În contextul lunii cadourilor care se instalează în această perioadă, smintindu-ne cu zurgălăi şi Crăciunei de sezon, dar şi în contextul amar al acestui an pentru evanghelicii din România, aş vrea să contextualizez afirmaţia “Naşterea Domnului Isus este manifestarea plenară a bunătăţii lui Dumnezeu şi a iubirii lui de oameni.” (din pastorala lui Iosif Ţon afişată pe Blog creştin) şi să ne aducem aminte în ce moment al istoriei ne aflăm.

ÎNTRUPAREA Domnului Isus ar fi un concept mai amplu decît NAŞTEREA, chiar dacă sărbătorile de iarnă ne obligă, festivist, chiar hlizit, să ne concentrăm asupra evenimentului naşterii unui copil (celebru). Dar pînă şi întruparea e un concept slab dacă vrem să scoatem în evidenţă “manifestarea plenară”. JERTFA e un concept mult mai explicit. Dar după vineri vine… duminica: ÎNVIEREA. Dacă n-a înviat Hristos… credinţa e zadarnică.

Hristos s-a concentrat asupra misiunii Sale. De fapt singur a trebuit să meargă pînă la capăt. Drumul Lui a fost presărat cu “ierburi amare”, precum evreii trebuiau să celebreze, în grabă, de Paşte, amintirea robiei. Iar Sărbătoarea corturilor le aducea aminte că au locuit în corturi. (Cea mai importantă sărbătoare, Ziua ispăşirii, se celebra nu cu ospăţ, ci cu… post – singura zi din an cînd era obligatoriu postul.) Aşadar, celebrări care priveau înapoi, spre clipe… amare, ca urmaşii să-şi aducă aminte de izbăvirea Domnului.

Tendinţa, naturală, cu care ne îndreptăm spre sărbătoare, pare să fie cea festivistă, sau, în cele mai bune cazuri, intimistă. Ne zbatem să facem pregătiri de sărbători, dar de atîtea ori ne lipsesc… ierburile amare. Sau, mai exact, le avem pe undeva, dar nu le-am introdus în meniu. Fiecare dintre noi provenim dintr-o istorie, familială, confesională, naţională, pe care nu o putem pune în paranteză ca să nu ne deranjeze ospeţele şi colindiţele.

Aşadar, sărbătorile nu pot fi celebrate adecvat fără… ierburi amare. Confruntarea cu realitatea are importanţă majoră pentru închegarea sărbătorii. Cina Domnului nu ajunge la “manifestare plenară” dacă mai întîi fraţii întru Hristos nu şi-au amărît cugetul pentru a şi-l curăţa. Organismul eclesial nu e sănătos fără “purtarea sarcinilor unii altora” – astfel se împlineşte Legea lui Hristos.

Ca români, sîntem într-un moment foarte dificil. (…) Multe familii se destramă sau cel puţin un părinte e plecat la muncă în străinătate. Consecinţele amare ale tranziţiei se văd deseori în învăţămînt, sănătate, justiţie. (…)

Nu în ultimul rînd, putem adăuga, fiecare, chestiunile amare din istoria personală, familială, eclesială.

ÎNTRUPAREA – JERTFA – ÎNVIEREA constituie spiritul sărbătorii, nici una fără celelalte două.

De cîteva zile am început să urez: Sărbători feri(ci)te!

Ferite de… nesărbătoare.

Alin Cristea, un îngrijorat