Maxima zilei – 29 februarie 2016

Seminția omenească alungă de la sine pe proroci și-i omoară, dar, pe de altă parte, oamenii cinstesc mucenicii, îndrăgindu-i după ce i-au canonit.
F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I, p. 551.
Procesul comunismului: Copiii închiși de bolșevici pentru a fi reeducați au fost crescuți de ceilalți deținuți
În acest episod sunt relatate experiențele unor deținuți politici care au fost închiși când erau copii.
Foto: bewhere.ro
Vanghele D. Vanghele avea 16 ani când a fost arestat. Era elev la liceu și orfan de mamă. Ȋn ziua de 21 mai 1948, de Sf. Constantin și Elena, adolescentul a fost ridicat din clasă, în timpul unei ore de muzică, și dus în beciul siguranței din Tulcea. Pentru că nu simpatiza politica puterii și se înscrisese într-o organizație de tineret anticomunistă, la 18 decembrie 1948 el a fost acuzat de uneltire contra ordinii sociale și condamnat de Tribunalul Militar Constanța la trei ani de închisoare corecțională.
Sute de alți adolescenți au trecut prin același coșmar. Cu toții au fost trimiși să-și execute pedeapsa în penitenciarul Târgșor. Mărturia lui Vanghele D. Vanghele a rămas consemnată în documentele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România. (…)
Ȋnchiși în Fortul 13 Jilava
„Ȋn celula 5 bis – disciplinari politici am găsit generali ai mareșalului Antonescu, cum era generalul Stavrat – fostul Guvernator al Basarabiei, generalul Mociulski, generalul jandarmeriei Iliescu, precum și pe căpitanul Tîrlongeanu, colonelul de securitate Ghițulescu, profesorul universitar Mircea Vulcănescu, și un caz pitoresc, un țigan comunist – care susținea că a făcut opt ani de închisoare cu Gheorghe Gheorghiu – Dej și alții.
Comandantul închisorii era Maromet, care introdusese un regim de exterminare în această celulă, cu tinete în interior, fără aer, iar hrana inimaginabil de rea, așa că în scurt timp ajunsesem schelete.
Periodic, Maromet venea în celulă și, sub diverse pretexte, ne călca în picioare, ne arunca în coridor, și de acolo gardienii ne puneau ochelari negri, ne duceau în camere de tortură, unde ni se aplica bătaia cu biciul de nisip (saci de nisip) și cu alte «instrumente» iar, după o noapte, eram aruncați înapoi în celulă, ca niște cadavre.
Sfertul de pâine se cântărea între deținuți, cu excepția celor veniți din Târgșor, care vinerea țineau post negru și dădeau mâncarea și pâinea celor mai în vârstă; eu personal îi dădeam generalului Mociulski, care mă înlocuia când eram la rând să duc tineta afară, deoarece nu puteam să o ridic. (…)
Sursa: „Din documentele Rezistenței”, vol. 6, 1992 – Arhiva Asociației Foștilor Deținuți Politici din România
București, 1920 – Proiect : Palatul Evangheliei
În anul 1920 pastorul baptist Constantin Adorian avea viziunea de a construi în București un Palat al Evangheliei. Conform informațiilor din această listă de subscripție localul urma a fi construit conform cerințelor moderne cu acustică și confort. În acest context se menționa că sala urma să aibă 2500 locuri pe scaune și balcoane.
În fața „catedralei va fi un mare baptisteriu de marmoră albă.” Clădirea urma să aibă lumină electrică și încălzire centrală, ceea ce nu era un lucru comun la momentul respectiv.

Informații suplimentare găsiți în cartea Constantin Adorian: un lider baptist vizionar scrisă de Daniel Marius Mariș și Teodor Ioan Colda.
Constantin Adorian a fost:
Pastorul fondator al primei biserici baptiste române din București, Biserica Baptistă“Golgota” (1912-1954)
Primul președinte al Uniunii Baptiste (1920-1925)
Primul director al Seminarului mutat la București (1921-1925)
Vicepreședintele Uniunii (1925-1927)
Președintele Cercului Baptist România Veche (1928-1931)
Președintele Uniunii Noi (1932-1933)
Vicepreședintele Uniunii (1937-1945, 1948-1954)
Directorul Seminarului (1940-1942)
https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/06/02/constantin-adorian-1/
Acad. Dinu C. Giurescu, Trufia de a șterge din memoria oamenilor trecutul. Pe cine supără Istoria românilor !?!
Acad. Din C. Giurescu – foto cotidianul. ro
„Pe cine supără Istoria românilor!?!” este un articol, un punct de vedere plin de adevăr și de substanță al istoricului Dinu C. Giurescu.
Mulțumim domnule profesor că atrageți atenția asupra unor asemenea derapaje!
Istoricul Dinu C. Giurescu este profesor universitar în cadrul Universității din București și membru al Academiei Române.
Istoricul Dinu C. Giurescu continuă tradiția istorică și istoriografică a familiei reprezentând cea de-a treia generație de istorici. Constantin Giurescu – Constantin C. Giurescu – Dinu C. Giurescu.
Am avut onoarea ca în perioada 2008 – 2011 să-l am ca și coordonator de doctorat.

Conf. univ. dr. Alexandru Neagoe, Academician Dinu C. Giurescu, Dr. Marius Silveșan, Pastor, Elisei Pecheanu
Iată mai jos articolul domnului profesor publicat de Cotidianul.ro ca reacție la transformările radicale pe care ar urma să le cunoască matetia istoriei în programa școlară preuniversitară.
Elevii sunt invitaţi să-şi anunţe părinţii că, printr-o hotărâre plină de „patriotism“ şi curaj, disciplina Istorie s-ar putea ca pe viitor să se numească Educaţie cetăţenească.
Şi, uite aşa, ne-am întors victorioşi la epoca fericită când Roller coordona manualul „Istoria R.P.R.“ – manual pentru învăţământul mediu. „Fericita“ epocă în care tinerii erau îndreptaţi şi îndrumaţi printr-un manual unic, la reinventarea istoriei potrivit cu noile interpretări de sorginte marxistă.
Mai este vreo diferenţă între atunci şi acum? Da, este, atunci era Istoria Republicii Populare Române, astăzi se numeşte Istorie – clasa a XII-a.Cu îndreptăţire ne întrebăm a cui istorie?
În fapt, Istoria românilor a dispărut ca disciplină formativ în învăţământul liceal. Tinerilor li se oferă o istorie care poate fi a oricui. Şi este aşa deoarece curricula este una singură pentru toate categoriile de şcoli.
Regresul este şi mai mare pentru că se renunţă definitiv la studiul Istoriei ca disciplină fundamentală, pe cale de consecinţă şi la români şi a lor istorie ca materie de studiu. Este o hotărâre fenomenală acum când ne apropiem de centenarul Marii Uniri!!!
Dacă la revoluţie Istoria avea 3 ore pe săptămână, azi este o materie secundară, cu o singură oră pe săptămână şi nu mai este materie obligatorie pentru bacalaureat.
Veniţi elevi de azi, de mâine şi dintotdeauna, veniţi părinţi, veniţi profesori, veniţi toţi cei pentru care înseamnă ceva Istoria poporului nostru şi minunaţi-vă de insulta adusă Istoriei naţionale şi eroilor care s-au jertfit de-a lungul veacurilor pentru ca românii să trăiască, să răzbească indiferent de vitregiile trecute sau prezente.
În zilele noastre a-ţi iubi ţara este aproape un delict! Cu cât uiţi mai repede şi mai ireversibil trecutul care-ţi aparţine, cu atât mai uşor îţi pierzi identitatea.
Cine vrea să devenim ca popor o masă uniformă, cenuşie, fără trecut, deci fără viitor? Stupida trufie de-a şterge din memoria oamenilor trecutul va duce mai devreme sau mai târziu la dispariţia noastră ca neam. Asta vrem?
Maxima zilei – 13 februarie 2016
Și-au pus în gând să înscăuneze dreptatea în lume; dar, lepădându-se de Hristos, vor ajunge până la urmă să scalde pământul în sânge, căci sângele cheamă alt sânge după sine, și cel ce trage sabia de sabie va pieri.
F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I, p. 544.
Agerpres : Mize religioase și politice ale întâlnirii dintre Papa Francisc și Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse (DW)
Întâlnirea istorică, pe aeroportul din Havana, între Papa Francisc și Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse este prima întrevedere la acest nivel între cele două Biserici care are loc după Marea Schismă din 1054, care a împărțit creștinismul între catolicism și ortodoxie. Este un mare eveniment în plan religios, care are însă și numeroase aspecte politice, comentează DW.
Sursa :
Articolul original poate fi citit aici :
Video : Horia-Roman Patapievici, Partea nevăzută decide totul

Horia – Roman Patapievici într-o discuție la Digi 24 despre cartea Partea nevăzută decide totul
Vezi și
https://alonewithothers.wordpress.com/2016/01/18/astept-sa-oboseasca-nedreptatea/
Marius Corduneanu : Dacă nu ar fi luat în serios de mințile avide de teocrații laice, socialismul ar fi un bun studiu de caz clinic pentru filosofii dornici în a vedea cum o utopie plină de idei nobile poate eșua cu brio într-un imperiu al macabrului

Diego Riviera, The Arsenal (1928)
Dacă nu ar fi luat în serios de mințile avide de teocrații laice, socialismul ar fi un bun studiu de caz clinic pentru filosofii dornici în a vedea cum o utopie plină de idei nobile poate eșua cu brio într-un imperiu al macabrului. Din păcate până și filosofii s-au cam molipsit de boala care ar fi trebuit doar studiată! Nici nu mai înțeleg despre ce revoluție mai poate fi vorba când mai toți îs deja setați de revoluțiile socialiste? Cum ar fi o realitate monistă care-și trădează mereu caracterul dualist? Ce plictiseală ar fi în lumea în care socialismul nu ar avea țapi ispășitori, victime ceremoniale asupra cărora să-și verse toate frustrările funciare! Așadar, dragi camarazi, la arme sau pe arme?
https://alonewithothers.wordpress.com/2016/02/09/viva-la-revolucion-2/
The Gospel Coalition : 3 Ways Our Culture Is Different than Every Other Culture in History
We live in a turbulent cultural moment. The world around us is rapidly changing, and we face many challenges unprecedented in the history of the church. Augustine fought the Pelagians; Aquinas synthesized Aristotle; Luther strove with his conscience; Zwingli wielded an axe; but probably none of them ever dreamed of a world in which people could choose their gender. Secularizing late-modernity is a strange, new animal.
Identifying the historical and global isolation of our culture does not discredit it. “Weird” does not always equal “wrong.” Nonetheless, seeing ourselves in a broader perspective can go a long way toward humbling and opening us up to where Scripture wants to transform our thinking. I say “our” thinking because our first impulse in cultural critique shouldn’t be bashing others, but searching our own hearts. Since culture isn’t what we see but what we see through—the glasses, not the landscape—we’re often more “conformed to this world” (Rom. 12:2) than we realize.
Three Modern Eccentricities

Here are three ways our culture is eccentric in its basic instincts about God, morality, and life—ways we tend to see things differently not only than Solomon, Jesus, and Paul, but also Aristotle, the Aztecs, and Attila the Hun.
1. God is in the dock.
I’m currently writing my doctoral dissertation on Anselm (1033–1109). I’m always amazed by how exercised he was by the problem of divine mercy. Throughout his writings he labored over the question: how can a just and righteous God pass over sins and spare the undeserving?
Today we have the opposite problem. Divine mercy is assumed, and divine justice must be explained. How could a good and loving God ever judge people? (This is one of the top seven objections to Christianity Tim Keller tackles in The Reason for God.)
What’s so striking to me isn’t that Anselm and American culture have different answers, but that they’re asking different questions. For an 11th-century monk, it simply never occurred to him that God, rather than man, would be the one needing to be justified. C. S. Lewis captured this distinction well: “The ancient man approached God (or even the gods) as the accused person approaches his judge. For the modern man, the roles are quite reversed. He is the judge: God is in the dock.”
Perhaps the greatest example of this role reversal is the rise of atheism, a relatively rare phenomenon before the modern West. There are some scattered examples in pre-modern times of various kinds of materialism or agnosticism, but they’re strikingly sparse. For every one Lucretius or Democritus, you can find entire centuries and nations that know nothing but priests, monks, imams, lamas, shamans, sages, and sorcerers.
2. Morality is about self-expression.
In most cultures throughout history it was assumed that external reality is fixed—and that the basic point of life is to conform ourselves to it in some way. Buddha and Plato agree on this point; they only differ on what the conforming process looks like.
Our culture, by contrast, tends to exalt human desire and aspiration such that the point of life is for external reality to be conformed to it. To paraphrase Lewis: For the wise men of old the cardinal problem had been how to conform the soul to reality; today it’s how to subdue reality to the wishes of men.
In the late-modern West we’ve reduced truth to a personal construct and lost confidence in reason’s ability to access external reality. Thus the only foul in ethics is “harm,” and the only requirement for sexual behavior is “consent.” Basically, for many in our culture, you should be able to do anything you want so long as you don’t inhibit someone else’s self-expression.
Plato could have at least understood Buddha’s four noble truths. Buddha would have comprehended Plato’s advocacy for reason and justice. Both would be only perplexed and exasperated with the modern mantra “be true to yourself.”
3. Life is starved of transcendence.
In most ancient cultures, life and meaning were relatively stable. You didn’t have people like Albert Camus contemplating whether the absurdity of human existence necessitated suicide among the ancient Mongols, Mayans, or Vikings. As Brother Lippo Lippi put it in Robert Browning’s poem, “This world’s no blot for us, nor blank; it means intensely, and means good: to find its meaning is my meat and drink.”
Many today lack this sense of objective meaning; we are starved of transcendence, community, stability; we’re aching to find something big to live for; we feel listless, adrift, barren. Think of Nietzsche’s anguish in proclaiming the death of God in the late 19th century—in a milder, semiconscious way, this is how many feel today.
Our standard of living has risen, but so have our suicide rates; we are smarter, but more uncertain; surrounded with pleasure, but less fulfilled; able to do almost anything but uncertain whether to do anything.
I believe much of the sexual confusion and brokenness in our culture is the result of this deeper, existential void. We use things like sex and money to address basic questions of identity and fulfillment. As Kellerrecently observed, “In ancient cultures people had sex and made money to build a community; today, they do so to build an identity.” Or as Trevin Wax puts it, “One reason our culture is so sex-saturated is that we are so transcendence-starved.”
How Should We Respond?
Gospel faithfulness demands we engage our culture with both truth and love, yielding neither to compromise on the one side nor escapism on the other. This means we cannot simply bemoan the encroaching cultural darkness, swatting at the errors around us with our theological club. As TGC’sTheological Vision for Ministry puts it, “It is not enough that the church should counter the values of the dominant culture. We must be a counterculture for the common good.”
In responding to these metaphysical, ethical, and existential Copernican revolutions in our culture, I believe we must work hard to establish the corresponding subversive biblical doctrine in each of three areas: (1) a high view of God, (2) a thoroughgoing notion of repentance, and (3) a transcendent vision of worship.
1. God is transcendent.
2. Life comes through death.
3. Beholding God is our goal
http://www.thegospelcoalition.org
POZE: Dezbatere – Cazul Bodnariu: DE LA EI LA NOI
Poze realizate de Alin Cristea la dezbaterea privind educația copiilor într-o societate seculară.
*
*
*
*
















