Articolul Pastorii baptiști în volumul Destine individuale și colective în comunism, Polirom, Iași, 2013
Partajează asta:
Tablete pentru familie. 01 Până când moartea ne va despărți – Mariana Caraman în dialog cu Richard Wurmbrand
În cadrul acestei emisiuni din seria Tablete pentru familie, invitatul Marianei Caraman este pastorul Richard Wurmbrand. Acesta a fost rugat să vorbească despre familia sa precum și de viziunea lui Dumnezeu asupra familiei.
Materialul este prezentat pe site-ul istorieevanghelica.ro cu acordul realizatorului emisiunii Tablete pentru familie, Mariana Caraman.
Partajează asta:
Apariții editoriale (8) – Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965)
După o muncă susținută, completări și revizuiri sunt bucuros să anunț publicarea tezei mele de doctorat având ca subiect relația Biserică-stat în România comunistă.
Voi revenii cu detalii referitoare la problemele abordate pe parcursul celor 7 capitole, structura cărții și data lansării.
Vezi cuprinsul cărții AICI
Cei interesați o pot comanda de pe site-ul Editurii Cetatea de Scaun dând click pe copertă.
Mulțumesc pe această cale tuturor celor care într-un fel sau altul au contribuit la apariția acestei cărți.
Cuvânt înainte
Marius Silveșan şi-a propus să reconstituie o perioadă foarte dificilă din istoria României, cea a anilor de început ai comunismului, din perspectiva evoluției bisericilor baptiste. Trebuie precizat de la început că e vorba de o istorie confesională, scrisă de un membru al comunității baptiste, dar în același timp, trebuie subliniat faptul că e o istorie scrisă cu obiectivitate științifică şi cu respectarea tuturor cerințelor deontologiei profesionale. Privirea dinlăuntru pe care Marius Silveșan o poate avea asupra subiectului abordat îi permite să înțeleagă mai bine fenomenele şi să le explice pentru cei mai puţin familiarizaţi cu acestea. În același timp, formația sa de istoric, dobândită în cadrul Universităţii din Bucureşti, îl ajută să depășească uşor capcanele adeziunii la confesiunea din care face parte şi să-şi „facă meseria” în mod corect şi echilibrat.
De altfel, caracterul echilibrat este prima calitate pe care aş atribui-o acestei lucrări care a avut de tratat, printre altele, subiectul foarte delicat al raporturilor complexe dintre comunitatea baptistă şi autorităţile comuniste, inclusiv Securitatea. Aceste raporturi, așa cum rezultă din documentele analizate de Marius Silveşan, au fost adesea tensionate în condiţiile în care regimul comunist încerca, prin toate mijloacele, să promoveze ateismul şi îşi propunea, în ultimă instanţă, eradicarea religiei.
Aflăm deci din paginile prezentei cărţi, la origine teză de doctorat susţinută în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, în primul rând care este specificul confesiunii baptiste printr-o serie de precizări foarte utile, în contextul în care identitatea acestei comunităţi nu este foarte bine cunoscută şi cu atât mai puţin înţeleasă de către majoritatea românilor.
Apoi, Marius Silveşan ne arată care erau mijloacele prin care, îmbinând presiunile, hărţuielile administrative, reglementările juridice, represiunea, dar şi oferirea de aparente avantaje, autorităţile comuniste au încercat să controleze şi să diminueze activitatea comunităţilor baptiste din România. La acţiunile oficialităţilor răspunsurile comunităţii şi ale indivizilor au fost nuanţate, unele fiind de supunere faţă de autoritatea politică, aşa cum cele mai multe comunităţi creştine consideră că e necesar, pornind de la afirmaţia apostolului Pavel că orice putere este de la Dumnezeu. Altele au fost încercări de eludare a constrângerilor, prin opoziţie mai mult sau mai puţin deschisă (de exemplu, pastori care continuă să oficieze botezul, deşi comuniştii interziceau botezarea celor care nu proveneau din familii baptiste), sau prin interpretarea în interes propriu a unor regulamente (schimbarea numelui şcolii duminicale în ora biblică, ori fixarea nunţilor duminică după amiaza pentru a putea aduna totuşi comunitatea în momentul tradiţional, în condiţiile în care slujbele religioase trebuiau ţinute doar dimineaţa). În spiritul echilibrat de care tocmai vorbeam şi bazându-se pe lecturi extinse, din diverse domenii, autorul precizează că este vorba de hărţuieli şi tipuri de răspuns care nu au fost caracteristice doar baptiştilor, ci tuturor confesiunilor din România, inclusiv celei ortodoxe, care a fost, de asemenea, supusă unei presiuni constante din partea autorităţilor comuniste.
Partea cea mai interesantă a lucrării, şi cea care, probabil, va suscita cele mai multe reacţii, este cea în care Marius Silveşan analizează fenomenele de rezistenţă la represiunea comunistă, dar şi pe cele de cedare şi de colaborare, cu instituţiile statului comunist, între care un loc aparte îl ocupă Securitatea.
Comunitatea baptistă, ca şi celelalte confesiuni religioase din România, şi-a avut martirii săi, pastori sau simpli credincioşi, care au fost arestaţi, anchetaţi, torturaţi şi condamnaţi pentru credinţa lor. Exemplele selectate de autor din multele posibile sunt ilustrative pentru felul în care unii oameni au ştiut să-şi pună credinţa şi idealurile dincolo de siguranţa personală şi de confortul relativ al acceptării unui sistem totalitar.
Comunitatea baptistă şi-a avut însă, tot la fel ca şi alte confesiuni, delatorii, informatorii, colaboratorii Securităţii. Este vorba de un fenomen care a caracterizat întreaga societate românească, de care nicio biserică nu a reuşit să scape, aşa cum nu au reuşit nici celelalte structuri sau instituţii, şi acesta e un adevăr care trebuie spus răspicat. Dar afirmaţiile despre colaborarea unei persoane sau a alteia cu Securitatea trebuie să se bazeze întotdeauna pe documente cât se poate de clare, iar atunci când asemenea afirmaţii se fac într-o lucrare de istorie, trebuie prezentat contextul în care recrutarea a avut loc, precum şi consecinţele acesteia.
Este ceea ce face Marius Silveşan, care nu lansează acuze gratuite, nu se mulţumeşte să prezinte realităţile existenţei unor declaraţii de colaborare, ci analizează felul în care diferitele persoane au ajuns să semneze angajamentul, presiunile la care au fost supuse, ca şi efectele acceptării colaborării. Foarte importantă ni se pare precizarea faptului că semnarea unui angajament cu Securitatea nu a dus în mod absolut la furnizarea de informaţii realmente utile Securităţii, şi mai ales, nu a dus întotdeauna la afectarea altor persoane. Fără a încerca o „spălare” în bloc a celor care au devenit, dintr-un motiv sau altul, informatori ai Securităţii, autorul arată, aşa cum e şi corect, că mulţi dintre cei care au semnat în condiţii de presiune au încercat apoi să minimizeze colaborarea, oferind informații banale şi refuzând să implice şi alte persoane. În acelaşi timp însă, Marius Silveşan prezintă şi situaţii în care informatorii au venit de bună voie către Securitate şi s-au implicat activ în poliţia politică, facilitând prin delaţiuni acţiunile de reprimare îndreptate împotriva altora.
Concluziile lucrării sunt corecte şi formulate în acelaşi spirit echilibrat. Întemeindu-şi demersul pe o bogată documentaţie realizată în biblioteci, arhive, dar şi prin interviuri cu membrii comunităţii baptiste, Marius Silveşan a reuşit să deschidă, credem noi, o cale, către mai buna cunoaştere a unei comunităţi cu un rol însemnat în societatea românească. Lucrarea rezultată este un bun exemplu pentru felul în care istoria confesională poate şi trebuie să fie scrisă, si va suscita, sperăm, interesul nu doar al membrilor comunităţii baptiste, ci al unor largi categorii de cititori.
Prof. univ. dr. Ecaterina Lung, Universitatea din București
Articole pe aceeași temă
Partajează asta:
Facultatea de Teologie Romano-Catolică – dezbaterea „Abordări morale ale credinței” (28.02.2013)
Joi, 28 februarie 2013, Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității din București organizează dezbaterea Abordări morale ale credinței. Evenimentul face parte din seria Conferințelor Facultății de Teologie Romano-Catolică pe tema Rațiunile credinței.
Dezbaterea Abordări morale ale credinței este moderată de Pr. lect. dr. Emil Moraru, prodecan al Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din București.
La acest eveniment sunt invitați Î.P.S. acad. prof. dr. Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de București şi membru de onoare al Academiei Române, cu prezentarea Credința ca izvor de alegeri morale şi dr. Gabriela Blebea Nicolae, membru al Societății Tomiste din România, cu prezentarea „Așa îmi spune mie conștiința” sau Despre conștiință ca ghid moral.
Dezbaterea Abordări morale ale credinței va avea loc începând cu ora 19:00 la Facultatea de Teologie Romano-Catolică în Auditorium Maximum(Str. G-ral Berthelot, nr. 19, sector 1, et. IV).
http://topub.unibuc.ro/dezbaterea-abordari-morale-ale-credintei/
Partajează asta:
Un articol interesant al lui Teofil Stanciu despre activitatea personajului Bach, care de fapt poate fi oricare din artiștii zilelor noastre. Doar oare numai situația acestora este incertă?
Fratele Bach (Johann Sebastian, cel căsătorit cu Anna Magdalena și tatăl a 20 de copii) este membru în Biserica Baptistă/Penticostală/Adventistă nr. 2/3/4/5 din localitatea Arad/Suceava/București. Alegeți dumneavoastră.
Fratele Bach e un tip tare la locul lui, numai că are o chestie care-l scoate în evidență: e deosebit de talentat la muzică. Compune niște cantate, niște fugi, niște canoane de te înnebunește. Nimeni nu-i poate sta împotrivă.
Comitetul s-a întrunit în ședință ca să discute soarta compozitorului. De mai bine de 8 ore ține consfătuirea. În prealabil, așa cum scrie la Scriptură, J.S. Bach fusese avertizat între patru/șase și chiar mai mulți ochi cum că sora Expertiza, de pildă, ce stă în strană chiar lângă orgă, are adesea amețeli de la sunetele pe care, obligat de partitură, le scoate organistul prin tuburile instrumentului.
Și fratele Antidot se declarase profund bulversat sub aspect teologic și muzical de compozițiile fratelui Bach. Unde e…
Vezi articolul original 497 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
9 Things You Should Know About Pope Benedict XVI
As head of the Catholic Church Pope Benedict is the spiritual leader to more than one billion people around the globe. But today the 85 year old announced he will resign on February 28 because of his advanced age. Here are nine things you should know about the former Cardinal Joseph Ratzinger.
1. Benedict is the 265th pope and the first to resign in over 600 years.
Pope Benedict XVI
2. Benedict XVI was elected pope at the age of 78. He is the fifth oldest person to have been elected pope (the other four were 79 at the time of their election).
3. Born Joseph Ratzinger, he was six years old when the Nazis came to power in his native land of Germany. Although his family was staunchly anti-Nazi, he briefly was forced—like all German teens—to join the Hitler Youth. In 1943, while still in seminary, he was drafted into the German anti-aircraft corps as Luftwaffenhelfer (air force child soldier) though he deserted two years later without having fired a shot. In 1945, after his desertion, he was recognized as a German soldier by the Americans and sent to a prisoner of war camp near his hometown. He was released a few months later and returned to seminary.
4. After being ordained as a Catholic priest in 1951, Ratzinger became an academic theologian. He had a long career as an academic, serving as a professor of theology at several German universities, before being appointed a cardinal in 1977. Prior to the promotion Ratzinger had relatively little pastoral experience.
5. In 1976, he suggested that the Augsburg Confession, the primary confession of faith of the Lutheran Church and one of the most important documents of the Lutheran reformation, might possibly be recognized as a Catholic statement of faith. He later backed off this position because of differences between Catholics and Lutherans on the understanding of justification.
6. In 2001, Ratzinger convinced John Paul II to put Congregation for the Doctrine of the Faith—the Vatican office that Ratzinger oversaw—in charge of all investigations and policies surrounding sexual abuse in order to combat such abuse more efficiently. According to John L. Allen, Jr.,
By all accounts, Ratzinger was punctilious about studying the files, making him one of the few churchmen anywhere in the world to have read the documentation on virtually every Catholic priest ever credibly accused of sexual abuse. As a result, he acquired a familiarity with the contours of the problem that virtually no other figure in the Catholic church can claim.
Driven by that encounter with what he would later refer to as „filth” in the church, Ratzinger seems to have undergone something of a „conversion experience” throughout 2003-04. From that point forward, he and his staff seemed driven by a convert’s zeal to clean up the mess.
Of the 500-plus cases that the Congregation for the Doctrine of the Faith dealt with prior to Benedict’s election to the papacy, the substantial majority were returned to the local bishop authorizing immediate action against the accused priest – no canonical trial, no lengthy process, just swift removal from ministry and, often, expulsion from the priesthood. In a more limited number of cases, the congregation asked for a canonical trial, and in a few cases the congregation ordered the priest reinstated.
7. During his time as a cardinal, Ratzinger’s liberal Catholic critics dubbed him „God’s Rottweiler” because of conservatives positions and actions such as his denunciation of homosexuality and same-sex marriage, his disciplining of Latin American liberation theologians, and his censure of Asian priests who viewed non-Christian religions as part of God’s plan for humanity.
8. Ratzinger is the author of 66 books. His first book was published in 1966 and his most recent in 2012.
9. Ratzinger didn’t really want to be pope. In 1997, at the age of 70, he asked Pope John Paul II for permission to become an archivist in the Vatican Secret Archives and a librarian in the Vatican Library, but the pope refused. At the time of his election to pope, Ratzinger had hoped to retire peacefully and said that „At a certain point, I prayed to God ‘please don’t do this to me’ . . . Evidently, this time He didn’t listen to me.”
Sorce: http://thegospelcoalition.org
Partajează asta:
Etică și moralitate în viața publică. O perspectivă creștină
Partajează asta:
Discursul dr. Ben Carson în cadrul evenimentului naţional Mic Dejun cu Rugăciune
Un articol preluat de pe semneletimpului.ro
Discursul medicului conservator Ben Carson l-a eclipsat pe cel al preşedintelui Obama, în cadrul evenimentului naţional Mic Dejun cu Rugăciune (MDR), titreazăWashington Times, într-un editorial publicat vineri.
Nicio vorbă din partea conservatorilor despre discursul preşedintelui Obama din cadrul Micului Dejun cu Rugăciune, un eveniment ecumenic organizat anual în Statele Unite. Anul acesta, dezbaterile de după evenimentul desfăşurat joi se învârt în jurul altui discurs: cel susţinut de directorul Diviziei de Neurochirurgie Pediatrică a Spitalului Johns Hopkins, Benjamin Carson.
Adresându-se publicului de pe aceeaşi scenă unde, 25 de minute mai târziu, a vorbit şi preşedintele ţării, dr. Carson a atacat noţiunea de „corectitudine politică”, pe care a calificat-o drept o ameninţare „periculoasă” pentru libertatea de exprimare. Neurochirurgul i-a încurajat pe americani să îşi transmită cu îndrăzneală ideile şi a făcut el însuşi o demonstraţie în acest sens, expunându-şi opiniile referitoare la datoria naţională, deficite, impozite şi reforma sănătăţii, chiar dacă ideile sale intrau adesea în contradicţie cu perspectivele exprimate public de preşedinte.
În debutul discursului său, Carson a condamnat corectitudinea politică drept „o chestiune oribilă” care este „periculoasă” pentru că stăvileşte libertatea de gândire şi expresie. „Am ajuns la un punct în care oamenilor le este, efectiv, frică să vorbescă despre ceea ce vor să spună, ca nu cumva să jignească pe cineva,” a declarat Carson, referindu-se, de exemplu, la oamenii care se abţin să mai spună „Crăciun fericit”. „Trebuie să trecem peste sensibilitatea aceasta care îi împiedică pe oameni să spună ce gândesc!”
Carson a discutat despre decadenţa morală a americanilor şi a avertizat că aceştia ar putea fi confruntaţi cu o soartă asemenea Romei Antice – o naţiune puternică şi prosperă, care şi-a pierdut locul de pe piedestalul istoriei, fiind distrusă din interior.
Aflat la doar câţiva metri distanţă de preşedintele Obama, dr. Carson a confruntat chestiunea datoriei şi deficitului de stat, spunând că acestea constituie „o mare problemă.” „Ce ziceţi de sistemul nostru de impozitare – atât de complex încât oricui îi este practic imposibil să respecte litera legii? Când mă uit în Biblia mea, ştiţi ce văd? Văd cea mai dreaptă Persoană din Univers – Dumnezeu – dându-ne un sistem. Se numeşte ‘zecime'”, a spus Carson, marcând un moment cheie al discursului, aplaudat la scenă deschisă de conservatori.
Reacţiile în social media la discursul neurochirurgului au fost vădit pozitive. „În sfârşit un conservator independent decide să ducă acest discurs pe terenul politic, aşa cum face şi Obama. Da, am avut o voce. Benjamin Carson,” posta politicianul conservator David Limbauch pe Twitter, citat de Twitchy.com.
Partajează asta:
Protestanți în România – Documentar TVR realizat de Cristi Țepeș
Cristi Țepeș a realizat un scurt documentar despre protestanți (protestanții din România). Atunci când se referă la protestanți, documentarul face referire nu numai la luterani și calvini ci și la baptiști, creștini după Evanghelie și penticostali.
Documentarul a fost difuzat pe TVR 1 în cadrul emisiunii Univesrul Credinței http://www.tvrplus.ro/editie-universul-credintei
În cadrul acestui documentar vorbesc printre alții Prof Dr. Valeriu Andreiescu, pastor Virgil Achihai, Conf. Univ. Dr. Mariș Daniel
Informații preluate de pe blogul http://rodiagnusdei.wordpress.com
Partajează asta:
Interviu cu Pavel Nicolescu, inițiatorul ALRC
Pavel Nicolescu – centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com
Pavel Nicolescu, personalitate marcantă a vieții evanghelice românești a acordat un interviu în anul 2007 cu prilejul unei vizite în România. În cadrul acestui interviu Pavel Nicolescu vorbește pe scurt despre acțiunile Comitetului Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC) dar și despre persecuțiile religioase și formele acesteia în perioada comunistă și cea postcomunistă.
Recomand acest interviu tuturor celor care vor să cunoască mai multe despre istoria evanghelicilor sub comunism.
Veți regăsi și puncte de vedere proprii referitoare la situația evanghelicilor și relațiile acestora cu statul comunist.
Pavel Nicolescu consideră că moartea unor pastori precum pastorii Radu Cruceru sau Gherman s-a datorat Securității.
Despre Pavel Nicolescu, inițiatorul ALRC am scris în 2011 următoarele:
Pavel Nicolescu, este una dintre personalitățile de marcă ale evanghelicilor români. Lui i se datorează inițierea ALRC-ului (Comitetul Român Pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință), comitet care milita pentru respectarea drepturilor religioase garantate cetățenilor de către Constituția RSR (1965) precum și de alte legi în vigoare la momentul respectiv printre care și Legea pentru Regimul General al Cultelor Religioase din 1948 care a suferit schimbări minore pe parcursul perioadei comuniste. În cadrul tezei mele de doctorat am dedicat un subcapitol problematicii legislative punând în paralel documentele legislative ale perioadei comuniste. În final am considerat oportun să prezint și diferența dintre realitate și discurs legislativ. Din această perspectivă, documentul ALRC-ului pe care îl găsiți la adresa de mai sus prezintă situația reală a respectării libertății religioase în România la sfârșitul anilor 70 ai secolului XX. Aici intră în discuție încă un element, anume faptul că România a semnat în 1975 Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare internațională de la Helsinki. printre cele zece principii cunoscute sub numele de Decalogul de la Helsinki remarcăm la punctul 7 următoarele: „respectarea dreptului omului și a libertăților fundamentale, inclusiv a libertății de gândire, conștiință, religie sau de convingere.” (PGA, Helsinki, p. 32). Așadar, România s-a angajat în mod explicit să respecte aceste drepturi pe care în fapt a continuat să le încalce. În final dorim să precizăm faptul că din punct de vedere al libertății și securității personale lucrurile arătau cu totul diferit în anii 70-80 fată de anii 50 ai secolului XX.
Dănuț Mănăstireanu, care l-a cunoscut pe Pavel Nicolescu în anii 70 ai secolului XX în contextul „mișcărilor revendicative ale baptiștilor legate de libertatea religioasă”, realizează un scurt portret al acestui lider în cadrul primului articol din seria de articole despre ALRC.
L-am cunoscut pe Pavel Nicolescu în contextul mișcărilor revendicative ale baptiștilor legate de libertatea religioasă la mijlocul anilor 1970. Mi-a plăcut enorm de mult mintea lui strălucită, pasiunea lui pentru Cristos și de ce să nu spun, radicalismul lui politic, foarte diferit de angajarea foarte calculată a lui Iosif Ţon, pe care cu toții inclusiv Pavel, îl consideram atunci mentorul nostru. De asemenea, veneam amândoi din mediul creștin după Evanghelie.
Mulțumesc lui Emanuel Răduț pentru semnalarea acestui interviu.
Dacă sunteți interesați de acest subiect mai puteți citi și:
PAVEL NICOLESCU – INITIATORUL ALRC (FOTO)
ALRC-UL S-A ÎNFIINŢAT CA SĂ ÎL APERE PE IOSIF ŢON?
Dosar SSJ nr. 03 – Documente, Marturii, Memorii (ALRC)
Seria de articole ale lui Dănuț Mănăstireanu despre ALRC
Comitetul ALRC – 1 – Depre Pavel Nicolescu
Comitetul ALRC – 2 – Adresa catre Consiliul de Stat
Comitetul ALRC – 2 – Adresa catre Consiliul de Stat
Comitetul ALRC – 3 – Declaratie de constituire
Comitetul ALRC – 4 – Incetati prigoana
Dobrincu – Locul ALRC in opozitia anticomunista din Romania
Comitetul ALRC – 5 – Scrisoare Aurel Popescu si Iosif Ton
Pozitia fata de constituirea Comitetului ALRC adoptata in iulie 1978 de catre pastorul Iosif Ton si de Aurel Popescu, cunoscuti lideri progresisti ai credinciosilor baptisti din România. (…)
Subsemnatii Popescu Aurel, domiciliat in Bucuresti, si Ton Iosif, domiciliat in Cluj, credem ca este necesar sa definim si sa ne facem cunoscuta pozitia fata de Comitetul pentru Apararea Libertatii Religioase si de Constiinta (ALRC), afiliat la organizatia „Solidaritatea Crestina Internationala“, cu sediul in Elvetia.
1. Consideram ca motivatia pentru aparitia unui asemenea comitet exista, adica in România persecutia religioasa este o realitate simtita de toti cei ce practica in mod deschis si dinamic o credinta religioasa. (…)
Noi, Popescu Aurel si Ton Iosif, am fost chemati de Dumnezeu la predicarea Evangheliei si, cu toate ca impartasim durerea si obiectivele fratilor nostri din Comitetul pentru Apararea Libertatilor Religioase si de Constiinta, consideram ca nu suntem chemati la a ne inrola in acest comitet si de aceea raminem la chemarea noastra de predicatori ai Cuvantului lui Dumnezeu. Aceasta nu inseamna ca noi nu vom mai vorbi si scrie despre suferintele fratilor nostri, ci doar ca noi nu ne simtim chemati la a ne include intr-un comitet a carui preocupare principala este aceasta activitate in apararea fratilor.
Am reprodus acest pasaj deoarece îl consider exemplificator pentru poziția adoptată de cei doi lideri față de ALRC. De asemenea, am vrut să mă edific eu însumi asupra apartenenței sau ne apartenenței lui Aurel Popescu la ALRC fiindcă aveam un material în care se vorbea de faptul că el ar fi făcut la un moment dat parte din ALRC. Emy Răduț mi-a spus că informația apare la Alexa Popovici în cartea Istoria baptiștilor din România 1856-1989 iar eu eram oarecum contrariat de faptul că Aurel Popescu a făcut parte din ALRC dar nu l-am regăsit printre cei 9 credincioși care au format în primăvara anului 1978 (mai 1978) ALRC-ul.
Documentându-mă pentru acest articol am găsit o informație interesantă la Mircea Rusnac care aruncă o lumină nouă, cel puțin din punctul meu de vedere, asupra acestei situații.
Pastorii Ţon şi Pavel Nicolescu (în unele variante Niculescu), ca și inginerul Aurelian Popescu, au hotărât să alcătuiască o lucrare în care să descrie persecuțiile la care erau supuși neoprotestanții de către regimul comunist din România. Studiul s-a intitulat Cultele neoprotestante și drepturile omului în România, având o introducere numită Chemarea la adevăr. Printre autori se aflau şi penticostali şi creștini după Evanghelie. Textul lor a fost difuzat de către Radio Europa Liberă la 3 aprilie 1977. Erau menționate numele baptiștilor Ţon, Nicolescu, învățător Radu Dumitrescu, inginer Aurelian Popescu, ca şi predicatorul penticostal Constantin Caraman şi dr. Silviu Cioată, creștin după Evanghelie. A doua zi, toți aceștia au fost arestați Tot atunci fuseseră reţinuţi şi disidenţii Paul Goma şi Vlad Georgescu. Cei sase autori au fost anchetați şi bătuţi timp de 6 săptămâni, apoi eliberați. Vor fi rearestați în toamnă. Temporar, de teama reacțiilor externe, au fost încetate persecuțiile, în special cele împotriva copiilor.
Comitetul ALRC – 6 – Marionetele din Conducerea Cultului Baptist
Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 5 Comitetul ALRC (interviu cu Dănuț Mănăstireanu realizat de Ligia Dobrincu)
Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 6 Navigatorii
„În toate mişcările astea erau oameni care doreau să facă zgomot pentru a pleca. Chiar unii dintre tinerii cu care eu am fost implicat au dorit, măcar într-o oarecare măsură, să plece din ţară. (…) Însă pentru mulţi dintre cei care au aderat la ALRC, convingerea mea este că n-au făcut-o pentru a pleca, spre deosebire de mişcarea Goma, în care , cred eu, cea mai mare parte a semnatarilor au văzut în asta un mijloc de a pleca din ţară. (…) După părerea mea, folosul ALRC a fost în radicalismul contestării ideologiei comuniste pe care Pavel şi cei din grup au realizat-o dar, din păcate, impactul pe termen lung a fost destul de redus pentru că ei au fost cu toţii împinşi în afară din ţară.” În această perioadă, mai ales anii 80 -81 şi DM a fost foarte atent supravegheat.
(Interviu realizat de Ligia Dobrincu.)
Veți găsi aici și informații despre organizația Navigatorii
Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 7 Surprizele dosarului de Securitate
Un alt fragment din interviul realizat de Ligia Dobrincu, fragment în cadrul căruia Dănuț povestește despre reținerea sa de către Securitate, anchetări, presiuni și alte șicane. Veți regăsi amintit aici și cazul lui Constantin Sfatcu de la Iași care făcea colportaj de Biblii și a fost acuzat că a încercat să omoare un polițist. Îmi este cunoscut cazul pentru că l-am întâlnit în cadrul unor documente din Fondul Gabany. De asemnea, Dănuț amintește și de cazul lui Vasile Răscol de la Penticostali.
În iarna 1986/1987, un fost coleg de liceu şi prieten foarte bun, Constantin Sfatcu a fost condamnat pentru colportaj de Biblii la 10 ani de închisoare, fiind acuzat că a încercat să omoare poliţistul care l-a oprit. „Bineînţeles că era o acuzaţie fabricată. Niciun om care transportă Biblii nu omoară poliţişti”. Cu ceva timp în urmă, în 1976, un penticostal din Bucureşti, Vasile Rascol fusese condamnat pentru colportaj de Biblii la doi ani. Dar „la sfârşitul anilor ’80 nu mai îndrăznea nimeni să lanseze asemenea acuzaţii”, de aceea încercarea de a ucide un poliţist era o acuzaţie mai eficientă.
Istorie Evanghelica 