Simpozionul Internațional de la Făgăraș – Sâmbăta de Sus: Opoziție și solidaritate în comunism. Ediția a XI – a, 1-4 Septembrie 2016
În perioada 1-4 septembrie 2016 la Academia „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus se desfășoară cea de-a XI-a ediție a Simpozionului Internațional de la Făgăraș – Sâmbăta de Sus. Din cele 11 ediții am participat la 7 (2009-2015) și particip la cea de-a opta (2016).
Simpozionul reuneşte cadre universitare, cercetători şi doctoranzi de la universităţi şi institute de cercetare din ţară şi străinătate şi se va desfăşura pe patru secţiuni:
1. Opoziţie şi solidaritate în comunism
2. Opoziţie şi solidaritate în comunism – Culte religioase
3. Opoziţie şi solidaritate în comunism – Identităţi etnice şi culturale
4. Opoziţie şi solidaritate în comunism – Emigraţia şi exilul
http://www.iiccr.ro/xi-editie-simpozionului-de-la-fagaras-va-avea-loc-intre-1-4-septembrie
Vineri, 2 septembrie 2016, în cadrul secțiunii Culte religioase voi prezenta două comunicări :
16:40 – 17:00 Marius SILVEȘAN, Institutul Teologic Baptist din București, Bogdan Emanuel RĂDUȚ, Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România:Prietenie și solidaritate în apărarea libertății religioase în comunism: Iosif Țon și Silviu Cioată
17:00 – 17:20 Marius SILVEȘAN, Institutul Teologic Baptist din București: Adaptare și tactici de supraviețuire în comunism a credincioșilor baptiști din România
Materialul celei de-a doua comunicări ”Prietenie și solidaritate în apărarea libertății religioase în comunism: Iosif Țon și Silviu Cioată” este realizat împreună cu Bogdan Emanuel Răduţ, istoric în cadrul Uniunii Bisericilor Creștine după Evanghelie din România, si vizeaza relația dintre Iosif Țon și Silviu Cioată urmărind să evidențieze acțiunile individuale și colective în vederea apărării libertății religioase.
*
Lucrările simpozionului vor fi susținute în sălile Academiei „Brâncoveanu” (Sâmbăta de Sus, jud. Brașov). La deschiderea oficială de vineri, 2 septembrie, ora 9.30, vor participa, alături de organizatori și oficialitățile locale, Radu Preda (președintele executiv IICCMER) și Octav Bjoza (președintele AFDPR). Intrarea este liberă.
Organizatorii evenimentului sunt: Fundaţia Culturală „Negru Vodă” Făgăraş, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Muzeul Rezistenţei Anticomuniste Făgăraş, Universitatea Transilvania din Braşov, Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” şi Academia „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus.
Partajează asta:
Esențe – Cultele neoprotestante și drepturile omului. Un dialog cu istoricul Marius Silveșan
Partajează asta:
Emisiunea Esențe – Marius Silveșan despre cartea Bisericile Creștine Baptiste din România
Emisiunea Esențe, moderată de Cătălin Dupu, l-a avut ca invitat pe istoricul Marius Silveșan pentru a discuta despre cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).
Partajează asta:
Gheorghe Modoran, Metodele de lucru ale Securităţii
Securitatea a constituit brațul înarmat al Partidului Comunist. Comunismul, ca sistem ideologic ateu, afirma deschis că religia este o ideologie obscurantistă care trebuie eliminată cu orice chip. Lenin învăța că orice idee despre Dumnezeu, despre credință „este o mârșăvie periculoasă. Milioane de păcate, fapte reprobabile, acte de violență și agresiune fizică sunt mult mai puțin primejdioase decât noțiunea subtilă, religioasă, de divinitate”. Astfel, se afirma în modul cel mai cinic că „un popă moral este mai primejdios decât un violator”. De aceea, idealul comunismului era crearea unei societăți fără Dumnezeu și fără religie.
Îndepărtându-L pe Dumnezeu din conștiința oamenilor, comunismul dorea să devină el însuși o religie cu propriile
foto: romaniacurata.ro
dogme şi ritualuri, care să ia locul creștinismului. Comunismul s-a dovedit însă o religie intolerantă și fanatică, o religie a urii și a luptei de clasă care, în România, începând cu 23 august 1944, s-a luptat să instaureze dictatura proletariatului și cultul materialismului ateu, făcând uz de teroare, de persecuții sângeroase, de temnițe și lagăre de exterminare.
Direcția Generală a Securității Poporului (DGSP) a fost înființată prin Decretul-lege nr. 221/28 august 1948 şi era sinteza eforturilor făcute de PCR în perioada 1945-1948 pentru edificarea unui aparat de supraveghere şi represiune cât mai redutabil. Securitatea a devenit instrumentul de bază pentru consolidarea regimului comunist din România
Securitatea fusese de la început proiectată de liderii comunişti ca o organizaţie care „să stârpească, prin intermediul forţei fizice şi al presiunii psihologice, prin intermediul dosarului şi al delaţiunilor, orice manifestare contrară regimului comunist”. Gabriel Liiceanu a denumit acest program „Marele Proiect represiv”. Acest proiect se folosea de o vastă armată de informatori.
Rețeaua informativă, ca principal mijloc de culegere de informații, era alcătuită din informatori, colaboratori, rezidenți și gazde ale caselor de întâlniri. Informatorii constituiau cea mai importantă sursă de informare din această rețea. În consecință, Securitatea punea accent pe recrutarea unor persoane capabile să intre în intimitatea elementelor supravegheate, pentru a le cunoaște planurile și intențiile ilicite, în vederea contracarării acestora cu maximum de operativitate și eficiență.
Securitatea a încercat să impună delațiunea ca o obligație legală, chiar și atunci când era vorba de membri din propria familie. Părinți care nu și-au trădat copiii, soți care nu și-au trădat soțiile, membrii care nu și-au trădat frații de credință au avut de suferit și au fost chiar arestați pentru omisiune de denunț.
Articolul integral poate fi citit în Revista Curierul Adventist
Partajează asta:
Interviu cu pastorul Corneliu Ardelean despre acțiuni de protest în comunism
Un interviu/dialog despre implicare credincioșilor baptiști în acțiuni de protest față de regimul comunist.
Interlocutorul meu a făcut referiri în cadrul acestui interviu și la o serie de lideri religioși precum Billy Graham, Liviu Olah, Iosif Țon.
Partajează asta:
Ambasadorul și transportul ilegal de Biblii în România comunistă- Marius Silveșan în dialog cu Cătălin Dupu
Un dialog despre colportajul de material religios, cu precădere Biblii, în perioada comunistă având ca punct de pornire romanul Ambasadorul
Partajează asta:
Europalibera.org: Din vremurile războiului rece. Ivan Deneş vs. Richard Wurmbrand
Articolul de față folosește mai multe documente din Arhiva CNSAS si SIE care fac referire la Richard Wurmbrand. Unul din aceste documente este un raport către Direcția I -a a Securității în care apare și numele pastorului Richard Wurmbrand.
Într-un raport pentru Securitate, din aprilie 1972, Ivan Deneş îl etichetează pe pastorul Richard Wurmbrand drept „un element odios”. În acelaşi raport, agentul extern comunică poliţiei politice detalii despre acţiunea de influenţare a lui Gerhard Möckel (1924–2004), pastor evanghelic luteran originar din România, stabilit în Berlinul occidental, asemenea lui Deneş. Tot acolo se precizează că Möckel a înregistrat discuţia cu Deneş pentru a folosi informaţiile furnizate în vederea „demascării” şi „compromiterii” lui Wurmbrand.
După ce am citit articolul, unul interesant de altfel, mi-am dat seama care sunt aspectele tratate în cadrul acestui material.
- Personajul principal este pastorul luteran Richard Wurmbrand, închis de comuniști timp de 14 ani, care a ajuns ulterior în Occident unde prin intermediul mărturiei, discursurilor și literaturii memorialistice a relatat într-un mod mai mult sau mai puțin obiectiv ceea ce a îndurat în țară.
În acțiunile sale publice, Wurmbrand s-a dedat deseori la exagerări, la deraieri teologice şi legende inventate pentru a da afirmațiilor sale o credibilitate mai mare.
- Datorită acțiunilor sale, Securitatea a căutat diferite mijloace prin care să-l combată. De la acțiuni în presă la persoane cu funcții de conducere în cadrul cultelor religioase din România și chiar încercarea de angajare a lui Ivan Deneș, care a participat la reeducarea deținuților, ca și redactor la Radio Europa Liberă vorbim de modalități și mijloace de denigrare a lui Wurmbrand și influențarea pozitivă a diferitelor personalități și entități din Occident cu privire la imaginea României. De remarcat și faptul că crearea unor legende despre Wurmbarnd au continuat și după Revoluția din Decembrie 1989 prin intermediul presei sau a literaturii memorialistice.
În jurul lui Wurmbrand s-au ţesut o sumedenie de legende, care, odată cu descătuşarea presei, au fost răspîndite mai ales în perioada post-comunistă prin intermediul unei literaturi memorialistice îndoielnice sau prin articole publicate în ziare care ignorau toate regulile deontologiei jurnalistice. De o largă răspîndire se bucură legenda potrivit căreia Wurmbrand ar fi fost salvat în puşcărie de către muribundul Valeriu Gafencu. În loc s-o folosească el însuşi, Gafencu i-ar fi oferit lui Wurmbrand streptomicina, salvîndu-i astfel viaţa (cf. Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă. Cuvânt înainte de Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Editura Christiana, Bucureşti, 2006, pp. 154-178).
- Se amintește și de episodul controversat al salvării de la moarte al lui Wurmbrand cu ajutorul Streptomicinei primită de Gafencu, dar și de cea referitoare la convertirea lui la ortodoxie, ambele respinse de către Mihai Wurmbrand, fiul lui Richard Wurmbrand, fapt care în lipsa unor documente care să dovedească altceva sunt pure speculații și aserțiuni false.
Într-un volum intitulat, Sfântul închisorilor. Mărturii despre Valeriu Gafencu adunate şi adnotate de monahul Moise. Cuvânt înainte de arhiepiscopul Andrei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, p. 171, se susţine că Wurmbrand s-ar fi convertit în detenţie la religia ortodoxă. O aserţiune similară, tot falsă pe care o respinge cu vehemenţă fiul pastorului în 2009, a fost răspîndită şi într-o revistă şi apoi pe internet. Acolo se susţine că ultima dorinţă a pastorului ar fi fost să devină ortodox (cf. Ioana Maria, opinii, în: Formula AS, nr. 730, 2006).
Articolul scris de cei de la Radio Europa Liberă se poate citi la adresa http://www.europalibera.org
Partajează asta:
Cărți despre creștinii evanghelici din România în perioada comunistă
În această seară la întâlnirea de tineret de la Biserica Baptistă Isus Mântuitorul din București s-a proiectat filmul Cartea care a schimbat lumea și s-a vorbit despre implicarea credincioșilor evanghelici în transportul ilegal de Biblii.
În acest context s-a vorbit și despre lucrări care tratează persecuția politică și religioasă din perioada comunistă.
Voi reveni cu amănunte despre această întâlnire
Partajează asta:
Herlo Teodor (Petru) – schiță biografică
Acest material prezintă scurte informații biografice despre pastorul baptist Herlo Teodor (Petru) pe baza informațiilor publicate de Ioan Bunaciu în lucrarea Istoria bisericilor baptiste din România și Marius Silveșan în lucrarea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).
Oarecum inedit în cazul acestui pastor este faptul că în anul 1961 în baza prevederilor noului Codului Penal al R.P.R este condamnat la doi ani (1 an închisoare și 1 an interdicție corecțională), dar face recurs la Deva împotriva sentinței de condamnare, iar tribunalul îl achită.
Fotografiile inserate fac parte din albumul Biserica Baptistă Petroșani de pe contul Facebook al lui Alin Cristea.
*
“Biserica din Petroşani s-a înfiinţat după anul 1944, prin credincioşii baptişti stabiliţi aici în căutare de lucru. În jurul anului 1954 se stabilea aici şi familia Herlo Petru, din Cermei, judeţul Arad, care s-a dovedit foarte activă în organizarea bisericii. După venirea în Petroşani, această familie s-a stabilit pe strada Cărbunelui nr. 5, unde, până în anul 1955, au avut loc şi întrunirile bisericii.
Biserica Baptistă Petroșani – sursa Alin Cristea
Pe data de 5 septembrie 1955, biserica s-a constituit statutar, iar pe data de 24 septembrie 1956, a primit autorizaţia de funcţionare. Tot în anul 1956 a fost cumpărat şi imobilul de pe strada Aurel Vlaicu nr. 3, care a fost folosit ca locaş de închinare. Un rol important în realizarea acestui proiect l-a avut Herlo Petru.
În jurul anului 1960, pastor al bisericii devenea Herlo Petru, dar în anul 1959, Departamentul Cultelor a introdus o nouă metodă pentru intimidarea pastorilor şi conducătorilor bisericii prin aplicarea articolului 256, din Codul Penal, care prevedea închisoarea de la 6 luni la 2 ani pentru cei care îndeplineau anumite funcţii fără autorizaţie din partea Statului.
Teodor Herlo, Gligor Cristea, Buni Cocar, Teodor Cenușe – sursa Alin Cristea
În anul 1961, în urma arondării bisericilor, numărul pastorilor baptişti a fost redus de la 550 la 180, astfel că pastorul Herlo Petru nu mai figura pe schema Uniunii Baptiste, dar a continuat să predice în biserică şi să organizeze programele acesteia.
Tribunalul din Petroşani i-a intentat un proces şi, în baza articolului 256, l-a condamnat la 2 ani de detenţie; a fost, însă, achitat în recurs de către Tribunalul din Deva, în urma dovezii că, din momentul în care fusese anunţat că nu mai era pastor, nu mai oficiase acte de cult (anume botezul, cina şi cununiile religioase) în biserică.”
Ioan Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste din România, Editura Universităţii Emanuel şi Editura Făclia, Oradea, 2006. Transcrierea a fost realizată de Alin Cristea
*
Pastorul Ioan Bunaciu îl menționează cu numele de Herlo Petru, dar documentele de arhivă îl menționează sub numele de Herlo Teodor.
*
Despre cazul pastorului Herlo Teodor de la Petroșani condamnat în anul 1961 în baza prevederilor noului Codului Penal al R.P.R. am scris și eu în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), p. 340.
Pastorul Herlo Teodor din Petroșani a fost condamnat în anul 1961 de către Tribunalul Popular al orașului Petroșani în baza noilor prevederi ale Codului Penal al R.P:R. ,,la 1 an închisoare corecțională și 1 an de interdicție corecțională constând în cele prev. – de art. 58 pct. 2 și 3 cod penal”.
Ca răspuns la condamnarea sa, Herlo Teodor face recurs la Tribunalul regional Deva, ,,care cu decizia penală 2.169/1961 din 13 oct.1961” l-a achitat de orice penalitate și a trecut cheltuielile penale în sarcina statului.” (p. 340)
Pastorul Herlo Teodor a fost acuzat de faptul că a continuat să îndeplinească funcția de pastor după ce i-a fost retrasă recunoașterea de către Departamentul Cultelor.
Pentru a pune situația în context menționez că „în anul 1960 se modifică Codul Penal prin introducerea unei precizări care pedepsea penal persoanele care oficiau acte de cult fără a avea aprobările legale. Ca urmare a modificării Codului Penal erau pedepsiți și cei care oficiau acte de cult fără aprobările legale. (…) Prin Decretul Lege Nr. 212 pentru modificarea Codului Penal, publicat în Buletinul Oficial, Nr. 8 din 17 iunie 1960, la art. 1, pct. 44 s-a adăugat la art. 256 din vechiul Cod Penal, alineatul 3 cu următorul cuprins: «Pedeapsa prevăzută la alineatul 1 se aplică și persoanelor care îndeplinesc funcții clericale sau administrative fără recunoașterea Departamentului Cultelor, precum și cei celor care, nerespectând îndatoririle ce le revin, permit să se îndeplinească astfel de funcții fără această recunoaștere.” (pp. 165-166)
Partajează asta:
Procesul comunismului: Copiii închiși de bolșevici pentru a fi reeducați au fost crescuți de ceilalți deținuți
În acest episod sunt relatate experiențele unor deținuți politici care au fost închiși când erau copii.
Foto: bewhere.ro
Vanghele D. Vanghele avea 16 ani când a fost arestat. Era elev la liceu și orfan de mamă. Ȋn ziua de 21 mai 1948, de Sf. Constantin și Elena, adolescentul a fost ridicat din clasă, în timpul unei ore de muzică, și dus în beciul siguranței din Tulcea. Pentru că nu simpatiza politica puterii și se înscrisese într-o organizație de tineret anticomunistă, la 18 decembrie 1948 el a fost acuzat de uneltire contra ordinii sociale și condamnat de Tribunalul Militar Constanța la trei ani de închisoare corecțională.
Sute de alți adolescenți au trecut prin același coșmar. Cu toții au fost trimiși să-și execute pedeapsa în penitenciarul Târgșor. Mărturia lui Vanghele D. Vanghele a rămas consemnată în documentele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România. (…)
Ȋnchiși în Fortul 13 Jilava
„Ȋn celula 5 bis – disciplinari politici am găsit generali ai mareșalului Antonescu, cum era generalul Stavrat – fostul Guvernator al Basarabiei, generalul Mociulski, generalul jandarmeriei Iliescu, precum și pe căpitanul Tîrlongeanu, colonelul de securitate Ghițulescu, profesorul universitar Mircea Vulcănescu, și un caz pitoresc, un țigan comunist – care susținea că a făcut opt ani de închisoare cu Gheorghe Gheorghiu – Dej și alții.
Comandantul închisorii era Maromet, care introdusese un regim de exterminare în această celulă, cu tinete în interior, fără aer, iar hrana inimaginabil de rea, așa că în scurt timp ajunsesem schelete.
Periodic, Maromet venea în celulă și, sub diverse pretexte, ne călca în picioare, ne arunca în coridor, și de acolo gardienii ne puneau ochelari negri, ne duceau în camere de tortură, unde ni se aplica bătaia cu biciul de nisip (saci de nisip) și cu alte «instrumente» iar, după o noapte, eram aruncați înapoi în celulă, ca niște cadavre.
Sfertul de pâine se cântărea între deținuți, cu excepția celor veniți din Târgșor, care vinerea țineau post negru și dădeau mâncarea și pâinea celor mai în vârstă; eu personal îi dădeam generalului Mociulski, care mă înlocuia când eram la rând să duc tineta afară, deoarece nu puteam să o ridic. (…)
Sursa: „Din documentele Rezistenței”, vol. 6, 1992 – Arhiva Asociației Foștilor Deținuți Politici din România
Istorie Evanghelica 