Istorie Baptistă: Evenimentele anului 1920 din lumea baptistă din România, văzute în 2020
https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2020/01/evenimentele-anului-1920-din-lumea.html?m=1
Anul 1920 este cel al organizării Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România, dar și cel în care se pune problema drepturilor drepturilor religioase ale baptiștilor din România.
În ceea ce privește rolul lui James Henry Rushbrooke a se vedea cartea despre implicarea lui în obținerea și păstrarea drepturilor religioase ale baptiștilor din România.

Istorie Baptistă: Primul congres al Uniunii din 1 decembrie 1918 de la București
Credincioșii baptiști din România se reunesc la data de 1 decembrie 1919 în cadrul unui prim congres la București. În noua configurație teritorială după Marea Unire, acest congres, care nu a fost recunoscut ca și congres datorită neintrunirii numărului de delegați, este un bun prilej pentru a discuta aspecte importante privind organizarea internă a comunității baptiste. În cadrul acestei reuniuni fratesti sunt discutate aspecte financiare, dar și aspecte referitoare la misiune, lucrarea cu tinerii, copiii și școala duminică. A fost abordată și problema formei pe care ar trebui să o aibă serviciul religios, modelul care ar trebui luat ca etalon, respectiv german sau american, precum și o încercare de standardizare a lăcașurilor de cult, aceasta din urmă propusă de Constantin Adorian. La acest congres participă mai mulți reprezentanți ai baptiștilor din România Mare dintre care amintesc pe Constantin Adorian, Gheorghiu Slăvu, Vasile Berbecar, Ioan Popa, Tașcă, Hodoroabă, Leon Averbuch și alții.
Vezi în acest sens procesul verbal al congresului publicat de neobositul cercetător pe tărâmul istoriei baptiste, Vasile Bel.
https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2019/11/primul-congres-al-uniunii-din-1.html?m=1
Introducere – Rolul lui James Henry Rushbrooke
Pentru cei interesați prezint mai jos introducerea cărții Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.

Introducere
James Henry Rushbrooke (1870-1947), lider baptist englez, a fost cel de-al șaselea președinte al Alianței Mondiale Baptiste, aflându-se la conducerea acestei instituții între anii 1939-1947.
Suportul său s-a îndreptat către baptiștii de pe continentul american, Asia, Africa, Europa și implicit a celor din România pe parcursul primei părți a secolului XX. De aceea, ca și creștini baptiști, dar și ca români, este important să cunoaștem și să apreciem munca asiduă a acestui om al lui Dumnezeu.
Este cunoscut faptul că baptiști din România au beneficiat de prezența lui James Henry Rushbrooke care a fost capabil să înțeleagă corect problemele acestora și nu s-a lăsat intimidat de presiunea și criticile venite pe de-o parte din partea presei românești din acea vreme, iar pe de alta din partea Bisericii
Ortodoxe Române. Prin prezența sa a stârnit multe valuri și agitație pentru că era atât un intelectual de marcă, un poliglot, dar și un temerar, un om care știa să lupte pentru drepturile celor pe care îi reprezenta.
Datorită funcțiilor deținute și a cunoașterii situației politice, sociale și religioase de pe continentul european acesta s-a implicat activ în obținerea și respectarea libertății religioase pentru baptiștii din România. A venit ca reprezentat al baptiștilor din întreaga lume, aproape în fiecare an, uneori chiar și de două ori într-un an ca să stea de vorbă cu frații, să fie alături de suferințele ce le îndurau, să-i încurajeze. De asemenea, acesta a fost în audiență la Rege, prim-ministru și unii miniștrii, parlamentari, ambasadori și oameni de stat pentru a le explica că baptiștii din România sunt loiali statului și că nu vor să dezmoștenească pe nimeni, ci doar să fie credincioși lui Dumnezeu.
Despre J. H. Rushbrooke s-a scris în România, cu precădere în presa vremii, iar la moartea lui, frații au publicat în revista cultului, „Îndrumătorul Creștin Baptist”, cuvinte din cele mai mari. Dintre acestea amintim: „Am pierdut pe cel mai mare frate al nostru!”; „A căzut un cedru din Liban”; „Un mare luptător pentru libertatea religioasă”. Profesorul Ioan Bunaciu, director al Seminarului Teologic Baptist din București între anii 1970-1988, care s-a preocupat și de istoria baptiștilor din România, a evocat la rândul său figura Dr. James HenryRushbrooke evidențiind faptul că acesta a fost conducător al Alianței Baptiste Mondiale, mare diplomat „și a avut un rol important în apărarea drepturilor baptiștilor din România în perioada de dinaintea celui de-al doilea război mondial”.
Plecând de la aspectele menționate, prin intermediul acestei cărți publicăm pentru prima dată o lucrare în limba română despre activitatea lui James Henry Rushbrooke în sprijinul apărării libertății religioase a baptiștilor din țara noastră. Acest demers l-am considerat cu atât mai necesar, cu cât anul acesta (2017) se împlinesc 70 de ani de la moartea omului lui Dumnezeu, James Henry Rushbrooke.
Prin parcurgerea acestei lucrări veți putea aprecia dragostea, curajul, dăruirea de sine, pasiunea Dr. James Henry Rushbrooke pentru Dumnezeu, dar și pentru credincioșii baptiști din întreaga lume. Această carte este una de aducere aminte și are rolul de a face cunoscut ce a realizat J. H. Rushbrooke pentru poporul baptist din România, integrând cuvântări, intervenții și documente identificate în presa românească, străină sau în arhive.
Cartea se deschide cu o prefață semnată de domnul conferențiar universitar Daniel Mariș, rectorul Institutului Teologic Baptist din București în cadrul căreia evocă importanța libertății religioase pentru baptiști. Urmează o introducere în cadrul căreia sunt prezentate informații despre omul și liderul James Henry Rushbrooke, alături de elementele care fac din această lucrare una inedită. Se continuă apoi cu un studiu al profesorului universitar Otniel Ioan Bunaciu, fost președinte al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, secretar general și președinte al Federației Baptiste Europene. Domnia sa scrie despre Alianța Mondială Baptistă și lupta pentruobținerea libertății religioase a baptiștilor din România.
Urmează o biografie a Dr. J. H. Rushbrooke completată de un studiu privind vizitele acestuia în România și necesitatea implicării sale în asigurarea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din țara noastră. În cadrul acestei secțiuni sunt prezentate succint informații privind situația comunității baptiste din România în prima parte a secolului XX, împreună cu motivele care au făcut necesară intervenția Dr. J. H. Rushbrooke. Se regăsesc aici date despre fiecare vizită în parte împreună cu un tabel în care sunt prezentate doar informațiile cronologice ale misiunilor sale în România pe parcursul perioadei menționate. Informațiile enunțate mai sus sunt completate de un tabel cronologic care are rolul de a-l familiariza pe cititor cu cele mai importante evenimente din viața și activitatea lui J. H. Rushbrooke și aspectele legislative care au conturat situația drepturilor și libertăților baptiștilor din România pe parcursul perioadei analizate.
Partea cea mai consistentă a lucrării este reprezentată de secțiunea Documente. În cadrul acesteia prezentăm cronologic acțiuni, luări de poziție, audiențe, legislație, dar și mesaje de încurajare adresate credincioșilor baptiști din România care treceau prin persecuții pe baza informațiilor furnizate de presa românească și străină.
Postfața acestei lucrări, scrisă de Dr. Constantin Ghioancă, se apleacă asupra discuției despre libertatea negativă vs. libertate pozitivă cu scopul de a înțelege mai bine personalitatea lui Rushbrooke, erudiția sa, formarea intelectuală și ideologică într-un climat cât se poate de fertil în ce privește discuțiile despre libertate, în general, și despre libertatea religioasă, în particular.
În finalul acestei introduceri dorim să evidențiem faptul că scopul nostru nu a fost acela de a-l lăuda pe Dr. J. H. Rushbrooke și activitatea sa, ci pe Dumnezeu care ridică oameni cu scopul de a duce la îndeplinire planul Său.
Autorii
Apariții editoriale (55) – Marius Silveșan & Vasile Bel, Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947
Activitatea lui James Henry Rushbrooke (1870‐1947), lider baptist englez, președinte al Alianței Mondiale Baptiste (1939‐1947) în sprijinul credincioșilor baptiști din România este subiectul unei lucrări de istorie a bisericii.
Intitulată Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947, lucrarea a apărut la Editura Risoprint din Cluj Napoca avându-i ca autori pe Vasile Bel și Marius Silveșan.

Așa cum menționăm și aici, lucrarea are 281 de pagini și prezintă, pentru prima dată în limba română într-o astfel de formă, informații despre rolul pe care J. H. Rushbrooke l-a avut în obținerea și păstrarea libertății religioase pentru credincioșii baptiști într-o perioadă tumultuoasă din acest punct de vedere.
Susținerea sa s‐a îndreptat către baptiștii de pe continentul american, Asia, Africa, Europa și implicit spre cei din România, pe parcursul primei părți a secolului XX. De aceea, în calitate de creștini baptiști, dar și ca români, este important să cunoaștem și să apreciem munca asiduă a acestui om al lui Dumnezeu.
Cartea beneficiază de prefață din partea Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș, două studii științifice, postfață și index. Primul studiu științific este realizat de Prof. Univ. Dr. Otniel Bunaciu, iar prin intermediul acestuia autorul prezintă legătura dintre J. H. Rushbrooke, Alianța Mondială Baptistă, baptiștii europeni și Uniunea Baptistă din România. Cel de-al doilea studiu științific este realizat de Lect. Univ. Dr. Teodor Colda care are ca scop prezentarea unor informații biografice despre Rushbrooke și dedicarea acestuia în sprijinirea credincioșilor baptiști din România în perioada interbelică. Postfața a fost scrisă de Dr. Constantin Ghioancă și prezintă ideea de libertate într-un mod inedit și anatagonic.
Grafica coperții a fost realizată de Ruben Ologeanu, fapt pentru care îi suntem multumitori.
În finalul acestei postări se cuvine menționat faptul că lucrarea prezintă informații biografice despre J. H. Rushbrooke, o cronologie succintă cu principalele momente ale vieții și activității publice ale acestuia. Incursiunea istorică este continuată de prezentarea vizitelor realizate în România de J. H. Rushbrooke. De asemenea, sunt prezentate și acțiunile desfășurate între 1907 (anul primei vizite în România) și 1947 (anul morții acestuia) în vederea obținerii și păstrării libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România, dar și pentru alte confesiuni religioase minoritare. Cartea constituie un izvor bogat de informații despre evoluția vieții politice și religioase a României după Primul Război Mondial și până la instaurarea deplină a regimului comunist în România (1947). Pentru atingerea acestui obiectiv autorii fac apel la surse surse documentare inedite din arhive și din publicațiile perioadei 1907-1947, atât din România cât și din străinătate.
Cartea costă 20 lei și poate fi achiziționată de la Vasile Bel sau Marius Silveșan.
Rolul lui J. H. Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947 – carte în curs de apariție
Sunt bucuros să anunț faptul că după o muncă susținută, desfășurată împreună cu pastorul Vasile Bel, urmează să apară la Editura Risoprint din Cluj Napoca lucrarea Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.

Lucrarea are 281 de pagini și prezintă, pentru prima dată în limba română într-o astfel de formă, informații despre rolul pe care J. H. Rushbrooke l-a avut în obținerea și păstrarea libertății religioase pentru credincioșii baptiști într-o perioadă tumultuoasă din acest punct de vedere.
James Henry Rushbrooke (1870‐1947), lider baptist englez, a fost cel de‐al șaselea președinte al Alianței Mondiale Baptiste, aflându‐se la conducerea acestei instituții între anii 1939‐1947.
Susținerea sa s‐a îndreptat către baptiștii de pe continentul american, Asia, Africa, Europa și implicit spre cei din România, pe parcursul primei părți a secolului XX. De aceea, în calitate de creștini baptiști, dar și ca români, este important să cunoaștem și să apreciem munca asiduă a acestui om al lui Dumnezeu.
Cartea beneficiază de prefață din partea Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș, două studii științifice realizate de Prof. Univ. Dr. Otniel Bunaciu și Lect. Univ. Dr. Teodor Colda. Postfața a fost scrisă de Dr. Constantin Ghioancă.
În ceea ce privește grafica și realizarea coperții, suntem mulțumitori sprijinului primit din partea lui Ruben Ologeanu.
Pe parcursul cărții sunt prezentate informații biografice despre J. H. Rushbrooke, vizitele sale în România. De asemenea sunt prezentate și acțiunile desfășurate între 1907 (anul primei vizite în România) și 1947 (anul morții acestuia) în vederea obținerii și păstrării libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România, dar și pentru alte confesiuni religioase minoritare.
Cartea costă 20 lei și poate fi achiziționată de la autori.
Voi reveni și cu alte detalii.
Baptiștii români şi implicarea acestora în Marea Unire din 1918
Anul 2018 este unul important si pentru comunitatea baptista din România, fapt evidențiat si de aparițiile editoriale care vin sa prezinte implicarea baptiștilor in evenimentele din anul 1918 sau premergătoare acestuia.
Dintre aparițiile editoriale care fac o legatura între baptiștii români si Unirea din 1918, Conf. Univ. Dr. Mihaela Bucin de la Universitatea din Seghedin s-a oprit la două lucrări despre care puteți citi AICI.
Baptiștii și Marea Unire din 1918: adevăruri și fapte scrisă de Vasile Bel și Daniel Stoica

Cea de-a doua lucrare este realizată de Teodor – Ioan Colda, cuvânt înainte Daniel Mariș și se intitulează Biserica Baptistă Golgota din București și Marea Unire a Românilor.

Ambele volume evidențiază implicarea baptiștilor în societatea românească la începutul secolului XX, atât în timpul Războiului pentru Reîntregire Națională, cât și în anul de grație 1918 când s-a realizat România Mare prin unirea provinciilor românești cu Regatul României.
Aceste lucrări, scrise de către pastori baptiști, constituie un imbold pentru cercetarea istoriei baptiștilor din acea perioadă într-un mod sistematic.
Revenind la subiectul celor două volume este de evidențiat contribuția importantă pe care acestea o aduc la cunoașterea istoriei confesionale și implicit a celei naționale.
Cartea scrisă de Vasile Bel și Daniel Stoica este un volum care cuprinde pe lângă articole de presă referitoare la baptiștii din România și Marea Unire din 1918, care constituie materialul principal al cărții, documente de arhivă, secțiune care merită îmbunătățită, precum și mărturii despre baptiști români care au participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia ce s-a ținut la 1 decembrie 1918.
Cea de-a doua lucrare prezentată și în ordinea apariției editoriale este a Lect. Univ. Dr. Teodor-Ioan Colda care dovedește si onaplecare asupra istoriei comunității baptiste din România pe parcursul secolelor XIX și XX.
Biserica Baptistă Golgota din București, a cărei istorie seculară se împletește cu cea a României moderne, are meritul de a fi un far de lumină în orașul București. Implicarea acesteia în treburile cetății, atașamentul față de valorile creștine și naționale, precum și oamenii dedicați Cuvântului lui Dumnezeu, precum Constantin Adorian, sunt evidențiate de această lucrare. Meritul cărții constă și în prezentarea într-un mod cronologic și concis a evoluției din punct de vedere spiritual și administrativ, dar și a implicării în plan social a Bisericii Baptiste Golgota din București, prima biserică baptistă română din Vechiul Regat. La un secol de la Marea Unire din 1918, cartea documentează implicarea credincioșilor baptiști în realizarea idealului de veacuri al românilor, acela de a trăi liberi și a avea un stat al lor.
Demersul editorial este unul binevenit, iar subiectul este de asemenea interesant și de dorit a fi inteles, cu atât mai mult cu cât anul 2018 este Anul Centenar al României.
La mulți ani, România!

Anul 2018 marchează centenarul României, împlinirea a 100 de ani de la momentul 1918 când în trei etape (martie, noiembrie, decembrie) provinciile românești s-au unit cu Regatul României. La 27 martie 1918 s-a votat unirea Basarabiei cu Țara Mamă (România), la 28 noiembrie 1918 s-a votat unirea Bucovinei cu România, iar ca o încununare a tuturor acestor eforturi, la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia s-a dat citire de către episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a Rezoluției Marii Adunări Naționale prin care s-a votat unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Vechiul Regat.

Acest proiect de unitate națională nu a fost unul facil, beneficiind de un context politic internațional favorabil, de jertfa unor generații întregi, dar și de implicarea unor oameni politici, remarcând aici contribuția deosebită a Reginei Maria la Conferința de Pace de la Paris. Sfârșitul Primului Război Mondial (1914-1918) și dispariția imperiilor multinaționale din vecinătatea noastră în cadrul cărora se aflau sau se aflaseră teritorii românești (Imperiul Țarist, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman) au fost de asemenea factori pe care trebuie să-i luăm în considerare.

Deși România Mare a încetat să existe în vara anului 1940, România ca țară a rezistat vitregiilor timpului și astăzi, 1 Decembrie 2018, îi serbăm centenarul.
Dincolo de aspectul politic avem și unul social și religios. La realizarea visului de veacuri al românilor, unirea, și-au adus contribuția și oameni de cultură, dar și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, Bisericii Greco-Catolice, dar și ai altor confesiuni religioase. Printre acestea din urmă doresc să evoc și contribuția celor de factură protestantă, precum confesiunea baptistă ai căror credincioși s-au jertfit pentru țară în Războiul de Reîntregire Națională, au dorit unirea și au militat pentru ea prin modul lor de a gândi și acțiunile lor.

Doresc să evoc aici și jertfa lui Samoilă Mârza, fotograful Marii Uniri, care și-a vândut o pereche de boi pentru a-și cumpăra un apărat de fotografiat cu care a imortalizat momente unice de la Marea Adunare Națională întrunită la Alba Iulia la 1 decembrie 1918.
Faptul că unirea românilor într-un singur stat nu a fost proiectul unei singure persoane sau partid politic este evidențiat și de istoricul Florin Constantiniu:
“Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.”
Pentru toate acestea se cuvină să le aducem tuturor recunoștiință și să nu ne uităm istoria.
Video: Credincioșii baptiști și Marea Unire de la 1918: o discuție istorică, teologică și culturală
O discuție despre Marea Unire din 1918 și rolul baptiștilor în realizarea acestui ideal național alături de pastorul Vasile Bel, coautor al cărții Baptiștii și Marea Unire din 1918 : adevăruri și fapte, Dr. Marius Silveșan, istoric, Drd. Cristian Popescu, specializat în filosofie, Drd. Nicu Sotir, pastor la Biserica Baptistă Logos din București și Romică Tilă, coordonator în cadrul asociației „Alege viața” și fundației „Romania proculture.”
Moderatorul serii a fost Dr. Ștefan Cornu, pastorul bisericii gazdă, Biserica Adonai.
Credincioșii baptiști și Marea Unire de la 1918: o discuție istorică, teologică și culturală – Adonai București, 18 noiembrie 2018

În Primul război mondial existau doar câteva facțiuni protestante în România. Printre acestea se numără și baptiștii.
Care a fost rolul acestora în marea unire? Au fost ei dizidenți, împotrivitori unirii, așa cum presupun unii? Cum au străbătut ei vremuri așa de frumoase pentru această națiune, dar așa de complicate, cu niște convingeri ferm ancorate în Scripturi?
Formatul întâlnirii va fi unul antrenant, de tipul întrebări și răspunsuri, împreună cu invitații noștri speciali.
În compania pastorului Vasile Bel, autor al cărții „Baptiștii și marea unire din 1918” și a istoricului Dr. Marius Silveșan vom analiza aspectele istorice ale relației baptiștilor cu Marea unire.
De asemenea, vom analiza și latura teologică a baptiștilor împreună cu Drd. Nicu Sotir, pastor la Biserica Baptistă Logos din București și Romică Tilă, coordonator în cadrul asociației „Alege viața” și fundației „Romania proculture.” În ce mod teologia și practica baptiștilor le-au influențat convingerile politice și cetățenești.
De asemenea Drd. Cristian Popescu, specializat în filosofie, ne va ajuta să înțelegem mai bine lumea de la începutul veacului trecut, abordând aspectele socio-culturale ale României acelor vremuri.
Moderatorul serii va fi Dr. Ștefan Cornu, pastor al bisericii gazdă, biserica Adonai.
Va fi un timp de reflecție asupra trecutului și asupra unor oameni care nu s-au sfiit să creadă și să trăiască potrivit Sfintelor Scripturi în vremuri în care ar fi putut fi înțeleși total greșit.
https://www.facebook.com/events/305829010017795
Istorie Baptistă: În vizită de lucru, la revistele noastre baptiste de la B.C.U.
Vasile Bel și Daniel Stoica, doi oameni pasionați de istoria baptistă, dar și colecționari de documente, reviste, cărți vechi, au fost la sfârșitul lunii octombrie la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj pentru a studia colecția de reviste baptiste pe care această instituție o deține. Cu acest prilej aceștia au primit aprobarea de a scana revistele baptiste aflate în depozitele BCU Cluj urmând ca acestea să fie disponibile spre cercetare și pe site-ul bibliotecii.
Partea cea mai grea a fost făcută, aceea de identificare a materialului și punerea acestuia la dispoziția celor interesați. Rămâne acum partea cea mai ușoară, este evident o glumă, aceea de a cerceta aceste documente și a scrie o istorie obiectivă care să respecte canoanele ștințifice. O istorie sine ira et studio.
— Read on istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/11/in-vizita-la-revistele-noastre-baptiste.html











