Recomandări editoriale (6) – Pr. Daniel Benga, Metodologia cercetării științifice în teologia istorică

Pe coperta 4 stau scrise următoarele: „Aceasta lucrare de metodologie încearcă să descrie, într-un mod sistematic, principalele norme și principii după care ar trebui sa se desfășoare cercetarea științifică în teologie. Deși se limitează la prezentarea criteriilor de cercetare în cadrul teologiei istorice, principiile enunțate pot fi utilizate cu succes atât în cadrul celorlalte discipline teologice, cât și în sfera științelor umaniste.
Normele metodice devin azi cu atât mai utile, cu cât trăim într-o lume aflată într-o rapidă schimbare și evoluție științifică și tehnologică, în care teologia este provocată din ce în ce mai des sper a-și prezenta punctul de vedere. Numai asimilarea și actualizarea creatoare a cunoștințelor dobândite în cadrul studiului teologiei vor permite tinerelor generații de teologi să-și facă vocea auzită în contextul lumii moderne.”
Părintele Daniel Benga a mai publicat în anul 2003 la Editura Sofia lucrarea Mari reformatori luterani și Biserica Ortodoxă. Contribuții la tipologia relațiilor luterano-ortoxe din secolul al XVI -lea.
Maxima zilei – 20 iulie 2013
A citi fără să gândești este ca și cum ai mânca fără să digeri
Edmund Burke
Programul Simpozionului internaţional de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus, ediţia a VIII-a, „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”, 4-7 iulie 2013
În perioada 4-7 iulie mă aflu la un Simpozion Internațional având ca temă generală „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”. În cadrul acestui eveniment am o comunicare referitoare la impactul schimbărilor legislative în plan religios cu titlul Impactul schimbărilor legislative asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România în perioada comunistă. Comunicarea va fi prezentată sâmbătă, 6 iulie 2013, în cadrul Secțiunii II IMPACTUL STALINIZĂRII ȘI DESTALINIZĂRII ASUPRA BISERICILOR ȘI CREDINCIOȘILOR.
Simpozionului internaţional de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”4-7 iulie 2013
Mai jos găsiți programul simpozionului preluat de pe blogul lui Cosmin Budeancă, unul din organizatorii acestui eveniment.

Call for papers: conferința „Arhivele comunismului între discurs şi realitate”, Bucureşti, 23 august 2013
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează în data de 23 august 2013, la sediul IICCMER, conferinţa „Arhivele comunismului între discurs şi realitate”.
Astfel, problema arhivelor comunismului şi regimul ei după 1989 va fi discutată şi dezbătută în cadrul unei conferinţe organizate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în data de 23 august 2013. Dezbaterile vor urmări chestiuni de interes general și particular în problema accesului la arhive:
Necesitatea unei istorii obiective a Bisericii Baptiste
Referitor la întrebările pe care le-am primit legate de inițiativă lui George Modoran de a publica o istorie „sincera” a bisericii Adventiste în perioada comunista, precizez doar ca nu cunosc detalii. Câțiva ani în urma i-am propus lui George o colaborare care sa includă mai multi cercetători adventiști la CNSAS iar rezultatul sa fie inclus într-o carte cu autor multiplu. Nu am primit nici un feedback legat de aceasta propunere, asa ca am considerat proiectul ca neprezentând interes. Ideea era ca puncte de vedere eventual diferite sa apară în paralel în așa fel încât cititorul sa poată avea un spectru larg de informație (și eventual interpretare) și sa poată concluziona singur. Nu pun la îndoiala sinceritatea lui George, însă pentru un istoric profesionist nu exista istorie sincera sau nesincera ci doar cu un grad mai mic sau mai mare de subiectivitate. Nu exista istorie 100% obiectivă. Pentru ca asta ar însemnă sa cunoști intențiile din spatele gesturilor și acțiunilor oamenilor. Cine pretinde ca ar putea reda acest context cu „sinceritate” se așează într-o poziție ingrata, pierzându-și credibilitatea. Ghiocel Fitzai a publicat o variantă de istorie adventistă cu câțiva ani în urma. Apariția anunțatei istorii „sincere” înseamna ca varianta lui Ghiocel Fitzai a fost o istorie nesincera? Ceea ce ma intriga, însă, este solicitarea de păreri cu privire la o astfel de „sinceritate” în contextul solicitării ca lucrarea sa fie tipărita sub auspiciile bisericii la editura Viata și Sănătate. În afara unei dorințe de publicitate, și eventual a unei presiuni asupra comitetului Uniunii pentru a ceda cererii „maselor”, solicitarea mi se pare neavenită. Istoria se scrie. Iar istoricul va fi judecat de istorie. Restul este deșertăciune.
Marius, sa-ți explic de ce un grad mai mare de subiectivitate nu înseamnă automat lipsa de sinceritate. Lipsa documentelor sau acces doar parțial la ele poate duce la subiectivitate, în ciuda intențiilor lăudabile și sincere. Dacă istoria se scrie pe baza declarațiilor martorilor, implicit gradul de subiectivitate este mai mare. Bineînțeles ca nu exclud posibilitatea unor intenții mai putin oneste, dar nu suntem în măsura sa ne pronunțam legat de intențiile oamenilor, pana la proba contrarie. Obiectivul nostru nu sunt procesele de intenție . . .
Alexandru Filip Popovici, Revolta împotriva neputinței și Evanghelia
Revolta împotriva neputinței se manifestă prin aducerea sinelui înaintea tuturor lucrurilor. Aceasta se întâmplă
deoarece „românii sunt nestatornici, impulsivi, brutali”, „sunt recunoscători pentru binele ce li se face, dar și foarte răzbunători când sunt jigniți” dar mai ales, „ei nu se supun decât propriei nevoi de a reacționa imediat”. Atunci când apare această raportare la sine, atunci omul este cel mai liber și totuși cel mai legat. Atunci este cel mai puternic și totuși cel mai slab. Atunci mândria lui țipă tot mai tare și totuși se aude încet. Istoria are un anumit grad de recurență, prin urmare, nu mai avem nevoie de demonstrații empirice. Ce a fost va mai fi. Faptele observate astăzi în societate își strigă propria demonstrație. Poporul român, cel descris de alții deunăzi, este același astăzi.
Atunci când „celălalt există doar ca sursă pentru hrănirea puterii” asistăm indirect la o relativizare a valorilor tradiționale. Lucrul aceste se întâmplă deoarece omului contemporan nu îi mai place tradiționalismul. Omul contemporan este rupt de trecut. Pentru el semnificația este dată de ceea ce nici nu a ajuns încă să fie – viitorul – potențialitatea. Omul contemporan este mereu omul viitorului, pentru că atunci când „trăiești raportându-te la infinit nu te poți compara cu nimeni”, iar faptul acesta conferă controlul asupra neputinței. Revolta împotriva neputinței naște ironie. Ironie întrucât neputința regăsită în sine este proiectată celorlalți, iar „celălalt există doar ca sursă pentru hrănirea puterii sale”.
Cum integrăm Evanghelia în contextul acesta? În modul cel mai simplu. Cuvântul ne spune că „Fiul omului a
venit să caute și să mântuiască ce era pierdut”. În acest „ce era pierdut” suntem noi. Omul contemporan își poate da cu ușurință seama că s-a pierdut. Că nu vrea s-o recunoască – în aceasta stă revolta împotriva neputinței sale, iar tocmai în această pierzanie a sa intervine Evanghelia. Drama omului modern este drama lui Toma. Pentru câteva momente Toma se pierde – „dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20:25). Pe cât de categoric ne răsună în minte atunci când citim declarația sa, pe atât de liniștit sună invitația Domnului Isus: „adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.” Cuvintele solicită acțiune. Poporul nostru s-a pierdut în declarații; a pierdut acțiunea de a fi creștin. Homo religiosus a căzut în desuetudine. El caută semne în Cel ce stă înaintea sa, dar nu-L vede pe Cel ce stă în fața sa. Când trăiești „după legea firii mai mult decât după religie”, firea devine o religie în sine și nu mai vezi nimic.
După cum spunea Noica, „fiindcă nu s-a interesat de teologie, secolul nouăsprezece nu s-a preocupat de om; fiindcă se preocupă de omul concret, secolul douăzeci revine la teologie”. Locul acesta privilegiat se explică prin faptul că, spre deosebire de alte științe, teologia nu explică pe om de jos în sus sau din afară înlăuntru „ci de sus în jos, de la decăderea dintr-o stare superioară, și dinăuntru în afară”. Această descriere a omului îl explică și îl desfășoară în toată plinătatea lui. Tocmai de aici să plecăm. Noi, în vestirea Evangheliei, nu intrăm în competiție cu celelalte științe și nici cu spiritul vremii. Știința nu și-a găsit încă o metodă validată „dinăuntru – în afară”. Noi, în vestirea Evangheliei, credem că fiecare om are o nevoie… Și care-i nevoia cea mai aprigă? Să văd în mâinile Lui semnul cuielor, să pun degetul meu în semnul cuielor și mâna mea în coasta Lui. Cu alte cuvinte, omul vrea să-L vadă pe Dumnezeu. În fond, toate nevoile se subordonează acesteia. Și pentru că „paradigma” noastră este de sus în jos, noi trebuie să-i învățăm pe oameni că ridicarea din decădere înseamnă apropiere de Dumnezeu. „Apropiați-vă de Dumnezeu și El se va apropia de voi” (Iacov 4:8), iată acțiunea pierdută în timp a omului contemporan. Mereu în istorie, în diferite domenii, s-au propus, atunci când împrejurările o cereau, reîntoarceri la sursele de inspirație originare. Când au văzut că s-a instaurat un oarecare tradiționalism sec, s-au reîntors la trecut, pesemne că l-au găsit valoros. În creștinism atunci când se constată o criză, unii se gândesc înspre viitor. Cum să dispară (criza, bineînțeles) și să nu mai apară? Ce să mai aducem nou? De unde să luăm și să mai adăugăm? Cum să ne integrăm în modernitate?
Revin la pierderea noastră. Noi ne-am pierdut de două ori. Eram pierduți, ce-i drept, și apoi ne-am pierdut de trecut. Integrarea Evangheliei se va face prin reconsiderarea ei. Evanghelia nu este nici tradiție, nici cultură. Ea este trăire. Omul contemporan are nevoie de Cuvânt, chiar dacă nu vrea s-o recunoască. Dar nu orice fel de Cuvânt, ci Cuvântul trăit…apoi Toma își isprăvește necredința…
Autorul precizează următoarele despre acest articol:
L-am redactat urmând câteva descrieri despre români așa cum apar în cartea Firea romanilor de Daniel Barbu. Am renunțat la stilul academic dar am adăugat între ghilimele descrierile respective.
Alexandru Filip Popovici este masterand anul I în Psihodiagnoză,
Psihoterapie Experienţială Unificatoare (PEU) și student al
Facultății de Teologie Baptistă Pastorală din cadrul
Institutului Teologic Baptist din București
Vă recomandăm să citiți și
ALEXANDRU FILIP POPOVICI, IERI DESPRE… ASTĂZI
Atunci când te-ai născut, ai cunoscut pentru prima oară ceea ce se numește timp. Nu, nu chiar așa, dintr-o dată. Pe măsură ce sărbătoreai propria-ți victorie asupra acestuia, an de an, la o dată bine precizată în calendar, ai remarcat, nu știu cum sau în ce fel, că ceea ce sărbătoreai de fapt nu era propria ta […]
ALEXANDRU FILIP POPOVICI, DIALECTICA TRĂIRII
Adesea viața ni se înfățișează sub forma unei scene. Nu știm câți spectatori avem, dar știm că totul începe atunci când se ridică cortina și totul se termină atunci când cortina se lasă. Mai mult, cei care joacă bine au parte de aplauze, și-au cucerit publicul, iar cei care aplaudă vor avea impresia că n-au […]
Bisericile Creștine Baptiste din Romania 1948-1965, recenzie în Analele Universității din Craiova 1/2013

În cadrul Analelor Universității din Craiova, seria Istorie, Bogdan Emanuel Răduț, istoric și autor al unor cărți privind istoria evanghelicilor în comunism, a publicat o recenzie a cărții mele, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență, 1948-1965, recenzie pe care o public și eu mai jos preluată de pe blogul autorului http://emyradut.blogspot.ro/2013/06/marius-silvesan-baptiste-christian.html.
Marius Silveşan, The Baptiste Christian Churches from Romania among persecution, accommodation and resistance (1948-1965), Cetatea de Scaun Publishing Press, Târgovişte, 2012, 410 pages.Bogdan Emanuel Răduţ
Facultatea de Teologie Baptistă din București are pagină de facebook

Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității din București are pagină de Facebook.
Cei interesați o pot accesa la adresa de mai jos.
https://www.facebook.com/FacultateaDeTeologieBaptista
Dezbaterile CSIC – Biserica Ortodoxă Română sub comunism

Centrul de Studii în Istorie Contemporană
Care erau opţiunile ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române în gestionarea relaţiei cu statul după 1945?
Cum a colaborat şi cum a rezistat Biserica sub regimul comunist ateu?
La aceste întrebări vor căută să răspundă invitaţii celei de-a doua întâlniri din seria Dezbaterilor CSIC: Adrian Nicolae Petcu (cercetător CNSAS), prof. univ. dr. Radu Carp (Facultatea de Ştiinţe Politice) şi pr. prof. univ. dr. Adrian Gabor (Facultatea de Teologie). Cu participarea extraordinară a pr. prof. Nicolae Bordaşiu, fost deţinut politic. Moderatorul dezbaterii va fi, şi de această dată, filosoful Sorin Lavric.
Scopul principal al Dezbaterilor CSIC îl reprezintă readucerea în discuţia publică a unor subiecte controversate, care modelează societatea contemporană, precum şi prezentarea unor puncte de vedere diferite asupra lor, într-o atmosferă echilibrată, argumentată şi de bun simţ. Întâlnirea va porni de la o prezentare generală a temei supuse dezbaterii, urmând a continua pe câteva direcţii sugerate de către organizatori şi moderator.
Evenimentul va avea loc marţi, 11 iunie, începând cu ora 18.00, la Biblioteca Naţională a României (Bd Unirii nr. 22), sala Mircea Eliade.
Proiectul se desfăşoară cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer România şi al Grupului Filos. Recomandat de Radio Guerrilla.
Intrarea publicului este liberă.
Separation of Church and State: Prager University
„The Separation of Church and State.” Probably no phrase has had more impact on American history in the last fifty years than this one. Where did it come from? Who coined it? And, what does it mean? Distinguished law professor, John Eastman, has some surprising answers.
Într-adevăr, subiectul relației Biserică-Stat este unul important care merită atenția nu numai a specialiștilor, ci a creștinilor practicanți în general. Prin această afirmație am în vedere direcția în care a fost dusă ideea separării bisericii de stat în SUA și consecințele ei. Aceste aspecte le veți descoperii, conștientiza urmărind prelegerea profesorului John Eastman.
Relația biserică-stat în România (comunistă) este un subiect pe care l-am abordat și eu în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965, însă din altă perspectivă, una adaptată mediului politic românesc al acelor vremuri. Totuși, după cum știți această idee a separării bisericii de stat a stârnit vii dezbateri în mediul evanghelic românesc încă din anii comunismului. Personal militez pentru o separare a bisericii de stat (deși la modul concret aceasta există într-o mai mică măsură decât afirmăm unii dintre noi) înțelegând prin aceasta dreptul de a-mi practica religia și de a alege în ce măsură mă voi implica sau nu la nivel instituțional într-o relație cu statul.
Nu îmi propun aici să arăt mijloacele prin care statul controlează legal activitatea bisericii ci am dorit doar să evidențiez că biserica are un rol în societate, acela de a fi sare și lumină.











