Arhive categorie: Religie

În căutarea identităţii. O abordare critică a relativismului antropologic postmodern – Alin Cristea


Identitatea individului sau a unei colectivități sunt aspecte care ar trebui să ne intereseze în contextul postmodern contemporan. Tocmai de aceea este utilă semnalarea structurii lucrării de licență a lui Alin Cristea primită pe email în cadrul unui newsletter. Este de menționat și faptul că lucrarea a fost susținută în anul 1999 la absolvirea Institutului Biblic Emanuel Oradea (actuala Universitatea Emanuel din Oradea), Facultatea de Teologie, specializarea: teologie baptistă.

Structura lucrării de licență În căutarea identității. O abordare critică a relativismului antropologic postmodern

1.  EUL MODERN
1.1  Fundamentele istorice ale eului modern
1.2  Apariția eului modern
1.3  Aspecte contemporane ale eului modern
2.  INDIVIDUL POSTMODERN
2.1  Subminarea subiectului
2.2  De la subiect la individ
2.3  Întoarcerea subiectului
3.  POST-MODERNIZAREA UMANULUI
3.1  Reificarea omului
3.2  Fragmentarea lingvistică
3.3  Retribalizare şi virtualizare
4.  RELATIVISMUL ETIC
4.1  Epoca postmoralistă
4.2  Neoindividualism, responsabilitate şi toleranţă
4.3  Hedonismul dual
4.4  Superficializarea culpabilităţii
4.5  Paradoxul victimei
5.  TEOLOGIA IDENTITĂŢII
5.1  În căutarea identităţii
5.2  Chipul lui Dumnezeu în om
5.3  Omul ascuns al inimii
5.4  Caracterul narativ al identităţii
5.5  Îmbrăţişare şi respingere

 

Hotnews.ro – Este închiderea bisericilor o agresiune la adresa libertății religioase?


Cătălin Raiu, teolog și politolog, cadru didactic la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București și membru al panelului de experți pe libertate religioasă la OSC, publică pe Hotnews.ro un articol în cadrul căruia analizează decizia autorităților române de închidere a bisericilor și se întreabă dacă această acțiune nu este o agresiune la adresa libertății religioase. În partea de final autorul face o trimitere la situația din Ungaria.

Iată câteva extrase din articolul la care am făcut referire:

„Conform standardelor internaționale, statele nu pot suspenda libertatea religioasă nici în stare de război și nici în stare de urgență. Însă, libertatea religioasă poate fi restrânsă ca măsură excepțională pentru restabilirea ordinii și securității publice sau în situații de epidemii ca măsură excepțională și cu îndeplinirea următoarelor condiții: 1. să fie prevăzută de lege 2. să servească unor scopuri ale corpului politic în integralitatea lui (protejarea securității, a ordinii publice, a sănătății etc.) 3. să fie nediscriminatorie în limbaj și aplicabilitate (4) să servească strict scopului și perioadei anunțate. (…)

Dacă înțelegem libertatea religioasă în sens normativ, ca un drept care-și are limitele în exercitarea altor drepturi (de exemplu, dreptul la o viață sănătoasă) atunci măsurile guvernamentale, inclusiv cele din țara noastră, nu sunt de fapt restricții, ci instrumente pentru armonizarea democratică a mai multor drepturi.
Dacă înțelegem libertatea religioasă în sens larg ca unul dintre drepturile fundamentale ale democrației, susceptibil de a nu avea limitări tocmai pentru că se află la baza piramidei drepturilor și libertăților, atunci măsurile guvernamentale sunt restricții, dar sunt justificabile.

Dincolo de această distincție care are mai degrabă valoare lexicală, întrebarea principală care se pune este dacă ne aflăm în fața unei limitări a libertății religioase per se sau dacă acest episod, pus în context românesc, are și alte valențe din moment ce nu știm cum s-a hotărât aplicarea restricțiilor, ci doar cum s-a comunicat. (…)

Tema restricționării libertății religioase, un drept înțeles la noi ca fiind opțional și neimportant în ciuda experienței recente a regimului comunist și a presiunii occidentale actuale, devine pentru săptămânile următoare o temă de reflecție pentru Parlamentul României, garantul drepturilor și libertăților cetățenești. Parlamentul are are șansa, spre deosebire de vecinii din Ungaria, să cenzureze năravurile militare și să fie atent la limbajul și instrumentele folosite pentru ca această perioadă de criză să nu lase cicatrici adânci în democrația autohtonă.

Contraexemplul care trebuie să ne dea de gândit este segmentul de timp 2010-2012 când Viktor Orban, pe atunci socotit un simplu politician oportunist și extremist, și-a asigurat dominarea politică a Ungariei prin reducerea la tăcere a Parlamentului care, printre altele, i-a votat în 2012 o nouă lege a cultelor prin care nu doar că se restricționa masiv libertatea religioasă, ci se și degradau unele culte religioase la statutul de simple ONG-uri civile.

Ulterior Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat câștig de cauză organizațiilor religioase, presiunea comunității internaționale a crescut denunțând regimul iliberal de la Budapesta, dar Viktor Orban care lucrează de 10 ani cu un Parlament slab, se folosește în prezent de atitudinea care l-a consacrat pentru a cere prin decretul de instituire a stării de urgență din 20 martie puterea de a emite ordonanțe în mod discreționar pentru o perioadă nelimitată de timp, de a suspenda aplicarea unor legi, de a amâna alegerile sine die, precum și pedepsirea cu 3-5 ani de închisoare a persoanelor pe care Guvernul le consideră vinovate pentru obstrucționarea mediatică a efortului de limitare a răspândirii efectelor pandemiei”.

 

Sursa HotNews.ro via RoEvanghelica

YHWH YIRE (Iehova Ire), Studiu biblic


Studiu biblic prezentat în Biserica Creștină Baptistă Nădejdea București prezentat de Adrian Dumitru.

Convergente.ro: Epoca întunecării hermeneutice. Cum l-a răstălmăcit Catherine Nixey pe Augustin


Creștinismul a avut un rol important în construcția lumii asa cum o știm noi astăzi, iar acest adevăr este uneori incomod, motiv pentru care trebuie combătut. Este o misiune pe care unii și-o asumă, este un construct ideologic similar cu ceea ce făcea Ministerului Adevărului din romanul 1984 scris de autorul britanic George Orwell.


Prin urmare, Catherine Nixey își propune în cartea Epoca întunecării : cum a distrus creștinismul lumea clasică o deconstrucție a realității și reconstrucția evenimentelor pentru a corespunde unui anumit construct ideologic. Evidențierea acestor aspecte este meritul lui Emanuel Conțac, care, folosindu-se de surse antice contemporane evenimentelor descrise de autoare, relevă mistificările adevărului la care se dedă autoarea.

În partea de final vă las o remarcă a cercetătorului Emanuel Conțac despre cartea Epoca întunecării

Chiar și pentru cei care nu au simpatii creștine, furia autoarei față de moștenirea creștină a Occidentului este greu de explicat.

Vezi articolul pe https://convergente.ro/epoca-intunecarii-hermeneutice-cum-l-a-rastalmacit-catherine-nixey-pe-augustin/

 

Octavian Baban, Ce au în comun creștinii adevărați?


Ce au în comun creștinii adevărați?

Credința în jertfa lui Hristos și, de aici, mântuirea. Adică nașterea de sus, Duhul Sfânt, transformarea într-un om nou. De asemenea, au în comun Scriptura.

Ce îi poate separa?

Obiceiurile, tradițiile, învățăturile pe diverse aspecte de liturghie și organizare, sau de viață creștină (daruri, interpretări dificile ale Scripturii, etc), secundare față de mântuire, dar importante în trăirea vieții de credincios. Unitatea în Hristos nu poate desființa, înainte de venirea Lui, deosebirile denominaționale, pentru că fiecare este responsabil de credința și trăirea sa, până la venirea lui Hristos și suntem responsabili față de conștiința noastră și față de Dumnezeu.

Ce îi poate uni?

Hristos și apartenența la Hristos, Duhul Sfânt, puterea lui Dumnezeu Tatăl, datoria de a fi membre vii și credincioase, și slujitoare în Trupul lui Hristos.

Cine va rezolva definitiv deosebirile confesionale (denominaționale)?

Bineînțeles, Hristos, la a doua sa venire, când își va aduna toți adevărații credincioși, și va arăta care este, în adevăr, Biserica sa, fără apartenențe nominale.

Ce avem de făcut până atunci?

Avem de trăit în ascultare și sfințenie, în slujire, în credință, în vestirea evangheliei, în transmiterea învățăturii și vieții de creștin (ucenicie), în dragoste de frați și iubire față de toți oamenii, în dreptate.

Succes și binecuvântare, tuturor creștinilor adevărați!

Material publicat pe pagina proprie de Facebook de către Conf. Univ. Octavian Baban.

Aniversarea a 110 ani a Bisericii Creștine Baptiste Harul din Lugoj



Anul 2020 este unul special pentru Biserica Creștină Baptistă Harul din Lugoj prntru că aniversează 110 ani de la înfințare și doresc să celebreze publica acest lucru în data de 25 octombrie 2020.
Biserica este slujită de frații păstori David Nicola și Ionel Tuțac.
Anunțul postat de pastorul Ionel Tuțac pe Facebook prin care anunță evenimentul este următorul:

Aniversarea de 110 ani a Bisericii Harul!
Cu voia lui Dumnezeu dorim ca în data de 25 octombrie să celebrăm cei 110 de mărturie baptistă în municipiul Lugoj. Invităm toți baptiştii lugojeni care trăiesc în afara granițelor țării sau în alte locuri din România să participe alături de noi la această sărbătoare. În perioada următoare vă vom da mai multe detalii despre acest eveniment. Vă aşteptăm cu bucurie!

Sursa:

https://www.facebook.com/602836930/posts/10156970287136931/?d=n

Octavian Baban – Renaşterea cenzurii şi a inchiziţiei: o ramură de amărăciune, dintr-o rădăcină de violenţă


Octavian Baban, conferențiar universitar la Institutul Teologic Baptist din București și unul dintre păstorii Bisericii Creștine Baptiste „Sfânta Treime” din București abordează prin intermediul acestui material o temă importantă, aceea a cenzurii. Domnia sa vorbește despre o atracție a evanghelicilor din România către cenzură, Inchiziție și denunțare.

Iată textul preluat de pe Facebook cu acordul autorului.

Pe când eram adolescent citeam cu uimire într-un manual catolic de istorie a Bisericii că Inchiziţia, dincolo de orice greşeli şi acuzaţii, a fost cu adevărat un for bisericesc prestigios în istorie. Obişnuit cu ceea ce ştiam din alte manuale despre Galileo Galilei şi „e pur si muove”, sau despre Savonarola, ori Jan Hus, o astfel de părere mi se părea de-a dreptul curioasă. Apoi, am descoperit că toate cărţile tipărite de Biserica Romană-Catolică aveau o aprobare, undeva pe primele pagini, numită Imprimatur (bun de tipar). Deci, sub o formă nouă, vechile evaluări continuau, ceea ce, într-un fel, era chiar normal, ca expresie a interesului pentru corectitudine şi sănătate teologică.

Mai târziu am descoperit cum reprezentanţii Securităţii române cenzurau totul, articole, cărţi, conferinţe, piese de teatru, expoziţii. Totul era verificat ca să exprime cum se cade idealurile comuniste şi să nu ascundă vreun atac voalat sau nu, la adresa conducerii comuniste a statului. Cenzura devenise atât de eficace încât s-a transformat în auto-cenzură. Foarte mulţi comunicatori îşi cenzurau singuri mesajele ca să poată rămâne pe scenă, sau pe micul ecran, sau pe antenele radio, sau în paginile de tipar, sau la amvon. Ajunsesem să mă delectez enorm cu orice mică aluzie din schetchuri sau monologuri, ori predici, cu orice scene din literatură sau filme, care, ca să zicem aşa, „combăteau bine”. Şi nu eram singurul. Poate chiar ajunseserăm să vedem mesaje subtile acolo unde nu era nimic deosebit – dar asta este o problemă de manifestare a subiectivităţii în exegeza şi hermeneutica textelor sau artei.

În acelaşi timp, îmi doream parcă vremurile din timpul lui I.L. Caragiale, când ştiam că, după vreun articol muşcător la adresa regelui, autorul se prezenta singur la arestul poliţiei, eventual cu o pătură, ca să petreacă o noapte sau două, acolo, ca pedeapsă pentru atacul la casa regală. Stăteai la răcoare o noapte, dar ziua îţi spuneai păsul. Era şi aceasta, o libertate preţioasă şi o plată aproape convenabilă. Oricum, în vremea conducerii comuniste, nimeni nu mai număra zilele de închisoare, într-o asemenea situaţie, şi uneori nici nu se mai punea problema să mai ieşi de acolo. Ori să rămâi în viaţă.

Descopăr cu uimire că în lumea evanghelică românească din ultimii ani, atracţia cenzurii şi a unei neo-inchiziţii, de tip neo-protestant, este irezistibilă. Uneori, ea se combină periculos şi trist cu dorinţa denunţării ideologice şi cu bucuria execuţiei publice. Pe prima o cunoaştem din Rusia lui Lenin şi Stalin, sau din China lui Mao Tse-Dun, unde a funcţionat ca o forţă redutabilă de distrugere a comunităţilor, a familiilor (tot în adolescenţă, dădusem peste o carte a meditaţiilor lui Mao, în engleză, tipărită în China, cu poza binevoitoare a liderului pe prima pagină, şi mai citeam din ea, din când în când, întrebându-mă cât de gri poate fi viaţa când eşti obligat să faci aşa ceva zi de zi şi să subscrii necondiţionat, de frica pedepsei cu moartea). Pe a doua, o știm din antichitate și din evul mediu, și nu numai. Pedepsele lumii islamice ne aduc chiar azi aminte de aceasta forma de cruzime.

Este această atracţie spre cenzură, inchiziţie şi denunţare, o formă de ortodoxie teologică şi practică, o contribuţie atentă la puritatea Bisericii? La lucrarea de păstorire eficientă şi iubitoare de Biserică şi societate? Este cumva, mai degrabă, o formă de deformare sufletească şi reîntoarcere la primitivism comunitar? Este o formă de răzbunare sau imobilizare a celor neagreaţi? Sau o formă de ideologizare şi corectitudine politică pătrunsă mascat în lumea bisericilor evanghelice? Un fel de terorism al ideilor? Am întâlnit-o sub diverse forme, de la cei învăţaţi până la cei simpli, de la gânditori exersați, la oameni deturnaţi de învăţăturile false, păgâne. Ea poate fi, cu siguranţă, o formă de agresiune socială şi mediatică, un ecou nefericit al televiziunii şi ziarelor de scandal în viaţa Bisericii, un magnetism irezistibil al dorinţei de judecată şi excludere, de sacrificiu şi condamnare, o ramură de amărăciune dintr-o rădăcină de violenţă şi nepocăinţă. Un țipăt ostentativ și coroziv asumat instinctiv din panoplia păgână a eradicării străinului. O mână cenușie a lui Cain, ridicată asupra unui Abel nebănuitor. O întâmpinare ucigașă a lui Ioab pentru un Abner fără ascunzișuri.

Ea îşi va avea, cu siguranţă, victimele ei, şi îşi va aplauda zeloasă, cu adâncă satisfacţie firească şi pământească, pe noii săi călăi mediatici. Ea va beneficia însă, implacabil, şi de forţa şi realismul avertizării biblice: „Pentru că întreaga lege este împlinită într-un singur cuvânt: ‘Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi!’ Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, vedeţi să nu fiţi mistuiţi unii de alţii” (Galateni 5:14-15).

Istorie Baptistă: Evenimentele anului 1920 din lumea baptistă din România, văzute în 2020


https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2020/01/evenimentele-anului-1920-din-lumea.html?m=1

Anul 1920 este cel al organizării Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România, dar și cel în care se pune problema drepturilor drepturilor religioase ale baptiștilor din România.

În ceea ce privește rolul lui James Henry Rushbrooke a se vedea cartea despre implicarea lui în obținerea și păstrarea drepturilor religioase ale baptiștilor din România.

Gordon Conwell – Status of Global Christianity 2020


Every year in the International Bulletin of Mission Research, Gordon Conwell Theological Seminary present an annual snapshot of global Christianity, a one-page version of which can be downloaded for free here. The table provides a statistical overview of the world’s 2.5 billion Christians and their activities.

https://gordonconwell.edu/center-for-global-christianity/resources/status-of-global-christianity/

Astăzi vi S-a născut un Salvator!


În urmă cu 2.000 de ani, Isus a venit pe pământ pentru a deveni Emanuel, „Dumnezeu cu noi.” Și prin acest singur act sacrificial de iubire, acum ajungem să experimentăm intimitatea cu Dumnezeu pentru totdeauna!

Luca 2:11 https://www.bible.com/ro/verse-of-the-day/LUK.2.11/46471

Bucurați-vă de vestea minunată a nașterii Mântuitorului!
Sărbători fericite!