Arhive etichetă: Romania

„Cu bastonul prin Bucureşti”, ediția a treia în perioada 28 iulie – 9 septembrie


Proiectul „Cu bastonul prin Bucureşti” se va desfăşura la fiecare sfârşit de săptămână, în perioada 28 iulie – 9 septembrie, pe traseul Ateneul Român – Piaţa Naţiunile Unite, sâmbăta, începând cu ora 11.00, iar duminica începând cu ora 18.00.

Bucureștenii şi turiştii pot participa, începând de sâmbătă, la cea de-a treia ediţie a proiectului „Cu bastonul prin Bucureşti”, în care oamenii sunt invitaţi să descopere Capitala pas cu pas, informează organizatorii proiectului, Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN.

Voluntarii ARCEN au pregătit pentru turul ghidat din acest an poveşti inedite despre cum au trecut bucureştenii peste criza din 1929, dar şi cum îşi petreceau vara locuitorii Capitalei: ce localuri frecventau, cu ce delicatese se desfătau, ce melodii fredonau sau unde evadau de căldura insuportabilă. Nu lipsesc nici în acest an poveştile de amor, intrigile şi glumele bucureştenilor care circulau de la un cap la altul al Căii Victoria.

Din dorinţa de a le reda bucureştenilor istoria pierdută a oraşului, ARCEN precizează că reia proiectul „Cu bastonul prin Bucureşti” în contextul în care Capitala este puternic afectată de lipsa unei coerenţe urbanistice, de o dezvoltare haotică, care a dus la masacrarea istoriei şi patrimoniului cultural al Capitalei.

Proiectul ARCEN este o invitaţie adresată bucureştenilor spre a-şi descoperi cu alţi ochi oraşul în care trăiesc, de a-l aprecia şi, nu în ultimul rând, de a-l iubi. ARCEN oferă prin intermediul turului ghidat pietonal şi o alternativă de petrecere a timpului liber în mijlocul oraşului.

Durata turului ghidat va fi de două ore, se va desfăşura în limbile română, engleză şi franceză, iar punctul de plecare al acestuia va fi Ateneul Român.

http://www.mediafax.ro

Reclame

Centrul Român de Studii Transculturale Constanța


Informații preluate de    pe  rascumparareamemoriei.wordpress.com

Centrul Roman de Studii Transculturale Constanța, oferă instruire misionară avansată și pregatire temeinică pentru misiunea transculturală, îmbinând efficient predarea teoretică la clasa cu practica efectuată de studenți în zonele de misiune.

Programul școlii are o durată de doi ani: cursuri biblice de bază și cursuri introductive despre misiune în anul întâi, iar în anul doi – instruirea specifică în domeniul misiunii.

Înscrierile se pot face pană la data de 1 August 2012. Absolvenţii altor instituţii biblice se pot înscrie direct în anul II.

Dosarul de înscriere trebuie depus la secretariatul CRST şi trebuie să conţină următoarele documente:

  • recomandarea pastorului bisericii locale (se solicită de la secretariat);
  • formularul de înscriere (se solicită de la secretariat);
  • copie după diploma de bacalaureat (sau ultima şcoală absolvită);
  • copie după certificatul de naştere;
  • copie după cartea de identitate;
  • copie după certificatul de căsătorie (dacă este cazul);
  • două fotografii tip paşaport (pot fi şi digitale);
  • adeverinţă medicală „clinic sănătos”  apt pentru activitate în colectivitate
  • copie după foaia matricolă a şcolii biblice absolvite, pentru cei care se înscriu în anul II.

Admiterea: se va face în baza unui interviu pe care conducerea CRST îl va avea cu fiecare candidat la data de 10 August 2012.

CRST oferă și cursuri modulare!

În perioada 27 August – 05 Octombrie 2012 se desfășoară o nouă sesiune de “Studii Internaţionale despre Islam din România” predate de profesori cu experiență și reputație internațională. Cei interesaţi pot opta pentru pachete de două, patru sau şase săptămâni.

Pentru detalii apelaţi Centrul Roman de Studii Transculturale tel: 0241-583246, 0741-159203, prin e-mail la: secretariat@crst-ct.ro sau vizitați site-ul www.crst-ct.ro.

Poziția BOR față de situația evanghelicilor în anul 1943


O monstră despre cum vedea Biserica Ortodoxă Română situația evanghelicilor în perioada celui de-al doilea război mondial.

În cazul de față am preluat un articol din ziarul Foia Diacezană din anul 1943

Deși desființarea sectelor s’a făcut printr-un decret-lege la 29 Dec. 1942, au rămas destule uşi prin care aceşti nenorociţi îşi mai scoteau capul’. Monitorul Oficial Nr. 157 din 9 Iulie a. c. publică un decret-lege prin care sunt desfiinţate şi toate instituțiunile, şcolare, filantropice etc. Interesant e că decretul-lege, art. 3, are următorul conţinut:

„Asociaţiunile religioase sectante, care au existat în România la 29 Dec. 1942, şi acele care au fost autorizate ulterior (sublinierea e a noastră N. R.) sau sunt simulate sub forme personale juridice, fără scop lucrativ sau altele, sunt şi rămân desfiinţate de drept.”

O bună parte din decretul-lege se ocupă de procedura ce urmează a se aplica în legătură cu reluarea bunurilor de la sectanți de către Stat sau alte instituţiuni. Sperăm că de acum va înceta şi mărinimia unora din cadrele învățământului față de fiii sectarilor!

***, „Sectele desființate” în Foaia Diacezană, Organ oficial al eparhiei ortodoxe române a Cransebeșului, Anul LVI, Caransebeș 25 iulie 1943, Nr. 30, p. 7.

Încrederea românilor în Biserică, posibile explicaţii


Mircea Kivu (sociloog) pentru Adevărul

Cam de când se fac sondaje de opinie în România, Biserica este instituţia care se bucură de cea mai mare încredere. Românii par a fi, cel puţin după standardele occidentale, un popor extrem de religios. O atestă şi faptul că proporţiile înregistrate la ultimul recensământ publicat în dreptul categoriilor „fără religie” şi „atei” însumează, în România, cea mai mică valoare din Uniunea Europeană (0,1%). Cu alte cuvinte, nu greşim mult dacă afirmăm că „toţi românii sunt religioşi”. În Parlamentul României se jură cu mâna pe Biblie, icoanele sunt omniprezente în şcolile de stat.

Dacă însă priveşti bulucelile şi înghiontelile deloc creştineşti de la fiecare expunere de moaşte sau distribuire de apă sfinţită („daţi numai câte una, să se ajungă la toată lumea!”), apar unele semne de întrebare. Întrebaţi de reporterii insistenţi, oamenii spun că se roagă pentru sănătatea lor şi a copiilor, pentru o viaţă mai bună, să-şi păstreze/recapete slujba/iubitul şi alte asemenea împliniri, mai mult sau mai puţin nobile.

În general, participantul la asemenea manifestări aşteaptă ca, în schimbul unei anevoioase prestaţii, să primească un ce beneficiu. Uite, Doamne, eu postesc, stau la rând, tremur de frig, îmi julesc genunchii; Tu, în schimb, alină durerile provocate fiului meu de boala căreia medicii nu-i dau de leac, convinge patronul să‑mi mărească leafa, găseşte un bărbat bun pentru fiica mea. E un fel de troc cu divinitatea, asemănător în esenţă mai degrabă cu jertfele aduse de vânătorii amazonieni înainte de a pleca la vânătoare. Întreaga poveste e redusă la o simplă relaţie funcţională (acţionez – se produce efectul dorit). Aş spune deci că aserţiunea corectă nu e că românii sunt religioşi, ci mai degrabă mistici.

O altă ipoteză care ar putea explica plasarea bisericii în topul instituţiilor care se bucură de încredere, urmată de obicei de armată, ar putea porni de la tipul de organizaţie reprezentată. Biserica, ca şi armata, sunt organizaţii cu ierarhii stricte, impuse de la vârf către bază, în care ordinul este executat fără şovăire („nu cerceta…”). Dacă coroborăm aceste elemente cu tipul de conducător preferat (şi votat) de regulă în România, despotul luminat, avansăm către ideea că, din păcate, conaţionalii noştri manifestă, chiar dacă nu o declară direct, o periculoasă apetenţă către totalitarism.

Universitatea din Bucureşti, în primele 200 universităţi din lume în topul Quacquarelli Symonds Limited


Publicat de Ionuţ Cristian Ungureanu pe http://www.adevarul.ro

Vineri au fost prezentate, în cadrul unei conferinţe, rezultatele rankingului global al universităţilor, realizat de Quacquarelli Symonds Limited, lider global în furnizarea de informaţii, cariere şi soluţii din învăţământul superior de specialitate.

Rankingul QS este făcut în funcţie de domenii şi vizează 5 dintre cele majore: inginerie şi tehnologie; ştiinţele vieţii; ştiinţe naturale; arte şi ştiinţe umaniste şi ştiinţele sociale.

Rezultatele topul mondial vor fi lansate în patru runde. După publicarea rezultatelor în ştiinţe sociale, va urma lansarea rezultatelor din domeniile inginerie şi tehnologie, ştiinţe şi arte şi ştiinţe umaniste.

Potrivit primelor rezultate, Universitatea din Bucureşti se află în topul primelor 200 de universităţi din lume pentru următoarele domenii: Social Sciences & Management – Communication & Media Studies, între 150-200. Arts & Humanities – English Language & Literature, între 150-200.

Metodologia utilizată de QS presupune aplicarea a trei indicatori principali: „Academic Peer Review”, „Employer Review” şi „Citations per Faculty Member”.

„Academic Peer Review” este un sistem prin care universităţile sunt evaluate de alte instituţii de învăţământ superior, criteriul de apreciere fiind excelenţa în câmpul lor de activitate şi de cunoaştere.

De asemenea, alături de evaluarea altor universităţi, alte surse de identificare a nivelului de performanţă academică mai sunt şi „World Scientific”, companie ce cuprinde multiple publicaţii ştiinţifice, şi Mardev-DM2, companie ce oferă accesul la IBIS (Serviciul Internaţional de Informare a Cărţii). Criteriul performanţei academice contează 40% din punctajul total acordat unei universităţi.

„Employer Review” constituie un sistem de evaluare a universităţilor din punctul de vedere al angajatorilor. Astfel, QS realizează anual un sondaj global printre angajatorii cu experienţă în recrutarea absolvenţilor universităţilor cărora li s-a cerut să identifice universităţile pe care le consideră ca fiind cele mai bune în pregătirea absolvenţilor pentru piaţa muncii.
Acest criteriu contează 10% din punctajul total acordat unei universităţi.

„Citations per Faculty Member” este un alt criteriu de evaluare a performanţei universitare. Utilizând informaţia exportată de Scopus, această măsură îmbină productivitatea în cercetare şi calitatea acesteia. Acest criteriu contează 20% din punctajul total acordat unei universităţi.

„Student per Faculty Ratio” este un indicator care identifică raportul dintre numărul de cadre didactice şi numărul de studenţi dintr-o universitate. Criteriul contează 20% din punctajul total acordat unei universităţi.

Indicatorul „International Factors” evaluează deschiderea universităţii către mediul internaţional prin numărul programelor de studii în limbi străine şi prin numărul total de studenţi şi de cadre didactice de cetăţenie străină. Acest criteriu contează 10% din punctajul total acordat unei universităţi.

Craiova: Lansarea volumului omagial „IN HONOREM DINU C. GIURESCU“


Universitatea din Craiova, Departamentul de Istorie și Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor“, invită craiovenii astăzi, 28 iunie 2012, între orele 11.30 – 13.30, să participe la lansarea volumului omagial „IN HONOREM DINU C. GIURESCU“, eveniment care va avea loc în Sala Albastră a Universităţii din Craiova.

Sursa foto: Editura Cetatea de Scaun

Eveniment semnalat de Bogdan Emanuel Răduț

Evenimentul a putut fi urmărit live pe GTV Oltenia.

Cultele neoprotestante în România comunistă (1948-1960) – Alexandru Voicu, Historia


NB: ACEST STUDIU CONȚINE GREȘELI ȘI LACUNE! (Voi publica o variantă în care acestea să fie evidențiate). Cititorii care au semnalat inadvertențe sau greșeli sunt rugați să menționeze acest lucru în comentarii.

Instaurarea unui regim politic de tip comunist ce promova, în mod oficial, ateismul, la 30 decembrie 1947, a marcat începutul unei perioade de aproximativ 42 de ani de represiune religioasă îndreptată împotriva cultelor religioase minoritare.

Represiunea s-a extins și asupra Bisericii Ortodoxe Române, dar nu va avea aceleași dimensiuni, parte datorită colaborarării „excelente” a înalților prelați, fie a faptului că nici liderii comuniști nu erau atei, așa cum se prezentau oficial. Regimul comunist nu agrea cultele creștine, în afara celui ortodox, pe care nu le putea controla așa cum se dorea – acestea având o autoritate centrală globală în afara țării.

Un nou regim politic, înseamnă, automat, și schimbarea Constituției și a codului de legi în vigoare, inclusiv legislația bisericească. Anul 1948 a însemnat elaborarea unei noi Constituții care schimba și viziunea asupra cultelor religioase. Astfel, cu noul regim – „cultele oprimate au putut respira în voie”[1] – aici fiind vorba în special de cultele considerate „secte” sau cele care aveau statut de „asociații religioase”, precum penticostalii, adventiștii, baptiștii sau creștini dupa evanghelie. Având în vedere iluzia unei legislații mai permisive, se vor înregistra din ce în ce mai multe cereri de recunoaștere a cultelor, dar și formulări de statute „în acord cât mai deplin cu spiritul nou progresist[2].

Foto: Patriarhul Justinian (1948-1977)

Articolul 27 din noua Constituție aduce și anularea Concordatului (acord între statul român și Biserica Romano-Catolică), dar și publicarea noii legi privind regimul cultelor. În acest articol se arată că „libertatea conștiinței și libertatea religioasă sunt garantate de stat[3], iar cultele religioase au dreptul să funcționeze și să se organizeze atât timp cât nu aduc atingeri siguranței publice, bunelor moravuri și respectă prevederile constituționale. Tot în articolul 27 este precizat dreptul cultelor de a-și organiza propriile școli pentru pregătirea personalului clerical, ținând cont de doctrina religioasă și canoanele bisericești – un drept care va cunoaște multe forme, din moment ce regimul comunist va încerca să limiteze numărul de cursanți. Conducătorii partidului considerau că toate aceste modificări în sensul acordării de libertate religioasă „au fost primite […] cu mare satisfacție de popor”[4].

Cadrul legal pentru subordonarea religiei a fost creat la 4 august 1948, prin emiterea „Legii pentru regimul general al cultelor religioase” – iar o primă măsura a fost reducerea numărului de culte recunoscute oficial, de la 60 la doar 14, controlul asupra lor fiind exercitat de Ministerul Cultelor – viitorul Departament al Cultelor

[5].

Printre cele 14 culte recunoscute se aflau și 4 culte neoprotestante: Biserică Adventistă de Ziua a 7-a, Biserica Creștină Baptistă, Biserica Creștină după Evanghelie și Biserică lui Dumnezeu Apostolică-Penticostală. Acestora li se adaugă confesiunile protestante istorice – Biserica Reformată (calviniștii), Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană (luteranii), Biserica Evanghelică Sinodo-Prezbiteriană și Biserica Unitariană. Alte grupări au fost considerate „secte” – martorii lui Iehova, nazarinenii, adventiștii reformiști, spiriții, sau „grupări anarhice” – Oastea Domnului și stiliștii (ambele din cadrul Bisericii Ortodoxe Române), betaniștii (din Biserica Reformată), penticostalii disidenți sau „treziții” din Biserica Baptistă), activitatea lor nefiind recunoscută.

În anul de debut al democrației populare, 1948, pe teritoriul României, 0,46% din cetățeni și-au declarat apartenența la un cult neoprotestant: baptiștii – 0,27%, adventiștii – 0,12%, creștinii după evanghelie – 0,04%, penticostalii – 0,02% și neoprotestanți diversi (martorii lui Iehova, nazarienii, secerătorii etc.) – 0,01%[6].

Aceste culte vor fi intens supravegheate, dovadă fiind numărul foarte ridicat de dosare cu privire la ele. Motivele urmăririi lor nu rezidă doar în ateismul promovat de regim, ci și în marea mobilitate de care dădeau dovadă în activitatea lor (misiuni de evanghelizare ce puteau fi ținute de orice persoane ce nu trebuiau să fie absolvente de teologie), dar și atitudinea, uneori discutabilă, pe care au avut-o față de regim, existând problema incompatibilității între a fi un bun creștin și un adulator al Partidului-stat, chiar dacă acest lucru putea fi formal. Pe de altă parte, cultele neoprotestante își au originea în Statele Unite ale Americii, ele rămânând în contact cu organismele ce conduceau bisericile din țările vestice.

Baptiștii

Apărut în secolul al XVII-lea în Anglia, cultul baptist a fost înființat de John Smith, răspândindu-se rapid în centrul Europei, ajungând în România la mijlocul secolului al XIX-lea. Cultul pune bazele pe taina botezului, prin al cărui act, se recunoaște pătrunderea în cadrul cultului ca membru. Acest act are loc, în general, după vârsta de 16 ani, atunci când tânărul dornic de a face acest pas este capabil de a face diferența dintre bine și rău, și poate lua o decizie în ceea ce privește propria viață spirituală. Acest cult (ca și celelalte culte neoprotestante) nu recunosc sfinții sau icoanele, obiecte la care nu se închină. Recunoscut prin Decretul-Lege nr. 553/1944, cultul va funcționa conform Decretului nr. 1203 din 14 noiembrie 1950, menit să pună în practică noua Lege a cultelor din 1948.

În plan intern, Uniunea Creștină Baptistă era organizată în șase comunități: București, Brașov, Arad, Oradea, Cluj și Timișoara. Ca organ central de conducere avem un comitet format din 15 membri, în frunte cu un președinte, aleși pe trei ani de delegații comunităților. În plan extern, Uniunea era afilitată la Alianța Mondială Baptistă, cu sediul la Washington – organul mondial de conducere, și la Federația Baptistă Europeană cu sediul la Berna – forul european.

După ultimele statistici din anul 1948, baptiștii ar fi numărat aproximativ 40.000 de credincioși, grupați în 486 „clădiri” (cel mai probabil biserici). În alte statistici, ei apar cu un numar aproape dublu – 75.000 de adepți și 110 predicatori (pastori), ce nu sunt remunerați de către stat[7].

Adventiștii

Constituit ca denominațiune în 1870, în SUA, pe baza unor idei concepute de Helene White, numele său provine de la adventus (venire), deoarece membrii lor consideră (și calculează) că a doua venire a lui Hristos este aproape.

Cultul apare în România în jurul anului 1880, adus de doi predicatori francezi, iar numărul adepților a crescu constant, ajungând ca în 1920 să se organizeze în „Uniunea Comunității Evanghelice de Adventiști de Ziua Șaptea din România”, cu sediul la București. Uniunea era formată din patru conferințe la București, Bacău, Cluj și Timișoara.

În anul 1948, adventiștii numărau aproximativ 13.000 de credincioși, dar estimările lor apreciau că adepții lor se cifrează în jurul a 25.000. Cultul adventist ar dispune de 170 de pastori recunoscuți (deci, absolvenți de teologie), dar numărul lor este mult mai mare în realitate, din moment ce orice adept capabil să predice este considerat pastor și trimis în varii misiuni. Documentul precizează faptul că „o propagandă vie a câștigat mai ales în sudul Munteniei, o sumă de noi credincioși pentru acest cult” – dovadă  a „prizei” pe care cultele neoprotestante o vor avea de-a lungul perioadei comuniste[8]. Sediul central al cultului se găsește în București, pe strada Vasile Gherghel nr. 78, cultul dispunând și de o școală în apropriere de Brașov, construită „prin contribuția credincioșilor”[9].

Creștinii dupa Evanghelie

Acest cult apare în Elveția secolului al XIX-lea, în rândul unor nemulțumiți din Biserica Lutherană. Ideile cultului au pătruns pe teritoriul României în 1855, odată cu venirea unui insitutor elvețian – Francois Berney.

În România, activitatea cultului crescând foarte mult după fuziunea cu grupul de credincioși conduși de un fost preot ortodox – Tudor Popescu – cunoscuți și ca „tudoriști”. În anul 1948, numărul credincioșilor sau averea cultului nu sunt cunoscute[10].

Penticostalii

Această mișcare religioasă a apărut în SUA la începutul secolului XX, ajungând foarte rapid și în Europa. Numele lor vine de la pentecosta (cincizecime) și mai sunt cunoscuți și sub numele popular de „tremurici”.

Biserica lui Dumnezeu Apostolică își avea sediul, în anul 1948, în București, strada Ecaterina Bazilescu nr. 155. De asemenea, mai exista o altă asociație religioasă cu același nume cu un sediu în strada Andrei Mureșanu nr. 5[11].

În anii ’80, sediul central se afla la București, iar comunitățile, în număr de 794, erau concentrate în doar 3 filiale: Arad, Oradea și Suceava. Organul Suprem era Consiliul Bisericesc, condus de un președinte (Gheorghe Bradin până în 1962, mai apor Pavel Bochian). Cultul dispunea de un seminar teologic la București, deschis în 1974, cu o durată de 4 ani. Evoluția comunității penticostale este cea mai rapidă și interesantă: în 1940 existau 4.564 penticostali botezați, în 1948 – 60.000 adepți botezați sau nu, iar în anul 1965, numărul lor ajunsese la 38.766 membri. În 1982 cultul avea 120.720 membri și 47.735 aderenți[12].

Prin decretul nr. 1203 din 14 noiembrie 1950 statutele de organizare și funcționare ale celor patru culte neoprotestante sunt validate de către Prezidiul Marii Adunări Naționale. O lună mai târziu, pe 13 decembrie, o delegație a celor patru culte solicită și primesc o audiență la Ministrul Culturii – Stanciu Stoian, în care prezintă o „moțiune” adoptată de organele de conducere ale cultelor evanghelice. În aceeași zi, delegația va fi primită într-o audiență cu președintele Consiliului de Miniștri – Petru Groza – care face referire la „importanța cuceririlor și reformelor democratice din țara noastră și forța crescândă a partizanilor păcii[13] – reforme în plan religios, care, spera el, va aduce colaborarea strânsă a cultelor neoprotestante, cunoscute ca fiind un „focar” de rezistență.

În moțiunea prezentată, delegația neoprotestantă își arată recunoștința pentru validarea statutelor, pentru intrarea în legalitate și încetarea persecuțiilor la care au fost supuși înainte de 1944: „exprimăm […] sentimentele noastre de lealitate față de Republica Populară Română și de mulțumire față de Guvernul Țării, care […] ne-a recunoscut încă odată drepturile de manifestare religioasă[14].

Regimul comunist se va erija în protectorul „cultelor oprimate”, cărora le-a oferit libertatea religioasă, încercând să le fidelizeze în acest fel. Cadrele regimului scriau în rapoartele lor (de exemplu Stanciu Stoian într-un raport din 1949) că aceste culte neoprotestante „se arată bucuroase de instalarea statului român democrat pentru că a recunoscut libertatea de practicare a cultului, libertate care le fusese interzisă înainte de 23 august 1944”.[15]

În perioada 1948-1960 vor avea loc nenumărate acțiuni dure împotriva persoanelor ce militau pentru libertate religioasă completă, ele fiind arestate, încarcerate sau având parte de „pedepse administrative”[16] – marea majoritate a neoprotestanților fiind închiși din motive religioase.

Pentru această perioadă, important este o notă a Departamentului Cultelor către Consiliul de Miniștri, din 18 decembrie 1959, intitulată „Despre creșterea cultelor neoprotestante și despre unele aspecte negative din activitatea lor[17].

În nota Departamentului Cultelor se arată că aceste culte neoprotestante au organizat acțiuni „organizate pentru sporirea numărului de membrii și de intensificare a vieții religioase[18]. Aceste acțiuni încununate de succes s-au făcut prin: înființarea de comunități locale dese (o comunitate trebuia să aibe 20 de credicincioși) cu număr redus de membri, existența unui aparat clerical „bine pregătit în ce privește prozelitismul”[19], crearea unui aparat educativ precum seminariile teologice sau școlile de învățământ pentru copii adepților, construcția caselor de rugăciuni. Prin aceste mijloace, aceste culte vor evolua foarte rapid din punct de vedere numeric; astfel, dacă în 1944, toate cele patru culte (adventist, baptist, penticostal și creștin după evanghelie) aveau circa 40.000 membri, numărul lor a ajuns în 1948 la 73.920 membri, iar la data notei, 192.621 se declarasera ca membri ai acestor culte[20]. Numărul comunităților locale (denumite și „parohii”) era în 1959 de 3.317, numărul „agitatorilor” (a se citi misionari) trecând de câteva mii, deși numărul pastorilor recunoscuți oficial era de doar 816[21]. Autoritățile comuniste observa că aceste culte neoprotestante au „de 15 ori mai mulți preoți și de peste 13 ori mai multe biserici”[22], ele beneficiind și de contribuții bănești pe care nu le înregistreaza, considerând chiar că adventiștii dispun de „o bază bănească anuală de peste 20 ori mai puternică decât a bisericii ortodoxe”[23]. Pastorii acestor culte sunt acuzați că îi fac pe enoriașii lor să considere că „problemele vieții reale și atributele cetățenești sunt […] lucruri secundare și trecătoare în raport cu grija permanentă de a-și asigura un iluzoriu loc în ceruri[24], îndoctrinându-i prin „excesul de misticism pe care îl propagă[25] că această calitate de membru la un cult neoprotestant trebuie să fie „factorul primordial al existenței lor[26].

În notă este precizat și ritmul de creștere al acestor culte: dacă între 1948-1954 ele vor primi, anual, 16.600 membri, el va scădea între 1955-1958, ajungând la doar 4.750 credincioși noi anual. Un motiv al acestei scăderi de aderența a reprezentant-o, printr-o altele, terminarea organizării Corpului Împuterniciților și al inspectorilor generali de culte[27].

Un alt motiv al expansiunii numerice este considerat regimul organizatoric mai favorabil, exprimat prin statutele cultelor. Dacă în cazul cultelor istorice, o parohie deservește aproximativ 1.000 de credincioși, la cultele neoprotestante s-a admis principiul unităților de bază (biserici sau comunități), pe baza asocierii unui număr minim de 20 de enoriași[28]. În notă se prezintă și o statistică oficială: cultele istorice au o biserică la 984 credincioși și un „deservent” (pastor sau preot) la 1.216 persoane, cultele neoprotestante au o casă de rugăciuni la 81 de adepți și un deservent la 94 enoriași[29].

Pentru a opri aceste creșteri s-au luat câteva măsuri: încă din 1958, aceste culte au fost convinse să nu mai accepte noi serii de elevi la seminariilor lor teologice, cultele nu mai pot cumpară imobile pentru a deschide biserici, actele de cumpărare nefiind legalizate sau introducerea unor forme legale de trecere de la un cult la altul. În scurt timp se va impune arondarea bisericilor, pentru a reduce numarul lor și al deservenților.

Cultele neoprotestante au reprezentat de-a lungul regimului comunist un posibil factor de rezistență anti-comunistă, astfel că autoritățile comuniste au încercat să „combine” reacțiile anti-religioase contra acestor culte cu perioadele de „bunăvoință” prin care le acordă diferite libertăți. Totuși, aceste culte au rezistat de-a lungul dictaturii și continuă să crească numeric și în ziua de azi.


Bibliografie:

1. Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport final, București, 2006;

2. Petcu, Adrian Nicolae, Partidul, Securitatea și Cultele, 1945-1989, Ed. Nemira, București, 2005;

3. Bochian, Pavel, Viața unui pastor din România


NOTE

[1]Arhivele Naționale Istorice Centrale (în continuare ANIC), fond CC al PCR – secția Administrativ-Politică, dosar 50/1948, f. 12;

[2] Ibidem;

[3] Ibidem;

[4] Ibidem;

[5]Adrian Nicolae Petcu, Partidul, Securitatea și Cultele, 1945-1989, Ed. Nemira, București, 2005, p. 350;

[6]ANIC, fond CC al PCR – secția Administrativ-Politică, dosar 50/1948, f. 29;

[7]ANIC, fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, dosar 76/1949, f. 34;

[8]Ibidem;

[9]Ibidem;

[10]Ibidem, f. 35;

[11]Ibidem;

[12]Adrian Nicolae Petcu, op. cit., p. 358;

[13]ANIC, fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, dosar 46/1950, f. 1;

[14]Ibidem, f. 3

[15]ANIC, fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, dosar 76/1949, f. 35;

[16]Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport final, București, 2006, p. 468;

[17]ANIC, fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, dosar 15/1960, f. 3;

[18] Ibidem;

[19] Ibidem;

[20] Ibidem, f. 4;

[21] Ibidem;

[22] Ibidem;

[23] Ibidem;

[24] Ibidem, f. 5;

[25] Ibidem;

[26] Ibidem;

[27] Ibidem, f. 7;

[28] Ibidem, f. 8;

Topul universitatilor din Romania, contestat de ministrul interimar al Educatiei, Liviu Pop


http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12564574-topul-universitatilor-din-romania-contestat-ministrul-interimar-educatiei-liviu-pop-inaintat-plangere-parchet-privire-clasificarea-universitatilor-programelor-studii.htm?cfnl=

 

Proiecte inițiate de istoricul Dorin Dobrincu la Arhivele Naționale (2007-2012)


Ca urmare a deciziei ministrului de Interne Ioan Rus de a-l demite pe istoricul Dorin Dobrincu din funcția de director al Arhivelor Naționale fără a-și motiva decizia au apărut în presă mai multe articole referitoare lșa activitatea distinsului cercetător.

Marius Oprea, care îl cunoaște personal din anii 90 crede că Dorin Dobrincu  a fost schimbat pentru ca a permis prea mult accesul la arhivele Partidului Comunist Roman, la cele ale Comitetului Central al PCR precum și datorită faptului că a dorit să reformeze un sistem anchilozat precum cel al Arhivelor Naționale context în care și-a făcut muți dușmani.

„Regret aceasta schimbare din tot sufletul, mai ales ca am sprijinit in mod direct numirea sa, in 2007. Am avut incredere in Dobrin Dobrincu, cu care ma cunosc de la inceputul anului 1990 si-l apreciez enorm ca istoric, este un om de foarte buna credinta si de o cinste care nu poate fi pusa la indoiala”, a spus Marius Oprea pentruZiare.com.

Marius Oprea crede ca Dobrincu a fost schimbat pentru ca a permis, prea mult, accesul la arhivele Partidului Comunist Roman si la cele ale Comitetului Central al PCR.

„Probabil ca Dorin a deranjat destul de multa lume prin aceea ca s-a tinut de cuvant si a deschis fara niciun fel de opreliste arhivele regimului comunist”, a precizat Oprea.

De asemenea, el crede ca Dobrincu si-a facut si numerosi dusmani in interiorul sistemului, prin atitudinea sa reformatoare.

„Atitudinea lui extrem de radicala in ceea ce priveste reformarea unui sistem, ma refer la cel al arhivelor nationale, care era puternic anchilozat în trecut, a deranjat. Dusmanii lui au profitat acum de aceasta schimbare politica”, a dezvaluit Marius Oprea.

http://www.ziare.com

Revista 22 a dedicat și ea un articol evenimentului, respectiv demiterii directorului Arhivelor Naționale. Spre deosebire de alte articole, acesta prezintă succint care au fost proiectele inițiate de Dobrincu pe parcursul exercitării mandatului de director al Arhivelor Naționale Istorice ale României.

Dorin Dobrincu a fost directorul la Arhivele Naţionale începând cu iulie 2007, mandatul său fiind reînnoit periodic la fiecare 6 luni. În această perioadă au fost integral deschise cercetătorilor şi publicului arhivele Partidului Comunist Român şi arhivele CC al PCR.

În perioada 2007 – 2012, la Arhivele Naţionale au fost iniţiate mai multe proiecte, printre care se numără: fototeca online a comunismului românesc care cuprinde o arhivă online de fotografii din perioada Dej şi Ceauşescu Stabilirea unui acces universal şi egal la documentele existente în Arhivele Naţionale; demararea unui proiect european de 6 milioane de euro pentru informatizarea arhivelor naţionale; creşterea numărului anual de cercetători în Arhivele Naţionale, de la 7500 in 2007  la 13.500 în prezent; demararea unui proiect de colaborare cu Arhivele din Ungaria referitor la realizarea unei colecţii bilingve (română şi maghiară) de 20 de volume cu privire la istoria Transilvaniei până în 1918.

Dorin Dobrincu este doctor al Facultăţii de Istorie din Iaşi, cu o specializare în rezistenţa anticomunistă. A fost expert al Comisiei Tismăneanu pentru analiza dictaturii comuniste din România şi coordonator al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru analiza dictaturii comuniste. Dorin Dobrincu este membru al consiliului ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. A fost numit director la Arhivele Naţionale în iulie 2007, în mandatul ministrului de Interne Cristian David.

http://www.revista22.ro

Recomandări:

Un (nou) gest scandalos al noii puteri: demiterea lui Dorin Dobrincu din funcția de director al Arhivelor Naționale.

Legea Educatiei nationale (Legea 1/2011) – forma aplicabilă începând cu 31 mai 2012


 

Publicata in M. Of. 372/2011, OUG 21/2012 modifica si completeteaza LEGEA Nr. 1/2011 a educaţiei naţionale. Articole care au suferit modificari/completari: Art. 63, Art. 158, Art. 160, Art. 162, Art. 193, Art. 252, Art. 253, Art. 254, Art. 2541, Art. 255, Art. 285, Art. 289.

 

Echipa Legalis va pune la dispozitie in format integral Legea 1/2011 cu toate modificarile si completarile incluse. Documentul este obtinut prin intermediul aplicatiei juridice online pentru informare juridica Legalis 2.0:

 


 

DOWNLOAD – LEGEA Nr. 1/2011 educaţiei naţionale – forma aplicabila incepand cu 31 mai 2012 – fisier in format pdf

 

Sursa: http://www.legalis.ro

 

Recomandări:

 

Topul universităţilor din România, după standardele UE

 

In ce consta clasificarea universitatilor românești

 

Efecte ale clasificarii universităților

 

Marile noutati ale anului scolar 2011-2012

 

Senatul a adoptat modificarea Legii Educatiei propusa de doi parlamentari PDL: Facilitarea desfiintarii universitatilor private de catre fondatori si trecerea patrimoniului in mainile acestora

 

Cristina Ţopescu, mărturii din temniţele securităţii


„Când se încheia un mandat de arestare mi-era frică să nu primesc un altul, şi-l primeam”

 http://www.adevarul.ro

Click pe imagine sau pe link pentru a citi articolul.

Preotul Constantin Burducea – „când cu steaua, când cu crucea“


Un articol de Adrian Nicolae Petcu pentru Ziarul Lumina

Constantin Burducea

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, mai ales în mediul politic bucureştean, circula o butadă despre ministrul cultelor din noul guvern Petru Groza, preotul Constantin Burducea: „- Ce mai faci?/- Ce să fac, ca Burducea. / Când cu steaua, când cu crucea”. Evident că aceasta fusese lansată de cercurile politice ale partidelor istorice care se conturau într-o opoziţie tot mai înverşunată la adresa Partidului Comunist şi a sateliţilor săi politici. În fapt, reflecta oportunismul multor români, care încercau să-şi găsească loc sau să li se uite antecedentele legionare interbelice în noul context politic din România. Dar cine era preotul Burducea? Era originar din Năenii Buzăului, iar după absolvirea Seminarului Teologic de la Buzău a urmat Teologia la Chişinău. Îl are ca îndrumător la licenţă pe profesorul Petre Constantinescu-Iaşi, după care este hirotonit preot. Cu sprijinul ministrului liberal C. Angelescu, este numit paroh al Bisericii Progresul, de lângă Bucureşti. Încearcă să-şi facă loc în mediul politic naţional-cuzist, apoi din septembrie 1940, ca mulţi alţi oportunişti, încearcă să se afirme în Mişcarea legionară, însă fără succes. Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial avea să-i aducă notorietatea în mediul politic românesc. În timpul bombardamentelor Aliaţilor asupra Bucureştiului din vara lui 1944 îl adăposteşte pe fostul său profesor Constantinescu-Iaşi, care de acum era văzut ca viitor om politic. Aşa se face că, la iniţiativa acestui profesor, alături de alţi clerici, preotul Burducea se raliază mişcării preoţeşti „democratice”, ca o contrapondere la activitatea vechii asociații generale a preoţilor. Prezenţa la înscăunarea patriarhului Alexei al Moscovei, apoi decesul liderului mișcării preoțești, profesorul Nicolae Popescu-Prahova, i-au netezit calea preotului Burducea pentru a ajunge preşedintele Uniunii Preoţilor Democraţi şi ministrul cultelor la 6 martie 1945. Preotul Burducea nu va putea păstra multă vreme aceste funcţii, atât din cauza iniţiativelor sale extrem de radicale în relaţia cu Patriarhia Română și confraţii de slujire, cât şi a rivalităţilor care se pronunţau tot mai mult în culisele puterii comuniste. Oficial, toate organizațiile politice afiliate Partidului Comunist erau aliate în drumul pentru cucerire

a puterii în statul român, însă erau lideri cu veleităţi tot mai individualiste de afirmare a loialităţii faţă de „marele aliat de la Răsărit”. Burducea era văzut ca omul lui Constantinescu-Iaşi. Nu era bine văzut însă de Petru Groza, care prin organizaţia sa, „Frontul plugarilor”, încerca să convingă tot mai mulţi clerici de necesitatea sprijinirii guvernului pe care îl conducea.Din acest motiv a iniţiat organizarea unui congres al „preoţilor democraţi”, care s-a ţinut la Bucureşti, în octombrie 1945 şi într-un context politic nefavorabil dominat de greva regală. Manifestarea a fost un eșec total, clericii fiind într-o prezenţă foarte mică, ceea ce a dat de înţeles că preoţii români nu aderă la politica guvernului Petru Groza. Eşecul s-a datorat mai ales din cauza unei participări minimale şi chiar a dezavuării exprimate neoficial de către patriarhul Nicodim. Groza nu şi-a atins scopul, dar a considerat că vinovat de eşec este chiar organizatorul: ministrul Burducea. În contextul încheierii grevei regale şi în acordul reprezentanţilor marilor puteri pentru aducerea în guvern a unor lideri ai partidelor istorice, în martie 1946, ministrul Burducea a fost demis. Groza trebuia să-şi asigure un sprijin al preoţilor români pentru alegerile care se pregăteau în toamna lui 1946. După această debarcare, preotul Burducea s-a retras la Parohia Progresul. Însă, pentru că întreţinea relaţii cu Legaţia Franţei, a fost urmărit de Siguranţă şi chiar i s-a înscenat un dosar penal. Cu toate acestea, în august 1948, el reuşea să fugă, împreună cu familia, în Iugoslavia titoistă, de unde, cu sprijin american, să fie internat într-un lagăr de lângă Roma. Prin 1956, în documentele Serviciilor Secrete era semnalat în Buenos Aires, pentru ca zece ani mai târziu să fie în Venezuela. Din documentele de arhivă nu reiese cum şi unde a activat sau când a decedat.

http://www.ziarullumina.ro/

Cifrele de scolarizare pentru anul scolar si universitar 2012-2013


Guvernul a aprobat, in sedinta de miercuri, 23 mai, cifrele de scolarizare pentru anul scolar si universitar 2012-2013, pentru invatamantul preuniversitar si superior de stat, informeaza Ministerul Educatiei. Pentru invatamantul superior de stat au fost aprobate 62.400 de granturi pentru ciclul de studii universitare de licenta, 35.600 de granturi pentru ciclul de studii universitare de master si 3.000 de granturi pentru studiile de doctorat.

Cifrele de școlarizare pentru invatamantul superior de stat

  • granturi pentru ciclul de studii universitare de licență: 62.400
  • granturi pentru ciclul de studii universitare de master: 35.600
  • granturi pentru studiile de doctorat: 3.000

Ce sunt granturile

Începând cu anul acesta, o noutate in invatamantul superior o reprezinta finanțarea pe baza de granturi. Conform Legii Educatiei Nationale, „Ministerul Educatiei asigura finantarea de baza pentru universitățile de stat, prin granturi de studii calculate pe baza costului mediu per student echivalent, per domeniu, per cicluri de studiu si per limba de predare. Granturile de studii vor fi alocate prioritar spre acele domenii care asigura dezvoltarea sustenabila si competitiva a societatii, iar in interiorul domeniului, prioritar, celor mai bine plasate programe in ierarhia calitatii acestora, numarul de granturi de studii alocate unui program variind in functie de pozitia programului in aceasta ierarhie”.

Finanțarea de baza este multianuala, asigurându-se pe toata durata unui ciclu de studii, precizeaza LEN. Mai exact, aceste granturi reprezinta banii pe care Ministerul Educatiei ii aloca unui student care intra in octombrie in primul an de facultate, de exemplu, dar care nu sunt doar pentru anul I, ci sunt stabiliti pentru toti cei trei ani ai ciclului de licenta.

În aprilie, fostul ministru Catalin Baba declara, in baza HG propuse in mandatul sau pentru anul universitar 2012-2013, ca un grant de studiu a fost calculat pentru un student echivalent la 4.000 de lei pe an, fata de 2.600-2.800 de lei pe an cat era alocat pana acum unui student pe an.

Cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat sunt următoarele:

  • Numărul locurilor in gradinitele de stat este de 665.000
  • Numărul locurilor din invatamantul primar este de 925.000
  • Numărul elevilor in clasele V-VIII, invatamant de zi si cel cu frecventa redusa, a fost stabilit la 900.000
  • Numărul locurilor in clasa a IX-a, invatamant de zi, este de 210.000
  • Pentru învățământul profesional a fost aprobata o cifra de scolarizare de 20.000 de locuri, pentru clasa a X-a, învățământ de zi
  • Pentru învățământul postliceal o cifra de 18.187 de locuri in anul I, invatamant de zi si seral.

http://www.hotnews.ro

MAI: Proiect de lege privind schimbarea permisului de conducere


Șoferii din România trebuie să se pregătească pentru un nou permis de conducere, potrivit unui proiect de lege iniţiat de Ministerul de Interne. Noul permis va fi conform cu reglementările Uniunii Europene. Informaţiile pe care le conţine documentul trebuie să fie codificate la fel ca în străinătate, pentru ca atunci când conduceţi pe o şosea din Europa şi vă opreşte un poliţist să fie familiarizat cu forma şi conţinutul permiselor din ţara din care el face parte.
Noul permis de conducere nu pare diferit faţă de cel vechi. Este însă puţin mai lat, pentru că au apărut informaţii noi, care îl vor însoţi pe orice şofer în toată Europa.

I. FORMA
A. Forma este dreptunghiularã, având aspectul unei cãrţi de credit. Suportul este din policarbonat, iar personalizarea este realizată prin gravare cu laser.

B. Dimensiunile sunt conforme cu standardul ISO 7810, după cum urmează:
– lăţime – 85,60 mm;
– înălţime – 53,98 mm;
– grosime – 0,76 mm;
– raza de racordare a colţurilor – 3,18 mm.
II. CONŢINUTUL
2.1 Permisul de conducere este confecţionat în sistem duplex (faţa I şi faţa II verso). Informaţiile înscrise pe feţele permisului trebuie să poată fi citite cu ochiul liber, iar pe faţa II (verso), în cazul punctelor 9-12, sunt folosite caractere cu înălţimea de 5 puncte.
Faţa I, prezentată în figura nr.1 din anexa proiectului de lege , conţine urmãtoarele:
– denumirea documentului înscrisă cu majuscule – PERMIS DE CONDUCERE;
– înscrisul „ROMÂNIA” şi indicativul statului în circulaţia internaţională, “RO”, încadrat într-un dreptunghi albastru şi înconjurat de 12 steluţe galbene;
– rubrici care cuprind următoarele date:
1. numele;
2. prenumele;
3. data şi locul naşterii;
4. a) data emiterii permisului de conducere;
b) data expirării permisului de conducere;
c) autoritatea emitentă;
d) codul numeric personal;
5. numărul permisului de conducere;
6. fotografia titularului;
7. semnătura titularului;
8. categoria (categoriile) de vehicule pe care titularul are dreptul să o (le) conducă;
– cuvintele „Model al Uniunii Europene”, precum şi denumirea „Permis de conducere” tradusă în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene, care se înscriu cu litere roz, pe fundal.

Figura nr. 1

Faţa II (verso), prezentată în figura nr.2 din anexa proiectului de lege, conţine următoarele:
– un tabel cu rubricile 9-12, având următoarele semnificaţii:
9. categoria (categoriile) de vehicule pe care titularul are dreptul să le conducă;
10. data obţinerii fiecărei categorii: este data obţinerii categoriei prin examen. Această dată va fi retranscrisă pe noul permis la toate înlocuirile sau schimbările ulterioare ale acestuia. Fiecare câmp al datei este completat cu două cifre în următoarea ordine: ziua.luna.anul (ZZ.LL.AA);
11. data expirării fiecărei categorii. Fiecare câmp al datei este completat cu două cifre în următoarea ordine: ziua.luna.anul (ZZ.LL.AA);
12. informaţii suplimentare/restricţii, sub forma codurilor armonizate ale Uniunii Europene, pentru fiecare categorie, după caz. În cazul în care un cod se aplică tuturor categoriilor pentru care a fost eliberat permisul, acesta se poate imprima la rubrica inscripţionată pe orizontală cu acelaşi număr (12) din subsolul tabelului; 13. spaţiu destinat înscrierii datelor necesare gestionării permisului;
14. spaţiu alocat pentru înscrieri administrative sau legate de siguranţa rutieră;
– denumirea explicativă a rubricilor 1-12;
– codul de bare.

Figura nr.2

După cum am precizat mai sus, la punctul 12 vor fi trecute resctricţiile sau informaţiile suplimentare, sub forma codurilor armonizate ale Uniunii Europene, pentru fiecare categorie, după caz.
Vă prezentăm în cele ce urmează câteva dintre codurile armonizate ale UE, prezentate în proiectul de lege al MAI:
De exemplu, daca purtaţi ochelari sau lentile de contact, în rubrică va fi trecut codul 01,06. Dacă vi s-a impus restricţie de conducere din motive medicale la călătoria pe timpul zilei (de exemplu: o oră după răsăritul soarelui şi o oră înainte de apus), atunci va fi trecut codul 05.01.
Dacă maşina dumneavoastră a suferit modificări, precum pedala de acceleraţie adaptată, o să apară codul 25.01. Sau dacă aveţi o restricţie de a circula pe autostradă, apare un alt cod, 05.07.
Toţi conducătorii auto vor avea menţionat, însă, codul 05.08 care se referă la interzicerea consumului de băuturi alcoolice.

Sursa: http://legestart.ro

Pentru a afla semnificaţiile mai multor coduri armonizate, vă sfătuim să citiţi proiectul de lege al MAI.

Certificat de trecere la confesiunea baptistă al lui Simion Man (1942)


Emy Răduț prezintă pe blogul său un document care atestă trecerea lui Simion Man de la confesiunea ortodoxă la cea baptistă. Nu știu dacă este aceiași persoană cu pionierul credinței penticostale despre care scrie Vasilică Croitor, când și cum a trecut la denominațiunea penticostală, însă consider acest document relevant pentru istoria comunităților evanghelice din România.

Indubitabil acest certificat este un document istoric care vorbește despre modalitatea în care o persoană putea trece de la un cult la altul, în speță de la cel ortodox la cel baptist în anii 40 ai secolului XX.

Certificatul este din 14 martie 1942, iar în partea de jos scrie Nagyvárad (Oradea). Aceste informații coroborate cu trimiterea la legislația religioasă maghiară (legile din 1868 și 1895) și la textul bilingv (maghiar-român) fac trimitere la situația Oradei în anul 1942 care a fost cedată Ungariei prin al doilea Dictat de la Viena din 30 august 1940.

Harta României interbelice: în galben este marcată porțiunea cedată Ungariei în urma Dictatului de la Viena. (Wikipedia)

Menționăm și faptul că denominațiunea baptistă era recunoscută ca și cult religios în Transilvania cât timp aceasta era parte a Imperiului Austro-Ungar și probabil și în perioada  septembrie 1940-1944. Acest fapt a determinat pe liderii baptiști care s-au aflat la conducerea Uniunii Baptiste în perioada interbelică să militeze pentru recunoașterea statului de cult religios în virtutea recunoașterii acestui statut în Transilvania și după unirea din 1918 (probabil până în 1928 când este promulgată legea cultelor) fără ca demersul lor să aibă finalitatea dorită.

Un alt amănunt interesant este faptul că în 1942 și ulterior în 1943 baptiștii sunt scoși în afara legii situație care durează până în august 1944.

Prezentăm mai jos documentul împreună cu comentariul lui Emy Răduț așa cum l-a publicat acesta.

Recent fratele Simion Man a trecut în veşnicie (13 mai 2012) la vârsta de 99 ani. Considerat cel mai bătrân pastor penticostal, prezentăm mai jos un document din 1944 cu ieşirea sa din cultul ortodox şi trecerea la cultul baptist:

Documentul mi-a fost oferit de pastorul Vasile Bel din Rohia (Maramureş)!

Sursa: http://emyradut.blogspot.com/2012/05/simion-man-baptist.html

Update

Conform informațiilor primite de la Emanuel Răduț (informații primite de la pastorul Vasile Bel), Simion Man la care face referire certificatul este una și aceiași persoană cu pastorul penticostal la care am făcut referire în articol.

Zenovie Pâclișanu, Biserica și Românismul


Lăpugean Emanuel-Zaharia, recenzie a cărții lui  Zenovie Pâclișanu, Biserica și românismul, Cluj-Napoca: Galaxia Gutenberg, 2005.

Zenovie Paclisanu, preot greco-catolic, s-a născut în anul 1886 în comuna Straja din județul Alba. Face studiile teologice la Blaj iar specializarea la Institutul Catolic Augustaneum din Viena, unde obține și doctoratul. De-a lungul vieții, a ocupat funcții importante, de la Director al Bibliotecii Centrale din Blaj, până la rangul de prelat Papal, iar mai apoi a fost numit în funcția de vicar general mitropolitan al credincioșilor Greco-Catolici din Muntenia, Oltenia și Moldova. În anul 1958 a murit în mâinile celor care îl torturau.
În cartea sa, Biserica și Românismul, autorul prezintă un studiu istoric bine documentat cu privire la credința creștină de pe meleagurile  României, starea bisericească românească, condițiile de desfășurare a vieții mănăstirești, prezentând unele detalii importante, și accentuând puternic “durerea” sa, și de altfel o dilemă bisericească națională: “De ce România este o țară Creștină de credința Ortodoxă și nu Catolică?”
El prezintă lipsa de statornicie a Credinței românești, datorată influențelor slavonice, iar mai apoi grecești. România nu dispunea de cărți scrise în limba națională, singurele cărți liturgice de care dispunea fiind cărți în limbi slavonești, fiindcă nu aveau posibilitatea de a aduce cărți grecești din Constantinopol sau cărți latinești din Roma. Astfel a fost introdusă în lumea bisericească românească, limba Slavonă, care a stăpânit viața românească intelectuală.
Autorul scoate la iveală însă și alte variante ale folosirii limbii Slavone în slujba bisericească românească, și nu își impune crezul său, el insistând mult pe acest subiect, deoarece îl consideră vital pentru evoluția credinței creștine în România, dar și evoluția țării întregi.
Prin prezentarea cronologică a ideilor, autorul nu uită să puncteze și apariția primelor mitropolii din Muntenia și Moldova (sec. al XIV-lea), mitropolii care urmau situația ierarhică din Constantinopol. Dezamăgirea autorului este dată și de influența puternică pe care grecii au exercitat-o după slavonism asupra României.
Citând istoria, autorul afirmă că între secolele XVII-IXX Biserica românească a cunoscut foarte puternic extinderea grecismului. Lideri religioși greci au invadat România, și numărul clericilor greci așezați în țările Române fiind, metaforic vorbind, fără sfârșit. Problema grecismului era că ei se manifestau într-un mod deloc biblic. Mărturiile spun că ei erau lacomi și hrăpăreți, nu se însuflețeau deloc pentru idealurile și cultura românească, aceasta având de suferit enorm de mult, deoarece neamul românesc nu trăgea niciun folos din monasticism. Alte mărturii susțin că stareții aveau averi private, făceau negoțuri, practicau camăta, stăteau în afara mănăstirii, primeau măicuțe în mănăstiri, primeau în interior persoane care nu erau călugărițe, foloseau documente false pentru câștigarea de averi, etc.
Românii ajunseseră să fie indignați de atitudinea grecilor. Ei credeau că mănăstirile au fost centre puternice culturale din care ieșea lumina asupra neamului; însă atunci când s-au uitat cu băgare de seamă, în loc de muncă culturală spornică și febrilă, și în loc de idealism creștinesc, s-a găsit exact opusul, și anume întuneric și o ignoranță înspăimântătoare.
De la o asemenea conducere de mănăstiri, cultura românească nu putea să aștepte prea mult. Astfel, de-a lungul istoriei au fost multe încercări de a scoate egumenii (stareții) greci, și de a româniza mănăstirile, multe dintre încercări fiind eșuate datorită gradului ridicat de incultură. Aceasta era o problemă asupra tuturor regiunilor românești: Țara Românească, Moldova, Transilvania, Muntenia, Dobrogea.
Chiar dacă într-un final România a scăpat de conducerea grecească din cadrul mănăstirilor, aceștia au lăsat urmări, iar România de astăzi trebuie să le sufere și să le poarte consecințele. Autorul încheie cartea sa într-un mod optimist, afirmând că DA!, Biserica Românească va fi una adevărată așa cum trebuie, după rânduiala lui Isus Hristos.

Lista candidatilor la Primaria Capitalei si sectoare


18 candidati s-au inscris in cursa pentru functia de primar general al Capitalei. Cele mai cunoscute nume sunt: independentul Sorin Oprescu, actualul primar al Capitalei, Silviu Prigoana – PDL, Anghel Iordanescu (UNPR), George Becali (PNG), Irinel Columbeanu (PPPS) si ONG-istul Nicusor Dan, independent. La primariile de sector lupta se da intre: sectorul 1- 11 candidati; sectorul 2 – 16, sectorul 3 – 18 candidati, sectorul 4 – 16 candidati; sectorul 5 – 21 candidati si sectorul 6 – 19 candidati. Vezi listele complete.

Primaria Capitalei
– Irinel Adrian Columbeanu – Partidul Popular si al Protectiei Sociale (PPPS);
– Constantin Cojocaru – Patridul Poporului (PP);
– Alexandru Vladu – Alianta Partidul Popular European si Democrati Europeni;
– Petrica Dima – Partidul Socialist Roman;
– Anghel Iordanescu – Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei (UNPR);
– Sorin Oprescu – independent sprijinit de USL;
– Constantin Ionescu – Partidul Social Democrat al Muncitorilor;
– Silviu Prigoana – PDL;
– Petre Popeanga PRM;
– Horia Vasile Mocanu – Partidul Poporului Dan Diaconescu;
– Nicusor Dan, independent;
– George Becali – PNG;
– Vasile Lincu – Uniunea Ecologistilor din Romania;
– Florin Dobrescu – Totul pentru Tara;
– Ioan Ionita Todosiu – Alianta Socialista;
– Ionut Georgescu – Partidul Ecologist Roman;
– Nicolae Roman – Partidul PRODEMO;
– Adrian Grigore – Partidul National Democrat Crestin.

Sectorul 1
– Andrei Ioan Chiliman – USL;
– Theodor Paleologu – PDL;
– Liviu Goncea – UNPR;
– Mihai Alexandru Iorgulescu – PPDD;
– Victor Dan Dumitrescu – Partidul Ecologist Român;
– Ovidiu Ioan – PPPS;
– Emil Marian Nae – PSR;
– Denes Aron – UDMR;
– Cristian Marius Bălăneanu – Partidul Totul pentru Tară;
– Cristian Traşcă – PP;
– Gabriel Tiberian – PRM.

Sectorul 2
– Neculai Ontanu – UNPR;
– Cristian Florin Gheorghe – Partidul Verde;
– Dumitru Ion – Partidul Socialist Roman;
– Dragos Vasile Frumosu – USL;
– Catalin Lucian Iliescu – PDL;
– Marin Badea – Alianta Socialista;
– Elena Militaru – Uniunea Ecologista din Romania;
– Radu Mihai Popa – PPDD;
– Ionel Chircu – PNDC;
– Marin Stoica – PSDM;
– Nicolae Varbanciu – PPPS;
– Petre Chirica – PNG;
– Petre Raducanu – PRM;
– Bogdan Andrei Mustata – Forta Civica;
– Radu Balaban – Partidul Ecologist din Romania
– Iulia Ichim – PPLC;

Sectorul 3
– Liviu Negoita – PDL;
– Robert Sorin Negoita – USL;
– Iulian Popescu Dumitru – UNPR;
– Gheorghe Ovidiu Emil Stoenescu – PPPS;
– Florian Cristache – Partidul „Totul pentru tară”
– Ilie Pepenel – Forta Civică;
– Matei Cristiana – Partidul Național Democrat Crettin;
– Tudor Florian Ivan – Partidul Social Democrat al Muncitorilor;
– Cornelia Lalu – Partidul Verde;
– Cristian Ciocea – Partidul Poporului;
– Ion Uta – Uniunea Populară Social Creștină;
– Ruxandra-Georgeta Lungu – Partidul România Mare;
– Illyes Marton – Uniunea Democrată Maghiară din România;
– Cătălin Zamfira – Partidul Poporului Dan Diaconescu
– Gheorghe Mazilu – Partidul Socialist Român;
– Mihaela Zorzini – Partidul Alianta Socialistă
– Dragos Eugen Gasca – Partidul Uniunea Ecologistă din România;
– Gabi Parpala – Partidul Noua Generatie Crestin Democrată;

Sector 4
– Cristian Popescu Piedone – USL;
– Sulfina Barbu – PDL;
– Ghita Richard Vicentiu – PPDD;
– Razvan Valentin Costache – UNPR;
– Florian Udrea – PPPS;
– Ion Sarbu – PAS;
– Mihai Caciula – Partidul Verde;
– Cornel Costea – Forta Civica;
– Iosif Eugen Vucicu – Partidul Uniunea Ecologista din Romania;
– Marinica Bunea – Partidul Poporului;
– Nicolae Apostolescu – Partidul Social Democrat al Muncitorilor;
– Mariana Serban – PRM;
– Adonis Cezar Mihalache – Partidul National Democrat Crestin;
– Sorin Cristian Nica – PER;
– Gheorghe Ursa – Partidul” Totul pentru tara”.
– Filip Cristian Titian – independent.

Sectorul 5
– Ioan Dinu – PSDM;
– Corin Romanescu – UNPR;
– Marin Razvan Catana – PSR;
– Aurel Catalin Stochita – independent;
– Luminita Erchid – Partidul Verde;
– Mihai Cristian Atatasoaei – PDL;
– Daniel Schmid – PPDD;
– Marian Vanghelie – USL;
– Mugur Mihaescu – independent;
– Ioan Chiru – Partidul Poporului;
– Mihai Hrynaruk – Partidul Alianta Socialista;
– Ilie Gramescu – Uniunea Ecologista;
– Adrian Edu – Partidul Roman European;
– Laurentiu Iordache Sile – Partidul Totul pentru Tara;
– Ioana Rusu – PPPS;
– Florin Rusu – PMDC;
– Attila Banyai – UDMR;
– Nicusor Gigirtu – PRM
– Sorina Stefania Constantin – Partidul Forta Civica;
– Bogdan Alexandru Capota – PNG;
– Adrian Stoica – Partidul Ecologist Roman;

Sectorul 6
– Constantin Cristian Poteras – PDL;
– Ilie Gheorghe Vasile Cornel – PPPS;
– Stefan Badara – Partidul Poporului;
– Stefan Florescu – Independent;
– Constantin Tomescu – UNPR;
– Gheorghe Balean – Partidul Socialist Roman;
– Rares Serban Manescu – USL;
– Bogdan Nicolae Constantin Bratu – Partidul Uniunea Ecologista din Romania;
– Nicolae Petre – PNG;
– Adrian Popescu – PRM;
– Cristinel Eftimie – PPDD;
– Viorel Danut Constantin – PSDM;
– Sergiu Fendrihan – Forta Civica;
– Josef Bencze – UDMR;
– Alexandru Onofrei – Partidul Totul perntru Tara;
– Natalia Solomon – Partidul Alianta Socialista;
– Mihai Popescu – Partidul Ecologist Roman;
– Romeo Parhon – PNDC;
– Sorina Hanea – Partidul Verde.

Candidaturile pentru alegerile locale s-au putut depune pana marti, la ora 24.00. Fiecare candidatura poate fi contestata in termen de 48 de ore de la afisare.

http://www.hotnews.ro/

A apărut volumul Sfârșitul regimurilor comuniste: cauze desfășurare, consecințe


După două decenii de la căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est, deschiderea arhivelor şi libertatea de utilizare a unor surse alternative de documentare oferă specialiştilor în domeniul istoriei recente posibilitatea de a reconstitui evenimente petrecute în perioada totalitară şi de a elabora analize complexe. Cauzele, desfăşurarea şi consecinţele prăbuşirii regimurilor comuniste, atât în România cât şi în plan internaţional, sunt câteva din temele importante ale istoriei recente, destul de puţin cunoscute, şi care pot oferi chei de înţelegere a realităţilor prezente. Astfel, cele studii 27 de studii din acest volum reprezintă o contribuţie la cunoaşterea realităţilor istoriei recente din România şi din alte state care au cunoscut regimuri comuniste.

Volumul conţine lucrări prezentate la ediţia a IV-a a Simpozionului internaţional care a avut loc la Făgăraş-Sâmbăta de Sus în perioada 25-27 Iunie 2009 şi a apărut cu sprijinul Fundaţiilor Konrad Adenauer şi Aspera.

Pentru cei interesaţi redau mai jos cuprinsul volumului:

CUPRINS

Cuvânt înainte

SFÂRŞITUL REGIMULUI COMUNIST ÎN ROMÂNIA. CAUZE, DESFĂŞURARE ŞI CONSECINŢE

Doina Jela
De ce s-a prăbuşit regimul comunist şi cum s-ar fi putut oare să nu se întâmple acest lucru?
Mircea Stănescu
Relaţiile româno-sovietice de la Masa rotundă poloneză până la căderea comunismului în Europa de Est
Floarea Dobre, Luminiţa Banu
Reflectarea în documentele Securităţii a impactului programului de sistematizare a mediului rural (1989)
Ilie Gherheş, Mihaela-Cristina Tusluc
Petrova Maramureşului, 16 ianuarie 1989. Un moment de rezistenţă împotriva sistematizării ceauşiste
Florian BANU
Noiembrie 1989 – plecarea din România a Nadiei Comăneci – ultima lovitură de imagine dată regimului Ceauşescu
Elena Gherman, Liviu Ţăranu
Câteva consideraţii pe marginea evoluţiei economiei româneşti în ultimul deceniu comunist
Raluca Nicoleta Spiridon
Viaţa cotidiană şi starea de spirit a populaţiei premergătoare imploziei sistemului comunist din România în decembrie 1989 – Aspecte din dosarele Securităţii
Mihaela Toader
Exilul românesc şi Revoluţia din decembrie ’89
Cristina Roman
Prăbuşirea regimului comunist şi începuturile democratizării societăţii româneşti (1989-1992)
Cosmin Budeancă
„Între două patrii”. Percepţia românilor asupra etnicilor germani emigraţi din România

ISTORIA COMUNISMULUI ÎN POSTCOMUNISM

Alexandra Bogdanovici
Deportarea sârbilor în Bărăgan
Vladimir Lj. Cvetković
Tratativele privind rezolvarea incidentelor de graniţă din Timişoara în 1953 şi impresiile delegaţiei iugoslave cu privire la realitatea românească
Liliana Corobca
Desfiinţarea cenzurii comuniste româneşti (D.G.P.T.) în anul 1977

*
Marius Silveşan
Relaţia dintre Biserică şi Stat în România comunistă. Studiu de caz: Alegeri la comunitățile baptiste în 1975

*

Denisa Florentina Bodeanu
Informatorii din Cultul Baptist între 1979-1989

*
Jánosi Csongor
Cariera unui ofiţer de Securitate. Ungváry József în documentele de arhivă şi în memoria colectivă
Antonovici Valeriu
Munca patriotică în Republica Socialistă România – Dacă-i ordin, cu plăcere!
Gabriel Catalan
Reflectarea evenimentelor din decembrie 1989 din România în manualele şcolare de istorie
Dragoş Carciga
Comunismul şi Muzeologia. O cercetare critică

COMUNISM ŞI POSTCOMUNISM PE PLAN INTERNAŢIONAL

Larisa Turea
Consideraţii privind meandrele memoriei culturale şi colective (cu referire la schimbările de mentalitate induse de înfometarea populaţiei din R.S.S. Moldovenească în 1946-1947)
Ion Xenofontov
Mişcarea naţională din R.S.S. Moldovenească în istoriografie: premise, evoluţie, consecinţe
Lidia Prisac
Problema naţională în R.S.S. Moldovenească în contextul restructurării gorbacioviste
Eduard Boboc
Colapsul sistemului totalitar sovietic şi dezintegrarea U.R.S.S.
Mihai Croitor, Sanda Borşa
Deng Xiaoping şi limitele reformismului chinez
Boštjan Kolarič
Căderea regimurilor comuniste în Iugoslavia şi consecinţele asupra Sloveniei
Maria Dermendzhieva
Darzhavna Sigurnost (Securitatea bulgară din perioada comunistă) şi noile servicii de securitate naţională

http://cosmin-budeanca.blogspot.com/

După cum se remarcă și din parcurgerea cuprinsului, în cadrul acestui volum se regăsesc și două studii privitoare la evanghelicii din România în perioada comunistă.

Primul studiu este al Denisei Florentina Bodeanu (căsătorită Budeancă), cercetătoare la CNSAS care abordează o problemă spinoasă în societatea românească dar și în mediul evanghelic, cea a colaborării personalului de cult cu Securitatea ca instituție de poliție politică.

Cel de-al doilea studiu realizat de mine se bazează pe documente identificate în Arhiva Departamentului Cultelor (Arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte) și tratează alegerile de la comunitatea baptistă Oradea ce au avut loc în anul 1975, precum și cazul Liviu Olah.

Când au tipărit ortodocşii „Biblia baptistă”? – un posibil răspuns


Emanuel Conțac lansa începutul lunii septembrie 2011 o întrebare la care voi încerca să răspund prin intermediul acestui articol. În prima parte se regăsește citat articolul lui Emanuel pe care îl puteți accesa apăsând pe link-ul de mai jos.

Nu mai ştiu dacă anul trecut am citit cartea Lidiei Stăniloae (Lumina faptei din lumina cuvântului) despre tatăl ei.

Mi-a rămas, în urma lecturii, o „aşchie mentală”. Prin „aşchie mentală” înţeleg o informaţie măruntă care te intrigă şi pe care ai vrea să o verifici.

Ce am citit atunci la p. 330?

Îmi aduc aminte cum odată [D. Stăniloae] a venit de la Institutul Biblic cu ochii în lacrimi. „Ia mai slăbeşte-mă!” i-a spus directorul de atunci, Verzan, al editurii. „Ia mai termină cu toate cărţile astea! Ce tot vrei să tipăreşti atâtea? Am altceva de făcut acum. Trebuie să scot Biblia baptistă pentru care iau valută. N-ai altă treabă?”

Ştiu că am citit undeva că Vasile Talpoş şi Ioan Bunaciu au făcut la un moment dat demersuri pentru tipărirea Bibliei Cornilescu în ţară. Au fost la Societatea Biblică Britanică şi au adus „filmele”. Dar oare unde am citit?

Îmi poate cineva confirma informaţia? Din păcate, Lidia Stăniloae nu prea datează evenimentele.

https://vaisamar.wordpress.com

La momentul respectiv i-am lăsat două comentarii:

Marius Silvesan Says:
2 septembrie 2011
Ioan Bunaciu vorbește de faptul că în timpul mandatului Hușanu-Talpoș (1984-1988) s-a reușit tipărirea Bibliei în țară. Justinian Marina a solicitat în 1969 (?) cu ocazia vizitei la Londra fonduri pentru tipărirea de biblii în țară. Informația este menționată de George Enache în cadrul unui articol din Ziarul Lumina.

Shifu Says:
3 septembrie 2011
Cine a făcut respectivele demersuri? Vasile Taloș sau Vasile Talpoș? Talpoș (și Bunaciu) e mult mai probabil să fi fost în relații cu Verzan decât Taloș. Greu de spus când s-ar fi putut petrece evenimentul cu “Biblia Baptistă” ținând cont că Sabin Verzan s-a ocupat de publicațiile oficiale ale Patriarhiei și ale Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române de prin anii 60 până când a murit în 1997 (dacă bine țin minte).

Cel de-al doilea comentariu vine ca răspuns la întrebarea lui Shiftu

Marius Silvesan Says:
4 septembrie 2011
Despre vizita Patriarhului Justinian la Londra în anul 1966, Adrian Nicolae Petcu scrie în articolul ,,Iunie 1966: Vizita patriarhului Justinian Marina în Anglia” publicat în Ziarul Lumina din 16 iunie 2011, următoarele:

„Patriarhul român a fost primit inclusiv de regina Elisabeta a Marii Britanii, care i-a oferit în dar un automobil Rolls Royce. Faţă de gestul reginei, patriarhul i-a spus: “Majestate, vă mulţumesc. Sunteţi foarte generoasă, dar sunt informat că sunteţi preşedinta Societăţii Biblice Britanice. Patriarhii români de dinaintea mea au editat fiecare câte o Biblie, care le poartă numele.

Eu am mai mult de 10 ani şi nu am izbutit să am o Biblie. Vă rog, în locul maşinii, daţi-mi hârtie şi materiale de legătorie, ca să pot tipări şi eu Biblia”. Astfel, au fost publicate cele 20.000 de exemplare ale Bibliei de la 1968.”
http://www.ziarullumina.ro/articole;1699;0;58460;0;Iunie-1966-Vizita-patriarhului-Justinian-Marina-in-Anglia.html

În ceea ce priveste „Biblia baptistă” este vorba de tandemul Husanu -Talpos, respectiv presedinte, secretar general (1984-1988). O sa caut locul unde se vb de faptul ca acestia ar fi reusit sa obtina aprobare in anii 80 sa tipareasca Biblia versiunea Cornilescu în țară.

Nu am găsit pasajul din cartea lui Ioan Bunaciu unde se vorbește de faptul că în timpul mandatului Mihai Hușanu ca președinte al Cultului Baptist și Vasile Talpoș ca secretar general (1984-1988) aceștia ar fi reușit să tipărească Biblia în România. Cu toate acestea, văzând astăzi titlul articolului lui Emanuel Conțac, mi-am adus aminte că în cadrul unui mesaj datorat atitudinii BOR față de vânzarea împreună cu ziarul Adevărul a „Bibliei neoprotestante” rostit în luna aprilie 2012 la Biserica Nădejdea, pastorul Vasile Talpoş a relatat succint despre modul în care a reușit să tipărească Biblia, Ediția Cornilescu în România.

Din ceea ce îmi aduc aminte, evenimentul la care făcea referire pastorul Vasile Talpoș a avut loc în preajma vizitei lui Billy Graham în România (1985) sau curând după aceea. Cel puțin demersurile – din câte am înțeles eu – au fost inițiate înainte de vizita evanghelistului american tocmai pentru a folosi vizita acestuia ca pretext în obținerea aprobărilor necesare tipăririi Bibliei în România.  Astfel, după ce a apărut ideea tipăririi Bibliei în România, Vasile Talpoș s-a dus la Departamentul Cultelor împreună cu Mihai Hușanu (dacă am reținut bine), unde au avut o serie de discuții cu (sau și cu) directorul Roșianu (?) în cadrul cărora s-a menționat necesitatea tipăririi unei Biblii pe care să o folosească evanghelicii. Pentru a obține aprobarea acesta a invocat interese de stat menționând că în acest fel se dovedea libertatea religioasă pe care România o proclama iar oficialii veniți cu Billy Graham vor putea constata acest fapt.

Următoarea etapă după obținerea aprobării din partea autorităților române a fost aceea de a obține acordul părții engleze. În acest scop, pastorul Vasile Talpoș care cred că la momentul respectiv era vicepreședinte al Federației Baptiste Europene (1985-1987) a zburat la Londra și a avut discuții cu oficialii Societății Biblice Britanice (?), instituție care deținea drepturile de autor asupra versiunii Cornilescu. După ce a primit dreptul de a tipări în țară Biblia acesta a stat o zi pe la ușile funcționarilor de la Societatea Biblică pentru a obține filmele după care putea să o tipărească.

Întors în țară s-a confruntat cu o altă problemă, aceea că baptiştii şi nici ceilalţi evanghelici nu aveau o tipografie proprie, fapt pentru care cea mai bună soluție a fost să apeleze la tipografia Patriarhiei.

Astfel, baptiștii au reușit să-şi tipărească Biblia la ortodocși.

Voi reveni și cu alte informații despre acest subiect atunci când le voi avea..

Cititorii sunt rugați să completeze sau să corecteze informația.

Dublu asasinat la Sighişoara! Un fost pastor şi soţia sa, găsiţi morţi în propria casă


O crimă oribilă a zguduit liniştea unui cartier întreg din localitatea mureşeană Sighişoara. Doi bătrâni, un fost pastor protestant şi soţia lui, ambii trecuţi de 70 de ani, au fost omorâţi în propria casă. Trupurile fără suflu au fost descoperite chiar de fiica celor două victime.

Se presupune că asasinul a încercat să jefuiască locuinţa bătrânilor, având în vedere că toate sertarele şi dulapurile erau răscolite în momentul în care au fost descoperite cadavrele celor doi. Pentru a-şi ascunde urmele, criminalul a dat drumul la gaze si numai un miracol a făcut ca fiica victimelor să nu sfârşească şi ea, în urma unei explozii.

Procurorii nu au, până în momentul de faţă, o pistă clară în acest caz. Bătrânii au fost descoperiţi într-o baltă de sânge, morţile lor fiind deosebit de violente. Faptul că cei doi erau îmbrăcaţi în haine de lucru, indică anchetatorilor că evenimentul ar fi avut loc în urmă cu două zile, cadavrele fiind găsite ieri de mezina familiei.

Potrivit primelor informații, cuplul avea în casă o sumă mare de bani, deoarece se pregăteau să-și renoveze locuinţa. Vasile, în vârstă de 77 de ani, și Victoria Pintican, erau foarte bine văzuţi în comunitatea locală, iar decesul lor a fost un veritabil şoc pentru vecini.

Sursa: Ziarul Adevărul

Este vorba de pastorul baptist Vasile Pintican și soția acestuia Victoria, socrii lui Dionis Bodiu, care a realizat și un montaj foto pentru aceștia cu prilejul aniversării a 50 de ani de căsătorie.

În memoriam Vasile și Victorita Pintican

Studentii ITBB la săptămâna porților deschise organizată de Biblioteca Națională a României


Biblioteca Națională a României și-a redeschis porțile pentru a-și primi cititorii. După mai bine de la 20 de ani de la revoluție Biblioteca Națională îi întâmpină pe cititori într-un spațiu modern punându-le la dispoziție și o serie de facilități. Fiindcă trăim în era comunicări prima facilitate pe care doresc să o menționez este cea a internetului. La parter accesul se poate face prin intermediul rețelei wireless iar în sălile de lectură există prize UTP la care se poate conecta cablul de rețea.

Altă facilitate constă în faptul că cititorii nu trebuiesc să plătească nimic pentru a beneficia de serviciile puse la dispoziție de către bibliotecă (cu excepția cazurilor speciale) dat fiind faptul că permisul de acces este gratis. Cititorii pot veni cu calculatoarele personale pentru a scrie precum și cu aparatele foto atunci când doresc să fotografieze o carte sau o publicație periodică fără să plătească vreo taxă ca la Biblioteca Centrală Universitară. În interiorul bibliotecii există și posibilitatea de a efectua copii xerox după cum s-au exprimat cei care ne-au dat aceste informații.

Am remarcat de asemenea și faptul că la mezanin și la etajul I spații destinate lecturii materialelor pe care cititorii și le aduc de acasă.

Dat fiind faptul că între 23-27 aprilie 2012 a fost săptămâna porților deschise, un grup de studenți de la Institutul Teologic Baptist din București precum și de la Facultatea de Teologie Baptistă din Universitatea București împreună cu rectorul Institutului Teologic, Conf. univ. dr. Daniel Mariș, pastorul Trandafir Popovici și Asist. univ. drd. Teodor Colda au vizitat Biblioteca Națională.

*

Atât pentru studenți cât și pentru cadrele didactice a fost o experiență plăcută. Vizita face parte din acele acțiuni inițiate de către Institutul Teologic Baptist cu scopul formării pentru slujire a studenților.

Avem nădejdea că Domnul va face lucruri mari și ne-am bucurat că am putut participa la acest eveniment inițiat de către Biblioteca Institutului Teologic Baptist care își dorește ca prin astfel de manifestări să vină în sprijinul studenților dar și al cadrelor didactice.

Pelicula fotografică a surprins mult mai bine decât am reușit să exprimăm noi prin scris interesul pe care studenții l-au manifestat față de această inițiativă precum și cel manifestat față de oportunitățile de care pot beneficia în cadrul Bibliotecii Naționale. Din acest motiv cei interesați pot accesa și albumul foto disponibil la adresa de mai jos.

http://www.facebook.com/istorieevanghelica/

Marius Silveșan

ARHIVELE COMUNISMULUI „Primăvara de la Praga“: percepţii sovieto-române (I)


Adunarea poporului, din 21 august 1968. când Ceaușescu a criticat invadarea Cehoslovaciei de către URSS

KGB a folosit ghizii şi traducătorii pentru a afla de la turiştii români ce cred cetăţenii de rând din dreapta Prutului despre invadarea Cehoslovaciei de către URSS, în 1968, criticată dur de Ceauşescu.

Relaţiile sovieto-române devin tensionate la începutul anilor ’60. După retragerea trupelor sovietice din România în 1958, Bucureştiul începe să articuleze treptat o politică independentă în raport cu străinătatea.

Este repusă pe tapet chestiunea basarabeană, iar în presă şi literatură sunt date replici pretenţiilor sovietice cu privire la originea etnică a populaţiei din RSSM şi interpretărilor potrivit cărora Rusia ţaristă a „eliberat” în 1812 provincia pruto-nistreană, iar România ar fi „ocupat-o” la 1918.

CEHOSLOVACIA, 1968: CONTEXT ŞI REPLICA MOSCOVEI

Tensionarea relaţiilor sovieto-române atinge punctul culminant în 1968 în contextul „primăverii de la Praga”. Cehoslovacia avea o industrie dezvoltată înainte ca sovieticii să-i impună regimul comunist, în 1945.

Destalinizarea, lansată oficial de Hruşciov la congresul al 20-lea al PCUS din 1956, nu a cuprins Cehoslovacia decât tangenţial şi relativ târziu, abia de la sfârşitul anilor ’50 – începutul anilor ’60.

O aripă reformatoare a Partidului Comunist din Cehoslovacia a început, mai ales din 1967, să promoveze insistent un program care avea drept scop democratizarea societăţii cehoslovace şi renunţarea, în timp, la modelul politic comunist. Acest lucru nu avea cum să nu deranjeze Moscova.

Forţele conservatoare cehoslovace au apelat direct la Brejnev, dar acesta, când a văzut cât de dur e criticat Antonín Novotný, prim-secretar al Partidului Comunist cehoslovac, a preferat să accepte alegerea unui lider reformator, Alexander Dubček, la 5 ianuarie 1968.

În aprilie 1968, Dubček a făcut public programul său, care prevedea crearea „socialismului cu faţă umană”, care să fie însoţit de creştere economică (accentul fiind pus pe bunurile de consum în detrimentul versiunii staliniste, bazată pe industria grea), libertatea presei şi a cuvântului, libertatea de circulaţie a persoanelor şi instituirea unui sistem pluripartidist.

URSS a organizat la Bratislava, pe 3 august 1968, o conferinţă a partidelor comuniste şi muncitoreşti, s-a vorbit despre dreptul Moscovei de a interveni în statele din blocul socialist în cazul în care există riscul revenirii „sistemului capitalist” (aşa-numita doctrină Brejnev).

Articolul complet pe http://www.adevarul.ro

Areopagus – SEMINAR BIBLIC: “HRISTOS CEL ÎNVIAT ŞI ÎNCHINAREA BISERICII


Învierea Mântuitorului Hristos îmbracă întreaga creştinătate în haina de sărbătoare a laudelor şi a închinării credincioşilor de pretutindeni pentru victoria lui Dumnezeu asupra păcatului şi a morţii.

Vă invităm la trei seri de seminar biblic şi dialog pe tema centralităţii învierii lui Hristos pentru închinarea Bisericii – centralitate privită sub trei aspecte:

– Mărturia Cuvântului lui Dumnezeu despre Hristos şi primatul Scripturii în închinarea Bisericii
– Rolul cântecelor în închinarea Bisericii, avându-l pe Hristosul înviat ca lider al închinării Bisericii
– Hristos cel înviat, închinarea biblică şi realitatea culturală: principii şi practici în închinarea Bisericii

Seminarul va fi susţinut de Dr. Ronald E. Man, directorul organizaţiei Worship Resources International, pastor al departamentului de închinare în cadrul First Evangelical Church din Memphis, Tennessee, SUA. Moderator şi organizator al acestui eveniment este Cristian Cazacu.

În cadrul seminarului va avea loc şi prezentarea cărţii semnate de Dr. Ronald E. Man, Proclamation and Praise: Hebrews 2:12 and the Christology of Worship, disponibilă în limba engleză.

Seminarul se adresează tuturor credincioşilor, fiind o resursă valoroasă pentru toţi cei implicaţi în organizarea şi exprimarea vieţii de închinare a diferitelor biserici creştine (pastori, lideri de închinare, muzicieni, compozitori, instrumentişti, artişti, ş.a.m.d.). Totodată, această serie de întâlniri se doreşte a fi un exerciţiu de reflecţie, dialog şi practică în spaţiul închinării creştine interconfesionale din România.

Vă aşteptăm cu mult interes la sediul Centrului Areopagus din Timişoara, Calea Martirilor 104.

Vă rugăm să confirmaţi intenţia de a participa la cel puţin una dintre întâlnirile acestui seminar printr-un simplu „răspuns” la acest mesaj. Acestă confirmare a intenţiei de participare are doar rolul de a ne ajuta la o mai bună organizare a întâlnirilor.

http://areopagus.ro

Drumul Crucii in Centrul Vechi din Bucuresti​ – video


Actrița Maia Morgenstern, care a interpretat-o pe Fecioarei Maria din filmul Patimile lui Isus, si alti 60 de actori au recreat pe strazile din Centrul Vechi scenele Drumului Crucii. Cateva sute de bucuresteni au urmarit pret de o ora 14 scene dramatice din patimile lui Isus Crist de la procesul in care a fost judecat de Pilat din Pont si pana la rastignirea pe Muntele Golgota. Rolul Mantuitorului a fost jucat de Dan Lese iar initiativa punerii in scena apartine asociatiei Beneva.

Spectacolul a avut scene similare cu cele din filmul Patimile lui Isus regizat de Mel Gibson iar organizatorii sustin ca au înștiințat Patriarhia Romana.
Vezi in articol un videoreportaj de la „Drumul Crucii” pus in scena pentru prima data pe strazile din Bucuresti.

Articol preluat de pe HotNews.ro

Biserica Crestină Penticostală „Maranata” Rădăuti de la persecutie la democratie


Ieri, 8 aprilie 2012, când credincioșii romano-catolici au serbat Paștele iar cei ortodocși intrarea triumfală a Domnului Isus în Ierusalim (Floriile), Biserica Penticostală „Maranata” Rădăuți a îmbrăcat straie de sărbătoare cu prilejul inaugurării noului sediu. Dorința creștinilor penticostali din Rădăuți, jud. Suceava, de a avea un locaș de închinare adaptat numărului de membri în care să poată aduce slavă lui Dumnezeu nu este una nouă. Înființată în anul 1950, biserica a crescut ajungând în anul 1969 la 1000 de membri dintr-un total de 1500 de persoane care participau regulat la serviciile religioase. În aceste condiții considerăm că dorința credincioșilor de a avea un locaș de închinare adaptat nevoilor ca fiind una legitimă, părere care nu a fost împărtășită și de autoritățile locale din perioada respectivă, precum domnul primar Aurel Olarean care a participat la inaugurarea din anul 2012. Răspunsul primarului localității Rădăuți, Gheorghe Cuciureanu, la cererea Bisericii Penticostale „Maranata” din anul 1969 de a i se permite repararea locașului de închinare și nu de a-l extinde sau reconstrui a fost următoarea: „Pentru creștini eu nu voi acorda niciodată permisiunea de a cumpăra o biserică”.

Persecuțiile și suferințele credincioșilor sunt prezentate în cadrul articolului Razie asupra Bisericii penticostale Maranata din Rădauți, scris de către un om al locului, Radu Iroftei, doctor în istorie cu o temă legată de relațiile româno-britanice în perioada comunistă.

În finalul acestui articol am dori să menționăm faptul că primarul Gheorghe Cuciureanu nu mai este, însă Biserica Maranata a rămas în Rădăuți pentru a fi o lumină în mijlocul oamenilor.

Informațiile despre inaugurare și fotografia au fost preluate de pe site-ul suceavaevanghelica.wordpress.com

Filmul BILLY GRAHAM IN ROMANIA


1985 Billy Graham ● Romanian Tour (Romania)


1985 Billy Graham ● Romanian Tour (Romania) – Part 1

*

1985 Billy Graham ● Romanian Tour (Romania) – Part 2

*

Preaching to Catholics-Orthodoxes & Jews In Romania Billy Graham 1985

Emil Bodnăraș despre retragerea trupelor sovietice din România


Un articol de Dr. Radu Iroftei

Articolul de față reprezintă rodul cercetării prietenului meu, Radu Iroftei în arhivele britanice și reprezintă un punct de vedere inedit referitor la contextul retragerii trupelor sovietice din România. Referitor la acest aspect, cel al retragerii trupelor sovietice din România, am citit nu cu mult timp în urmă prefața academicianului Florin Constantiniu la cartea lui Liviu Țăranu despre Avram Bunaciu precum și ceea ce scria Liviu Țăranu în cartea amintită atunci când se referea la subiectul în discuție. Ambii istorici deplângeau lipsa unor informații din interior despre contextul retragerii trupelor sovietice, informații care ne sunt oferite acum grație articolului de față.

Deceniile șase-șapte ale secolului XX au însemnat pentru România, sub impactul destalinizării, primele inițiative în nume propriu pentru legitimare internațională și vizibilitate pe scena mondială.  În diminuarea dependenței economice față de Moscova și pentru  realizarea unei politici externe românești independente, retragerea trupelor sovietice din România reprezintă un factor important pentru actorii politici de la București. Pentru stabilirea împrejurărilor  retragerii sovietice, arhivele britanice de la Kew Garden aduc importante informații.

Este cunoscută relatarea lui Silviu Brucan despre dialogul dintre Gheorghe Gheorghiu-Dej și N.S. Hrușciov în urma căruia liderul sovietic ar fi fost convins să retragă trupele sovietice din România. Potrivit lui Silviu Brucan, Gheorghe Gheorghiu-Dej ar fi invocat incidentele dintre soldații sovietici și cetățenii români, precum și lipsurile în aprovizionare, fenomene atribuite de:  „dușmanii noștri”,  prezenței militare sovietice în România, „nouă asta ne face greutăți în muncă, iar vouă vă face rău – a spus Gheorghiu-Dej – ce îți trebuie toata chestia asta, la ce bun să ții aici atâția soldați sovietici?”.

Argumentele invocate de secretarul general al P.M.R l-ar fi convins pe Hrușciov, care potrivit aceleiași relatări, era în căutarea unor formule de destindere în relațiile cu Occidentul în urma reprimării sângeroase a revoluției ungare. „Nu trece mult – încheie Brucan relatarea lui – și Hrușciov îl cheamă la telefon pe Gheorghiu Dej, că a dat ordin de retragere a trupelor sovietice din România”.

În memoriile lui Hrușciov se găsește o relatare a discuției pe care liderul sovietic a avut-o cu Emil Bodnăraș subliniindu-se iritarea cu care a fost primită această propunere. Astăzi, dispunem de o relatare a lui Bodnăraș despre acest moment, ca și despre împrejurările în care Kremlinul a decis retragerea trupelor sovietice din România.

http://www.isciv.ro

Articolul complet poate fi citit în numărul curent (martie 2012) al Revistei Istorie și civilizație.

Din istoria neoprotestantismului la români: Creştinii după Evanghelie


Semnalez celor interesați de istoria recentă un articol al lui Bogdan Emanuel Răduț prin intermediul căruia acesta realizează o prezentare succintă din punct de vedere istoric a Adunărilor Creștine după Evanghelie.

Cunoscute pe plan mondial ca Mişcarea Frăţească, Adunările Creştine după Evanghelie din România au apărut la sfârşitul anului 1899 ca urmare a misiunii lui Eduard H. Broadbent din Anglia şi Francis Berney cu Charles Aubert din Elveţia. Astfel, prima adunare de vestire a Evanghelie, într-o formă de felul acesta, a avut loc în limba franceză, în str. Teilor Nr.82 Bucureşti, de unde s-a răspândit pe teritoriul României. În 1900 avea să se deschidă o nouă adunare în Calea Călărași Nr.46, de data aceasta în limba română. Plecarea, în 1902, a lui Aubert înapoi în Elveția a dus la unirea celor două adunări. În primii ani de răspândire a mișcării apar Adunări la Ploiești, Goicea Mare (Dolj), Iași, Suceava, Râșnov, Sibiu, ș.a. În 1929 existau deja 47 de adunări în România, iar în 1924 a avut loc prima Conferință Națională a Creștinilor după Evanghelie din România.

http://emyradut.blogspot.com/2012/03/din-istoria-neoprotestantismului-la.html

Brasov, primul oras din Romania in care Google permite sa afli ce mijloace de transport in comun poti lua pentru a te deplasa in localitate


  • Google Transit in Brasov
  • Brasov este incepand de joi primul oras din Romania in care Google a pus la dispozitie functia Transit in aplicatia Harti, care permite practic sa afli ce mijloace de transport poti folosi pentru a ajunge dintr-un punct A intr-un punct B al localitatii, a declarat pentru HotNews.ro Marius Fecioru, secretar de stat in Ministerul Comunicatiilor. Urmatorul oras in care va fi disponibila aplicatia este Bucuresti, iar in circa un an in principalele mari orase din tara s-ar putea utiliza aceasta facilitate, a mai spus acesta.

„Noul serviciu a fost introdus in urma multiplelor intalniri avute de autoritati cu reprezentantii Google Romania”, a declarat pentru HotNews.ro brasoveanul Marius Fecioru, secretar de stat in MCSI.
Am testat pe internet, din fata unui calculator, noua functie Transit in aplicatia gratuita Google Harti pentru orasul Brasov. Am introdus ca punct de plecare strada Prahova din Brasov, iar ca punct de destinatie strada Harmanului, iar aplicatia ne-a dat imediat informatii despre urmatorul traseu: Din strada Prahova trebuie sa mergi circa 4 minute (350 de metri) pana la strada Faget unde poti lua autobuzul 23b catre Triaj. Aplicatia iti spune ca pana acolo faci 9 minute si exista 4 opriri. De acolo mai ai apoi de mers circa 4 minute (300 de metri) pana la strada Harmanului. (Vezi captura de imagine alaturata).

Printre informatiile care se mai pun la dispozitie sunt acelea ca in total intre cele doua puncte faci cam 17 minute si ca pretul calatoriei este de 1,5 lei. (Vezi captura de imagine alaturata).

%d blogeri au apreciat asta: