Arhive categorie: Persecuţie

Oradea, 29 noiembrie 2016 – lansarea cărții Istoria Bisericii Penticostale din România (1922-1989)



https://www.facebook.com/librariascriptum

20 noiembrie 2016 : 160 de ani de mărturie baptistă în România


Anul acesta se împlinesc 160 de ani de mărturie baptistă în România. Momentul acesta ne îndeamnă larecunoștință la adresa lui Dumnezeu, la reflecție asupra identității noastre confesionale și la înnoirearesponsabilităţii de a duce mai departe mărturia credinței biblice.

Baptiștii sunt prima confesiune evanghelică care și-a făcut simțită prezența în spațiul geografic românesc. Mărturia baptistă modernă a fost precedată de cea a anabaptiștilor din secolele anterioare. Prigoniți și hăituiți în țările lor de baștină, anabaptiștii germani și moravieni au poposit pe plaiurile noastre şi au format comunități înfloritoare. În urma dictatelor imperiale și a politicilor represive, au plecat spre Ucraina sau sudul Rusiei în căutarea unui loc mai propice exercitării credinței lor. Dumnezeu a binecuvântat mărturia lor, plătită adesea cu sânge, cu o sămânță de urmași care să le ducă solia mai departe.

În urmă cu 160 de ani, doi germani baptiști – Carol și soția sa Augusta Scharschmidt, s-au stabilit în București. În vremea aceea, ținuturile române erau un magnet pentru meșteșugarii veniți din alte părți ale bătrânului continent în căutarea unui loc de muncă. Din acest motiv, în București exista o comunitate  germană destul de semnificativă. Carol și Augusta erau membri ai Bisericii Baptiste Germane din Budapesta. Ei fuseseră botezați, unul de vestitul predicator Johann Oncken, iar celălalt de pastorul Georg Lehman din Berlin. Pe lângă uneltele specifice meseriei lor (Carol era dulgher), soții Scharschmidt au adus cu ei focul sacru al vestirii Evangheliei lui Cristos. Dumnezeu le-a deschis uși, ca și cuplului misionar de altădată – Aquila și Priscila, și în curând s-a înfiinţat prima biserică baptistă germană în București (1859). Această biserică şi-a extins mărturia și în mijlocul românilor prin convertirea lui Constantin Adorian (1882-1954), unul din pionierii lucrării baptiste din București și România antebelică.

Articolul integral poate fi citit aici:

http://revistacrestinulazi.ro/2016/11/20-noiembrie-160-de-ani-de-marturie-baptista-in-romania

Ilie Pop, Un secol de Har (1912-2012). Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București


ilie-pop-un-secol-de-har-centenarul-bcb-golgota-bucuresti_001

 

Această lucrare prezintă istoria Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București pe parcursul unui secol (1912-2012) fiind realizată de cel mai vechi și longeviv membru al Bisericii Golgota, domnul inginer Ilie Pop.

Această lucrare este pusă la dispoziția celor interesați prin amabilitatea și cu permisiunea autorului.

Christianity Today – Virginia Prodan: I Found the Gospel in Communist Romania


I Found the Gospel in Communist Romania

Like most people, I was born with a hunger for truth and freedom. Unfortunately, I was born in Communist Romania under the brutal totalitarian regime of Nicolae Ceausescu. Ceausescu’s Romania was a land of lies, where simply questioning a government directive could lead to imprisonment, physical torture, and—in some cases—death.

Needless to say, we lived in a constant state of anxiety and mistrust. Anyone could arbitrarily denounce a neighbor, classmate, or family member for making “anti-government” statements. The government even had spies planted in the churches. The best way to avoid trouble was to remain silent, question nothing, and try to blend in.

For years, I watched my parents and relatives play the part of “good citizens” while privately whispering their contempt for the government. I wondered,Why do people always speak in whispers? Why are they so afraid to speak the truth? (…)

After all, the communist government was notoriously anti-church. Under Ceausescu’s rule, Christians were frequently arrested, beaten, and imprisoned. Church buildings were bulldozed, their land confiscated to make room for Ceausescu’s palace. Anyone who questioned his anti-God stance was either thrown in jail or “disappeared.” For all I knew, this could be a trick to test my loyalty. I paused briefly to consider my next move. Then I saw once again that look of peace and contentment. I wanted that—so much so that I decided it was worth the risk.

Read entire article on

http://www.christianitytoday.com/ct/2016/october/i-found-gospel-in-communist-romania.html?start=1

Virginia Prodan is an international human rights attorney, and an Allied Attorney with the Alliance Defending Freedom.

She is the author of Saving My Assassin (Tyndale).

look-inside
Virginia Prodan, Saving my assasin

Note: This article was reported first by https://roevanghelica.wordpress.com

Apariții editoriale (43) – Ciprian Bălăban, Istoria Bisericii Penticostale din România (1922-1989): instituție și harisme


ciprian-balaban-istoria-bisericii-penticostale-din-romania

Semnalez la această rubrică o carte care se anunță interesantă ca titlu și structură, una realizată după norme științifice dovedind astfel că și istoria evanghelicilor, în cazul de față cea a penticostalilor, este una scrisă cu competență, una scrisă sine ira et studio (fără ură/ mânie și părtinire)  folosindu-ne în acest caz și de dictonul lui Tacitus. ,

Datele de identificare bibliografică sunt următoarele: Ciprian Bălăban, Istoria Bisericii Penticostale din România (1922-1989): instituție și harisme, Editura Scriptum, Oradea, 2016, 330 p.

Pe site-ul Editurii Scriptum din Oradea se menționează următoarele informații biografice despre autor:

Ciprian Bălăban este cadru didactic al Institutului Teologic Penticostal din București. Este pasionat de istoria Bisericii, domeniu în care s-a specializat prin studii la nivel de licență, masterat și doctorat. A scris numeroase studii de teologie și istorie publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate. Locuiește în Oradea, este căsătorit cu Flori și au împreună trei copii: Iosua, David și Hadasha.

Cuvântul înainte al acestei lucrări este semnat de Pastor Dr. Ioan Brie, Rectorul Institutului Teologic Penticostal din București

Cartea de față este o analiză a istoriei Bisericii Penticostale din România – de la începuturile ei, până în anul 1989. Acest răstimp este unul în care Biserica Penticostală nu s-a bucurat de libertate. Prigoana a luat diferite forme în cele trei perioade analizate (interbelică, al Doilea Război Mondial și comunistă).
Este urmărita istoria instituțională, evitându-se, în general, detalii locale, acestea fiind folosite doar în măsura în care ajută la o mai buna înțelegere a parcursului instituțional.
Pentru aceeași perioada istorica este studiata și concepția penticostalilor din Romania despre darurile Duhului Sfânt, atât în exprimarea doctrinara, cât și în practica religioasa.
Înțelegând că istoria nu este absoluta, ci doar o reconstituire incompleta a evenimentelor și cu dorința de a prezenta cât mai corect faptele, autorul folosește o mulțime de izvoare istorice: manuscrise, documente de arhiva, interviuri, cărți, reviste, ziare.

Astăzi, când traiectoria evenimentelor este imprevizibilă, când societatea neagă orice absolut, când adevarul este batjocorit și minciuna își cere cu vehemență drepturile, cunoașterea istoriei recente ne ajuta mult să înțelegem prezentul. Avem nevoie de pregătire sufletească și duhovnicească pentru a sta în picioare în situații greu de intuit. Formarea discernământului spiritual se sprijină și pe exemplele de viata ale celor contemporani noua sau părinților noștri, pe succesele și eșecurile lor în a se conforma voii lui Dumnezeu.
Observam ca, deși trăiește în diferite contexte istorice, Biserica lui Dumnezeu le transcende. Cu toate că cei care aparțin Trupului lui Hristos se supun cezarului, ei sunt fiii Celui care hotărăște cui încredințează împărățiile. Când cei credincioși suferă în lumea în care sunt peregrini, durerea lor nu este o înfrângere, ci calea spre biruință.

Cuprinsul cărții este următorul:

Cuvant-inainte 11
Introducere 13

1. Miscarea penticostala din Romania in cautarea recunoasterii oficiale 15
Aparitia miscarii penticostale in Romania 15
Demersuri pentru obtinerea recunoasterii oficiale 23
Tensiuni in raporturile cu celelalte confesiuni 27
Baptistii 27
Crestinii dupa Evanghelie 31
Ortodocsii. Studiu de caz: Grigorie Comsa, episcopul Aradului 32
Persecutii si martiri 40
Controverse si schisme 51

2. Reconfigurarea identitatii institutionale versus clandestinitate
Perioada Baptista (1938–1945) 71
Inasprirea prigoanei 71
Intrarea in Asociatia Baptistilor Independenti 72
Intrarea in Cultul Baptist 75
Persecutia antonesciana 78

3. Perioada comunista (1945–1989) 81
Demersuri pentru recunoasterea oficiala 81
Recunoasterea provizorie din partea statului (1945–1949) 81
Centralizarea – conditie pentru recunoasterea definitiva 87
Unirea 87
Federalizarea 97
Amestecul statului comunist in problemele interne ale bisericii 101
Colaborarea cu Securitatea 101
Uniformizarea serviciilor religioase 112
Propaganda politica, influentare si dezinformare.
Studiu de caz: Politizarea Buletinului Cultului Penticostal 119
23 August 1944 120
30 Decembrie 1947 – Ziua Republicii 125
Sarbatorile Unirii 129
Munca, Independenta, Victorie (sarbatorile lunii mai) 131
Luna prieteniei romano-sovietice 135
Ziua de nastere a lui Nicolae Ceausescu 136
Libertate, pace si propaganda 137
Actiuni interne ale cultului determinate
de constrangerea comunista 142
Penticostalii din perspectiva Departamentului Cultelor 151
Persecutii directe 153
Rezistenta la institutionalizare – Biserica subterana 156
Gruparile disidente si adunarile clandestine 156
Studii biblice clandestine 168
Acte de cult clandestine 170
Traficul ilegal de literatura crestina 172
Proteste si rezistenta 176

4. Teologia harismatica a penticostalilor din Romania
in perioada 1922-1989 181
Definirea botezului cu Duhul Sfant 181
Darurile spirituale si rodul Duhului Sfant 183
Darurile spirituale si botezul in Duhul Sfant 184
Sunt darurile spirituale actuale? 185
Scopul darurilor spirituale 186
Cum se obtin darurile spirituale? 187
Greseli, abuzuri si falsificari 188
Darurile si slujbele spirituale 190
Reglementarea intrebuintarii darurilor spirituale 191
Interpretarea darurilor spirituale prezentate in 1 Corinteni 12:8-10,
in penticostalismul romanesc (1922-1989) 195
Darul vorbirii despre intelepciune 195
Darul vorbirii despre cunostinta 198
Darul deosebirii duhurilor 201
Darul credintei 203
Darul tamaduirilor 205
Darul de a face minuni 206
Darul proorociei 207
Darul feluritelor limbi 212
Darul talmacirii limbilor 215

Concluzii 217

Anexa 1: Documente 221
Anexa 2: Statistici privitoare la miscarea penticostala din Romania 245
Anexa 3: Cantari cenzurate din repertoriul penticostal 261
Anexa 4: Fotografii document 277

Bibliografie 293

Pentru cei interesați editura pune la dispoziție în format PDF un preview de 20 p al acestei cărți.

Informații preluate de pe site-ul editurii Scriptum Oradea

Alin Cristea a publicat pe blogul roevanghelica.wordpress.com mai multe citate din această carte

Istoria Bisericii Penticostale din România (1)

Istoria Bisericii Penticostale din România (2)

Istoria Bisericii Penticostale din România (3)

La mulți ani, Prof. dr. Iosif Țon (30 septembrie 2016)


Iosif Țon la Centenarul Ioanid&Carman - dec 2012

În data de 30 septembrie 2016, profesorul Iosif Țon a împlinit frumoasa vârstă de 82 de ani. Cu acest prilej îi urăm binecuvântări din partea Domnului.

Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977

Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977

Despre rolul său în promovarea libertății religioase în perioada comunistă am scris, atât eu cât și Bogdan Emanuel Răduţ în cărțile noastre, dar și în alte studii și articole științifice.

Cultele neoprotestante si drepturile omului - coperta 1

În anul 2015, profesorul Iosif Țon ne-a acordat un interviu, mie și colegului de slujire pe tărâmul istoriei, Emanuel Răduţ, în care a vorbit despre modul în care familia sa a cunoscut credința baptistă, dar și despre perioada interbelică și cea a celui de-al doilea război mondial.
În cadrul acestui interviu Prof. dr. Iosif Țon vorbește și despre modul în care a cunoscut-o pe Elisabeta, cea care avea să-i fie soție atunci și continuă să-i fie soție credincioasă și devotată. Un ajutor potrivit în viața de familie și în lucrarea de propovăduire a Evangheliei.
Todată anul acesta (2016) familia Țon Iosif și Elisabeta a împlinit 57 de ani de căsnicie.

Cu acest prilej am realizat și poza următoare, în care alături de Prof. dr. Iosif Țon sunt doi istorici : Bogdan Emanuel Răduţ și Marius Silveșan

12 Years a Slave – Movie


​”This is a story about Hope, Love, and Courage.”  Take a look behind the scenes of Steve McQueen’s epic historical drama 12 Years a Slave, nominated for 9 Academy Awards, including Best Picture.

http://12YearsASlave.com

12 Years a Slave – Official trailer

12 Years a Slave – Movie

TVR – Mari Români: Richard Wurmbrand


Suferinţa, binecuvântare pe calea lui Isus – Ferenc Visky despre Richard Wurmbrand și mișcarea betanistă


Pastorul reformat Ferenc Visky vorbește în acest interviu, realizat de Forumul Civic Cteștin, despre Richard Wurmbrand și mișcarea betanistă, o mișcare de trezire în cadrul Bisericii Reformate

Comemorare familia Wurmbrand la Ateneul Român – Bucureşti, 6 Decembrie 2015


MARTURII RICHARD WURMBRAND


Richard Wurmbrand – Film


Centenar Richard Wurmbrand 1909 – 2009


Prelegerea Prof. univ. dr. Otniel Bunaciu la Simpozionul “Bisericile Baptiste din România în perioada regimului Antonescu”


Simpozionul Internațional de la Făgăraș – Sâmbăta de Sus: Opoziție și solidaritate în comunism. Ediția a XI – a, 1-4 Septembrie 2016


În perioada 1-4 septembrie 2016 la Academia „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus se desfășoară cea de-a XI-a ediție a Simpozionului Internațional de la Făgăraș – Sâmbăta de Sus. Din cele 11 ediții am participat la 7 (2009-2015) și particip la cea de-a opta (2016).

Simpozionul reuneşte cadre universitare, cercetători şi doctoranzi de la universităţi şi institute de cercetare din ţară şi străinătate şi se va desfăşura pe patru secţiuni:

1. Opoziţie şi solidaritate în comunism
2. Opoziţie şi solidaritate în comunism – Culte religioase

3. Opoziţie şi solidaritate în comunism – Identităţi etnice şi culturale
4. Opoziţie şi solidaritate în comunism – Emigraţia şi exilul

http://www.iiccr.ro/xi-editie-simpozionului-de-la-fagaras-va-avea-loc-intre-1-4-septembrie

Vineri, 2 septembrie 2016, în cadrul secțiunii Culte religioase voi prezenta două comunicări :

16:40 – 17:00 Marius SILVEȘAN, Institutul Teologic Baptist din București, Bogdan Emanuel RĂDUȚ, Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România:Prietenie și solidaritate în apărarea libertății religioase în comunism: Iosif Țon și Silviu Cioată

17:00 – 17:20 Marius SILVEȘAN, Institutul Teologic Baptist din București: Adaptare și tactici de supraviețuire în comunism a credincioșilor baptiști din România

Prin intermediul comunicării ”Adaptare și tactici de supraviețuire în comunism a credincioșilor baptiști din România” voi face referire la acțiuni de opoziție și solidaritate în comunism a credincioșilor baptiști, singuri sau în colaborare cu alți credincioși evanghelici. În cel de-al doilea caz mă refer la două acțiuni importante : Memoriul Cultele neoprotestante și drepturile omului din aprilie 1977 (Scrisoarea celor șase evanghelici) și acțiunile Comitetului Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC) din aprilie 1978.

Materialul celei de-a doua comunicări ”Prietenie și solidaritate în apărarea libertății religioase în comunism: Iosif Țon și Silviu Cioată” este realizat împreună cu Bogdan Emanuel Răduţ, istoric în cadrul Uniunii Bisericilor Creștine după Evanghelie din România, si vizeaza relația dintre Iosif Țon și Silviu Cioată urmărind să evidențieze acțiunile individuale și colective în vederea apărării libertății religioase.

*

Lucrările simpozionului vor fi susținute în sălile Academiei „Brâncoveanu”  (Sâmbăta de Sus, jud. Brașov). La deschiderea oficială de vineri, 2 septembrie, ora 9.30, vor participa, alături de organizatori și oficialitățile locale, Radu Preda (președintele executiv IICCMER) și Octav Bjoza (președintele AFDPR). Intrarea este liberă.

Organizatorii evenimentului sunt: Fundaţia Culturală „Negru Vodă” Făgăraş, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Muzeul Rezistenţei Anticomuniste Făgăraş, Universitatea Transilvania din Braşov, Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” şi Academia „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus.

Esențe – Cultele neoprotestante și drepturile omului. Un dialog cu istoricul Marius Silveșan


Prof. Univ. Dr. Otniel Bunaciu despre Seminarul Teologic Baptist, Școala de diaconițe, Facultatea de Teologie Baptistă


Emisiunea Esențe – Marius Silveșan despre cartea Bisericile Creștine Baptiste din România


Emisiunea Esențe, moderată de Cătălin Dupu, l-a avut ca invitat pe istoricul Marius Silveșan pentru a discuta despre cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).

Bisericile Creștine Baptiste din România 1948-1965 - copertă față

Gheorghe Modoran, Metodele de lucru ale Securităţii


Securitatea a constituit brațul înarmat al Partidului Comunist. Comunismul, ca sistem ideologic ateu, afirma deschis că religia este o ideologie obscurantistă care trebuie eliminată cu orice chip. Lenin învăța că orice idee despre Dumnezeu, despre credință „este o mârșăvie periculoasă. Milioane de păcate, fapte reprobabile, acte de violență și agresiune fizică sunt mult mai puțin primejdioase decât noțiunea subtilă, religioasă, de divinitate”. Astfel, se afirma în modul cel mai cinic că „un popă moral este mai primejdios decât un violator”. De aceea, idealul comunismului era crearea unei societăți fără Dumnezeu și fără religie.

Îndepărtându-L pe Dumnezeu din conștiința oamenilor, comunismul dorea să devină el însuși o religie cu propriile

foto: romaniacurata.ro

dogme şi ritualuri, care să ia locul creștinismului. Comunismul s-a dovedit însă o religie intolerantă și fanatică, o religie a urii și a luptei de clasă care, în România, începând cu 23 august 1944, s-a luptat să instaureze dictatura proletariatului și cultul materialismului ateu, făcând uz de teroare, de persecuții sângeroase, de temnițe și lagăre de exterminare.

Direcția Generală a Securității Poporului (DGSP) a fost înființată prin Decretul-lege nr. 221/28 august 1948 şi era sinteza eforturilor făcute de PCR în perioada 1945-1948 pentru edificarea unui aparat de supraveghere şi represiune cât mai redutabil. Securitatea a devenit instrumentul de bază pentru consolidarea regimului comunist din România

Securitatea fusese de la început proiectată de liderii comunişti ca o organizaţie care „să stârpească, prin intermediul forţei fizice şi al presiunii psihologice, prin intermediul dosarului şi al delaţiunilor, orice manifestare contrară regimului comunist”. Gabriel Liiceanu a denumit acest program „Marele Proiect represiv”. Acest proiect se folosea de o vastă armată de informatori.

Rețeaua informativă, ca principal mijloc de culegere de informații, era alcătuită din informatori, colaboratori, rezidenți și gazde ale caselor de întâlniri. Informatorii constituiau cea mai importantă sursă de informare din această rețea. În consecință, Securitatea punea accent pe recrutarea unor persoane capabile să intre în intimitatea elementelor supravegheate, pentru a le cunoaște planurile și intențiile ilicite, în vederea contracarării acestora cu maximum de operativitate și eficiență.

Securitatea a încercat să impună delațiunea ca o obligație legală, chiar și atunci când era vorba de membri din propria familie. Părinți care nu și-au trădat copiii, soți care nu și-au trădat soțiile, membrii care nu și-au trădat frații de credință au avut de suferit și au fost chiar arestați pentru omisiune de denunț.

Articolul integral poate fi citit în Revista Curierul Adventist

Interviu cu pastorul Corneliu Ardelean despre acțiuni de protest în comunism


Un interviu/dialog despre implicare credincioșilor baptiști în acțiuni de protest față de regimul comunist.
Interlocutorul meu a făcut referiri în cadrul acestui interviu și la o serie de lideri religioși precum Billy Graham, Liviu Olah, Iosif Țon.

Ambasadorul și transportul ilegal de Biblii în România comunistă- Marius Silveșan în dialog cu Cătălin Dupu


Un dialog despre colportajul de material religios, cu precădere Biblii, în perioada comunistă având ca punct de pornire romanul Ambasadorul

Romanialibera.ro: Drumul spre Siberia. Detalii incredibile despre drama românilor bucovineni


Deportarea românilor din Bucovina de Nord sau din alte zone ale României (mari) sunt evenimente care au marcat existența a mii de oameni și a dus la reconfigurarea etnică și chiar religioasă a unor teritorii.

Salut pe această cale decizia Ziarului „România liberă“ care a decis să publice memoriile reale ale unei țărănci românce din Bucovina de Nord, care a fost deportată, fără să aibă vreo vină, 20 de ani în Siberia. Povestea Aniței Nandriș-Cudla a fost așternută pe hârtie, în graiul bucovinean, după ce femeia s-a întors din exilul siberian, în satul ei natal, Mahala, de lângă Cernăuți. Caietele cu memorii au fost trecute clandestin peste graniță de fratele său, Gheorghe Nandriș, și au văzut lumina tiparului după căderea comunismului. Ele descriu drama românilor deportați de ruși. Pentru a supraviețui în apropierea Cercului Polar, Anița Nandriș-Cudla, care a fost trimisă în Siberia împreună cu cei trei copii ai săi, a trebuit să muncească din greu în condiții inumane, să învețe să tundă câinii pentru a țese din blana lor mănuși și bluze pentru copii și a deprins de la eschimoși secretul culegerii unor fructe pipernicite din tundră, pentru a putea supraviețui. Amintirile acestei eroine au fost publicate la Editura Humanitas. Am ales trei fragmente, care sunt publicate în serial la rubrica Aldine. Primul episod, difuzat în ediția de vineri, 3 iunie, a „României libere“, descria comportamentul de brută al rușilor din Primul Război Mondial. Aceștia au bătut-o cu bestialitate pe mama Aniței Nandriș-Cudla, care a rămas infirmă până la finalul vieții sale.

http://www.romanialibera.ro/aldine/history/drumul-spre-siberia–detalii-incredibile-despre-drama-romanilor-bucovineni-419268

Europalibera.org: Din vremurile războiului rece. Ivan Deneş vs. Richard Wurmbrand


Document din Arhiva CNSAS

Articolul de față folosește mai multe documente din Arhiva CNSAS si SIE care fac referire la Richard Wurmbrand. Unul din aceste documente este un raport către Direcția I -a a Securității în care apare și numele pastorului Richard Wurmbrand.

Într-un raport pentru Securitate, din aprilie 1972, Ivan Deneş îl etichetează pe pastorul Richard Wurmbrand drept „un element odios”. În acelaşi raport, agentul extern comunică poliţiei politice detalii despre acţiunea de influenţare a lui Gerhard Möckel (1924–2004), pastor evanghelic luteran originar din România, stabilit în Berlinul occidental, asemenea lui Deneş. Tot acolo se precizează că Möckel a înregistrat discuţia cu Deneş pentru a folosi informaţiile furnizate în vederea „demascării” şi „compromiterii” lui Wurmbrand.

http://www.europalibera.org

După ce am citit articolul, unul interesant de altfel, mi-am dat seama care sunt aspectele tratate în cadrul acestui material.

  1. Personajul principal este pastorul luteran Richard Wurmbrand, închis de comuniști timp de 14 ani, care a ajuns ulterior în Occident unde prin intermediul mărturiei, discursurilor și literaturii memorialistice a relatat într-un mod mai mult sau mai puțin obiectiv ceea ce a îndurat în țară.

    În acțiunile sale publice, Wurmbrand s-a dedat deseori la exagerări, la deraieri teologice şi legende inventate pentru a da afirmațiilor sale o credibilitate mai mare.

  2. Datorită acțiunilor sale, Securitatea a căutat diferite mijloace prin care să-l combată. De la acțiuni în presă la persoane cu funcții de conducere în cadrul cultelor religioase din România și chiar încercarea de angajare a lui Ivan Deneș, care a participat la reeducarea deținuților, ca și redactor la Radio Europa Liberă vorbim de modalități și mijloace de denigrare a lui Wurmbrand și influențarea pozitivă a diferitelor personalități și entități din Occident cu privire la imaginea României. De remarcat și faptul că crearea unor legende despre Wurmbarnd au continuat și după Revoluția din Decembrie 1989 prin intermediul presei sau a literaturii memorialistice.

    În jurul lui Wurmbrand s-au ţesut o sumedenie de legende, care, odată cu descătuşarea presei, au fost răspîndite mai ales în perioada post-comunistă prin intermediul unei literaturi memorialistice îndoielnice sau prin articole publicate în ziare care ignorau toate regulile deontologiei jurnalistice. De o largă răspîndire se bucură legenda potrivit căreia Wurmbrand ar fi fost salvat în puşcărie de către muribundul Valeriu Gafencu. În loc s-o folosească el însuşi, Gafencu i-ar fi oferit lui Wurmbrand streptomicina, salvîndu-i astfel viaţa (cf. Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă. Cuvânt înainte de Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Editura Christiana, Bucureşti, 2006, pp. 154-178).

  3. Se amintește și de episodul controversat al salvării de la moarte al lui Wurmbrand cu ajutorul Streptomicinei primită de Gafencu, dar și de cea referitoare la convertirea lui la ortodoxie, ambele respinse de către Mihai Wurmbrand, fiul lui Richard Wurmbrand, fapt care în lipsa unor documente care să dovedească altceva sunt pure speculații și aserțiuni false.

    Într-un volum intitulat, Sfântul închisorilor. Mărturii despre Valeriu Gafencu adunate şi adnotate de monahul Moise. Cuvânt înainte de arhiepiscopul Andrei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, p. 171, se susţine că Wurmbrand s-ar fi convertit în detenţie la religia ortodoxă. O aserţiune similară, tot falsă pe care o respinge cu vehemenţă fiul pastorului în 2009, a fost răspîndită şi într-o revistă şi apoi pe internet. Acolo se susţine că ultima dorinţă a pastorului ar fi fost să devină ortodox (cf. Ioana Maria, opinii, în: Formula AS, nr. 730, 2006).

 

Articolul scris de cei de la Radio Europa Liberă se poate citi la adresa http://www.europalibera.org

Cătălin Dupu: Romanul LA EST DE LIBERTATE va fi tradus într-o limbă de circulație internațională


Cătălin Dupu anunță cititorii săi, în special pe cei din străinătate, despre faptul că romanul La es de libertate va fi tradus într-o limbă de circulație internațională.

Postafața acestui roman este semnată de mine (M.S.) sub titlul Libertatea: un drept al omului.

După cum am mai precizat,  Romanul La est de libertate aduce în atenția noastră un subiect sensibil încă la 25 de ani de libertate, cel al societății românești în comunism.

Urmăriți și dialogul purtat cu autorul despre această carte și conceptele pe care acesta le folosește pentru a portretiza societatea românească în comunism.

 La est de Libertate, la est de Adevăr – Marius Silveșan în Dialog cu Cătălin Dupu

Credincioșii penticostali din orașul Motru convocați pentru a fi amendați


cultele-neoprotestante-180

Cultele neoprotestante și drepturile omului: strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977) – Marius Silveşan, Bogdan Emanuel Răduţ, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2014, 136 p.

Mai jos un extras din Scrisoarea celor 6 neoprotestanți privind un caz de încălcare a libertății religioase în orașul Motru din județul Gorj la începutul anilor 70 ai secolului XX.

„În anul 1972, un grup de credincioși penticostali, în orașul Motru, Jud. Gorj, au făcut formele necesare pentru a li se acorda autorizație de funcționare ca biserică penticostală. În 11 martie 1973, într-o sâmbătă seara, inspectorul județean de culte, dl. Iova, a făcut o vizită familiei Leonte Constantin, un conducător al grupului, și a cerut acestuia să adune pentru a doua zi dimineața pe toți credincioșii la orele 11, ca să stea de vorbă cu toți despre autorizație.

Credincioșii s-au adunat, inspectorul a sosit, și când a constatat că sunt adunați a trimis pe cineva de a chemat miliția, care – fiind pregătită deja – a venit cu un fotograf, i-au obligat pe credincioși să se așeze ca la o slujbă religioasă, cu cărți și Biblii în mâini, i-au fotografiat așa, apoi le-a făcut tuturor proces verbal de amendă – pe baza Decretului 153, art. 1, lit. d – fiecare dintre cei prezenți fiind amendați cu câte 1000 lei”. (p. 80)

Sursa: https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2014/04/25/cultele-neoprotestante-si-drepturile-omului-5/

Herlo Teodor (Petru) – schiță biografică


Acest material prezintă scurte informații biografice despre pastorul baptist Herlo Teodor (Petru) pe baza informațiilor publicate de Ioan Bunaciu în lucrarea Istoria bisericilor baptiste din România și Marius Silveșan în lucrarea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).

Oarecum inedit în cazul acestui pastor este faptul că  în anul 1961 în baza prevederilor noului Codului Penal al R.P.R este condamnat la doi ani (1 an închisoare și 1 an interdicție corecțională), dar face recurs la Deva împotriva sentinței de condamnare, iar tribunalul îl achită.

Fotografiile inserate fac parte din albumul Biserica Baptistă Petroșani de pe contul Facebook al lui Alin Cristea.

*

“Biserica din Petroşani s-a înfiinţat după anul 1944, prin credincioşii baptişti stabiliţi aici în căutare de lucru. În jurul anului 1954 se stabilea aici şi familia Herlo Petru, din Cermei, judeţul Arad, care s-a dovedit foarte activă în organizarea bisericii. După venirea în Petroşani, această familie s-a stabilit pe strada Cărbunelui nr. 5, unde, până în anul 1955, au avut loc şi întrunirile bisericii.

04

Biserica Baptistă Petroșani – sursa Alin Cristea

Pe data de 5 septembrie 1955, biserica s-a constituit statutar, iar pe data de 24 septembrie 1956, a primit autorizaţia de funcţionare. Tot în anul 1956 a fost cumpărat şi imobilul de pe strada Aurel Vlaicu nr. 3, care a fost folosit ca locaş de închinare. Un rol important în realizarea acestui proiect l-a avut Herlo Petru.

În jurul anului 1960, pastor al bisericii devenea Herlo Petru, dar în anul 1959, Departamentul Cultelor a introdus o nouă metodă pentru intimidarea pastorilor şi conducătorilor bisericii prin aplicarea articolului 256, din Codul Penal, care prevedea închisoarea de la 6 luni la 2 ani pentru cei care îndeplineau anumite funcţii fără autorizaţie din partea Statului.

59

Teodor Herlo, Gligor Cristea, Buni Cocar, Teodor Cenușe – sursa Alin Cristea

În anul 1961, în urma arondării bisericilor, numărul pastorilor baptişti a fost redus de la 550 la 180, astfel că pastorul Herlo Petru nu mai figura pe schema Uniunii Baptiste, dar a continuat să predice în biserică şi să organizeze programele acesteia.

Tribunalul din Petroşani i-a intentat un proces şi, în baza articolului 256, l-a condamnat la 2 ani de detenţie; a fost, însă, achitat în recurs de către Tribunalul din Deva, în urma dovezii că, din momentul în care fusese anunţat că nu mai era pastor, nu mai oficiase acte de cult (anume botezul, cina şi cununiile religioase) în biserică.”

Ioan Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste din România, Editura Universităţii Emanuel şi Editura Făclia, Oradea, 2006. Transcrierea a fost realizată de Alin Cristea

*

Pastorul Ioan Bunaciu îl menționează cu numele de Herlo Petru, dar documentele de arhivă îl menționează sub numele de Herlo Teodor.

*

Despre cazul pastorului Herlo Teodor de la Petroșani condamnat în anul 1961 în baza prevederilor noului Codului Penal al R.P.R. am scris și eu în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), p. 340.

Bisericile Creștine Baptiste din România 1948-1965 - copertă față

Pastorul Herlo Teodor din Petroșani a fost condamnat în anul 1961 de către Tribunalul Popular al orașului Petroșani în baza noilor prevederi ale Codului Penal al R.P:R. ,,la 1 an închisoare corecțională și 1 an de interdicție corecțională constând în cele prev. – de  art. 58 pct. 2 și 3 cod penal”.
Ca răspuns la condamnarea sa, Herlo Teodor face recurs la Tribunalul regional Deva, ,,care cu decizia penală 2.169/1961 din 13 oct.1961” l-a achitat de orice penalitate și a trecut cheltuielile penale în sarcina statului.” (p. 340)

Pastorul Herlo Teodor a fost acuzat de faptul că a continuat să îndeplinească funcția de pastor după ce i-a fost retrasă recunoașterea de către Departamentul Cultelor.

Pentru a pune situația în context menționez că „în anul 1960 se modifică Codul Penal prin introducerea unei precizări care pedepsea penal persoanele care oficiau acte de cult fără a avea aprobările legale. Ca urmare a modificării Codului Penal erau pedepsiți și cei care oficiau acte de cult fără aprobările legale. (…) Prin Decretul Lege Nr. 212 pentru modificarea Codului Penal, publicat în Buletinul Oficial, Nr. 8 din 17 iunie 1960, la art. 1, pct. 44 s-a adăugat la art. 256 din vechiul Cod Penal, alineatul 3 cu următorul cuprins: «Pedeapsa prevăzută la alineatul 1 se aplică și persoanelor care îndeplinesc funcții clericale sau administrative fără recunoașterea Departamentului Cultelor, precum și cei celor care, nerespectând îndatoririle ce le revin, permit să se îndeplinească astfel de funcții fără această recunoaștere.” (pp. 165-166)

 

Grigore Pepene, fost deținut politic : Nu mă bucură răul nimănui, nici a celor care m-au bătut, care m-au torturat


Nu mă bucură răul nimănui, nici a celor care m-au bătut, care m-au torturat. Turnătorul care a venit cu securistul, l-a ghidat și m-a arestat… dacă l-aș fi întâlnit i-aș fi spus: „Mă, dacă atâta te-a dus capul pe tine… asta e. Dar Dumnezeu are scară și de urcat și de coborât.”

Grigore Pepene, fost deținut politic

Sursa : https://pressone.ro/mai-bine-mor-eu-jurnalul-de-la-90-de-ani/

Maxima zilei – 29 februarie 2016


F. M.Dostoievski, Fratii Karamazov (copertă carte)

Seminția omenească alungă de la sine pe proroci și-i omoară, dar, pe de altă parte, oamenii cinstesc mucenicii, îndrăgindu-i după ce i-au canonit.

F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I, p. 551.

Dr. Daniela Mariș: Barnevernet, nuiaua și cultura


Dr. Daniela Mariș revine în mediul virtual cu un nou articol despre cazul Bodnariu.
Autoarea realizează acum o incursiune socială și cultură, pe alocuri cu apel la istorie, pentru a demonta două capcane care au polarizat o parte din mass media și opinia publică.
Prima capcană, la care face referire doamna doctor, o constituie asocierea creștinismului neoprotestant cu folosirea bătăii ca metodă preferată de educație a copiilor.
A doua capcană este mult mai subtilă și constă în prezumția superiorității culturii norvegiene față de cea românească.
Iată două aspecte interesante, două premise, care sunt prezentate și analizate în cadrul acestui articol.
image

Cazul Bodnariu, care are toate șansele să devină un precedent juridic, a ridicat în mod legitim multe întrebări, însă a și polarizat în mod neașteptat societatea românească. În mod premeditat sau nu, interpretarea situației a generat două mari controverse, care au devenit, din nefericire, redutabile capcane, în care mulți s-au grăbit să se arunce.

Prima capcană o constituie asocierea creștinismului neoprotestant cu folosirea bătăii ca metodă preferată de educație a copiilor. Totul a plecat de la recunoașterea deschisă, de către părinți, a folosirii ocazionale a disciplinării corporale minore. A fost tot ceea ce a trebuit unei părți a presei scrise și vorbite și a diverșilor comentatori de meserie sau de ocazie, pentru a declara cu aroganță că “pocăiții” consideră că “bătaia e ruptă din rai” și pentru a legitima cu putere de sentință validitatea măsurii extreme luate de Barnevernet. Nimic mai fals sau, mai bine zis, o afirmație cu nimic mai prejos decat prejudecata că în Biblie scrie „crede și nu cerceta“. Orice exegeză corectă a textelor biblice referitoare la disciplinarea copiilor infirmă această declarație. Pentru cititorii nefamiliarizați cu mediul neoprotestant și cu hermeneutica biblică, dar onești și detașați puțin de emoția politizată a momentului, lectura articolului “Unde să punem nuiaua din Biblie?” din revista Semnele Timpului din februarie a.c., e un bun început.

Am denumit capcană aceasta direcție de interpretare, pentru că realitatea ulterioară a dovedit că disciplinarea corporală a fost doar un pretext pentru abuzul comis de Barnevernet prin confiscarea celor cinci copii ai familiei Bodnariu. În primul rând, nu s-au putut dovedi nici un fel de semne de agresiune asupra nici unuia dintre copii, deși aceștia au fost suprainvestigați din punct de vedere medical. În al doilea rând, la reîntâlnirea părinților cu copiii, doi dintre ei aveau pe corp echimoze (vânătăi) care pot fi interpretate cel puțin ca o dovadă de neglijență în îngrijire, dacă nu de abuz, din partea familiilor surogat. În condițiile absenței explicațiilor din partea asistenților sociali chestionați de părinți, se dovedește ca Barnevernet este pentru unii mumă, pentru alții ciumă. În al treilea rand, ce importanță a avut pentru familia Nan faptul că părinții au sustinut in permanenta ca nu au disciplinat corporal copiii? Nici una. Dimpotriva, în stilul întors pe dos, specific Barnevernet, acesta a devenit chiar motivul oficial pentru care nu li s-au redat copiii.

A doua capcană este mult mai subtilă și constă în prezumția superiorității culturii norvegiene față de cea românească. Formulele deja consacrate în comentarii merg de la varianta mai elegantă: “În Roma te porți ca romanii”, până la cea malignă: “Așa le trebuie, să le ia copiii dacă au crezut că scăpa nepedepsiți pentru că se poarta ca la noi, în România, într-o societate atât de civilizată cum este cea norvegiana, în care totul merge ceas”.

Aș vrea să le atrag atenția distinșilor comentatori asupra faptului că aceasta este o abordare simplistă a problematicii culturii, abordare care nu face decât să demonetizeze (demonitizeze ?) argumentul. Cultura unui popor este un creuzet în care fierbe continuu un amestec de factori din cei mai diverși: istorie, literatură, performanțe intelectuale, resurse naturale, religie, realizări militare, muzica, arta, bucatarie, etc. Ce anume definește superioritatea sau inferioritatea unei culturi? Voi încerca să sugerez un raspuns, care reprezintă opinia mea personală, nealterată de rațiuni de corectitudine politică sau de anomia postmodernistă.

Ca să revin la formulele comentariilor, cultura romană era considerată superioară celorlalte culturi contemporane ei. Însă de la istoricul și preotul Silvianus, care a trait în sec. V d.Hr. și care a fost martor al prăbușirii bogatului însă putredului Imperiu Roman de Apus, au rămas surprinzatoare scrieri despre vandali, (popor migrator al cărui nume are și acum o conotație ce nu mai trebuie explicată), din care rezultă că ei au fost cei care au luat măsuri ferme pentru a pune capăt decăderii morale a romanilor.

Mai aproape de zilele noastre, este suficient să trecem în revistă câteva exemple de mari culturi și civilizații, ca să se clatine puțin aroganța argumentului mai sus menționat: Americanii au NASA, dar și pe Martin Luther King; japonezii sunt recunoscuți pentru meticulozitate și longevitatea dată de stilul de viață sănătos, dar și pentru violența manifestată de-a lungul timpului față de popoarele cucerite; britanicii au Oxford, Cambridge, dar și istoria lor legată de Commonwealth; nemții au corectitudinea și punctualitatea, dar și Holocaustul; coreenii au perseverența și inregimentarea, dar câtă diferență între viața din Nord și cea din Sud. Da, norvegienii au fiordurile și petrolul din Marea Nordului, dar și Lebensborn. Și da, noi românii avem corupția și diversele neputințe administrative, dar îi avem pe Țițeica, Coandă și Enescu și, mai mult decât atât, avem încă filonul creștin, care ne face să ne revoltăm de abuzurile reale, și nu închipuite, asupra copiilor.

Mă opresc aici cu exemplele, doar pentru a sugera că ceea ce face diferența în toate aceste cazuri este reflectarea ideologiei statului în cultura și valorile poporului respectiv. O spune foarte plastic Dumitru Nan, în apelul lui disperat către agentii Barnevernet care au venit să-i confiște copiii: “Vă dau TOT ce am, numai nu-mi luați copiii”.
Când trocul acesta nefericit, în care sufletele copiilor sunt vândute pentru liniștea si perfecțiunea socială de sub clopotul de sticlă al bunăstării scandinave, este legitimizat juridic la nivel de națiune, îmi dau seama ca mi-au cam trecut complexele de român, pe care au avut grijă unii și alții să mi le inducă de vreo douazeci și cinci de ani încoace.
Și, în timp ce, ca nație, ne inventariem cu smerenie PROPRII demoni, să avem grijă să nu ajungem să ne inchinam la ai ALTORA.

https://facebook.com/daniela.maris.54/posts/1712537318962510

Procesul comunismului: Copiii închiși de bolșevici pentru a fi reeducați au fost crescuți de ceilalți deținuți


În acest episod sunt relatate experiențele unor deținuți politici care au fost închiși când erau copii.

PROCESUL COMUNISMULUI (XLVII). Copiii închiși de bolșevici pentru a fi reeducați au fost crescuți de ceilalți deținuți - „Scriam pe dosul gamelei presărat cu săpun și D.D.T. opere întregi”

Foto: bewhere.ro

Vanghele D. Vanghele avea 16 ani când a fost arestat. Era elev la liceu și orfan de mamă. Ȋn ziua de 21 mai 1948, de Sf. Constantin și Elena, adolescentul a fost ridicat din clasă, în timpul unei ore de muzică, și dus în beciul siguranței din Tulcea. Pentru că nu simpatiza politica puterii și se înscrisese într-o organizație de tineret anticomunistă, la 18 decembrie 1948 el a fost acuzat de uneltire contra ordinii sociale și condamnat de Tribunalul Militar Constanța la trei ani de închisoare corecțională.

Sute de alți adolescenți au trecut prin același coșmar. Cu toții au fost trimiși să-și execute pedeapsa în penitenciarul Târgșor. Mărturia lui Vanghele D. Vanghele a rămas consemnată în documentele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România. (…)

Ȋnchiși în Fortul 13 Jilava

„Ȋn celula 5 bis – disciplinari politici am găsit generali ai mareșalului Antonescu, cum era generalul Stavrat – fostul Guvernator al Basarabiei, generalul Mociulski, generalul jandarmeriei Iliescu, precum și pe căpitanul Tîrlongeanu, colonelul de securitate Ghițulescu, profesorul universitar Mircea Vulcănescu, și un caz pitoresc, un țigan comunist – care susținea că a făcut opt ani de închisoare cu Gheorghe Gheorghiu – Dej și alții.

Comandantul închisorii era Maromet, care introdusese un regim de exterminare în această celulă, cu tinete în interior, fără aer, iar hrana inimaginabil de rea, așa că în scurt timp ajunsesem schelete.

Periodic, Maromet venea în celulă și, sub diverse pretexte, ne călca în picioare, ne arunca în coridor, și de acolo gardienii ne puneau ochelari negri, ne duceau în camere de tortură, unde ni se aplica bătaia cu biciul de nisip (saci de nisip) și cu alte «instrumente» iar, după o noapte, eram aruncați înapoi în celulă, ca niște cadavre.

Sfertul de pâine se cântărea între deținuți, cu excepția celor veniți din Târgșor, care vinerea țineau post negru și dădeau mâncarea și pâinea celor mai în vârstă; eu personal îi dădeam generalului Mociulski, care mă înlocuia când eram la rând să duc tineta afară, deoarece nu puteam să o ridic. (…)

http://www.activenews.ro/

Sursa: „Din documentele Rezistenței”, vol. 6, 1992 – Arhiva Asociației Foștilor Deținuți Politici din România

%d blogeri au apreciat: