Octavian Baban – Renaşterea cenzurii şi a inchiziţiei: o ramură de amărăciune, dintr-o rădăcină de violenţă
Octavian Baban, conferențiar universitar la Institutul Teologic Baptist din București și unul dintre păstorii Bisericii Creștine Baptiste „Sfânta Treime” din București abordează prin intermediul acestui material o temă importantă, aceea a cenzurii. Domnia sa vorbește despre o atracție a evanghelicilor din România către cenzură, Inchiziție și denunțare.

Iată textul preluat de pe Facebook cu acordul autorului.
Pe când eram adolescent citeam cu uimire într-un manual catolic de istorie a Bisericii că Inchiziţia, dincolo de orice greşeli şi acuzaţii, a fost cu adevărat un for bisericesc prestigios în istorie. Obişnuit cu ceea ce ştiam din alte manuale despre Galileo Galilei şi „e pur si muove”, sau despre Savonarola, ori Jan Hus, o astfel de părere mi se părea de-a dreptul curioasă. Apoi, am descoperit că toate cărţile tipărite de Biserica Romană-Catolică aveau o aprobare, undeva pe primele pagini, numită Imprimatur (bun de tipar). Deci, sub o formă nouă, vechile evaluări continuau, ceea ce, într-un fel, era chiar normal, ca expresie a interesului pentru corectitudine şi sănătate teologică.
Mai târziu am descoperit cum reprezentanţii Securităţii române cenzurau totul, articole, cărţi, conferinţe, piese de teatru, expoziţii. Totul era verificat ca să exprime cum se cade idealurile comuniste şi să nu ascundă vreun atac voalat sau nu, la adresa conducerii comuniste a statului. Cenzura devenise atât de eficace încât s-a transformat în auto-cenzură. Foarte mulţi comunicatori îşi cenzurau singuri mesajele ca să poată rămâne pe scenă, sau pe micul ecran, sau pe antenele radio, sau în paginile de tipar, sau la amvon. Ajunsesem să mă delectez enorm cu orice mică aluzie din schetchuri sau monologuri, ori predici, cu orice scene din literatură sau filme, care, ca să zicem aşa, „combăteau bine”. Şi nu eram singurul. Poate chiar ajunseserăm să vedem mesaje subtile acolo unde nu era nimic deosebit – dar asta este o problemă de manifestare a subiectivităţii în exegeza şi hermeneutica textelor sau artei.
În acelaşi timp, îmi doream parcă vremurile din timpul lui I.L. Caragiale, când ştiam că, după vreun articol muşcător la adresa regelui, autorul se prezenta singur la arestul poliţiei, eventual cu o pătură, ca să petreacă o noapte sau două, acolo, ca pedeapsă pentru atacul la casa regală. Stăteai la răcoare o noapte, dar ziua îţi spuneai păsul. Era şi aceasta, o libertate preţioasă şi o plată aproape convenabilă. Oricum, în vremea conducerii comuniste, nimeni nu mai număra zilele de închisoare, într-o asemenea situaţie, şi uneori nici nu se mai punea problema să mai ieşi de acolo. Ori să rămâi în viaţă.
Descopăr cu uimire că în lumea evanghelică românească din ultimii ani, atracţia cenzurii şi a unei neo-inchiziţii, de tip neo-protestant, este irezistibilă. Uneori, ea se combină periculos şi trist cu dorinţa denunţării ideologice şi cu bucuria execuţiei publice. Pe prima o cunoaştem din Rusia lui Lenin şi Stalin, sau din China lui Mao Tse-Dun, unde a funcţionat ca o forţă redutabilă de distrugere a comunităţilor, a familiilor (tot în adolescenţă, dădusem peste o carte a meditaţiilor lui Mao, în engleză, tipărită în China, cu poza binevoitoare a liderului pe prima pagină, şi mai citeam din ea, din când în când, întrebându-mă cât de gri poate fi viaţa când eşti obligat să faci aşa ceva zi de zi şi să subscrii necondiţionat, de frica pedepsei cu moartea). Pe a doua, o știm din antichitate și din evul mediu, și nu numai. Pedepsele lumii islamice ne aduc chiar azi aminte de aceasta forma de cruzime.
Este această atracţie spre cenzură, inchiziţie şi denunţare, o formă de ortodoxie teologică şi practică, o contribuţie atentă la puritatea Bisericii? La lucrarea de păstorire eficientă şi iubitoare de Biserică şi societate? Este cumva, mai degrabă, o formă de deformare sufletească şi reîntoarcere la primitivism comunitar? Este o formă de răzbunare sau imobilizare a celor neagreaţi? Sau o formă de ideologizare şi corectitudine politică pătrunsă mascat în lumea bisericilor evanghelice? Un fel de terorism al ideilor? Am întâlnit-o sub diverse forme, de la cei învăţaţi până la cei simpli, de la gânditori exersați, la oameni deturnaţi de învăţăturile false, păgâne. Ea poate fi, cu siguranţă, o formă de agresiune socială şi mediatică, un ecou nefericit al televiziunii şi ziarelor de scandal în viaţa Bisericii, un magnetism irezistibil al dorinţei de judecată şi excludere, de sacrificiu şi condamnare, o ramură de amărăciune dintr-o rădăcină de violenţă şi nepocăinţă. Un țipăt ostentativ și coroziv asumat instinctiv din panoplia păgână a eradicării străinului. O mână cenușie a lui Cain, ridicată asupra unui Abel nebănuitor. O întâmpinare ucigașă a lui Ioab pentru un Abner fără ascunzișuri.
Ea îşi va avea, cu siguranţă, victimele ei, şi îşi va aplauda zeloasă, cu adâncă satisfacţie firească şi pământească, pe noii săi călăi mediatici. Ea va beneficia însă, implacabil, şi de forţa şi realismul avertizării biblice: „Pentru că întreaga lege este împlinită într-un singur cuvânt: ‘Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi!’ Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, vedeţi să nu fiţi mistuiţi unii de alţii” (Galateni 5:14-15).
Istorie Baptistă: Evenimentele anului 1920 din lumea baptistă din România, văzute în 2020
https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2020/01/evenimentele-anului-1920-din-lumea.html?m=1
Anul 1920 este cel al organizării Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România, dar și cel în care se pune problema drepturilor drepturilor religioase ale baptiștilor din România.
În ceea ce privește rolul lui James Henry Rushbrooke a se vedea cartea despre implicarea lui în obținerea și păstrarea drepturilor religioase ale baptiștilor din România.

Ziarul Lumina : „Prima condiție a unei bune judecăți este buna informare”
Conform unei știri recente, o treime dintre „mileniali” (tinerii născuți între 1981 și 1996) ar vota în 2020 cu candidații de extremă stângă, 36% declarând explicit că aprobă comunismul, față de 28% anul trecut. (…)

[Prin urmare], prima condiție a unei bune judecăți este buna informare. Poți să ai IQ 150, e degeaba, dacă nu ești în posesia informațiilor cât mai complete pe baza cărora să-ți formezi o opinie. Să mai adăugăm că acum câțiva ani, într-un sondaj făcut exclusiv între tinerii născuți după 1989, 60% dintre respondenți considerau că era mai bine înainte.
Tudor Călin Zarojanu, „Arheologia sufletului” în Ziarul Lumina, miercuri, 13 noiembrie 2019, p. 9.
Journal of Religion in Europe: Iemima Ploscariu – Transnational, National, and Ecumenical Convergences: The Baptist, Anglican, and Orthodox Reactions to the Romanian 1938 Religion Law
The Romanian Ministry of Religious Denominations passed Decision nr. 26208 in 1938, severely curtailing the activity of a number of religious associations. The most numerous of these were the Baptists. They maintained close ties with ethnic minority co-religionists within Romania and collaborated with religious organizations abroad, especially the Baptist World Alliance (bwa). The latter resulted in conflict with Romanian government and ecclesiastical authorities. The actions of the bwa in opposition to the Decision reveal the extent to which transnational organizations influenced the development of policies concerning religion during the crucial years leading into World War ii. Using previously unused archival material, the article draws out the role of domestic religious minorities in the struggle between the Church, the State, minority groups, and foreign powers and provides a fascinating convergence of national, transnational, and ecumenical attempts at changing the religious space in Europe.
https://brill.com/view/journals/jre/12/1/article-p49_49.xml#d32476459e1244
Andrei Pleșu: Prin excesul acomodării, românii au ratat, pînă tîrziu, rezistența reală
Prin excesul acomodării, românii au ratat, pînă tîrziu, rezistența reală, eficientă, riscantă (cu excepțiile de rigoare: Paul Goma, Doina Cornea, Dorin Tudoran, Radu Filipescu, Mircea Dinescu, Gabriel Andreescu, Vasile Paraschiv, Dan Petrescu și alții, nu mulți). Am recuperat „onoarea nereperată“ fie prin amplă gesticulație antiguvernamentală după 1989, fie prin forjarea unui concept discutabil: „rezistența prin cultură“. În alte foste țări comuniste, lucrurile au arătat (și arată) altfel.
https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/binele-raului-totalitar
Acomodarea a fost unul dintre cele trei paliere alâturi de rezistență și colaborare care au caracterizat și spațiul evanghelic în comunism, inclusiv cel baptist. A se vedea în acest sens studiile și lucrările de specialitate printre care si Marius Silvesan, Bisericile Creștine Baptiste din România (1948-1965) între acomodare, persecuție și rezistență.
România literară: Evanghelicii față cu dialogul interconfesional – Teofil Stanciu
România este țara tuturor posibilităților, inclusiv cea a dialogului interconfesional, subiect despre care discută Teofil Stanciu în cadrul unui articol publicat în România Literară. Autorul pleacă de la referendumul pe tema familiei care a avut loc anul trecut și oferă explicații referitoare la dialogul între confesiunea ortodoxă (majoritară) și alte confesiuni, precum cele evanghelice (baptiști, penticostali, creștinini după Evanghelie).
Iată un fragment din articolul cu pricina:
A surprins pe multă lume apariția publică – prilejuită de referendumul pentru (re)definirea familiei – a majoritarilor ortodocși braț la braț cu minoritari greco-catolici, catolici, penticostali, baptiști, creștini după Evanghelie, adventiști etc. Surprinși erau și cei care nu știau mare lucru despre diferențele dintre aceste confesiuni creștine, dar încercau să înțeleagă câte ceva, și cei care știau mai multe despre relațiile nu tocmai frățești de-a lungul timpului. S-a speculat destul de mult pe seama motivelor care au adus atâtea culte laolaltă, dar fără să se ajungă la concluzii clare și unanim acceptate. Dincolo însă de ipotezele mai mult sau mai puțin fanteziste, oculte sau conspiraționiste, se detașează și două explicații de o banală simplitate: creștinii de diverse confesiuni au descoperit că au niște valori morale comune pe care vor să le apere și, totodată, că au adversari comuni.
Continuarea în România literară nr. 36-37/2019
Handra Sima – un secol de viață sub providența lui Dumnezeu (video)
Handra Sima s-a născut la mijlocul anilor ’20 ai secolului XX, iar în anii vieții sale, ajunși acum la 93, a trecut prin multe și a a fost contemporan cu trei dintre cei patru regi ai României (Ferdinand, Mihai I, Carol II, Mihai I). De asemenea a cunoscut de mic comunitatea baptistă din România despre care ne-a dezvăluit aspecte inedite.
În cadrul dialogului pe care l-am avut cu domnia sa, ne-a vorbit despre familia sa, convertirea și botezul părinților, dar și al domniei sale, despre viața din trecut și cea prezentă.
De asemenea, așa cum anunțam și AICI, am vorbit despre Ioan Ungureanu, Alexa Popovici, Ioan Socaciu, Jean Staneschi.
Discuțiile s-au purtat între pastorul Handra Sima, pastorul și istoricul Emanuel Jurcoi și istoricul Marius Silveșan.
Arad, 19 iulie 2019 – Evoluția legislativă în perioada comunistă
Vineri, 19 iulie 2019, Centrul de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad organizează o ședință de comunicări despre Evoluția legislativă în perioada comunistă. Comunicarea va urmări cu precădere evoluția legislației religioase încadrată în cadrul mai larg al transformărilor aduse de instaurarea și consolidarea comunismului în România.

București 12 mai 2019 : lansarea cărții Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947
Duminică, 12 mai 2019 de la ora 18 la Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” din București va avea loc lansarea cărții Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947
Scopul prezentării unui astfel de subiect este acela de a face cunoscute lucrările mărețe ale lui Dumnezeu atât din prezent, cât și din trecut. Totodată suntem mulțumitori pentru jertfa pe care J. H. Rushbrooke a depus-o în vederea obținerii și păstrării libertății religioase pentru credincioșii evanghelici din România în prima jumătate a secolului al XX – lea.
De asemenea, cartea evidențiază implicarea Bisericii în societate, aceasta fiind și în acest fel o mărturie pentru lumea în care trăim.

La acest eveniment vor vorbi:
Bogdan Emanuel Răduț – istoric Biserica Creștină după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România
Cătălin Vasile – Director și fondator Prodocens Media
Ovidiu Rusnac – pastor Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” București
Marius Silveșan – istoric, coautor al cărții
Adrian Sârbu „Corectitudinea politică nu înseamnă să numești minciuna adevăr, sau să taci în fața ororilor, doar pentru că acestea sunt comise împotriva creștinilor”
Dacă mai era vreun dubiu, atacurile recente din Sri Lanka au convins, o dată în plus, că islamul poate fi considerat oricum, mai puțin „religia păcii”, așa cum se străduiește să pozeze. Cu toate acestea, mass-media tace. Corectitudinea politică nu înseamnă să numești minciuna adevăr, sau să taci în fața ororilor, doar pentru că acestea sunt comise împotriva creștinilor (iar a fi creștin pare-se că nu mai e la modă).











