Ioan Leric (22 martie 1927- 13 ianuarie 2017) – schiță biografică
Ioan Leric s-a născut în comuna Cuvin, foarte aproape de Arad, la 22 martie 1927, a fost botezat la biserica maghiară din Arad (biserica română neavând baptisteriu), pe 11 octombrie 1946, de Alexa Popovici. Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric, căsătorit cu Magdalena (Pușcaș), a clarificat la rugămintea mea diferența dintre numele Iuan (așa cum apare în acte) și Ioan așa cum l-am cunoscut și a fost prezentat, evocat la înmormântare. Adrian Pușcaș a menționat faptul că știe de la socrul său că atunci când părinți acestuia (a lui Leric Ioan) au fost la primărie să înregistreze nașterea copilului funcționara era de etnie maghiară și „i-a pocit numele !! … și că degeaba părintele i-a repetat Ioan … IOAN …doamna aia zice Iuan și asa i l-a scris, … și asa a rămas în acte, dar numele lui spus de părinți era IOAN”.
Un aspect mai puțin cunoscut este acela că Leric Ioan a fost nepotul pastorului Jean Staneschi, teolog și muzician creștin, director al Seminarului Teologic Baptist din București.
În perioada 1946-1949, 1953-1954 urmează cursurile Seminarului Teologic Baptist din București pe care îl absolvă în anul 1954.
Absolvenții STB, promoția 1954 (1950-1954) cu Grec Traian, Românu Nicolae, Leric Ioan (ultimul din partea dreaptă jos)
Conform unui istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești, în anul 1950 Biserica Creștin Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe fratele Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București, care s-a ocupat atât de slujirea pastorală, predicarea Evangheliei cât și de partea muzicală a Bisericii, în mod deosebit de cor. După 1951, pastorul Leric Ioan a avut mai multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor. Exemplificator în acest sens, se precizează în istoricul Bisericii Baptiste din Ploiești, este anul 1954, când în una din ședințele Comunității Baptiste de București acesta se împotrivea introducerii reglementării serviciilor divine în bisericile baptiste. De precizat faptul că informațiile sunt luate din lucrarea lui Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, unde în mod eronat este menționat Leric Ioan ca fiind absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București în anul 1950, când de fapt el a absolvit în anul 1954. Iată ce menționează Ioan Bunaciu în lucrarea menționată despre perioada petrecută de Leric Ioan la Ploiești și cauzele care l-au determinat să se transfere la Tulca, fără aprobarea Ministerului Cultelor. „În anul 1950 Biserica Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe Leric Ioan […], care s-a ocupat de și de bunul mers al corului bisericii. După 1951 pastorul Leric Ioan a avut multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor, astfel: în anul 1954 se împotrivea, într-una din ședințele Comunității Baptiste de București introducerii în biserici a reglementării serviciilor divine. În anul 1956, obosit de intrigile Ministerului Cultelor, se transferă ca pastor în biserica din comuna Tulca, județul Bihor, cea mai mare biserică baptistă din țară la ora aceea. Însă, pentru că se transferase fără aprobarea Ministerului Cultelor și în urma oficierii unui botez în biserica din Tulca, autoritățile i-au intentat un proces la Tribunalul din Oradea, fiind condamnat la doi ani de detenție, dar eliberat pe data de 23 august 1958 în urma unei amnistii guvernamentale, după ce ispășise câteva luni de temniță. După eliberare, pastorul s-a mutat la Lipova și a devenit funcționar al statului”. (Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 157).
Conform unor documente de arhivă am scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965) faptul că Ministerul Cultelor îi retrage recunoașterea ca pastor fratelui Leric Ioan la începutul anilor 50, iar Uniunea Baptistă înaintează Ministerului un memoriu prin care solicită revenirea asupra deciziei. Între timp acesta a primit salariu din fondurile proprii ale bisericii în anii 1953 și 1954 prin încadrarea sa ca prezbiter fără a avea aprobarea Ministerului Cultelor.
În anul 1956 s-a transferat pastor la Biserica din Tulca, cea mai mare Biserica baptistă la ora aceea. La Biserica Creștină Baptistă din Tulca a fost păstor pentru o perioadă de aproximativ doi ani (1956–1958). Între anii între anii 1957-1958 sub păstorirea fratelui Ioan Leric în Biserica din Tulca a avut loc o mare trezire spirituală, iar numărul membrilor a atins cifra de 613 membri. În perioada menționată au fost botezate aproximativ 250 de persoane. Burtic Aurel menționează într-un comentariu pe Facebook faptul că „slujirea fratelui Leric la Tulca a fost scurtă ca timp (aproximativ 2 ani), dar cu rezultate deosebite în câștigarea oamenilor pentru Împărăția Domnului (aproximativ 300 persoane au fost botezate în perioada slujirii dumnealui).” Cu toată împotrivirea autorităților comuniste care făceau presiuni, fratele Leric a oficiat un botez nou-testamental cu un mare număr de persoane, după care a fost arestat, judecat și condamnat la doi ani de închisoare din care nu a executat decât două luni pentru că a fost grațiat.
Despre slujirea fratelui Leric Ioan la Biserica din Tulca avem unele informații oferite de Ioan Bunaciu în lucrarea Istoria Bisericilor Baptiste din România. Acesta menționează faptul că credincioșii baptiști din Tulca au întâmpinat dificultăți în realizarea construcției locașului de cult astfel că s-a intervenit la Dr. Petru Groza care a dispus eliberarea autorizației de construcție în anul 1954. „Lucrările la noua construcție au demarat cu mult entuziasm sub directa îndrumare a președintelui Cultului Baptist, I. R. Socaciu. A fost ridicată o clădire spațioasă cu balcon, birou pentru pastor, baptistier și o sală anexă. Pe atunci, aceasta era cea mai mare clădire a unei biserici baptiste din România. Important de reținut – scrie Ioan Bunaciu- este faptul că la construirea acesteia au ajutat și credincioșii baptiști din comună”. (p. 393) Aceste detalii sunt relevante pentru a înțelege ceea ce s-a întâmplat mai departe. În anul 1956 „pastor al bisericii a venit Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București și fost pastor al bisericii baptiste din Ploiești. Venirea acestuia a produs o adevărată înviorare în biserică, fiind primul pastor cu pregătire teologică al acestei comunități și foarte bun muzician. Sub păstorirea sa au avut loc câteva botezuri mari, dar în anul 1958, în timpul unui botez pe care l-a oficiat, a fost arestat și condamnat la doi de închisoare de către Tribunalul Oradea pentru că nu-i fusese recunoscut transferul ca păstor al bisericii din Tulca.Cei doi ani i-a ispășit în două luni, fiind grațiat cu ocazia sărbătorii naționale de la 23 august 1958. După eliberare nu s-a mai întors la Tulca, astfel că biserica l-an ales ca păstor pe Tanc Aurel, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București.” (p. 393) Ioan Bunaciu menționează că s-a mutat în Lipova și a devenit funcționar al statului. (Ioan Bunaciu, istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 156).
Despre perioada cât a stat în închisoare a vorbit Emil Bartoș care a menționat faptul că acolo pastorul Leric Ioan l-a întâlnit pe poetul creștin Traian Dorz, cel care îi oferă cel mai de preț lucru pe care îl avea la el, Evanghelia după Ioan.
A fost căsătorit cu Ana și împreună au avut două fete: Dana/ Daniela (Manea) și Magdalena (Pușcaș).
Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric Ioan, menționează faptul, cunoscut de altfel de către credincioșii baptiști, că socrul său a fost un bun muzician (pianist, organist și dirijor de cor). O dovadă în plus este șui această melodie compusă de el și interpretată de fetele lui.
În anul 1970 se transferă ca membru în Biserica Creștină Baptistă Golgota din București. Este activ la orele de studiu biblic, pe care le-a și condus într-o anumită perioadă, a slujit în perioada în care a fost membru al bisericii și ca dirijor ocazional de cor, ca organist sau ca pianist. Un autodidact talentat, face numeroase misiuni la biserici din București și din țară. În ședința adunării generale a Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București din data de 16 februarie 1979, fratele Leric Ioan a fost ales membru în comitetul Bisericii Baptiste Golgota.
După 1990, participă activ la înființarea Bisericii Creștine Baptiste Betel din Cartierul Ghencea alături de pastorul Dupu Constantin. Fratele Leric Ioan se va muta în Biserica Creștină Baptistă Betel din București unde va rămâne membru până la moartea acestuia survenită în luna ianuarie 2017.
Deviza de viață a pastorului Leric Ioan a fost: „Cel înțelept câștigă suflete pentru Dumnezeu”
Surse folosite în redactarea acestui material:
Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, Editura Universității Emanuel, Editura Făclia, Oradea, 2006.
Ilie Pop, Silviu Jurjeu, Un secol de Har (1912-2012). Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota – prima biserică baptistă română din București, București, 2012, disponibilă online la adresa https://istorieevanghelica.ro/2016/11/08/ilie-pop-un-secol-de-har-1912-2012-centenarul-bisericii-crestine-baptiste-golgota-din-bucuresti/
Istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Tulca, disponibil online la adresa www.protulca.ro/istoric
Istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești redactat de Irinel Cazacu (preluat de aici: http://revistacrestinulazi.ro/2010/10/biserica-baptista-emanuel-din-ploie%C8%99ti-scurt-istoric/)
Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012.
Vezi și
Maxima zilei – 26 octombrie 2015
Pastorul baptist Ioan Leric a trecut la Domnul!
1 Înmormântare Ioan Leric – Corul BCB Betel București
2 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Emil Bartoș
3 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Daniel Mariș
5 Înmormântare Ioan Leric – Grup frați din Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Tinca
6 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Otniel Ioan Bunaciu
7 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Teodor Ioan Colda
Partajează asta:
Sergiu Grossu despre Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC 1978)
În virtutea Decretului 153, promulgat în 1970, nenumăraţi creştini „neo-protestanţi” au fost acuzaţi că duc o existenţă „parazitară şi asocială” sau că „tulbură ordinea publică”, ori de câte ori participă la întruniri de rugăciune în familie sau în localuri neautorizate. Alţi credincioşi au căzut pradă loviturilor „Legii presei” din 1 Aprilie 1974, care îngăduia, prin articolul 90, ca difuzarea de biblii şi de cărţi religioase primite din străinătate să fie considerată drept „un delict pasibil de trei luni şi până la doi ani de închisoare, sau de o amendă”. Contestaţia cea mai importantă s-a produs în luna Februarie 1977, printr-un „Apel” semnat de un grup de pastori şi laici neo-protestanţi, decişi să dea în vileag persecuţiile şi discriminarea de care aveau parte coreligionarii lor. Un an mai târziu luă naştere Comitetul creştin pentru apărarea libertăţilor religioase şi de conştiinţă (A.L.R.C.). Care a fost reacţia stăpânirii ateiste? Câţiva membri ai Comitetului – îndeosebi pastorul baptist Pavel Nicolescu, iniţiatorul acestei mişcări contestare – au fost convocaţi de poliţie pentru interogatoriu, şi bătuţi măr. La 15 Octombrie 1978, la Caransebeş, în Banat, trei credincioşi baptişti au fost condamnaţi la pedepse mergând de la opt luni la un an şi jumătate de detenţie, sub acuzaţia de „crimă contra statului” şi „colaborare cu străinătatea”. La începutul anilor 80, persecuţia religioasă împotriva militanţilor evanghelici bântuia aprig; în special erau vizaţi toţi cei care refuzau să depună jurământul de a servi „cu devotament” ordinea socialistă anticreştină. Şi cine poate uita coerciţia exercitată contra credincioşilor în serviciu: adeseori retrogradaţi sau destituiţi din funcţiile lor, alteori interzicându-li-se accesul la posturile de responsabilitate.
– În concluziei?
– Ca să folosesc metafora unui document clandestin ce mi-a parvenit din ţară, „în ceaţa profundă a materialismului ateu” represiunea religioasă continuă la poalele Carpaţilor. Deoarece România comunistă a devenit o imensă puşcărie, un insuportabil univers carceral, în care cetăţeanul este continuu supravegheat, urmărit, bănuit, dezonorat, ba chiar sortit morţii civile şi strangulării spiritului creştin. Aşa cum scria papei Ioan Paul II un grup de credincioşi români şi de preoţi romano-catolici: „Astăzi partidul şi guvernul ţării noastre nu mai persecută Biserica, dar săvârşesc un veritabil genocid spiritual şi naţional.”
(«Cuvântul Românesc», aprilie 1987)
Sergiu Grossu, În adâncul abisului, cap. III,
«ROMÂNIA COMUNISTĂ ESTE O IMENSĂ PUŞCĂRIE» Interviu acordat cotidianului francez „Present” din 19 şi 20 februarie 1987
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/adevarul/docs/cap3.htm
Partajează asta:
30 de ani de la demolarea forțată a Bisericii Creștine Baptiste NĂDEJDEA făcută de organele represive comuniste (1985-2015) – update
Acest articol este un update al celui despre demolarea locașului de cult al Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București în ziua de Rusalii 1985.
Anul acesta (2015) de Rusalii se împlinesc 30 de ani de la demolarea locașului de închinare al Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București al cărui pastor la momentul respectiv era Buni Cocar.
Biserica Baptistă „Nădejdea sau Biserica Baptistă Giulești, cum este cunoscută aceasta, este situată în cartierul bucureștean Giulești pe strada Luduș, Nr. 4. Conform informațiilor prezentate de către Ioan Bunaciu în cartea Istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica a luat ființă ca un punct misionar al Bisericii Baptiste din cartierul Ferentari. Actuala Biserică Baptistă Providența. Conform informațiilor oferite de Alexa Popovici, biserica a fost fondată în anul 1933 de către Țopa Ioan care fusese trimis de Biserica Baptistă din Ferentari pentru a stabili în cartierul Giulești o filială a Bisericii din Ferentari (Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste, p. 124). Inaugurarea casei de rugăciune și oficierea primului serviciu divin în ea a avut loc la data de 15 septembrie 1933. (Dumitru Lungu, Mircea Bulatov, 1933-2013 Nădejdea în Dumnezeu: 80 de ani de lumină creștină la margine de București, p. 20). Pe parcursul anilor Biserica Baptistă din Giulești a cunoscut o oarecare dezvoltare, astfel că în anul 1961, după arondarea bisericilor – vezi detalii în Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) – sub pastorația lui Constantin Bălgrădeanu biserica ajunsese la 180 de membrii (Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste, p. 125). La cutremurul din 4 martie 1977 biserica a suferit unele pagube materiale, iar credincioșii s-au întâlnit o vreme în Capela Seminarului Teologic Baptist de pe strada Berzei, Nr. 29. Între timp enoriașii au reușit să facă unele reparații minore și să se mute în locașul lor de închinare din strada Luduș. În anul 1980 a fost ales ca pastor al Bisericii, Buni Cocar, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București (1978). Ioan Bunaciu menționează că „acesta a folosit în închinare practici carismatice, iar rezultatul a fost că s-au atașat de biserică mulți credincioși din alte biserici, mai ales din cele penticostale. Biserica a ajuns astfel să numere aproximativ 250 de membrii.” (Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste, p. 125). Acesta este contextul pentru care era nevoie de extinderea locașului de cult. Referitor la necesitatea unui astfel de demers nu există puncte de vedere divergente, ci numai în ceea ce privește modul de realizare și obiectivele care au stat în spatele deciziei pastorului Buni Cocar.
O primă poziție este exprimată de pastorii Ioan Bunaciu și Vasile Talpoș, ambii evidențiind faptul că ceea ce s-a realizat putea pune în pericol viețile oamenilor.
Iată ce spune Ioan Bunaciu:
Buni Cocar „a început construcția unei clădiri noi și mari peste vechea clădire a bisericii, a turnat stâlpi de beton, iar peste ei a turnat cupola și a început să zidească. În acel moment au intervenit în forță autoritățile, deși Uniunea Baptistă l-a apărat și a insistat ca biserica să fie mărită. S-a făcut atunci analiza tehnică a lucrărilor, a stâlpilor, mai ales, și concluzia a fost că aceștia nu erau în măsură să susțină greutatea acoperișului, astfel că imobilul era în pericol să se prăbușească. Dându-se ordinul de demolare, Cocar a întrevăzut dintr-o dată prilejul de a obține statutul de prigonit. (…) S- a adeverit curând că stâlpii s-ar fi putut prăbușii oricând.
După plecarea lui Buni Cocar în anul 1986 pastoratul bisericii a fost preluat de fratele Talpoș Vasile.”
Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 126.
Vasile Talpoș menționează și el că stâlpii de susținere erau slabi
„Deși am pledat în fața celor șapte sau opt reprezentanți ai Primăriei timp de două ore să renunțe la planul demolării ei au venit cu contra argumente afirmând că acea clădire nu era construită după un plan și nici executată conform regulilor de construcții. (…) Din nefericire, când s-a demolat complet clădirea, în vederea realizării noii construcții, am constat că aveau dreptate.” Referire la anul 1993 când s-a început noua construcție.
Mărturie Vasile Talpoș în Dumitru Lungu, Mircea Bulatov, 1933-2013. Nădejdea în Dumnezeu, p. 122
Aspectele menționate mai sus amintesc, dincolo de aspectele tehnice, momentele de tensiune și persecuție prin care au trecut membrii Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București.
Iată și mărturia pastorului Buni Cocar despre necesitatea extinderii locașului de cult și împrejurările care au dus la demolarea locașului de cult.
„În fiecare an am extins casa de rugăciune, dar cu toate aceste remodelări n-am avut un singur serviciu în care să nu stea oamenii în picioare. Era o lucrare a Duhului Sfânt în mijlocul nostru și noi încercam să oferim condiții cât mai bune pentru toți cei interesați să participe la slujbe.
Singura cale era să amenajăm casa pe care o aveam , s-o extindem puțin chiar. Am propus asta și frații mei de credință s-au dedicat construcțiilor și renovărilor. Ne-am bucurat să facem lucrarea, fiindcă simțeam că odată cu renovarea casei deveneam și noi puțin mai noi, mai ”renovați”. Din nefericire, extinderile le-am făcut mereu fără nici o aprobare de la cei în drept. Nu se dădeau și noi ne-am asumat riscul, construind fără avizul puternicilor zilei și nopții. După fiecare mărire constatam că trebuie să facem o alta.”
Buni Cocar, Și tata a plâns, pp. 191-192
Prin acest scurt istoric și prezentare a evoluției Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea am ajuns și la momentul 1985.
Iată ce menționează Buni Cocar despre factorul declanșator a demolării Bisericii:
„Autoritățile statului au ”înghițit” aceste remodelări până la cea din 1985, când președintele Ceaușescu, în căutare de un loc potrivit pentru portul București la Dunăre (vroia să aducă Dunărea la București și tocmai în Giulești Sârbi), a observat o clădire neobișnuită în zona Pieții Giulești. Necunoscând-o l-a întrebat pe primarul Capitalei, Gheorghe Pană: „Faci aici Piața Pantelimon, Gheorghe?
Primarul Pană era în completă necunoștință de cauză și a promis cercetări. A doua zi primarul Pană (…) și cu el zeci și zeci de oameni ai regimului, primari de sector, secretari de partid, securiști, polițiști și oameni de ordine au venit la biserică. (…)
Tovarășii ne-au lovit în numele lui Marx sau Ceaușescu, convinși că sunt îndreptățiți să acționeze cum au făcut-o.”
Buni Cocar, Și tata a plâns, pp. 192-194
Înainte de a lăsa mărturia unui martor ocular să relateze cele ce s-au întâmplat în ziua de Rusalii a anului 1985 se cuvin făcute câteva precizării referitoare la mărturia pastorului Buni Cocar. Astfel, pot să confirm faptul că în anii 80 președintele Nicolae Ceaușescu a vizitat și zona Pieței Giulești, fiind copil nu am reținut anul când a avut loc această vizită, dar evident că era un eveniment pentru noi să fim vizitați de președintele țării. În ceea ce privește faptul că Ceaușescu dorea să realizeze un port în zona Bucureștiului informația este reală, Ceaușescu avea acest vis de a aduce Dunărea la București, dar cred că pastorul Buni Cocar este sarcastic atunci când afirmă că Ceaușescu dorea să realizeze acest lucru în zona Giulești Sârbi. Nu intru acum în detalii despre acest aspect, însă se știe că portul se dorea realizat pe râul Argeș. Ceea ce este relevant în acest caz are de-a face cu modul abuziv în care a fost dărâmat locașul de cult al unei bisericii recunoscută de către autorități. Mai sunt lucruri de spus și mărturii de adus referitoare la acest eveniment dramatic care a schimbat viața unora dintre credincioși, dar deocamdată la mărturia fratelui Mircea Bulatov, unul dintre martorii acelor evenimente, s-a relateze prin intermediul unui material comemorativ ce are la bază experiența, documente de arhivă, dar și a unele mărturii orale.
Din atașament puteți descărca un scurt material, însoțit de imagini, cu descrierea acelor tulburătoare evenimente.
Pentru o înțelegere și mai profundă a grozăviilor de atunci urmăriți fragmente din mărturia lui COJOCĂRESCU ION subinginerul constructor și în același timp diacon al bisericii NĂDEJDEA în 1985, folosind următoarele linkuri:
Partea 1 COJOCARESCU ION Întrebări și acuzații
[https://www.youtube.com/watch?v=p4DN8yQMu0A&feature=youtu.be[/embed]
Partajează asta:
Vasile Talpoș, president of Baptist Theological Institute of Bucharest, visited Birmingham Baptist Association (2002)
Searching on internet information about the function of Past President on European Baptist Federation (EBF) I found an interesting article about the visit that Vasile Talpoș, at that time President (Rector) of Baptist Theological Institute of Bucharest, made in Alabama „to share with Alabama Churches about the expansion of the seminary”
Prof. univ. dr. Vasile Talpoș
Today when Baptist Theological Institute of Bucharest celebrate 95 years (1921-2016) for me as historian this information are important to understand the evolution of this institution.
September 19, 2002
Revolution and evolution are two unlikely descriptors of a Baptist seminary. However, in Bucharest, Romania, the words portray the history and future of the Bucharest Baptist Theological Seminary.
Its president, Vasile Talpos, visited Birmingham Baptist Association Aug. 28, to share with Alabama Churches about the expansion of the seminary.
Since the revolution in the late 1980s and the fall of the communist party in Romania, the seminary evolved from a high school level program that was restricted by the government to a university level program that educates more than 400 students annually.
Students come from across the country to attend the seminary which offers a theology degree. Currently 80 students are enrolled fill time, and 45 students are enrolled part time.
The increase of scope and influence of the seminary can be partially attributed to the dedicated work of Talpos.
“I had a burden on my heart to improve and develop the theological training of Baptists in Romania,” Talpos said, who was born and educated inRomania but received his doctorate from Southern Baptist Theological Seminary in Louisville, Ky.
Under the direction of Lewis a. Drummond, currently the Beeson Divinity School Billy Graham professor of evangelism and church growth, Talpos majored in evangelism and the secondary areas of Old Testament and preaching. He immediately returned to Romania and began preaching and teaching at the Baptist seminary. In 1988, he assumed his current position as president of the Bucharest Baptist Theological Seminary where he is a full-time professor and administrator.
Throughout the 81-year history of the seminary, it has never seen a season of growth like the past decade. In a land where professing Jesus could once have cost you your life, the seminary staff welcomes the freedom they now have in expressing and sharing their faith.
“We have very good opportunities at this time to spread the gospel, to evangelize, to start missions and to plant in Romania. The people are open to Christianity, ”Talpos said.
Gary Fisher, pastor of First Baptist Church, Pinson, has led a missions team to Romania for the past seven years. Other churches from Birmingham and across the state have also sent missions teams to Romania.
A changing culture
Fisher commented on the contrasting climate for Christianity that he has witnessed over the years he has visited Romania.
“When we first went in the mid-1990s, we met people who had been severely persecuted by the communist regime,” he said. “Some people had been held with guns to their head and told to deny their faith or face death. It was the type things you read about, but it really happened to those individuals. I have tremendous respect for those people I met, many of which had miraculous stories of deliverance.”
“We are very grateful for everything our brothers in the United States do for Romania,” Talpos said.
http://www.thealabamabaptist.org/print-edition-article-detail.php?id_art=30478&pricat_art=8
Partajează asta:
La odinea zilei (27 septembrie 2016) – Biblii aduse ilegal în România în vremea comunismului
Partajează asta:
Binecuvântată fii, închisoare – un film despre anchetarea și detenția scriitoarei Nicole Valéry-Grossu
„Binecuvântată fii, închisoare” este un film românesc realizat de regizorul Nicolae Mărgineanu în anul 2002, ecranizare a scrierii cu caracter autobiografic a scriitoarei Nicole Valéry-Grossu „Bénie sois-tu, prison”.
Nicole Valéry-Grossu (Nicoleta Valeria Bruteanu), nepoată dinspre mamă a lui Iuliu Maniu este soția lui Sergiu Grossu.
Acțiunea se petrece în România din jurul anului 1950, aflată sub influența stalinismului. 24 august 1949: Nicoleta, o tânără intelectuală, este arestată pentru simplul motiv că făcea parte dintr-un partid politic de opoziție și că era nepoata lui Iuliu Maniu. Este închisă în clădirea numită Malmaison. Aici este interogată și torturată până la extenuare, dar rezistă redescoperindu-și credința religioasă.
După trei luni, este transferată la penitenciarul de la Mislea, Prahova, unde se remarcă prin caracterul său ferm, apoi ajunge la Canalul Dunăre-Marea Neagră. După patru ani de detenție, este eliberată fără a fi niciodată judecată.
Titlul cărții a fost împrumutat de la scriitorul rus Aleksandr Soljenițîn (1918 – 2008), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1970, și el fost dizident anticomunist și deținut politic al Gulagului comunist: „Toți scriitorii care au vorbit despre închisoare fără să fi trecut prin ea s-au simțit obligați să-și arate simpatia față de deținuți și să blesteme închisoarea. Eu am stat acolo mult timp, acolo mi-am făurit sufletul și pot spune fără ocol: Binecuvântată fii, închisoare…, binecuvântat fie rolul pe care l-ai jucat în existența mea!” Aleksandr Soljenițîn
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Binecuv%C3%A2ntat%C4%83_fii,_%C3%AEnchisoare
Despre Sergiu Grossu aflăm că este licențiat în filosofie, filologie modernă și teologie, al Universității din București, iar ca tânăr licențiat acesta a refuzat să fie profesor în școlile comuniste, pentru a nu fi obligat să-i învețe pe copii materialismul dialectic impus de regimul comunist. Sergiu Grossu a activat clandestin în mișcarea religioasă ortodoxă „Oastea Domnului”, interzisă de regimul comunist.
În anul 1957, s-a căsătorit cu Nicoleta Valeria Bruteanu, nepoată dinspre mamă a lui Iuliu Maniu. În 1959 este arestat și condamnat pe motive politice, la 12 ani de detenție grea. În urma unui decret de grațiere, a fost eliberat din închisoare în 1962.
Împreună cu soția sa, se hotărăște să se refugieze în Occident și cei doi soți reușesc să se stabilească în Franța, în anul 1969.
În Franța s-a consacrat popularizării situației religioase a credincioșilor din România comunistă și din celelalte țări comuniste, denunțând comunismul ca fiinddușmanul lui Hristos în lume.
Începând cu anul 1971, a editat la Paris revista „Catacombes” (1971-1992), care avea drept subtitlu: mesager supraconfesional al „Bisericii Tăcerii”. Împreună cu soția sa Nicole Valéry-Grossu inițiază conferințe la radio (Radio Europa Liberă), precum și în numeroase orașe din Franța și Belgia, pentru a scoate la iveală, în rândul francezilor și belgienilor, adevărata soartă a credincioșilor din țările comuniste.
După 27 de ani de exil, Sergiu Grossu s-a întors pentru totdeauna la București, la 18 ianuarie 1996, cu sicriul soției sale, Nicoleta Valeria Grossu. La București, el a creat Fundația Foștilor Deținuți Politici „Nicoleta Valeria Grossu”, editura „Duh și adevăr”, și asociația „Centrul de Cultură creștină Nicoleta Valeria Grossu.”
În Chișinău, Sergiu Grossu a fondat Centrul Internațional de Cultură pentru Copii și Tineret „Sergiu Grossu” și a sponsorizat crearea Muzeului Memoriei Neamului, condus de fostul său coleg de clasă, Vadim Pirogan.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sergiu_Grossu
Partajează asta:
12 Years a Slave – Movie
”This is a story about Hope, Love, and Courage.” Take a look behind the scenes of Steve McQueen’s epic historical drama 12 Years a Slave, nominated for 9 Academy Awards, including Best Picture.
12 Years a Slave – Official trailer
12 Years a Slave – Movie
Partajează asta:
TVR – Mari Români: Richard Wurmbrand
Partajează asta:
Suferinţa, binecuvântare pe calea lui Isus – Ferenc Visky despre Richard Wurmbrand și mișcarea betanistă
Pastorul reformat Ferenc Visky vorbește în acest interviu, realizat de Forumul Civic Cteștin, despre Richard Wurmbrand și mișcarea betanistă, o mișcare de trezire în cadrul Bisericii Reformate
Istorie Evanghelica 