Europalibera.org: Din vremurile războiului rece. Ivan Deneş vs. Richard Wurmbrand
Articolul de față folosește mai multe documente din Arhiva CNSAS si SIE care fac referire la Richard Wurmbrand. Unul din aceste documente este un raport către Direcția I -a a Securității în care apare și numele pastorului Richard Wurmbrand.
Într-un raport pentru Securitate, din aprilie 1972, Ivan Deneş îl etichetează pe pastorul Richard Wurmbrand drept „un element odios”. În acelaşi raport, agentul extern comunică poliţiei politice detalii despre acţiunea de influenţare a lui Gerhard Möckel (1924–2004), pastor evanghelic luteran originar din România, stabilit în Berlinul occidental, asemenea lui Deneş. Tot acolo se precizează că Möckel a înregistrat discuţia cu Deneş pentru a folosi informaţiile furnizate în vederea „demascării” şi „compromiterii” lui Wurmbrand.
După ce am citit articolul, unul interesant de altfel, mi-am dat seama care sunt aspectele tratate în cadrul acestui material.
- Personajul principal este pastorul luteran Richard Wurmbrand, închis de comuniști timp de 14 ani, care a ajuns ulterior în Occident unde prin intermediul mărturiei, discursurilor și literaturii memorialistice a relatat într-un mod mai mult sau mai puțin obiectiv ceea ce a îndurat în țară.
În acțiunile sale publice, Wurmbrand s-a dedat deseori la exagerări, la deraieri teologice şi legende inventate pentru a da afirmațiilor sale o credibilitate mai mare.
- Datorită acțiunilor sale, Securitatea a căutat diferite mijloace prin care să-l combată. De la acțiuni în presă la persoane cu funcții de conducere în cadrul cultelor religioase din România și chiar încercarea de angajare a lui Ivan Deneș, care a participat la reeducarea deținuților, ca și redactor la Radio Europa Liberă vorbim de modalități și mijloace de denigrare a lui Wurmbrand și influențarea pozitivă a diferitelor personalități și entități din Occident cu privire la imaginea României. De remarcat și faptul că crearea unor legende despre Wurmbarnd au continuat și după Revoluția din Decembrie 1989 prin intermediul presei sau a literaturii memorialistice.
În jurul lui Wurmbrand s-au ţesut o sumedenie de legende, care, odată cu descătuşarea presei, au fost răspîndite mai ales în perioada post-comunistă prin intermediul unei literaturi memorialistice îndoielnice sau prin articole publicate în ziare care ignorau toate regulile deontologiei jurnalistice. De o largă răspîndire se bucură legenda potrivit căreia Wurmbrand ar fi fost salvat în puşcărie de către muribundul Valeriu Gafencu. În loc s-o folosească el însuşi, Gafencu i-ar fi oferit lui Wurmbrand streptomicina, salvîndu-i astfel viaţa (cf. Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă. Cuvânt înainte de Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Editura Christiana, Bucureşti, 2006, pp. 154-178).
- Se amintește și de episodul controversat al salvării de la moarte al lui Wurmbrand cu ajutorul Streptomicinei primită de Gafencu, dar și de cea referitoare la convertirea lui la ortodoxie, ambele respinse de către Mihai Wurmbrand, fiul lui Richard Wurmbrand, fapt care în lipsa unor documente care să dovedească altceva sunt pure speculații și aserțiuni false.
Într-un volum intitulat, Sfântul închisorilor. Mărturii despre Valeriu Gafencu adunate şi adnotate de monahul Moise. Cuvânt înainte de arhiepiscopul Andrei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, p. 171, se susţine că Wurmbrand s-ar fi convertit în detenţie la religia ortodoxă. O aserţiune similară, tot falsă pe care o respinge cu vehemenţă fiul pastorului în 2009, a fost răspîndită şi într-o revistă şi apoi pe internet. Acolo se susţine că ultima dorinţă a pastorului ar fi fost să devină ortodox (cf. Ioana Maria, opinii, în: Formula AS, nr. 730, 2006).
Articolul scris de cei de la Radio Europa Liberă se poate citi la adresa http://www.europalibera.org
Partajează asta:
Cătălin Dupu: Romanul LA EST DE LIBERTATE va fi tradus într-o limbă de circulație internațională
Cătălin Dupu anunță cititorii săi, în special pe cei din străinătate, despre faptul că romanul La es de libertate va fi tradus într-o limbă de circulație internațională.
Postafața acestui roman este semnată de mine (M.S.) sub titlul Libertatea: un drept al omului.
După cum am mai precizat, Romanul La est de libertate aduce în atenția noastră un subiect sensibil încă la 25 de ani de libertate, cel al societății românești în comunism.
Urmăriți și dialogul purtat cu autorul despre această carte și conceptele pe care acesta le folosește pentru a portretiza societatea românească în comunism.
La est de Libertate, la est de Adevăr – Marius Silveșan în Dialog cu Cătălin Dupu
Partajează asta:
Audio & Video : Interviu cu Prof. Dr. Iosif Țon
Profesorul Iosif Țon a acordat în dat de 27 aprilie 2016 un interviu lui Daniel Grigoriciuc pentru Radio Vocea Evangheliei Suceava. Sunt prinse elemente importante și interesante acolo.
În cadrul acestui interviu profesorul Iosif Țon vorbește pe scurt despre modul în care L-a cunoscut într-un mod personal și individual pe Isus Hristos ca mântuitor personal, despre faptul că a început Seminarul Teologic Baptist, iar apoi a renunțat și a lucrat timp de 10 ani ca profesor de limba română. Amintește contextul în care a reușit să ajungă la studii teologice în Anglia, plecarea în America în anii 80 și slujirea la Radio Europa Liberă. Ajunge la momentul prăbușirii comunismului în România și la rolul său în inițierea și formarea Alianței Evanghelice din România, Radio Vocea Evangheliei, Institutului Biblic Emanuel din Oradea (Actualmente Universitatea Emanuel din Oradea), Fondarea Editurii Cartea Creștină.
Veți regăsi informații interesante și despre cărțile pe care profesorul Iosif Țon le-a scris, dar și despre ceea ce face în prezent. Este amintită aici și lucrarea Manifestul creștin (inițial aceasta s-a intitulat Rolul creștinului în socialism), dar și cartea Credința adevărată și o altă lucrare legată tot de credință intitulată Căderea în ritual.
Nu veți regăsi informații sensibile nici din perioada comunistă și nici din cea postcomunistă.
Cel de-al doilea interviu, este cel video pe care l-am realizat împreună cu istoricul Bogdan Emanuel Răduț la sfârșitul anului 2015. În cadrul acestui interviu, care se concentrează pe familia fratelui Iosif Țon și tinerețea acestuia, sunt informații relevante despre modul în care tatăl dânsului a cunoscut credința baptistă, dar și despre persecuțiile îndurate de baptiști în perioada interbelică.
Un element inedit, care bineînțeles trebuie verificat și din alte surse, este acela al modului în care baptiștii au primit recunoașterea statutului de cult religios în toamna anului 1944.
Ambele interviuri au tentă biografică și prezintă diferite laturi ale vieții personale și de slujire ale profesorului Iosif Țon.
Partajează asta:
Cărți despre creștinii evanghelici din România în perioada comunistă
În această seară la întâlnirea de tineret de la Biserica Baptistă Isus Mântuitorul din București s-a proiectat filmul Cartea care a schimbat lumea și s-a vorbit despre implicarea credincioșilor evanghelici în transportul ilegal de Biblii.
În acest context s-a vorbit și despre lucrări care tratează persecuția politică și religioasă din perioada comunistă.
Voi reveni cu amănunte despre această întâlnire
Partajează asta:
Credincioșii penticostali din orașul Motru convocați pentru a fi amendați
Mai jos un extras din Scrisoarea celor 6 neoprotestanți privind un caz de încălcare a libertății religioase în orașul Motru din județul Gorj la începutul anilor 70 ai secolului XX.
„În anul 1972, un grup de credincioși penticostali, în orașul Motru, Jud. Gorj, au făcut formele necesare pentru a li se acorda autorizație de funcționare ca biserică penticostală. În 11 martie 1973, într-o sâmbătă seara, inspectorul județean de culte, dl. Iova, a făcut o vizită familiei Leonte Constantin, un conducător al grupului, și a cerut acestuia să adune pentru a doua zi dimineața pe toți credincioșii la orele 11, ca să stea de vorbă cu toți despre autorizație.
Credincioșii s-au adunat, inspectorul a sosit, și când a constatat că sunt adunați a trimis pe cineva de a chemat miliția, care – fiind pregătită deja – a venit cu un fotograf, i-au obligat pe credincioși să se așeze ca la o slujbă religioasă, cu cărți și Biblii în mâini, i-au fotografiat așa, apoi le-a făcut tuturor proces verbal de amendă – pe baza Decretului 153, art. 1, lit. d – fiecare dintre cei prezenți fiind amendați cu câte 1000 lei”. (p. 80)
Sursa: https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2014/04/25/cultele-neoprotestante-si-drepturile-omului-5/
Partajează asta:
Herlo Teodor (Petru) – schiță biografică
Acest material prezintă scurte informații biografice despre pastorul baptist Herlo Teodor (Petru) pe baza informațiilor publicate de Ioan Bunaciu în lucrarea Istoria bisericilor baptiste din România și Marius Silveșan în lucrarea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).
Oarecum inedit în cazul acestui pastor este faptul că în anul 1961 în baza prevederilor noului Codului Penal al R.P.R este condamnat la doi ani (1 an închisoare și 1 an interdicție corecțională), dar face recurs la Deva împotriva sentinței de condamnare, iar tribunalul îl achită.
Fotografiile inserate fac parte din albumul Biserica Baptistă Petroșani de pe contul Facebook al lui Alin Cristea.
*
“Biserica din Petroşani s-a înfiinţat după anul 1944, prin credincioşii baptişti stabiliţi aici în căutare de lucru. În jurul anului 1954 se stabilea aici şi familia Herlo Petru, din Cermei, judeţul Arad, care s-a dovedit foarte activă în organizarea bisericii. După venirea în Petroşani, această familie s-a stabilit pe strada Cărbunelui nr. 5, unde, până în anul 1955, au avut loc şi întrunirile bisericii.
Biserica Baptistă Petroșani – sursa Alin Cristea
Pe data de 5 septembrie 1955, biserica s-a constituit statutar, iar pe data de 24 septembrie 1956, a primit autorizaţia de funcţionare. Tot în anul 1956 a fost cumpărat şi imobilul de pe strada Aurel Vlaicu nr. 3, care a fost folosit ca locaş de închinare. Un rol important în realizarea acestui proiect l-a avut Herlo Petru.
În jurul anului 1960, pastor al bisericii devenea Herlo Petru, dar în anul 1959, Departamentul Cultelor a introdus o nouă metodă pentru intimidarea pastorilor şi conducătorilor bisericii prin aplicarea articolului 256, din Codul Penal, care prevedea închisoarea de la 6 luni la 2 ani pentru cei care îndeplineau anumite funcţii fără autorizaţie din partea Statului.
Teodor Herlo, Gligor Cristea, Buni Cocar, Teodor Cenușe – sursa Alin Cristea
În anul 1961, în urma arondării bisericilor, numărul pastorilor baptişti a fost redus de la 550 la 180, astfel că pastorul Herlo Petru nu mai figura pe schema Uniunii Baptiste, dar a continuat să predice în biserică şi să organizeze programele acesteia.
Tribunalul din Petroşani i-a intentat un proces şi, în baza articolului 256, l-a condamnat la 2 ani de detenţie; a fost, însă, achitat în recurs de către Tribunalul din Deva, în urma dovezii că, din momentul în care fusese anunţat că nu mai era pastor, nu mai oficiase acte de cult (anume botezul, cina şi cununiile religioase) în biserică.”
Ioan Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste din România, Editura Universităţii Emanuel şi Editura Făclia, Oradea, 2006. Transcrierea a fost realizată de Alin Cristea
*
Pastorul Ioan Bunaciu îl menționează cu numele de Herlo Petru, dar documentele de arhivă îl menționează sub numele de Herlo Teodor.
*
Despre cazul pastorului Herlo Teodor de la Petroșani condamnat în anul 1961 în baza prevederilor noului Codului Penal al R.P.R. am scris și eu în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), p. 340.
Pastorul Herlo Teodor din Petroșani a fost condamnat în anul 1961 de către Tribunalul Popular al orașului Petroșani în baza noilor prevederi ale Codului Penal al R.P:R. ,,la 1 an închisoare corecțională și 1 an de interdicție corecțională constând în cele prev. – de art. 58 pct. 2 și 3 cod penal”.
Ca răspuns la condamnarea sa, Herlo Teodor face recurs la Tribunalul regional Deva, ,,care cu decizia penală 2.169/1961 din 13 oct.1961” l-a achitat de orice penalitate și a trecut cheltuielile penale în sarcina statului.” (p. 340)
Pastorul Herlo Teodor a fost acuzat de faptul că a continuat să îndeplinească funcția de pastor după ce i-a fost retrasă recunoașterea de către Departamentul Cultelor.
Pentru a pune situația în context menționez că „în anul 1960 se modifică Codul Penal prin introducerea unei precizări care pedepsea penal persoanele care oficiau acte de cult fără a avea aprobările legale. Ca urmare a modificării Codului Penal erau pedepsiți și cei care oficiau acte de cult fără aprobările legale. (…) Prin Decretul Lege Nr. 212 pentru modificarea Codului Penal, publicat în Buletinul Oficial, Nr. 8 din 17 iunie 1960, la art. 1, pct. 44 s-a adăugat la art. 256 din vechiul Cod Penal, alineatul 3 cu următorul cuprins: «Pedeapsa prevăzută la alineatul 1 se aplică și persoanelor care îndeplinesc funcții clericale sau administrative fără recunoașterea Departamentului Cultelor, precum și cei celor care, nerespectând îndatoririle ce le revin, permit să se îndeplinească astfel de funcții fără această recunoaștere.” (pp. 165-166)
Partajează asta:
Grigore Pepene, fost deținut politic : Nu mă bucură răul nimănui, nici a celor care m-au bătut, care m-au torturat
Nu mă bucură răul nimănui, nici a celor care m-au bătut, care m-au torturat. Turnătorul care a venit cu securistul, l-a ghidat și m-a arestat… dacă l-aș fi întâlnit i-aș fi spus: „Mă, dacă atâta te-a dus capul pe tine… asta e. Dar Dumnezeu are scară și de urcat și de coborât.”
Grigore Pepene, fost deținut politic
Sursa : https://pressone.ro/mai-bine-mor-eu-jurnalul-de-la-90-de-ani/
Partajează asta:
Evenimentul Zilei.ro: ADEVĂRUL ISTORIC despre ZIUA FEMEII: 8 martie sărbătorește o BAIE de SÂNGE și o MINCIUNĂ mondială
Povestea Zilei Internaționale a Femeii începe cam așa: în anul 1911, o activistă socialistă din Germania, Clara Zetkin, a organizat pentru prima oară ceea ce urma să se numească Ziua Internațională a Femeii, ca un simbol al luptei pentru drepturile femeilor care munceau. În 1917, Lenin a proclamat oficial ziua de 8 martie ca fiind Ziua Femeii în Uniunea Sovietică, iar de atunci tot mai multe țări au împrumutat această sărbătoare.
http://www.evz.ro/care-este-de-fapt-povestea-zilei-de-8-martie.html
Vezi povestea detaliată a nașterii acestei zile a femeilor în cadrul articolului
ADEVĂRUL ISTORIC despre ZIUA FEMEII: 8 martie sărbătorește o BAIE de SÂNGE și o MINCIUNĂ mondială
http://www.evz.ro/ziua-anti-femeii-gingasul-8-martie-este-manjit-cu-sange
Partajează asta:
Procesul comunismului: Copiii închiși de bolșevici pentru a fi reeducați au fost crescuți de ceilalți deținuți
În acest episod sunt relatate experiențele unor deținuți politici care au fost închiși când erau copii.
Foto: bewhere.ro
Vanghele D. Vanghele avea 16 ani când a fost arestat. Era elev la liceu și orfan de mamă. Ȋn ziua de 21 mai 1948, de Sf. Constantin și Elena, adolescentul a fost ridicat din clasă, în timpul unei ore de muzică, și dus în beciul siguranței din Tulcea. Pentru că nu simpatiza politica puterii și se înscrisese într-o organizație de tineret anticomunistă, la 18 decembrie 1948 el a fost acuzat de uneltire contra ordinii sociale și condamnat de Tribunalul Militar Constanța la trei ani de închisoare corecțională.
Sute de alți adolescenți au trecut prin același coșmar. Cu toții au fost trimiși să-și execute pedeapsa în penitenciarul Târgșor. Mărturia lui Vanghele D. Vanghele a rămas consemnată în documentele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România. (…)
Ȋnchiși în Fortul 13 Jilava
„Ȋn celula 5 bis – disciplinari politici am găsit generali ai mareșalului Antonescu, cum era generalul Stavrat – fostul Guvernator al Basarabiei, generalul Mociulski, generalul jandarmeriei Iliescu, precum și pe căpitanul Tîrlongeanu, colonelul de securitate Ghițulescu, profesorul universitar Mircea Vulcănescu, și un caz pitoresc, un țigan comunist – care susținea că a făcut opt ani de închisoare cu Gheorghe Gheorghiu – Dej și alții.
Comandantul închisorii era Maromet, care introdusese un regim de exterminare în această celulă, cu tinete în interior, fără aer, iar hrana inimaginabil de rea, așa că în scurt timp ajunsesem schelete.
Periodic, Maromet venea în celulă și, sub diverse pretexte, ne călca în picioare, ne arunca în coridor, și de acolo gardienii ne puneau ochelari negri, ne duceau în camere de tortură, unde ni se aplica bătaia cu biciul de nisip (saci de nisip) și cu alte «instrumente» iar, după o noapte, eram aruncați înapoi în celulă, ca niște cadavre.
Sfertul de pâine se cântărea între deținuți, cu excepția celor veniți din Târgșor, care vinerea țineau post negru și dădeau mâncarea și pâinea celor mai în vârstă; eu personal îi dădeam generalului Mociulski, care mă înlocuia când eram la rând să duc tineta afară, deoarece nu puteam să o ridic. (…)
Sursa: „Din documentele Rezistenței”, vol. 6, 1992 – Arhiva Asociației Foștilor Deținuți Politici din România
Istorie Evanghelica 