Hotnews.ro – Este închiderea bisericilor o agresiune la adresa libertății religioase?
Cătălin Raiu, teolog și politolog, cadru didactic la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București și membru al panelului de experți pe libertate religioasă la OSC, publică pe Hotnews.ro un articol în cadrul căruia analizează decizia autorităților române de închidere a bisericilor și se întreabă dacă această acțiune nu este o agresiune la adresa libertății religioase. În partea de final autorul face o trimitere la situația din Ungaria.
Iată câteva extrase din articolul la care am făcut referire:
„Conform standardelor internaționale, statele nu pot suspenda libertatea religioasă nici în stare de război și nici în stare de urgență. Însă, libertatea religioasă poate fi restrânsă ca măsură excepțională pentru restabilirea ordinii și securității publice sau în situații de epidemii ca măsură excepțională și cu îndeplinirea următoarelor condiții: 1. să fie prevăzută de lege 2. să servească unor scopuri ale corpului politic în integralitatea lui (protejarea securității, a ordinii publice, a sănătății etc.) 3. să fie nediscriminatorie în limbaj și aplicabilitate (4) să servească strict scopului și perioadei anunțate. (…)
Dacă înțelegem libertatea religioasă în sens normativ, ca un drept care-și are limitele în exercitarea altor drepturi (de exemplu, dreptul la o viață sănătoasă) atunci măsurile guvernamentale, inclusiv cele din țara noastră, nu sunt de fapt restricții, ci instrumente pentru armonizarea democratică a mai multor drepturi.
Dacă înțelegem libertatea religioasă în sens larg ca unul dintre drepturile fundamentale ale democrației, susceptibil de a nu avea limitări tocmai pentru că se află la baza piramidei drepturilor și libertăților, atunci măsurile guvernamentale sunt restricții, dar sunt justificabile.
Dincolo de această distincție care are mai degrabă valoare lexicală, întrebarea principală care se pune este dacă ne aflăm în fața unei limitări a libertății religioase per se sau dacă acest episod, pus în context românesc, are și alte valențe din moment ce nu știm cum s-a hotărât aplicarea restricțiilor, ci doar cum s-a comunicat. (…)
Tema restricționării libertății religioase, un drept înțeles la noi ca fiind opțional și neimportant în ciuda experienței recente a regimului comunist și a presiunii occidentale actuale, devine pentru săptămânile următoare o temă de reflecție pentru Parlamentul României, garantul drepturilor și libertăților cetățenești. Parlamentul are are șansa, spre deosebire de vecinii din Ungaria, să cenzureze năravurile militare și să fie atent la limbajul și instrumentele folosite pentru ca această perioadă de criză să nu lase cicatrici adânci în democrația autohtonă.
Contraexemplul care trebuie să ne dea de gândit este segmentul de timp 2010-2012 când Viktor Orban, pe atunci socotit un simplu politician oportunist și extremist, și-a asigurat dominarea politică a Ungariei prin reducerea la tăcere a Parlamentului care, printre altele, i-a votat în 2012 o nouă lege a cultelor prin care nu doar că se restricționa masiv libertatea religioasă, ci se și degradau unele culte religioase la statutul de simple ONG-uri civile.
Ulterior Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat câștig de cauză organizațiilor religioase, presiunea comunității internaționale a crescut denunțând regimul iliberal de la Budapesta, dar Viktor Orban care lucrează de 10 ani cu un Parlament slab, se folosește în prezent de atitudinea care l-a consacrat pentru a cere prin decretul de instituire a stării de urgență din 20 martie puterea de a emite ordonanțe în mod discreționar pentru o perioadă nelimitată de timp, de a suspenda aplicarea unor legi, de a amâna alegerile sine die, precum și pedepsirea cu 3-5 ani de închisoare a persoanelor pe care Guvernul le consideră vinovate pentru obstrucționarea mediatică a efortului de limitare a răspândirii efectelor pandemiei”.
Sursa HotNews.ro via RoEvanghelica
Partajează asta:
La mulți ani, România!
Anul 2018 marchează centenarul României, împlinirea a 100 de ani de la momentul 1918 când în trei etape (martie, noiembrie, decembrie) provinciile românești s-au unit cu Regatul României. La 27 martie 1918 s-a votat unirea Basarabiei cu Țara Mamă (România), la 28 noiembrie 1918 s-a votat unirea Bucovinei cu România, iar ca o încununare a tuturor acestor eforturi, la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia s-a dat citire de către episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a Rezoluției Marii Adunări Naționale prin care s-a votat unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Vechiul Regat.
Acest proiect de unitate națională nu a fost unul facil, beneficiind de un context politic internațional favorabil, de jertfa unor generații întregi, dar și de implicarea unor oameni politici, remarcând aici contribuția deosebită a Reginei Maria la Conferința de Pace de la Paris. Sfârșitul Primului Război Mondial (1914-1918) și dispariția imperiilor multinaționale din vecinătatea noastră în cadrul cărora se aflau sau se aflaseră teritorii românești (Imperiul Țarist, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman) au fost de asemenea factori pe care trebuie să-i luăm în considerare.
Deși România Mare a încetat să existe în vara anului 1940, România ca țară a rezistat vitregiilor timpului și astăzi, 1 Decembrie 2018, îi serbăm centenarul.
Dincolo de aspectul politic avem și unul social și religios. La realizarea visului de veacuri al românilor, unirea, și-au adus contribuția și oameni de cultură, dar și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, Bisericii Greco-Catolice, dar și ai altor confesiuni religioase. Printre acestea din urmă doresc să evoc și contribuția celor de factură protestantă, precum confesiunea baptistă ai căror credincioși s-au jertfit pentru țară în Războiul de Reîntregire Națională, au dorit unirea și au militat pentru ea prin modul lor de a gândi și acțiunile lor.
Doresc să evoc aici și jertfa lui Samoilă Mârza, fotograful Marii Uniri, care și-a vândut o pereche de boi pentru a-și cumpăra un apărat de fotografiat cu care a imortalizat momente unice de la Marea Adunare Națională întrunită la Alba Iulia la 1 decembrie 1918.
Faptul că unirea românilor într-un singur stat nu a fost proiectul unei singure persoane sau partid politic este evidențiat și de istoricul Florin Constantiniu:
“Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.”
Pentru toate acestea se cuvină să le aducem tuturor recunoștiință și să nu ne uităm istoria.
Partajează asta:
Marius Silveșan în dialog (12) cu pastorul Corneliu Ardelean despre implicarea baptiștilor români în acțiuni de protest social împotriva regimului comunist
În vara acestui an (2015) am avut privilegiul de a avea un dialog cu un om deosebit, domnul Corneliu Ardelean, actualmente pastorul Bethel Romanian Church din Vancouver, Canada. Am ajuns să discut cu pastorul Corneliu Ardelean plecând de la articolul despre Implicarea baptiștilor români în acțiuni de protest social împotriva regimul comunist publicat în Revista Creștinul Azi, Nr. 4/2013, pp. 9-10.
Discuția a pornit cu o prezentare generală, iar apoi ne-am axat pe contextul și acțiunile efective de implicare a domnului Corneliu Ardelean în acțiuni de protest social, în anii 80 ai secolului XX, împotriva regimului comunist.
În partea a doua a acestui material (de la minutul 20) continuăm discuția de la momentul în care pastorul Corneliu Ardelean a fost invitat la Miliție la întâlnirea cu maiorul Burlan.
Avem aici și portretul tatălui, precum și aspecte din perioada copilăriei, a școlii și persecuțiile și batjocura suferite datorită credinței.
Impactul colaborării cu organizații precum Navigatorii și Biblical Education by Extension (BEE).
Nelu Brisc, Levi Marian, Miheț Titus de la Zalău, frați alături de care timp de șase ani a studiat Scriptura. În acest context a ajuns pastor fără Seminar.
care era implicarea pastorului Levi Marian în sistemul celor de la BEE. Levi Marian fusese exmatriculat de la Facultatea de petrol sau Mine din Petroșani. Corneliu Ardelean face aici și portretul lui Levi Marian.
Relația cu pastorul Iosif Țon.
Este amintit impactul acțiunilor lui Liviu Olah
În partea a treia (de la minutul 40) continuăm discuția despre pastorul Iosif Țon. Învățătura lui Iosif Țon a avut o influență deosebită asupra modului cum s-a raportat regimului și autorităților.
De asemenea, l-am rugat pe interlocutorul meu să menționeze mai multe lucruri despre Liviu Olah.
Vorbește despre perioada studiilor intensive la Seminarul Teologic Baptist din București (1987-1989), de colegii pe care i-a avut atunci.
L-am rugat pe pastorul Corneliu Ardelean să vorbească și despre oamenii care i-au influențat viața. Pe lângă cei pe care deja i-a amintit sunt aduse în atenție nume precum Vasile Talpoș, profesor de homiletică, cel care l-a învățat cum să analizeze Biblia sistematic.
Vasile Taloș, un om de o demnitate deosebită.
Vorbește și despre vizita lui Billy Graham în România în 1985.
Revoluția din decembrie 1989
Perioada de libertate de după decembrie 1989.
Cum a ajuns în Canada la Vancouver și ce a făcut acolo se regăsește în partea de final a interviului, dialogului, pe care l-am avut cu dânsul în luna iulie 2015.
În final l-am rugat să transmită un gând pentru cei care ne urmăresc.
Partajează asta:
Emanuel Conțac – Însemnările unui cobai bibliofil (6). „Sfîntă tinerețe legionară”
https://vaisamar.wordpress.com
Un punct de vedere al lui Emanuel Conțac despre viața politică în România interbelică bazat pe lectura cărții lui Roland Clark.
Partajează asta:
10 mai – Ziua regalității
Pentru unii dintre români ziua de 10 mai reprezintă Ziua Regalității. Dincolo de însemnătatea ei astăzi, ziua de 10 mai este una istorică după cum dovedesc și informațiile de mai jos:
10 mai 1866 a reprezentat ziua sosirii la Bucureşti a prinţului Carol, ales domnitor al României. În aceeași zi acesta a depus jurământul în fața Parlamentului
(anterior, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi)
10 mai 1877 , prințul Carol I proclamă independenţa României (pe 9 mai Kogălniceanu citise declarația în Parlament. Vezi detalii AICI)
10 mai 1881, Carol I a fost încoronat ca Rege al României.
Menționez și faptul că în timpul monarhiei, din 1866 şi până în 1948, 10 mai a fost Ziua Naţională a României
Informații despre această zi puteți găsi și în următoarele materiale
http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Ioan_Cuza
http://www.descopera.ro/descopera-istoria-romanilor/5166895-misterele-abdicarii-lui-ai-cuza
Partajează asta:
Istoricul Lucian Boia despre România înainte și după comunism
Foto: studentiq.ro
România este țara care intră în comunism cu cei mai puțini comuniști și iese cu cei mai mulți
Partajează asta:
Scrisoare deschisă a reprezentanților cultelor neoprotestante din România (1977) – update
Update: Acest articol este o republicare la care am adăugat informații noi.
Ideea acestui articol mi-a fost sugerată indirect de doi prieteni: Bogdan Emanuel Răduț și Cristi Țepeș. Emanuel Răduț a amintit în cartea Cultele Neoprotestante în statul socialist (1965-1990), pp. 51-53 despre Scrisoarea celor 6 evanghelici citită la Radio Europa Liberă în luna aprilie 1977.
RFE (Radio Free Europe – Radio Europa Liberă) – tismaneanu.wordpress.com
Pornind de la informațiile lui am dorit să aprofundez subiectul și, inevitabil, m-am îndreptat către Iosif Țon, Confruntări, carte pe care am citit-o când mă documentam pentru redactarea tezei de doctorat. Încercând să mă edific asupra ceea ce s-a întâmplat în aprilie 1977 am observat că Țon nu precizează clar diferența dintre documentul Chemarea la adevăr și documentul Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. Dată fiind această situație m-am îndreptat către Dorin Dobrincu care tratează subiectul în cadrul articolului „Libertate religioasă și contestare în România lui Nicolae Ceaușescu: Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC).” Recitind cu atenție articolul lui Dorin Dobrincu am înțeles faptul că în aprilie 1977 evanghelicii români atrăgeau atenția asupra a ceea ce se întâmpla în România prin intermediul a două documente. Este vorba de Cultele neoprotestante și drepturile omului în România și Chemarea la adevăr, care era un preambul al primului. Informații suplimentare am obținut consultând Revista Religion in Communist Lands, editată de către Keston Center care, coroborate cu cele obținute anterior, le-am transpus în scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), pp. 350-351 la secțiunea rezervată formelor specifice de opoziție față de regimul comunist după 1965.
Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977
Imboldul de a scrie despre acțiunea reprezentanților evanghelici din aprilie 1977 a fost dat și de Cristi Țepeș, cu care m-am întâlnit ieri la lansarea cărții mele. În acest context, Cristi a menționat faptul că pe 5 aprilie (în fapt 4 aprilie) se împlinesc 36 de ani de la difuzarea scrisorii și de la arestarea semnatarilor (Iosif Țon, Constantin Caraman, Aurel Popescu, Pavel Nicolescu, Radu Dumitrescu, Silviu Cioată).
Pavel Nicolescu (centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com)
Cristi Țepeș a vorbit despre acest moment și în cadrul unui scurt interviu acordat lui Alin Cristea, redactorul blogului România Evanghelică. Interviul cu Cristi Țepeș și informațiile publicate de Dorin Dobrincu în articolul despre ALRC menționat mai sus au fost publicate de Alin Cristea sub titlul Cristi Țepeș și Dorin Dobrincu despre momentul Aprilie 1977, material preluat și de mine AICI.
După publicarea articolului, Cristi Țepeș mi-a scris următoarele:
Fac o precizare. Documentul a fost difuzat pe 4 aprilie 1977 seara foarte târziu iar Iosif Ton a fost arestat a doua zi dimineața de la familia Mihai Stan din Iași, unde găzduise peste noapte. Era duminica dimineața, când toți l-am așteptat să vina la biserica unde trebuia sa termine o predica pe care o începuse în seara dinainte. Biserica era plina și el n-a mai apărut… Lacrimi, rugăciuni, revolta, …
Eu i-am răspuns
În ceea ce privește evenimentul/evenimentele la care m-am referit în articol, sursele documentare pe care le-am găsit menționează că Scrisoarea a fost difuzată la Radio Europa Liberă în seara zilei de duminică, 3 aprilie 1977 la ora 23, iar arestarea a avut loc luni, 4 aprilie. Sergiu Grossu amintește despre acest eveniment dar încă nu am citit relatarea sa.
Un articol din 1978 apărut în Revista Religion in Communist Lands, deci destul de aproape de eveniment, menționează ca dată de difuzare 3 aprilie iar ca dată a arestării, luni, 4 aprilie 1977.
Dorin Dobrincu menționează la rândul lui tot data de 3 aprilie, dată menționată și de mine în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), pp. 350-351.
Ceea ce spune Dobrincu este preluat de Alin Cristea care a publicat informația sub titlul Cristi Țepeș și Dorin Dobrincu despre momentul Aprilie 1977.
Am verificat pe calendar și 4 aprilie 1977 a fost într-o zi de luni, ceea ce confirmă că menționarea datei de 3 aprilie ca fiind duminică este corectă. În consecință, este posibil ca el să fi predicat duminică seara și să-l fi așteptat să revină luni seara, sau poate este vorba de evenimente diferite?
Mă poate ajuta cineva cu data arestării lui Iosif Țon? A fost arestat pe 4 aprilie sau pe 5 așa cum își amintește Cristi?
Voi reveni cu informații suplimentare despre protestul celor 6 evanghelici și represaliile autorităților.
Partajează asta:
Teofil Stanciu aduce în discuție un subiect arzător, cel al învățământului românesc și modul în care acesta poate deveni nu transdisciplinar ci competitiv în raport cu cel din Rusia, dar și cu alte sisteme de învățământ.
De dimineață, mi-a fost dat să aud o domniță de la ceva organizație d-asta cu nume pompos (Educația 2000+, cred) cum se văita că e vai ș-amar de transdisciplinaritatea noastră, fiindcă noi avem doar profesori tradiționali, de fizică, de chimie, de biologie, și nu profesori „de științe”.
Mi-au trecut numaidecât niște frisoane electromagnetice pe șira spinării, căci încercam să înțeleg profilul acestui dascăl de tip nou, european: profesorul de științe. Voi cum vi-l închipuiți? Știe câte puțin din fiecare, dar nimic până la capăt? Știe totul despre toate? Știe numai ceea ce se situează la limita dintre științe – indiferent ce o fi acolo?
Sper să nu existe niciodată asemenea aberație, fiindcă ar aduce numai nenorociri educației copiilor. Autorul Manifestului transdisciplinarității (și altor cărți teoretice despre transdisciplinaritate), fizicianul (deci nu „profesorul de științe”) Basarab Nicolescu, susține că numai după ce stăpânești temeinic o disciplină poți să stabilești corelații transdisciplinare.
Și…
Vezi articolul original 729 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Documentar: Un secol pentru România
Românii nu au motive să se rușineze de istoria lor.
Adrian Cioroianu
Acesta e mesajul-cheie al documentarului “Un secol pentru România”
„Drumul pe care România l-a parcurs în ultima sută de ani, până când a devenit parte integrantă a Europei, n-a fost nici simplu și nici ușor. România a avut mereu priorități uneori ele au fost expresia dorinței cetățenilor, alteori – cum vom vedea – au fost impuse din afară, uneori și cu forța”, spune Adrian Cioroianu, Decanul Facultății de Istorie a Universității București.
Scenariul este semnat de istoricul Adrian Cioroianu, cel care ne invită să descoperim împreună drumul pe care l-a parcurs România în ultimul secol.
Pe parcursul a 50 de minute, istoricul Adrian Cioroianu ne călăuzește în parcurgerea ultimilor 100 de ani de istorie a României, drum marcat prin 10 priorități naționale ale secolului, printre care succesiunea de evenimente premergătoare formării României Mari, tensiunile politice de la mijlocul secolului XX, desfășurarea celui de-al doilea Război Mondial, consolidarea comunismului, precum şi contextul international care a influențat situația României.
În cadrul unui interviu pentru Ziarul Adevărul, istoricul Adrian Cioroianu vorbește despre ideea acestui documentar, modul său de realizare și accentuează ideea că români nu au o istorie superioară altor popoare.
Cum s-a născut acest documentar?
Adrian Cioroianu: Din colaborarea constantă cu televiziunea publică. Iar anul trecut am decis să facem ceva mai aparte pentru a marca sărbătoarea naţională. Ceea ce a ieşit ne-a depăşit aşteptările, semn că românul iubeşte istoria chiar dacă nu răsfoieşte constant cărţi de specialitate. O asemenea informaţie, profesionist realizată de echipa din televiziunea publică cu care am colaborat, se bucură aşadar de un public numeros şi demn de luat în seamă.Cât aţi lucrat la scenariul documentarului?
Adrian Cioroianu: Trebuie spus că nu am avut prea mult timp la dispoziţie. La mijlocul lunii octombrie am început să conturez scenariul documentarului, adică cele zece priorităţi care au stat, în opinia mea, în faţa românilor în ultimul secol. Puteam să aleg 15 sau poate 20 de direcţii principale, dar mi s-a părut că diluez mesajul transmis dacă aleg varianta mai stufoasă. Apoi, la începutul lui noiembrie au început filmările efective.De ce aţi ales doar cadre interioare?
Adrian Cioroianu: Iniţial se planificaseră filmări şi în exterior. Le-am eliminat doar după ce colegii din TVR au decis că e mult mai bine să alegem exclusiv cadre interioare. Aşa se face că, cu excepţia imaginilor de arhivă, unele nemaicunoscute până azi cum ar fi o paradă regală din 10 mai 1925, scenele în care parcurg firul documentarului au fost turnate fie la Academia România sau la noua Bibliotecă Naţională, fie în platourile TVR sau la Biblioteca Centrală Universitară. De remarcat că în toate aceste instituţii publice, cu excepţia TVR, nu am filmat decât sâmbetele şi duminicile, pentru a nu deranja prin filmările noastre programul de lectură. Iar o zi de muncă la documentar, deşi de weekend,a inclus de la şapte la zece sau chiar mai multe ore de filmare.Avem noi, românii, o istorie mai specială decât a altora?
Adrian Cioroianu: Nici pomeneală! Trebuie s-o cunoaştem însă, ca s-o acceptăm. Şi în nicun caz nu are de ce să ne fie ruşine cu ea! În ultimii 100 de ani au existat perioade mult mai grele decât cea pe care o traversăm astăzi cu toţii şi lumea noastră nu s-a sfârşit atunci. Ea continuă. Desigur, popor latin şi levantin deopotrivă, am preferat să consumăm excesiv de multă energie în polemicile interne, uitând să ne mai uităm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ne plângem şi în prezent de acest lucru! Una peste alta, acest film ne arată drumul pe care România l-a parcurs după războaiele balcanice, adică în preajma declanşării primei conflagraţii mondiale, în tentativa sa de a deveni pe deplin parte a Europei. Nimic n-a fost uşor, mai ales atunci când anumite lucruri, cum ar fi stalinizarea, ne-a fost impus cu forţa, din exterior.Vreţi să mai remarcaţi ceva anume?
Adrian Cioroianu: Da, muzica celor de la “K1” şi melodia lor, “Pentru România”, pe care am folosit-o în documentar şi care te ţine permanent în priză.
Partajează asta:
Centenar Costache Ioanid și Constantin Caraman la Biserica Penticostală Filadelfia. București 9 decembrie 2012
Conform anunțului pastorului Vasilică Croitor, duminică 9 decembrie 2012, începând cu ora 18, Biserica Penticostală Filadelfia din București celebrează 100 de ani de la nașterea a două personalități ale lumii creștine contemporane românești, Costache Ioanid și Cristian Caraman.
Conform anunțului de pe blogul Răscumpărarea Memoriei la eveniment vor participa:
Cristian Vasile Roske
Virgl Achihai
Iosif Țon – înseamnă că nu mai participă la serviciul de la Diakonia
Lidia Răscol
Cristi Țepeș – în calitate de realizator TV (filmare)
Ioan Mihalaș
Vasilică Croitor – care va veni cu informații noi despre Constantin Caraman în urma documentării realizată în Arhiva CNSAS
Costache Ioanid (1912 – 1987) a fost unul dintre cei mai cunoscuți poeți creștini români, atât în România cât și în străinătate. Multe dintre poeziile sale au fost puse pe melodii, fiind astfel cântate în bisericile, în special neoprotestante, din întreaga Românie și de peste hotare. (www.stiricrestine.ro )
Constantin Caraman (1912-2001), ,,cel mai faimos penticostal român persecutat”, după cum îl prezintă Lect. univ. dr. Valeriu Andreiescu în Istoria Bisericii Penticostale, pastor penticostal și colaborator de încredere al lui Richard Wurmbrand a fost închis timp de 15 luni datorită implicării sale în activitatea subterană de distribuire a materialului religios în România și URSS. Urmărit de Securitate, Constantin Caraman a fost anchetat, arestat şi ,,a executat munci forţate la „Canalul morţii” Dunăre-Marea Neagră între 1951 – 1952. El a devenit mai târziu un reprezentat al tuturor creştinilor persecutaţi şi a fost din nou închis (1963 – 1964; 1971 – 1972; 1977).”
Despre el, Richard Wurmbrand scrie următoarele:
La întoarcerea în țară ,,am fost de asemenea sărutat de Constantin Caraman, unul din principalii oameni de legătură între Misiunea noastră și pastorii care nu fuseseră aici cunoscuţi de stat. Prin el noi am putut aduce alinarea familiilor care fuseseră persecutate.
Și el a fost în închisoare de trei ori. A muncit ca deţinut, ca și soţia mea, la construirea canalului Dunăre – Marea Neagră. O câtă cruzime a fost în acel loc!” p.17
Ce a fost special la reîntâlnirea acestor doi oameni? Ne-o spune chiar Wurmbrand atunci când scrie că acest ,,sărut , [primit de la Constantin Caraman, nu înseamna] atât de mult o atingere a două perechi de buze, cât aceiaşi simţire a două inimi iubitoare” , iar Constantin Caraman nu avea doar o inimă iubitoare ci şi o bucurie interioară extraordinară.
,,Am privit fața strălucitoare a lui Caraman, fostul muncitor-sclav. Pe buze avea un zâmbet triumfător și atât de iubitor! Privindu-l nimeni nu și-a putut închipui prin ce trecuse el de fapt.” p.18
Richard Wurmbrand, De la suferință la biruință, Editura Stephanus, București, 1994, p.17, p.18.
Pentru a-l cunoaște pe acest om extraordinar vă invit să-i citiți și mărturia, povestea fascinantă a vieții și încercărilor prin care a trecut, într-un interviu care dezvăluie măreția lui Dumnezeu.
Referințe:
Invitație CENTENAR Caraman & Ioanid – 9 Decembrie
100 de ani – Costache Ioanid si Constantin Caraman
100 de ani de la nașterea lui Costache Ioanid și Constantin Caraman
RICHARD WURMBRAND DESPRE CONSTANTIN CARAMAN
Rezistenţa anticomunistă penticostală – Constantin Caraman
http://www.cuvantuladevarului.ro/Iulie201212
Istorie Evanghelica 