Inginerul constănţean George Iachim (40 ani) a reușit să scape împreună cu Liviu Floria (46 ani), colegul său din Piteşti.
În dimineața de miercuri, 16 ianuarie, cei doi au ajuns devreme la cantina rafinăriei, acolo unde obişnuiau să se întâlnească și cu ceilalți români, dar şi cu alţi colegi. La doar 3 minute a început infernul.
„Miercuri dimineața eram în afara biroului şi am văzut teroriștii venind. Au început să tragă în agenţii de securitate de la poartă. Apoi au intrat în birourile clădirii şi au început să ia ostatici. M-am baricadat împreună cu un alt coleg, tot din România, într-unul dintre birouri, am încuiat uşa şi am pus biroul în uşă“, a povestit George Iachim televiziunii algeriene.
„Am avut noroc că nu ne-am întâlnit cu teroriştii. Trei minute mai devreme dacă veneam, dădeam de ei. Atât a fost diferenţa dintre viaţă şi moarte – trei minute“, a relatat Liviu Floria.
La ora 13, teroriştii au aruncat comunicaţiile în aer. Până atunci, românii mai ţinuseră legătura prin SMS-uri cu ceilalţi colegi care nu reuşiseră să se ascundă.
Unul dintre ei, Mihail Marius Bucur din Ploieşti, le-a transmis că se află în cantină cu doi englezi, dintre care unul este grav rănit. Ultimul mesaj pe care Bucur l-a transmis către Floria a fost scurt: „Sunt ostatic“.
„Dacă nu ar fi întârziat în acea dimineaţă, ar fi fost în viaţă“, a spus Liviu Floria.
Un englez cu un curaj ieşit din comun, care cunoştea foarte bine locul, a reuşit să îi găsească şi să îi mobilizeze pe cei care se ascunseseră în cele 4 module de birouri. Riscându-şi viaţa, ei au acordat ajutor altor 2 colegi, un malaiez şi un filipinez, a căror maşină fusese detonată de terorişti.
Dar atacatorii s-au întors să caute victimele exploziei şi când au văzut că li se acordase prim-ajutor, şi-au dat seama că mai sunt ascunşi oameni în birouri. Ei i-au executat pe cei 2 asiatici, apoi au început să răscolească birourile, dar cei 8 erau bine baricadaţi după uşile închise. Teroriştii au tras rafale de armă în uşi, iar norocul a făcut ca gloanţele să nu nimerească pe vreunul dintre angajaţi.
„Era clar că ne descoperiseră şi urmau să vină după noi. Englezul Lou Field ne-a întrebat dacă vrem să fugim cu ei şi n-am ezitat nicio clipă. Mai bine muream în deşert, pe cont propriu, nu ca şoarecii în cuşcă. Era singura noastră scăpare“, povesteşte românul.
Din grupul evadaţilor făceau parte cei 2 români, 3 englezi, 2 norvegieni şi 1 algerian. Era în noaptea de joi spre vineri, la ora 2.10, când fugarii au sărit gardul şi au dispărut în bezna deşertului.
„Ne-am ghidat în noapte după o faclă şi am mers aşa până dimineaţa. Aveam de parcurs vreo 10 kilometri până la punctul de control al Jandarmeriei algeriene. Dar dimineaţa am pierdut reperul, că se luminase. Am mers mai bine de 30 kilometri, până când am decis să se despărţim, ca să avem şanse mai multe“, relatează Floria.
George Iachim, împreună cu 2 englezi şi 1 norvegian, n-a mai putut continua drumul. Era deshidrataţi, iar şocul prin care trecuseră le afectase rezistența Cei 4 au rămas la un punct de control al rafinăriei, situat în apropierea drumului patrulat de autorităţile algeriene.
Liviu Floria a relatat momentul despărțirii de George Iachim şi de ceilalți 3 colegi. Constănțeanul l-a rugat disperat să îl salveze şi să trimită ajutoare după ei: „Nu mă lăsa, fratele meu! Am trecut prin prea multe împreună. Te rog frumos să-mi trimiți apă, că nu mai pot!“.
După o oră şi jumătate, în jurul orei 17, Floria şi cei 3 colegi au ajuns cu precauții la drumul de unde au fost găsiţi de jandarmi. Din motive pe care românul n-a vrut să le dezvăluie, algerienii nu au vrut însă să meargă să-i recupereze pe cei lăsaţi în deşert, deşi era un drum de 15 minute de făcut cu mașina.
Românul şi ceilalţi fugari au fost duşi la centrul de operaţiuni al Jandarmeriei din In Amenas. Europenii au fost preluaţi de Armata SUA şi transportaţi cu un avion special la baza militară din Rammstein – Germania. Atunci fugarii au reuşit să adoarmă, preţ de 3 ore.
După o noapte petrecută printre militari, Liviu Floria a reuşit să ia legătura cu George Iachim, de care nu mai ştia nimic. Aşa a aflat că Iachim şi ceilalţi 3 colegi rămaşi în deşert s-au salvat pe cont propriu, pentru că nimeni nu s-a dus după ei.
„După ce aţi plecat voi, am stat acolo până la ora 9 seara. Îngheţasem de frig, apă nu mai aveam. Ne-am ridicat şi am plecat aşa cum am putut. Era unica noastră şansă“, a relatat George Iachim colegului său.
În relatările sale cutremurătoare, Liviu Floria a pus salvarea lor pe seama divinităţii: „Când răsunau împuşcăturile, ne întindeam la pământ. Când era linişte, eu şi George stăteam în genunchi şi ne rugam. Mai mult ca oricând am simțit atunci puterea lui Dumnezeu.“
au fost atât de buni și au manifestat o așa compasiune față de semeni – referire la China- încât au omorât 100 milioane dintre aceștia. Știu că-ți pare rău, – remarcă sarcastic Anca Cernea, răspunzând comentariului lui Petre Ignat, și într-un fel mai general acelei persoane care crede în bunătatea marxismului-, Mao voia 300 de miloane de morți, dar proștii ăia au întinat maoismul și nu au îndeplinit planul cincinal la morți.”
Istorie Evanghelica 