Expresia din titlu face referire la Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, 24 august 1572. Un moment teribil din istoria Franței, dar și a Europei cu consecințe incalculabile pe termen lung. Atunci au fost masacrați protestanții din Franța care purtau numele de hughenoți. Nu toți, dar într-un număr considerabil.

Protestantismul a câştigat mult teren, încurajat de nişte circumstanţe culturale şi istorice care organizează lumea nouă a timpurilor moderne: „Abuzurile Bisericii romane, învăţământul mecanic al teologilor trăind rupţi de realitate, inventarea tiparului, eliberarea ideilor, o intoleranţă mutuală, ravagiile provocate de războaie şi de nenumărate invazii, o pace realizată prea în grabă, o criză economică şi o fiscalitate ruinătoare, greşelile şi slăbiciunile unui suveran care îşi încredinţează sceptrul câtorva favoriţi, învrăjbind noile feudalităţi unele împotriva altora, a fost nevoie de toate acestea pentru a ajunge într-o situaţie de neconceput odinioară în regatul cel mai centralizat din Occident“.

„Ei bine! pe moartea Domnului, fie! dar ucideţi-i pe toţi, să nu mai rămână niciunul ca să nu mi se reproşeze mai târziu“ au fost cuvintele regelui Franței, Carol al IX – lea, care la îndemnul mamei sale Caterina de Medici, „Doamna Satan” a dat ordinul care va duce la Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu (24 august 1572). Masacru care s-a declanșat prin asasinarea amiralului Coligny, liderul partidului protestant (hughenot) și a dus în final la moartea a aproape 3000 de protestanți. Din Paris masacrul s-a extins și în alte zone ale Franței acelui an fatidic al confrunatării dintre catolici și protestanți.

Este de menționat faptul că au fost uciși și cei care nu erau protestanți, dar aveau o state materială care trezea invidii. De asemenea, Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu și zilele următoare a constituit un bun prilej pentru rezolvarea unor probleme personale. Sub acuzația de apartenență la protestantism au căzut multe capete numai din vina că aveau un alt set de valori sau bogății care stârneau invidia celor din jur.

Pe străzi izbucnesc strigăte: „La arme! Ucideţi! Ucideţi!“, „Trăiască Dumnezeu, trăiască regele!“ Brassard umblă cu o banderolă albă pe braţ şi o cruce pe pălărie, partizanii familiei Guise scotocesc Parisul, vânându-l până şi pe cel mai neînsemnat protestant. Crimă, masacru, măcel, toate se vor a fi metodice, „sângele şi moartea străbat străzile“.

Soldaţii se înverşunează asupra femeilor însărcinate. Jaf, tâlhãrii, reglări de conturi, toate se multiplică. Locuinţele negustorilor hughenoţi sunt pustiite de bogăţiile lor. Bijutierii şi şlefuitorii de pietre preţioase de pe Podul Notre-Dame, consideraţi eretici, sunt jefuiţi. Alţi comercianţi şi servitorii lor sunt aruncaţi pe fereastră sau în Sena. Doamna de Popincourt, soţia neguţătorului de pene al regelui, este aruncată în apă şi ucisă cu lovituri de pietre, trupul ei rămânând patru zile cu părul agăţat de pilonul unui pod.

Trecătorii se îngrămădesc pe cheiuri, insultând morţii. Cadavrele sunt dezbrăcate, iar casele prădate. Într-o cavalcadă nebună, o sută de reformaţi reuşesc de bine, de rău să fugă din Paris, urmăriţi zadarnic de partizanii familiei Guise. Dar aproape trei mii de protestanţi vor fi ucişi în acea tragică noapte de 24 august 1572.

Situația de mai sus descrie destul de elocvent ce s-a întâmplat în Franța secolului al XVI -lea la 55 de ani de la decalnșarea Reformei protestante la 31 octombrie 1517 la Wittenberg în Imperiul Romano-German. Jean Calvin reușise să plece din Franța după înrăutățirea situației religioase și declanșarea persecutării și executării protestanților.

Ne dorim ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, dar nu avem nicio certitudine că evenimente similare nu vor avea loc în Europa sau în alt colț al acestei planete numită Pământ.

sursa: https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/12/20/sa-fie-starpita-erezia-protestanta-masacrul-din-noaptea-sfantului-bartolomeu/amp/

Michel Faucheux, O istorie a răului, Bucureşti, Ed. Lider, 2007