Biserica Ortodoxă în anii prigoanei comuniste
Emisiunea ”De la + la infinit” cu tema ”Biserica ortodoxă în anii prigoanei”.
Difuzată la: TVR INFO în 9 martie 2012.
Invitați: Sorin Lavric (scriitor) și George Enache (istoric). Prin telefon dna Lidia Staniloae.
Realizator: Răzvan Bucuroiu.
Lăpugean Emanuel – Recenzie Alexa Popovici, Istoria anabaptiștilor din România
Lăpugean Emanuel-Zaharia, Recenzie carte: Alexa Popovici, Istoria Anabaptiștilor din România 1527-1768. (Chicago: Editura Bisericii Baptiste Române, 1976).
Alexa Popovici (1915-1997) a studiat la Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti, la Institutul Teologic de grad Universitar Ortodox din București. A urmat studiile doctorale în Statul Indiana din USA, fiind una dintre cele mai reprezentative personalități ale baptiștilor din România, nu numai pentru că a fost Director al Seminarului Teologic Baptist din București în perioada (1957-1965) dar și pentru numărul mare de cărți pe care le-a scris, foarte bine documentate. Alexa Popovici a fost și pastor și mai mult decât atât un iubitor al vestirii Evangheliei, botezând în jur de 6000 de suflete.
În cartea Istoria Anabaptiștilor 1527-1768, Alexa Popovici prezintă cititorilor pasionați de istorie bisericească, așa cum spune și titlul, un scurt istoric de două veacuri și jumătate, legat de existența anabaptiștilor pe teritoriul României. Studiul său istoric este foarte bine documentat, el având acces și la literatura străină, îndeosebi la cea maghiară. El este de părere că primii anabaptiști își au existența chiar dinaintea Reformei, și sunt cei care au dus Reforma până la maturitate, nu doar o reformă teologică, ci și una practică.
În România, anabaptiștii își fac apariția pe filieră poloneză, și au ca loc de desfășurare Transilvania, între anabaptiștii transilvăneni și cei polonezi fiind o legătură destul de strânsă. Nu se știe însă exact anul apariției credinței anabaptiste pe meleagurile României, însă se știe, din mărturii externe, ale dușmanilor, că deja în 1527, anabaptiștii erau deja infiltrați în Transilvania și aveau mari succese, câștigând teren.
De-a lungul celor două veacuri și jumătate prezentate de Alexa Popovici, anabaptiștii au avut multe evenimente de înfruntat. Anabaptiștii erau urâți de toți, și mai mereu, erau persecutați. Ei nu aveau ca dușmani doar Biserica Romano-Catolică care îi prigonea cu o înverșunare acută, ci, mai trist, erau persecutați de multe ori chiar și de “compatrioții” de reformă, luterani și reformați.
Dieta Transilvăneană oprea mereu libertatea de manifestare religioasă, susținând întotdeauna Catolicismul. De multe ori, luteranismul și reformismul primeau libertate religioasă, însă, anabaptismul a fost mereu neglijat, și asta doar din cauză, că mereu anabaptiștii au fost cei care au deranjat, prin trăirea lor, nu liniștea țării (căci erau oameni muncitori, pașnici și iubeau dreptatea), ci liniștea Împărăției Întunerecului. Ei au împlinit zicala care zice: “Sângele Martirilor Este Sămânța Creștinismului”, plătind în dese rânduri cu însuși sângele lor pentru Credința întemeiată și practicată pe principiile Nou-Testamentale (mai ales în ce privește practicarea Botezului Credincioșilor – acesta fiind în speță și principalul motiv al prigoanei.
Anabaptiștii din România au avut ca adepți oameni de seamă, cum ar fi Iacob Paleologul, Lutsomirschi, Andrei Fischer, Walter Francisc, Hugler Ioan Iacob, Hiertzl Konrad, David Francisc, cel din urmă perindându-se de-a lungul vieții sale de la Lutheranism(episcop) la Calvinism(episcop), apoi la Unitarieni, și în cele din urmă la Anabaptiști. Francisc a fost un teolog foarte bun, cu o influență puternică asupra oamenilor. El răspândește creștinismul prin sângele de martir vărsat, când ardea pe rug, pentru că nu vroia să accepte doctrina Catolică.
Autorul consideră, că anabaptiștii sunt strămoșii baptiștilor, între ei, ce-i drept existând și oarecare diferențe, însă fiind multe asemănări izbitoare în ce privește Cina Domnului, Botezul, Închinarea, și Principiile de organizare Eclesiologică. Cu toate acestea, cel mai asemănător obicei fiind spiritul misionar, potrivindu-se sloganul: „Fiecare Baptist un Misionar”.
Împotriva anabaptiștilor s-a recurs la cele mai murdare metode, pentru a se muta la catolicism. În ochii persecutorilor catolici nu conta starea sufletească, ci numele religiei. Astfel, împotriva anabaptiștilor situați la Vințul de Jos au fost efectuate presiuni imense, autorul prezentând câteva din metodele pline de viclenie practicate de Catolici. Lăsați la îndemâna călugărilor iezuiți, anabaptiștilor li s-a propus cooperarea, convertirea la Catolicism, moșteniri și averi, supra-taxele, închisoarea, martiriul, etc.
Deși inițial, și pentru o lungă perioadă au rezistat multiplelor metode de catolicizare, în cele din urmă, risipirea anabaptiștilor din Vințu de Jos a avut loc. Unii au murit, alții s-au mutat din Transilvania în Bucovina, ne mai rezistând prigoanelor diabolice, iar alții, au plecat steagul în fața Catolicismului , ne-vrând să renunțe la moșia pe care o aveau de la principele Bethlen. Anul 1782 a fost ultimul în care s-a vorbit de anabaptiști în Transilvania.
Ca și cult religios, anabaptiștii au dispărut de pe scena românească publică, însă doctrinele au fost încă practicate pe ascuns, în familie, și în cele din urmă, pe alocuri, au existat, în secolul XX, oameni care au mărturisit că în trecut primiseră credința anabaptistă. Autorul afirmă că între anabaptiști și prima biserică Baptistă germană fondată în 1856 la București există legături, cele două denominațiuni împletindu-se, și continuând împreună, datorită asemănărilor doctrinare, și practice.
Cartea Istoria Anabaptiștilor din România 1527-1768 – de Alexa Popovici, este o carte care nu pierde timpul cititorului, este o carte care merită citită, pentru cunoașterea istoriei, pentru întărirea credinței, pentru a cunoaște cine sunt vrăjmașii Crucii, pentru a cunoaște care sunt, și care vor fi întotdeauna metodele diavolești de prigoană, și chiar pentru a ne identifica, noi cititorii, dacă trăim Evanghelia într-un mod autentic, și identic cu Biserica Primară a Noului Testament, așa cum anabaptiștii o făceau prin supunerea totală față de Cuvânt, și prin practicarea sfințeniei cu pasiune pentru Gloria Lui Dumnezeu.
Prisoners of the Light
Their testimony put them in prison.
Their faith changed a nation.
*
*
A apărut volumul Sfârșitul regimurilor comuniste: cauze desfășurare, consecințe

După două decenii de la căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est, deschiderea arhivelor şi libertatea de utilizare a unor surse alternative de documentare oferă specialiştilor în domeniul istoriei recente posibilitatea de a reconstitui evenimente petrecute în perioada totalitară şi de a elabora analize complexe. Cauzele, desfăşurarea şi consecinţele prăbuşirii regimurilor comuniste, atât în România cât şi în plan internaţional, sunt câteva din temele importante ale istoriei recente, destul de puţin cunoscute, şi care pot oferi chei de înţelegere a realităţilor prezente. Astfel, cele studii 27 de studii din acest volum reprezintă o contribuţie la cunoaşterea realităţilor istoriei recente din România şi din alte state care au cunoscut regimuri comuniste.
Volumul conţine lucrări prezentate la ediţia a IV-a a Simpozionului internaţional care a avut loc la Făgăraş-Sâmbăta de Sus în perioada 25-27 Iunie 2009 şi a apărut cu sprijinul Fundaţiilor Konrad Adenauer şi Aspera.
Pentru cei interesaţi redau mai jos cuprinsul volumului:
CUPRINS
Cuvânt înainte
SFÂRŞITUL REGIMULUI COMUNIST ÎN ROMÂNIA. CAUZE, DESFĂŞURARE ŞI CONSECINŢE
Doina Jela
De ce s-a prăbuşit regimul comunist şi cum s-ar fi putut oare să nu se întâmple acest lucru?
Mircea Stănescu
Relaţiile româno-sovietice de la Masa rotundă poloneză până la căderea comunismului în Europa de Est
Floarea Dobre, Luminiţa Banu
Reflectarea în documentele Securităţii a impactului programului de sistematizare a mediului rural (1989)
Ilie Gherheş, Mihaela-Cristina Tusluc
Petrova Maramureşului, 16 ianuarie 1989. Un moment de rezistenţă împotriva sistematizării ceauşiste
Florian BANU
Noiembrie 1989 – plecarea din România a Nadiei Comăneci – ultima lovitură de imagine dată regimului Ceauşescu
Elena Gherman, Liviu Ţăranu
Câteva consideraţii pe marginea evoluţiei economiei româneşti în ultimul deceniu comunist
Raluca Nicoleta Spiridon
Viaţa cotidiană şi starea de spirit a populaţiei premergătoare imploziei sistemului comunist din România în decembrie 1989 – Aspecte din dosarele Securităţii
Mihaela Toader
Exilul românesc şi Revoluţia din decembrie ’89
Cristina Roman
Prăbuşirea regimului comunist şi începuturile democratizării societăţii româneşti (1989-1992)
Cosmin Budeancă
„Între două patrii”. Percepţia românilor asupra etnicilor germani emigraţi din RomâniaISTORIA COMUNISMULUI ÎN POSTCOMUNISM
Alexandra Bogdanovici
Deportarea sârbilor în Bărăgan
Vladimir Lj. Cvetković
Tratativele privind rezolvarea incidentelor de graniţă din Timişoara în 1953 şi impresiile delegaţiei iugoslave cu privire la realitatea românească
Liliana Corobca
Desfiinţarea cenzurii comuniste româneşti (D.G.P.T.) în anul 1977*
Marius Silveşan
Relaţia dintre Biserică şi Stat în România comunistă. Studiu de caz: Alegeri la comunitățile baptiste în 1975*
Denisa Florentina Bodeanu
Informatorii din Cultul Baptist între 1979-1989*
Jánosi Csongor
Cariera unui ofiţer de Securitate. Ungváry József în documentele de arhivă şi în memoria colectivă
Antonovici Valeriu
Munca patriotică în Republica Socialistă România – Dacă-i ordin, cu plăcere!
Gabriel Catalan
Reflectarea evenimentelor din decembrie 1989 din România în manualele şcolare de istorie
Dragoş Carciga
Comunismul şi Muzeologia. O cercetare criticăCOMUNISM ŞI POSTCOMUNISM PE PLAN INTERNAŢIONAL
Larisa Turea
Consideraţii privind meandrele memoriei culturale şi colective (cu referire la schimbările de mentalitate induse de înfometarea populaţiei din R.S.S. Moldovenească în 1946-1947)
Ion Xenofontov
Mişcarea naţională din R.S.S. Moldovenească în istoriografie: premise, evoluţie, consecinţe
Lidia Prisac
Problema naţională în R.S.S. Moldovenească în contextul restructurării gorbacioviste
Eduard Boboc
Colapsul sistemului totalitar sovietic şi dezintegrarea U.R.S.S.
Mihai Croitor, Sanda Borşa
Deng Xiaoping şi limitele reformismului chinez
Boštjan Kolarič
Căderea regimurilor comuniste în Iugoslavia şi consecinţele asupra Sloveniei
Maria Dermendzhieva
Darzhavna Sigurnost (Securitatea bulgară din perioada comunistă) şi noile servicii de securitate naţională
După cum se remarcă și din parcurgerea cuprinsului, în cadrul acestui volum se regăsesc și două studii privitoare la evanghelicii din România în perioada comunistă.
Primul studiu este al Denisei Florentina Bodeanu (căsătorită Budeancă), cercetătoare la CNSAS care abordează o problemă spinoasă în societatea românească dar și în mediul evanghelic, cea a colaborării personalului de cult cu Securitatea ca instituție de poliție politică.
Cel de-al doilea studiu realizat de mine se bazează pe documente identificate în Arhiva Departamentului Cultelor (Arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte) și tratează alegerile de la comunitatea baptistă Oradea ce au avut loc în anul 1975, precum și cazul Liviu Olah.
ARHIVELE COMUNISMULUI „Primăvara de la Praga“: percepţii sovieto-române (I)

Adunarea poporului, din 21 august 1968. când Ceaușescu a criticat invadarea Cehoslovaciei de către URSS
KGB a folosit ghizii şi traducătorii pentru a afla de la turiştii români ce cred cetăţenii de rând din dreapta Prutului despre invadarea Cehoslovaciei de către URSS, în 1968, criticată dur de Ceauşescu.
Relaţiile sovieto-române devin tensionate la începutul anilor ’60. După retragerea trupelor sovietice din România în 1958, Bucureştiul începe să articuleze treptat o politică independentă în raport cu străinătatea.
Este repusă pe tapet chestiunea basarabeană, iar în presă şi literatură sunt date replici pretenţiilor sovietice cu privire la originea etnică a populaţiei din RSSM şi interpretărilor potrivit cărora Rusia ţaristă a „eliberat” în 1812 provincia pruto-nistreană, iar România ar fi „ocupat-o” la 1918.
CEHOSLOVACIA, 1968: CONTEXT ŞI REPLICA MOSCOVEI
Tensionarea relaţiilor sovieto-române atinge punctul culminant în 1968 în contextul „primăverii de la Praga”. Cehoslovacia avea o industrie dezvoltată înainte ca sovieticii să-i impună regimul comunist, în 1945.
Destalinizarea, lansată oficial de Hruşciov la congresul al 20-lea al PCUS din 1956, nu a cuprins Cehoslovacia decât tangenţial şi relativ târziu, abia de la sfârşitul anilor ’50 – începutul anilor ’60.
O aripă reformatoare a Partidului Comunist din Cehoslovacia a început, mai ales din 1967, să promoveze insistent un program care avea drept scop democratizarea societăţii cehoslovace şi renunţarea, în timp, la modelul politic comunist. Acest lucru nu avea cum să nu deranjeze Moscova.
Forţele conservatoare cehoslovace au apelat direct la Brejnev, dar acesta, când a văzut cât de dur e criticat Antonín Novotný, prim-secretar al Partidului Comunist cehoslovac, a preferat să accepte alegerea unui lider reformator, Alexander Dubček, la 5 ianuarie 1968.
În aprilie 1968, Dubček a făcut public programul său, care prevedea crearea „socialismului cu faţă umană”, care să fie însoţit de creştere economică (accentul fiind pus pe bunurile de consum în detrimentul versiunii staliniste, bazată pe industria grea), libertatea presei şi a cuvântului, libertatea de circulaţie a persoanelor şi instituirea unui sistem pluripartidist.
URSS a organizat la Bratislava, pe 3 august 1968, o conferinţă a partidelor comuniste şi muncitoreşti, s-a vorbit despre dreptul Moscovei de a interveni în statele din blocul socialist în cazul în care există riscul revenirii „sistemului capitalist” (aşa-numita doctrină Brejnev).
Articolul complet pe http://www.adevarul.ro
Biserica Crestină Penticostală „Maranata” Rădăuti de la persecutie la democratie
Ieri, 8 aprilie 2012, când credincioșii romano-catolici au serbat Paștele iar cei ortodocși intrarea triumfală a Domnului Isus în Ierusalim (Floriile), Biserica Penticostală „Maranata” Rădăuți a îmbrăcat straie de sărbătoare cu prilejul inaugurării noului sediu. Dorința creștinilor penticostali din Rădăuți, jud. Suceava, de a avea un locaș de închinare adaptat numărului de membri în care să poată aduce slavă lui Dumnezeu nu este una nouă. Înființată în anul 1950, biserica a crescut ajungând în anul 1969 la 1000 de membri dintr-un total de 1500 de persoane care participau regulat la serviciile religioase. În aceste condiții considerăm că dorința credincioșilor de a avea un locaș de închinare adaptat nevoilor ca fiind una legitimă, părere care nu a fost împărtășită și de autoritățile locale din perioada respectivă, precum domnul primar Aurel Olarean care a participat la inaugurarea din anul 2012. Răspunsul primarului localității Rădăuți, Gheorghe Cuciureanu, la cererea Bisericii Penticostale „Maranata” din anul 1969 de a i se permite repararea locașului de închinare și nu de a-l extinde sau reconstrui a fost următoarea: „Pentru creștini eu nu voi acorda niciodată permisiunea de a cumpăra o biserică”.
Persecuțiile și suferințele credincioșilor sunt prezentate în cadrul articolului Razie asupra Bisericii penticostale Maranata din Rădauți, scris de către un om al locului, Radu Iroftei, doctor în istorie cu o temă legată de relațiile româno-britanice în perioada comunistă.
În finalul acestui articol am dori să menționăm faptul că primarul Gheorghe Cuciureanu nu mai este, însă Biserica Maranata a rămas în Rădăuți pentru a fi o lumină în mijlocul oamenilor.

Informațiile despre inaugurare și fotografia au fost preluate de pe site-ul suceavaevanghelica.wordpress.com
Martin Scorsese va face un film despre martirii creștini
Regizorul Martin Scorsese intenţionează să realizeze un film despre creştinii martirizaţi în secolul al XVII-lea în Japonia. El nu a precizat deocamdată o dată certă pentru lansarea filmului. Scorsese a declarat însă, într-un interviu dat în luna decembrie, că așteaptă ca actorul Daniel-Day Lewis – pe care îl preferă pentru rolul principal – să finalizeze filmările la „Lincoln”.
Filmul se bazează pe cartea „Chinmoku” („Linişte”), a autorului de confesiune catolică Shusaku End. Regizorul a pornit de la ideea că istoria martirilor din Japonia este intensă şi merită cunoscută de publicul larg. „Liniştea” se referă la tăcerea lui Dumnezeu în faţa crucii lui Hristos, punct de plecare pentru istorisirea apostaziei forţate a misionarilor, în mijlocul torturilor îngrozitoare.
Într-o prefaţă a unei ediţii recente a romanului, Scorsese explică fascinaţia sa pentru subiect: „Cum spui povestea credinţei creştine? Dificultatea, criza credinţei? Cum descrii lupta? … Shusaku Endo a înţeles conflictul credinţei, nevoia credinţei de a lupta contra vocii experienţei. Vocea care îl obligă pe creştin să adapteze credinţa la lumea în care trăieşte, la cultura pe care o are…”
Metode de tortură folosite de Securitate în închisorile comuniste

Înjurăturile cele mai abjecte, care puteau ieşi numai din gura unor indivizi primitivi şi sadici; nu cred să fi scăpat vreun deţinut politic să nu fie înjurat şi ameninţat în timpul anchetelor la care a fost supus. Loviturile aşa-zise „libere“: cu palma, cu pumnul sau piciorul (încălţat cu cizmă) distribuite absolut la întâmplare şi la […]
Cel mai frumos Crăciun
Un editorial din ziarul Adevărul via Răscumpărarea memoriei
Această poveste nu am trăit-o, ci am auzit-o. Mi-a povestit-o un moşneag legendar de pe uliţa copilăriei mele, în Gorjul submontan, acolo unde pământul se întâlneşte cu cerul, iar viaţa cu nemurirea.
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti. Au fost odată vremuri atât de sălbatice, încât eliberarea din puşcării a deţinuţilor politici a părut o măsură de mare umanism a Înţeleptului Conducător, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Nici nu mai conta că, în bunătatea lui, acelaşi conducător domnise peste o ţară de deportaţi şi deţinuţi politici, dintre care mulţi şi-au lăsat oasele prin nesfârşitele lagăre ale ţării.
A fost odată o iarnă grea, cu geruri năprasnice şi cu omăt până la brâu. Într-o căsuţă de bârne, acoperită cu şindrilă, trăiau o femeie necăjită, despre care lumea zicea că-i văduvă, şi trei copii mititei, despre care se vorbea că-s orfani. Nimeni nu-l văzuse mort pe tatăl copiilor, dar de mai bine de cinci ani, de când fusese ridicat, nu se mai ştia nimic de el. Nu venise nicio înştiinţare de deces, nicio telegramă, nimic; doar o vorbă adusă cine ştie de cine, cum că Ion al Morăriţei a murit în închisoare.
Au fost odată doi băieţi şi-o fată, cu vârste de 10, 8 şi 5 ani, care în seara de Crăciun a anului 1963 au îmbrăcat haine groase, şi-au pus ciorapi şi mănuşi de lână, croşetate de mama lor, au îndesat pe cap căciuli cu urechi şi au pornit prin sat cu Moşul. Băiatul cel mare şi-a acoperit faţa cu o barbă lungă, de lână lipită pe un carton prins pe după urechi cu elastic, şi astfel a devenit Moş Crăciun.
Cei trei prichindei au început să colinde din capul satului. Prinşi cu o treabă atât de serioasă, uitaseră şi de frig, şi de foame. Înaintau cu greu prin troienele de pe uliţă, iar zăpada continua să se aştearnă peste potecuţa croită printre nămeţi. Ningea ca în poveşti.
Erau gospodari de tot felul: unii, ştiindu-i copii buni şi necăjiţi, îi primeau în ogradă şi le îndesau merinde în traistă şi bănuţi în buzunar; alţii, având de-a face cu odraslele unui duşman al poporului, îi alungau cu vorbe de ocară. Unul chiar a pus câinii pe ei, strigând în noapte: să nu vă mai prind pe-aici, orfanilor! Dar cei mai mulţi îi chemau în casă, pentru a-i omeni şi a-i pune lângă sobă, să se dezmorţească.
La răscrucea de la biserică, micuţii colindători au zărit o mogâldeaţă care venea spre ei, dinspre uliţa principală. Fantoma înainta greu, părând că se opreşte la fiecare pas. Şi dacă este adevăratul Moş Crăciun? – s-au gândit copiii.
Când s-au apropiat la câţiva paşi, omul a tuşit înfundat, ca şi cum îl măcina o boală de plămâni. Nu, acesta nu poate fi Moş Crăciun. Nu are nici barbă, nici sanie, nici măcar un sac cu daruri pe umăr.
„Bună seara, mă, copii”, zise fantoma, „aţi plecat cu colindatul?” „Bună seara, nene… Moş Crăciun”, răspunse, stingheră, fetiţa. Fratele cel mare îi dădu un ghiont cu cotul, să tacă, pentru că… Pentru că acela nu era Moş Crăciun, ci mai mult decât atât: era tatăl lor, care dispăruse din sat de cinci ani şi două luni, pe când băiatul cel mare avea 5 ani, băiatul cel mic trei ani, iar fetiţa nu se născuse încă! Era tatăl lor, iar băiatul cel mare – care şi-l amintea vag, ca pe un om bun care cândva, la facerea lumii, îl purtase în cârcă şi-l dusese la scăldat – a simţit atunci, pe loc, în întunericul luminat de zăpada albă, că acela şi nimeni altcineva este tatăl său, este tatăl lor, este Moş Crăciunul care-i lipsise cinci ani la rând! Ceilalţi doi copii au priceput atunci că nu mai erau orfani, iar mama lor nu mai era văduvă. Nimeni nu va mai râde de ei că sunt orfanii văduvoaiei, nimeni nu va mai îndrăzni să pună câinii pe ei!
Bine-ai venit, tată!
Bine v-am găsit, copiii mei!
Să vezi ce-o să se bucure mama!…
Spre casă au plecat patru mogâldeţe îngheţate, dar fericite. A fost cel mai frumos Crăciun de pe uliţa copilăriei, de la facerea lumii şi până la sfârşitul ei, care nu va veni niciodată.
Grigore Cartianu este redactor-şef Adevărul
La frontieră – un film despre transportul ilegal de Biblii în România anilor 80
Filmul de 25 minute, produs de New Image Impact, prezintă două cazuri reale ale unor oameni implicați în transportul ilegal de Biblii. Faptele relatate in film s-au petrecut in România anilor 80 ai secolului XX, o țară care se angajase pe drumul construirii societății multilateral dezvoltate, construcție din care Dumnezeu era exclus.
Anunțul referitor la premiera acestui film, care a avut loc la Biserica Penticostală Betel din București în data de 16 noiembrie 2011, a fost publicat aici.
România 1987. Două transporturi sunt programate. Cine mai știe de ele?
Răspunsul îl veți afla urmărind acest film.











