Maxima zilei – 14 ianuarie 2017
Dumnezeu nu îi alege pe cei desăvârşiţi, ci îi desăvârşeşte pe cei aleşi.
Anonim
Partajează asta:
Ioan Chişmorie Măderătanul (1904-1973) – Biografie
Am descoperit recent o pagină de Facebook despre Ioan Chişmorie Măderătanul, credincios baptist, compozitor și interpret, autor a peste 400 de cântări.
Iată mai jos o biografie a lui Ioan Chișmorie, preluată cu permisiunea autorului, disponibilă pe pagina de Facebook Ioan Chismorie
Satul românesc a dat în cursul secolelor valori culturale înmagazinate în folclorul care a scos la iveală geniul şi imaginaţia unui popor care n-a avut decât arareori ocazia de a se exprima în forme de cult.
În Transilvania, se naşte Ioan Chişmorie Măderătanul, a cărui operă muzicală este foarte bine cunoscută în bisericile neoprotestante (baptiste, penticostale, creştini după evanghelie, adventiste). El a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul de a compune cântări spre slava Lui, dar pe care l-a folosit, astfel cântările lui au fost şi sunt o capodoperă a muzicii religioase române.
În dimineaţa zilei de 29 ianuarie 1904, pe când sufla vântul în ferestre acoperindu-le cu zăpadă, în răsăritul zorilor se duse vestea în sat că în familia Chişmorie, la George şi Ana, se născuse cel mult aşteptat. Era „Onică”, în urma celor 4 surori. S-au bucurat mult părinţii că s-a născut cel ce avea să le fie nădejdea lor la bătrâneţe.
Cu părul ondulat şi ochii albaştri „Onică” îşi petrece copilăria în satul său natal alături de familie şi de oameni simplii din podgoria munţilor Zărandului, învăţând să lucreze la vie, câmp şi pădure. Aşa o cerea timpul pentru un băiat născut la ţară. Îndrăgeşte atât de mult satul şi locurile încât ani mai târziu, atunci când îşi semna compoziţiile, nu ezită pe lângă numele lui să mai adauge şi „Măderătanul” .
Nu se da înapoi de la muncile agricole. Conducând carul cu boi, lucrează viţa de vie din dealul mare, ajută la strânsul fânului, la tăiatul lemnelor din pădurea de pe dealul Cioaca, în faţa peisajelor înfăşurate ziua în razele de soare iar noaptea în cele ale lunii, în mijlocul pădurilor, a luncilor, a izvoarelor line, în cântecul privighetorilor cu ciripitul lor ceresc, a cerului albastru, toate au fost cadrul care mai târziu au inspirat pe compozitor în cele aproximativ 300 de cântări (text şi muzică).
A terminat şase clase primare la şcoala din Măderat, pe vremea ocupaţiei Austro-Ungară Harul artistic s-a manifestat de timpuriu, la vârsta de 13 ani a devenit membrul Bisericii Baptiste din Măderat, fiind botezat la Arăneag. Participă la toate evenimentele ce aveau loc în acea vreme, se implică în tot ce ţinea de activitatea de biserică, citind versete, recitând poezii, cântă în corul bisericii. La 14 ani participă în comuna Şiria la un curs de învăţare a notelor muzicale.
Acolo îl întâlneşte pe Ioan Slavici cu care leagă o aşa zisă prietenie, deşi diferenţa de vârstă era mare. După terminarea cursului de muzică, de la o zi la alta se afirmă tot mai mult ca un bun pianist, trompetist şi un excelent baterist şi dirijor.
În 1922 se înscrie la Conservatorul Municipal din Timişoara pe care în anul al doilea îl abandonează din cauza neînţelegerii cu conducerea. El îşi dorea să facă cei patru ani de studiu în doi, dar pentru că nu s-a ajuns la o înţelegere, părăseşte şcoala.
Adunările şi botezurile în aer liber, însoţite de partea muzicală, l-au consacrat ca cel mai bun organizator din acea vreme. Deşi pregătirea muzicală a fost limitată, ea a fost suplinită de talentul de excepţie pe care l-a perceput ca fiind Harul lui Dumnezeu, revărsat asupra sa.
Participă la toate serbările şi congresele acelor timpuri. La Congresul Tineretului Baptist de la Buteni în 1925 îl întâlneşte pe Gill Everett*, cel ce din anul 1933 până în 1938 avea să fie directorul Seminarului Baptist din Bucureşti. „Un American curajos care a luptat mult pentru drepturile religioase de la noi din ţară” povestea tatăl meu. În 1928, la Congresul de la Curtici, leagă relaţii de prietenie cu Dr. Rushbrooke, care mai târziu a ajuns preşedintele Alianţei Mondiale Baptiste, care a intervenit nu o dată pe lângă autorităţile din România pentru drepturile religioase.
A fost mult implicat în viaţa cotidiană, cunoscând tot ce se întâmpla în lumea întreagă. A fost foarte pasionat de tehnică şi mecanică, apreciind mult inestimabilele descoperiri ale vremii. A avut o mare admiraţie pentru Thomas Edison, la moartea lui în 18 octombrie 1931, Ioan Chişmorie trimite o scrisoare de condoleanţe doamnei Edison, la West Orange în New Jersey, iar doamna Edison îi răspunde. Printr-o altă scrisoare de mulţumire şi apreciere, că este alături de ei la marea lor pierdere. În 1932 dedică un marş domnului Loyd George (fost prim ministru al Angliei), de la care a primit cuvinte de apreciere. Printre scrisorile primite, mai avem de la Nicolae Iorga pe care a avut plăcerea de a-l cunoaşte la Arad. Lui Octavian Goga, îi compune o melodie pe versurile poeziei „Rugăciune”, care se află înrămată la castelul de la Ciucea. Veturia Goga, soţia poetului şi ministrului, purtând corespondenţa cu compozitorul, păstrează scrisoarea prin care îi mulţumeşte şi îl asigură că acea donaţie a compozitorului va rămâne în muzeu, în salonul de donaţii.
La 33 de ani, în 1937, publică prima carte de cântări „Cântările Armoniei” cu 64 de cântări. Continuă să compună cântări tot mai complexe, în ideea de a publica volumul II al „Cântărilor Armoniei”, dar evenimentele politice ce au avut loc în acea vreme s-au dovedit a fi mai vitrege decât dorinţa autorului.
A doua conflagraţie mondială l-a aruncat în vâltoarea sa şi pe Ioan Chişmorie, care fiind comandant de grupă, a participat cu unitatea sa la bătăliile de pe frontul de est, la asediul Odesei şi Sevastopolului. Fiind pe front la 12 octombrie 1941 trimite o scrisoare familiei. Fiind cenzurată, a fost reprodusă şi publicată în gazeta „Timpul Transilvaniei”, atât pentru calităţile literare, cât şi pentru patriotism. A fost rănit în timpul războiului iar statul român l-a onorat cu decoraţia „Bărbăţie şi Credinţă”. Suferinţele şi viaţa grea de pe front îl inspiră pe Ioan Chişmorie la noi compoziţii. Odată cu capitularea Germaniei este lăsat la vatră în 1944.
În 1950 se căsătoreşte cu Maria Chirla din Tulca şi împreună au avut 4 copii: Stelian, Felix, Saintclaire, Eleonora. Continuă şi după aceea să călătorească prin toată ţara, vizitând aproape toate bisericile neoprotestante, organizează cursuri de 20-25 de zile de cor, de fanfară şi orchestre, făcea cursuri de dirijori, învăţând pe toţi care îsi doreau să exceleze în organizarea de coruri. În afară de compoziţii mai scrie piese religioase, poezii, nuvele, epigrame, rugăciuni şi un oratoriu „Iosif în Egipt”.
La Sinaia, la castelul Peleş, îi oferă regelui Mihai valsul „Flori de la Sinaia” iar „Imnul Regal”, deşi compus în anul 1930, este înmânat personal regelui de către unul din fiii lui, Stelian, abia în anul 1996 la palatul Elisabeta, după aproape 70 de ani.
România, deşi condusă de autorităţi comuniste în acea perioadă, menţine o vie prietenie prin corespondenţă cu toţi colaboratorii lui care mai devreme sau mai târziu au părăsit ţara. În Franţa îl avea pe Ieremia Hodoroabă, pe Lado Joseph în Suedia, în SUA îi avea pe A. Lucaciu, T. Talpeş, P. Truţa, A. Popovici, P. Popovici, în Australia pe E. Wostok.
Bătea drumuri de noapte, cu viscol şi ploi, în sate pe care nici astăzi nu le găsim pe harta ţării, ca să poposească, după nopţi nedormite şi drumuri de noroaie la câte o biserică şi să aibă puterea să aducă un mesaj sau o cântare, să facă din acea clipă cu cei ce-l ascultau un moment de sărbătoare. Apoi urma drumul de revenire spre casă, poate tot aşa de anevoios, la fel de lung şi obositor. Vă imaginaţi ce greu era drumul de întoarcere, de cele mai multe ori pe jos, cum arăta el după atâtea calătorii (şi au fost numai cu sutele), cum apărea un om în pragul casei, plin de noroi, plouat uneori, înfrigurat, flămând sau însetat, şi care spunea plin de voioşie: „Slavă Domnului! am bucuria să trăiesc încă o clipă de fericire pentru ceea ce am făcut şi de data aceasta, spre Slava Domnului! ”
Majoritatea melodiilor compuse nu au fost compuse în stări de bucurie. Totuşi avea puterea să cânte de fiecare dată când îl vizita cineva. Cânta cu atâta zel, cu atâta bucurie şi dragoste: „Eu niciodată nu am plâns”. Privea clapele pianului iar la cuvintele „…Spune-I Lui durerea ce o ai… privea o clipă departe, apoi închidea ochii…” Asemenea, la „Oile mele” sau la… „În fiecare seară” (cântare ce a fost compusă în carul cu boi, seara când se întorcea de la adunatul fânului) şi la „Ai fost tu să-L vezi…” Se transpunea în cel vinovat de ceea ce s-a întâmplat cu Domnul Isus, în implorarea supremă din „Cobori, cobori la noi…”, în groaza apocaliptică a căderii în păcat cu pedeapsa din „Va fi o zi când arde cerul…”, în mijlocul bucuriei renaşterii primăverii întru slava Creatorului în „Aud un cor de mii de păsărele”, (cântare ce a fost compusă într-o seară pe dealul Măgura de la marginea Coşteiului de Sus, fiind împreună cu prietenul lui fr. Laurenţiu Tuţac) sau în singurătatea şi blândeţea din „Am întâlnit un trist Păstor” sau în speranţa nemuririi şi în triumful vieţii veşnice în „O ţara mea”. În cântarile sale compozitorul se face părtaş la suferinţele Mântuitorului însoţindu-L la Golgota, la Cana Galileii, în Gheţimani, la fântâna din Samaria, la botez, la pogorârea Duhului Sfânt, la intrarea în Ierusalim…. În majoritatea cântărilor descria cerul cu splendoarea sa, cu îngerii şi cu marea sărbătoare care ne este pregătită.
Prigoana şi hărţuirile securităţii din acea vreme s-au accentuat tot mai mult în ultimii ani de viaţă ai compozitorului. După avertizări multiple şi ameninţări, i s-a interzis să mai organizeze cursuri de orchestre, fanfare sau coruri cu tinerii din bisericile neoprotestante. A fost acuzat de mobilizare în masă a tineretului şi nu de puţine ori şi-a petrecut nopţile pe la posturile de miliţie.
Ioan Chișmorie impreuna cu fratele Ieremia Hodoroaba si nepotul lui, prof. universitar Gheorghe Fratila in curtea Seminarului Teologic Baptist din Bucuresti (aprox 1971)
În toamna lui 1972 este chemat în Maramureş să facă o orchestră. Pleacă cu acelaşi avânt care l-a însoţit întotdeuna când făcea vre-o lucrare de laudă a Tatălui Ceresc. La două săptămâni de la sosirea lui acolo, este silit să renunţe la ceea ce şi-a propus, căci apar ca din senin mari probleme de sănătate. El, care nu a fost bolnav niciodată, este sfătuit să se interneze în spital la Cluj. După evaluări medicale efectuate la Arad şi apoi la Timişoara, neputândui-se da un diagnostic precis, a fost adus acasă, la Măderat, în satul pe care l-a iubit atât de mult, în locul în care a adus multă cinste consătenilor lui. Acolo, la Maderat, în casa părintească, a aşteptat măreaţa şi glorioasa zi a plecării.
Era primavară… perii din curtea casei părinteşti înfloriseră din nou; parcă mai frumoşi ca niciodată, printre ramuri se auzea un cor de mii de păsărele… Perii plantaţi şi altoiţi de Ioan Chişmorie înfloreau pentru ultima dată pentru el… Era dimineaţa zilei de 25 aprilie 1973 când Dumnezeu a hotărât să îşi cheme acasă robul care i-a fost bun şi credincios până la capăt.
Astăzi, în urma celor 4 copii, Ioan Chişmorie este reprezentat de 10 nepoţi. În România de 6 (Cristian, Simona, şi Amadeus Chişmorie), (Lawrence, David, şi Matei Chişmorie) iar in Chicago de 4 (Raul Caraba), (Anna, John şi Sarah Chişmorie).
La Măderat, pe 2 septembrie 2012, Domnul a chemat acasă pe Maria Chişmorie, cea care a fost pentru Ioan Chişmorie un ajutor şi un sprijin nelipsit, şi impreună sunt înmormăntaţi în cimitirul de la marginea satului.
Ioan Chişmorie a fost şi va rămâne un exemplu de slujitor al Domnului, un om cu o credinţa profundă în Domnul, care a lăsat creştinismului evanghelic o bogată zestre, inestimabile lucrări care trebuie să le transmitem mai departe celor care vor veni după noi şi care vor continua să-L preamărească pe Dumnezeu.
Saintclaire Chişmorie chismorie@yahoo.com
Observații:
* Everett Gill a fost director onorific cf. Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989
* Sunt interesante relațiile lui Ioan Chișmoaie cu Nicolae Iorga și Octavian Goga, personalități marcante ale culturii române. am citit că Iorga nu agrea confesiunile evanghelice, deși a recunoscut impactul pozitiv al baptiștilor.
Partajează asta:
Sergiu Grossu despre Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC 1978)
În virtutea Decretului 153, promulgat în 1970, nenumăraţi creştini „neo-protestanţi” au fost acuzaţi că duc o existenţă „parazitară şi asocială” sau că „tulbură ordinea publică”, ori de câte ori participă la întruniri de rugăciune în familie sau în localuri neautorizate. Alţi credincioşi au căzut pradă loviturilor „Legii presei” din 1 Aprilie 1974, care îngăduia, prin articolul 90, ca difuzarea de biblii şi de cărţi religioase primite din străinătate să fie considerată drept „un delict pasibil de trei luni şi până la doi ani de închisoare, sau de o amendă”. Contestaţia cea mai importantă s-a produs în luna Februarie 1977, printr-un „Apel” semnat de un grup de pastori şi laici neo-protestanţi, decişi să dea în vileag persecuţiile şi discriminarea de care aveau parte coreligionarii lor. Un an mai târziu luă naştere Comitetul creştin pentru apărarea libertăţilor religioase şi de conştiinţă (A.L.R.C.). Care a fost reacţia stăpânirii ateiste? Câţiva membri ai Comitetului – îndeosebi pastorul baptist Pavel Nicolescu, iniţiatorul acestei mişcări contestare – au fost convocaţi de poliţie pentru interogatoriu, şi bătuţi măr. La 15 Octombrie 1978, la Caransebeş, în Banat, trei credincioşi baptişti au fost condamnaţi la pedepse mergând de la opt luni la un an şi jumătate de detenţie, sub acuzaţia de „crimă contra statului” şi „colaborare cu străinătatea”. La începutul anilor 80, persecuţia religioasă împotriva militanţilor evanghelici bântuia aprig; în special erau vizaţi toţi cei care refuzau să depună jurământul de a servi „cu devotament” ordinea socialistă anticreştină. Şi cine poate uita coerciţia exercitată contra credincioşilor în serviciu: adeseori retrogradaţi sau destituiţi din funcţiile lor, alteori interzicându-li-se accesul la posturile de responsabilitate.
– În concluziei?
– Ca să folosesc metafora unui document clandestin ce mi-a parvenit din ţară, „în ceaţa profundă a materialismului ateu” represiunea religioasă continuă la poalele Carpaţilor. Deoarece România comunistă a devenit o imensă puşcărie, un insuportabil univers carceral, în care cetăţeanul este continuu supravegheat, urmărit, bănuit, dezonorat, ba chiar sortit morţii civile şi strangulării spiritului creştin. Aşa cum scria papei Ioan Paul II un grup de credincioşi români şi de preoţi romano-catolici: „Astăzi partidul şi guvernul ţării noastre nu mai persecută Biserica, dar săvârşesc un veritabil genocid spiritual şi naţional.”
(«Cuvântul Românesc», aprilie 1987)
Sergiu Grossu, În adâncul abisului, cap. III,
«ROMÂNIA COMUNISTĂ ESTE O IMENSĂ PUŞCĂRIE» Interviu acordat cotidianului francez „Present” din 19 şi 20 februarie 1987
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/adevarul/docs/cap3.htm
Partajează asta:
30 de ani de la demolarea forțată a Bisericii Creștine Baptiste NĂDEJDEA făcută de organele represive comuniste (1985-2015) – update
Acest articol este un update al celui despre demolarea locașului de cult al Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București în ziua de Rusalii 1985.
Anul acesta (2015) de Rusalii se împlinesc 30 de ani de la demolarea locașului de închinare al Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București al cărui pastor la momentul respectiv era Buni Cocar.
Biserica Baptistă „Nădejdea sau Biserica Baptistă Giulești, cum este cunoscută aceasta, este situată în cartierul bucureștean Giulești pe strada Luduș, Nr. 4. Conform informațiilor prezentate de către Ioan Bunaciu în cartea Istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica a luat ființă ca un punct misionar al Bisericii Baptiste din cartierul Ferentari. Actuala Biserică Baptistă Providența. Conform informațiilor oferite de Alexa Popovici, biserica a fost fondată în anul 1933 de către Țopa Ioan care fusese trimis de Biserica Baptistă din Ferentari pentru a stabili în cartierul Giulești o filială a Bisericii din Ferentari (Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste, p. 124). Inaugurarea casei de rugăciune și oficierea primului serviciu divin în ea a avut loc la data de 15 septembrie 1933. (Dumitru Lungu, Mircea Bulatov, 1933-2013 Nădejdea în Dumnezeu: 80 de ani de lumină creștină la margine de București, p. 20). Pe parcursul anilor Biserica Baptistă din Giulești a cunoscut o oarecare dezvoltare, astfel că în anul 1961, după arondarea bisericilor – vezi detalii în Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) – sub pastorația lui Constantin Bălgrădeanu biserica ajunsese la 180 de membrii (Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste, p. 125). La cutremurul din 4 martie 1977 biserica a suferit unele pagube materiale, iar credincioșii s-au întâlnit o vreme în Capela Seminarului Teologic Baptist de pe strada Berzei, Nr. 29. Între timp enoriașii au reușit să facă unele reparații minore și să se mute în locașul lor de închinare din strada Luduș. În anul 1980 a fost ales ca pastor al Bisericii, Buni Cocar, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București (1978). Ioan Bunaciu menționează că „acesta a folosit în închinare practici carismatice, iar rezultatul a fost că s-au atașat de biserică mulți credincioși din alte biserici, mai ales din cele penticostale. Biserica a ajuns astfel să numere aproximativ 250 de membrii.” (Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste, p. 125). Acesta este contextul pentru care era nevoie de extinderea locașului de cult. Referitor la necesitatea unui astfel de demers nu există puncte de vedere divergente, ci numai în ceea ce privește modul de realizare și obiectivele care au stat în spatele deciziei pastorului Buni Cocar.
O primă poziție este exprimată de pastorii Ioan Bunaciu și Vasile Talpoș, ambii evidențiind faptul că ceea ce s-a realizat putea pune în pericol viețile oamenilor.
Iată ce spune Ioan Bunaciu:
Buni Cocar „a început construcția unei clădiri noi și mari peste vechea clădire a bisericii, a turnat stâlpi de beton, iar peste ei a turnat cupola și a început să zidească. În acel moment au intervenit în forță autoritățile, deși Uniunea Baptistă l-a apărat și a insistat ca biserica să fie mărită. S-a făcut atunci analiza tehnică a lucrărilor, a stâlpilor, mai ales, și concluzia a fost că aceștia nu erau în măsură să susțină greutatea acoperișului, astfel că imobilul era în pericol să se prăbușească. Dându-se ordinul de demolare, Cocar a întrevăzut dintr-o dată prilejul de a obține statutul de prigonit. (…) S- a adeverit curând că stâlpii s-ar fi putut prăbușii oricând.
După plecarea lui Buni Cocar în anul 1986 pastoratul bisericii a fost preluat de fratele Talpoș Vasile.”
Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 126.
Vasile Talpoș menționează și el că stâlpii de susținere erau slabi
„Deși am pledat în fața celor șapte sau opt reprezentanți ai Primăriei timp de două ore să renunțe la planul demolării ei au venit cu contra argumente afirmând că acea clădire nu era construită după un plan și nici executată conform regulilor de construcții. (…) Din nefericire, când s-a demolat complet clădirea, în vederea realizării noii construcții, am constat că aveau dreptate.” Referire la anul 1993 când s-a început noua construcție.
Mărturie Vasile Talpoș în Dumitru Lungu, Mircea Bulatov, 1933-2013. Nădejdea în Dumnezeu, p. 122
Aspectele menționate mai sus amintesc, dincolo de aspectele tehnice, momentele de tensiune și persecuție prin care au trecut membrii Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București.
Iată și mărturia pastorului Buni Cocar despre necesitatea extinderii locașului de cult și împrejurările care au dus la demolarea locașului de cult.
„În fiecare an am extins casa de rugăciune, dar cu toate aceste remodelări n-am avut un singur serviciu în care să nu stea oamenii în picioare. Era o lucrare a Duhului Sfânt în mijlocul nostru și noi încercam să oferim condiții cât mai bune pentru toți cei interesați să participe la slujbe.
Singura cale era să amenajăm casa pe care o aveam , s-o extindem puțin chiar. Am propus asta și frații mei de credință s-au dedicat construcțiilor și renovărilor. Ne-am bucurat să facem lucrarea, fiindcă simțeam că odată cu renovarea casei deveneam și noi puțin mai noi, mai ”renovați”. Din nefericire, extinderile le-am făcut mereu fără nici o aprobare de la cei în drept. Nu se dădeau și noi ne-am asumat riscul, construind fără avizul puternicilor zilei și nopții. După fiecare mărire constatam că trebuie să facem o alta.”
Buni Cocar, Și tata a plâns, pp. 191-192
Prin acest scurt istoric și prezentare a evoluției Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea am ajuns și la momentul 1985.
Iată ce menționează Buni Cocar despre factorul declanșator a demolării Bisericii:
„Autoritățile statului au ”înghițit” aceste remodelări până la cea din 1985, când președintele Ceaușescu, în căutare de un loc potrivit pentru portul București la Dunăre (vroia să aducă Dunărea la București și tocmai în Giulești Sârbi), a observat o clădire neobișnuită în zona Pieții Giulești. Necunoscând-o l-a întrebat pe primarul Capitalei, Gheorghe Pană: „Faci aici Piața Pantelimon, Gheorghe?
Primarul Pană era în completă necunoștință de cauză și a promis cercetări. A doua zi primarul Pană (…) și cu el zeci și zeci de oameni ai regimului, primari de sector, secretari de partid, securiști, polițiști și oameni de ordine au venit la biserică. (…)
Tovarășii ne-au lovit în numele lui Marx sau Ceaușescu, convinși că sunt îndreptățiți să acționeze cum au făcut-o.”
Buni Cocar, Și tata a plâns, pp. 192-194
Înainte de a lăsa mărturia unui martor ocular să relateze cele ce s-au întâmplat în ziua de Rusalii a anului 1985 se cuvin făcute câteva precizării referitoare la mărturia pastorului Buni Cocar. Astfel, pot să confirm faptul că în anii 80 președintele Nicolae Ceaușescu a vizitat și zona Pieței Giulești, fiind copil nu am reținut anul când a avut loc această vizită, dar evident că era un eveniment pentru noi să fim vizitați de președintele țării. În ceea ce privește faptul că Ceaușescu dorea să realizeze un port în zona Bucureștiului informația este reală, Ceaușescu avea acest vis de a aduce Dunărea la București, dar cred că pastorul Buni Cocar este sarcastic atunci când afirmă că Ceaușescu dorea să realizeze acest lucru în zona Giulești Sârbi. Nu intru acum în detalii despre acest aspect, însă se știe că portul se dorea realizat pe râul Argeș. Ceea ce este relevant în acest caz are de-a face cu modul abuziv în care a fost dărâmat locașul de cult al unei bisericii recunoscută de către autorități. Mai sunt lucruri de spus și mărturii de adus referitoare la acest eveniment dramatic care a schimbat viața unora dintre credincioși, dar deocamdată la mărturia fratelui Mircea Bulatov, unul dintre martorii acelor evenimente, s-a relateze prin intermediul unui material comemorativ ce are la bază experiența, documente de arhivă, dar și a unele mărturii orale.
Din atașament puteți descărca un scurt material, însoțit de imagini, cu descrierea acelor tulburătoare evenimente.
Pentru o înțelegere și mai profundă a grozăviilor de atunci urmăriți fragmente din mărturia lui COJOCĂRESCU ION subinginerul constructor și în același timp diacon al bisericii NĂDEJDEA în 1985, folosind următoarele linkuri:
Partea 1 COJOCARESCU ION Întrebări și acuzații
[https://www.youtube.com/watch?v=p4DN8yQMu0A&feature=youtu.be[/embed]
Partajează asta:
1000 de biserici baptiste închise
În cadrul unui articol din ziarul Times din 5 iulie 1962 (?), prilejuit de vizita Patriarhului Justinian la Londra și vizita acestuia la o reuniune a Bisericii Anglicane (Church Assembly), se menționau câteva aspecte privind situația religioasă din România. Este citat Mr. T.L.F, „Royle of Coventry, care a spus că mulți dintre noi (ei?) (many of them felt) credeam/crdeau că vizita Patriarhului BOR a fost viciată de timp (ill-timed) și din nefericire lumina cunoașterii că Patriarhul este o persoană (un om) cunoscut pentru simpatiile sale comuniste care a făcut multe ca să să se opună (oppose) și să asuprească (oppress) creștinii în România.
(was ill-timed and unfortunate the light of the knowledge that the Patriarch was a man well known for his communist sympathies who had done much to oppose and oppress Christian people in Rumania.)
El i-a determinat pe mulți călugări și călugărițe să părăsească mânăstirile și casele (?). Biserica Greco Catolică care a avut 1800 de parohii a fost închisă, interzisă prin forță (abolished by force) și cei care au opuse rezistență, s-au împotrivit, au fost trimiși la închisoare.
He made all munks and nuns under to leave their monasteries and houses, the Greek Catholic Church, wich had 1800 parishes, had been abolished by force and those who had been obstructive were sent to prison.
Domnul Royle a mai spus: „șase episcopi și mulți alți membrii ai Bisericii Greco Catolice au fost arestați.
În acest context se menționează și faptul că acum 10 ani, respectiv 1957, erau 1400 de biserici baptiste, iar acum (1967) au mai rămas doar 400. Rezultă că în decurs de 10 ani au fost închise 1000 de biserici baptiste.
Mr. Royle said. Six bishops and many other members of the church had been arested . Ten years ago where 1400 Baptist churches, now only 400 remained.
Partajează asta:
Alegerea de patriarh (1948) văzută de la Moscova
În cele două masive volume de documente, Puterea şi Biserica în Europa de Est, 1944-1953 (în limba rusă, Moscova, ROSSPEN, 2009), se găsesc şi numeroase informaţii despre Biserica Ortodoxă Română, ca de altminteri şi despre celelalte Biserici din ţările intrate în sfera de hegemonie sovietică. Documentele din cele două volume, tipărite de istoricii ruşi, vor trebui cunoscute şi valorificate de cercetătorii istoriei Bisericii Ortodoxe Române prin confruntarea cu sursele româneşti şi – se înţelege de la sine – cu spiritul critic de rigoare.
Uneori, documentele sovietice aduc informaţii în răspăr cu imaginile devenite tradiţionale în România. De pildă, opinia atât de răspândită că preotul Ioan Marina, ajuns patriarhul Justinian Marina, a făcut surprinzătoarea şi fulgerătoarea carieră cu sprijinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe care îl adăpostise după evadarea de la Târgu-Jiu. Aşa cum se va vedea mai jos, sursele sovietice prezintă o altă versiune.
Moscova urmărea cu mare atenţie situaţia Bisericii Ortodoxe Române, mai ales după moartea patriarhului Nicodim, în urma căreia tronul patriarhal devenise liber. Astfel, la 13 aprilie 1948, G.G. Karpov, un fost colonel de securitate ajuns preşedintele Consiliului pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS, a adresat o notă lui K.E. Voroşilov privind vizita unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Române la Moscova, însoţită de profesorul Stanciu Stoian, ministru Cultelor din România. În ampla dare de seamă despre vizita acestei delegaţii, fostul colonel sovietic se ocupă de problema alegerii viitorului patriarh: „În Biserica Română există trei candidaturi: mitropolitul Transilvaniei Nicolae Bălan, mitropolitul (Moldovei – n. n.) Justinian şi episcopul de Oradea, Nicolae (Popovici) – membru al delegaţiei. În jurul acestor candidaturi, se desfăşoară o luptă. După părerea majorităţii clerului, cel mai demn – din punctul de vedere bisericesc – este Nicolae Bălan, dar activitatea lui pro-fascistă din trecut constituie un mare obstacol şi el nu se bucură de încrederea guvernului. Candidatura lui Nicolae Popovici, după propria lui mărturie, este sprijinită de Petru Groza. Cel mai activ pretendent la tronul patriarhal este mitropolitul Justinian, sprijinit de Partidul Comunist, faţă de care are meritul de a fi ajutat şi a fi ascuns pe comunişti în timpul regimului Antonescu. Caracterizându-l pe Justinian ca autoritar, hotărât, capabil să înlăture obstacolele din calea sa, membrii delegaţiei consideră candidatura lui nepotrivită deoarece Justinian este un om insuficient de instruit. Ei declară direct că, dacă alegerea patriarhului va fi liberă de imixtiunea guvernului şi a partidelor politice, atunci patriarh va fi ales mitropolitul Nicolae Bălan. Referindu-se la Justinian, acesta (Nicolae Bălan – n. n.) a spus: «Dacă se doreşte ca patriarhul să-i urmeze pe comunişti, atunci trebuie ales Justinian, iar dacă se doreşte ca Biserica să-i urmeze pe comunişti, atunci poate fi ales oricine, dar nu Justinian». Nu este exclusă posibilitatea – continuă raportul sovietic – ca acestea să fi fost spuse din considerente tactice şi, poate, nu fără ştiinţa ministrului Cultelor din România, Stanciu Stoian, al doilea secretar general al partidului Frontul Plugarilor, caracterizat de Ministerul Afacerilor Externe al URSS drept un carierist şiret. Până în 1938, Stanciu Stoian a fost membru al Partidului Naţional-Ţărănesc” (Vlasti i ţerkov v Vostocinoi Evrope, vol. I, p. 667-668).
La 30 aprilie 1948, V.S. Karpovici, locţiitorului şefului Secţiei pentru problemele conducerii centrale a Bisericii Ortodoxe Ruse din cadrul Consiliului pentru problemele Bisericii Ortodoxe Ruse de pe lângă guvernul sovietic, a trimis următoarea notă informativă şefilor săi: „Problema candidaturii pentru funcţia de patriarh al României nu a fost încă rezolvată. Candidatura lui Justinian Marina este propusă de Pauker şi Luca, dar întâmpină obiecţiile lui Gheorghiu-Dej, deoarece Justinian nu se bucură de suficientă autoritate în rândurile clerului. La sfârşitul lui mai, vor avea loc alegerile şi întronizarea patriarhului şi se intenţionează să fie invitate să participe delegaţii ale Bisericilor din Alexandria, Constantinopol, Ierusalim şi a celei din Rusia” (ibidem, p. 671).
Nota lui V.S. Karpovici aruncă o lumină cu totul nouă în cazul poziţiei adoptate de cei trei conducători comunişti din România: Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca. Spre deosebire de ceea ce se considera până acum, sursa sovietică arată că Gheorghiu-Dej avea rezerve în a sprijini candidatura lui Justinian Marina. Argumentul său nu era lipsit de consistenţă: proaspătul ierarh al Bisericii nu se bucura de autoritate în rândurile clerului, având în vedere că pregătirea sa teologică era destul de precară. În acelaşi timp, faptul că cei doi rivali ai lui Dej din conducerea Partidului – Ana Pauker şi Vasile Luca (acesta din urmă responsabil cu problemele bisericeşti pe linie de partid şi de stat) – îl susţineau pe Justinian, îl făcea, probabil, pe Dej să fie rezervat în promovarea lui Justinian.
Evident, toate aceste probleme vor trebui studiate şi în lumina documentelor furnizate de istoricii ruşi. Deocamdată, lucrarea cea mai temeinică privind alegerea şi activitatea patriarhului Justinian o datorăm lui George Enache şi Adrian Nicolae Petcu (Patriarhul Justinian şi Biserica Ortodoxă Română în anii 1948-1964, Galaţi, Ed. Partener, 2009). Pentru dispunerea forţelor în ajunul alegerilor, amintim că, potrivit autorilor, Justinian Marina era „agreat de Gheorghiu-Dej, Emilian Antal, locţiitor de mitropolit al Sucevei, sprijinit de Emil Bodnăraş şi Vasile Luca” şi Nicolae Popovici, episcopul Oradiei „susţinut, se pare, de Petru Groza” (p. 42).
Numai cercetări viitoare vor putea desluşi corect raporturile dintre puterea comunistă şi Biserica Ortodoxă în acest moment crucial, anul 1948, atât în istoria ţării, cât şi în istoria cultelor creştine din România.
Partajează asta:
Persecuțiile baptiștilor în perioada interbelică. Cazul creștinilor baptiști din Bocșa
Prin intermediul doamnei Mihaela Bucin am ajuns la textul de mai jos. Acesta prezintă persecuțiile suferite de credincioșii creștini baptiști din Banat în perioada interbelică. Documentele pe care le-am consultat cu prilejul documentării pentru diferite lucrări sau conferințe relevă că astfel de acțiuni nu au fost singulare, iar în anumite cazuri chiar de o intensitate mai mare decât cele din perioada comunistă. În perioada comunistă s-a acționat altfel. Au fost persecuții generale la începutul regimului comunist, iar apoi cazuri particulare. După consolidarea regimului s-a acționat în principal pe plan ideologic, dar cei care s-au acomodat cu regimul au putut să-și desfășoare în oarecare siguranță viața religioasă. Fac referire aici la evanghelici (neoprotestanți) și prin extensie la celelalte culte religioase recunoscute de regimul comunist.
Persecuțiile baptiștilor pe parcursul perioadei interbelice sunt documentate și de către Alexa Popovici în lucrarea Istoria baptiștilor din România.
De asemenea, Revista Farul Mântuirii și Farul Creștin au articole în care prezintă cazuri de persecuție. Basarabia și Bucovina sunt cazuri particulare. Pentru perioada regimului Antonescu cazurile de persecuție sunt documentate riguros de către Viorel Achim în volumul de documente Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante.
Un neobosit luptător pentru drepturile creștinilor baptiști din România în perioada interbelică a fost J. H. Rushbrook.
Constantin Adorian s-a remarcat și el printre cei care au luptat pentru ca baptiștii să aibă și în practică drepturile recunoscute prin Constituție și alte acte normative. A se vedea în acest sens lucrarea despre Constantin Adorian realizată de Daniel Mariș și Teodor Colda.
Iată textul la care am făcut referire :
„Biserica Creştină Baptistă din oraşul Bocşa, jud. Caraş-Severin, a luat fiinţă în anul 1920. De la acest an, începe lucrarea evanghelică baptistă în oraşul Bocşa Vasiova.
ÎMPREJURĂRILE ISTORICE ÎN CARE A LUAT FIINŢĂ BISERICA
Împrejurările istorice au fost destul de grele şi tulburi. Încă din toamna anului 1919 în diferite zone ale ţării au început aspre persecuţii împotriva baptiştilor. După alipirea Transilvaniei şi Banatului la ţara MAMĂ, în 1 decembrie 1918, majoritatea funcţionarilor şi ofiţerilor, veniţi din Vechiul Regat, nu cunoştea pe baptişti şi au fost informaţi greşit şi tendenţios de către cei de către cei interesaţi, aţâţându-i contra baptiştilor. Aceste prigoane au avut diferite caractere: bătăi corporale de o barbarie groaznică, amenzi împovărătoare greu de plătit, confiscări ale Caselor de Rugăciune, închisoare aplicată unor credincioşi şi în special predicatorilor, ponegriri şi calomnii de tot felul, interdicţia de a se înmormânta în cimitirele existente trimiţându-i să-şi înmormânteze morţii în cimitirele animalelor. Iată cum este redată într-un Monitor Oficial din 1921, vorbirea în Senatul ţării a deputatului Grigorevici din acea vreme: „Arestări se fac zilnic, prin toate satele şi nu numai individual ci şi în bloc. Când se întâlnesc baptiştii duminica în câte o casă pentru rugăciune, în baza dreptului pe care conform ordonanţei dlui Goga cât şi al Constituţiei îl au, vine câte o bandă de jandarmi şi îi arestează şi îi leagă câte 30 de inşi cu funii, şi-i poartă prin sate, bătându-i mereu. Arestările şi bătăile baptiştilor sunt la ordinea zilei, în Bucovina şi în alte părţiale ţării. Am stat de vorbă, zicea senatorul, cu Mitropolitul Primat, căruia i-am spus aceste cazuri, întrucât unii preoţi au „aţâţat pe jandarmi contra baptiştilor” şi domnia sa, mi-a spus: „Eu cunosc pe baptiştii din Banat şi ştiu că sunt cei mai morali oameni, au viaţă frumoasă şi că sunt creştini. Ceeace se face împotriva lor este o greşeală, care nu este în interesul Statului şi ţării noastre”. Acest senator şi-a încheiat vorbirea în Senat zicând: „Aceşti creştini asupriţi şi terorizaţi, oameni simpli şi harnici, umblă cu ordonanţele de libertate date de domnii Goga şi Răşcanu – miniştri – în mâini, le arată prefecţilor şi celor ce-i asupresc, fără nici un rezultat”. Dar persecuţiile au continuat nu numai în Bucovina, ci şi în Ardeal şi Banat. Iată un caz petrecut la 1 oct. 1921 „noaptea un grup de credincioşi baptişti, au fost luaţi şi duşi la Sânmartin, unde au fost predaţi căpitanului Petrescu, care i-a încarcerat, apoi îi ducea pe câte unul într-un grajd unde erau bătuţi cu o funie de către jandarmi, care se tot schimbau fiind obosiţi de atâta bătaie, iar când cei bătuţi strigau de durere, li se umplea gura cu gunoi de grajd, ca să nu se mai audă strigătele lor de durere. În Banatul nostru la Voislova, au fost bătuţi crunt tot în acelaşi timp de către jandarmi, un grup de credincioşi, fraţi de-ai noştri. În comuna Firiteaz progoana a luat forma de împovărare economică, unde baptiştii au fost amendaţi cu câte 1000 lei şi 15 zile de închisoare, mai ales pe timpul lucrului de la câmp. La Răcăjdia – tot în Banat – le-a respins cererea de construire a Casei de Rugăciune. La Ciclova de asemenea au fost bătuţi în chip violent şi cu tortură corporală. Adevărată barbarie. Deşi s-a decretat „Libertate absolută” pentru credincioşii baptişti, ei continuau să fie prigoniţi, calomniaţi şi terorizaţi în multe feluri de autorităţile locale din acele timpuri. Predicatorii baptişti în mod special erau arestaţi şi bătuţi în mod groaznic, ca pe vremea Inchiziţiei. Casele de Rugăciune erau închise iar mulţi credincioşi amendaţi şi băgaţi la închisoare pe 10-15 zile, unde erau ameninţaţi şi chiar bătutţi. Ceeace este mai trist este faptul că în spatele acestei crunte prigoane se afla Episcopul Grigore Comşa al Aradului, care punea la cale cele mai groaznice fărădelegi. Aceasta este istoria cu faptele ei dureroase. Acesta este tabloul sumbru al împrejurărilor în care s-a născut Biserica Creştină Baptistă din oraşul Bocşa”.
https://m.facebook.com/bocsadeierideazi.demaine
Partajează asta:
O istorie cronologică a baptiștilor din România (1856-2015)
Prin intermediul acestei cronologii doresc să realizez o incursiune în istoria baptiștilor din România.
Materialul este în curs de actualizare, astfel încât orice sugestii sunt binevenite.
1856 – prima biserică baptistă recunoscută de autorități este Biserica Baptistă germană din București (Popa Rusu)
1875 – la Salonta se înființează prima biserică baptistă din Transilvania
1877-1878 – Războiul ruso-turc cunoscut în România sub numele de Războiul de independență.
1878 – Prin Tratatul de la Berlin sunt prevăzute și libertăți religioase
1910 – Miron Cristea, la momentul respectiv Episcop de Caransebeș, face o plângere împotriva pastorului baptist Ignea Istvan din Lalasint pentru prozelitism și botezarea unor credincioși ortodocși și catolici fără respectarea legislației în vigoare”
1912 – Formarea primei biserici baptiste românești în București pe strada Apele Minerale Nr. 14-16 (Cf. Aurel Mateescu, „Prima biserică baptistă română în București: origine și dezvoltare)
1914 – Se declanșează Primul Război Mondial (1914-1918)
1916 – România intră în Primul Război Mondial de partea Antantei (Rusia, Franța, Marea Britanie, Italia, Japonia)
1918 – la sfârșitul Primului Război Mondial se formează România mare, fapt care îi aduce împreună pe credincioșii baptiști din Vechiul Regat (Țara Românească și Moldova), Bucovina, Basarabia, Transilvania)
1919 – se înființează Uniunea Comunităților Creștine Baptiste Române ca organ reprezentativ pentru baptiștii din toate teritoriile românești. Hotărârea înființării a fost luată în cadrul unei adunări ad-hoc care s-a ținut la Buteni, județul Arad între 8-10 iunie 1919. (Marius Silveșan, Bisericile creștine Baptiste din România 1948-1965, pp. 94-95 http://revistacrestinulazi.ro/2016/11/20-noiembrie-160-de-ani-de-marturie-baptista-in-romania/)
1919 decembrie – Apare Farul Mântuirii, revista Uniunii Comunităților Baptiste din România. Își încetează apariția în martie 1932 (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)
1920 – primul congres al Uniunii Comunităților Baptiste Române a avut loc în localitatea Buteni, județul Arad. În cadrul acestui Congres s-a adoptat Statutul Organic al Uniunii Comunităților Române din România Mare, care avea 14 capitole și 63 de articole. (Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România, vol. II). În statutul de organizare al Uniunii apare prevederea, care se păstrează și astăzi conform căreia copii membrii ai bisericilor baptiste erau numiți aparținători.
1920 – În cadrul lucrărilor Congresului Uniunii Comunităților Baptiste Române, Constantin Adorian a fost reconfirmat în funcția de președinte al Uniunii Baptiste (1919-1925)
1920 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste s-a ținut la Londra (delegat din partea Uniunii Baptiste din România a fost pastorul Constantin Adorian)
1921 – Se înființează Seminarul Teologic Baptist cu rolul de a pregăti pe cei care erau/ urmau să se implice în activitatea de vestire a Evangheliei. Acesta își va începe cursurile la Buteni, județul Arad, în toamna acelui an pentru ca după câteva luni să se mute la Arad, iar la scurt timp, în decembrie 1921 la București.
1921 – Ioan Socaciu este primul director al Seminarului Teologic Baptist, iar după mutarea la București funcția va fi preluată de Constantin Adorian (1882-1954), unul din pionierii credinței baptiste din România.
1923 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste s-a ținut la Stockholm (delegat din partea Uniunii Baptiste din România a fost pastorul Constantin Adorian)
1925 – În localitatea Buteni, județul Arad se ține primul congres al tineretului baptist din România. Se înființează Uniunea Tineretului Creștin Baptist din România
1925 – Pastorul Popa Ioan devine președinte al Uniunii Baptiste (1925-1931).
1927 – va fi formulată prima Mărturisire de Credință a baptiștilor din țara noastră.
1927 februarie – J.H. Rushbrooke a avut întâlniri la București, pentru susținerea drepturilor confesionale, cu Mitilineu, ministrul de externe, Octavian Goga, ministrul de interne, Vasile Goldiș, ministrul Cultelor, generalul Alexandru Averescu, președintele Consiliului de Miniștri. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)
1928 februarie – J.H. Rushbrooke s-a întâlnit la București cu Nicolae Titulescu, ministru de externe, care l-a asigurat că va folosi toată influența sa în Consiliul de Miniștri pentru ca drepturile confesionale recunoscute baptiștilor în Transilvania să fie înscrise în Legea Cultelor. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)
1934 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste s-a ținut la Berlin (delegat din partea Uniunii Baptiste din România a fost pastorul Constantin Adorian).
1940 – Constantin Adorian, directorul Seminarului Teologic Baptist de la București (1940-1942).
1944 octombrie – decret regal semnat de Regele Mihai I privind recunoașterea statutului de cult religios pentru baptiștii din România.
1946 – Seminarul Teologic Baptist se redeschide la Buteni, iar apoi se mută la București.
1946 noiembrie – alegeri fraudate de Partidul comunist
1947 30 decembrie – abdicarea forțată a Regelui Mihai I
1947 30 decembrie – România devine republică populară după modelul democrațiilor populare din Europa de Est. România devine Republica Populară Română (30 decembrie 1947 – 1965)
1948 – o nouă Constituție. Se recunoșteau formal drepturi și libertăți religioase
1948 – Legea pentru regimul general al cultelor religioase (Decretul Nr. 177/4 august 1948)
1948 – Este desființată Biserica Greco Catolică
1951 – este publicat volumul Legea și statutele cultelor din Republica Populară Română în cadrul căruia erau publicate și statutele cultelor adventist, baptist, creștin după Evanghelie și adventist de ziua a – 7-a alături de cel al Federației Reprezentative a Cultelor Evanghelice din România. Statutele celor patru culte evanghelice sau neoprotestante cum mai sunt cunoscute alături de cel al Federației nu au mai fost publicate și în Monitorul Oficial ca în cazul celorlalte culte religioase.
1951 – Congresul Cultului Creștin Baptist din R.P.R.
1953 – Reglementări privitoare la formațiile artistice (fanfare)
1954 – Reglementarea serviciilor religioase. Erau permise doar două servicii religioase pe săptămână. Unul, duminica dimineața până în ora 14, iar cel de-al doilea sâmbătă seara după ora 18. Se mai puteau ține servicii religioase extraordinare și servicii religioase cu prilejul sărbătorilor religioase importante. (Pentru mai multe detalii vezi Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România: între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012, pp. 151-152)
1955 – Congresul Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R. O nouă conducere: Vicaș Teodor – președinte, Constantin Bălgrădean – secretar general
1955/1956 Statistică privind situația numerică a elevilor și profesorilor la Seminarul Teologic Baptist din București în acest an școlar : 12 profesori, 96 elevi, 26 absolvenți
1957 – Ministerul Cultelor se transformă în Departamentul Cultelor, instituție care va fi reorganizată pe parcursul anilor.
1957 – Alexa Popovici devine directorul Seminarului Teologic Baptist din București până în luna martie 1965. Vezi mai multe detalii la anul 1965.
1958 – Sunt interzise „deplasările de credincioși din alte localități”
1958 – Este scos din Regulamentul Seminarului Teologic Baptist stagiul de practică pentru elevii acestei instituții pe care aveau obligativitatea să-l efectueze între anii III și IV de studii. În funcție de acest stagiu de practică elevii Seminarului erau admiși în anul IV
1958 – Ieșirea lui Iosif Țon din orice activitate desfășurată în cadrul Cultului Baptist
1959 Demiteri și retrogradări profesionale pe criterii religioase în regiunile Oradea și Timișoara
1959 Exmatricularea unor studenți de la Cluj pe motive religioase. Plenara Uniunii Asociațiilor Studenților din România (UASR) la Institutul Politehnic cu Victor Babeș (?)
1959 – Activități în folos obștesc efectuate de seminariștii (elevii) de la Seminarul Teologic Baptist din București
1959 – Biserica Ortodoxă Română (B.O.R.) consideră că Cultul Creștin Baptist ca fiind o sectă
1960 – Este modificat Codul Penal prin Decretul Lege Nr. 212 publicat în Buletinul Oficial Nr. 8 din 17 iunie 1960. Art. 1, pct. 44 prevedea faptul că urmau a fi pedepsiți penal cei care oficiau acte de cult fără aprobări legale.
1960 – Congresul III al Partidului Muncitoresc Român (P.M.R.)
1961 – Ministerul Cultelor impune arondarea bisericilor prin adresa 813. Conform acestei prevederi bisericile mai mici urmau să se închidă, sau să fie arondate unor biserici mai mari. Această reglementare a afectat în principal bisericile baptiste din mediul rural și pe păstorii acestora. Afectați au fost și credincioșii care nu mai aveau dreptul la a avea o biserică în localitatea lor trebuiau să meargă mai mulți kilometrii (în unele cazuri zeci) până la cea mai apropiată biserică baptistă) (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)
1963 – Congresul Alianței Mondiale Baptiste de la Beirut
1963 – Vizita reprezentanților Uniunii Baptiste din U.R.S.S. în România
1964 – Situația cultelor neoprotestante este analizată de B.O.R. care le consideră pe acestea secte.
1965 – Se manifestă curentul „de trezire” în cadrul Cultului Creștin Baptist
1965 – Statistică oficială a Uniunii Comunităților Creștine Baptiste
1965 – Alexa Popovici este demis din funcția de profesor și director al Seminarului Teologic Baptist din București pe motiv că ar fi trimis o scrisoare de Crăciun fără aprobarea Departamentului Cultelor și a conducerii cultului.
1965 – Alexa Popovici este demis și din funcția de păstor oferindu-i-se ulterior postul de arhivar la Uniune.
1965 martie – Moare Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901-1965) liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 18 martie 1965. Conducerea Partidului este preluată de Nicolae Ceaușescu.
1965 iulie – Congresul IV P.M.R. devine Congresul IX al P.C.R.
1965 – o nouă Constituție care prelua prevederile din cele anterioare (1948, 1952)
Art. 17. Cetățenii Republicii Socialiste Romania, fără deosebire de naționalitate, rasă, sex sau religie, sunt egali în drepturi în toate domeniile vieții economice, politice, juridice, sociale și culturale.
Statul garantează egalitatea în drepturi a cetățenilor. Nici o îngrădire a acestor drepturi si nici o deosebire in exercitarea lor pe temeiul naționalității, rasei, sexului sau religiei nu sunt îngăduite.
Orice manifestare având ca scop stabilirea unor asemenea îngrădiri, propaganda naționalist-șovină, ațâțarea urii de rasa sau naționale, sunt pedepsite prin lege.
Art. 30. Libertatea conștiinței este garantată tuturor cetățenilor Republicii Socialiste Romania.
Oricine este liber sa împărtășească sau nu o credință religioasă. Libertatea exercitării cultului religios este garantata. Cultele religioase se organizează și funcționează liber. Modul de organizare si funcționare a cultelor religioase este reglementat prin lege.
Școala este despărțită de biserică. Nici o confesiune, congregație sau comunitate religioasă nu poate deschide sau întreține alte instituții de învățământ decât școli speciale pentru pregătirea personalului de cult.
În cadrul acestei constituții este menționat pentru prima dată în cadrul unui act legislativ constituțional faptul că școala este despărțită de biserică.
1965 – Congres al Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România, Cultul Creștin Baptist
1965 – R.P.R. devine R.S.R.
1965 – Richard Wurmbrand, pastor luteran, după paisprezece ani de detenție (executați între 1948-1956 și, respectiv,1959-1964) este eliberat, iar în 1965 părăsește țara împreună cu familia, fiind răscumpărat de o organizație creștină norvegiană, cu 10.000$.. În 1966, se stabilește în Statele Unite, unde înființează misiunea creștină Vocea martirilor, organizație care luptă împotriva persecuțiilor îndreptate asupra creștinilor de pe toate continentele.
Ajunge în atenția Comisiei pentru Securitate Interioară a Senatului american, unde face cunoscute atrocitățile la care sunt supuși creștinii din țările comuniste. Privit cu îndoială de senatori, Wurmbrand se vede obligat să apeleze la argumentul cel mai puternic și anume: cicatricile de pe trupul său. În consecință, pastorul Wurmbrand își îndepărtează cămașa lăsând să se vadă optsprezece răni produse de tortură. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Wurmbrand)
Anii 60 – Iosif Țon face studii la Regent’s Prak College, Oxford. În urma întâlnirii cu Wurmbrand acesta revalorizează credința creștină. Are loc o transformare în viața lui ce îl determină să se întoarcă în România și să se implice în acţiuni de rezistență. Cât timp era la Oxford a existat un schimb epistolar cu pastorul Ioan Bunaciu.
1969 – Absolvă Seminarul Teologic Baptist din București promoția Vasile Talpoș, Vasile Taloș care vor deveni figuri proeminente ale baptiștilor din România în anii următori.
1969 – Seminarul Teologic Baptist se închide timp de un an datorită neaprobării înscrierii de noi studenți.
1970 – Ioan Bunaciu devine director al Seminarului Teologic Baptist din București
1970 – Ioan Bunaciu are mai multe intervenții la Departamentul Cultelor și la Avram Bunaciu, Președintele Comisiei Constituționale a R.S.R. în vederea redeschiderii Seminarului.
1970 – este reorganizat Departamentul Cultelor
1970 – DECRET Nr. 153 din 24 martie 1970
pentru stabilirea si sanctionarea unor contraventii privind regulile de convietuire sociala, ordinea si linistea publica. ACT EMIS DE: CONSILIUL DE STAT AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA
ACT PUBLICAT IN: BULETINUL OFICIAL NR. 33 din 13 aprilie 1970.
Art. 1 litera d) iniţierea sau constituirea unor grupuri de persoane care, prin comportarea lor, exprimă o concepţie de viaţă parazitară sau anarhică, contrară regulilor elementare de bună-cuviinţă, străină principiilor de convieţuire socialistă, precum şi sprijinirea sub orice formă a unor astfel de grupuri sau aderarea la acestea. (http://lege5.ro/Gratuit/gu4tgojx/decretul-nr-153-1970-pentru-stabilirea-si-sanctionarea-unor-contraventii-privind-regulile-de-convietuire-sociala-ordinea-si-linistea-publica – dec 2016)
Prevederile decretului au fost folosite împotriva credincioșilor și pastorilor evanghelici; el pedepsea vagabondarea, parazitismul, etc…Multi frați au fost sancționați: deplasări de coruri, colinzi, etc.
Pastori nerecunoscuți….
1972 – Congresul XXVII al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Cornel Mara este ales președinte al Cultului, iar avocatul Paul (Pavel) Bărbătei secretar general.
1973 – Memoriul celor 50 – inițiat de pastorul Vasile Taloș și semnat de 50 de pastori baptiști. Memoriul formula trei revendicări majore pentru bisericile baptiste. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)
1974 (?) Ioan Bunaciu obține doctoratul în teologie la Institutul Teologic Protestant din Cluj.
1975 – Helsinki. Conferința CSCE privind drepturile omului. Tratatul final este semnat și de România
1977 – Memoriul „Cultele neoprotestante și drepturile omului în România” – a fost semnat de 6 evanghelici: pastorii Iosif Țon și Pavel Nicolescu, învățătorul Radu Dumitrescu, inginerul Aurelian Popescu, de la baptiști, predicatorul penticostal Constantin Caraman și dr. Silviu Cioată de la creștini după Evanghelie. (https://romaniaevanghelica.wordpress.com/cronica-evanghelica/)
1978 – Se înființează ALRC (Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință). Pastorul baptist Pavel Nicolescu devine purtătorul de cuvânt al acestei organizații.
1984 – Congresul XXVIII al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Mihai Hușanu este ales în funcția de președinte, iar pastorul Vasile Talpoș în cea de secretar general pentru un mandat de patru ani (1984-1988)
1984 – Pastorul Vasile Talpoș este ales vicepreședinte al Federației Baptiste Europene (1984-1986)
1985 – Vizita evanghelistului american Billy Graham în România
1986 – Pastorul Vasile Talpoș este ales în funcția de Președinte al Federației Baptiste Europene.
1987 – Prin acțiunile pastorilor Vasile Talpoș și Mihai Hușanu baptiștii reușesc să primească acordul pentru a tipări la București Biblia, traducere Dumitru Cornilescu. Tipărirea se va realiza la Tipografia Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. (https://istorieevanghelica.ro/2012/08/03/fotografii-cu-biblia-baptista-de-la-bucuresti-1987/)
1988 – Congresul XXIX al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Traian Grec este ales în funcția de președinte al Cultului, iar pastorul Ioan Rîncu în cea de secretar general.
1988 – Vasile Talpoș devine director al Seminarului Teologic Baptist din București (1988-2011)
1988 – Încetează mandatul de președinte al Federației Baptiste Europene al pastorului Vasile Talpoș și devine Past President (1988-1990) funcție care se va desființa odată cu terminarea mandatului acestuia în anul 1990 conform mărturiei pastorului Talpoș.
1989 decembrie – memoriu de protest al delegaților la Congresul Cultului Creștin Baptist adresat președintelui R.S.R., domnul Nicolae Ceaușescu. Memoriul a fost inițiat de pastorul Vasile Taloș.
1989 – Revoluția din Decembrie 1989
1990 – Seminarul Teologic Baptist din București se transformă în institut teologic de grad universitar.
1990 – se înființează Alianța Evanghelică din România, iar pastorul Paul Negruț devine președintele acesteia. Conducerea este rotativă pentru un mandat de patru ani între cultele evanghelice (Baptist, Penticostal, Creștin după Evanghelie)
1991 – Congresul XXX al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Vasile Taloș devine președinte al cultului baptist (1991-1995, 1995-1999), Nicolae Gheorghiță secretar general iar Iosif Ștefănuți secretar general adjunct.
1991 – Se înființează Facultatea de Teologie Baptistă (dublă specializare) în cadrul Universității din București
1991 – Se înființează la Oradea Institutul Biblic Emanuel transformat ulterior în Universitatea Emanuel
1995 – Congresul XXXI al Cultului Creștin Baptist. Pastorul Vasile Taloș obține cel de-al doilea mandat de președinte al Cultului Creștin Baptist din România.
1999 – Congresul XXXII al Cultului Creștin Baptist. Pastorul Paul Negruț devine președinte al cultului baptist (1999-2003, 2003-2007)
2003 – Congresul XXXIII al Cultului Creștin Baptist din România
2007 – Congresul XXXIV al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Otniel Ioan Bunaciu devine președinte al cultului baptist (2007-2011, 2011-2015)
2011 – Congresul XXXV al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Otniel Bunaciu obține al doilea mandat de președinte al Cultului Creștin Baptist din România.
2011 – Daniel Mariș devine rector al Institutului Teologic Baptist din București (2011-2015, 2015-2019)
2015 – Congresul XXXVI al Cultului Creștin Baptist din România. Pastorul Viorel Iuga devine președinte al cultului baptist (2015-2019) și președintele Alianței Evanghelice din România (2015-2019) (http://revistacrestinulazi.ro/2015/05/congresul-cultului-crestin-baptist-din-romania-28-mai/)
Istorie Evanghelica 