Arhive categorie: Politică

Un punct de vedere privind dezbaterea „Cazul Bodnariu – de la ei la noi”


Afis-BODNARIU-1

Duminică, 31 ianuarie 2016, Biserica Baptistă Adonai din București a organizat o dezbatere privind educația și drepturile copilului în România contemporană.
Au participat la această dezbatere: Dr. Octavian Baban – teolog, Denis – Roxana Gavrilă – jurist, Dr. Alexandru Vlașin – specialist în asistență socială, Dr. Marius Silveșan – istoric. Moderator a fost Dr. Costel Ghioancă – pastorul Bisericii Adonai. În sală au fost în jur de 60-70 de persoane interesate de acest subiect printre aceștia și jurnalistul evanghelic Alin Cristea din Oradea.
Dezbaterea a fost una multifațetată și interesantă prin opiniile exprimate de specialiști în teologie, drept, asistență socială și istorie. Referirile la cazul Bodnariu au fost doar tangențiale.
Octavian Baban, pastor și profesor universitar, a prezentat punctul de vedere al unui teolog. A prezentat punctul de vedere al Bibliei privind educația copiilor. Au fost exprimate cu această ocazie gânduri frumoase și profunde. Concluzia a fost aceea că este nevoie o disciplinare a copiilor (a nu se confunda cu bătaie) realizată cu dragoste și înțelepciune.
În calitate de jurist, Roxana Gavrilă a avut intervenții documentate prin prezentarea legislației românești privitoare la drepturile copiilor, la drepturile și obligațiile părinților. Au fost  avute în vedere și sancțiunile pe care le prevede legea în cazul protecției copiilor. Participanții, dar și cei care au urmărit transmisia live realizată de Prodocens Media au putut observa faptul că există similitudini între legislația românească și cea norvegiană privitoare la drepturile copiilor. Evident că există și diferențe, dar dezbaterea nu s-a concentrat pe aceste aspecte. Cert este că și legislația românească are prevederi referitoare la drepturile copiilor, dar nu avem încă pârghiile, instrumentele de aplicare a acestora. Abuzuri au loc și în România fiind nevoie de o mărire a capacității instituționale pentru un răspuns promt și adecvat la astfel de probleme. Legislația există aceasta trebuind respectată și aplicată. Roxana Gavrilă în calitate de jurist a evidențiat faptul că și legislația românească prevede interzicerea pedepsirii copiilor.
Dovezile au venit din diferitele legi, din Constituție sau Codul Penal.

De la cadrul juridic trecem la cel al asistenței sociale, a modului în care efectiv instituțiile cu atribuții în domeniu  intervin în cazurile sociale. Dr. Alexandru Vlașin, profesor universitar și specialist în asistență socială, a evidențiat cazuri în care instituțiile abilitate intervin. Acesta a făcut referire și la cazurile în care a lucrat cu copiii străzii, iar unii dintre aceștia i-au spus că nu le arată dragoste. Contrariat a aflat că pentru acei copii proveniți de la case de copii dragostea era percepută prin aplicarea bătăii. Nu ne iubiți pentru că nu ne bateți a fost reproșul pe care aceștia l-au adus. A fost nevoie să le explice că dragostea nu înseamnă bătaie. Un asistent social, cu atât mai mult cu cât are o  reală cu Dumnezeu se va dedica muncii sale și va transmite dragostea primită de la Creator și către copii.
Cea de-a patra poziție a fost exprimată de mine în calitate de istoric. Am adus în discuție aspecte legate de educația religioasă în perioada comunistă și modul în care aceasta a fost reglementată de către stat. Am făcut trimitere și la cartea lui Eric Vogelin, Religiile politice pentru că sistemul comunist are caracteristicile unei religii politice. Prin urmare, bătălia nu se mai să doar sub aspect legislativ, sub aspect formal, ci la nivel de mental. O bătălie pentru controlarea minții oamenilor. Am vorbit de un control al educației religioase nu numai la nivelul general al societății, ci și în mod particular în biserici (referire în special la cele evanghelice). Printre întrebările care mi-au fost puse au fost și două care au suscitat un interes mai mare. Prima dintre ele s-a referit la democratie, concret dacă ne putem referi la acest sistem politic în termeni de religie politică. Am răspuns că nu m-am gândit la această asociere, dar într-o anumită măsură putem vorbi, chiar dacă caracteristicile față de comunism sunt diferite.
Cea de-a doua întrebare s-a referit la ciclicitatea istoriei. Ne mai putem confrunta în România cu aspecte din perioada comunistă ? Este posibil, dar acum avem exercițiul democratic, putem protesta, veghea ca astfel de lucruri să nu se mai repete.
Ca un gând final pot spune că dezbaterea a fost interesantă, dar și utilă. Fiecare dintre participanți a căutat să argumenteze cu puncte de vedere din domeniul de autoritate fără a se lansa în acuzații la adresa vreunei persoane sau instituții.

Marius Silveșan

Cazul Bodnariu, de la ei la noi – O discuție multi-fațetată asupra educării copiilor într-o societate seculară


În seara aceasta voi fi prezent la această dezbatere despre educația copiilor.
Afis-BODNARIU-1

http://bisericaadonai.ro/eveniment-cazul-bodnariu-de-la-ei-la-noi-31-01-2016/

O discuție multi-fațetată asupra educării copiilor într-o societate seculară

Invitați:
Denis-Roxana Gavrilă, jurist
Dr. Marius Silveșan, istoric
Dr. A. Vlașin, specialist asistență socială
Dr. O. Babam, teolog

Locul: Biserica Adonai București
Adesa: Calea Crângași, nr 87, sec 6, București, et4 (Itaoul Center)

Evenimentul va fi transmis live de prodocensmedia.ro

www.stiricrestine.ro

Duminică, 31 ianuarie 2016, începând cu ora 17.30, voi participa la o discuție interesantă despre educarea copiilor într-o societate seculară. Evenimentul va fi moderat de către pastorul Costel Ghioancă, iar la discuție vor mai participa oameni cu experiență în drept, asistență socială și teologie. Eu voi face referiri la perioada comunistă și la relația biserică – stat cu accent pe aspectele educaționale.

Marius Silveșan, „Identitatea baptistă și comunismul în România” în volumul Identități sociale, culturale, etnice și religioase în comunism, Polirom, Iași, 2015


La Editura Polirom din Iași a apărut de curând volumul Identități sociale, culturale, etnice și religioase în comunism avându-i ca și coordonatori pe Cosmin Budeancă și Florentin Olteanu. Îmi exprim și pe această cale gratitudinea pentru munca depusă și interesul arătat în direcția pregătirii simpozionului și a editării acestui volum către toți cei implicați.

Volumul „Identități sociale, culturale, etnice și religioase în comunism, care reunește lucrările prezentate la ediția a IX-a a simpozionului internațional de la Făgăraș – Sâmbăta de Sus, derulat între 9-12 iulie 2014 a apărut la Editura Polirom sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și a Memorialului Rezistentei Anticomuniste „Ţara Făgăraşului”.
În cadrul acestui volum, al cărui cuprins poate fi consultat integral AICI, se găsește și un studiu realizat de subsemnatul, studiu ce poartă titlul
„Identitatea baptistă și comunismul în România” (pp. 386-402)

Prin intermediul acestui studiu ne propunem să abordăm interacțiunea dintre baptiști și comunismul din România. Avem în vedere modul în care baptiști își definesc identitatea, dar și modul în care aceasta a fost percepută de către comunism ca sistem ideologic, dar și de către reprezentanții comunismului românesc.
Pentru abordarea acestor subiecte prezentăm în partea de început informații despre originea baptiștilor având în vedere rădăcinile și crezurile acestora. Pornind de aici avem în vedere aspecte care privesc modul în care baptiștii își definesc identitatea precum și de valorile pe care le promovează. Interacțiunea baptiștilor cu comunismul în România este tratată prin prisma valorilor baptiste și valorilor comuniste, evidențiind faptul că aveau valori divergente, dar și valori comune cu un mod diferit de transpunere a acestora în viața comunității. Am considerăm, de asemenea, relevant să prezentăm modul în care erau percepuți baptiștii de către comunism din punct de vedere ideologic, cât și practic, referindu-ne în acest ultim caz la modul în care era înțeles baptismul ca doctrină religioasă, precum și credincioșii baptiști de către cei care transpuneau în practică ideologia comunistă.

Identități sociale, politice și religioase în comunism (coperta 1)

Dr. Daniela Mariș – BARNEVERNET sau MIC GHID DE PSIHIATRIE CU SUSU’N JOS


Știam de ceva timp de documentarea unui astfel de material și iată că acesta a fost finalizat și a apărut public prin publicarea pe pagina de Facebook a doamnei dr. Daniela MARIȘ. Articolul dovedește documentare și competență, fiind primul articol de acest gen scris de la declanșarea cazului Bodnariu. Daniela MARIȘ este absolventă a Universitatății de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, iar în prezent este medic cu specialitatea Medicina de Familie și Ecografie și consilier nutriție la CMI Dr. Daniela Mariş – metabolic balance. Este căsătorită cu Dr.  Daniel Mariș, pastorul coordonator al Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București, Conferențiar universitar și rectorul Institutului Teologic Baptist din București. Am făcut această introducere pentru acei dintre cititori care doreau să știe ce competențe are și cine este Dr. Daniela Mariș.

Daniela Mariș - facebook.com/metanoiaarad

Daniela Mariș – facebook.com/metanoiaarad

Am urmarit cu multa atentie desfasurarea dramei familiei Bodnariu, inca de la primele informatii aparute pe social media. Asemenea multora dintre noi, am trecut si eu prin cateva stadii de procesare a realitatii, primul fiind cel de negare. In mintea mea, imaginea aceea idilica a tarilor nordice, superdezvoltate si supercivilizate, a Norvegiei in speta, cumva nu se potrivea cu incredibilul act al confiscarii a cinci copii, cel mai mic dintre ei fiind inca alaptat la san.

Am trecut la stadiul urmator, cel de informare legata de practicile faimoasei structuri de protectie a copilului numita Barnevernet. In saptamanile ce au urmat au iesit la iveala niste aspecte desprinse parca din Kafka. Tot mai multe situatii documentate, surprinzator de asemanatoare cu a familiei Bodnariu, au aparut pe scena publica. In urma publicarii cercetarilor Mariannei Haslev Skanlånd, in legatura cu cele 69 de motive ale preluarii de catre Barnevernet a copiilor, au inceput sa se lanseze intrebari de genul: “Ce are de-a face omleta si grosimea feliilor de paine cu confiscarea copiilor?”; “De ce nu are voie copilul sa le zambeasca strainilor de pe strada?”; “De ce trebuie pedepsit parintele pentru ca bebelusul intoarce fata in partea opusa cand e spalat pe fata?”, etc.

Pentru ca in spatele oricarui experiment, fie el medical, social sau de orice alta natura, sta o teorie anume, indiferent cat de geniala sau stupida ar fi ea, am incercat sa o descopar pe cea care guverneaza activitatea Barnevernet. (Recunosc ca am fost orientata in directia corecta atat de interesul meu pentru psihiatrie ce dateaza inca din facultate, cat si de munca de documentare a mai multor persoane, printre care d-na dr. Mariana Goron si d-l Steven Bennett). In acest fel am ajuns, pe de o parte, la teoria atasamentului, iar pe de alta parte, la legislatia statului norvegian privitoare la protectia copilului.

Le luam pe rand. Teoria atasamentului este o teorie lansata de psihiatrul britanic John Bowlby si completata de psihologul canadian Mary Ainsworth, care, pe scurt, sustine (pe model evolutionist), ca la baza comportamentului relational al oricarui individ sta relatia de atasare fundamentala, genetic determinata, formata inca de la nastere, de o anumita persoana. Initial aceasta persoana a fost considerata mama, ulterior insa a fost denumita generic “persoana de referinta”. Aceasta relatie de atasare este atat de importanta pentru copil, incat acesta isi va organiza comportamentul si gandirea in asa fel incat aceasta relatie sa aiba continuitate, aceasta continuitate fiind esentiala pentru insasi supravietuirea individului respectiv. Copilul va “plati” chiar cu deranjamente functionale pastrarea atasamentului fata de persoana de referinta. Relatia de atasament copil-persoana de referinta este atat de puternica, incat afectarea ei, ruperea ei, disparitia ei, duce la tulburari emotionale si cognitive mai mult sau mai putin grave atat in copilarie, cat si in viata de adult, tulburari care se traduc prin: pasivitate, apatie, retardul dezvoltarii, agitatie, hiperactivitate, lipsa de atentie, incapacitatea de a stabili relatii semnificative si de lunga durata, instabilitate emotionala, depresie, etc. Este important de precizat aici ca exista cateva tipuri de atasament considerate NORMALE, chiar daca nu toate sunt optime: atasamentul autonom (optim), relational-evitant, nesigur-preocupat, neprelucrat si neclasificat. De asemenea, exista tipuri de tulburari de atasament PATOLOGICE, care se diagnosticheaza de catre psiholog sau psihiatru, in urma unor evaluari minutioase, prin teste standardizate si prin verificarea criteriilor de incadrare intr-o anume categorie de patologie psihiatrica (pe baza DSM – Manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale), si se trateaza numai la indicatiile psihiatrului. Cauzele cele mai grave care duc la tulburari de atasament patologice sunt: neglijarea, abuzul sau violenta persoanei de referinta asupra copilului.

Toate (aproape) bune si frumoase, insa problemele incep la modul in care agentii Barnevernet aplica aceasta teorie. Ca peste tot in lume, “practica ne omoara”. (Si daca nu ne omoara, atunci spune multe despre noi). Am identificat cateva probleme majore, care devin cauzele dramelor prin care trec, fara exceptie, familiile despre ale caror situatii am citit:

1. De departe, aspectul cel mai condamnabil este ca se porneste de la prezumtia de VINOVATIE a parintilor. Se pleaca din start in sens invers fata de normal, si anume de la convingerea de nestramutat ca acei copii (care in final vor fi luati din familie) sufera, de fapt, de tulburare PATOLOGICA de atasament. Asta ar insemna automat ca au fost fie abuzati, fie neglijati, fie loviti in vreun fel, astfel incat trebuie neaparat inlaturati din mediul agresiv. Urmarea fireasca a acestei prezumtii este sa se caute (sau sa se fabrice ad-hoc) dovezi in acest sens.

2. Aceasta prezumtie de vinovatie pleaca de la niste “ingrijorari”, “presupuneri”, exprimate de persoane care nu au calitatea de a evalua situatia dpdv psihiatric, dar li se ofera recomandarea si puterea de a o face, deschizand calea larga spre abuzuri ale sistemului. Vezi situatia fetelor Bodnariu, care au fost luate pe un denunt in care directoarea isi exprima “ingrijorarea” ca “s-ar putea” ca fetele sa fie disciplinate acasa.

3. O alta mare problema este ca diagnosticul de tulburare patologica de atasament (care, in marea majoritate a cazurilor, este FALS) il pun niste persoane care NU SUNT PSIHIATRI. Daca, in cel mai bun caz, sunt psihologi, din toate relatarile de pana acum reiese ca acestia nu aplica nici teste standardizate, nici evaluare repetata, cu stabilirea diagnosticului in functie de toate criteriile din DSM. Nici nu ar avea cum, caci totul se face pe fuga, se declara scurt ca asa ar sta lucrurile, fara dovezi, si se iau copiii in regim de urgenta. Psihologii care au incercat sa semnaleze discordanta intre situatia familiilor si severitatea masurilor luate au devenit indezirabili pentru sistem, din declaratiile activistului norvegian pentru drepturile omului Marius Raikerås. Conferentiara Gunn Astrid Baugerud, de la Colegiul Universitar de Stiinte Aplicate din Oslo, a sesizat, intr-un studiu de psihologie criminalistica, aceasta discrepanta intre problemele familiilor si masurile extreme de preluare de urgenta a copiilor intr-un numar nejustificat de cazuri

4. Felul in care se fabrica dovezile este o batjocura la adresa psihologiei si a medicinei civilizate, in mod special a psihiatriei. Cateva exemple: copilul intoarce fata cand este spalat pe fata de tata – asta inseamna ca se teme de tata sa nu fie lovit, nu o reactie normala a copilului atunci cand i se pune mana uda pe fata, cum este de fapt; copilul priveste cu interes alti oameni de pe strada – aceasta inseamna pentru Barnevernet criteriul A2 din DSM-IV-TR la tulburari reactive de atasament, si anume sociabilitate indiscriminativa a copilului (si nu interesul normal pentru alte fiinte, care denota dezvoltarea neuro-psihica normala a copilului, cum este de fapt); mama plange cand i se smulge copilul din brate de catre Barnevernet – deci este depresiva – fara evaluare, fara criterii de diagnostic, fara diagnostic diferential; mama sufera de o profunda ambivalenta in ce priveste angajarea in relatii interpersonale (ambivalenta pe care tatal copilului o neaga) – acest lucru sugereaza, pentru Barnevernet, ca mama are o tulburare patologica de atasament, care se va reflecta in atasamentul copilului fata de mama, aspect sustinut tot de teoria atasamentului, dar neconfirmat in cazul in speta; copilul mananca prea repede – cu siguranta a fost victima unui incest; copilul mananca prea incet – cu siguranta a fost victima unui incest; copilului nu-i plac icrele – cu siguranta a fost victima unui incest (in ultimele trei cazuri nu am gasit nici un corespondent in psihiatria actuala); copilul este dus in mod obsesiv la medicul de familie sau la urgente, pentru motive fictive, doar pentru a demonstra incapacitatea mamei de a-l ingriji, etc.

5. Felul in care sunt tratati ulterior copiii luati dovedeste tot o abordare intoarsa pe dos a teoriei atasamentului. Intentiei evidente de a rupe atasamentele stabile formate in familiile biologice si de reatasare de alte familii, ca si cum dezlipim un sticker dintr-un loc si il lipim intr-altul, i se spune la Barnevernet “interesul superior al copilului”. Sa luam exemplul copiilor Bodnariu. De ce au fost separati cei cinci frati? Pentru ca se pot “popula” trei noi familii cu ei: cinci timbre pe trei plicuri, nu? De ce au fost grupati copiii mai mari doi cate doi, de varste apropiate, si de ce li s-a dat program diferit de vizitare de catre parinti? Pentru ca atasamentul fata de familia lor biologica este in stadii diferite de formare, in functie de varsta: Eliana si Naomi au deja un atasament stabil (format deja de la 5-6 ani in sus), deci ele au trebuit separate complet de parinti, fara vizitare, fara conversatii telefonice, fara cadouri. Ca urmare, telefoanele de cate 10 minute permise parintilor au fost o mare concesie, facuta doar de dragul autoritatilor romane. Acest lucru nu ar fi trebuit niciodata sa se intample, dar s-a intamplat, gratie implicarii tuturor celor care au iesit in strada, astfel ca s-a aflat ca a existat o scrisoare a fetelor, care a fost impiedicata sa ajunga la parinti, iar una dintre fetite a declarat: “Am crezut ca urmeaza sa muriti”. Ele nu ar fi trebuit niciodata sa afle ca parintii nu sunt morti deloc, ar fi trebuit sa inceapa deja sa isi puna in miscare mecanismele de reatasare la noua familie, conform Barnevernet. Cu cei doi baieti, de 2 si 5 ani, Matei si Ioan, situatia este si mai inumana: la aceasta varsta, teoria atasamentului sustine ca despartirile repetate au efect de “consolidare a doliului”. Ca urmare, mama a fost lasata sa ii vada periodic, ca ei sa dezvolte agresivitate fata de ea, si apoi sa nu mai doreasca sa o vada, pentru ca asa spune teoria ca trebuie sa se intample. Acesta este motivul pentru care unul dintre copii a intrebat: “Chiar a spus tati ca ii este dor de mine?”. Cu cel mic, nu si-au batut prea tare capul, i-au permis cu “generozitate” mamei sa il viziteze de doua ori pe saptamana, fiindca el nici nu va sti ca a avut-o de mama pe Ruth, daca va ramane la Barnevernet. Nu a contat ca au riscat retard in dezvoltare rupandu-l de la sanul mamei, nu a contat nici ca l-au iradiat degeaba cu o tomografie computerizata a intregului organism, desi puteau sa-i faca ecografii neiradiante in diferite zone ale corpului, pentru a vedea daca a fost sau nu agresat.

6. Merg mai departe cu rationamentul: daca aceasta dezlipire de familia biologica – lipire de o familie surogat, urmata de multe ori de transfer la o alta familie, si apoi la o alta familie, ar fi atat de benefica pentru copil, de ce statisticile recente arata ca se raporteaza un numar de 8-9 decese pe luna ale copiilor aflati in plasament, rata mult mai mare decat a copiilor din populatia generala? De asemenea, de ce rata adoptiilor copiilor norvegieni aflati in custodia Barnevernet este mult mai mica decat rata plasamentului temporar in familii surogat, care merge in majoritatea cazurilor pana la atingerea varstei de 18 ani, dupa cum a aflat delegatia parlamentara romana in urma vizitei din Norvegia? Nici macar nu intru in rationamente legate de aspectele financiare ale sustinerii si promovarii Barnevernet, au facut-o altii inaintea mea, mult mai bine.

Intorcandu-ne la al doilea punct principal al argumentatiei mele, care priveste legislatia norvegiana de protectie a copilului, trebuie mentionate cateva aspecte. Motivele esentiale ale preluarii copilului din familia biologica si plasarea lui intr-o familie surogat sunt exact cele descrise de teoria atasamentului: neglijenta, abuzul sau violenta asupra copilului. Aceasta nu ar fi o problema in sine, insa statisticile publicate de Biroul national de statistica norvegian arata ca, din totalul de motive, doar 20% se refera la neglijenta, violenta, abuz de orice natura si consum de droguri. Restul de 80% au motive nejustificate (“alte motive”). Pe de alta parte, articolele din lege care guverneaza activitatea Barnevernet si care sunt cele mai contestate, sunt cele cuprinse sub numarul 4.12, sectiunile A-D. De exemplu, sectiunea A permite statului sa preia un copil daca conditiile fizice si psihologice din mediul de viata al copilului nu se ridica la standardul prevazut de Barnevernet. De aceea, daca agentului nu ii place cum face mama omleta, sau daca acesta considera ca feliile de paine sunt prea groase, copilul este luat. Daca parintele are o problema temporara la picior si nu se poate urca pe scara sa spele geamul, copilul este luat. Daca hainele nu sunt impachetate in sifonier asa cum doreste agentul, copilul este luat, etc. Logic, nu? De asemenea, sectiunea D a aceleiasi legi recomanda statului sa preia copilul daca se SUSPECTEAZA ca acesta va suferi neglijenta sau abuz candva in VIITOR. Ca urmare, parintele care provine el insusi din custodia Barnevernet, este insemnat cu fierul rosu si este considerat la risc, asa ca nu va avea parte de copiii proprii. Parintele care a apelat vreodata la Barnevernet, este automat trecut pe lista neagra si urmarit pana in… panzele albe (la propriu). Parintilor carora li s-au luat deja unul sau mai multi copii, trebuie sa le fie clar ca toti copiii pe care ii vor mai avea vreodata in Norvegia vor fi confiscati in acelasi chip. Fara asistenta, fara ajutor, fara consiliere, fara un diagnostic corect, fara un tratament corespunzator. O activitate neprofesionista, prestata de niste agenti fara pregatire corespunzatoare, deghizata ca “interes superior al copilului” si glazurata cu o urma de psihiatrie intoarsa pe dos – aceasta este protectia copilului din Norvegia.

Nu pot incheia fara sa spun ca exista si o altfel de asistenta psihiatrica in Norvegia, asa cum a inteles sa o practice asistenta medicala cu specializare in psihiatrie infantila, Ruth Johanne Bodnariu: prin consilierea telefonica a adolescentilor pentru evitarea actelor de auto-agresiune, prin intermediul liniei de urgenta Kirken SOS. Pentru aceasta, precum si pentru activitatea ei cu copiii strazii din Romania, ea a fost citata in 2012 in cel mai prestigios jurnal psihiatric din tarile scandinave, Jurnalul de Sanatate Mintala (http://napha.no/…/13…/Mener-kjarlighet-reduserer-selvskading). Pe un astfel de OM, Barnevernet o „rasplateste” luandu-i copiii. Daca este implicata aici si razbunarea personala a unui agent Barnevernet, cu atat mai rau. Rezultatul este umilitor pentru toata tagma medicala.

Sunt acum la etapa in care mi-am definitivat diagnosticul asupra Barnevernet. Nu m-am grabit sa il declar, fiindca am avut nevoie de timp pentru documentare, caci situatiile acestea de viata si de moarte nu se pot evalua intr-o zi-doua. Insa, pana cand statul norvegian continua sa sustina, cu o candoare demna de o cauza mai buna, incalcarile flagrante ale drepturilor omului si ale tuturor principiilor de buna practica medicala, produse de Barnevernet, m-am hotarat: nu mai vreau sa vad fiordurile in urmatorii 50 de ani.

Dr. Daniela Mariș

Bogdan Emanuel Răduţ – La Est de libertate… se află lipsa ei


LA EST DE LIBERTATE_catalin_dupu

Note de lectură
a romanului La est de libertate de Cătălin Dupu

Romanul lui Cătălin Dupu – La Est de libertate (Editura Cetate, Deva, 2015) – este o incursiune în viaţa românilor din timpul deceniilor şapte şi opt ai Republicii Socialiste România. Cei doi protagonişti – Sergiu şi Octav – sunt exponenţii românilor care visau la libertate, la Occident, la America. America era visul pentru care unii au murit (chiar şi exemplul unuia dintre personajele romanului), dorinţa românilor încă de după război. Românii s-au hrănit cu himere în epoca postbelică tot aşteptând salvarea americanilor (lasă că vin americanii şi ne salvează de comunişti). Americanii au venit (vizita lui Richard Nixon, august 1969), dar n-au adus cu ei libertatea.
Înfometaţi, îngheţaţi, dezumanizaţi, înspăimântaţi, circumspecţi, românii din „epoca de aur” tânjeau după libertate. Ar fi făcut orice pentru găsirea şi deţinerea ei. Autorul a ales inspirat titlul romanului, prin care delimitează geografic „lagărul comunist” de „lumea liberă”. Graniţa de vest a României, nu despărţea doar teritoriile geo-politice a unor state, ci şi concepţiile lor. Iugoslavia era un stat deschis pentru refugiaţii politici şi un loc de tranzit spre lumea liberă. Tito devenise astfel un paria al blocului comunist. Ca să ajungă acolo mulţi au trecut Dunărea înot sau pe saltele. Doar să ajungă la sârbi, de restul se descurcau ei acolo.
Autorul dă dovadă de înţelegere a fenomenului socio-cultural, economic şi politic al epocii. Imaginile care creează decorul gri şi sumbru al epocii au fost realizate prin fraze meşteşugit alese. Nu doar atât, dar şi referirile specifice acelei perioade transpun cititorul senior într-o lume pe care şi-o aminteşte, iar pe cel tânăr într-o lume pe care n-o cunoaşte. Cico, Brifcor, Mobra, Alimentară ş.a. sunt amânunte specifice epocii prezentată în roman. Aceste amănunte oferă lucrării aspectul unui roman istoric.
Cei doi protagonişti sunt veritabile avatare a unor destine. Amândoi au avut aceiaşi stare şi aceiaşi dorinţă…să ajungă în America. Dorinţa lor de a fugi înot în Iugoslavia (şi pentru care se pregăteau intens) nu era dovada unei laşităţi, ci a unei disperări şi încercări de a ieşi dintr-o strânsoare în care erau ţinuţi. Încercările lor umane s-au dovedit sortite eşecului şi au devenit din oameni cu aparentă libertate, oameni închişi „la conservă”. După eliberare viaţa celor doi se schimbă. Nimeni nu vrea să-i angajeze, doar erau duşmanii patriei. Octav ajunge să cunoască adevărata libertate pe care o oferă Domnul Isus Cristos, libertatea vieţii şi-a inimii. Chiar dacă stătea într-o ţară comunistă şi închisă, prin credinţă el era un om liber spiritual. Sergiu, în schimb, se împietreşte în dorinţa lui de a fugi din ţară. Chiar alege între iubirea pentru Oana şi plecarea în America, în favoarea celei de-a doua.
Destinul celor doi este expresia autorului de a arăta ce poate face Domnul Isus. Octav reuşeşte să emigreze cu familia în America, pe care legală. Acolo cunoaşte alţi credincioşi şi vede cum oamenii se închină lui Dumnezeu în libertate şi fără constrângeri politice. De cealaltă parte, Sergiu încearcă din nou să treacă Dunărea şi este ucis de câteva rafale de mitralieră. Primul ne apare ca un om care a cunoscut şi eliberarea de păcat şi pe cea din lagărul comunist, iar cel de-al doilea este tipul aceluia care tânjeşte după libertate dar dorind s-o capete singur şi nu reuşeşte. Deh… „nu timpul e problema, ci inima” aşa cum simetric începe şi încheie Cătălin Dupu romanul său.

Craiova,
22 ianuarie 2016

Cazul Bodnariu, de la ei la noi – O discuție multi-fațetată asupra educării copiilor într-o societate seculară


Afis-BODNARIU-1

http://bisericaadonai.ro/eveniment-cazul-bodnariu-de-la-ei-la-noi-31-01-2016/

O discuție multi-fațetată asupra educării copiilor într-o societate seculară

Invitați:
Denis-Roxana Gavrilă, jurist
Dr. Marius Silveșan, istoric
Dr. A. Vlașin, specialist asistență socială
Dr. O. Babam, teolog

Locul: Biserica Adonai București
Adesa: Calea Crângași, nr 87, sec 6, București, et4 (Itaoul Center)

Evenimentul va fi transmis live de prodocensmedia.ro

www.stiricrestine.ro

Duminică, 31ianuarie 2016, începând cu ora 17.30, voi participa la o discuție interesantă despre educarea copiilor într-o societate seculară. Evenimentul va fi moderat de către pastorul Costel Ghioancă, iar la discuție vor mai participa oameni cu experiență în drept, asistență socială și teologie. Eu voi face referiri la perioada comunistă și la relația biserică – stat cu accent pe aspectele educaționale.

Statul roman și biserica


F. M.Dostoievski, Fratii Karamazov (copertă carte)

Devenind creștin, statul roman s-a mulțumit să înglobeze în componența sa biserica, rămânând mai departe un stat păgân în foarte multe din manifestările sale.

F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. 1, p. 107

Integrarea bisericii în structurile statului nu-l face creștin. Reflecția lui Dostoievski este valabilă atât pentru Roma sau Bizanț, cât și pentru oricare alt stat, inclusiv România.

Maxima zilei – 23 decembrie 2015


(Sursa)

Libertatea ni s-a înfățișat mai întâi în gri.
Iar pe urmă a trebuit să ne străduim să-i înțelegem progresiv culorile.

Teofil Stanciu

Cătălin Vasile – Nu voi uita niciodată ziua în care am fost mândru că sunt un creștin evanghelic


Nu voi uita niciodată ziua de sâmbătă, 19 Decembrie 2015, ziua în care într-adevăr m-am simțit mândru de comunitatea în care m-a așezat Dumnezeu atunci când, venind către Ambasada Norvegiei, am văzut câteva sute de oameni, tineri și mai în vârstă, mame și copii care pentru o vreme au renunțat la confortul propriu și la treburile zilnice pentru a fi alături de familia Bodnariu într-un protest pașnic,  dar cu un impact major.

Am fost mândru fiindcă, în sfârșit după mulți ani, ca și creștin evanghelic și cetățean al acestei metropole, foarte potrivită pentru creștinii anonimi,  am simțit că aparțin unei comunități evanghelice care vibrează, cu oameni care doresc să nu mai stea pasivi sub protecția zidurilor unei biserici, ascunși după amvoane și prin bănci și au decis să iasă, și cu putere să-și mărturisească crezul în ceea ce privește viața și familia.

Familia nu a fost creația omului,  ci invenția lui Dumnezeu care în dragostea Lui cea mare ne-a mandatat să ducem viața mai departe prin copiii noștri pe care îi avem pentru o vreme, copii pe care îi iubim, îngrijim și-i educăm străduind-ne să le oferim ce este mai bun, și mai ales cunoașterea lui Dumnezeu.

Am fost mândru să știu că alături de noi, cei prezenți în fața Ambasadei Norvegiei, mai erau câteva mii care cu siguranță ne susțineau în rugăciune și care ar fi dorit să fie cu noi.

Am fost mândru să vad că în București suntem o comunitate care începe să respire, care e gata să treacă peste bariera confesională și să-și mărturisească în public valorile.

Am fost mândru să particip la acest protest cu inima, dar și cu uneltele pe care le-am pus la dispoziția Evangheliei, camerele video și foto cu ajutorul cărora am surprins și am dat mai departe din suflul acestui eveniment.

Sunt mulțumitor Tatălui Ceresc pentru că m-am născut și trăiesc în România, în această țară așezată la intersecția dintre secularismul vestic și extremismul oriental, dar și pentru că sunt chemat de Dumnezeu să slujesc aici alături de voi, cei pentru care valorile Împărăției sunt mai importante decât ceea ce lumea consideră valori.

Ziua de 19 decembrie a fost și un antrenament pentru că vor mai veni zile în care vom mai face asta, poate din cauza nedreptăților sau a prigonirii care se apropie cu pași mici, dar siguri de noi.

În aceasta zi am ieșit pentru familia Bodnariu …mâine vom ieși pentru TINE …sau chiar voi pentru mine.

Așa să ne ajute Dumnezeu !

Cu prețuire,

Cătălin Vasile,
Prodocens Media

Cătălin Dupu – 22 decembrie 1989


Revoluționari într-un camion al Armatei - decembrie 1989 (ro.wikipedia.org)

Un material despre momentul 22 decembrie 1989 și despre însemnătatea acestuia.

În prima parte a acestui material Cătălin Dupu vorbește despre perioada comunistă, despre libertatea care nu era, dar și despre Radio Europa Liberă și Iosif Țon, precum și despre persecuția religioasă fiind amintit aici Richard Wurmbrand.

După această introducere autorul vorbește despre momentul Revoluției române din decembrie 1989 și implicarea unor pastori evanghelici precum Petru Dugulescu.

Partea a treia a acestui material realizează o radiografie a societății românești post decembriste. Acesta este contextul în care Cătălin Dupu adresează o întrebare : Ce facem cu libertatea câștigată?

https://catalindupu.wordpress.com/2015/12/22/22-decembrie-1989/