Arhive categorie: Securitatea

Relaţiile Bisericii Ortodoxe Române cu Securitatea

De Marius Silvesan pe | 2 comentarii

Biserica Ortodoxa Româna a fost una dintre institutiile cele mai supravegheate în cei 45 de ani de regim comunist de catre securitate. Astazi, Biserica Ortodoxa Româna este tratata ca o „colaboratoare” a securitatii. De la înaltii sai prelati si pâna la preotul simplu de tara, preotii si calugarii sunt catalogati ca fiind, pur si simplu, colaboratori ai acelei institutii care i-a terorizat o viata.

Adevarul trebuie căutat
Tonul incriminator de azi este acelasi cu cel al anilor 50. Vehementa „Scânteii” si a Rapoartelor Directiei Generale a Securitatii Statului, împotriva credintei si a slujitorilor sai, este egalata astazi de vehementa dezvaluirilor bine ajustate.
Acuzatiile sunt aceleasi cu cele ale cumplitilor ani 50: legionarism, homosexualitate, la care se adauga cea specifica timpului nostru: colaborare cu securitatea – turnatoria. Din pacate, majoritatea celor care au fost întemnitati, sau au stat ani de zile prin munti si au rezistat prin rugaciune si propovaduirea acesteia, nu mai sunt. Asa ca este tot mai usor sa-i acuzi de toate viciile lumii si pe deasupra ca au fost turnatori. Nu-ti pot raspunde! Iar cei care o fac sunt rapid mânjiti cu cea mai noua acuzatie  – turnatoria.
Biserica Ortodoxa Româna, în tot ce a însemnat aceasta în perioada comunista, înalti prelati, preoti de mir, calugari si credinciosi, a fost permanent si îndeaproape supravegheata de catre securitate, documentele o demonstreaza. Incompatibilitatea dintre crestinismul-ortodox si comunism a fost gasita si cultivata de catre cei care au devenit liderii României si ai sistemului sau represiv. Omul nou pe care comunismul trebuia sa-l creeze nu putea fi credincios, „mistic” în perceptia comunista, ci ateu.
Credinta a devenit un refugiu pentru intelectualii români de toate formatiile: scriitori, publicisti, ingineri, avocati, care au gasit în manastiri si biserici un loc unde, în ciuda represiunii, se putea gândi si chiar vorbi liber. Dovada statistica a refugiului în credinta o reprezinta tabelul pe care-l publicam, în care câteva cifre ne demonstreaza ca numarul manastirilor a crescut din 1949 si pâna în 1958, un paradox al represiunii împotriva acestor lacasuri ale credintei si libertatii. Documente care sa sustina aceste teorii exista, doar ca trebuiecautate, pentru a fi gasite si puse în circulatie, dar adevarul nu este întotdeauna spectaculos.
O analiza profunda a abuzurilor la care au fost supusi preotii si calugarii deopotriva, a desfiintarii sau comasarii unor manastiri privite ca „focare subversive si mistice”, a arestarii preotilor, calugarilor si calugaritelor deopotriva nu a fost definitivata.
În anul 2006 o parte a documentelor arhivistice, care atesta unele înscenari de tip NKVD-ist, se folosesc cu scopul de a demonstra colaborarea preotilor cu securitatea. În Biserica, ca si în toate celelalte institutii românesti, bineînteles, s-au strecurat frica, teroarea, lasitatea umana, justificata prin nevoia de a supravietui. Daca nu realizam o istorie obiectiva nici a Bisericii Ortodoxe Române, nici a societatii românesti în regimul comunist, ci cream falsa imagine a culpabilitatii generale a românilor, fie ca au fost preoti si calugari, fie laici, nu vom putea ajunge niciodata la adevar.
Documentele prezentate au fost identificate în cadrul Arhivei SRI, fondul documentar, arhiva transferata acum în patrimoniul CNSAS. Unele dintre acestea au fost publicate în lucrarea Biserica Ortodoxa Româna sub regimul comunist,  vol. I, 1945 – 1958, editata de Cristina Paiusan si Radu Ciuceanu.
Am selectat cele cinci documente din perioada 1955 – 1958, emblematice pentru ceea ce a însemna Biserica Ortodoxa Româna în anii comunismului-stalinist si pentru felul în care îsi propunea securitatea sa modeleze aceasta institutie. Analiza cinica a modului în care putea fi restrânsa activitatea calugarilor si comasate sau desfiintate manastirile vorbeste de la sine, securitatea neputând în cei 45 de ani de regim comunist sa aserveasca BOR si sa înlature influenta acesteia printre credinciosii de rând.

„Solutii menite sa contracareze activitatea dusmanoasa a calugarilor si calugaritelor”
Referat al Directiei a III-a Directiei Generale a Securitatii Poporului privind problema manastirilor din R.P.R. din 22 octombrie 1955.
Din materialele pe care le detinem, rezulta ca manastirile de pe teritoriul R.P.R.:

  • au avut înainte de 23 august 1944 un rol antipopular si antisocial, constituind focare ale organizatiei legionare si puncte de sprijin ale regimurilor burghezo-mosieresti;
  • si-au continuat dupa 23 august 1944 activitatea lor antipopulara prin lupta împotriva regimului nostru, aceasta activitate fiind accentuata si mai mult în urma afluentei elementelor dusmanoase în manastiri;
  • cauta, si în unele locuri reusesc, sa extinda influenta lor asupra unui numar însemnat de credinciosi, în special în rândul taranilor mai înapoiati, aceasta concretizându-se atât prin cresterea numarului celor ce intra în manastiri, cât si prin numarul ridicat al celor ce participa la hramuri si sarbatori religioase.

În aceasta situatie, este necesara gasirea unei solutii menite sa contracareze activitatea dusmanoasa a calugarilor si calugaritelor.
Una dintre aceste solutii, si cea mai radicala, ar fi desfiintarea manastirilor.
A doua solutie ar fi concentrarea calugarilor în câteva manastiri mai mari.
În sfârsit, cea de a treia solutie ar fi luarea unor masuri menite pe deoparte sa scoata masele de credinciosi de sub influenta manastirilor, iar pe de alta parte sa se limiteze posibilitatile manastirilor de a recruta noi calugari.
În ceea ce priveste prima solutie – adica desfiintarea manastirilor – aceasta ar include o serie de masuri ca:

  • predarea cladirilor în scopul utilizarii lor pentru: case de nasteri, spitale, case de odihna si scoli;
  • predarea obiectelor de cult, cultului respectiv;
  • darea spre folosinta a terenurilor si inventarului agricol taranilor cu pamânt putin sau G.A.C.-urilor din comunele din apropiere;
  • folosirea utilajelor atelierelor din manastire pentru deschiderea unor întreprinderi de stat care sa asigure continuitatea productiei, în special în ramurile legate de comertul exterior;
  • trimiterea calugarilor si calugaritelor la domiciliile anterioare intrarii lor în manastire si asigurarea încadrarii lor în câmpul muncii;
  • manastirile considerate monumente istorice sa fie atribuite Academiei R.P.R.;

Întreg acest ansamblu de masuri legate de desfiintarea manastirilor prezinta urmatoarele:
Avantaje:

  1. – desfiinteaza unele puncte de concentrare ale elementelor dusmanoase;
  2. – desfiinteaza unele puncte de sprijin ale elementelor reactionare din tara;
  3. – aceste masuri s-ar bucura de sprijinul unui numar de tarani ce ar beneficia într-un fel sau altul în urma lor;
  4. – o parte din calugari si calugarite, atrasi în productie, vor fi scosi de sub influenta elementelor dusmanoase.

Dezavantaje:
– raspândirea calugarilor nu ar rezolva problema încetarii activitatii lor dusmanoase. Actuala situatie a agenturii în mediul rural nu garanteaza sesizarea din timp a eventualelor actiuni dusmanoase pe care acestia le-ar întreprinde;
– desfiintarea manastirilor, lovind în interesele conducatorilor bisericii (care realizeaza din manastiri venituri foarte mari), nu s-ar bucura de sprijinul acestora chiar în situatia ca – formal – o va accepta;
– numarul mare de elemente dusmanoase din conducerea bisericii si aparatul sau administrativ va constitui o piedica serioasa în realizarea acestor masuri;
– desfiintarea manastirilor va fi considerata ca o lovitura data Bisericii Ortodoxe. Or, comparând aceasta cu unele concesii facute Bisericii catolice, s-ar putea ajunge la întarirea curentului de catolicizare existent în sânul Bisericii Ortodoxe, curent sustinut în totalitate de elemente dusmanoase regimului;
– starea de înapoiere politica si culturala a majoritatii credinciosilor nu garanteaza efectuarea în conditii optime a masurilor aratate mai sus. Fiecare dintre masurile sus-mentionate poate da nastere la tulburari;
– întrucât majoritatea manastirilor sunt dispuse în locuri izolate, multe dintre acestea nu vor putea fi folosite ca scoli, spitale sau case de nastere. Din aceasta cauza, nefiind direct interesati, credinciosii din comunele din jurul manastirilor nu vor sprijini masurile ce se vor lua;
– situatia politica internationala nu este propice unei asemenea masuri.
În ceea ce priveste cea de a doua solutie, adica concentrarea calugarilor si calugaritelor în câteva manastiri, aceasta ar include urmatoarele masuri:
– pentru manastirile ce se vor evacua, masurile prevazute în prima varianta;
– pentru manastirile în care vor fi concentrati;
– desfiintarea scolilor monahale de toate gradele;
– desfiintarea atelierelor ce lucreaza pentru uzul public;
– fixarea unor noi norme de intrare în calugarie;
– interzicerea circularii calugarilor.
Aceste masuri prezinta urmatoarele:
Avantaje:
– reduce cu mult punctele de concentrare ale elementelor calugaresti dusmanoase;
– îngreuneaza sprijinirea elementelor reactionare din afara;
– înlatura unul din mijloacele de educare mistica;
– împiedica în mare masura afluenta de noi membri în manastiri;
– urmarirea informativa s-ar putea face în mai bune conditii.
Dezavantaje:
– elementele calugaresti vor continua sa mai exercite o oarecare influenta asupra credinciosilor;
– se creeaza centre calugaresti dusmanoase mai puternice;
– masura de concentrare a calugarilor va putea întâmpina rezistenta atât din partea unor calugari, cât si din partea unora dintre credinciosii din comunele vecine manastirilor ce vor fi desfiintate.
În ceea ce priveste a treia solutie, adica luarea unor masuri menite pe deoparte sa scoata masele de credinciosi de sub influenta manastirilor, iar pe de alta parte sa se limiteze posibilitatile manastirilor de a recruta noi calugari, aceasta ar include urmatoarele masuri:
1. Politice: Intensificarea muncii organelor politice si obstesti la sate. Pe aceasta linie va trebui sa se tina seama de faptul ca întreprinderea la sate în momentul de fata a unei campanii imediate si directe pentru combaterea misticismului nu va da rezultatele dorite; pentru a putea trece la aceasta este nevoie de o serioasa si sustinuta pregatire care consta din:
– cunoasterea fenomenelor naturii si explicarea lor clara, în masura de cuprindere a taranimii. Sa se accentueze asupra partilor care demonstreaza contradictii cu Biblia;
– explicarea fenomenelor sociale pe întelesul taranului muncitor si sub aspectul intereselor lui;
– sa se aleaga cu grija filmele ce se ruleaza la caminele culturale satesti si la caravanele cinematografice si sa se tina seama la alegerea acestora de influenta religiei asupra unui însemnat numar de tarani muncitori;
– sa se exploateze cazurile de imoralitate;
– sa se acorde o atentie deosebita delictelor de drept comun savârsite de calugari si calugarite. Unele din aceste cazuri vor trebui sa constituie chiar obiectul unor articole din presa locala. Numai în momentul în care aceasta pregatire a creat conditii favorabile, sa se treaca progresiv la combaterea misticismului, folosind exemple de pe plan local. Acolo unde este posibil, sa se exploateze dorinta unor calugari sau calugarite de a iesi din manastiri, asigurându-li-se conditii de munca în sectorul de stat cooperatist, dupa care apoi sa fie utilizati – dupa o prealabila pregatire – în combaterea misticismului.
2. Economice: Limitarea productiei cooperativelor si atelierelor din manastiri la necesitatile bisericii. Pentru a nu se produce însa perturbari în asigurarea satisfacerii pietii în special a celei externe – (este vorba de atelierele de covoare care lucreaza aproape numai pentru piata externa), aceasta limitare se va face progresiv si numai în masura constituirii de cooperative sau întreprinderi de stat similare, care sa asigure cel putin înlocuirea produselor atelierelor si cooperativelor din manastire.
3. Administrative: sa se ceara conducerii Bisericii Ortodoxe:
– completarea „Regulamentului pentru organizarea vietii monahale” în ceea ce priveste vârsta celor ce pot intra în manastiri. Sa se considere vârsta minima a celor ce vor intra în manastiri de 30 sau 40 ani;
– sa nu se mai admita sub nici o forma intrarea în manastiri a minorilor ca „frati”, ucenici în ateliere sau elevi ai scolilor elementare ale manastirilor etc. Staretii sau calugarii care vor admite aceasta sa fie exclusi din monahism;
– sa se ia masuri eficace pentru stârpirea vagabondajului calugarilor, limitându-se la minimum deplasarile calugarilor. Sa nu se mai acorde concedii calugarilor si calugaritelor;
– sa se ceara circumscriptiilor sanitare din raza carora fac parte manastirile instituirea unor comisii care sa faca vizite medicale tuturor calugarilor si calugaritelor. Cei ce vor fi gasiti cu boli venerice sa fie exclusi din monahism;
– manastirile sau schiturile cu un numar mai mic de calugari sau calugarite sa fie treptat închise;
– sa se închida treptat scolile de toate felurile din cadrul manastirilor;
– numarul calugarilor ce vor frecventa Institutele Teologice sa nu fie mai mare de 2 de fiecare an;
– sa fie scoase din cadrul administratiilor eparhiale elementele calugaresti si înlocuite cu preoti de mir si laici.
Realizarea acestor masuri prezinta urmatoarele:
Avantaje:
– s-ar trece treptat la lichidarea influentei manastirilor asupra credinciosilor;
– s-ar împiedica cresterea si s-ar ajunge chiar la scaderea continua a numarului calugarilor si manastirilor;
– scopul acestor masuri nu va putea fi sesizat de credinciosi, astfel ca realizarea lor s-ar putea face fara dificultati.
Dezavantaje:
Realizarea acestor masuri cere un timp mai îndelungat.
Date fiind avantajele si dezavantajele fiecarei dintre solutiile mentionate mai sus,
Propun:
Ca în rezolvarea problemei manastirilor sa se adopte cea de a treia solutie.
Capitan Chiricu Dumitru
Director col. Aranici
ASRI, Fond „D”, dosar 7755, vol. 7, f. 74-79.

Împotriva colaborarii cu statul si a activitaţii cooperatiste
Nota informativa privind activitatile unor calugari pe raza comunei Rohia din 22 noiembrie 1956
Va aduc la cunostinta urmatoarele:
În cadrul cooperativei „Propasirea” a functionat ca sofer pâna la data de 1 august a.c. parintele Ierodiacon Galaction Gavrila Danciu. De la aceasta data s-a dus în Ardeal în comuna Rohia, unde se afla manastirea Rohia. Acolo în legatura cu un ieromonah, anume Ilarion Butcure, au început sa amageasca elemente tinere venite din Ardeal la manastirile din Oltenia si încadrate în cooperatia mestesugareasca.
Pâna acum a strâns în comuna Rohia aproape 15 persoane. Punctul lor de întâlnire este casa locuitorului Ion I. Pop, zis Pintea, care este situata în marginea satului. Planul lor este sa faca la schitul Strâmbu din apropiere un nucleu de propaganda pentru împrejurimi ale organizatiei „Oastea Domnului”.
Din relatii stiu ca episcopia Clujului a dat afara din preotie pe ieromonahul Ilarion Butcure si acum acesta umbla prin satele din împrejurimi pentru propaganda. Parintele Galaction Danciu umbla civil si face legatura cu alte orase si în special cu Bucurestiul. Desi nu este încadrat în nici un serviciu, a fost de vreo 3-4 ori pe la Bucuresti si umbla mai tot timpul pe drumuri.
Agita elemente lesne crezatoare si le îndeamna la nesupunere si indisciplina fata de rânduielile autoritatilor bisericesti, care colaboreaza cu statul, de asemeni sunt împotriva activitatii cooperatiste, spunând ca au venit la manastire sa se roage, nu sa fie robi statului.
Elementele adunate în comuna Rohia poarta ilegal uniforma, deoarece potrivit legilor în vigoare nu au învoire din partea autoritatilor bisericesti de a locui prin comune, înlesnind vagabondajul, superstitiile si sectele interzise. Organele de militie locala le tolereaza în comuna, desi au avut unele dispozitii în sensul de a li se clarifica situatia lor.
Prin diferite trucuri speculeaza credinta unor fiinte care pot fi încadrate în câmpul muncii si submineaza colaborarea dintre stat si biserica, organizând pe unde merg focare de agitatie sectanta.
Daca vor fi urmariti, vor putea fi prinsi la întâlnirile lor care au loc în casa lui Ion I. Pop, zis Pintea din comuna Rohia, Raionul Lapus, regiunea Baia -Mare.
Rolul principal în aceasta situatie îl joaca cei doi razvratiti ai disciplinei, parintele Ilarion Butcure si parintele Galaction Gavrila Danciu.
Galaction Danciu a fost în cadrul manastirii Tismana.
Sursa „Mihai” ASRI, Fond „D” dosar 7755, vol, 6, f. 55 (f-v).

Reorganizarea monahismului românesc
Nota a Secretarului General D. Dogaru de la Departamentul Cultelor de pe lânga Consiliul de Ministri privind activitatea Patriarhului Justinian si problema reorganizarii monahismului ortodox din 16 septembrie 1958
Patriarhul Justinian ne-a informat ca e nemultumit de faptul ca UCEOM ar intentiona sa nu mai dea comenzi manastirilor cu începere de la 1 ianuarie 1959. El mi-a aratat ca aceasta masura lasa manastirile fara o baza materiala de sustinere. Acelasi lucru mi l-au adus la cunostinta si mitropolitii Moisescu si Firmilian.
Aceasta problema a manastirilor merita o atentie speciala. În acest sens noi am mai alcatuit si nota anexata.
1. Suntem de parere sa i se arate Patriarhului Justinian ca:
– numarul actual al calugarilor este cel mai mare înregistrat vreodata în tara noastra (circa 5.814 azi, fata de 3.300 înainte de Cuza Voda, 2.320 în anul 1920, circa 4.000 în 1944 etc.);
– scopul comenzilor date de UCECOM a fost de a da de lucru calugarilor, de a stârpi vagabondajul si cersetoria acestora si nu acela de a da prilej staretelor de a recruta tinere fete în monahism, cum s-a întâmplat în toate manastirile;
– conducerea Bisericii Ortodoxe nu a luat nici o masura fata de patrunderea în monahism a unor elemente criminale, reactionare sau lenese – care au cautat sa faca din manastiri focare ostile regimului nostru (a se reaminti ce s-a întâmplat la Tudor Vladimirescu, Sihastru, Bistrita, Sâmbata de Sus, Neamt, Viforâta, cei arestati în prezent etc.);
– conducerea Bisericii Ortodoxe nu a examinat niciodata cresterea numarului calugarilor si al manastirilor în raport cu: nevoile reale ale bisericii, cu posibilitatile de întretinere, cu calitatea morala si cetateneasca a noilor veniti.
2. Tinând seama ca o frânare brusca în aceasta problema provoaca mari framântari necontrolabile, pentru a evita revenirea la vagabondaj si cersetorie, propunem sa se ceara Bisericii Ortodoxe urmatoarele:
a) Sinodul si episcopii sa-si asume personal responsabilitatea pentru noile admiteri în monahism, modificând art. 11 din regulamentul respectiv, în sensul ca episcopul si nu staretul sa aprobe intrarea provizorie, de încercare, în manastire.
b) Episcopii sa controleze ca noii candidati sa îndeplineasca toate celelalte conditii cerute de regulament si de canoane.
c) Sa se evite admiterea minorilor.
d) Numarul noilor admisi sa tina seama de posibilitatile de întretinere pe care le au manastirile si de nevoile reale ale bisericii – de masura în care ei pot lucra pentru nevoile bisericii, nu pentru piata sau export în prezent.
e) Sa se reduca numarul schiturilor sau manastirilor prin concentrarea calugarilor în manastirile cu posibilitati de cazare.
f) Sa se excluda din monahism toti calugarii, care, prin trecutul lor sau prin atitudinea lor politica de azi, nu au nimic comun cu calugaria. De asemenea, sa fie exclusi si cei care nu îndeplinesc conditiile regulamentului în vigoare.
g) Sa nu fie hirotoniti preoti sau diaconi calugari care nu au studiile necesare preotilor de mir.
h) Sa se reglementeze cu strictete iesirile si învoirile din manastiri.
i) Biserica Ortodoxa Româna sa faca o analiza a nevoilor reale de calugari si a posibilitatilor proprii de întretinere a acestora si sa nu mai conteze în viitor pe sprijin masiv si organizat al statului.
j) Sa se desfasoare o munca de sanatoasa îndrumare si orientare a calugarilor si calugaritelor, prin reorganizarea programului cursurilor monahale.
k) Sa se înceteze actiunea de recrutare de calugarite la care viseaza îndeosebi fetele tinere. Îndreptarea spre manastire sa fie un act personal al celui în cauza, nu actiunea de promisiuni si propaganda ce se foloseste în prezent de unele starete sau calugarite.
3. În functie de îndeplinirea conditiilor de mai sus, sa se dea dispozitii ca UCECOM sa mentina provizoriu sistemul actual, însa la un volum redus cu 50% pentru a nu mai încuraja noi intrari în monahism, si pentru a evita totusi o dezorganizare brusca a manastirilor.
4. Ar trebui ca împuternicitii Departamentului Cultelor sa fie autorizati sa sprijine pe lânga organele locale plasarea în câmpul muncii a calugarilor care doresc sa paraseasca monahismul.
5. Comitetele executive ale Sfaturilor Populare, scolile, caminele culturale, sa se ocupe de toate cazurile de plecari ale minorilor în manastiri, analizând cauzele (orfani, copii prea multi la parinti, lipsa de orientare etc.), luând masuri de îndrumare a lor în vederea plasarii si calificarii într-o meserie.
6. Mitropolitii Moisescu si Firmilian, care au în cadrul mitropoliilor lor majoritatea manastirilor, sunt de acord ca problema monahismului sa fie tratata în forma de mai sus.
Patriarhul va trebui deci s-o examineze cu mitropolitii în sinod permanent.
Secretar general,
D. Dogaru
ASRI, Fond „D”, dosar 7755, vol. 7, f. 71-73.

Directivele ministrului Pintilie
[1958]. Adresa a Directiei Generale a Securitatii Poporului Iasi catre Serviciul Judetean de Securitate Falciu cu privire la directivele ministrului Pintilie de urmarire a preotilor cu manifestari dusmanoase.
Conform sarcinilor trasate de tov. Ministru Pintilie la conferinta de la Bucuresti. Înaintati pâna în ziua de 7 martie a.c. doua tabere de preotii cu manifestari dusmanoase de pe raza dvs. separat pentru cultul catolic si ortodox.
Manifestarile si activitatea dusmanoasa a clerului vor fi redate în mod concret si extras din materialul ce-l posedati.
Tabelele se vor înainta în trei exemplare si vor cuprinde urmatoarele rubrici:
1. numarul curent;
2. numele si prenumele preotului;
3. datele de stare civila – locul si data nasterii, numele parintilor, casatorit, copii etc.
4. Parohia la care functioneaza;
5. Functia în cadrul cultului;
6. Domiciliul – comuna, judetul, strada, numarul;
7. Starea materiala;
8. Originea sociala;
9. Apartenenta politica – în trecut si prezent;
10. Manifestari si actiuni ostile – concret;
11. Observatii.
Dat fiind importanta lucrarii, veti depune o deosebita atentie în executarea ei.
Nu se admite nici o depasire a termenului fixat.

Lt. colonel de securitate: N.V. Pandelea
Lt. securitate: S. Leterman

ASRI, Fond „D”, dosar 7755/ vol. 5, f. 297.

Publicat în: Comunism, Istoria Bisericii, Istorie, Ortodocși, Persecuţie, Puncte de vedere, Religie, Rezistență, Securitatea | Etichetat: , ,

Scurt istoric al Bisericii Baptiste Speranța Brașov

De Marius Silvesan pe | 3 comentarii

Biserica Baptistă Speranța Brașov

La data de 30 Ianuarie 1977, un grup de 34 de frati si surori s-au constituit într-o noua biserica baptista. La data de 3 Aprilie 1977, au fost informate organele ierarhice superioare cu privire la începerea serviciilor de cult. Tot odata s-au facut demersurile necesare în vederea obtinerii autorizatiei de functionare. Deoarece solicitarea bisericii nu a fost aprobata, din acel moment biserica a functionat în ilegalitate începându-si serviciile religioase pe data de 10 Aprilie 1977. Ca urmare a acestui fapt, organele securitatii statului au intervenit în mod brutal cu scopul de a intimida, oprind desfasurarea serviciului religios din 11 Aprilie 1977, a doua zi de Pasti.

Deoarece membrii bisericii au continuat sa frecventeze serviciile religioase ale bisericii, le-a fost retrasa membralitatea din Uniunea Bisericilor Baptiste din Romania. În aceste momente critice, Biserica Baptista Sfânta Treime din Bucuresti pastorita de fratele Talos Vasile, si-a asumat responsabilitea de a-i primi în cult prin biserica lor pe toti fratii din Biserica Baptista Speranta din Brasov.

Chiar si dupa acest eveniment, actiunile securitatii au continuat persecutând sub diferite forme pe toti membrii bisericii. În ciuda amenintarilor, interogatoriilor, amenzilor, pierderilor de serviciu, exmatricularilor din scoli, si a altor presiuni, fratii si surorile erau hotarâti sa continue sa-L slujeasca pe Dumnezeu indiferent de pretul cerut. Biserica si-a continuat activitatea în aceste conditii suportând persecutia regimului comunist pâna la data de 22 Decembrie 1989. Odata cu instaurarea libertatii în România, Biserica Baptista Speranta a primit autorizatia de functionare pe data de 22 Februarie 1990.

În luna Ianuaria 1993, Biserica Baptista Speranta Îl cheama ca pastor pe fratele David Butts prin care Dumnezeu îsi continua lucrarea cu aceasta biserica. În urma viziunii data de Dumnezeu, biserica s-a implicat activ începând 10 biserici misiune în jurul Brasovului si nu numai. Din luna Septembrie 1995, încep lucrarile la constructia prezentului locas de închinaciune, lucrari ce au fost finalizate pe data de 11 Iulie 1999 prin sacrificiul fratilor si surorilor din biserica cât si a prietenilor ei de peste hotare.

Pe data de 22 Octombrie 2000, Biserica Baptista Speranta îl cheama pe fratele George Pordea ca si pastor asistent. Dupa 9 luni, mai exact pe data de 19 August 2001, Biserica îl voteaza pe fratele George Pordea ca pastor principal care prin harul lui Dumnezeu continua lucrarea începuta prin harul Domnului nostru în 1977.

Privind în urma, nu putem decât sa Îl laudam si sa-I multumim lui Dumnezeu pentru modul miraculos prin care a binecuvântat si continua sa binecuvânteze aceasta biserica.

http://www.bbsperanta.ro

Publicat în: Baptişti, Comunism, Istoria Bisericii, Istorie, Persecuţie, Rezistență, Securitatea | Etichetat: , , , , , , , ,

Conferinţa „Memory of Everyday Collaboration with the Communist Regimes in Eastern Europe” – apel la contribuţii

De Marius Silvesan pe | 1 comentariu

21. srpen 1968, PrahaÎn perioada 21 – 24 octombrie 2013,  Institutul de Istorie din cadrul Academiei Ungare de Ştiinţe şi European Network Remembrance and Solidarity organizează conferinţa Memoria Colaborării Zilnice cu Regimurile Comuniste în Europa de Est (Memory of Everyday Collaboration with the Communist Regimes in Eastern Europe). Conferinţa se va desfășura la Budapesta.

Conferinţa îşi propune să dezvolte o nouă interpretare a termenului de „colaborare” cu regimurile comuniste, folosind termenii de „cooperare” şi „participare politică”. Conferinţa se va concentra pe micro-istorie şi aspectul comparativ, o combinaţie care va oferi o înţelegere profundă a diferitelor modalităţi în care procesul de cooperare s-a desfăşurat în diferite societăţi comuniste.

Aceste abordări comparative au fost folosite pentru regimurile fasciste şi naziste, dar nu şi pentru cele comuniste. În cadrul conferinţei vor fi explorate probleme care se bazează pe experienţe de colaborare (de exemplu: biografii socio-istorice a agenţilor secreţi şi a comunităţilor în care trăiau).

O altă temă importantă care va fi adresată va fi: Cine este colaboratorul? Lucrările vor investiga rolul colaborării în viaţa de zi cu zi a oamenilor în perioada socialistă. Lucrările selecţionate vor încerca să construiască un context diferit şi dinamic al vieţii publice şi private folosind perspectivele biografice şi de micro-nivel.

Două seturi de întrebări sunt centrale în cadrul conferinţei:

  1. Funcţia, reprezentarea socială şi istoria instituţiilor naţionale şi a arhivele poliţiei secrete care studiază istoria colaborării cu dictaturile comuniste în Polonia sau în alte ţări Est şi Central Europene.
  2. Folosirea documentelor poliţiei secrete la un nivel social şi micro-istoric; poveşti personale sau studii de caz a persoanelor sau a grupurilor de persoane care au fost implicate în infrastructura instituţională a dictaturilor comuniste.

Lucrările prezentate la conferinţă vor fi publicate într-un volum.

Persoanele interesate de particiapre pot trimite un rezumat de max. 300 de cuvinte şi o scurtă biografie (CV-urile nu sunt acceptate) la adresa de email: sandor.horvath34@gmail.com. Limba de lucru a conferinței este engleza. Termenul limită pentru trimiterea rezumatelor este 15 mai 2013.

Organizatorii vor susţine costurile călătoriei, cazării şi a meselor persoanelor care prezintă lucrări la conferinţă.

Mai multe informații despre conferinţa Memoria Colaborării Zilnice cu Regimurile Comuniste în Europa de Est pot fi accesate aici.

Sursa: http://topub.unibuc.ro

Publicat în: Anunţuri, Comunism, Conferinte, Educație, Istorie, Politică, Securitatea | Etichetat: ,

Scrisoare deschisă a reprezentanților cultelor neoprotestante din România (1977) – update

De Marius Silvesan pe | 6 comentarii

Update: Acest articol este o republicare la care am adăugat informații noi.

Ideea acestui articol mi-a fost sugerată indirect de doi prieteni: Bogdan Emanuel Răduț și Cristi Țepeș. Emanuel Răduț a amintit în cartea Cultele Neoprotestante în statul socialist (1965-1990), pp. 51-53 despre Scrisoarea celor 6 evanghelici citită la Radio Europa Liberă în luna aprilie 1977.

RFE (Radio Free Europe - Radio Europa Liberă) - tismaneanu.wordpress.com - 7.04.2013

RFE (Radio Free Europe – Radio Europa Liberă) – tismaneanu.wordpress.com

Pornind de la informațiile lui am dorit să aprofundez subiectul și, inevitabil, m-am îndreptat către Iosif Țon, Confruntări, carte pe care am citit-o când mă documentam pentru redactarea tezei de doctorat. Încercând să mă edific asupra ceea ce s-a întâmplat în aprilie 1977 am observat că Țon nu precizează clar diferența dintre documentul Chemarea la adevăr și documentul Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. Dată fiind această situație m-am îndreptat către Dorin Dobrincu care tratează subiectul în cadrul articolului „Libertate religioasă și contestare în România lui Nicolae Ceaușescu: Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC).” Recitind cu atenție articolul lui Dorin Dobrincu am înțeles faptul că în aprilie 1977 evanghelicii români atrăgeau atenția asupra a ceea ce se întâmpla în România prin intermediul a două documente. Este vorba de Cultele neoprotestante și drepturile omului în România și Chemarea la adevăr, care era un preambul al primului. Informații suplimentare am obținut consultând Revista Religion in Communist Lands, editată de către Keston Center care, coroborate cu cele obținute anterior, le-am transpus în scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), pp. 350-351  la secțiunea rezervată formelor specifice de opoziție față de regimul comunist după 1965.

Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977

Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977

Imboldul de a scrie despre acțiunea reprezentanților evanghelici din aprilie 1977 a fost dat și de Cristi Țepeș, cu care m-am întâlnit ieri la lansarea cărții mele. În acest context, Cristi a menționat faptul că pe 5 aprilie (în fapt 4 aprilie) se împlinesc 36 de ani de la difuzarea scrisorii și de la arestarea semnatarilor (Iosif Țon, Constantin Caraman, Aurel Popescu, Pavel Nicolescu, Radu Dumitrescu, Silviu Cioată).

Pavel Nicolescu (centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com) - nov 2011

Pavel Nicolescu (centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com)

Cristi Țepeș a vorbit despre acest moment și în cadrul unui scurt interviu acordat lui Alin Cristea, redactorul blogului România Evanghelică. Interviul cu Cristi Țepeș și informațiile publicate de Dorin Dobrincu în articolul despre ALRC menționat mai sus au fost publicate de Alin Cristea sub titlul Cristi Țepeș și Dorin Dobrincu despre momentul Aprilie 1977, material preluat și de mine AICI.

După publicarea articolului, Cristi Țepeș mi-a scris următoarele:

Fac o precizare. Documentul a fost difuzat pe 4 aprilie 1977 seara foarte târziu iar Iosif Ton a fost arestat a doua zi dimineața de la familia Mihai Stan din Iași, unde găzduise peste noapte. Era duminica dimineața, când toți l-am așteptat să vina la biserica unde trebuia sa termine o predica pe care o începuse în seara dinainte. Biserica era plina și el n-a mai apărut… Lacrimi, rugăciuni, revolta, …

Eu i-am răspuns

În ceea ce privește evenimentul/evenimentele la care m-am referit în articol, sursele documentare pe care le-am găsit menționează că Scrisoarea a fost difuzată la Radio Europa Liberă în seara zilei de duminică, 3 aprilie 1977 la ora 23, iar arestarea a avut loc luni, 4 aprilie. Sergiu Grossu amintește despre acest eveniment dar încă nu am citit relatarea sa.
Un articol din 1978 apărut în Revista Religion in Communist Lands, deci destul de aproape de eveniment, menționează ca dată de difuzare 3 aprilie iar ca dată a arestării, luni, 4 aprilie 1977.
Dorin Dobrincu menționează la rândul lui tot data de 3 aprilie, dată menționată și de mine în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), pp. 350-351.
Ceea ce spune Dobrincu este preluat de Alin Cristea care a publicat informația sub titlul Cristi Țepeș și Dorin Dobrincu despre momentul Aprilie 1977.
Am verificat pe calendar și 4 aprilie 1977 a fost într-o zi de luni, ceea ce confirmă că menționarea datei de 3 aprilie ca fiind duminică este corectă. În consecință, este posibil ca el să fi predicat duminică seara și să-l fi așteptat să revină luni seara, sau poate este vorba de evenimente diferite?

Mă poate ajuta cineva cu data arestării lui Iosif Țon? A fost arestat pe 4 aprilie sau pe 5 așa cum își amintește Cristi?

Voi reveni cu informații suplimentare despre protestul celor 6 evanghelici și represaliile autorităților.

Publicat în: Baptişti, Comunism, Creştini după Evanghelie, Evanghelici, Istoria Bisericii, Istorie, Libertate religioasă, Mass-media, Penticostali, Persecuţie, Politică, Religie, Rezistență, Securitatea | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , ,

Cristi Țepeș și Dorin Dobrincu despre momentul Aprilie 1977

De Marius Silvesan pe | 5 comentarii

Un material cu mai multe detalii despre contextul realizării și difuzării memoriului de protest la postul de Radio Europa Liberă. Materialul publicat de Alin Cristea aici vine ca o completare la ceea ce am publicat cu putin timp înainte despre Scrisoare deschisă a reprezentanților cultelor neoprotestante din România difuzată în data de 3 aprilie 1977.

Avatarul lui Alin CristeaRomania Evanghelica

“În Congresul Uniunii Baptiste, desfășurat între 4-6 februarie 1977, după amânări îndelungate, s-au auzit voci critice față de raporturile dintre cult și stat, îndeosebi Departamentul Cultelor. Numărul mare al incidentelor dintre credincioși și autorități au a determinat noul Consiliu al Uniunii Baptiste să ceară statului să-și redefinească atitudinea față de baptiști. Însă relația cu Departamentul Cultelor era în continuare dificilă.

În urma unor discuții, Iosif Țon, Pavel Nicolescu (pastori) și Aurelian Popescu (inginer) au decis alcătuirea unei lucrări în care să arate că persecuțiile contraveneau tratatelor internaționale semnate de România. Rod al colaborării celor trei și fundamentat pe textele tratatelor internaționale și, mai ales, pe numeroase date referitoare la cazuri de persecuție, adunate din toată țara, studiul a fost intitulat Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. În același timp, a fost realizat un alt material, sugestiv denumit Chemarea la adevăr, care se dorea o introducere la precedentul…

Vezi articolul original 546 de cuvinte mai mult

Publicat în: Baptişti, Comunism, Creştini după Evanghelie, Evanghelici, Istoria Bisericii, Istorie, Libertate religioasă, Mass-media, Penticostali, Persecuţie, Politică, Religie, Securitatea | Etichetat: , , , , , , , , ,

Interviu cu Pavel Nicolescu, inițiatorul ALRC

De Marius Silvesan pe | 9 comentarii

Pavel Nicolescu (centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com) - nov 2011

Pavel Nicolescu – centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com

Pavel Nicolescu, personalitate marcantă a vieții evanghelice românești a acordat un interviu în anul 2007 cu prilejul unei vizite în România. În cadrul acestui interviu Pavel Nicolescu vorbește pe scurt despre acțiunile Comitetului Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC) dar și despre persecuțiile religioase și formele acesteia în perioada comunistă și cea postcomunistă.

Recomand acest interviu tuturor celor care vor să cunoască mai multe despre istoria evanghelicilor sub comunism.

Veți regăsi și puncte de vedere proprii referitoare la situația evanghelicilor și relațiile acestora cu statul comunist.

Pavel Nicolescu consideră că moartea unor pastori precum pastorii Radu Cruceru sau Gherman s-a datorat Securității.

Despre Pavel Nicolescu, inițiatorul ALRC am scris în 2011 următoarele:

Pavel Nicolescu, este una dintre personalitățile de marcă ale evanghelicilor români. Lui i se datorează inițierea ALRC-ului (Comitetul Român Pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință), comitet care milita pentru respectarea drepturilor religioase garantate cetățenilor de către Constituția RSR (1965) precum și de alte legi în vigoare la momentul respectiv printre care și Legea pentru Regimul General al Cultelor Religioase din 1948 care a suferit schimbări minore pe parcursul perioadei comuniste. În cadrul tezei mele de doctorat am dedicat un subcapitol problematicii legislative punând în paralel documentele legislative ale perioadei comuniste. În final am considerat oportun să prezint și diferența dintre realitate și discurs legislativ. Din această perspectivă, documentul ALRC-ului pe care îl găsiți la adresa de mai sus prezintă situația reală a respectării libertății religioase în România la sfârșitul anilor 70 ai secolului XX. Aici intră în discuție încă un element, anume faptul că România a semnat în 1975 Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare internațională de la Helsinki. printre cele zece principii cunoscute sub numele de Decalogul de la Helsinki remarcăm la punctul 7 următoarele: „respectarea dreptului omului și a libertăților fundamentale, inclusiv a libertății de gândire, conștiință, religie sau de convingere.” (PGA, Helsinki, p. 32). Așadar, România s-a angajat în mod explicit să respecte aceste drepturi pe care în fapt a continuat să le încalce. În final dorim să precizăm faptul că din punct de vedere al libertății și securității personale lucrurile arătau cu totul diferit în anii 70-80 fată de anii 50 ai secolului XX.

Dănuț Mănăstireanu, care l-a cunoscut pe Pavel Nicolescu în anii 70 ai secolului XX în contextul „mișcărilor revendicative ale baptiștilor legate de libertatea religioasă”, realizează un scurt portret al acestui lider în cadrul primului articol din seria de articole despre ALRC.

L-am cunoscut pe Pavel Nicolescu în contextul mișcărilor revendicative ale baptiștilor legate de libertatea religioasă la mijlocul anilor 1970. Mi-a plăcut enorm de mult mintea lui strălucită, pasiunea lui pentru Cristos și  de ce să nu spun, radicalismul lui politic, foarte diferit de angajarea foarte calculată a lui Iosif Ţon, pe care cu toții  inclusiv Pavel, îl consideram atunci mentorul nostru. De asemenea, veneam amândoi din mediul creștin după Evanghelie.

http://danutm.wordpress.com/2010/02/08/comitetul-alrc-1/

Mulțumesc lui Emanuel Răduț pentru semnalarea acestui interviu.

Dacă sunteți interesați de acest subiect mai puteți citi și:

PAVEL NICOLESCU – INITIATORUL ALRC (FOTO)

ALRC-UL S-A ÎNFIINŢAT CA SĂ ÎL APERE PE IOSIF ŢON?

AUREL POPESCU

ALRC

Dosar SSJ nr. 03 – Documente, Marturii, Memorii (ALRC)

Seria de articole ale lui Dănuț Mănăstireanu despre ALRC

Comitetul ALRC – 1 – Depre Pavel Nicolescu

Comitetul ALRC – 2 – Adresa catre Consiliul de Stat

Comitetul ALRC – 2 – Adresa catre Consiliul de Stat

Comitetul ALRC – 3 – Declaratie de constituire

Comitetul ALRC – 4 – Incetati prigoana

Dobrincu – Locul ALRC in opozitia anticomunista din Romania

Comitetul ALRC – 5 – Scrisoare Aurel Popescu si Iosif Ton

Pozitia fata de constituirea Comitetului ALRC adoptata in iulie 1978 de catre pastorul Iosif Ton si de Aurel Popescu, cunoscuti lideri progresisti ai credinciosilor baptisti din România. (…)

Subsemnatii Popescu Aurel, domiciliat in Bucuresti, si Ton Iosif, domiciliat in Cluj, credem ca este necesar sa definim si sa ne facem cunoscuta pozitia fata de Comitetul pentru Apararea Libertatii Religioase si de Constiinta (ALRC), afiliat la organizatia „Solidaritatea Crestina Internationala“, cu sediul in Elvetia.

1. Consideram ca motivatia pentru aparitia unui asemenea comitet exista, adica in România persecutia religioasa este o realitate simtita de toti cei ce practica in mod deschis si dinamic o credinta religioasa. (…)

Noi, Popescu Aurel si Ton Iosif, am fost chemati de Dumnezeu la predicarea Evangheliei si, cu toate ca impartasim durerea si obiectivele fratilor nostri din Comitetul pentru Apararea Libertatilor Religioase si de Constiinta, consideram ca nu suntem chemati la a ne inrola in acest comitet si de aceea raminem la chemarea noastra de predicatori ai Cuvantului lui Dumnezeu. Aceasta nu inseamna ca noi nu vom mai vorbi si scrie despre suferintele fratilor nostri, ci doar ca noi nu ne simtim chemati la a ne include intr-un comitet a carui preocupare principala este aceasta activitate in apararea fratilor.

Am reprodus acest pasaj deoarece îl consider exemplificator pentru poziția adoptată de cei doi lideri față de ALRC. De asemenea, am vrut să mă edific eu însumi asupra apartenenței sau ne apartenenței lui Aurel Popescu la ALRC fiindcă aveam un material în care se vorbea de faptul că el ar fi făcut la un moment dat parte din ALRC. Emy Răduț mi-a spus că informația apare la Alexa Popovici în cartea Istoria baptiștilor din România 1856-1989 iar eu eram oarecum contrariat  de faptul că Aurel Popescu a făcut parte din ALRC dar nu l-am regăsit printre cei 9 credincioși care au format în primăvara anului 1978 (mai 1978) ALRC-ul.

Documentându-mă pentru acest articol am găsit o informație interesantă la Mircea Rusnac care aruncă o lumină nouă, cel puțin din punctul meu de vedere, asupra acestei situații.

Pastorii Ţon şi Pavel Nicolescu (în unele variante Niculescu), ca și inginerul Aurelian Popescu, au hotărât să alcătuiască o lucrare în care să descrie persecuțiile la care erau supuși neoprotestanții de către regimul comunist din România. Studiul s-a intitulat Cultele neoprotestante și drepturile omului în România, având o introducere numită Chemarea la adevăr. Printre autori se aflau şi penticostali şi creștini după Evanghelie. Textul lor a fost difuzat de către Radio Europa Liberă la 3 aprilie 1977. Erau menționate numele baptiștilor Ţon, Nicolescu, învățător Radu Dumitrescu, inginer Aurelian Popescu, ca şi predicatorul penticostal Constantin Caraman şi dr. Silviu Cioată, creștin după Evanghelie. A doua zi, toți aceștia au fost arestați  Tot atunci fuseseră reţinuţi şi disidenţii Paul Goma şi Vlad Georgescu. Cei sase autori au fost anchetați şi bătuţi timp de 6 săptămâni, apoi eliberați. Vor fi rearestați în toamnă. Temporar, de teama reacțiilor externe, au fost încetate persecuțiile, în special cele împotriva copiilor.

http://istoriabanatului.wordpress.com/2010/04/01/mircea-rusnac-contributii-banatene-la-miscarea-de-opozitie-religioasa-anticomunista-a-l-r-c-1978/

Comitetul ALRC – 6 – Marionetele din Conducerea Cultului Baptist

Un nou articol despre ALRC

Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 5 Comitetul ALRC  (interviu cu Dănuț Mănăstireanu realizat de Ligia Dobrincu)

Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 6 Navigatorii

„În toate mişcările astea erau oameni care doreau să facă zgomot pentru a pleca. Chiar unii dintre tinerii cu care eu am fost implicat au dorit, măcar într-o oarecare măsură, să plece din ţară. (…) Însă pentru mulţi dintre cei care au aderat la ALRC, convingerea mea este că n-au făcut-o pentru a pleca, spre deosebire de mişcarea Goma, în care , cred eu, cea mai mare parte a semnatarilor au văzut în asta un mijloc de a pleca din ţară. (…) După părerea mea, folosul ALRC a fost în radicalismul contestării ideologiei comuniste pe care Pavel şi cei din grup au realizat-o dar, din păcate, impactul pe termen lung a fost destul de redus pentru că ei au fost cu toţii împinşi în afară din ţară.” În această perioadă, mai ales anii 80 -81 şi DM a fost foarte atent supravegheat.

(Interviu realizat de Ligia Dobrincu.)

Veți găsi aici și informații despre organizația Navigatorii

Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 7 Surprizele dosarului de Securitate

Un alt fragment din interviul realizat de Ligia Dobrincu, fragment în cadrul căruia Dănuț povestește despre reținerea sa de către Securitate, anchetări, presiuni și alte șicane. Veți regăsi amintit aici și cazul lui Constantin Sfatcu de la Iași care  făcea colportaj de Biblii și a fost acuzat că a încercat să omoare un polițist. Îmi este cunoscut cazul pentru că l-am întâlnit în cadrul unor documente din Fondul Gabany. De asemnea, Dănuț amintește și de cazul lui Vasile Răscol de la Penticostali.

În iarna 1986/1987, un fost coleg de liceu şi prieten foarte bun, Constantin Sfatcu a fost condamnat pentru colportaj de Biblii la 10 ani de închisoare, fiind acuzat că a încercat să omoare poliţistul care l-a oprit. „Bineînţeles că era o acuzaţie fabricată. Niciun om care transportă Biblii nu omoară poliţişti”. Cu ceva timp în urmă, în 1976, un penticostal din Bucureşti, Vasile Rascol fusese condamnat pentru colportaj de Biblii la doi ani. Dar „la sfârşitul anilor ’80 nu mai îndrăznea nimeni să lanseze asemenea acuzaţii”, de aceea încercarea de a ucide un poliţist era o acuzaţie mai eficientă.

 

Publicat în: Baptişti, Biblie, Comunism, Creștinism, Creştini după Evanghelie, Cultură, Evanghelici, Istoria Bisericii, Istorie, Libertate religioasă, Mass-media, Oastea Domnului, Persecuţie, Politică, Protestanţi, Puncte de vedere, Religie, Securitatea, Video | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Mircea Rusnac – Contribuţii bănăţene la mişcarea de opoziţie religioasă anticomunistă A.L.R.C. (1978)

De Marius Silvesan pe | Lasă un comentariu

Un articol interesant al lui Mircea Rusnac despre ALRC.

Veti regasi citindu-l aspecte interesante despre ALRC. Menționez acum doar precizarea unor aspecte referitoare la Iosif Țon și Aurel Popescu în contextul ALRC-ului.

Dacă veți accesa articolul pe blogul Istoria Banatului veți găsi în cadrul comentariilor informații utile și completări binevenite.

Articolul a fost preluat de aici: http://istoriabanatului.wordpress.com/2010/04/01/mircea-rusnac-contributii-banatene-la-miscarea-de-opozitie-religioasa-anticomunista-a-l-r-c-1978/

 În faza târzie a comunismului românesc (anii 1970-1980), acţiunile de opoziţie faţă de regim au îmbrăcat câteva forme distincte. Pe lângă mişcarea de disidenţă culturală, reprezentată în primul rând de Paul Goma şi de adepţii săi, au avut loc tot mai multe tulburări muncitoreşti (Valea Jiului, S.L.O.M.R., Braşov), însă au crescut mult în amploare şi reacţiile religioase faţă de aplicarea forţată a materialismului ateist. În cadrul acesteia din urmă, un rol important l-au jucat reprezentanţii cultelor neoprotestante, care pe toată perioada existenţei regimului comunist au avut de întâmpinat mari neajunsuri, interdicţii şi persecuţii din partea acestuia. A apărut în consecinţă, în mod firesc, o acţiune de opoziţie din partea acestora, în special din partea baptiştilor, grupul religios cel mai important din rândurile lor. În primăvara anului 1978 aceştia pregăteau lansarea Comitetului Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (A.L.R.C.), cea mai organizată formă de opoziţie religioasă la care s-a ajuns. Acum ea este considerată de mulţi chiar fiind singura formă de contestare formulată pe baze ideologice faţă de regimul comunist din România. După 1990 însă, A.L.R.C. a rămas foarte puţin cunoscută istoricilor, în special datorită unor prejudecăţi manifestate faţă de minorităţile religioase din ţară. Cu excepţia unor analişti proveniţi din rândurile lor, mişcarea baptistă a rămas în afara atenţiei publicului larg. La fel ca şi în cazul S.L.O.M.R., vom încerca să facem lumină în această chestiune, mai ales că Banatul a jucat şi aici un rol dintre cele mai importante.

                        După cum aprecia istoricul Dorin Dobrincu, provenit el însuşi din rândul neoprotestanţilor, după 1973 în cadrul baptiştilor au început să apară disensiuni, deoarece mulţi credincioşi constatau cooperarea dintre Uniunea Baptistă şi statul ateu, reprezentat în special de Departamentul Cultelor. Deja era cunoscut faptul că orice fel de mişcare de contestare apărută era rapid reprimată de către organele statului. Totuşi, tânărul pastor Iosif Ţon a redactat în 1973 o scrisoare de protest semnată de încă 50 de pastori, între care: Vasile Taloş, Vasile Brânzei, Iosif Serac şi Pascu Geabou. Era o mişcare de continuitate faţă de atitudinea manifestată anterior de Richard Wurmbrand şi care acum se baza şi pe o susţinere din afara ţării. În acea perioadă, pe plan internaţional se făceau pregătiri pentru organizarea Conferinţei Europene de la Helsinki, iar în Statele Unite se purtau negocieri pentru acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru România. În consecinţă, după câteva luni de discuţii (decembrie 1973 – martie 1974), restricţiile aplicate iniţial neoprotestanţilor au fost ridicate. De acest răgaz au beneficiat atunci şi celelalte confesiuni evanghelice care aveau un statut legal.

                        În 1974, acelaşi Iosif Ţon a redactat un text intitulat Locul creştinului în socialism. A fost supus timp de şase luni arestului la domiciliu, fiindu-i confiscată întreaga bibliotecă. El însă a refuzat să colaboreze cu Securitatea, aşa cum i s-a propus. În cele din urmă a trebuit să fie eliberat, din nou ca urmare a unor intervenţii externe.

                        Din 1976, autorităţile comuniste au înăsprit situaţia credincioşilor evanghelici. Au avut loc concedieri şi retrogradări din funcţii ale acestora, s-au aplicat amenzi pentru participarea la adunări din locuinţe particulare şi au fost exercitate presiuni asupra elevilor şi studenţilor de a nu mai frecventa bisericile evanghelice. În acelaşi an, Iosif Ţon a fost concediat de la Seminarul baptist din Bucureşti, fapt care a declanşat o grevă a studenţilor de acolo. Studenţii bănăţeni Dimitrie Ianculovici şi Ionel Prejban au fost exmatriculaţi.

                        Pastorii Ţon şi Pavel Nicolescu (în unele variante Niculescu), ca şi inginerul Aurelian Popescu, au hotărât să alcătuiască o lucrare în care să descrie persecuţiile la care erau supuşi neoprotestanţii de către regimul comunist din România. Studiul s-a intitulat Cultele neoprotestante şi drepturile omului în România, având o introducere numită Chemarea la adevăr. Printre autori se aflau şi penticostali şi creştini după Evanghelie. Textul lor a fost difuzat de către Radio Europa Liberă la 3 aprilie 1977. Erau menţionate numele baptiştilor Ţon, Nicolescu, învăţător Radu Dumitrescu, inginer Aurelian Popescu, ca şi predicatorul penticostal Constantin Caraman şi dr. Silviu Cioată, creştin după Evanghelie. A doua zi, toţi aceştia au fost arestaţi. Tot atunci fuseseră reţinuţi şi disidenţii Paul Goma şi Vlad Georgescu. Cei şase autori au fost anchetaţi şi bătuţi timp de 6 săptămâni, apoi eliberaţi. Vor fi rearestaţi în toamnă. Temporar, de teama reacţiilor externe, au fost încetate persecuţiile, în special cele împotriva copiilor.

                        În mai 1978 era anunţată în mod oficial crearea A.L.R.C. Atunci a fost trimisă o adresă către Consiliul de Stat de către nouă credincioşi baptişti, care semnau în mod expres documentul. Ei anunţau cu acel prilej că hotărâseră să creeze un „comitet creştin cu caracter interconfesional privind apărarea libertăţilor religioase şi de conştiinţă în ţara noastră, care să aibă activitate permanentă în semnalarea cazurilor de persecuţie religioasă şi de studiere a fenomenului religios în contextul societăţii socialiste.” Se anunţa totodată că acest comitet ceruse deja afilierea la „Christian Solidarity International” de la Zürich. Semnau: Pavel Nicolescu (Bucureşti), Nicolae Traian Bogdan (Timişoara), Emerich Juhasz (Timişoara), Ioan Brisc (Timişoara), Petru Cocîrţeu (Caransebeş), Ioan Moldovan (Timişoara), Nicolae Rădoi (Caransebeş), Ludovic Osvath (Zalău) şi Dimitrie Ianculovici (Timişoara). Aşadar, dintre cei nouă membri fondatori ai A.L.R.C., şapte proveneau din Banat (5 din Timişoara şi 2 din Caransebeş), iar câte unul erau din Bucureşti şi din Zalău.

                        Declaraţia de constituire a comitetului a fost şi ea transmisă autorităţilor, fiind semnată de cei nouă sus-amintiţi. Ea conţinea cinci puncte, în care afirma că toate confesiunile creştine erau prigonite în România comunistă, nefiind reprezentate în mod demn de ierarhii oficiali, care deveneau „instrumente tot mai docile” ale autorităţilor, acestea aplicând „forme din ce în ce mai subtile şi mai represive.” Semnatarii erau totuşi convinşi de faptul că religia avea de jucat un rol de „factor moral, social şi spiritual”, fiind un „ferment în lupta pentru apărarea demnităţii umane, pentru libertate şi pentru respectarea drepturilor omului.” Ei făceau referire la Constituţia R.S.R., care garanta libertatea de asociere şi de întrunire, ca şi libertatea cuvântului şi a presei, şi la o serie de rezoluţii internaţionale, precum: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Actul final de la Helsinki, anunţând constituirea în România a A.L.R.C. Aceasta avea şase scopuri: afirmarea valorilor morale şi spirituale ale religiei creştine, apărarea libertăţii religioase şi de conştiinţă, apărarea şi ajutorarea tuturor celor persecutaţi din cauza convingerilor religioase, promovarea legăturilor interconfesionale între creştinii din România şi cei din străinătate, informarea opiniei publice din ţară şi străinătate în privinţa persecuţiei religioase din România, analizarea fenomenului religios în contextul societăţii socialiste. Membrii Comitetului solicitau a fi primiţi în organizaţia „Internaţionala Solidarităţii Creştine”. Din rândul lor, erau desemnaţi drept purtători de cuvânt Nicolescu şi Ianculovici. Pe atunci, conform credinciosului Doru Radu, la Timişoara circula expresia potrivit căreia „ce fac ei înseamnă a şterge secera şi ciocanul de pe steagul partidului.”

                        Tot atunci, întemeietorii A.L.R.C. au trimis autorităţilor şi textul intitulat Încetaţi prigoana! El aprecia că „prigoana religioasă din România, cu discriminările la care sunt supuşi credincioşii, îndeosebi cei neoprotestanţi, devine pe zi ce trece un fapt tot mai vizibil şi imposibil de tăgăduit.” Documentul amintea conducătorilor partidului comunist că ei se angajaseră să respecte drepturile constituţionale ale românilor şi că România a semnat o serie de acorduri internaţionale care garantau libertatea de conştiinţă, a cuvântului, a întrunirilor paşnice. Cu toate acestea, „sute de mii de cetăţeni români sunt împiedicaţi în practica crezului lor” şi supuşi persecuţiilor din motive religioase. Documentul mai preciza: „Este timpul să vă ţineţi cuvântul dat în faţa întregului popor şi în faţa forurilor internaţionale, este timpul să dispuneţi încetarea prigoanei.” Erau enumerate în continuare o serie de discriminări privind învăţământul religios, obligativitatea de a depune jurământ de loialitate faţă de politica partidului bazată pe concepţia materialist-atee, inegalitatea în privinţa ocupării funcţiilor şi a salarizării, neconcordanţa între Constituţie şi Decretul de organizare şi funcţionare a Departamentului Cultelor, precum şi amestecul „ilegal şi abuziv” al acestuia în viaţa spirituală a bisericilor creştine. În consecinţă, se solicita revenirea la legalitate a Departamentului Cultelor.

                        La 5 iulie 1978, A.L.R.C. a adresat Consiliului de Stat, Ministerului Justiţiei, Departamentului Cultelor şi Uniunii Baptiste un Program de revendicări, semnat acum de 27 de membri cu caracter interconfesional. Şi-au manifestat solidaritatea cu acesta şi Iosif Ţon şi Aurelian Popescu, însă fără a adera la noul organism. Din aceste motive, membrii A.L.R.C. au ajuns să îl suspecteze pe Ţon chiar de trecere de partea conducerii Uniunii Baptiste şi de implicare în acţiuni de „calmare” a protestatarilor. Într-o scrisoare ulterioară a A.L.R.C., cei din conducerea Uniunii Baptiste erau etichetaţi drept „marionete”.

                        Programul amintit avea 24 de puncte, cu revendicări cuprinzând majoritatea religiilor existente în România. El cerea dreptul asociaţiilor religioase de a exista şi de a fi recunoscute, dreptul Bisericii romano-catolice de a avea un statut juridic, reînfiinţarea Bisericii greco-catolice, restabilirea cultului adventist reformist, recunoaşterea mişcării Oastea Domnului, drepturi la educaţie, presă, manifestări religioase etc. În final se spunea: „Noi nu suntem marxişti, ci creştini.” Între semnatarii săi se numărau şi un ortodox şi un penticostal.

                        Reacţiile autorităţilor comuniste nu s-au lăsat aşteptate. Dimitrie Ianculovici a fost concediat, iar în 1979 a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru parazitism, fiind şi după aceea arestat de mai multe ori şi maltratat. La 6 septembrie 1978, Uniunea Baptistă condamna A.L.R.C., considerându-l „grup ilegal”. Cei nouă fondatori erau excluşi din cultul baptist. Pe lângă ei, din Comunitatea baptistă Timişoara au mai fost excluşi şi Viorel Vuc, Ioan Teleagă, Martin Mihuţ şi Gheorghe Munteanu.

                        Într-o altă scrisoare deschisă aparţinând A.L.R.C., de la sfârşitul anului 1978, erau descrise pe larg încălcările drepturilor omului care se produseseră asupra credincioşilor baptişti din Caransebeş în luna octombrie. Comitetul Comunităţii Bisericilor Baptiste din Timişoara a încercat să înlăture printr-o circulară comitetul ales al bisericii din localitate şi să impună un alt comitet. Însă biserica locală, întrunită în adunare generală, nu a cedat acestei tentative şi a decis să-şi menţină comitetul ales. În consecinţă, Uniunea Comunităţilor Creştine Baptiste din R.S.R. a hotărât în şedinţa din 31 august să excludă din biserică pe membrii comitetului şi alte persoane, considerate ca aparţinând unei organizaţii „ilegale”. În acest sens a fost emisă circulara Uniunii cu nr. 950 din 5 septembrie 1978. Dar biserica baptistă din Caransebeş a respins şi această hotărâre.

                        La 12 octombrie 1978, membrii Comitetului Executiv al Uniunii şi al Comunităţii din Timişoara s-au deplasat la Caransebeş pentru a impune decizia luată. În cursul dimineţii, ei au încercat să-i determine pe unii membri ai bisericii să se pronunţe împotriva comitetului bisericii şi să provoace chiar dezordini pentru a da prilejul Uniunii să acţioneze. În coordonare cu autorităţile locale, în seara de 13 octombrie ei au încercat, fără a reuşi, să blocheze intrarea în biserică a membrilor comitetului local. Nereuşind nici să ia cuvântul în faţa credincioşilor, delegaţii au propus înfiinţarea unei noi biserici prin întocmirea unei liste cu cei care acceptau această variantă. Au fost adunate 131 de semnături, anunţându-se că se va alege alt comitet. Noul pastor a fost numit Ioan Gavagină, însă restul credincioşilor au protestat vehement în faţa acestor măsuri abuzive.

                        În dimineaţa de 15 octombrie, noul pastor Gavagină, care era rău văzut de credincioşi şi mai fusese o dată alungat de aceştia, a fost împiedicat în mod paşnic să oficieze botezul programat. În continuare, serviciul divin şi botezul s-au putut desfăşura în linişte. La final, către ora 13,30, bărbaţii, femeile şi copiii care luaseră parte la slujbă au plecat către casele lor. Însă drumul le-a fost barat de maşini ale Miliţiei şi Securităţii. Scrisoarea deschisă descria astfel momentele care au urmat:

                        „Credincioşii Rădoi Nicolae, Cocîrţeu Petru, Juhasz Emerich şi alţii sunt imobilizaţi şi târâţi spre maşinile Miliţiei; se produce un vacarm de nedescris şi femeile ţipă şi caută să-şi smulgă bărbaţii din mâinile miliţienilor, care lovesc unde nimeresc cu bastoane de cauciuc – femei sunt trântite la pământ şi sângele începe să curgă.

                        Împinse în maşini, victimile sunt lovite fără milă şi martori oculari declară că la Miliţie, când au coborât din maşini, erau învineţiţi şi plini de sânge. Cocîrţeu era purtat pe braţe, iar Rădoi era încovoiat. Aceiași martori declară că ţipetele n-au contenit multă vreme în camerele Miliţiei, care în ciuda legii lovea oameni paşnici şi nevinovaţi.”

                        În după amiaza aceleiaşi zile, după ora de rugăciune, un grup de credincioşi baptişti s-au îndreptat dinspre biserică înspre sediul Miliţiei, pentru a afla ce se întâmpla cu cei arestaţi. În fruntea lor se afla Ionel Prejban. Dar la rândul său, acesta „s-a pomenit înfăşcat şi lovit în mod barbar în faţa mulţimii stupefiate şi înfiorate de spaimă. Loviturile şi ţipetele au continuat şi în sediul Miliţiei.”

                        După anchetă, Rădoi, Cocîrţeu şi Prejban au fost deferiţi justiţiei. Juhasz a încasat 50 de lovituri cu bastonul de cauciuc, fiind bătuţi şi fiul lui Nicolae Rădoi, în vârstă de 17 ani, precum şi credinciosul Moise Codreanu din Oţelu Roşu. Acesta din urmă şi Petru Vuc au primit amenzi de câte 2.000 de lei, iar Ioan Teleagă de 1.000 de lei. Victimele principale ale torturii mai prezentau semne vizibile şi după trei zile, atunci când a avut loc procesul. Pedepsele primite de ei au fost: un an şi jumătate de închisoare pentru Nicolae Rădoi, un an pentru Petru Cocîrţeu şi opt luni pentru Ionel Prejban. Alţi membri ai A.L.R.C. au fost condamnaţi la câte trei luni. Printre cei care, în continuare, au decedat în condiţii suspecte se numărau şi Nicolae Traian Bogdan din Timişoara şi pastorul Ioan Gherman din Orşova.

                        Cu toate aceste acte de represiune, A.L.R.C. a continuat să existe şi să monitorizeze situaţia din România. La 20 februarie 1979, Pavel Nicolescu trimitea la Paris lui Sergiu Grossu o listă cu 16 deţinuţi aflaţi în închisorile din România pentru convingerile lor religioase. Printre aceştia se numărau baptişti, penticostali, adventişti şi un ortodox. A.L.R.C. lua în acest mod apărarea tuturor credincioşilor persecutaţi, indiferent de confesiunea lor, inclusiv ortodocşi. Dar curând campania ateistă a regimului a reînceput, cu şi mai multă vigoare. În anii următori, liderii şi mulţi membri ai A.L.R.C. au fost expulzaţi din ţară, iar organizaţia lor a fost redusă la tăcere. Ea se va reorganiza peste hotare, în Statele Unite.

                        În acest fel, regimul comunist din România mai „câştiga” o bătălie dusă împotriva opoziţiei pe care a întâmpinat-o pe multiple planuri în decursul existenţei sale. Chiar dacă după 1980 nu s-au mai produs acte de rezistenţă religioasă atât de făţişe precum constituirea A.L.R.C. şi mişcarea de la Caransebeş, cultele neoprotestante se aflau şi pe mai departe într-un raport dificil cu statul ateu. Opoziţia surdă a continuat, iar finalul confruntării nu a survenit decât în decembrie 1989, când populaţia României, inclusiv credincioşii neoprotestanţi, a eliminat regimul totalitar existent până atunci.

Bibliografie:

Dorin Dobrincu, Libertate religioasă şi contestare în România lui Nicolae Ceauşescu. Comitetul Creştin Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (A.L.R.C.), în Analele Sighet, 10, Anii 1973-1989. Cronica unui sfârşit de sistem, Bucureşti, 2003, p. 203-227.

http://danutm.wordpress.com/

http://dezvaluiri.wordpress.com/alrc-dcaratii-si-reactii/

https://istorieevanghelica.wordpress.com/tag/alrc/

Publicat în: Baptişti, Comunism, Creștinism, Creştini după Evanghelie, Evanghelici, Istoria Bisericii, Istorie, Libertate religioasă, Penticostali, Persecuţie, Politică, Religie, Securitatea | Etichetat: , , , , , , , , , ,

INTERVIU CU VISKY FERENC

De Marius Silvesan pe | Lasă un comentariu

Un interviu interesant anunțat AICI de la Teofil Stanciu

Publicat în: Evanghelici, Istoria Bisericii, Istorie, Libertate religioasă, Mass-media, Protestanţi, Religie, Securitatea, Video | Etichetat: ,

Nicolae Ceaușescu solicitat să dea relații despre dărâmarea Bisericii Baptiste din Dej

De Marius Silvesan pe | 2 comentarii

În anul 1973, luna august un credincios penticostal francez pe numele său CHARLEX CHOIX  vizitează mai multe biserici din Cluj și Dej.

„După ce a vizitat aceste biserici s-a arătat foarte încântat de cele văzute și auzite dar a întrebat cum este cu biserica baptistă din Dej, deoarece știe că în timpul vizitei pe care șeful statului român a făcut-o în Congo, i s-a prezentat o fotografie  cu biserica dărâmată de autorități.  Colaboratorul a replicat că cei care au fost la conducerea bisericii în perioada respectivă au comis unele greșeli în planul de sistematizare (?)[1], fapt pentru care legea prevede demolarea imobilului în cazul în care nu se respectă sistematizarea dar că în același loc dar respectând ceea ce trebuia să respecte la timpul respectiv a fost construită o biserică frumoasă și a invitat pe oaspete să o viziteze și împreună s-au deplasat la Dej unde a fost încântat de ceea ce a văzut. A făcut fotografii tehnic – color la bisericile din Cluj și Dej, interior și exterior pentru a argumenta că cele publicate de ing. CARAVAN nu corespund realității.”

În finalul documentului găsim următoarea adnotare.

„Sursa nu spune aproape nimic despre Charlex Choix, cine este cu ce se ocupă de ce a venit în România, ce legături are aici, dacă a mai fost ce …… etc. date despre persoana sa.

A se cere o completare!!

Col. Mea (?)”

Interesant este faptul că în timpul vizitei pe care președintele României, Nicolae Ceaușescu o efectuează în Republica Congo între 18-21 martie 1972 este solicitat să dea detalii referitoare la dărâmarea bisericii baptiste din orașul Dej.

Vizita delegaţiei R.S.R. condusă de preşedintele Nicolae Ceauşescu în Republica Populară Congo. Convorbiri oficiale. (18-21 martie 1972). Fototeca iiccr

Vizita delegaţiei R.S.R. condusă de preşedintele Nicolae Ceauşescu în Republica Populară Congo. Convorbiri oficiale. (18-21 martie 1972). Fototeca iiccr

Ce detalii a dat Ceaușescu despre ceea ce s-a întâmplat la Dej în afara faptului că a făcut biserica și conducătorii vinovați de situația respectivă nu știu pentru că nu am cercetat cazul, însă este interesat de remarcat faptul că cetățeanului francez i se spune că tot biserica din Dej este vinovată de dărâmare.

Despre istoria Bisericii Baptiste din Dej care tocmai a avut jubileul de 100 de ani, a scris și Ioan Bunaciu în cartea Istoria Bisericilor Baptiste din România.

“Evanghelia a fost propovăduită în Dej în jurul anului 1910. […] Din anul 1912, grupul de credincioși s-au adunat cu regularitate la închinare. […]

Cum autoritățile comuniste au refuzat să aprobe construirea unui nou locaș de închinare, credincioșii au demolat vechea clădire în anul 1970, ridicând una nouă, corespunzătoare necesităților bisericii. Pe data de 21 noiembrie 1970, chiar după inaugurare, autoritățile au demolat clădirea cu ajutorul pușcăriașilor. […]

După îndelungi tratative duse cu autoritățile comuniste, pe data de 12 decembrie 1973. credincioșii au primit autorizația de reconstruire a bisericii pe același demisol, căruia i-au adăugat un antreu în fațăm iar în spate o sală pentru baptister, ajungând chiar la proporții mai mari decât cea anterioară.

Lucrările de reconstruire au demarat în data de 17 ianuarie 1974; credincioșii din satele din jur au ajutat prin muncă voluntară, iar bisericile din țară au trimis bani prin intermediul Uniunii Baptiste, astfel că, în decurs de câteva luni, clădirea a ajuns în stadiul final.” ( Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, pp. 204-205)

În cadrul articolului Biserica Creștină Dej la ceas aniversar publicat în ziarulfaclai.ro se menționează că în anul 1970 biserica este dărâmată de autorități și nu de credincioși.

„Existența Bisericii Baptiste nu a fost scutită de provocările istoriei. Asemenea altor culte şi confesiuni din România postbelică, baptiştii au suferit numeroase persecuţii din partea statului comunist. Inclusiv cei din Dej, cărora, în noiembrie 1970 le este demolată biserica. După numeroase şi îndelungi tratative duse cu autorităţile, în decembrie 1973, credincioşii primesc dreptul de a-şi reconstrui biserica, lucrările fiind demarate în ianuarie 1974. După doar cîteva luni, graţie muncii susţinute şi devotamentului voluntarilor sosiţi din satele din jurul Dejului, dar şi cu sprijinul financiar sosit din partea bisericilor din ţară, membre ale Uniunii Baptiste, construcţia va fi terminată. Mai încăpătoare, mai luminoasă şi mai puternică, Biserica Creştină Baptistă din Dej va deveni cea ce este astăzi: un lăcaş al Domnului.” (M. Vaida, „Biserica Creştină Baptistă din Dej, la aniversare”, http://www.ziarulfaclia.ro)

Un alt aspect interesant pe care îl menționează sursa este faptul că cetățeanul francez a făcut fotografii pentru a demonstra că în România nu sunt probleme în privința respectării libertății religioase contracarîndu-l în acest fel pe Constantin Caraman.

 [1] Este vorba de planul de sistematizare sau de cel de construcție? Pentru că nu vedem legătura între planul de sistematizare care era realizat de autorități și greșeala celor care au fost la conducerea bisericii.

Articole relaționate

Biserica Creştină Baptistă Emanuel din Dej, la ceas aniversar

Istoria Bisericii Baptiste din Dej – Jubileu 100 de ani

Publicat în: Baptişti, Comunism, Evanghelici, Istoria Bisericii, Istorie, Libertate religioasă, Persecuţie, Politică, Religie, Securitatea | Etichetat: , , , , , , , ,

Denisa Bodeanu (ed.), Neoprotestanţii din Transilvania în timpul regimului comunist. Studiu de caz: Baptiştii din judeţul Cluj. Mărturii şi documente. Volumul II, Argonaut, 2012

De Marius Silvesan pe | 11 comentarii

Denisa Bodeanu (cas Budeancă) este doctor în istorie la Cluj și cercetătoare la CNSAS. Volumele de față au fost realizate ca urmare a interviurilor realizate de autoare pe parcursul unei perioade mai mari de timp după reguli de istorie orală. Pe lângă sursele de istorie orală autoarea a mai folosit documente, în principal din Arhiva CNSAS precum si o serie de cărți, studii și articole de specialitate.

Mai jos aveți o prezentare a volumului I si al volumului II

„În anul 2007 a apărut la Editura „Argonaut” din Cluj-Napoca primul volum al cărţii „Neoprotestanţii din Transilvania în timpul regimului comunist. Studiu de caz: Baptiştii din judeţul Cluj” ce cuprindea: un studiu introductiv consistent în care era analizată situaţia Bisericii Baptiste din România şi a credincioşilor acesteia în perioada comunistă, 14 interviuri realizate cu baptişti din judeţul Cluj şi 15 documente din arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Volumul era rezultatul unor ample cercetări de teren desfăşurate de Denisa Bodeanu în judeţul Cluj şi al unor investigaţii minuţioase întreprinse în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii din Bucureşti.

CUPRINS vol. I

Cuvânt înainte…………………………………………………………………………………….7
Studiu introductiv………………………………………………………………………….11
Achim Ioan…………………………………………………………………………………31
Bojan Dragomir……………………………………………………………………………..38
Căpuşan Mircea……………………………………………………………………………..46
Cherecheş Vasile……………………………………………………………………………51
Dan Ioan Alexandru………………………………………………………………………….64
Faur Avram…………………………………………………………………………………75
Faur Malidia……………………………………………………………………………….83
Huşanu Mihai……………………………………………………………………………….98
Lazăr Victor………………………………………………………………………………116
Lehene Ioan……………………………………………………………………………….146
Mânzat Ioan……………………………………………………………………………….160
Mocan Liviu……………………………………………………………………………….171
Marhao Liviu………………………………………………………………………………176
Rusu Ioan…………………………………………………………………………………181
Rusu Nicolae………………………………………………………………………………184
Sidea Vasile………………………………………………………………………………188
Anexe……………………………………………………………………………………….
Indice de nume………………………………………………………………………………
Indice de locuri………………………………………………………………………………

După 5 ani, cu sprijinul generos al aceleiaşi edituri a apărut şi al doilea volum, ce cuprinde un număr de 12 interviuri realizate cu 3 pastori şi 9 credincioşi baptişti din judeţul Cluj şi 20 de documente selectate din fondurile „Documentar” şi „Informativ” din arhiva CNSAS.

Şi acest volum, la fel ca şi cel precedent, se adresează atât specialiştilor interesaţi de istoria evanghelicilor din România cât şi publicului larg.

Volumul poate fi comandat la Editura Argonaut (editura_argonaut@yahoo.com).

Pentru cei interesaţi redau mai jos cuprinsul volumului.

Cuvânt înainte ……………………………………………………7

Listă de abrevieri……………………………………………….. 9

Mărturii ………………………………………………………… 11

Nicolae Antonie ………………………………………………….. 13

Maria Bărbătei ………………………………………………….. 26

Anica Bocaniciu………………………………………………….. 35

Silvia Căpuşan …………………………………………………… 43

Liviu Cioflică …………………………………………………….. 56

Verginia Dan…………………………………………………….. 64

Lidia Dan………………………………………………………… 73

Avram Faur ……………………………………………………… 86

Liviu Marhao …………………………………………………… 104

Gabriel Pruneanu ……………………………………………….. 122

Ioan Rusu……………………………………………………….. 136

Vasile Tămaş……………………………………………………. 147

Documente ……………………………………………………. 163

Index general………………………………………………….. 237”

http://cosmin-budeanca.blogspot.de

Publicat în: Anunţuri, Baptişti, Comunism, Creștinism, Cărţi, Evanghelici, Istoria Bisericii, Istorie, Libertate religioasă, Persecuţie, Politică, Religie, Securitatea | Etichetat: , ,