelor din aparatul de partid și de stat precum și oamenilor simplii la nivelul societății.
Martirii credintei in inchisorile comuniste
Cele mai vii pilde care amintesc de sacrificiul Mantuitorului pot fi regasite in istoria recenta a României
Creștinii de azi incearca sa gaseasca exemple de urmat in Vietile Sfintilor, carti care povestesc diferite intamplari miraculoase petrecute cu secole in urma. Cu toate acestea, cele mai vii pilde sunt tocmai cele din istoria recenta a Romaniei. Sunt exemplele de sacrificiu personal ale celor care au platit cu viata pentru ca nu au renuntat la crezul lor si au refuzat sa faca pactul cu regimul comunist.
Sute de martiri ai credintei si-au purtat crucea in inchisorile comuniste. Unii dintre ei au reusit sa vada sfarsitul regimului ateu. Altii au murit cu gandul la clipa prabusirii acestuia. Ortodocsi, catolici sau protestanti, martirii secolului XX au avut in comun credinta nestramutata in Iisus Christos.
Sute de martiri ai credintei crestine si-au purtat crucea in inchisorile comuniste. Unii dintre ei au reusit sa vada sfarsitul regimului ateu care i-a persecutat pentru ca si-au pastrat convingerile. Numele altora sunt necunoscute. Ortodocsi, catolici sau protestanti, martirii secolului XX au in comun credinta lor nestramutata in Iisus Christos. Crestinii de azi incearca sa gaseasca exemple de urmat in Vietile Sfintilor, carti care povestesc diferite intamplari miraculoase petrecute cu secole in urma. Cu toate acestea, cele mai vii pilde sunt tocmai cele din istoria recenta a Romaniei. Exista persoane care au refuzat, cu demnitate, sa incheie compromisuri cu regimul comunist. Una dintre aceste persoane este parintele Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai cunoscuti intelectuali ortodocsi.
Nicolae Steinhardt s-a nascut in anul 1912, intr-o familie evreiasca ce locuia in comuna Pantelimon de la periferia Bucurestiului. Printre colegii sai de generatie si de scoala s-au numarat Mircea Eliade, Dinu Pillat sau Constantin Noica.
Nicolae Steinhardt a frecventat Cenaclul literar „Sburatorul” al lui Eugen Lovinescu, unde si-a descoperit talentul literar. El si-a luat licenta in Drept si in Litere. A devenit avocat si si-a luat doctoratul in Drept constitutional la Universitatea din Bucuresti. In paralel, si-a inceput activitatea literara. Preocupat de conceptia crestinilor asupra evreilor, Nicolae Steinhardt a publicat volumul in limba franceza „Essai sur la conception catholique du Judaisme”. In anul 1944, el incepe sa lucreze ca redactor la Revista Fundatiilor Regale. In anul 1947, incepe prigoana comunista impotriva sa. Nicolae Steinhardt este concediat de la revista si dat afara din Barou. El a devenit un marunt slujbas. In anul 1958, a fost arestat, alaturi de prietenii sai Constantin Noica si Vladimir Streinu. Desi era evreu, el a fost acuzat, paradoxal, in lotul unor presupusi legionari.
Nicolae Steinhardt a fost condamnat la 13 ani de munca silnica. In inchisoarea Jilava, in anul 1960, a a decis sa se converteasca la crestinism. Intelectualul evreu a fost botezat clandestin in celula transformata in capela de ierarhul ortodox basarabean Mina Dobzeu, un alt martir al prigoanei comuniste. Mina Dobzeu a platit si el pretul rezistentei anticomuniste. El a fost condamnat si pentru faptul ca s-a opus incorporarii Basarabiei in Uniunea Sovietica.
Nasul sau de botez a fost Emanuel Vidrascu, fostul sef de cabinet al maresalului Ion Antonescu. La ceremonie au asistat si doi preoti romano-catolici, doi greco-catolici si un pastor protestant.
Evenimentul ii inlatura „orice dubiu, sovaiala, teama, lene, descumpanire”, dupa cum marturisea Nicolae Steinhardt in volumul sau, numit „Primejdia marturisirii”.
A fost purtat prin inchisorile din Gherla si din Aiud, unele dintre cele mai infioratoare temnite comuniste. In anul 1964, el a fost eliberat, ca urmare a gratierii detinutilor politici, gest prin care conducatorii comunisti incercau sa castige bunavointa Occidentului. Nicolae Steinhardt, imediat dupa eliberare, a intrat in schitul Darvari de langa Bucuresti, unde a fost cuminecat prima data.
Nicolae Steinhardt a inceput sa scrie „Jurnalul fericirii”, testamentul sau literar, nascut din experienta suferintei in inchisoare. Manuscrisul i-a fost confiscat de Securitate, insa, dupa interventii repetate, i-a fost restituit. O parte a manuscrisului sau a ajuns la Paris, la sectia romaneasca a Radio Europa Libera, unde a fost radiodifuzat de Monica Lovinescu si de Virgil Ierunca. In Romania, „Jurnalul fericirii” a fost publicat in anul 1991 si a primit premiul criticii literare in anul 1992. Pana atunci, Nicolae Steinhardt a intrat in Manastirea Rohia din Tara Lapusului. Aici, el a devenit calugar in data de 16 august 1980, la o zi dupa ce participase la liturghia de Sfanta Maria Mare.
Acolo, in manastirea situata pe culmea unui deal din tinutul unde odinioara haladuia Pintea Haiducul, el a pus in ordine vasta biblioteca a manastirii, care contine peste 23.000 de volume. In data de 30 martie 1989, inainte sa apuce sa vada sfarsitul comunismului, a murit in spitalul din Baia Mare. Cel care il botezase, colegul sau de celula, parintele Mina Dobzeu, i-a fost alaturi in ultimele zile.
Nicolae Steinhardt este inmormantat intr-un cimitir modest, la marginea unei paduri seculare ce strajuieste Manastirea Rohia.
Marton Aron
A devenit prietenul romanilor in inchisoare
Una dintre cele mai interesante figuri ale rezistentei anticomuniste a fost episcopul romano-catolic Marton Aron, de la Alba Iulia. In perioada interbelica, el a fost in relatii reci cu romanii, pe care ii considera drept cotropitorii Transilvaniei. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, atitudinea sa s-a modificat radical. In biserica romano-catolica „Sfantul Mihail” din Cluj-Napoca, el si-a ridicat glasul impotriva fascismului. El l-a somat pe regentul Ungariei, Miklos Horthy, sa opreasca deportarea evreilor ardeleni la Auschwitz. Celalalt protector al evreilor ardeleni a fost episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. Tocmai pentru ca Miklos Horthy a refuzat deportarea evreilor, el a fost demis de Adolf Hitler si inlocuit cu Ferenc Szallasy, conducatorul partidului nazist al Crucilor cu Sageti. Monseniorul Marton Aron a fost arestat de comunisti. In inchisoare s-a apropiat extrem de mult de romani. Un preot greco-catolic roman, inchis in aceeasi celula cu monseniorul Aron, povestea ca i-a spus acestuia: „Preasfintite, daca scap de aici, ii impusc pe toti comunistii!”. Cu umor, episcopul maghiar i-a raspuns: „Fiule, tu impusca-i, iar eu o sa ma rog pentru tine!”.
ISTORIE
Evreul care a devenit predicator protestant
Dintre protestantii din Romania, cel mai cunoscut oponent al regimului comunist este Richard Wurmbrand. Este vorba de un evreu nascut la Bucuresti si care, in tinerete, a simpatizat cu comunistii. Dupa studii facute la Moscova, el a fost inchis la Doftana de autoritatile romane. Richard Wurmbrand s-a stabilit apoi la Brasov, unde s-a convertit la crestinism, dupa ce a descoperit Biblia. El a devenit pastor luteran pentru germani, si pentru numerosii evrei pe care i-a convertit la crestinism. Pentru ca a criticat deschis regimul comunist, pastorul a fost arestat in anul 1948. El a executat 14 ani de inchisoare, timp in care a fost coleg de suferinta cu Nicolae Steinhardt sau cu parintele greco-catolic Tertulian Langa, unul dintre conducatorii clandestini ai eparhiei din Cluj. In anul 1965, el a fost cumparat de la comunisti, cu suma de 10.000 de dolari, de catre o organizatie crestina norvegiana si, impreuna cu familia, s-a stabilit in Statele Unite ale Americii. Dupa caderea regimului comunist, pastorul luteran a revenit adesea in Romania. Richard Wurmbrand a murit in California, in anul 2001.
AMINTIRI
Pastele in inchisoare
Cei care au trecut prin inchisorile comuniste isi amintesc ca, in perioada Pastelui, lumina Invierii era mai puternica decat opresiunea. Oamenii spun ca, in Noaptea Invierii, in ciuda interdictiilor gardienilor, imnul „Christos a inviat din morti” rasuna din toate celulele inchisorilor din Gherla, Aiud sau Sighet. De asemenea, au fost cazuri in care gardienii au fraternizat cu detinutii. Un preot inchis in beciurile Securitatii din Bistrita a reusit sa celebreze liturghia dupa ce un gardian i-a strecurat cateva boabe de struguri, din care a stors sucul si a obtinut vinul necesar pentru cuminecatura. Painea a pus-o deoparte din ratia sa de detinut.
ASUMARE
„Credinta noastra este viata noastra”
Daca o serie de inalti prelati ortodocsi au acceptat sa colaboreze cu regimul comunist, Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, si-a asumat confruntarea deschisa cu regimul ateu. De altfel, Biserica Greco-Catolica a fost singura interzisa total in timpul prigoanei comuniste. Nici unul dintre ierarhii romani uniti nu a acceptat pactul cu Diavolul.
Cardinalul Iuliu Hossu, primul roman care a primit purpura de print al Bisericii Catolice, le-a spus emisarilor guvernului, care i-au oferit demnitatea de Mitropolit al Moldovei, chiar in locul IPS Irineu, in schimbul renuntarii la catolicism, celebra fraza: „Credinta noastra este viata noastra!”.
Episcopul de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, impreuna cu episcopul vicar Vasile Aftenie din Bucuresti, cu administratorul apostolic al Mitropoliei din Blaj, PS Ioan Suciu, cu arhiepiscopul ad personam Valeriu Traian Frentiu, eparh de Oradea, cu episcopul Ioan Balan al Lugojului si cu episcopul de Maramures, Alexandru Russu, au fost arestati si ucisi in temnitele comuniste. Lor li s-a adaugat, pe lista martirilor, episcopul Tit Liviu Chinezu. El a fost consacrat in clandestinitate, alaturi de Eminenta Sa Alexandru Todea, cel care avea sa devina cel de-al doilea cardinal roman, de arhiepiscopul Ioan Chertes al Clujului, de PS Liviu Hirtea, de PS Ioan Ploscaru si de PS Ioan Dragomir.
In total, au fost 12 episcopi greco-catolici incarcerati. sapte au murit in temnita. Prima victima a fost PS Vasile Aftenie, caruia securistii i-au smuls mainile si picioarele.
Ceilalti episcopi au trecut prin temnita de la Sighetu Marmatiei. Aici, inaltii ierarhi au fost poftiti in celule cu indemnul „Sa bagam bivolii la grajd!”. Cei sapte martiri sunt obiectul unei proces de canonizare aflat pe rolul Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor de la Vatican, la finalul caruia vor fi proclamati sfinti ai Bisericii Catolice.
La fiecare cinci minute un creştin moare pentru credinţa sa
La fiecare cinci minute un creştin moare pentru credinţa sa, 105.000 de creştini fiind ucişi anual în conflictele interreligioase, şi cel puţin 75% din persecuţiile religioase sunt îndreptate împotriva creștinilor. (…)
Potrivit Comisiei Conferinţei Episcopale a Comunităţii Europene, circa 170.000 de creştini din lume suferă pentru credinţa lor în fiecare an.
Potrivit Organizaţiei pentru Drepturile Omului “Porti Deschise”, circa 100 de milioane de creştini sunt persecutaţi în diferite ţări. „Trebuie să recunoaştem un fapt evident: creştinii sunt comunitatea religioasă cea mai persecutată din lume”.
http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro

„Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, primeste de la noi, nevrednicii robii Tai jertfa aceasta, si iertandu-ne toate greselile si pacatele noastre, adu-Ti aminte de toti vrajmasii nostri, cei ce ne urasc si ne asupresc pe noi, cei ce falsifica invataturile Tale si dispretuiesc Sfintele Taine asezate de Tine in Sfanta Ta Biserica pentru mantuirea sufletelor noastre, de cei ce ademenesc si atrag la eresul lor pe cei slabi in credinta, si nu le rasplati lor dupa faptele lor, ci dupa mare mila Ta ii intoarce pe dansii: pe cei necredinciosi la dreapta credinta, pe cei rataciti la calea adevarului, la Sfanta Ta Biserica, ca nici unul din transii sa nu piara, ci sa se mantuiasca. Iar pe cei credinciosi fereste-i de toata ispita, ii intareste cu Harul Tau si ii lumineaza, ca sa nu alunece de pe calea dreptei credinte, si Sfanta Ta Biserica, cu taria Ta cea intru tot puternica, de tot raul si imbulzeala cu milostivire o scapa.”










