Adevarul.ro: 500 de ani de Protestantism. Cine a fost Martin Luther şi ce a însemnat Reforma pentru Occident
Anul acesta se împlinesc 500 de ani de la realizarea Reformei Protestante de către Martin Luther, care, pe 31 octombrie 1517, publica cele „95 de teze“ prin care critica abuzurile Papei de la Roma şi vânzarea de indulgențe. Alături de Edictul de la Milano şi de Marea Schismă, Reforma a fost cel de-al treilea mare moment istoric al creștinismului, cu implicații politico-sociale semnificative
Citește mai mult: adevarul.ro/cultura/istorie/500-ani-protestantism
Un articol succint despre începuturile Reformei protestante scris de Alexandra Șerban, reporter „Adevărul”.
Partajează asta:
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului (Holocaust Remembrance Day)
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este 27 ianuarie, data la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică.
Holocaustul a avut ca rezultat uciderea a 6 milioane de evrei europeni și a milioane de persoane de alte naționalități de către regimul nazist german.
Partajează asta:
Mircea Mihăieș: Comunismul e o religie a resentimentului, a urii și a exterminării fizice a celui care nu-ți împărtășește opiniile
Comunismul nu e cool deloc. E una din cele mai mări năpaste care a lovit omenirea. E o religie a resentimentului, a urii și a exterminării fizice a celui care nu-ți împărtășește opiniile. O ideologie primitivă, agresivă, bazată pe minciună, manipulare, cult al personalității liderului, incompetență, intoleranță, fraudă și violență.
http://www.lapunkt.ro/2017/01/23/interviu-mircea-mihaies-leonard-cohen-aleanul-credinta/
Partajează asta:
Alfa Omega TV: Cele șapte sfere ale societății și influența creștinilor în acestea – Lucian Oniga
Acum 40 de ani, Loren Cunningham (fondatorul Tineri pentru misiune), Bill Bright (fondatorul Alege viața) și Francis Schaeffer (fondator al Centrului L’Abri), au ajuns în mod independent la concluzia că orice societate contemporană este construită, sau cuprinde șapte sfere, șapte domenii. Ei erau interesați de evanghelizarea și ucenicizarea națiunilor și se gândeau cum ar putea influența în mod strategic națiunile cu Evanghelia lui Hristos. De aceea, s-au gândit să separe societatea în șapte sfere.
Fiecare societate are un sistem de guvernare – juridic, legislativ, administrativ – dacă acestea trei sunt locurile unde se iau deciziile majore, unde legile sunt promovate (fie legi pozitive sau negative), se împarte dreptatea și se administrează banul, dacă aceste sfere sunt atât de importante, trebuie ca și creștinii să pătrundă în ele, aducând dreptatea, neprihănirea, mila.
O altă sferă a societății este educația. De la grădinițe, școli, facultăți, este sfera în care fie sunt spuse minciuni despre Dumnezeu, fie sunt spuse adevăruri despre Dumnezeu. Și în sfera educației e important ca să pătrundă Evanghelia, să trimitem tineri bine pregătiți în ale educării și să pregătească ei o generație în care știința să fie îmbinată cu credința, să fie predate adevărurile despre Dumnezeu în mod corect.
Un alt domeniu al societății este media. Vedem cum prin media, oamenii sunt informați, dezinformați sau manipulați. Li se „vând” valori, sau dimpotrivă, non-valori. Ei au spus că media trebuie să fie influențată de creștini, care să pătrundă acolo, să înființeze televiziuni, radiouri, presă scrisă și prin acestea să aibă impact pozitiv cu Evanghelia.
O altă sferă a societății, este cea a artei, a culturii și a divertismentului. Astăzi, din păcate, nu prea suntem activi și prezenți în această sferă. E important să avem oameni creștini ai artei, ai culturii. Astăzi, în România, oamenii de cultură sunt repere, iar noi ca și creștini nu prea avem reprezentanți acolo. Trebuie să pătrundem și în domeniul acesta, să avem oameni care să scrie nuvele, teatru, care să se implice în acest domeniu răspândind valorile creștine.
De asemenea, este sfera religiei, unde mai toți suntem implicați, cu câteva excepții. Religia nu se referă la un gen de legi scrise sau nescrise, ci mai degrabă la această re-legare a relației omului cu Dumnezeu, unde omul se poate închina în Duh și adevăr. Sfera religioasă este extrem de importantă pentru că ea Îl poate îndepărta pe Dumnezeu, sau Îl poate apropia.
Familia este o altă sferă a societății. Nu există societate fără familie. Astăzi ea este extrem de lovită. Chemarea credincioșilor este să pună mare preț pe familie, ancorându-se în Scriptură, iubindu-se unul pe altul la fel cum Dumnezeu ne-a iubit pe noi și în felul acesta având șansa extraordinară de a răspândi binecuvântări generațiilor următoare. În cazul nevegherii sau a unor probleme de familie, îți poți blestema copiii și generațile următoare.
A șaptea sferă a societății e cea de afaceri, a locului de muncă. Orice om are nevoie de bani și mai toți oamenii lucrează undeva, dar și sfera aceasta este o sferă spirituală în care oamenii trebuie să își asume rolul de creștini prin etica muncii, prin respectarea valorilor ce include munca cinstită, plata taxelor, excelența.
În toate aceste sfere, Biserica trebuie să gândească strategic și să pătrundă, trimițând oameni echipați și spunându-le că Biserica nu se rezumă la o întâlnire duminica, joia, marțea, ci că ea trăiește Evanghelia în fiecare zi, în fiecare clipă. Dacă în ziua de duminică Biserica celebrează împreună, ea își trăiește viața adevărată începând de luni.
Noi creștinii, am separat lucrurile, între sacru și profan. Unii fac despărțirea considerând că „biserica e biserică și afacerile sunt afaceri”, ceea ce este incorect din punct de vedere biblic. Creștinul trebuie să fie o lumină oriunde ar fi, indiferent ce ar face. De aceea, când ucenicii din biserică sunt învățați că ei sunt chemați la rândul lor să facă ucenici indiferent de locul în care se află, Biserica poate lumina și are șansă 100%, prin puterea lui Dumnezeu, să transforme cultura română, astfel punând în practică Rugăciunea Domnească pe care o fac toți românii, „Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în Cer, așa și pe pământ”.
http://alfaomega.tv/stiri/romania-puls-spiritual
Partajează asta:
Ioan Leric (22 martie 1927- 13 ianuarie 2017) – schiță biografică (update 20.01.2017)
Acest material este un update al schiței biografice a pastorului Leric Ioan pe care am publicat-o inițial AICI.
Ioan Leric s-a născut în comuna Cuvin, foarte aproape de Arad, la 22 martie 1927, a fost botezat la biserica maghiară din Arad (biserica română neavând baptisteriu), pe 11 octombrie 1946, de Alexa Popovici.
Dat fiind faptul că la înmormântare am văzut că numele fratelui era Iuan, l-am rugat pe Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric, căsătorit cu Magdalena (Pușcaș), să îmi spună cărui fapt datorăm diferența dintre Iuan și Ioan așa cum a fost evocat, dar și așa cum l-am găsit trecut în documentele de la Departamentul Cultelor. Adrian Pușcaș a menționat faptul că știe de la socrul său că atunci când părinți acestuia (a lui Leric Ioan) au fost la primărie să înregistreze nașterea copilului funcționara era de etnie maghiară și „i-a pocit numele !! … și că degeaba părintele i-a repetat Ioan … IOAN …doamna aia zice Iuan și asa i l-a scris, … și asa a rămas în acte, dar numele lui spus de părinți era IOAN”.
Un aspect mai puțin cunoscut este acela că Leric Ioan a fost nepotul pastorului Jean Staneschi, teolog și muzician creștin, director al Seminarului Teologic Baptist din București.
Ioan Leric a activat în Biserica Baptistă Speranța din Arad al cărei păstor era atunci Alexa Popovici, fiind chiar și dirijorul corului. Conform informațiilor care mi-au fost oferite de fratele Handra Sima de la Arad, coleg și prieten cu Ioan Leric, botezul fratelui Leric a avut loc în anul 1945 și nu 1946. În anul 1946 cinci tineri din Biserica Baptistă Speranța Arad (Biserica Baptistă Română din Arad) au plecat la Seminarul Teologic Baptist care s-a redeschis prima dată după 1942. Datorită faptului că în București era foamete Comunitatea Baptistă de pe Valea Crișului Alb a oferit găzduire și mâncare seminariștilor și profesorilor, astfel că Seminarul Teologic Baptist își reia cursurile la Buteni, județul Arad. Acesta este contextul în care anul școlar 1946/1947 al Seminarului s-a desfășurat la Buteni. Au început anul I un număr de 65 de seminariști, dar au terminat anul doar 54. În toamna anului 1947 dintre cei 54 care au terminat anul I la Buteni, doar 38 au venit la București pentru anul II. Promoția 1946, în care era Leric Ioan, a făcut anul I, II și III (1946-1949), iar apoi a fost trimisă în practică datorită faptului că era nevoie de lucrători în contextul în care unii dintre aceștia au murit în cel de-al Doilea Război Mondial. Inițial Uniunea Baptistă a vrut să-i trimită în practică la sfârșitul anului doi de studii, dar unii dintre seminariști, conform mărturiei fratelui Handra Sima, au spus că nu sunt pregătiți încă să meargă în lucrare astfel că au mai urmat încă un an de studii. După terminarea anului trei de studii aceștia au fost trimiși în lucrare timp de trei ani. În toamna anului 1953 Leric Ioan se întoarce la Seminarul Teologic Baptist din București pentru anul IV și finalizarea studiilor pastorale, fapt care se va realiza în 1954. Un aspect interesant și inedit este acela că în anul școlar 1953/1954 a fost pentru prima dată de la redeschiderea Seminarului în anul 1946 când s-a făcut anul IV conform mărturiei fratelui Handra Sima. Din documentele consultate în Arhiva Departamentului Cultelor reiese faptul că a existat o normă în cadrul Seminarului Teologic Baptist ca după terminarea anului III de studii seminariștii să fie trimiă un an în practică pastorală, iar apoi să revină pentru anul IV și finalizarea studiilor. Prietenul fratelui Leric, Handra Sima, va absolvi Seminarul Teologic Baptist trei ani mai târziu, în 1957, deoarece a fost trimis la muncă forțată în Dobrogea la Canalul Dunăre – Marea Neagră.
Absolvenții STB, promoția 1954 cu Grec Traian, Românu Nicolae, Leric Ioan (ultimul din partea dreaptă jos)
Conform unui istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești, în anul 1950 Biserica Creștin Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe fratele Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București, care s-a ocupat atât de slujirea pastorală, predicarea Evangheliei cât și de partea muzicală a Bisericii, în mod deosebit de cor. După 1951, pastorul Leric Ioan a avut mai multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor. Exemplificator în acest sens, se precizează în istoricul Bisericii Baptiste din Ploiești, este anul 1954, când în una din ședințele Comunității Baptiste de București acesta se împotrivea introducerii reglementării serviciilor divine în bisericile baptiste. De precizat faptul că informațiile sunt luate din lucrarea lui Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România. Iată ce menționează Ioan Bunaciu în despre perioada petrecută de Leric Ioan la Ploiești și cauzele care l-au determinat să se transfere la Tulca fără aprobarea Ministerului Cultelor.
„În anul 1950 Biserica Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe Leric Ioan […], care s-a ocupat de și de bunul mers al corului bisericii. După 1951 pastorul Leric Ioan a avut multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor, astfel: în anul 1954 se împotrivea, într-una din ședințele Comunității Baptiste de București introducerii în biserici a reglementării serviciilor divine. În anul 1956, obosit de intrigile Ministerului Cultelor, se transferă ca pastor în biserica din comuna Tulca, județul Bihor, cea mai mare biserică baptistă din țară la ora aceea. Însă, pentru că se transferase fără aprobarea Ministerului Cultelor și în urma oficierii unui botez în biserica din Tulca, autoritățile i-au intentat un proces la Tribunalul din Oradea, fiind condamnat la doi ani de detenție, dar eliberat pe data de 23 august 1958 în urma unei amnistii guvernamentale, după ce ispășise câteva luni de temniță. După eliberare, pastorul s-a mutat la Lipova și a devenit funcționar al statului”. (Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 157).
Pe baza unor documente de arhivă am scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965) faptul că Ministerul Cultelor îi retrage recunoașterea ca pastor fratelui Leric Ioan la începutul anilor 50, iar Uniunea Baptistă înaintează Ministerului un memoriu prin care solicită revenirea asupra deciziei. Între timp acesta a primit salariu din fondurile proprii ale bisericii în anii 1953 și 1954 prin încadrarea sa ca prezbiter fără a avea aprobarea Ministerului Cultelor.
În anul 1956 Leric Ioan s-a transferat pastor la Biserica din Tulca, cea mai mare biserică baptistă la ora aceea. Emil Bartoș manționează că Ioan Leric a venit ca păstor la Tulca în toamna anului 1956 și a slujit acolo până în anul 1958, 1959 partea de început. Conform altor surse Ioan Leric a fost pastor la Biserica Creștină Baptistă din Tulca pentru o perioadă de aproximativ doi ani (1956–1958). Între anii între anii 1957-1958 sub păstorirea fratelui Ioan Leric, în Biserica din Tulca a avut loc o mare trezire spirituală, iar numărul membrilor a atins cifra de 613 membri. În perioada menționată au fost botezate aproximativ 250 de persoane. Burtic Aurel menționează într-un comentariu pe Facebook faptul că „slujirea fratelui Leric la Tulca a fost scurtă ca timp (aproximativ 2 ani), dar cu rezultate deosebite în câștigarea oamenilor pentru Împărăția Domnului (aproximativ 300 persoane au fost botezate în perioada slujirii dumnealui).” Cu toată împotrivirea autorităților comuniste care făceau presiuni, fratele Leric a oficiat un botez nou-testamental cu un mare număr de persoane, după care a fost arestat, judecat și condamnat la doi ani de închisoare din care nu a executat decât două luni pentru că a fost grațiat.
Despre slujirea fratelui Leric Ioan la Biserica din Tulca avem unele informații oferite de Ioan Bunaciu în lucrarea Istoria Bisericilor Baptiste din România. Acesta menționează faptul că credincioșii baptiști din Tulca au întâmpinat dificultăți în realizarea construcției locașului de cult astfel că s-a intervenit la Dr. Petru Groza care a dispus eliberarea autorizației de construcție în anul 1954.
„Lucrările la noua construcție au demarat cu mult entuziasm sub directa îndrumare a președintelui Cultului Baptist, I. R. Socaciu. A fost ridicată o clădire spațioasă cu balcon, birou pentru pastor, baptistier și o sală anexă. Pe atunci, aceasta era cea mai mare clădire a unei biserici baptiste din România. Important de reținut – scrie Ioan Bunaciu- este faptul că la construirea acesteia au ajutat și credincioșii baptiști din comună”. (p. 393)
Aceste detalii sunt relevante pentru a înțelege ceea ce s-a întâmplat mai departe.
În anul 1956 „pastor al bisericii a venit Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București și fost pastor al bisericii baptiste din Ploiești. Venirea acestuia a produs o adevărată înviorare în biserică, fiind primul pastor cu pregătire teologică al acestei comunități și foarte bun muzician. Sub păstorirea sa au avut loc câteva botezuri mari, dar în anul 1958, în timpul unui botez pe care l-a oficiat, a fost arestat și condamnat la doi de închisoare de către Tribunalul Oradea pentru că nu-i fusese recunoscut transferul ca păstor al bisericii din Tulca.Cei doi ani i-a ispășit în două luni, fiind grațiat cu ocazia sărbătorii naționale de la 23 august 1958. După eliberare nu s-a mai întors la Tulca, astfel că biserica l-an ales ca păstor pe Tanc Aurel, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București.” (p. 393)
Fata fratelui Leric, Magdalena (Pușcaș), mi-a prezentat unele informații suplimentare despre perioada în care fratele Ioan a fost păstor la Tulca, perioadă ca fiind una de referință pentru activitatea sa de pastor misionar. La Tulca a avut loc o trezire spirituală astfel că au fost botezate mai multe persoane din comunitatea respectivă, dar și credincioși „de pe sate”. Veneau oamenii la pastorul Leric și îl rugau să îi boteze datorită faptului că în localitatea lor nu aveau biserică. Activitatea pastorului l-a adus în atenția Ministerului Cultelor și a Departamentului Cultelor (din 1957), dar acesta răspundea că el nu aparține de vreo biserică anume, de vreun cult. El face lucrarea la care Domnul l-a chemat. În vremea aceea Biserica Baptistă din Tulca avea trei balcoane care erau arhipline, astfel că un frate mai inventiv a pus proptele ca acestea să reziste.
Emil Bartoș menționează, în intervenția sa la înmormântarea fratelui Leric, că în perioada cât acesta a fost pastor la Tulca, biserica s-a dublat ca număr. Fratele Leric a botezat între 250-300 de oameni. datorită faptului că activitatea sa a deranjat i s-a înscenat un proces și a fost condamnat la doi ani de închisoare. Daniela Manea, fata fratelui Leric, menționează că acesta nu a făcut decât trei luni de închisoare și apoi a venit grațierea. Ioan Bunaciu menționează două luni. În acest context i-a fost ridicat și carnetul de păstor, ceea ce însemna că nu mia putea profesa această activitate legal.
Ioan Bunaciu menționează că Leric Ioan s-a mutat în Lipova și a devenit funcționar al statului. (Ioan Bunaciu, istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 156).
Despre perioada cât a stat în închisoare a vorbit Emil Bartoș care a menționat faptul că acolo pastorul Leric Ioan l-a întâlnit pe poetul creștin Traian Dorz, care i-a zis că el moare și că vrea să-i dea lui cel mai valoros lucru pe care îl avea. Ce putea să aibă valoros un om care murea în închisoare ? Din intervenția pastorului Bartoș aflăm faptul că acel lucru valoros pe care îl avea în închisoare poetul Traina Dorz era Evanghelia după Ioan pe care i-o oferă pastorului Leric Ioan.
A fost căsătorit cu Ana și împreună au avut două fete: Dana/ Daniela (Manea) și Magdalena (Pușcaș).
Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric Ioan, menționează faptul, cunoscut de altfel de către credincioșii baptiști, că socrul său a fost un bun muzician (pianist, organist și dirijor de cor). O dovadă în plus este șui această melodie compusă de el și interpretată de fetele lui.
În anul 1970 se transferă ca membru în Biserica Creștină Baptistă Golgota din București. Este activ la orele de studiu biblic, pe care le-a și condus într-o anumită perioadă, a slujit în perioada în care a fost membru al bisericii și ca dirijor ocazional de cor, ca organist sau ca pianist. Un autodidact talentat, face numeroase misiuni la biserici din București și din țară. În ședința adunării generale a Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București din data de 16 februarie 1979, fratele Leric Ioan a fost ales membru în comitetul Bisericii Baptiste Golgota.
După 1990, participă activ la înființarea Bisericii Creștine Baptiste Betel din Cartierul Ghencea alături de pastorul Dupu Constantin. Fratele Leric Ioan se va muta în Biserica Creștină Baptistă Betel din București unde va rămâne membru până la moartea acestuia survenită în luna ianuarie 2017.
Deviza de viață a pastorului Leric Ioan a fost: „Cel înțelept câștigă suflete pentru Dumnezeu”
Surse folosite în redactarea acestui material:
Burtic Aurel – comentariu pe Facebook.
Discurs Emil Bartoș la înmormântarea pastorului Leric Ioan.
Informații oferite de Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric, căsătorit cu Magdalena (Pușcaș).
Informații oferite de fratele Handra Sima, prieten din tinerețe și coleg de seminar (1946-1949) cu fratele Leric Ioan.
Informații oferite de Magdalena Leric (Pușcaș), fata pastorului Ioan Leric.
Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, Editura Universității Emanuel, Editura Făclia, Oradea, 2006.
Ilie Pop, Silviu Jurjeu, Un secol de Har (1912-2012). Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota – prima biserică baptistă română din București, București, 2012, disponibilă online la adresa https://istorieevanghelica.ro/2016/11/08/ilie-pop-un-secol-de-har-1912-2012-centenarul-bisericii-crestine-baptiste-golgota-din-bucuresti/
Istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Tulca, disponibil online la adresa www.protulca.ro/istoric
Istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești redactat de Irinel Cazacu (preluat de aici: http://revistacrestinulazi.ro/2010/10/biserica-baptista-emanuel-din-ploie%C8%99ti-scurt-istoric/)
Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012.
Vezi și
Maxima zilei – 26 octombrie 2015
Pastorul baptist Ioan Leric a trecut la Domnul!
Ioan Leric (22 martie 1927- 13 ianuarie 2017) – schiță biografică
1 Înmormântare Ioan Leric – Corul BCB Betel București
2 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Emil Bartoș
3 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Daniel Mariș
5 Înmormântare Ioan Leric – Grup frați din Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Tinca
6 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Otniel Ioan Bunaciu
7 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Teodor Ioan Colda
Partajează asta:
Ioan Leric (22 martie 1927- 13 ianuarie 2017) – schiță biografică
Ioan Leric s-a născut în comuna Cuvin, foarte aproape de Arad, la 22 martie 1927, a fost botezat la biserica maghiară din Arad (biserica română neavând baptisteriu), pe 11 octombrie 1946, de Alexa Popovici. Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric, căsătorit cu Magdalena (Pușcaș), a clarificat la rugămintea mea diferența dintre numele Iuan (așa cum apare în acte) și Ioan așa cum l-am cunoscut și a fost prezentat, evocat la înmormântare. Adrian Pușcaș a menționat faptul că știe de la socrul său că atunci când părinți acestuia (a lui Leric Ioan) au fost la primărie să înregistreze nașterea copilului funcționara era de etnie maghiară și „i-a pocit numele !! … și că degeaba părintele i-a repetat Ioan … IOAN …doamna aia zice Iuan și asa i l-a scris, … și asa a rămas în acte, dar numele lui spus de părinți era IOAN”.
Un aspect mai puțin cunoscut este acela că Leric Ioan a fost nepotul pastorului Jean Staneschi, teolog și muzician creștin, director al Seminarului Teologic Baptist din București.
În perioada 1946-1949, 1953-1954 urmează cursurile Seminarului Teologic Baptist din București pe care îl absolvă în anul 1954.
Absolvenții STB, promoția 1954 (1950-1954) cu Grec Traian, Românu Nicolae, Leric Ioan (ultimul din partea dreaptă jos)
Conform unui istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești, în anul 1950 Biserica Creștin Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe fratele Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București, care s-a ocupat atât de slujirea pastorală, predicarea Evangheliei cât și de partea muzicală a Bisericii, în mod deosebit de cor. După 1951, pastorul Leric Ioan a avut mai multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor. Exemplificator în acest sens, se precizează în istoricul Bisericii Baptiste din Ploiești, este anul 1954, când în una din ședințele Comunității Baptiste de București acesta se împotrivea introducerii reglementării serviciilor divine în bisericile baptiste. De precizat faptul că informațiile sunt luate din lucrarea lui Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, unde în mod eronat este menționat Leric Ioan ca fiind absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București în anul 1950, când de fapt el a absolvit în anul 1954. Iată ce menționează Ioan Bunaciu în lucrarea menționată despre perioada petrecută de Leric Ioan la Ploiești și cauzele care l-au determinat să se transfere la Tulca, fără aprobarea Ministerului Cultelor. „În anul 1950 Biserica Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe Leric Ioan […], care s-a ocupat de și de bunul mers al corului bisericii. După 1951 pastorul Leric Ioan a avut multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor, astfel: în anul 1954 se împotrivea, într-una din ședințele Comunității Baptiste de București introducerii în biserici a reglementării serviciilor divine. În anul 1956, obosit de intrigile Ministerului Cultelor, se transferă ca pastor în biserica din comuna Tulca, județul Bihor, cea mai mare biserică baptistă din țară la ora aceea. Însă, pentru că se transferase fără aprobarea Ministerului Cultelor și în urma oficierii unui botez în biserica din Tulca, autoritățile i-au intentat un proces la Tribunalul din Oradea, fiind condamnat la doi ani de detenție, dar eliberat pe data de 23 august 1958 în urma unei amnistii guvernamentale, după ce ispășise câteva luni de temniță. După eliberare, pastorul s-a mutat la Lipova și a devenit funcționar al statului”. (Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 157).
Conform unor documente de arhivă am scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965) faptul că Ministerul Cultelor îi retrage recunoașterea ca pastor fratelui Leric Ioan la începutul anilor 50, iar Uniunea Baptistă înaintează Ministerului un memoriu prin care solicită revenirea asupra deciziei. Între timp acesta a primit salariu din fondurile proprii ale bisericii în anii 1953 și 1954 prin încadrarea sa ca prezbiter fără a avea aprobarea Ministerului Cultelor.
În anul 1956 s-a transferat pastor la Biserica din Tulca, cea mai mare Biserica baptistă la ora aceea. La Biserica Creștină Baptistă din Tulca a fost păstor pentru o perioadă de aproximativ doi ani (1956–1958). Între anii între anii 1957-1958 sub păstorirea fratelui Ioan Leric în Biserica din Tulca a avut loc o mare trezire spirituală, iar numărul membrilor a atins cifra de 613 membri. În perioada menționată au fost botezate aproximativ 250 de persoane. Burtic Aurel menționează într-un comentariu pe Facebook faptul că „slujirea fratelui Leric la Tulca a fost scurtă ca timp (aproximativ 2 ani), dar cu rezultate deosebite în câștigarea oamenilor pentru Împărăția Domnului (aproximativ 300 persoane au fost botezate în perioada slujirii dumnealui).” Cu toată împotrivirea autorităților comuniste care făceau presiuni, fratele Leric a oficiat un botez nou-testamental cu un mare număr de persoane, după care a fost arestat, judecat și condamnat la doi ani de închisoare din care nu a executat decât două luni pentru că a fost grațiat.
Despre slujirea fratelui Leric Ioan la Biserica din Tulca avem unele informații oferite de Ioan Bunaciu în lucrarea Istoria Bisericilor Baptiste din România. Acesta menționează faptul că credincioșii baptiști din Tulca au întâmpinat dificultăți în realizarea construcției locașului de cult astfel că s-a intervenit la Dr. Petru Groza care a dispus eliberarea autorizației de construcție în anul 1954. „Lucrările la noua construcție au demarat cu mult entuziasm sub directa îndrumare a președintelui Cultului Baptist, I. R. Socaciu. A fost ridicată o clădire spațioasă cu balcon, birou pentru pastor, baptistier și o sală anexă. Pe atunci, aceasta era cea mai mare clădire a unei biserici baptiste din România. Important de reținut – scrie Ioan Bunaciu- este faptul că la construirea acesteia au ajutat și credincioșii baptiști din comună”. (p. 393) Aceste detalii sunt relevante pentru a înțelege ceea ce s-a întâmplat mai departe. În anul 1956 „pastor al bisericii a venit Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București și fost pastor al bisericii baptiste din Ploiești. Venirea acestuia a produs o adevărată înviorare în biserică, fiind primul pastor cu pregătire teologică al acestei comunități și foarte bun muzician. Sub păstorirea sa au avut loc câteva botezuri mari, dar în anul 1958, în timpul unui botez pe care l-a oficiat, a fost arestat și condamnat la doi de închisoare de către Tribunalul Oradea pentru că nu-i fusese recunoscut transferul ca păstor al bisericii din Tulca.Cei doi ani i-a ispășit în două luni, fiind grațiat cu ocazia sărbătorii naționale de la 23 august 1958. După eliberare nu s-a mai întors la Tulca, astfel că biserica l-an ales ca păstor pe Tanc Aurel, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București.” (p. 393) Ioan Bunaciu menționează că s-a mutat în Lipova și a devenit funcționar al statului. (Ioan Bunaciu, istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 156).
Despre perioada cât a stat în închisoare a vorbit Emil Bartoș care a menționat faptul că acolo pastorul Leric Ioan l-a întâlnit pe poetul creștin Traian Dorz, cel care îi oferă cel mai de preț lucru pe care îl avea la el, Evanghelia după Ioan.
A fost căsătorit cu Ana și împreună au avut două fete: Dana/ Daniela (Manea) și Magdalena (Pușcaș).
Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric Ioan, menționează faptul, cunoscut de altfel de către credincioșii baptiști, că socrul său a fost un bun muzician (pianist, organist și dirijor de cor). O dovadă în plus este șui această melodie compusă de el și interpretată de fetele lui.
În anul 1970 se transferă ca membru în Biserica Creștină Baptistă Golgota din București. Este activ la orele de studiu biblic, pe care le-a și condus într-o anumită perioadă, a slujit în perioada în care a fost membru al bisericii și ca dirijor ocazional de cor, ca organist sau ca pianist. Un autodidact talentat, face numeroase misiuni la biserici din București și din țară. În ședința adunării generale a Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București din data de 16 februarie 1979, fratele Leric Ioan a fost ales membru în comitetul Bisericii Baptiste Golgota.
După 1990, participă activ la înființarea Bisericii Creștine Baptiste Betel din Cartierul Ghencea alături de pastorul Dupu Constantin. Fratele Leric Ioan se va muta în Biserica Creștină Baptistă Betel din București unde va rămâne membru până la moartea acestuia survenită în luna ianuarie 2017.
Deviza de viață a pastorului Leric Ioan a fost: „Cel înțelept câștigă suflete pentru Dumnezeu”
Surse folosite în redactarea acestui material:
Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, Editura Universității Emanuel, Editura Făclia, Oradea, 2006.
Ilie Pop, Silviu Jurjeu, Un secol de Har (1912-2012). Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota – prima biserică baptistă română din București, București, 2012, disponibilă online la adresa https://istorieevanghelica.ro/2016/11/08/ilie-pop-un-secol-de-har-1912-2012-centenarul-bisericii-crestine-baptiste-golgota-din-bucuresti/
Istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Tulca, disponibil online la adresa www.protulca.ro/istoric
Istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești redactat de Irinel Cazacu (preluat de aici: http://revistacrestinulazi.ro/2010/10/biserica-baptista-emanuel-din-ploie%C8%99ti-scurt-istoric/)
Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012.
Vezi și
Maxima zilei – 26 octombrie 2015
Pastorul baptist Ioan Leric a trecut la Domnul!
1 Înmormântare Ioan Leric – Corul BCB Betel București
2 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Emil Bartoș
3 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Daniel Mariș
5 Înmormântare Ioan Leric – Grup frați din Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Tinca
6 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Otniel Ioan Bunaciu
7 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Teodor Ioan Colda
Partajează asta:
Poarta Albă (2014) – Un film despre Colonia de muncă de la Poarta Albă
Adrian și Ninel se numără printre deținuții înghesuiți în vagoanele de marfă care tocmai au sosit într-unul din lagărele de muncă silnică de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În lagăr, periplul lor este dramatic. Printre cei condamnați alături de ei se găsesc profesori, avocați, poeți, filozofi, țărani, artiști, oameni de știință. Cu toții își dau seama treptat că munca forțată la Canal nu are scopul construirii unei căi de transport între Dunăre și Marea Neagră, ci crearea unui loc al suferinței organizate unde cei indezirabili regimului comunist trebuie exterminați. Filmul este inspirat din cartea Vărul Alexandru, de Adrian Oprescu.
Regia
Nicolae Margineanu
Cu
Cristian Bota, Sergiu Bucur, Mădălina Craiu
Partajează asta:
Sergiu Grossu despre Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC 1978)
În virtutea Decretului 153, promulgat în 1970, nenumăraţi creştini „neo-protestanţi” au fost acuzaţi că duc o existenţă „parazitară şi asocială” sau că „tulbură ordinea publică”, ori de câte ori participă la întruniri de rugăciune în familie sau în localuri neautorizate. Alţi credincioşi au căzut pradă loviturilor „Legii presei” din 1 Aprilie 1974, care îngăduia, prin articolul 90, ca difuzarea de biblii şi de cărţi religioase primite din străinătate să fie considerată drept „un delict pasibil de trei luni şi până la doi ani de închisoare, sau de o amendă”. Contestaţia cea mai importantă s-a produs în luna Februarie 1977, printr-un „Apel” semnat de un grup de pastori şi laici neo-protestanţi, decişi să dea în vileag persecuţiile şi discriminarea de care aveau parte coreligionarii lor. Un an mai târziu luă naştere Comitetul creştin pentru apărarea libertăţilor religioase şi de conştiinţă (A.L.R.C.). Care a fost reacţia stăpânirii ateiste? Câţiva membri ai Comitetului – îndeosebi pastorul baptist Pavel Nicolescu, iniţiatorul acestei mişcări contestare – au fost convocaţi de poliţie pentru interogatoriu, şi bătuţi măr. La 15 Octombrie 1978, la Caransebeş, în Banat, trei credincioşi baptişti au fost condamnaţi la pedepse mergând de la opt luni la un an şi jumătate de detenţie, sub acuzaţia de „crimă contra statului” şi „colaborare cu străinătatea”. La începutul anilor 80, persecuţia religioasă împotriva militanţilor evanghelici bântuia aprig; în special erau vizaţi toţi cei care refuzau să depună jurământul de a servi „cu devotament” ordinea socialistă anticreştină. Şi cine poate uita coerciţia exercitată contra credincioşilor în serviciu: adeseori retrogradaţi sau destituiţi din funcţiile lor, alteori interzicându-li-se accesul la posturile de responsabilitate.
– În concluziei?
– Ca să folosesc metafora unui document clandestin ce mi-a parvenit din ţară, „în ceaţa profundă a materialismului ateu” represiunea religioasă continuă la poalele Carpaţilor. Deoarece România comunistă a devenit o imensă puşcărie, un insuportabil univers carceral, în care cetăţeanul este continuu supravegheat, urmărit, bănuit, dezonorat, ba chiar sortit morţii civile şi strangulării spiritului creştin. Aşa cum scria papei Ioan Paul II un grup de credincioşi români şi de preoţi romano-catolici: „Astăzi partidul şi guvernul ţării noastre nu mai persecută Biserica, dar săvârşesc un veritabil genocid spiritual şi naţional.”
(«Cuvântul Românesc», aprilie 1987)
Sergiu Grossu, În adâncul abisului, cap. III,
«ROMÂNIA COMUNISTĂ ESTE O IMENSĂ PUŞCĂRIE» Interviu acordat cotidianului francez „Present” din 19 şi 20 februarie 1987
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/adevarul/docs/cap3.htm
Partajează asta:
30 de ani de la demolarea forțată a Bisericii Creștine Baptiste NĂDEJDEA făcută de organele represive comuniste (1985-2015) – update
Acest articol este un update al celui despre demolarea locașului de cult al Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București în ziua de Rusalii 1985.
Anul acesta (2015) de Rusalii se împlinesc 30 de ani de la demolarea locașului de închinare al Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București al cărui pastor la momentul respectiv era Buni Cocar.
Biserica Baptistă „Nădejdea sau Biserica Baptistă Giulești, cum este cunoscută aceasta, este situată în cartierul bucureștean Giulești pe strada Luduș, Nr. 4. Conform informațiilor prezentate de către Ioan Bunaciu în cartea Istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica a luat ființă ca un punct misionar al Bisericii Baptiste din cartierul Ferentari. Actuala Biserică Baptistă Providența. Conform informațiilor oferite de Alexa Popovici, biserica a fost fondată în anul 1933 de către Țopa Ioan care fusese trimis de Biserica Baptistă din Ferentari pentru a stabili în cartierul Giulești o filială a Bisericii din Ferentari (Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste, p. 124). Inaugurarea casei de rugăciune și oficierea primului serviciu divin în ea a avut loc la data de 15 septembrie 1933. (Dumitru Lungu, Mircea Bulatov, 1933-2013 Nădejdea în Dumnezeu: 80 de ani de lumină creștină la margine de București, p. 20). Pe parcursul anilor Biserica Baptistă din Giulești a cunoscut o oarecare dezvoltare, astfel că în anul 1961, după arondarea bisericilor – vezi detalii în Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) – sub pastorația lui Constantin Bălgrădeanu biserica ajunsese la 180 de membrii (Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste, p. 125). La cutremurul din 4 martie 1977 biserica a suferit unele pagube materiale, iar credincioșii s-au întâlnit o vreme în Capela Seminarului Teologic Baptist de pe strada Berzei, Nr. 29. Între timp enoriașii au reușit să facă unele reparații minore și să se mute în locașul lor de închinare din strada Luduș. În anul 1980 a fost ales ca pastor al Bisericii, Buni Cocar, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București (1978). Ioan Bunaciu menționează că „acesta a folosit în închinare practici carismatice, iar rezultatul a fost că s-au atașat de biserică mulți credincioși din alte biserici, mai ales din cele penticostale. Biserica a ajuns astfel să numere aproximativ 250 de membrii.” (Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste, p. 125). Acesta este contextul pentru care era nevoie de extinderea locașului de cult. Referitor la necesitatea unui astfel de demers nu există puncte de vedere divergente, ci numai în ceea ce privește modul de realizare și obiectivele care au stat în spatele deciziei pastorului Buni Cocar.
O primă poziție este exprimată de pastorii Ioan Bunaciu și Vasile Talpoș, ambii evidențiind faptul că ceea ce s-a realizat putea pune în pericol viețile oamenilor.
Iată ce spune Ioan Bunaciu:
Buni Cocar „a început construcția unei clădiri noi și mari peste vechea clădire a bisericii, a turnat stâlpi de beton, iar peste ei a turnat cupola și a început să zidească. În acel moment au intervenit în forță autoritățile, deși Uniunea Baptistă l-a apărat și a insistat ca biserica să fie mărită. S-a făcut atunci analiza tehnică a lucrărilor, a stâlpilor, mai ales, și concluzia a fost că aceștia nu erau în măsură să susțină greutatea acoperișului, astfel că imobilul era în pericol să se prăbușească. Dându-se ordinul de demolare, Cocar a întrevăzut dintr-o dată prilejul de a obține statutul de prigonit. (…) S- a adeverit curând că stâlpii s-ar fi putut prăbușii oricând.
După plecarea lui Buni Cocar în anul 1986 pastoratul bisericii a fost preluat de fratele Talpoș Vasile.”
Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 126.
Vasile Talpoș menționează și el că stâlpii de susținere erau slabi
„Deși am pledat în fața celor șapte sau opt reprezentanți ai Primăriei timp de două ore să renunțe la planul demolării ei au venit cu contra argumente afirmând că acea clădire nu era construită după un plan și nici executată conform regulilor de construcții. (…) Din nefericire, când s-a demolat complet clădirea, în vederea realizării noii construcții, am constat că aveau dreptate.” Referire la anul 1993 când s-a început noua construcție.
Mărturie Vasile Talpoș în Dumitru Lungu, Mircea Bulatov, 1933-2013. Nădejdea în Dumnezeu, p. 122
Aspectele menționate mai sus amintesc, dincolo de aspectele tehnice, momentele de tensiune și persecuție prin care au trecut membrii Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București.
Iată și mărturia pastorului Buni Cocar despre necesitatea extinderii locașului de cult și împrejurările care au dus la demolarea locașului de cult.
„În fiecare an am extins casa de rugăciune, dar cu toate aceste remodelări n-am avut un singur serviciu în care să nu stea oamenii în picioare. Era o lucrare a Duhului Sfânt în mijlocul nostru și noi încercam să oferim condiții cât mai bune pentru toți cei interesați să participe la slujbe.
Singura cale era să amenajăm casa pe care o aveam , s-o extindem puțin chiar. Am propus asta și frații mei de credință s-au dedicat construcțiilor și renovărilor. Ne-am bucurat să facem lucrarea, fiindcă simțeam că odată cu renovarea casei deveneam și noi puțin mai noi, mai ”renovați”. Din nefericire, extinderile le-am făcut mereu fără nici o aprobare de la cei în drept. Nu se dădeau și noi ne-am asumat riscul, construind fără avizul puternicilor zilei și nopții. După fiecare mărire constatam că trebuie să facem o alta.”
Buni Cocar, Și tata a plâns, pp. 191-192
Prin acest scurt istoric și prezentare a evoluției Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea am ajuns și la momentul 1985.
Iată ce menționează Buni Cocar despre factorul declanșator a demolării Bisericii:
„Autoritățile statului au ”înghițit” aceste remodelări până la cea din 1985, când președintele Ceaușescu, în căutare de un loc potrivit pentru portul București la Dunăre (vroia să aducă Dunărea la București și tocmai în Giulești Sârbi), a observat o clădire neobișnuită în zona Pieții Giulești. Necunoscând-o l-a întrebat pe primarul Capitalei, Gheorghe Pană: „Faci aici Piața Pantelimon, Gheorghe?
Primarul Pană era în completă necunoștință de cauză și a promis cercetări. A doua zi primarul Pană (…) și cu el zeci și zeci de oameni ai regimului, primari de sector, secretari de partid, securiști, polițiști și oameni de ordine au venit la biserică. (…)
Tovarășii ne-au lovit în numele lui Marx sau Ceaușescu, convinși că sunt îndreptățiți să acționeze cum au făcut-o.”
Buni Cocar, Și tata a plâns, pp. 192-194
Înainte de a lăsa mărturia unui martor ocular să relateze cele ce s-au întâmplat în ziua de Rusalii a anului 1985 se cuvin făcute câteva precizării referitoare la mărturia pastorului Buni Cocar. Astfel, pot să confirm faptul că în anii 80 președintele Nicolae Ceaușescu a vizitat și zona Pieței Giulești, fiind copil nu am reținut anul când a avut loc această vizită, dar evident că era un eveniment pentru noi să fim vizitați de președintele țării. În ceea ce privește faptul că Ceaușescu dorea să realizeze un port în zona Bucureștiului informația este reală, Ceaușescu avea acest vis de a aduce Dunărea la București, dar cred că pastorul Buni Cocar este sarcastic atunci când afirmă că Ceaușescu dorea să realizeze acest lucru în zona Giulești Sârbi. Nu intru acum în detalii despre acest aspect, însă se știe că portul se dorea realizat pe râul Argeș. Ceea ce este relevant în acest caz are de-a face cu modul abuziv în care a fost dărâmat locașul de cult al unei bisericii recunoscută de către autorități. Mai sunt lucruri de spus și mărturii de adus referitoare la acest eveniment dramatic care a schimbat viața unora dintre credincioși, dar deocamdată la mărturia fratelui Mircea Bulatov, unul dintre martorii acelor evenimente, s-a relateze prin intermediul unui material comemorativ ce are la bază experiența, documente de arhivă, dar și a unele mărturii orale.
Din atașament puteți descărca un scurt material, însoțit de imagini, cu descrierea acelor tulburătoare evenimente.
Pentru o înțelegere și mai profundă a grozăviilor de atunci urmăriți fragmente din mărturia lui COJOCĂRESCU ION subinginerul constructor și în același timp diacon al bisericii NĂDEJDEA în 1985, folosind următoarele linkuri:
Partea 1 COJOCARESCU ION Întrebări și acuzații
[https://www.youtube.com/watch?v=p4DN8yQMu0A&feature=youtu.be[/embed]
Istorie Evanghelica 