Rezultatele parțiale ale recensământului din 2022 privind situația religiei în România
Astăzi au fost publicate primele rezultate parțiale ale Recensământului populației și locuințelor 2022. Bazat pe aceste informații am selectat datele referitoare la evoluția fenomenului religios.
Structura confesională a fost declarată de 16.397,3 mii persoane din totalul populației rezidente și arată că 85,3% dintre persoanele care au declarat religia sunt de religie:
85,3% – ortodoxă
4,5% – romano-catolică
3,0% – reformată
2,5% – penticostală
0,7% – greco-catolică
0,6% – baptistă
0,4% – adventistă de ziua a șaptea
0,4% – musulmană
S-au declarat „fără religie” sau atei sau agnostici un procent de 0,9% din totalul populației.
Notă importantă: 16.397.300 din totalul de 19.053.800 și-au declarat apartenența religioasă. Aproximativ 2.700.000 nu și-au făcut publică opțiunea.
Față de aceste date statistice Ionel Tuțac a făcut următorul comentariu pe Facebook la postarea lui Ruben Ologeanu
În urmă cu 10 ani erau aproape 130.000 de credincioși baptiști, potrivit recensământului.
(Recensământul include și minorii). O pierdere de peste 26.000! Unii au murit, alții au migrat spre alte denominații (penticostali, biserici autonome, etc) Un regres evident!
O analiză comparativă și pe alocuri critică a fost realizată de Nicolae Geantă și publicată pe blogul său de unde am preluat partea referitoare la religie (https://nicolaegeanta.blogspot.com/2022/12/recensamant-2021-date-preliminare-oare.html)
În ceea ce privește EVOLUȚIA confesiunilor religioase, cu toate datele disponibile în statistici, remarcăm faptul că în religiile tradiționale ortodocșii au scăzut cu -14,3 %, catolicii cu -14,8 % și reformații cu -17,5%. În ceea ce privește evanghelicii, singura confesiune care a crescut au fost penticostalii (404.307 aadepți în 2021, față de adepți 362.814 în 2011), care au înregistrat +11,6 procente ascendență. În schimb baptiști au cunoscut un recul de -8,5% (de 103.157 la RLL din 2021, față de 112.314 în 2011), creștinii după evanghelie au scăzut cu -14,4 % (36.339, față de 42.495), iar „tudoriștii” (BER) s-au înjumătățit (?!), scăzând cu -49,5% (7.680 față de 15.514)! Dacă menționăm și alte categorii de protestanți (dar nu evanghelici), constatăm că un recul de -19% au înregistrat adventiștii (65.812 față de 80.944), lutheranii rămânând în jurul cifrei de 20.000 adepți la ambele recensăminte, augustanii scăzând cu -30,8 procente, iar reformații cu -17,6%, iar unitarienii cu %, față de ultima recenzare oficială (din 2011). Tot aici mai menționăm și scăderea cu -3,7 procente a cultului „martorii lui Iehova”, care după Revoluție crescuse foarte rapid până la cca 50.000 adepți (azi 43.324 adepți).
La capitolul pierderi menționăm și religia greco-catolică (-23,4%), creștinii de rit vechi (-13,2%), confesiunea musulmană (-9,4%), dar și cultul mozaic (-23%; numeric azi fiind doar 2707 mozaici pe teritoriul României, față de cei 3517 din 2011). Interesant este că Biserica Armeană a crescut cu +204,5% (de la 393 adepți în 2011, la 804 în 2021).
De ceealaltă parte, a românilor fără religie, atei sau agnostici, se remarcă o creștere destul de îngrijorătoare pentru un stat creștin. Prin urmare, non-religioșii au crescut cu +377,52% (dela 18.917 în 2011, la 57.205 în prezent), ateii cu +275,7% (dela 20.743 la 57.205 persoane), și, pentru prima dată întâlnim în recensămintrele oficiale ale României agnostici (25.485 persoane). Adunate împreună cele trei categori însumează 154.107 persoane, adică 0,93% din totalul persoanelor înregistrate la capitolul religie (din cei 16.397.338).
Raportându-ne la procentul înregistrat de confesiiunile evanghelice din totalul celor ce și-au declarat religia (16.397.338) și nu al totalului populației României (cum este incorect), penticostealii însumează 3,09 procente, baptiștii 0,63%, creștinii după evanghelie 0,22% iar tudoriștii 0,04 %. În total evanghelici din România ar însuma 3,98% din populația României. Un procent firav dacă ne raportăm la atu-urile pe care le dețin.
Așadar o situație oarecum prevăzută, dar și cu unele aspecte care necesită lămuriri și analize.
Partajează asta:
Rezultatele parțiale ale recensământului din 2022 privind situația religiei în România
Astăzi au fost publicate primele rezultate parțiale ale Recensământului populației și locuințelor 2022. Bazat pe aceste informații am selectat datele referitoare la evoluția fenomenului religios.
Structura confesională a fost declarată de 16.397,3 mii persoane din totalul populației rezidente și arată că 85,3% dintre persoanele care au declarat religia sunt de religie:
85,3% – ortodoxă
4,5% – romano-catolică
3,0% – reformată
2,5% – penticostală
0,7% – greco-catolică
0,6% – baptistă
0,4% – adventistă de ziua a șaptea
0,4% – musulmană
S-au declarat „fără religie” sau atei sau agnostici un procent de 0,9% din totalul populației.
Notă importantă: 16.397.300 din totalul de 19.053.800 și-au declarat apartenența religioasă. Aproximativ 2.700.000 nu și-au făcut publică opțiunea.
Față de aceste date statistice Ionel Tuțac a făcut următorul comentariu pe Facebook la postarea lui Ruben Ologeanu
În urmă cu 10 ani erau aproape 130.000 de credincioși baptiști, potrivit recensământului.
(Recensământul include și minorii). O pierdere de peste 26.000! Unii au murit, alții au migrat spre alte denominații (penticostali, biserici autonome, etc) Un regres evident!
O analiză comparativă și pe alocuri critică a fost realizată de Nicolae Geantă și publicată pe blogul său de unde am preluat partea referitoare la religie (https://nicolaegeanta.blogspot.com/2022/12/recensamant-2021-date-preliminare-oare.html)
În ceea ce privește EVOLUȚIA confesiunilor religioase, cu toate datele disponibile în statistici, remarcăm faptul că în religiile tradiționale ortodocșii au scăzut cu -14,3 %, catolicii cu -14,8 % și reformații cu -17,5%. În ceea ce privește evanghelicii, singura confesiune care a crescut au fost penticostalii (404.307 aadepți în 2021, față de adepți 362.814 în 2011), care au înregistrat +11,6 procente ascendență. În schimb baptiști au cunoscut un recul de -8,5% (de 103.157 la RLL din 2021, față de 112.314 în 2011), creștinii după evanghelie au scăzut cu -14,4 % (36.339, față de 42.495), iar „tudoriștii” (BER) s-au înjumătățit (?!), scăzând cu -49,5% (7.680 față de 15.514)! Dacă menționăm și alte categorii de protestanți (dar nu evanghelici), constatăm că un recul de -19% au înregistrat adventiștii (65.812 față de 80.944), lutheranii rămânând în jurul cifrei de 20.000 adepți la ambele recensăminte, augustanii scăzând cu -30,8 procente, iar reformații cu -17,6%, iar unitarienii cu %, față de ultima recenzare oficială (din 2011). Tot aici mai menționăm și scăderea cu -3,7 procente a cultului „martorii lui Iehova”, care după Revoluție crescuse foarte rapid până la cca 50.000 adepți (azi 43.324 adepți).
La capitolul pierderi menționăm și religia greco-catolică (-23,4%), creștinii de rit vechi (-13,2%), confesiunea musulmană (-9,4%), dar și cultul mozaic (-23%; numeric azi fiind doar 2707 mozaici pe teritoriul României, față de cei 3517 din 2011). Interesant este că Biserica Armeană a crescut cu +204,5% (de la 393 adepți în 2011, la 804 în 2021).
De ceealaltă parte, a românilor fără religie, atei sau agnostici, se remarcă o creștere destul de îngrijorătoare pentru un stat creștin. Prin urmare, non-religioșii au crescut cu +377,52% (dela 18.917 în 2011, la 57.205 în prezent), ateii cu +275,7% (dela 20.743 la 57.205 persoane), și, pentru prima dată întâlnim în recensămintrele oficiale ale României agnostici (25.485 persoane). Adunate împreună cele trei categori însumează 154.107 persoane, adică 0,93% din totalul persoanelor înregistrate la capitolul religie (din cei 16.397.338).
Raportându-ne la procentul înregistrat de confesiiunile evanghelice din totalul celor ce și-au declarat religia (16.397.338) și nu al totalului populației României (cum este incorect), penticostealii însumează 3,09 procente, baptiștii 0,63%, creștinii după evanghelie 0,22% iar tudoriștii 0,04 %. În total evanghelici din România ar însuma 3,98% din populația României. Un procent firav dacă ne raportăm la atu-urile pe care le dețin.
Așadar o situație oarecum prevăzută, dar și cu unele aspecte care necesită lămuriri și analize.
Partajează asta:
G4media : Premierul Ciucă, acuzat că a forțat demisia șefului Cultelor, Victor Opaschi, după o cină cu Patriarhul Daniel. Favoritul pentru funcție e șeful Trinitas TV, susținut de șeful Bisericii Ortodoxe și de Gheorghe Flutur
“Mai mulți lideri PNL sunt nemulțumiți după ce premierul Nicolae Ciucă a forțat demisia lui Victor Opaschi din funcția de șef al Secretariatului pentru Culte și au declarat pentru G4Media, sub protecția anonimatului, că decizia a fost luată după o cină cu Patriarhul Daniel”.
Potrivit surselor G4Media favorit la preluarea conducerii Secretariatului de Stat pentru Culte este „Ciprian Olinici, directorul general al Trinitas TV, televiziunea oficială a Bisericii Ortodoxe Române. Olinici este susținut puternic de Patriarhul Daniel, dar și de mai mulți lideri PNL din Moldova, printre care și Gheorghe Flutur (Suceava). De altfel, Ciprian Olinici a absolvit Seminarul Teologic ,,Mitropolitul Dosoftei” din Suceava și Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae” din Iași”.
Partajează asta:
Dela0.ro – Apostolii dezastrului: ce se întâmplă cu o societate care naufragiază în zel și soluții de purificare
Secolul XX a fost nu numai unul al totalitarismelor, ci și unul al extremelor. Totalitarismul în sine are ceva mistic, iar regimurile politice de factura totalitară sunt și religii politice. Regimul legionar din România nu a ieșit din acest tipar dat fiind elementele de misticism amestecate cu cele ale creștinismului ortodox fapt care duce la acțiuni de „purificare” a națiunii române de elementele străine atât din punct de vedere etnic, cât și religios. Minoritățile religioase, precum confesiunile evanghelice a and la rândul lor de suferit.
Textul de mai jos este parte dintr un un text publicat de Redacția Dela0.ro în data de 27 noiembrie 20212 care își propune o trecere în revistă succintă a caracteristicilor regimului legionar și a unor hotărâri legislative din perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941.
.
Foto: Revista Bunavestire
Între septembrie 1940 și februarie 1941, România a traversat 153 de zile de stat național-legionar.
A fost o perioadă marcată de sute de asasinate politice, zeci de legi îndreptate împotriva minoritarilor și o mistică fascistă care dorea purificarea prin violență și zel religios. Urcarea la rang de sfânt a lui Corneliu Zelea Codreanu era dezideratul simbolic al epocii politice.
Regimul legionar nu ar fi fost posibil fără Mișcarea de la care își trăgea numele – dar nu ar fi fost posibil nici fără generalul Ion Antonescu (omul care avea să preia puterea totală în stat după februarie 1941 și să ducă România până la capăt pe drumul dezastruos al alianței cu Germania nazistă).
Fondatorii Legiunii Arhanghelului Mihail: Corneliu Zelea Codreanu (centru) alături de Ionel Moța, Tudose Popescu, Ilie Gârneață, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici. | Foto: Revista Bunavestire
O culme a crimelor comise sub statul național-legionar s-a atins la finalul lui noiembrie 1940, când în decurs de nici 24 de ore mai multe comandouri legionare au lichidat un întreg lot de prizonieri politici la Jilava, dar și pe istoricul Nicolae Iorga (la Strejnicu, în Prahova) sau pe economistul Virgil Madgearu (la Snagov).
Generalul Antonescu, Conducătorul statului, și Horia Sima, Comandantul Mișcării Legionare, aveau o imagine inocentă de sine. Credeau despre ei că se jertfesc total pentru patrie, se considerau hotărâți și stăpâni pe sine, cu onoarea nepătată și credința nezdruncinată.
Aparițiile lor în cămăși verzi, la diferitele evenimente publice organizate în timpul statului național-legionar, erau menite să-i portretizeze mesianic, ca pe niște oameni-scut împotriva plutocrației iudeo-masonice. Ei erau ultima nădejde, în miezul unei vâltori istorice pe care România – avea să se dovedească – nu a știut să o traverseze altfel decât prin fascism, Holocaust și fervoare.
E o caracteristică a regimurilor dictatoriale să lucreze cu sloganuri și idealuri înalte chiar în timp ce comit crime monstruoase. Statul național-legionar nu a făcut excepție acum 81 de ani: cât timp legionarii ucideau după bunul plac (cu justificarea că repară crimele comise împotriva lor în timpul dictaturii instaurate de Regele Carol al II-lea), cuvintele oficiale ale statului reprezentat de generalul Antonescu promiteau o dreaptă judecare a răspunderilor, o întemeiere pe curățenie sufletească și – nu în ultimul rând – respect pentru ființa omenească. (…)
Citește textul integral pe
https://beta.dela0.ro/apostolii-dezastrului/
Partajează asta:
Patriarhii Bisericii Ortodoxe Române (1925-prezent)
Pe pagina de Facebook a Agenției de știri Basilica am găsit această prezentare imagistică cu toți patriarhii BOR. Plecând de la acest fapt este de remarcat că în timpul primilor doi patriarhi, Miron Cristea și Nicodim Munteanu, cu precădere în timpul lui Miron Cristea, baptiștii, dar și ceilalți creștini evanghelici din România, au avut de înfruntat multe persecuții din partea clerului Bisericii Ortodoxe Române. O dovedesc cu prisosință documentele de arhivă, lucrările științifice (vezi aici și aici ca exemplu), dar și cele memorialistice. Este un lucru trist, dar real. După 1948 situația se schimbă pentru că avem alte raporturi între stat și culte, dar și între diferitele culte religioase din România comunistă, cu mențiunea că au fost aprobate să funcționeze doar 14 culte.
Partajează asta:
România literară: Evanghelicii față cu dialogul interconfesional – Teofil Stanciu
România este țara tuturor posibilităților, inclusiv cea a dialogului interconfesional, subiect despre care discută Teofil Stanciu în cadrul unui articol publicat în România Literară. Autorul pleacă de la referendumul pe tema familiei care a avut loc anul trecut și oferă explicații referitoare la dialogul între confesiunea ortodoxă (majoritară) și alte confesiuni, precum cele evanghelice (baptiști, penticostali, creștinini după Evanghelie).
Iată un fragment din articolul cu pricina:
A surprins pe multă lume apariția publică – prilejuită de referendumul pentru (re)definirea familiei – a majoritarilor ortodocși braț la braț cu minoritari greco-catolici, catolici, penticostali, baptiști, creștini după Evanghelie, adventiști etc. Surprinși erau și cei care nu știau mare lucru despre diferențele dintre aceste confesiuni creștine, dar încercau să înțeleagă câte ceva, și cei care știau mai multe despre relațiile nu tocmai frățești de-a lungul timpului. S-a speculat destul de mult pe seama motivelor care au adus atâtea culte laolaltă, dar fără să se ajungă la concluzii clare și unanim acceptate. Dincolo însă de ipotezele mai mult sau mai puțin fanteziste, oculte sau conspiraționiste, se detașează și două explicații de o banală simplitate: creștinii de diverse confesiuni au descoperit că au niște valori morale comune pe care vor să le apere și, totodată, că au adversari comuni.
Continuarea în România literară nr. 36-37/2019
Partajează asta:
Credincioșii baptiști și Marea Unire de la 1918: o discuție istorică, teologică și culturală – Adonai București, 18 noiembrie 2018
În Primul război mondial existau doar câteva facțiuni protestante în România. Printre acestea se numără și baptiștii.
Care a fost rolul acestora în marea unire? Au fost ei dizidenți, împotrivitori unirii, așa cum presupun unii? Cum au străbătut ei vremuri așa de frumoase pentru această națiune, dar așa de complicate, cu niște convingeri ferm ancorate în Scripturi?
Formatul întâlnirii va fi unul antrenant, de tipul întrebări și răspunsuri, împreună cu invitații noștri speciali.
În compania pastorului Vasile Bel, autor al cărții „Baptiștii și marea unire din 1918” și a istoricului Dr. Marius Silveșan vom analiza aspectele istorice ale relației baptiștilor cu Marea unire.
De asemenea, vom analiza și latura teologică a baptiștilor împreună cu Drd. Nicu Sotir, pastor la Biserica Baptistă Logos din București și Romică Tilă, coordonator în cadrul asociației „Alege viața” și fundației „Romania proculture.” În ce mod teologia și practica baptiștilor le-au influențat convingerile politice și cetățenești.
De asemenea Drd. Cristian Popescu, specializat în filosofie, ne va ajuta să înțelegem mai bine lumea de la începutul veacului trecut, abordând aspectele socio-culturale ale României acelor vremuri.
Moderatorul serii va fi Dr. Ștefan Cornu, pastor al bisericii gazdă, biserica Adonai.
Va fi un timp de reflecție asupra trecutului și asupra unor oameni care nu s-au sfiit să creadă și să trăiască potrivit Sfintelor Scripturi în vremuri în care ar fi putut fi înțeleși total greșit.
https://www.facebook.com/events/305829010017795
Partajează asta:
Oliver Jens Schmitt : Observăm tensiuni mari în sânul populației românești – între BOR și Biserica Greco-Catolică, între BOR și români neoprotestanți, între BOR și un milion de stiliști
În presa românească a apărut recent un interviu cu istoricul Oliver Jens Schmitt, despre relația dintre Biserica Ortodoxă și puterea politică, din care am selectat câteva aspecte care se referă la relația cu românii neoprotestanți.
Dupa 1918, cu ridicarea la rang de patriarhie, BOR a fost, cel putin in perioada interbelica, cea mai mare biserica ortodoxa libera, in sensul ca n-a fost supusa prigoanelor ca biserica sub dictatura bolsevica in Uniunea Sovietica.
In acelasi timp, prin Constitutie, a obtinut un rang politic extrem de ridicat, ca „biserica dominanta”.
BOR a contribuit activ la omogenizarea politica si culturala a unei tari multietnice si multiconfesionale. Si, daca excludem 30% dintre cetateni, adica pe cei de alta apartenenta etnica, observam tensiuni mari in sanul populatiei romanesti – intre BOR si Biserica Greco-Catolica, intre BOR si romani neoprotestanti, intre BOR si un milion de stilisti (etnici romani care tin calendarul vechi) din Basarabia.
BOR si statul (interbelic, antonescian si comunist) au colaborat strans pentru a reprima aceste institutii si curente concurente. Si, nu din intamplare, greco-catolicii si neoprotestantii au devenit victime ale acestei colaborari intre stat si BOR.
Amandoua au ravnit sa cladeasca o societate nationala omogenizata si nivelata. […]
BOR a sustinut mereu acest proiect de omogenizare nationala si a obtinut asta – in dauna cetatenilor de alta confesie: evrei, greco-catolici si altii – pozitia politica si economica dominanta pe care o detine astazi.
Partajează asta:
Regele Ferdinand I și cultele religioase din România interbelică
În plan religios, Regele Ferdinand I declarase drept biserici naționale Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, iar regimul cultelor era favorabil și celorlalte biserici: romano-catolică, armeano-catolică, armenească, luterană, calvină, cultelor neoprotestante, dar și cultelor necreștine, precum cel musulman, cel mozaic sau altor culte necreștine, precum Martorii lui Iehova sau unitarienii. Biserica Ortodoxă Română obținuse ridicarea la rangul de Patriarhie, iar fostul episcop ortodox al Caransebeșului, Miron Cristea, devenise Patriarh al României.
Informația de mai sus trebuie completată cu informații suplimentare. Astfel, regimul cultelor nu era favorabil, așa cum afirmă domnul Claudiu Pădurean, autorul articolului, și celorlalte bisericii, în afara bisericilor istorice. Mă refer aici în primul rând la „cultele neoprotestante” (adventist, baptist, creștin după Evanghelie și penticostal.), termen care, deși exista, nu era folosit decât rar.
Dovada afirmațiilor mele stă în legislația perioadei, începând chiar cu anul 1921, dar și ulterior.
Nu îmi propun să tratez acum în extenso această problemă despre care am scris în cadrul unor studii științifice publicate sau în curs de publicare, însă voi prezenta câteva elemente.
Unul dintre acestea este cel legislativ
Articolul 22 din Constituţia adoptată în martie 1923 prevedea, între altele: Libertatea conştiinţei este absolută. Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate de protecţiune, întrucât exerciţiul lor nu aduce atingere ordinii publice, bunelor moravuri şi legilor de organizare a statului.
Cultele erau clasificate în culte istorice, culte noi şi asociaţii religioase. Asociaţiile religioase stăteau sub regimul legilor privitoare la asociaţii în general şi la întruniri publice, fiind vizate aici sectele, care după război s-au sporit în chip neobişnuit, provocând prin acţiunea lor clandestină stări de spirit adânc păgubitoare liniştii şi intereselor permanente ale statului.
Următoarele culte erau considerate culte istorice: ortodox, greco-catolic (unit), catolic, reformat, mozaic, mahomedan. Erau recunoscute drepturile comunităţii baptiste, acordate printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri din 21 noiembrie 1927.Sursa: Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Iacob, Politică și cultură în România interbelică
Ceea ce se observă aici este faptul că articolul 22 din Constituția României Mari (1923) Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate de protecţiune, însă acest lucru era garantat numai cultelor, nu tuturor confesiunilor religioase recunoscute de stat. De asemenea, prin Legea Cultelor din 1928, care a generat numeroase dezbateri și opoziție înainte de adoptare, inclusiv din partea Bisericii Ortodoxe Române. Problema viza printre altele și recunoașterea statutului de cult religios pentru confesiunea baptistă. De asemenea, se cerea recunoașterea în baza faptului că avusese acest statut în Transilvania înainte de 1918, îndeplinea criteriile legale, i se promisese acest lucru și mai mult decât atât România se angajase prin Tratatul Minorităților din anul 1919 la respectarea drepturilor minorităților religioase.
Principala lege, care a fixat regimul cultelor în România şi care a stat la baza activităţii respective până în anul 1948, a fost Legea pentru regimul general al cultelor din aprilie 1928.
În ce priveşte legătura între stat şi culte, legiuitorul a preferat sistemul superiorităţii statului faţă de biserică, numit şi sistemul autonomiei bisericeşti, urmând a satisface atât pretenţiunile juste ale Bisericii, cât şi drepturile normale ce decurg din suveranitatea Statului.
Cultele erau clasificate în culte istorice, culte noi şi asociaţii religioase. Asociaţiile religioase stăteau sub regimul legilor privitoare la asociaţii în general şi la întruniri publice, fiind vizate aici sectele, care după război s-au sporit în chip neobişnuit, provocând prin acţiunea lor clandestină stări de spirit adânc păgubitoare liniştii şi intereselor permanente ale statului.
Următoarele culte erau considerate culte istorice: ortodox, greco-catolic (unit), catolic, reformat, mozaic, mahomedan. Erau recunoscute drepturile comunităţii baptiste, acordate printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri din 21 noiembrie 1927. (…)Mai erau admise de lege:
a. Asociaţia religioasă baptistă (cu 35 comunităţi baptiste române, 55 germane şi 15 maghiare – cu peste 3.000 case de rugăciuni în total);
b. Asociaţia religioasă adventistă de ziua a şaptea, cu comunităţi grupate în şase conferinţe zonale şi având 520 case de rugăciuni. În 1920 se organizează unirea acestor comunităţi din România;
c. Asociaţia religioasă a lipovenilor, având peste 57.000 de credincioşi şi reşedinţa la Fântâna Albă, în Bucovina.
Pe lista celor interzise în conformitate cu prevederile legii din aprilie 1928 figurau: secta nazarinenilor, a adventiştilor reformaţi, a secerătorilor, a penticostaliştilor, a inochentiştilor, a bisericii lui Dumnezeu apostolice, a martorilor lui Dumnezeu (Iehova), a stundiştilor, a duhoborţilor, a molocanilor şi a studenţilor în Biblie (mileniştilor).Sursa: Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Iacob, Politică și cultură în România interbelică
Se observă faptul că deși statul prevedea în Legea fundamentală din anul 1923 că libertatea conștiinței este absolută, venea cu îngrădiri de ordin legal și făcea o departajare între confesiunile religioase pe care le împărțea în legale și interzise, iar pe cele acceptate în culte religioase și asociații religioase.
În ceea ce priveşte religia locuitorilor, situaţia în perioada interbelică conform recensământului din anul 1930 se prezenta astfel: ortodoxă – 13.108.227 (72,6%), greco-catolică – 1.427.391 (7,9), romano-catolică – 1.234.151 (6,8), mozaică –756.930 (4,2), reformato-calvină – 710.706 (3,9), evanghelică-luterană – 398.759 (2,2), mahomedană – 185.486 (1,0), unitariană – 69. 257 (0,4), baptistă – 60.562 (0,3), lipoveană – 57.288 (0,3) şi, cu sub 0,1%, adventistă – 16.102, armeano-gregoriană – 10.005, armeano-catolică –1440, alte religii şi secte –7.434, liberi cugetători – 6.604, nedeclarată – 6.686.
Un alt aspect pe care doresc să-l menționez aici face referire la vizitele în România ale Dr. J. H. Rushbrooke, secretar general și apoi președinte al Alianței Mondiale Baptiste. Domnia sa a venit în România de mai multe ori, uneori chiar și de două ori într-un an pentru a intervenii la autorități ca acestea să respecte ceea ce s-au angajat, respectiv libertatea religioasă. Aspectele menționate aici sunt evidențiate și în cadrul unui volum care urmează să apară și voi detalia informațiile la momentul oportun.
Deși nu am tratat decât superficial acest subiect amplu, doresc să atrag atenția asupra faptului că perioada interbelică merită mai multă atenție în ceea ce privește situația religiei în general și a confesiunii baptiste în particular.
Partajează asta:
Promoție: Viorel Achim, Politica regimului Antonescu fata de cultele neoprotestante. Documente – 10 RON
Lucrarea domnului Viorel Achim (936 pagini) este una valoroasă pentru cultele neoprotestante din România documentând minuțios persecuția din perioada Regimului Antonescu. Din nefericire în acea perioadă baptiștii, creștinii după Evanghelie și adventiștii (cultele tratate în carte) erau persecutate atât de stat cât și de Biserica Ortodoxă (exemple concludente în carte pe baza documentelor de arhivă).
Cercet. Viorel Achim și Conf. Daniel Mariș la lansarea cărții Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Bookfest, București, 2013. Foto: Marius Silvesan
Iată și prezentarea cărții așa cum se regăsește pe site-ul Editurii Polirom
In anii 1940-1944, statul roman a dezvoltat o politica speciala fata de denominatiunile neoprotestante si credinciosii lor: baptisti, adventisti de ziua a saptea si crestini dupa Evanghelie. Masurile de ordin legislativ, administrativ si politienesc ale regimului s-au transformat intr-o persecutie care a culminat cu interzicerea celor trei organizatii religioase, inchiderea caselor de rugaciune si pedepsirea oricaror manifestari publice ale credintei. Acest aspect al istoriei tarii a fost neglijat de cercetatori, iar comunitatile religioase afectate au cultivat cu timiditate memoria sa traumatizanta. Arhivele romanesti pastreaza insa numeroase materiale referitoare la aceasta chestiune. Volumul reuneste 513 documente semnificative pentru politica statului roman fata de neoprotestanti in perioada respectiva, care pot constitui punctul de plecare pentru cercetari monografice si studii speciale.
Cumpara cartea la prețul promoțional de 10 RON accesând link-ul de mai jos.
http://www.polirom.ro/web/polirom/carti/-/carte/5090
Istorie Evanghelica 