Stelian Tănase „Cu filmele lui Sergiu Nicolaescu trecutul croit de propaganda regimului a căpătat un chip”
Politologul Stelian Tănase cu o analiză interesantă despre modul în care a fost modelat „omul nou”.
Comunismul dorea crearea unui om nou care să nu mai fie legat de valorile religioase sau politico – democratice, ci de cele comuniste. Impunerea modelului omului nou, preluat din creștinism și introdus în comunism, a fost o încercare de reconstrucție socială, ideologică și chiar religioasă a societății, în cazul de față a celei românești în a doua jumătate a secolului XX.
Iată acum două fragmente relevante din analiza „fenomenului Sergiu Nicolaescu” realizată de Stelian Tănase.
Cu filmele lui Nicolaescu trecutul croit de propaganda regimului a căpătat un chip. A fost o parte importantă din așa zisa epopee națională, care zidea cultul lui Ceaușescu. ” Omul nou” a fost modelat mai mult de asemenea filme spectaculoase decît de anostele plenare ale CC al PCR. Trebuia să credem că scenariul, ficțiunea de pe ecran era adevăr curat. Chiar așa se întîmplase în istorie. Ni se livra un drog. Pe scurt, Mihai Viteazu era de fapt Ceaușescu. (…)
Nicolaescu a fost o piese esențială în angrenajul propagandistic al regimului. Ceaușescu și-a dorit o epopee națională care să îl infățișeze ca pe un continuator al politicii domnitorilor, care să îi confere o anumită legimitate (lipsă). Îi oferea și un alibi despotismului său de tip feudal. Textele partidului le regăsim astfel rostite de multe personaje – de la Mihai Viteazu la Mircea cel Bătrîn, la comisarul Miclovan. etc. Un singur exemplu – sintagma “cu mîinile curate” este luată din plenara CC PCR din aprilie 1968, cînd Pătrășcanu a fost reabilitat. S-a pretins atunci de la tribună că trebuie să construim comunismul cu mîinile curate, nu cum o făcuse Dej, cu miinile pline de sînge. Ceaușescu era astfel înfățișat ca liderul care avea miinile curate. Replica este servită de Ilarion Ciobanu lui Nicolaescu in filmul cu același titlu Cu miinile curate într-un București care arăta ca un Chicago în timpul lui Al Capone. Asemenea ex. de mistificare sunt nenumărate în filmele lui Nicolaescu&Popovici. (…)
https://www.stelian-tanase.ro/omul-nou-eroul-din-epopeea-nationala/
Partajează asta:
Adrian Cioroianu „eu cred că [perioada anilor 30] a fost cea mai înșelătoare decadă din istoria noastră, în care efectiv mergeam pe sârmă având impresia că mergem pe un bulevard”
Istoricul Adrian Cioroianu vorbește despre perioada anilor ’30 ai secolului XX ca fiind o decadă înșelătoare în care aveam impresia că ne merge bine și trăim, dar noi eram morți.
„Nu voi ascunde că eu, ca român și profesor de Istorie, nu am nici un fel de nostalgie după România anilor ’30 – deși știu că unii intelectuali români cred că a fost cea mai bună perioadă a istoriei noastre. Unii chiar își imaginează că umbla cultura pe străzi, numai pentru că trăiau la noi Cioran, Eliade, P. Țuțea, C-tin Noica, E. Ionescu etc.
Or, eu cred că a fost cea mai înșelătoare decadă din istoria noastră, în care efectiv mergeam pe sârmă având impresia că mergem pe un bulevard. Câteva argumente: 1) aveam un sistem politic tradițional aparent solid, dar în paralel legionarii și comuniștii doreau, fiecare, o altă ordine mondială; 2) aveam aparent o Românie Mare și, totodată, trei vecini direcți care doreau, fiecare, să ne prindă cu spatele la zid și să ne rupă din teritoriu; 3) aveam aliați, teoretic, dar nici un tratat din care să rezulte clar că, dacă ne atacă cineva, atunci o mare putere ne va veni în ajutor. Drept care, logic, atunci când a căzut Franța (1940), a început și atacul vecinilor la România Mare.
Permiteți-mi să vă sugerez că situația de azi, 2019, din aceste puncte de vedere, este cu totul diferită – aș spune că lucrurile sunt mai clare, azi (cu condiția să nu ne auto-sabotăm noi înșine). Desigur, asta nu înseamnă să ne culcăm pe-o ureche: cum spuneam unor elevi mai săptămâna trecută (v. mai sus printre postări), Istoria ne învață că pacea nu se moștenește, ci se construiește de fiecare generație în parte.
Așadar, las altora nostalgia pentru anii ’30 din România secolului trecut – cu speranța că au și argumente realiste, pentru că la idealisme ne pricepem cu toții! 🙂
Fascinația mersului pe sârmă, Opinia unui prof de Istorie (12)
https://www.facebook.com/100008814226504/posts/2024201064550348?sfns=mo
Partajează asta:
Introducere – Rolul lui James Henry Rushbrooke
Pentru cei interesați prezint mai jos introducerea cărții Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.
Introducere
James Henry Rushbrooke (1870-1947), lider baptist englez, a fost cel de-al șaselea președinte al Alianței Mondiale Baptiste, aflându-se la conducerea acestei instituții între anii 1939-1947.
Suportul său s-a îndreptat către baptiștii de pe continentul american, Asia, Africa, Europa și implicit a celor din România pe parcursul primei părți a secolului XX. De aceea, ca și creștini baptiști, dar și ca români, este important să cunoaștem și să apreciem munca asiduă a acestui om al lui Dumnezeu.
Este cunoscut faptul că baptiști din România au beneficiat de prezența lui James Henry Rushbrooke care a fost capabil să înțeleagă corect problemele acestora și nu s-a lăsat intimidat de presiunea și criticile venite pe de-o parte din partea presei românești din acea vreme, iar pe de alta din partea Bisericii
Ortodoxe Române. Prin prezența sa a stârnit multe valuri și agitație pentru că era atât un intelectual de marcă, un poliglot, dar și un temerar, un om care știa să lupte pentru drepturile celor pe care îi reprezenta.
Datorită funcțiilor deținute și a cunoașterii situației politice, sociale și religioase de pe continentul european acesta s-a implicat activ în obținerea și respectarea libertății religioase pentru baptiștii din România. A venit ca reprezentat al baptiștilor din întreaga lume, aproape în fiecare an, uneori chiar și de două ori într-un an ca să stea de vorbă cu frații, să fie alături de suferințele ce le îndurau, să-i încurajeze. De asemenea, acesta a fost în audiență la Rege, prim-ministru și unii miniștrii, parlamentari, ambasadori și oameni de stat pentru a le explica că baptiștii din România sunt loiali statului și că nu vor să dezmoștenească pe nimeni, ci doar să fie credincioși lui Dumnezeu.
Despre J. H. Rushbrooke s-a scris în România, cu precădere în presa vremii, iar la moartea lui, frații au publicat în revista cultului, „Îndrumătorul Creștin Baptist”, cuvinte din cele mai mari. Dintre acestea amintim: „Am pierdut pe cel mai mare frate al nostru!”; „A căzut un cedru din Liban”; „Un mare luptător pentru libertatea religioasă”. Profesorul Ioan Bunaciu, director al Seminarului Teologic Baptist din București între anii 1970-1988, care s-a preocupat și de istoria baptiștilor din România, a evocat la rândul său figura Dr. James HenryRushbrooke evidențiind faptul că acesta a fost conducător al Alianței Baptiste Mondiale, mare diplomat „și a avut un rol important în apărarea drepturilor baptiștilor din România în perioada de dinaintea celui de-al doilea război mondial”.
Plecând de la aspectele menționate, prin intermediul acestei cărți publicăm pentru prima dată o lucrare în limba română despre activitatea lui James Henry Rushbrooke în sprijinul apărării libertății religioase a baptiștilor din țara noastră. Acest demers l-am considerat cu atât mai necesar, cu cât anul acesta (2017) se împlinesc 70 de ani de la moartea omului lui Dumnezeu, James Henry Rushbrooke.
Prin parcurgerea acestei lucrări veți putea aprecia dragostea, curajul, dăruirea de sine, pasiunea Dr. James Henry Rushbrooke pentru Dumnezeu, dar și pentru credincioșii baptiști din întreaga lume. Această carte este una de aducere aminte și are rolul de a face cunoscut ce a realizat J. H. Rushbrooke pentru poporul baptist din România, integrând cuvântări, intervenții și documente identificate în presa românească, străină sau în arhive.
Cartea se deschide cu o prefață semnată de domnul conferențiar universitar Daniel Mariș, rectorul Institutului Teologic Baptist din București în cadrul căreia evocă importanța libertății religioase pentru baptiști. Urmează o introducere în cadrul căreia sunt prezentate informații despre omul și liderul James Henry Rushbrooke, alături de elementele care fac din această lucrare una inedită. Se continuă apoi cu un studiu al profesorului universitar Otniel Ioan Bunaciu, fost președinte al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, secretar general și președinte al Federației Baptiste Europene. Domnia sa scrie despre Alianța Mondială Baptistă și lupta pentruobținerea libertății religioase a baptiștilor din România.
Urmează o biografie a Dr. J. H. Rushbrooke completată de un studiu privind vizitele acestuia în România și necesitatea implicării sale în asigurarea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din țara noastră. În cadrul acestei secțiuni sunt prezentate succint informații privind situația comunității baptiste din România în prima parte a secolului XX, împreună cu motivele care au făcut necesară intervenția Dr. J. H. Rushbrooke. Se regăsesc aici date despre fiecare vizită în parte împreună cu un tabel în care sunt prezentate doar informațiile cronologice ale misiunilor sale în România pe parcursul perioadei menționate. Informațiile enunțate mai sus sunt completate de un tabel cronologic care are rolul de a-l familiariza pe cititor cu cele mai importante evenimente din viața și activitatea lui J. H. Rushbrooke și aspectele legislative care au conturat situația drepturilor și libertăților baptiștilor din România pe parcursul perioadei analizate.
Partea cea mai consistentă a lucrării este reprezentată de secțiunea Documente. În cadrul acesteia prezentăm cronologic acțiuni, luări de poziție, audiențe, legislație, dar și mesaje de încurajare adresate credincioșilor baptiști din România care treceau prin persecuții pe baza informațiilor furnizate de presa românească și străină.
Postfața acestei lucrări, scrisă de Dr. Constantin Ghioancă, se apleacă asupra discuției despre libertatea negativă vs. libertate pozitivă cu scopul de a înțelege mai bine personalitatea lui Rushbrooke, erudiția sa, formarea intelectuală și ideologică într-un climat cât se poate de fertil în ce privește discuțiile despre libertate, în general, și despre libertatea religioasă, în particular.
În finalul acestei introduceri dorim să evidențiem faptul că scopul nostru nu a fost acela de a-l lăuda pe Dr. J. H. Rushbrooke și activitatea sa, ci pe Dumnezeu care ridică oameni cu scopul de a duce la îndeplinire planul Său.
Autorii
Partajează asta:
Apel la contribuții privind constituirea unei baze de date cu memorialistică evanghelică referitoare la România
Este cunoscut faptul că nu numai din punct de vedere politic am intrat într-o nouă etapă odată cu celebrarea celor 100 de ani de la realizarea unirii din 1918 și a 160 de ani de la Unirea Principalelor Române, ci și din punct de vedere religios. Fiecare an nou aduce cu sine noi provocări, încercări și binecuvântări cărora comunitățile evanghelice trebuie să le facă față. Dacă tot am amintit de istoricul constituirii României ca stat modern, este de menționat faptul că unele dintre comunitățile evanghelice, cum este cazul baptiștilor, au o prezenta mai mare de un secol și jumătate în acest spațiu. De aceea, consider că demersul inițiat de Dănuț Mănastireanu, de creare a unei arhive electronice care să cuprindă memorialistica evanghelică, este bine venit.
Iată anunțul său:
„Un mesaj pentru prietenii mei evanghelici de pe această listă, mai ales pentru cei care au preocupări istorice.
Deoarece titlurile din categoria memorialistică evanghelica sunt foarte greu de găsit, multe dintre ala apărând la edituri obscure sau fiind epuizate, am decis sa adun o bază de date digitală cu aceste texte, pentru a le pune, la cerere, la dispoziția cercetătorilor interesați de istoria evanghelica. Prietenul Dorin Dobrincu a adunat o lista în acest sens, pe care o găsiți și în finalul volumului Omul evanghelic, alături de alte câteva categorii de texte. Am creat de acolo o listă separată, doar pentru memorialistica, marcând cu albastru titlurile pe care le am deja în format digital (dacă vreți, o puteți descărca de la linkul de mai jos).
evanghelicii-din-romania-memorialistica-2019.01.24
Am doua rugăminți la voi:
1. dacă știți și alte titluri, sa mi le comunicați în privat, dacă se poate cu datele bibliografice complete, pentru a completa lista;
2. dacă aveți vreuna dintre cartile de pe lista, mai ales cele epuizate, și puteți sa scanați și sa-mi trimiteți, tot în privat, prin Messenger sau email, o copie în PDF, ar fi colosal.”
Dat fiind faptul că acest demers este unul laborios, Dănuț vine cu precizări suplimentare
„O precizare importantă. Nu sugerez nicidecum ca cei care au materiale de memorialistica, din lista, sau suplimentare, sa le scaneze ei înșiși. Nici eu nu fac asta. Este ceva laborios și consumator de timp. Exista însă astăzi peste tot oficii de multiplicări, care de obicei fac și scanări. Sunt gata să acopăr costul scanării, dacă acesta nu este exorbitant și primesc IBAN-ul unui cont bancar în care pot transfera banii.
Mulțumesc!”
Danuț Mănăstireanu
Email – danutm@gmail.com
Blog – danutm.wordpress.com
Twitter – @PersonaDM
Academic – danutmanastireanu.academia.edu
Partajează asta:
Newsweek – Mărturiile românilor despre atrocitățile comise de soldații sovietici
Peste 2.000 de români au reacționat la postarea Ambasadei Rusiei, care susținea că soldații sovietici n-au comis atrocități pe teritoriul României. Ei au povestit cum soldații ruși le-au umilit bunicii, cum femeile din satele lor au fost violate și cum li s-au furat animalele.
Partajează asta:
Stelian Tănase – ISTORIA CA O GRĂMADĂ DE GUNOAIE
Mistificarea adevărului istoric prin filmele avându-l ca scenarist pe Titus Popovici pentru a servi propagandei comuniste.
https://www.stelian-tanase.ro/istoria-ca-o-gramada-de-gunoaie/
Partajează asta:
„Ei bine! pe moartea Domnului, fie! dar ucideţi-i pe toţi, să nu mai rămână niciunul ca să nu mi se reproşeze mai târziu“ – Ordinul care a declanșat Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu
Expresia din titlu face referire la Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, 24 august 1572. Un moment teribil din istoria Franței, dar și a Europei cu consecințe incalculabile pe termen lung. Atunci au fost masacrați protestanții din Franța care purtau numele de hughenoți. Nu toți, dar într-un număr considerabil.
Protestantismul a câştigat mult teren, încurajat de nişte circumstanţe culturale şi istorice care organizează lumea nouă a timpurilor moderne: „Abuzurile Bisericii romane, învăţământul mecanic al teologilor trăind rupţi de realitate, inventarea tiparului, eliberarea ideilor, o intoleranţă mutuală, ravagiile provocate de războaie şi de nenumărate invazii, o pace realizată prea în grabă, o criză economică şi o fiscalitate ruinătoare, greşelile şi slăbiciunile unui suveran care îşi încredinţează sceptrul câtorva favoriţi, învrăjbind noile feudalităţi unele împotriva altora, a fost nevoie de toate acestea pentru a ajunge într-o situaţie de neconceput odinioară în regatul cel mai centralizat din Occident“.
„Ei bine! pe moartea Domnului, fie! dar ucideţi-i pe toţi, să nu mai rămână niciunul ca să nu mi se reproşeze mai târziu“ au fost cuvintele regelui Franței, Carol al IX – lea, care la îndemnul mamei sale Caterina de Medici, „Doamna Satan” a dat ordinul care va duce la Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu (24 august 1572). Masacru care s-a declanșat prin asasinarea amiralului Coligny, liderul partidului protestant (hughenot) și a dus în final la moartea a aproape 3000 de protestanți. Din Paris masacrul s-a extins și în alte zone ale Franței acelui an fatidic al confrunatării dintre catolici și protestanți.
Este de menționat faptul că au fost uciși și cei care nu erau protestanți, dar aveau o state materială care trezea invidii. De asemenea, Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu și zilele următoare a constituit un bun prilej pentru rezolvarea unor probleme personale. Sub acuzația de apartenență la protestantism au căzut multe capete numai din vina că aveau un alt set de valori sau bogății care stârneau invidia celor din jur.
Pe străzi izbucnesc strigăte: „La arme! Ucideţi! Ucideţi!“, „Trăiască Dumnezeu, trăiască regele!“ Brassard umblă cu o banderolă albă pe braţ şi o cruce pe pălărie, partizanii familiei Guise scotocesc Parisul, vânându-l până şi pe cel mai neînsemnat protestant. Crimă, masacru, măcel, toate se vor a fi metodice, „sângele şi moartea străbat străzile“.
Soldaţii se înverşunează asupra femeilor însărcinate. Jaf, tâlhãrii, reglări de conturi, toate se multiplică. Locuinţele negustorilor hughenoţi sunt pustiite de bogăţiile lor. Bijutierii şi şlefuitorii de pietre preţioase de pe Podul Notre-Dame, consideraţi eretici, sunt jefuiţi. Alţi comercianţi şi servitorii lor sunt aruncaţi pe fereastră sau în Sena. Doamna de Popincourt, soţia neguţătorului de pene al regelui, este aruncată în apă şi ucisă cu lovituri de pietre, trupul ei rămânând patru zile cu părul agăţat de pilonul unui pod.
Trecătorii se îngrămădesc pe cheiuri, insultând morţii. Cadavrele sunt dezbrăcate, iar casele prădate. Într-o cavalcadă nebună, o sută de reformaţi reuşesc de bine, de rău să fugă din Paris, urmăriţi zadarnic de partizanii familiei Guise. Dar aproape trei mii de protestanţi vor fi ucişi în acea tragică noapte de 24 august 1572.
Situația de mai sus descrie destul de elocvent ce s-a întâmplat în Franța secolului al XVI -lea la 55 de ani de la decalnșarea Reformei protestante la 31 octombrie 1517 la Wittenberg în Imperiul Romano-German. Jean Calvin reușise să plece din Franța după înrăutățirea situației religioase și declanșarea persecutării și executării protestanților.
Ne dorim ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, dar nu avem nicio certitudine că evenimente similare nu vor avea loc în Europa sau în alt colț al acestei planete numită Pământ.
Michel Faucheux, O istorie a răului, Bucureşti, Ed. Lider, 2007
Partajează asta:
Baptiștii români şi implicarea acestora în Marea Unire din 1918
Anul 2018 este unul important si pentru comunitatea baptista din România, fapt evidențiat si de aparițiile editoriale care vin sa prezinte implicarea baptiștilor in evenimentele din anul 1918 sau premergătoare acestuia.
Dintre aparițiile editoriale care fac o legatura între baptiștii români si Unirea din 1918, Conf. Univ. Dr. Mihaela Bucin de la Universitatea din Seghedin s-a oprit la două lucrări despre care puteți citi AICI.
Baptiștii și Marea Unire din 1918: adevăruri și fapte scrisă de Vasile Bel și Daniel Stoica
Cea de-a doua lucrare este realizată de Teodor – Ioan Colda, cuvânt înainte Daniel Mariș și se intitulează Biserica Baptistă Golgota din București și Marea Unire a Românilor.
Ambele volume evidențiază implicarea baptiștilor în societatea românească la începutul secolului XX, atât în timpul Războiului pentru Reîntregire Națională, cât și în anul de grație 1918 când s-a realizat România Mare prin unirea provinciilor românești cu Regatul României.
Aceste lucrări, scrise de către pastori baptiști, constituie un imbold pentru cercetarea istoriei baptiștilor din acea perioadă într-un mod sistematic.
Revenind la subiectul celor două volume este de evidențiat contribuția importantă pe care acestea o aduc la cunoașterea istoriei confesionale și implicit a celei naționale.
Cartea scrisă de Vasile Bel și Daniel Stoica este un volum care cuprinde pe lângă articole de presă referitoare la baptiștii din România și Marea Unire din 1918, care constituie materialul principal al cărții, documente de arhivă, secțiune care merită îmbunătățită, precum și mărturii despre baptiști români care au participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia ce s-a ținut la 1 decembrie 1918.
Cea de-a doua lucrare prezentată și în ordinea apariției editoriale este a Lect. Univ. Dr. Teodor-Ioan Colda care dovedește si onaplecare asupra istoriei comunității baptiste din România pe parcursul secolelor XIX și XX.
Biserica Baptistă Golgota din București, a cărei istorie seculară se împletește cu cea a României moderne, are meritul de a fi un far de lumină în orașul București. Implicarea acesteia în treburile cetății, atașamentul față de valorile creștine și naționale, precum și oamenii dedicați Cuvântului lui Dumnezeu, precum Constantin Adorian, sunt evidențiate de această lucrare. Meritul cărții constă și în prezentarea într-un mod cronologic și concis a evoluției din punct de vedere spiritual și administrativ, dar și a implicării în plan social a Bisericii Baptiste Golgota din București, prima biserică baptistă română din Vechiul Regat. La un secol de la Marea Unire din 1918, cartea documentează implicarea credincioșilor baptiști în realizarea idealului de veacuri al românilor, acela de a trăi liberi și a avea un stat al lor.
Demersul editorial este unul binevenit, iar subiectul este de asemenea interesant și de dorit a fi inteles, cu atât mai mult cu cât anul 2018 este Anul Centenar al României.
Partajează asta:
La mulți ani, România!
Anul 2018 marchează centenarul României, împlinirea a 100 de ani de la momentul 1918 când în trei etape (martie, noiembrie, decembrie) provinciile românești s-au unit cu Regatul României. La 27 martie 1918 s-a votat unirea Basarabiei cu Țara Mamă (România), la 28 noiembrie 1918 s-a votat unirea Bucovinei cu România, iar ca o încununare a tuturor acestor eforturi, la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia s-a dat citire de către episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a Rezoluției Marii Adunări Naționale prin care s-a votat unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Vechiul Regat.
Acest proiect de unitate națională nu a fost unul facil, beneficiind de un context politic internațional favorabil, de jertfa unor generații întregi, dar și de implicarea unor oameni politici, remarcând aici contribuția deosebită a Reginei Maria la Conferința de Pace de la Paris. Sfârșitul Primului Război Mondial (1914-1918) și dispariția imperiilor multinaționale din vecinătatea noastră în cadrul cărora se aflau sau se aflaseră teritorii românești (Imperiul Țarist, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman) au fost de asemenea factori pe care trebuie să-i luăm în considerare.
Deși România Mare a încetat să existe în vara anului 1940, România ca țară a rezistat vitregiilor timpului și astăzi, 1 Decembrie 2018, îi serbăm centenarul.
Dincolo de aspectul politic avem și unul social și religios. La realizarea visului de veacuri al românilor, unirea, și-au adus contribuția și oameni de cultură, dar și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, Bisericii Greco-Catolice, dar și ai altor confesiuni religioase. Printre acestea din urmă doresc să evoc și contribuția celor de factură protestantă, precum confesiunea baptistă ai căror credincioși s-au jertfit pentru țară în Războiul de Reîntregire Națională, au dorit unirea și au militat pentru ea prin modul lor de a gândi și acțiunile lor.
Doresc să evoc aici și jertfa lui Samoilă Mârza, fotograful Marii Uniri, care și-a vândut o pereche de boi pentru a-și cumpăra un apărat de fotografiat cu care a imortalizat momente unice de la Marea Adunare Națională întrunită la Alba Iulia la 1 decembrie 1918.
Faptul că unirea românilor într-un singur stat nu a fost proiectul unei singure persoane sau partid politic este evidențiat și de istoricul Florin Constantiniu:
“Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.”
Pentru toate acestea se cuvină să le aducem tuturor recunoștiință și să nu ne uităm istoria.
Partajează asta:
Criterii noi privind acordarea titlului științific de doctor
Studenții admiși la doctorat începând cu anul universitar 2018-2019 vor trebui să aibă în vedere noile cerințe stabilite de către Ministerul Educației.
Astfel, nu va mai fi suficient ca doctorandul să susțină trei referate, iar teza să-i fie validată de o comisie de referenți și, mai apoi, de CNATDCU.
Toți doctoranzii vor fi obligați ca, în cei trei ani legali de studiu, să publice articole de specialitate în reviste științifice. Criteriile diferă de la domeniu la domeniu, la fel și tipul de reviste indicate în Ordinul ministerial.
Dintre toate cele 35 de domenii doctorale omologate în România prin tot atâtea comisii de specialitate ale CNATDCU, cel mai mare semn de întrebare îl ridică domeniul Științe militare, Informații și Ordine publică, fiindcă aici au fost descoperite cele mai multe teze plagiate.
Ordinul 5110 din 17 septembrie 2018 al Ministerului Educației Naționale poate fi citit și descărcat în format PDF printr-un click AICI
Istorie Evanghelica 