Arhive categorie: Greco-catolici

OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire (IV). Lotul de la Salcia: Matei Boilă și Tertulian Langa, Calciu Dumitreasa

De Marius Silvesan pe 18/08/2012 | 4 comentarii

Autor: Camelia Pop

Lotul de la Salcia

La Jilava a fost adus şi aşa-numitul „lot de la Salcia”, alcătuit din deţinuţi de drept comun. La Salcia, aceştia fuseseră brigardieri peste deţinuţii politici, pe care, cu complicitatea temnicerilor, ii băteau şi ii schingiuiau.

Atmosfera in celulă era foarte tensionată din cauza ameninţărilor care veneau din partea lor ori de câte ori se făceau rugăciuni in comun sau se ţineau conferinţe. Unul dintre ei, Geo Iliescu, un om inalt, puternic, oricând gata de bătaie, mereu infometat, incât noaptea putea fi văzut mestecând in somn, s-a apropiat de Matei Boilă şi l-a intrebat sfios: „Un om ca mine, care a omorât, a violat, a furat, are dreptul să se roage?”. Aflând că toţi stau in faţa lui Dumnezeu cu păcatele lor aşteptând iertarea, a invăţat repede Tatăl Nostru şi de atunci n-a mai fost văzut noaptea mestecând in somn.

Matei Boilă

Pentru o vreme, Matei Boilă a fost transferat in lagărele de muncă de la Balta Brăilei, apoi la ancheta Ministerului de Interne, dar, imbolnăvindu-se grav, a fost readus la Jilava. Surpriză mare: cel care impărţea mâncarea in celulă, in calitate de polonicar, era Geo Iliescu. Observând cât de bolnav era omul care-l invăţase să se roage, i-a dat zilnic un supliment de mâncare riscând, dacă era prins, să ajungă din nou la foamea din celulă.

Condiţiile nu permiteau manifestarea vreunui gest de recunoştinţă, dar cu siguranţă Iliescu nu a rămas nerăsplătit, după cum afirma Matei Boilă in finalul acestei impresionante povestiri: „Desigur Geo şi-a luat pentru asta plata adevărată, pentru că nimeni nu i-a putut da aici pe pământ in schimb, nici măcar un mulţam”.

In penitenciarul de la Gherla, Matei Boilă a trăit o intâmplare care depăşeşte puterea noastră de inţelegere.

El a ascuns cu mare grijă printre haine, intr-o cutiuţă de plastic, Sfânta Euharistie. Intr-o dimineaţă, un sergent a intrat in celulă şi a dat ordin: „Toţi bandiţii cu faţa la perete! Dezbrăcarea!”. La percheziţie cutia a fost descoperită şi, speriat, Matei Boilă i-a spus sergentului că este medicament. Acesta, furios, a aruncat cutia pe uşa deschisă inspre coridor. Obiectele confiscate la percheziţie erau aruncate prin golul dintre etaje, urmând să cadă pe o plasă intinsă la parter (pentru a impiedica sinuciderile). Inainte de a cădea in gol, cutia s-a lovit de stâlpul de susţinere din coridor, apoi, impotriva oricărei logici, s-a intors in cameră fără să fie văzută de temniceri şi, rostogolindu-se, s-a oprit sub pat. (Interviu cu Pr. Matei Boilă, 15 februarie 2008, Cluj-Napoca)

Părintele Tertulian Langa

Părintele Tertulian Langa. Foto: http://www.bru.ro

Fenomene excepţionale, de necrezut pentru noi, cei de astăzi, s-au petrecut in toate inchisorile comuniste. Părintele Tertulian Langa istoriseşte o intâmplare pe cât de incredibilă, pe atât de adevărată. Referindu-se la noţiunea de imposibil din două perspective, a umanului şi a divinului, arăta că nimic nu este imposibil atunci când dorinţele oamenilor sunt in conformitate cu voinţa divină. „Dacă il punem pe Dumnezeu să lucreze in locul nostru, Lui nu-i este nimic imposibil, pentru că El poate totul şi impreună cu El putem şi noi totul.” Pentru a fi mai convingător, ne-a relatat o experienţă trăită in colonia de muncă din Balta Brăilei.

„Eram odată in Balta Brăilei intr-o colonie de muncă şi intrucât reuşisem printr-o stratagemă, printr-o abilitate stilistică, să obţin vin, aveam in inchisoare in Balta Brăilei vin. Cum l-am obţinut? Cei care ieşeam la muncă şi realizam norma aveam dreptul la o carte poştală, pe care puteam scrie atât: sunt bine, sănătos, trimiteţi următoarele medicamente.Dacă scriai mai mult decât atât, iţi anulau cartea poştală. Eu, având o minte speculativă, mă intrebam cum să-i comunic ceva soţiei mele. Am inventat o semnătură care să exprime aspiraţia mea majoră. Am scris: sunt bine, sănătos, trimiteţi următoarele medicamente. Semnat Tonic. Soţia mea s-a intrebat ce să insemne acest cuvânt. A cumpărat o sticlă de vin tonic, a golit-o de conţinut, a băgat sub eticheta de vin tonic vinul din propria mea vie, inconfundabil, şi mi-a trimis o sticlă cu vin tonic. Miliţianul care verifica pachetele, in zelul lui părtinic, a desfăcut sticla, l-a gustat şi s-a petrecut o mică minune. Acel vin extraordinar pe care il aveam acasă lui i s-a părut de o amărăciune insuportabilă. ‘Ce spurcăciune amară, du-l de aici!’. I s-a părut amar vinul pentru Sfânta Liturghie. L-am luat, l-am gustat, am recunoscut vinul din propria-mi vie şi am făcut Sfânta Liturghie. Iată ce a insemnat o semnătură, pe care nu eu am inventat-o, ci a inventat-o iubirea lui Cristos, care a vrut să vină in Balta Brăilei şi să se jertfească pentru cei de acolo. Şi s-a făcut acolo Sfânta Liturghie cu vinul trimis de acasă absolut pur, cu pâine făcută acolo din grâul pe care noi il măcinam, aşa că aveam speciile in toată puritatea lor, vin curat şi pâine din grâu curat, cu care făceam Sfânta Liturghie. Lucrul extraordinar nu se opreşte aici. Intorşi de la lucru mi-am găsit dormitorul răvăşit, camera intoarsă pe dos, pentru că in una din saltele s-a găsit o pungă de pânză in care erau câteva bucăţele de pâine. Fiara, miliţianul, a văzut că sunt câteva bucăţi de pâine, a golit pâinea cu Trupul lui Isus pe masă şi pe jos. Văzând această profanare la care indirect participam şi eu, m-am repezit să ling, să culeg tot ce se putea culege de pe jos şi de pe masă. Miliţianul a fost impresionat de acest act de curaj, zic eu, dar nu puteam face altfel, şi dându-se inapoi a zis:

– Mă, tu chiar crezi?

– Cred, cred, cred…

– Bine mă, ia-le pe toate şi să nu te mai prind cu aşa ceva pe aici. Mi-a restituit Sfânta Euharistie şi la ieşire mi-a spus: roagă-te pentru soţia mea, că este bolnavă.

Iată la ce se pretează Isus, nu că s-a lăsat răstignit pe Golgota sau că s-a lăsat batjocorit de evrei, dar a venit la noi in colonie să se prefacă acolo pentru noi in Trupul şi Sângele Lui, pentru cei care acolo nu aveau cum să aibă Sfânta Euharistie. Dar a existat o semnătură care a produs miracolul. A venit la noi in inchisoare vinul ce s-a prefăcut in Trupul şi Sângele Domnului. Cristos s-a lăsat purtat de un bac, intr-un pachet mizerabil, strivit de alte pachete să ajungă la noi, ca să ni se facă accesibil şi să se poată jertfi pentru cei ce il doreau. Atât de mult ne iubea pe noi, cei din Balta Brăilei, incât s-a lăsat băgat intr-o sticlă de vin tonic, cuprins intr-o fărâmă uscată de pâine, pus intr-o pungă de pânză şi ascuns in paie ca să ne poată sta la dispoziţie.” (Interviu cu pr. Tertulian Langa, 21 iunie 2008, Cluj-Napoca)

In cei 17 ani, din 20 la cât a fost condamnat, părintele Langa a trecut prin mai multe inchisori: Malmaison, Văcăreşti, Jilava, Piteşti, Gherla, Aiud, Galaţi, Balta Brăilei.

Inainte de a fi arestat in 1947, era tânăr asistent la Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti. Refuzând să se inscrie in sindicat, fiind cunoscută atitudinea sa catolică, a intrat in atenţia comuniştilor. Şi-a dat demisia şi s-a retras să lucreze pământul, dar in scurtă vreme i s-a intocmit dosar şi a fost chemat in instanţă. Arestat in biroul episcopului-martir Ioan Suciu, a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, pentru relaţii strânse cu Episcopatul Greco-Catolic şi cu Nunţiatura de la Bucureşti. Procurorul, in instanţă, a declarat: „La dosarul inculpatului nu se află nici o probă despre vinovăţia lui, dar cerem pedeapsa maximă: 15 ani de muncă silnică. Pentru că dacă nu ar fi vinovat nu s-ar afla aici”. La replica părintelui Langa: „Nu se poate să mă condamnaţi fără să aveţi o probă”, i s-a răspuns: „Nu se poate? Ia uite că se poate: 20 de ani de muncă silnică pentru că aţi protestat impotriva justiţiei poporului”.

Părintele Calciu Dumitreasa

Sfânta Euharistie, o prezentă reală

Părintele Calciu Dumitreasa in ultimii ani ai vieții

Părintele Calciu, inchis la Aiud, povesteşte că in fiecare vineri postea, păstrând pâinea pentru sâmbătă, iar pe cea de sâmbătă pentru duminică, atunci când o folosea la Liturghie. Intr-o sâmbătă, făcându-se percheziţie, i s-a confiscat pâinea. O luptă s-a dat atunci in sufletul lui intre gândul de a-i cere gardianului pâine şi gândul de a renunţa. In cele din urmă s-a hotărât şi a bătut in uşă. Gardianul s-a răstit la el intrebându-l:

– Ce vrei?

– Domnule şef, daţi-mi pâine, nu mai mare decât o bucăţică de zahăr cubic, pentru că vreau să fac Liturghia.

Gardianul, cunoscut pentru cruzimea sa, n-a spus nimic, a inchis uşa şi a plecat. A revenit peste o oră, timp de frământare pentru părinte, a deschis uşa şi i-a intins o felie intreagă de pâine. Cerul a coborât in celulă şi in jur era numai lumină. După dumnezeiasca Liturghie, gardianul a venit, cerându-i părintelui să nu spună nimănui despre cele intâmplate. Parintele i-a raspuns cu blandete: „Nu, domnule gardian, cum să spun?! Păi dumneavoastră aţi slujit cu mine aici, aţi fost ingerul care mi-aţi adus Trupul lui Isus! Cum să vorbesc despre asta, cum să vă fac rău?!” (Viaţa părintelui Gheorghe Calciu, Ed. Christiana, Bucureşti, 2007)

Gardianul, care putea fi inchis pentru gestul său, din acel moment a devenit mai bun şi părintele considera faptul acesta unul dintre lucrurile extraordinare care s-au petrecut cu el in inchisoare.

*) Fragment din lucrarea „Preoţia in spaţiul concentraţionar”

http://www.zf.ro

Articole relaționate

OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire (I) Richard Wurmbrand

OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire (II) Malmaison – Monseniorul Vladimir Ghika

OMUL SUB VREMI / Infernul comunist sau drumul spre fericire (III) Gherla – Iuliu Hossu, Tertulian Langa, Richard Wurmbrand, Matei Boilă

Publicat în: Comunism, Creștinism, Greco-catolici, Istoria Bisericii, Istorie, Libertate religioasă, Ortodocși, Persecuţie, Religie, Rezistență | Etichetat: Camelia Pop, Părintele Calciu Dumitreasa, Părintele Matei Boilă, Tertulian Langa, Ziarul Financiar

Episcopul Inochentie Micu Klein și lupta pentru emancipare a românilor

De Marius Silvesan pe 08/08/2012 | Lasă un comentariu

Un articol preluat de pe http://www.adevarul.ro

Inochentie Micu şi Avram Iancu sunt figurile tragice ale Transilvaniei. Fii de ţărani liberi, prin lumina învăţăturii s-au înălţat amândoi mult peste starea românilor. Şi-au pus viața în slujba naţiei lor sunt, în cazul amândurora, cuvinte potrivite. Destinul i-a unit şi prin întristarea de-a fi sfârşit înşelaţi în promisiunile Vienei şi neînțeleși de semenii lor.

Foto: wikipedia

Inochentie Micu (Klein) s-a născut la 1700 (după unii, la 1692). La botez primise numele Ioan, iar la călugărire, pe cel de Inocenţiu. Legenda spune că pruncul ce-şi însoţea tatăl în târgul Sibiului i-a atras atenţia unui iezuit. Acela i-ar fi propus plugarului să-i trimită copilul la şcoală. „Tată, eu merg!”, a răspuns îndată băiatul cu vocaţie de cărturar.

A învăţat la colegiul iezuit din Cluj şi în Slovacia. Student încă la teologie, a fost desemnat episcop al bisericii greco-catolice cu sediul la Făgăraş.
Tânărul episcop al românilor uniţi şi-a început deîndată misiunea în spiritul promisiunilor Curţii Imperiale şi papei. A scris memorii şi a solicitat audienţe la Viena în numele clerului şi mirenilor trecuţi la Biserica Romei. Cererile sale puteau fi – şi au fost – socotite revoltătoare de către mai-marii cărora le erau adresate. „Eu şi clerul meu cu adevărat suntem şi vom rămânea uniţi numai să ni se dea şi nouă acele imunităţi de care se bucură clerul romano-catolic”, scria el bunăoară.

Ca membru al Dietei transilvănene, a insistat cu orice prilej să înceteze starea de „toleraţi” a românilor, să li se dea drepturi egale cu „naţiunile recepte”. Petiţiile sale vor fi surse de inspiraţie şi acte fondatoare pentru Supllex-urile transilvănenilor. A obţinut un domeniu la Blaj, unde-a început construcţia Catedralei Sfintei Treimi, reşedinţei episcopale şi mănăstirii greco-catolice.

A cerut drepturi pentru românii ardeleni

În sinodul convocat în 1744, episcopul a declarat clerului prezent că, dacă împărăteasa Maria Tereza nu va acorda românilor uniţi drepturile promise, va trece munţii în fruntea clerului şi a credincioşilor săi.

Denunţurile că episcopul răzvrăteşte poporul n-au întârziat să sosească la Viena. Şi a fost chemat să răspundă zecilor de acuzaţii. Curtea imperială catolică nu dorea să-i supere pe nobilii calvini, lipsindu-i de braţele de lucru valahe.

Surghiunit până la moarte

Convins că papa îl va ajuta, Inochentie Micu nu s-a prezentat la Viena, ci s-a dus la Roma. Departe de a obţine sprijinul Vaticanului, a fost reţinut pentru totdeauna în oraş. Ultimii 24 de ani i-a trăit în surghiun.

Spre deosebire de nebunia blândă în care Iancu străbătea satele de moţi, episcopul ardelean şi-a consumat lucid drama singurătăţii, sărăciei şi suferinţei după locurile natale. O mărturisea astfel în testamentul său: „Nu ştiu ce dulceaţă ne atrage spre pământul nostru natal şi ne împiedică să îl uităm. Zilele mele sunt pe sfârşite; când va veni vremea ca sufletul să părăsească trupul, mi-ar plăcea să fie încredinţat Creatorului prin rugăciunile şi slujbele voastre şi oasele mele să aştepte reînvierea în mănăstirea din Blaj”.

A murit în 1768. Dorinţa de-a aştepta reînvierea la Blaj i-a fost împlinită abia în 1997. Ceremonia s-a consumat pe fondul disputelor postcomuniste pentru recuperarea proprietăţilor greco-catolicilor intrate în patrimoniul ortodox.

Publicat în: Catolici, Creștinism, Greco-catolici, Istoria Bisericii, Istorie, Politică, Religie | Etichetat: adevarul.ro, Inochentie MIcu Klein

Şcoala Ardeleană s-a născut la Viena pe loc sfinţit de iezuiţi

De Marius Silvesan pe 08/08/2012 | Lasă un comentariu

„Şcoala ardeleană“, sculptură de Romul Ladea, amplasată în faţa Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca

Un paradox al culturii române sunt interpretările asupra Şcolii Ardelene. Pe de-o parte, se elogiază meritele grupului de învăţaţi greco-catolici de-a fi fundamentat istoriografia, lingvistica, literatura şi mişcarea de emancipare naţională transilvăneană. Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă a canonizat clericii şi monahii ce-au stârnit răzvrătiri contra uniţilor în acea vreme. La 21 octombrie sunt prăznuiţi cuvioşii ieromonahi Visarion şi Sofronie, credinciosul Nicolae Oprea (toţi trei canonizaţi în 1955) şi sfinţii Moise Măcinic din Sibiel şi Ioan din Galeş (canonizaţi în 1992).

Citește articolul integral pe site-ul http://www.adevarul.ro

Publicat în: Creștinism, Educație, Greco-catolici, Istoria Bisericii, Istorie, Ortodocși, Puncte de vedere, Religie | Etichetat: Școala Ardeleană, Religion and Spirituality, Romania

Programul ediţiei a VII-a a Simpozionului Internaţional de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus: „Regimurile comuniste – memorie recentă pentru o societate deschisă”

De Marius Silvesan pe 26/07/2012 | Lasă un comentariu

În perioada 1-3 August 2012 va avea loc la Făgăraş – Academia „Brâncoveanu”, Sâmbăta de Sus, ediţia a VII-a Simpozionului Internaţional „Regimurile comuniste – memorie recentă pentru o societate deschisă”.

Organizatorii evenimentului sunt: Fundaţia Culturală „Negru Vodă” Făgăraş, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Memorialul Rezistenţei Anticomuniste „Ţara Făgăraşului”, Mănăstirea „Brâncoveanu” – Sâmbăta de Sus, Universitatea „Transilvania” din Braşov.

Instituţii partenere în organizarea evenimentului sunt: Programul „Europe for Citizens”, Muzeul „Casa Mureşenilor”, Braşov, Universitatea „St. Cyril şi St. Methodius” (Facultatea de Istorie) din Veliko Tarnovo, Bulgaria, Universitatea „Carl Von Ossietzky” (Facultatea de Drept), Oldenburg, Germania, Institutul Federal pentru Cultura şi Istoria Germanilor din Europa de Est, Oldenburg, Germania, Muzeul „Emlekpont”, Hódmezővásárhely, Ungaria.

Sprijinul financiar pentru organizarea simpozionului este asigurat prin Proiectul OPENNESS, Programul „Europa pentru Cetăţeni” al Uniunii Europene, Consiliul Judeţean Braşov, Primăria şi Consiliului Local al Municipiului Făgăraş, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

VINERI, 3 August 2012

PRIMĂRIA ŞI ŞCOALA DIN DRĂGUŞ

9:00– 13:00 Atelier II – Memorie şi Istorie – Generaţii în dialog

Atelierul, organizat în 3 sesiuni, sub formă de masă rotundă, dezbateri, vizite, comunicări, are ca obiective:

– o mai bună cunoaştere a perioadei staliniste de către tineri pentru a-i determina să reflecteze asupra caracterului ilegitim şi criminal al regimului comunist din spatiul est-european;

– cunoaşterea trecutului recent conduce la o înţelegere aprofundată a realităţilor prezente şi necesităţii respectări drepturilor omului şi a statului de drept, a coeziunii sociale în condiţiile egalitaţii de şanse şi eliminării discriminărilor de orice natură pe criterii de naţionalitate, limbă, religie, sex, rasă şi handicap.

AULA ACADEMIEI „BRÂNCOVEANU”

15:00 – 17:00 Sesiune de comunicări

Moderatori: Com. Conf. univ. Olimpiu GLODARENCO, Cerc. Leontin NEGRU

15:00 – 15:20 Sergiu SOICA (Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române, Cluj-Napoca) – Biserica Greco-Catolică din România – diferite forme de rezistenţă anticomunistă

15:20 – 15:40Marius SILVEŞAN (Institutul Teologic Baptist Bucureşti) – Bisericile Baptiste din România sub persecuţia regimului comunist. Acţiuni de răspuns şi rezistentă

15:40 – 16:00 Romeo CEMÎRTAN (Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei, Chişinău) – Întâistătătorii Bisericii Ortodoxe din R.S.S.M. şi politica religioasă sovietică în perioada anilor 1945-1962

16:00 – 16:20 Liliana CONDRATICOVA (Institutul de Studii Enciclopedice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău) –Funcţionarea mănăstirilor de monahii Hirova şi Tabăra sub dominanţa ideologiei sovietice

16:40 – 17:00 Ion XENOFONTOV (Institutul de Studii Enciclopedice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău) – Campania de închidere a mănăstirilor din Moldova Sovietică ( 1944-1962)

Programul complet poate fi consultat pe blogul lui Cosmin Budeancă http://cosmin-budeanca.blogspot.ro

Articole relaționate

Simpozionul Internaţional de la Făgăraş-Sâmbăta de Sus – „Condamnarea comunismului – între justiție și istorie”

A apărut volumul Sfârșitul regimurilor comuniste: cauze desfășurare, consecințe

Publicat în: Baptişti, Colocvii, Comunism, Cultură, Educație, Evanghelici, Greco-catolici, Istoria Bisericii, Istorie, Libertate religioasă, Ortodocși, Persecuţie, Politică, Puncte de vedere, Religie, Rezistență, Securitatea, Simpozioane | Etichetat: Cosmin Budeancă, Simpozionului Internaţional de la Făgăraş - Sâmbăta de Sus, Simpozionului Internaţional de la Făgăraş - Sâmbăta de Sus: „Regimurile comuniste - memorie recentă pentru o societate deschisă”

Zenovie Pâclișanu, Biserica și Românismul

De Marius Silvesan pe 05/05/2012 | 2 comentarii

Lăpugean Emanuel-Zaharia, recenzie a cărții lui Zenovie Pâclișanu, Biserica și românismul, Cluj-Napoca: Galaxia Gutenberg, 2005.

Zenovie Paclisanu, preot greco-catolic, s-a născut în anul 1886 în comuna Straja din județul Alba. Face studiile teologice la Blaj iar specializarea la Institutul Catolic Augustaneum din Viena, unde obține și doctoratul. De-a lungul vieții, a ocupat funcții importante, de la Director al Bibliotecii Centrale din Blaj, până la rangul de prelat Papal, iar mai apoi a fost numit în funcția de vicar general mitropolitan al credincioșilor Greco-Catolici din Muntenia, Oltenia și Moldova. În anul 1958 a murit în mâinile celor care îl torturau.
În cartea sa, Biserica și Românismul, autorul prezintă un studiu istoric bine documentat cu privire la credința creștină de pe meleagurile României, starea bisericească românească, condițiile de desfășurare a vieții mănăstirești, prezentând unele detalii importante, și accentuând puternic “durerea” sa, și de altfel o dilemă bisericească națională: “De ce România este o țară Creștină de credința Ortodoxă și nu Catolică?”
El prezintă lipsa de statornicie a Credinței românești, datorată influențelor slavonice, iar mai apoi grecești. România nu dispunea de cărți scrise în limba națională, singurele cărți liturgice de care dispunea fiind cărți în limbi slavonești, fiindcă nu aveau posibilitatea de a aduce cărți grecești din Constantinopol sau cărți latinești din Roma. Astfel a fost introdusă în lumea bisericească românească, limba Slavonă, care a stăpânit viața românească intelectuală.
Autorul scoate la iveală însă și alte variante ale folosirii limbii Slavone în slujba bisericească românească, și nu își impune crezul său, el insistând mult pe acest subiect, deoarece îl consideră vital pentru evoluția credinței creștine în România, dar și evoluția țării întregi.
Prin prezentarea cronologică a ideilor, autorul nu uită să puncteze și apariția primelor mitropolii din Muntenia și Moldova (sec. al XIV-lea), mitropolii care urmau situația ierarhică din Constantinopol. Dezamăgirea autorului este dată și de influența puternică pe care grecii au exercitat-o după slavonism asupra României.
Citând istoria, autorul afirmă că între secolele XVII-IXX Biserica românească a cunoscut foarte puternic extinderea grecismului. Lideri religioși greci au invadat România, și numărul clericilor greci așezați în țările Române fiind, metaforic vorbind, fără sfârșit. Problema grecismului era că ei se manifestau într-un mod deloc biblic. Mărturiile spun că ei erau lacomi și hrăpăreți, nu se însuflețeau deloc pentru idealurile și cultura românească, aceasta având de suferit enorm de mult, deoarece neamul românesc nu trăgea niciun folos din monasticism. Alte mărturii susțin că stareții aveau averi private, făceau negoțuri, practicau camăta, stăteau în afara mănăstirii, primeau măicuțe în mănăstiri, primeau în interior persoane care nu erau călugărițe, foloseau documente false pentru câștigarea de averi, etc.
Românii ajunseseră să fie indignați de atitudinea grecilor. Ei credeau că mănăstirile au fost centre puternice culturale din care ieșea lumina asupra neamului; însă atunci când s-au uitat cu băgare de seamă, în loc de muncă culturală spornică și febrilă, și în loc de idealism creștinesc, s-a găsit exact opusul, și anume întuneric și o ignoranță înspăimântătoare.
De la o asemenea conducere de mănăstiri, cultura românească nu putea să aștepte prea mult. Astfel, de-a lungul istoriei au fost multe încercări de a scoate egumenii (stareții) greci, și de a româniza mănăstirile, multe dintre încercări fiind eșuate datorită gradului ridicat de incultură. Aceasta era o problemă asupra tuturor regiunilor românești: Țara Românească, Moldova, Transilvania, Muntenia, Dobrogea.
Chiar dacă într-un final România a scăpat de conducerea grecească din cadrul mănăstirilor, aceștia au lăsat urmări, iar România de astăzi trebuie să le sufere și să le poarte consecințele. Autorul încheie cartea sa într-un mod optimist, afirmând că DA!, Biserica Românească va fi una adevărată așa cum trebuie, după rânduiala lui Isus Hristos.

Publicat în: Catolici, Creștinism, Cultură, Cărţi, Greco-catolici, Istoria Bisericii, Istorie, Politică, Puncte de vedere, Religie | Etichetat: Lăpugean Emanuel - Zaharia, Moldova, Muntenia, resurse, Romania, Transilvania, Zenovie Pâclișanu, Zenovie Pâclișanu - Biserica și românismul

Prisoners of the Light

De Marius Silvesan pe 04/05/2012 | Lasă un comentariu

Their testimony put them in prison.

Their faith changed a nation.

Publicat în: Comunism, Creștinism, Evanghelici, Greco-catolici, Istoria Bisericii, Istorie, Libertate religioasă, Oastea Domnului, Ortodocși, Persecuţie, Protestanţi, Religie, Rezistență, Securitatea, Video | Etichetat: Arhim. Mina Dobzeu, Ferenc Visky, Ioan Seiceanu, Mircea Vulcănescu, Nicolae Ceaușescu, Nicolae Moldoveanu, Richard Wurmbrand, Tertulian Langa

Apostolii închisorilor

De Marius Silvesan pe 29/07/2011 | 1 comentariu

Cultele creştine au importanţi mărturisitori ai credinţei, care au plătit din greu fidelitatea lor faţă de Hristos.

Una dintre cele mai frecvente opinii din societatea de azi este aceea că românii au acceptat mult mai pasiv comunismul decât alţi europeni. Într-un soi de „fascism corect politic”, mulţi dintre cei care susţin aceste opinii încearcă să acrediteze faptul că ar exista o „genă a laşităţii” în români. Însă teoria are baze mai mult decât şubrede, pentru că în România a existat una dintre cele mai puternice rezistenţe armate împotriva comunismului.

Unul dintre cele mai impresionante feluri de a rezista împotriva comunismului a fost reprezentat de mărturia creştină. Există mărturisitori care provin din toate cultele creştine. Din păcate, tot mai mulţi dintre ei trec la cele eterne şi, o dată cu ei, dispar multe modele pentru contemporani. Ultimul din această serie de părinţi ai închisorilor este arhimandritul Arsenie Papacioc. El era considerat drept unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române.

Arsenie Papacioc

„Nu există păcat mic”

Arsenie Papacioc a fost o personalitate exemplară. El a pătimit din plin pentru convingerile sale politice, iar în închisoare şi-a întărit credinţa creştină, apoi a devenit un apostol modern pentru miile de credincioşi pe care i-a spovedit şi i-a îndrumat. Viaţa arhimandritului Arsenie Papacioc a cunoscut o turnură de o duritate extremă în anul 1941. Tânărul Anghel (numele de mirean) Papacioc a fost aruncat în închisoare de către autorităţile româneşti, în timpul guvernării generalului, apoi mareşalului Ion Antonescu. Vina lui Anghel Papacioc era una politică era adept al Mişcării Legionare, care promova o ideologie fascistă. Unii dintre adepţii acestei mişcări, apropiate de nazismul german, s-au făcut vinovaţi de crime oribile, precum asasinarea unui număr însemnat de evrei ori a unor personalităţi antilegionare, precum Nicolae Iorga.

Ajunsă la putere în momentul destrămării României Mari, Mişcarea Legionară a încercat să îl înlăture de la putere pe generalul Ion Antonescu. Însă bătălia a fost câştigată de Ion Antonescu, iar mii de fascişti români au ajuns în închisori. Printre ei, Anghel Papacioc. În închisoare, tânărul legionar a avut ocazia să îşi aprofundeze ataşamentul faţă de creştinism. În anul 1946, ca urmare a unui pact între exponenții totalitarismului, adică liderii comunişti şi cei legionari, cei mai mulţi dintre adepţii Mişcării Legionare au fost eliberaţi din închisori. (Multi legionari au fost co-optati in partidul comunist, unii ajungind sa aiba chiar functii importante. Un exemplul clasic este cel al lui Vasile Vilcu, fost legionar si ulterior membru al PCR avind functia de secretar general al Judetului Constanta in anii ’60 si ’70. Un alt exemplu este cel al lui Stefan Voitec. – vezi comentariul 13). Anghel Papacioc a decis să renunţe la politică şi să se călugărească, sub numele de Arsenie. El a intrat în comunitatea monahală de la Mănăstirea Antim din Bucureşti. În perioada 1949- 1950, Arsenie Papacioc a lucrat la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între anii 1954 şi 1958, părintele Arsenie Papacioc a fost numit duhovnic al Mănăstirii Slatina. Preocuparea sa pentru adâncirea credinţei l-a făcut să se alăture grupului „Rugul Aprins”, o mişcare spirituală care promova reflecţia asupra valorilor esenţiale ale creştinismului. Însă, pentru că autori-tăţile comuniste considerau „Rugul Aprins” drept o mişcare politică deghizată, a început prigoana împotriva membrilor grupului. În anul 1958, fără să fi avut vreo vină concretă, părintele Arsenie Papacioc a fost arestat şi aruncat în Zarca Aiudului. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare.

Presiunile internaţionale asupra regimului comunist din România au determinat, în anul 1964, eliberarea celor mai mulţi dintre deţinuţii politici. Printre ei, şi părintele Arsenie Boca (în fapt este vorba de Arsenie Papacioc – vezi comentariul 15). Memorialistica închisorilor arată că marele duhovnic nu a abdicat nici o clipă de la credinţa sa. El a adus alinare, prin ajutorul spiritual şi prin exemplul său viu, celorlalţi deţinuţi din Aiud, printre care se număra marele filosof Mircea Vulcănescu, ucis prin înfometare şi frig în temniţa din inima Transilvaniei şi care a fost îngropat în zona cunoscută sub numele de Râpa Robilor din Aiud. După eliberarea din închisoare, părintele Arsenie Papacioc şi-a reluat apostolatul. Din anul 1974 şi până la moarte a fost duhovnicul mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Cei care l-au cunoscut spun că el era practicantul unui creştinism fără compromisuri. Pentru gândirea sa teologică este ilustrativ fragmentul în care spunea că „Nu există păcat mic! A trebuit să vină Hristos să salveze fiinţa omenească”.

Dumitru Stălinoaie

Academicianul de după gratii

Un destin asemănător cu cel al lui Arsenie Papacioc l-a avut şi profesorul Dumitru Stăniloaie. Este vorba de unul dintre cei mai profunzi teologi ortodocşi ai secolului XX. Dumitru Stăniloaie a absolvit, mai întâi, Facultatea de Litere a Universităţii din Bucu-reşti, apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Cernăuţi. El şi-a obţinut doctoratul în Teologie, la Cernăuţi, în anul 1928. Dumitru Stăniloaie, care a devenit preot de mir şi care a trecut prin suferinţa pierderii unora dintre copiii săi, a studiat, de asemenea, la Atena, München, Berlin, Paris şi Belgrad. A fost profesor la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, iar din anul 1947, a fost transferat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. În perioada 1958 – 1963, şi părintele Dumitru Stăniloaie a fost închis în tem-niţa Aiudului, pentru „vina” de a fi frecventat reuniunile „Rugului Aprins”. După 1990 a devenit membru al Academiei Române.

Nicolae Steinhardt

Convertirea lui Steinhardt

Un alt părinte al închisorilor este Nicolae Steinhardt. El s-a născut lângă Bucureşti, în comuna Pantelimon, într-o familie evreiască. În perioada interbelică, a intrat în mediile literare din Bucureşti, inclusiv în cenaclul „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu. Aici i-a întâlnit pe Mircea Eliade şi pe Constantin Noica. Nicolae Steinhardt s-a orientat, în paralel, către studii juridice. El şi-a luat licenţa în Drept şi în Litere la Universitatea din Bucureşti, iar apoi a obţinut doctoratul în Drept Constituţional. Nicolae Steinhardt a început să lucreze la Revista Fundaţiilor Regale. În timpul celui de-al doilea război mondial, Steinhardt a fost îndepărtat din redacţie din cauza originii sale evreieşti, dar revine după 1944. Nicolae Steinhardt a fost arestat în anul 1958, împreună cu Constantin Noica. Pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva prietenilor săi, a fost condamnat la 13 ani de închisoare. Însă închisoarea va fi, pentru Nicolae Steinhardt, o şcoală mai înaltă decât Universitatea.

La 15 martie 1960, el a decis să se convertească la creştinism şi a fost botezat de marele ieromonah ortodox basarabean Mina Dobzeu, în prezenţa unor preoţi ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici şi protestanţi, pentru că Nicolae Steinhardt a vrut să dea botezului său un caracter ecumenic. A fost eliberat în 1964. În anul 1978 a fost acceptat ca bibliotecar al Mănăstirii Rohia, iar în 1980 a devenit
călugăr al acestei mănăstiri. Nicolae Steinhardt a murit în anul 1989 şi a fost înmormântat lângă mănăstire.

Richard Wurmbrand

Convertirea lui Richard Wurmbrand

O poveste asemănătoare cu cea a lui Nicolae Steinhardt era cea a unui alt apostol al închisorilor. Pastorul Richard Wurmbrand este eroul unei adevărate saga a secolului XX. Născut într-o familie evreiască, în tinereţe, el a aderat la mişcarea comunistă. În timp însă, a descoperit, cu ajutorul Misiunii Anglicane din Bucureşti, religia creştină, la care s-a convertit. Richard Wurmbrand a luptat apoi împotriva fascismului şi a salvat numeroşi tineri evrei de la deportare. Apoi, a început lupta împotriva comunismului, care i-a adus ani grei de temniţă. În cele din urmă, eliberat din închisoare, a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a fondat o organizaţie care îi susţine pe creştinii persecutaţi de pe toată planeta. Richard Wurmbrand a avut satisfacţia să vadă prăbuşirea celor două regimuri dictatoriale, fascismul şi comunismul. Pastorul lutheran a murit în anul 2001. Încă din timpul vieţii, el fusese supranumit „Apostolul de după Cortina de Fier”.

Iuliu Hossu

A preferat temniţa purpurei de cardinal

O altă figură emblematică pentru rezistenţa creştinilor în închisorile comuniste este cea a episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, primul cardinal român din istorie. El era unul dintre artizanii Marii Uniri din 1918 şi a fost unul dintre liderii românilor ardeleni în timpul ocupaţiei horthyste din Transilvania de Nord. Iuliu Hossu a fost aruncat în temniţă după ce autorităţile comuniste au interzis Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Patriarhul Justinian Marina i-a propus demnitatea de mitropolit ortodox al Moldovei, în schimbul renunţării la credinţa catolică. Iuliu Hossu a refuzat. „Credinţa noastră este viaţa noastră!”, a fost principiul care l-a călăuzit, alături de ceilalţi 11 episcopi greco-catolici care au trecut prin temniţele comuniste. În 1969, Papa Paul al VI-lea i-a oferit purpura de cardinal. Autorităţile comuniste erau dispuse să îl elibereze pe Iuliu Hossu ca să îşi ia în primire demnitatea de prinţ al Bisericii Catolice, dar el a refuzat să părăsească ţara. Iuliu Hossu a pierit în temniţă un an mai târziu.

Martiri beatificaţi

Cei mai mulţi dintre apostolii închisorilor au faimă de sfinţenie. Unii dintre ei au fost deja canonizaţi. Este vorba de doi episcopi romano-catolici, Szilard Bogdanffy de Oradea şi de Johann Scheffler de Satu Mare. Practic, primii sfinţi care au trecut prin Purgatoriul închisorilor comuniste din România sunt de origine maghiară şi germană. Însă credincioşii din România se roagă pentru ridicarea la cinstea altarelor a tuturor celor care au fost apostoli ai temniţelor comuniste, închişi pentru credinţa lor în Iisus Hristos.

Un articol de de CLAUDIU PADUREAN

http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/apostolii-inchisorilor-232572.html

http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/apostolii-inchisorilor-232572-pagina1.html#top_articol

Citește și

Martirii credintei in inchisorile comuniste

Publicat în: Creștinism, Greco-catolici, Istoria Bisericii, Libertate religioasă, Ortodocși, Persecuţie | Etichetat: Arsenie Papacioc, Constantin Noica, Dumitru Stăniloaie, Ion Antonescu, Iuliu Hossu, Mircea Eliade, Nicolae Steinhardt, Richard Wurmbrand, Ziarul România Liberă

Martirii credintei in inchisorile comuniste

De Marius Silvesan pe 01/07/2011 | 4 comentarii

Cele mai vii pilde care amintesc de sacrificiul Mantuitorului pot fi regasite in istoria recenta a României

Creștinii de azi incearca sa gaseasca exemple de urmat in Vietile Sfintilor, carti care povestesc diferite intamplari miraculoase petrecute cu secole in urma. Cu toate acestea, cele mai vii pilde sunt tocmai cele din istoria recenta a Romaniei. Sunt exemplele de sacrificiu personal ale celor care au platit cu viata pentru ca nu au renuntat la crezul lor si au refuzat sa faca pactul cu regimul comunist.
Sute de martiri ai credintei si-au purtat crucea in inchisorile comuniste. Unii dintre ei au reusit sa vada sfarsitul regimului ateu. Altii au murit cu gandul la clipa prabusirii acestuia. Ortodocsi, catolici sau protestanti, martirii secolului XX au avut in comun credinta nestramutata in Iisus Christos.

Sute de martiri ai credintei crestine si-au purtat crucea in inchisorile comuniste. Unii dintre ei au reusit sa vada sfarsitul regimului ateu care i-a persecutat pentru ca si-au pastrat convingerile. Numele altora sunt necunoscute. Ortodocsi, catolici sau protestanti, martirii secolului XX au in comun credinta lor nestramutata in Iisus Christos. Crestinii de azi incearca sa gaseasca exemple de urmat in Vietile Sfintilor, carti care povestesc diferite intamplari miraculoase petrecute cu secole in urma. Cu toate acestea, cele mai vii pilde sunt tocmai cele din istoria recenta a Romaniei. Exista persoane care au refuzat, cu demnitate, sa incheie compromisuri cu regimul comunist. Una dintre aceste persoane este parintele Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai cunoscuti intelectuali ortodocsi.
Nicolae Steinhardt s-a nascut in anul 1912, intr-o familie evreiasca ce locuia in comuna Pantelimon de la periferia Bucurestiului. Printre colegii sai de generatie si de scoala s-au numarat Mircea Eliade, Dinu Pillat sau Constantin Noica.
Nicolae Steinhardt a frecventat Cenaclul literar „Sburatorul” al lui Eugen Lovinescu, unde si-a descoperit talentul literar. El si-a luat licenta in Drept si in Litere. A devenit avocat si si-a luat doctoratul in Drept constitutional la Universitatea din Bucuresti. In paralel, si-a inceput activitatea literara. Preocupat de conceptia crestinilor asupra evreilor, Nicolae Steinhardt a publicat volumul in limba franceza „Essai sur la conception catholique du Judaisme”. In anul 1944, el incepe sa lucreze ca redactor la Revista Fundatiilor Regale. In anul 1947, incepe prigoana comunista impotriva sa. Nicolae Steinhardt este concediat de la revista si dat afara din Barou. El a devenit un marunt slujbas. In anul 1958, a fost arestat, alaturi de prietenii sai Constantin Noica si Vladimir Streinu. Desi era evreu, el a fost acuzat, paradoxal, in lotul unor presupusi legionari.
Nicolae Steinhardt a fost condamnat la 13 ani de munca silnica. In inchisoarea Jilava, in anul 1960, a a decis sa se converteasca la crestinism. Intelectualul evreu a fost botezat clandestin in celula transformata in capela de ierarhul ortodox basarabean Mina Dobzeu, un alt martir al prigoanei comuniste. Mina Dobzeu a platit si el pretul rezistentei anticomuniste. El a fost condamnat si pentru faptul ca s-a opus incorporarii Basarabiei in Uniunea Sovietica.
Nasul sau de botez a fost Emanuel Vidrascu, fostul sef de cabinet al maresalului Ion Antonescu. La ceremonie au asistat si doi preoti romano-catolici, doi greco-catolici si un pastor protestant.
Evenimentul ii inlatura „orice dubiu, sovaiala, teama, lene, descumpanire”, dupa cum marturisea Nicolae Steinhardt in volumul sau, numit „Primejdia marturisirii”.
A fost purtat prin inchisorile din Gherla si din Aiud, unele dintre cele mai infioratoare temnite comuniste. In anul 1964, el a fost eliberat, ca urmare a gratierii detinutilor politici, gest prin care conducatorii comunisti incercau sa castige bunavointa Occidentului. Nicolae Steinhardt, imediat dupa eliberare, a intrat in schitul Darvari de langa Bucuresti, unde a fost cuminecat prima data.
Nicolae Steinhardt a inceput sa scrie „Jurnalul fericirii”, testamentul sau literar, nascut din experienta suferintei in inchisoare. Manuscrisul i-a fost confiscat de Securitate, insa, dupa interventii repetate, i-a fost restituit. O parte a manuscrisului sau a ajuns la Paris, la sectia romaneasca a Radio Europa Libera, unde a fost radiodifuzat de Monica Lovinescu si de Virgil Ierunca. In Romania, „Jurnalul fericirii” a fost publicat in anul 1991 si a primit premiul criticii literare in anul 1992. Pana atunci, Nicolae Steinhardt a intrat in Manastirea Rohia din Tara Lapusului. Aici, el a devenit calugar in data de 16 august 1980, la o zi dupa ce participase la liturghia de Sfanta Maria Mare.
Acolo, in manastirea situata pe culmea unui deal din tinutul unde odinioara haladuia Pintea Haiducul, el a pus in ordine vasta biblioteca a manastirii, care contine peste 23.000 de volume. In data de 30 martie 1989, inainte sa apuce sa vada sfarsitul comunismului, a murit in spitalul din Baia Mare. Cel care il botezase, colegul sau de celula, parintele Mina Dobzeu, i-a fost alaturi in ultimele zile.
Nicolae Steinhardt este inmormantat intr-un cimitir modest, la marginea unei paduri seculare ce strajuieste Manastirea Rohia.

Marton Aron

A devenit prietenul romanilor in inchisoare
Una dintre cele mai interesante figuri ale rezistentei anticomuniste a fost episcopul romano-catolic Marton Aron, de la Alba Iulia. In perioada interbelica, el a fost in relatii reci cu romanii, pe care ii considera drept cotropitorii Transilvaniei. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, atitudinea sa s-a modificat radical. In biserica romano-catolica „Sfantul Mihail” din Cluj-Napoca, el si-a ridicat glasul impotriva fascismului. El l-a somat pe regentul Ungariei, Miklos Horthy, sa opreasca deportarea evreilor ardeleni la Auschwitz. Celalalt protector al evreilor ardeleni a fost episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. Tocmai pentru ca Miklos Horthy a refuzat deportarea evreilor, el a fost demis de Adolf Hitler si inlocuit cu Ferenc Szallasy, conducatorul partidului nazist al Crucilor cu Sageti. Monseniorul Marton Aron a fost arestat de comunisti. In inchisoare s-a apropiat extrem de mult de romani. Un preot greco-catolic roman, inchis in aceeasi celula cu monseniorul Aron, povestea ca i-a spus acestuia: „Preasfintite, daca scap de aici, ii impusc pe toti comunistii!”. Cu umor, episcopul maghiar i-a raspuns: „Fiule, tu impusca-i, iar eu o sa ma rog pentru tine!”.

ISTORIE

Evreul care a devenit predicator protestant
Dintre protestantii din Romania, cel mai cunoscut oponent al regimului comunist este Richard Wurmbrand. Este vorba de un evreu nascut la Bucuresti si care, in tinerete, a simpatizat cu comunistii. Dupa studii facute la Moscova, el a fost inchis la Doftana de autoritatile romane. Richard Wurmbrand s-a stabilit apoi la Brasov, unde s-a convertit la crestinism, dupa ce a descoperit Biblia. El a devenit pastor luteran pentru germani, si pentru numerosii evrei pe care i-a convertit la crestinism. Pentru ca a criticat deschis regimul comunist, pastorul a fost arestat in anul 1948. El a executat 14 ani de inchisoare, timp in care a fost coleg de suferinta cu Nicolae Steinhardt sau cu parintele greco-catolic Tertulian Langa, unul dintre conducatorii clandestini ai eparhiei din Cluj. In anul 1965, el a fost cumparat de la comunisti, cu suma de 10.000 de dolari, de catre o organizatie crestina norvegiana si, impreuna cu familia, s-a stabilit in Statele Unite ale Americii. Dupa caderea regimului comunist, pastorul luteran a revenit adesea in Romania. Richard Wurmbrand a murit in California, in anul 2001.

AMINTIRI
Pastele in inchisoare
Cei care au trecut prin inchisorile comuniste isi amintesc ca, in perioada Pastelui, lumina Invierii era mai puternica decat opresiunea. Oamenii spun ca, in Noaptea Invierii, in ciuda interdictiilor gardienilor, imnul „Christos a inviat din morti” rasuna din toate celulele inchisorilor din Gherla, Aiud sau Sighet. De asemenea, au fost cazuri in care gardienii au fraternizat cu detinutii. Un preot inchis in beciurile Securitatii din Bistrita a reusit sa celebreze liturghia dupa ce un gardian i-a strecurat cateva boabe de struguri, din care a stors sucul si a obtinut vinul necesar pentru cuminecatura. Painea a pus-o deoparte din ratia sa de detinut.

ASUMARE

„Credinta noastra este viata noastra”
Daca o serie de inalti prelati ortodocsi au acceptat sa colaboreze cu regimul comunist, Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, si-a asumat confruntarea deschisa cu regimul ateu. De altfel, Biserica Greco-Catolica a fost singura interzisa total in timpul prigoanei comuniste. Nici unul dintre ierarhii romani uniti nu a acceptat pactul cu Diavolul.
Cardinalul Iuliu Hossu, primul roman care a primit purpura de print al Bisericii Catolice, le-a spus emisarilor guvernului, care i-au oferit demnitatea de Mitropolit al Moldovei, chiar in locul IPS Irineu, in schimbul renuntarii la catolicism, celebra fraza: „Credinta noastra este viata noastra!”.
Episcopul de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, impreuna cu episcopul vicar Vasile Aftenie din Bucuresti, cu administratorul apostolic al Mitropoliei din Blaj, PS Ioan Suciu, cu arhiepiscopul ad personam Valeriu Traian Frentiu, eparh de Oradea, cu episcopul Ioan Balan al Lugojului si cu episcopul de Maramures, Alexandru Russu, au fost arestati si ucisi in temnitele comuniste. Lor li s-a adaugat, pe lista martirilor, episcopul Tit Liviu Chinezu. El a fost consacrat in clandestinitate, alaturi de Eminenta Sa Alexandru Todea, cel care avea sa devina cel de-al doilea cardinal roman, de arhiepiscopul Ioan Chertes al Clujului, de PS Liviu Hirtea, de PS Ioan Ploscaru si de PS Ioan Dragomir.
In total, au fost 12 episcopi greco-catolici incarcerati. sapte au murit in temnita. Prima victima a fost PS Vasile Aftenie, caruia securistii i-au smuls mainile si picioarele.
Ceilalti episcopi au trecut prin temnita de la Sighetu Marmatiei. Aici, inaltii ierarhi au fost poftiti in celule cu indemnul „Sa bagam bivolii la grajd!”. Cei sapte martiri sunt obiectul unei proces de canonizare aflat pe rolul Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor de la Vatican, la finalul caruia vor fi proclamati sfinti ai Bisericii Catolice.

http://www.romanialibera.ro