Arhive categorie: Cultură

Video – lansarea cărții Biserică de stat, sau Biserică în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române 1928-2023 de Oliver Jens Schmitt


Joi, 11 mai 2023, a avut loc la Librăria Humanitas Cișmigiu din București în prezența autorului care a avut un dialog cu Gabriel Liiceanu și Magda Grădinaru.

Nu am ajuns la lansare și nu mi-am cumpărat încă cartea care a stârnit multe polemici în mediul online, dar o voi cumpăra. Am citit cartea 1918-2018 România în 100 de ani. Bilanțul unui veac de istorie scrisă de același autor, carte pe care o recomand celor interesați de istoria României în secolul XX și prima parte a secolului XXI.

Cei de la Humanitas au filmat lansarea cărții despre istoria BOR, iar înregistrarea este disponibilă pe canalul de YouTube al editurii.

Europa


Europa este un continent frumos cu locuri care pot fi vizitate și admirate. Una dintre țările acestui continent este România, cea care pentru mine înseamnă casă, acasă și a te bucura de pace, natură, prietenie și iubirea celor din jur. Din punct de vedere politic, țările de pe continent s-au asociat în cadrul unor structuri suprastatale ce au dat naștere la ceea ce începând cu anul 1992 numim Uniunea Europeană (UE), fapt care permite instituțiilor statelor membre să coopereze între ele, iar cetățenilor le oferă posibilitatea de a primi un loc de muncă mai bine plătit în altă țară, chiar dacă acest fapt poate avea uneori și consecințe negative. Totodată, a fi parte din Europa înseamnă a-ți face cunoștințe noi, a avea posibilitatea de a călători și a descoperi tradiții noi referitoare la muzică, dans, mâncare, haine, dar și altele. Totodată, este de menționat și faptul că acestea au ajuns și la noi și ne-au influențat. Sistemul medical pe de altă parte este mai diversificat, oferind posibilitatea pacienților români de a se trata în străinătate, dar și multor pacienți străini de a beneficia de serviciile medicale din România, mai ales în domeniul stomatologic, la prețuri mult mai mici față de țările din Occident. Privind în ansamblu, putem spune și faptul că cetățenii beneficiază de produse diverse la prețuri mai mici. A fi român în Europa secolului XXI înseamnă a te ridica la un anumit nivel de învățătură, dar și a studia la școli de renume în țară sau străinătate cu mențiunea că unii dintre românii care au plecat la studii nu au mai revenit. Așadar, în acest caz vorbim și de un exod al tinerilor și implicit al intelectualilor.
Astfel dar, dragi români, să nu uităm că Europa înseamnă un tot unitar în cadrul căruia fiecare stat și fiecare cetățean își aduce aportul. Așadar, fii mândru că ești român!

Istoricul Denis Deletant la lansarea cărții În căutarea României.


Despre libertate cu Otniel Bunaciu – Prodocens Media


Horia Roman Patapievici la Fain & Simplu cu Mihai Morar


Retras de 11 ani din viața publică, promotor de artă românească în lume, unul dintre puținii intelectuali autentici: Horia Roman Patapievici vine la Mihai Morar. A crezut cu tărie în democrație și capitalism, în puterea românilor de a reveni unde le este locul. După ce a lucrat cu 3 președinți și a suportat cu greu atacul mediatic, s-a retras din viața publică în lumea ideilor și a artei, pe care o promovează prin intermediul casei de licitații Artmark, pe care o conduce. Mai crede în români? Care îi sunt noile proiecte? Dar opțiunile de vot, azi?

Pressone.ro: Reportaj. Un pastor fundamentalist a făcut propagandă suveranistă de Înviere pe Arena Națională


Cei de la Pressone.ro fac o analiză pe un ton critic a evenimentului de pe Arena Națională organizat de pastorul Toni Berbece. De menționat ca site-ul este unul progresist fapt dovedit de modul în care abordează probleme precum cele religioase sau cele despre minoritățile religioase, dar au și articole de calitate. Interesant este faptul că în cadrul reportajului de față sunt amestecate lucrurile pozitive cu cele negative fapt evident pentru un cititor avizat. Personal sunt de acord cu unele aspecte critice, dar în dezacord cu altele.

Reportaj. Un pastor fundamentalist a făcut propagandă suveranistă de Înviere pe Arena Națională

Pe Arena Națională, stadionul din București închiriat pentru eveniment de la Primăria Generală, pastorul Toni Berbece a amestecat de Înviere rockul creștin, psalmii, iubirea pentru pământurile dacice și mesajele suveraniste.

Dintr-o perspectivă, e un fel de George Simion al creștinilor de diferite confesiuni, din moment ce își asumă rolul de justițiar în fața „depravării” venite din Vest, de apărător al poporului român sau de militant împotriva unor legi care ar atenta la familia tradițională. Educația sexuală sau drepturile minorităților sexuale din România ar fi, crede pastorul Berbece, legi ale „destrăbălării”.

Dana Nălbaru vorbește despre relația ei cu Dumnezeu la Fain&Simplu cu Mihai Morar


Dana Nălbaru, fosta solistă a trupei HI-Q, a venit la prodcastul lui Mihai Morar, Fain & Simplu să vorbească despre noua ei viață și credința în Dumnezeu. Acest lucru se petrece la 8-9 ani după retragerea acesteia din viața publică.

Iată cum se prezintă ea: „Sunt Dana Nălbaru, roaba lui Isus”

Pastorii Comunității Baptiste din București – anii ‘70


Sursa foto: https://romaniaev.wordpress.com/2023/04/10/romania-evanghelica-imagini-cu-explicatii-227/

Această imagine pare a reprezenta pastorii Comunității Baptiste București la sfârșitul anilor ‘70, începutul anilor ‘80. Poza este realizată la Biserica Baptistă din Popa Rusu


Pe randul din spate de la stanga la dreapta primul este Samuel Chibici, al doilea este Vasile Taloș, iar langă el este Elisei Pecheanu. Ultimii trei pe randul din spate spre dreapta sunt Iosif Ștefănuți, Paul Negruț și lângă el Vasile Brânzei.

În fata lui Brânzei pe primul rand jos este Pascu Geabou. Tot pe primul rând al doilea de la stânga la dreapta este Ioan Duduică.

În centru cu sacou deschis la culoare este Iosif Sărac.

Anca Manolescu: „Deprecierea culturii a condus, printre alte cauze, la anemierea actuală a culturii creștine”


Deprecierea culturii a condus, printre alte cauze, la anemierea actuală a culturii creștine, la lipsa ei actuală de expresivitate, la prea uşoara ei uitare.

Anca Manolescu, „Religie fără cultură?” publicat în Dilema Veche, Dilema Veche nr. 911 din 23 – 29 septembrie 2021.

https://dilemaveche.ro/sectiune/societate/din-polul-plus/religie-fara-cultura-633348.html

Interviu cu pastorul Pavel Nicolescu (2007), unul dintre liderii ALRC


Interviu cu pastorul Pavel realizat în anul 2007 de Ioan Panican pentru Forumul Civic Creștin

Pavel Nicolescu este unul dintre liderii ALRC (ComiteComitetul Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (pe scurt, ALRC).

În cadrul acestui interviu Pavel Nicolescu, pe care am avut onoarea să-l întâlnesc și personal, vorbește despre perioada comunistă și relația Bisericii cu Statul.

Deși în unele aspecte văd lucrurile puțin diferit aspectele prezentate aici, în fapt ideile pentru că nu prezintă date istorice, sunt interesante și valoroase pentru modul în care este abordată problema.