Maxima zilei – 13 februarie 2016
Și-au pus în gând să înscăuneze dreptatea în lume; dar, lepădându-se de Hristos, vor ajunge până la urmă să scalde pământul în sânge, căci sângele cheamă alt sânge după sine, și cel ce trage sabia de sabie va pieri.
F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I, p. 544.
Agerpres : Mize religioase și politice ale întâlnirii dintre Papa Francisc și Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse (DW)
Întâlnirea istorică, pe aeroportul din Havana, între Papa Francisc și Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse este prima întrevedere la acest nivel între cele două Biserici care are loc după Marea Schismă din 1054, care a împărțit creștinismul între catolicism și ortodoxie. Este un mare eveniment în plan religios, care are însă și numeroase aspecte politice, comentează DW.
Sursa :
Articolul original poate fi citit aici :
Video : Horia-Roman Patapievici, Partea nevăzută decide totul

Horia – Roman Patapievici într-o discuție la Digi 24 despre cartea Partea nevăzută decide totul
Vezi și
https://alonewithothers.wordpress.com/2016/01/18/astept-sa-oboseasca-nedreptatea/
Marius Corduneanu : Dacă nu ar fi luat în serios de mințile avide de teocrații laice, socialismul ar fi un bun studiu de caz clinic pentru filosofii dornici în a vedea cum o utopie plină de idei nobile poate eșua cu brio într-un imperiu al macabrului

Diego Riviera, The Arsenal (1928)
Dacă nu ar fi luat în serios de mințile avide de teocrații laice, socialismul ar fi un bun studiu de caz clinic pentru filosofii dornici în a vedea cum o utopie plină de idei nobile poate eșua cu brio într-un imperiu al macabrului. Din păcate până și filosofii s-au cam molipsit de boala care ar fi trebuit doar studiată! Nici nu mai înțeleg despre ce revoluție mai poate fi vorba când mai toți îs deja setați de revoluțiile socialiste? Cum ar fi o realitate monistă care-și trădează mereu caracterul dualist? Ce plictiseală ar fi în lumea în care socialismul nu ar avea țapi ispășitori, victime ceremoniale asupra cărora să-și verse toate frustrările funciare! Așadar, dragi camarazi, la arme sau pe arme?
https://alonewithothers.wordpress.com/2016/02/09/viva-la-revolucion-2/
The Gospel Coalition : 3 Ways Our Culture Is Different than Every Other Culture in History
We live in a turbulent cultural moment. The world around us is rapidly changing, and we face many challenges unprecedented in the history of the church. Augustine fought the Pelagians; Aquinas synthesized Aristotle; Luther strove with his conscience; Zwingli wielded an axe; but probably none of them ever dreamed of a world in which people could choose their gender. Secularizing late-modernity is a strange, new animal.
Identifying the historical and global isolation of our culture does not discredit it. “Weird” does not always equal “wrong.” Nonetheless, seeing ourselves in a broader perspective can go a long way toward humbling and opening us up to where Scripture wants to transform our thinking. I say “our” thinking because our first impulse in cultural critique shouldn’t be bashing others, but searching our own hearts. Since culture isn’t what we see but what we see through—the glasses, not the landscape—we’re often more “conformed to this world” (Rom. 12:2) than we realize.
Three Modern Eccentricities

Here are three ways our culture is eccentric in its basic instincts about God, morality, and life—ways we tend to see things differently not only than Solomon, Jesus, and Paul, but also Aristotle, the Aztecs, and Attila the Hun.
1. God is in the dock.
I’m currently writing my doctoral dissertation on Anselm (1033–1109). I’m always amazed by how exercised he was by the problem of divine mercy. Throughout his writings he labored over the question: how can a just and righteous God pass over sins and spare the undeserving?
Today we have the opposite problem. Divine mercy is assumed, and divine justice must be explained. How could a good and loving God ever judge people? (This is one of the top seven objections to Christianity Tim Keller tackles in The Reason for God.)
What’s so striking to me isn’t that Anselm and American culture have different answers, but that they’re asking different questions. For an 11th-century monk, it simply never occurred to him that God, rather than man, would be the one needing to be justified. C. S. Lewis captured this distinction well: “The ancient man approached God (or even the gods) as the accused person approaches his judge. For the modern man, the roles are quite reversed. He is the judge: God is in the dock.”
Perhaps the greatest example of this role reversal is the rise of atheism, a relatively rare phenomenon before the modern West. There are some scattered examples in pre-modern times of various kinds of materialism or agnosticism, but they’re strikingly sparse. For every one Lucretius or Democritus, you can find entire centuries and nations that know nothing but priests, monks, imams, lamas, shamans, sages, and sorcerers.
2. Morality is about self-expression.
In most cultures throughout history it was assumed that external reality is fixed—and that the basic point of life is to conform ourselves to it in some way. Buddha and Plato agree on this point; they only differ on what the conforming process looks like.
Our culture, by contrast, tends to exalt human desire and aspiration such that the point of life is for external reality to be conformed to it. To paraphrase Lewis: For the wise men of old the cardinal problem had been how to conform the soul to reality; today it’s how to subdue reality to the wishes of men.
In the late-modern West we’ve reduced truth to a personal construct and lost confidence in reason’s ability to access external reality. Thus the only foul in ethics is “harm,” and the only requirement for sexual behavior is “consent.” Basically, for many in our culture, you should be able to do anything you want so long as you don’t inhibit someone else’s self-expression.
Plato could have at least understood Buddha’s four noble truths. Buddha would have comprehended Plato’s advocacy for reason and justice. Both would be only perplexed and exasperated with the modern mantra “be true to yourself.”
3. Life is starved of transcendence.
In most ancient cultures, life and meaning were relatively stable. You didn’t have people like Albert Camus contemplating whether the absurdity of human existence necessitated suicide among the ancient Mongols, Mayans, or Vikings. As Brother Lippo Lippi put it in Robert Browning’s poem, “This world’s no blot for us, nor blank; it means intensely, and means good: to find its meaning is my meat and drink.”
Many today lack this sense of objective meaning; we are starved of transcendence, community, stability; we’re aching to find something big to live for; we feel listless, adrift, barren. Think of Nietzsche’s anguish in proclaiming the death of God in the late 19th century—in a milder, semiconscious way, this is how many feel today.
Our standard of living has risen, but so have our suicide rates; we are smarter, but more uncertain; surrounded with pleasure, but less fulfilled; able to do almost anything but uncertain whether to do anything.
I believe much of the sexual confusion and brokenness in our culture is the result of this deeper, existential void. We use things like sex and money to address basic questions of identity and fulfillment. As Kellerrecently observed, “In ancient cultures people had sex and made money to build a community; today, they do so to build an identity.” Or as Trevin Wax puts it, “One reason our culture is so sex-saturated is that we are so transcendence-starved.”
How Should We Respond?
Gospel faithfulness demands we engage our culture with both truth and love, yielding neither to compromise on the one side nor escapism on the other. This means we cannot simply bemoan the encroaching cultural darkness, swatting at the errors around us with our theological club. As TGC’sTheological Vision for Ministry puts it, “It is not enough that the church should counter the values of the dominant culture. We must be a counterculture for the common good.”
In responding to these metaphysical, ethical, and existential Copernican revolutions in our culture, I believe we must work hard to establish the corresponding subversive biblical doctrine in each of three areas: (1) a high view of God, (2) a thoroughgoing notion of repentance, and (3) a transcendent vision of worship.
1. God is transcendent.
2. Life comes through death.
3. Beholding God is our goal
http://www.thegospelcoalition.org
POZE: Dezbatere – Cazul Bodnariu: DE LA EI LA NOI
Poze realizate de Alin Cristea la dezbaterea privind educația copiilor într-o societate seculară.
*
*
*
*
Un punct de vedere privind dezbaterea „Cazul Bodnariu – de la ei la noi”

Duminică, 31 ianuarie 2016, Biserica Baptistă Adonai din București a organizat o dezbatere privind educația și drepturile copilului în România contemporană.
Au participat la această dezbatere: Dr. Octavian Baban – teolog, Denis – Roxana Gavrilă – jurist, Dr. Alexandru Vlașin – specialist în asistență socială, Dr. Marius Silveșan – istoric. Moderator a fost Dr. Costel Ghioancă – pastorul Bisericii Adonai. În sală au fost în jur de 60-70 de persoane interesate de acest subiect printre aceștia și jurnalistul evanghelic Alin Cristea din Oradea.
Dezbaterea a fost una multifațetată și interesantă prin opiniile exprimate de specialiști în teologie, drept, asistență socială și istorie. Referirile la cazul Bodnariu au fost doar tangențiale.
Octavian Baban, pastor și profesor universitar, a prezentat punctul de vedere al unui teolog. A prezentat punctul de vedere al Bibliei privind educația copiilor. Au fost exprimate cu această ocazie gânduri frumoase și profunde. Concluzia a fost aceea că este nevoie o disciplinare a copiilor (a nu se confunda cu bătaie) realizată cu dragoste și înțelepciune.
În calitate de jurist, Roxana Gavrilă a avut intervenții documentate prin prezentarea legislației românești privitoare la drepturile copiilor, la drepturile și obligațiile părinților. Au fost avute în vedere și sancțiunile pe care le prevede legea în cazul protecției copiilor. Participanții, dar și cei care au urmărit transmisia live realizată de Prodocens Media au putut observa faptul că există similitudini între legislația românească și cea norvegiană privitoare la drepturile copiilor. Evident că există și diferențe, dar dezbaterea nu s-a concentrat pe aceste aspecte. Cert este că și legislația românească are prevederi referitoare la drepturile copiilor, dar nu avem încă pârghiile, instrumentele de aplicare a acestora. Abuzuri au loc și în România fiind nevoie de o mărire a capacității instituționale pentru un răspuns promt și adecvat la astfel de probleme. Legislația există aceasta trebuind respectată și aplicată. Roxana Gavrilă în calitate de jurist a evidențiat faptul că și legislația românească prevede interzicerea pedepsirii copiilor.
Dovezile au venit din diferitele legi, din Constituție sau Codul Penal.
De la cadrul juridic trecem la cel al asistenței sociale, a modului în care efectiv instituțiile cu atribuții în domeniu intervin în cazurile sociale. Dr. Alexandru Vlașin, profesor universitar și specialist în asistență socială, a evidențiat cazuri în care instituțiile abilitate intervin. Acesta a făcut referire și la cazurile în care a lucrat cu copiii străzii, iar unii dintre aceștia i-au spus că nu le arată dragoste. Contrariat a aflat că pentru acei copii proveniți de la case de copii dragostea era percepută prin aplicarea bătăii. Nu ne iubiți pentru că nu ne bateți a fost reproșul pe care aceștia l-au adus. A fost nevoie să le explice că dragostea nu înseamnă bătaie. Un asistent social, cu atât mai mult cu cât are o reală cu Dumnezeu se va dedica muncii sale și va transmite dragostea primită de la Creator și către copii.
Cea de-a patra poziție a fost exprimată de mine în calitate de istoric. Am adus în discuție aspecte legate de educația religioasă în perioada comunistă și modul în care aceasta a fost reglementată de către stat. Am făcut trimitere și la cartea lui Eric Vogelin, Religiile politice pentru că sistemul comunist are caracteristicile unei religii politice. Prin urmare, bătălia nu se mai să doar sub aspect legislativ, sub aspect formal, ci la nivel de mental. O bătălie pentru controlarea minții oamenilor. Am vorbit de un control al educației religioase nu numai la nivelul general al societății, ci și în mod particular în biserici (referire în special la cele evanghelice). Printre întrebările care mi-au fost puse au fost și două care au suscitat un interes mai mare. Prima dintre ele s-a referit la democratie, concret dacă ne putem referi la acest sistem politic în termeni de religie politică. Am răspuns că nu m-am gândit la această asociere, dar într-o anumită măsură putem vorbi, chiar dacă caracteristicile față de comunism sunt diferite.
Cea de-a doua întrebare s-a referit la ciclicitatea istoriei. Ne mai putem confrunta în România cu aspecte din perioada comunistă ? Este posibil, dar acum avem exercițiul democratic, putem protesta, veghea ca astfel de lucruri să nu se mai repete.
Ca un gând final pot spune că dezbaterea a fost interesantă, dar și utilă. Fiecare dintre participanți a căutat să argumenteze cu puncte de vedere din domeniul de autoritate fără a se lansa în acuzații la adresa vreunei persoane sau instituții.
Marius Silveșan
Dorin Dobrincu, „Noi nu suntem marxiști, ci creștini”. Actele constitutive ale Comitetului Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (1978) în Archiva Moldaviae, nr. VII/2015

Cosmin Budeancă semnalează apariția unui nou număr al Revistei Archiva Moldavie, unde Dorin Dobrincu are un articol despre actele constitutive ale Comitetului Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință cunoscut sub acronimul ALRC
Dorin DOBRINCU,
„Noi nu suntem marxiști, ci creștini”. Actele constitutive ale Comitetului Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (1978)
Sursa: http://cosmin-budeanca.blogspot.ro/2016/02/aparitie-editoriala-archiva-moldaviae.html

Pavel Nicolescu (centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com)
Despre Pavel Nicolescu, inițiatorul ALRC, am scris în 2011 următoarele:
Pavel Nicolescu, este una dintre personalitățile de marcă ale evanghelicilor români. Lui i se datorează inițierea ALRC-ului (Comitetul Român Pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință), comitet care milita pentru respectarea drepturilor religioase garantate cetățenilor de către Constituția RSR (1965) precum și de alte legi în vigoare la momentul respectiv printre care și Legea pentru Regimul General al Cultelor Religioase din 1948 care a suferit schimbări minore pe parcursul perioadei comuniste. În cadrul tezei mele de doctorat am dedicat un subcapitol problematicii legislative punând în paralel documentele legislative ale perioadei comuniste. În final am considerat oportun să prezint și diferența dintre realitate și discurs legislativ. Din această perspectivă, documentul ALRC-ului pe care îl găsiți la adresa de mai sus prezintă situația reală a respectării libertății religioase în România la sfârșitul anilor 70 ai secolului XX. Aici intră în discuție încă un element, anume faptul că România a semnat în 1975 Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare internațională de la Helsinki. printre cele zece principii cunoscute sub numele de Decalogul de la Helsinki remarcăm la punctul 7 următoarele: „respectarea dreptului omului și a libertăților fundamentale, inclusiv a libertății de gândire, conștiință, religie sau de convingere.” (PGA, Helsinki, p. 32). Așadar, România s-a angajat în mod explicit să respecte aceste drepturi pe care în fapt a continuat să le încalce. În final dorim să precizăm faptul că din punct de vedere al libertății și securității personale lucrurile arătau cu totul diferit în anii 70-80 fată de anii 50 ai secolului XX.
Maxima zilei – 3 februarie 2016

Astăzi, fiecare în tinde să se înstrăineze cât mai mult de cei din preajmă, căutând în sine tot ce-i poate da viața din plin, și, cu toate strădaniile lui,nu numai că nu izbutește să priceapă sensul adevărat al vieții, dar până la urmă ajunge la un fel de sinucidere. În loc să se cunoască pe sine și să deslușească rostul său pe lume,rămâne un izolat.
F. M. Dostoievski, Frății Karamazov, vol. I, p. 517
Video: Cătălin Vasile – De la un pliant, la o misiune
Cătălin Vasile, director și fondator Prodocens Media, a fost invitatul emisiunii Cuvântul care deschide la Light Channel TV. Moderatorul emisiunii a fost realizatorul TV, Cornel Dărvășan. Împreună cu acesta își propuseseră să vorbească despre începuturile Prodocens Media, modul în care Cătălin Vasile a simțit chemarea de a se implica într-o lucrare media, de a face ceva util în răspândirea și promovarea valorilor creștine.
Nu au putut vorbi despre Prodocens Media fără să vorbească despre omul Cătălin Vasile, despre locul unde s-a născut și crescut, familie, despre eșecurile și mai apoi succesele din viață … care până la urmă toate au fost sub mâna tare a Lui Dumnezeu.
Deși pentru prima dată în fața camerelor video (de obicei la Prodocens Media Cătălin stă în spate) acesta s-a deschis și a vorbit despre, poate, cele mai adânci experiențe prin care a trecut.
În această emisiune Cătălin vorbește despre experiența întoarcerii sale la Domnul. Despre rolul pe care un pliant cu o invitație la vizionarea filmului Isus l-a avut în viața sa și a familiei sale.
Experiențele sale continuă cu perioada liceului și a pregătirii pentru admiterea la facultatea de limbi străine. După cum menționa și Alin Cristea, din acest interviu aflăm detalii interesante legate de tinerețea lui Cătălin Vasile, „de exemplu cum a plecat la facultate la computere la Craiova cu doua bagaje și o pereche de pantofi, TOATE prezentate cu o seninătate și naturalețe debordante”
.
http://www.lightchanneltv.ro/cuvantul-care-deschide/de-la-un-pliant-la-o-misiune-catalin-vasile/
Vor continua discuția într-o altă emisiune pe care o vor anunța ulterior.
Sper ca mărturia acestuia să fie o încurajare pentru toți cei care o vor urmări.
Cu prețuire,
Cătălin Vasile
















